duminică, 25 octombrie 2026

Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea XI

 1. Un sarcofag roman de tip „alla cappuccina”, descoperit de arheologi pe malul Dunării, în Dolj

2. Vas miniatural preistoric, atribuit culturii Cucuteni.

Obiectul a fost descoperit în vara acestui an, într-un sit foarte frumos, unde am săpat cu tineri. 


Aceste mici tabere de arheologie au avut rolul de a implica elevi și studenți în activitățile arheologice, pentru a-i familiariza cu patrimoniul și pentru a-i responsabiliza în sensul de a-l prețui.
Micile noastre tabere au fost organizate cu bani din sponsorizări și le mulțumesc urmăritorilor acestei pagini care au contribuit și material. Au pus astfel umărul la educația și perfecționarea unor tineri, dar au și ajutat la salvarea unei mici părți din patrimoniul nostru comun. 


Ar fi frumos să continuăm proiecte de acest fel. Iar voi puteți avea șansa de a vă lega numele, indirect, de niște descoperiri arheologice frumoase. 


#archaeology #prehistory #education #museum #heritage

 

Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.

3. Într-o cercetare realizată la Romula (Reșca, jud. Olt) am descoperit o râșniță din epoca romană, perfect conservată după 1800 de ani.


 

Ea ne conectează cu oamenii de rând din antichitate. Ne ajută să înțelegem cum se desfășura viața de zi cu zi și cum se pregătea hrana în urmă cu aproape două milenii. Era folosită pentru măcinarea cerealelor (grâu, orz) în vederea obținerii făinii și era absolut indispensabilă, deoarece făina nu putea fi stocată pe termen lung. Uleiurile naturale din învelișul boabelor de grâu oxidează rapid după măcinare și fac făina râncedă, de aceea, de cele mai multe ori, romanii măcinau doar porția necesară pentru o zi. Iată cum un obiect, care pare banal la prima vedere, este foarte important!


Ce părere aveți despre această descoperire? Ce alt obiect descoperit la Romula ați vrea să vedeți? Lăsați un comentariu!


Distribuie această postare pentru ca povestea râșniței de la Romula să ajungă la cât mai multă lume!


#Arheologie #Archaeology #Romula #EpocaRomana #RomanArchaeology #PatrimoniuCultural #JudetulOlt #SitArheologic

 

Sursa informațiilor Florin Ciulavu.

4. 𝑰𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒐𝒑𝒆𝒓𝒊𝒓𝒊 𝒂𝒓𝒉𝒆𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒄𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒅𝒂 𝒓𝒐𝒎𝒂𝒏𝒂̆ 𝒂𝒖 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒂𝒏𝒖𝒍 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒅𝒓𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒎𝒑𝒂𝒏𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝒔𝒂̆𝒑𝒂̆𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂 𝑫𝒆𝒔𝒂.


 

 


Arheologii Muzeul Olteniei din Craiova au încheiat cea de-a XXVI-a campanie de cercetări arheologice sistematice în localitate, în punctul cunoscut sub numele de „La Ruptură”. 


Săpăturile au scos la iveală mai multe morminte de incinerație databile în secolele II-III p. Chr. Cea mai importantă descoperire din punct de vedere științific este un mormânt de incinerație prevăzut cu o amenajare de tip sarcofag, cu acoperiș în două ape, de tip alla cappuccina, în care au fost găsite și oase calcinate. În plus, au fost găsite urcioare, opaițe și monede de bronz, ce făceau parte din ritualul funerar, conform credințelor acelor vremuri.

 
Prin structura și inventarul lor funerar, acestea oferă informații importante despre practicile și credințele funerare ale comunității care a locuit în această zonă în urmă cu aproape două milenii. Amenajarea atentă a mormintelor și depunerea ofrandelor reflectă grija acordată defuncților și păstrării memoriei acestora.


Săpăturile și descoperirile arheologice realizate de-a lungul timpului la Desa sunt deja bine cunoscute. Punctul „La Ruptură” reprezintă un grind aflat pe malul Dunării, unde au fost cercetate, în cursul campaniilor succesive, numeroase morminte de incinerație, dar și de inhumație, aparținând unei necropole din epoca romană. 


Consiliul Județean Dolj finanțează anual aceste cercetări arheologice.

 

Sursa informațiilor Cosmin Vasile.

5. Cel mai neașteptat șantier arheologic din București. Cum arată ruinele străvechilor case ale Căldărarilor, scoase la lumină acum, de lucrările la șinele de tramvai

6. Amforele ştampilate de epocă romană descoperite la Romula.

În imagine: ştampilele de producători aplicate în lutul moale (înainte de arderea în cuptor). Este vorba despre nu mai puţin de 12 producători (officinatores), după cum urmează: Ermippos, Filippos, Sozon, Paulos, Manteios, Markos, Tatianos, Stratoneikos, Hraklas, Dekibalos, Dionysogenes şi Kuartos. 


Pentru mai multe detalii, accesaţi vă rog https://www.academia.edu/179540455/Articol.

Toate numele producătorilor au fost scrise cu litere greceşti, de unde concluzia că proveneau dintr-o zonă vorbitoare de limbă greacă. 

 

Sursa informațiilor Gabriela Cristescu.

7. 𝐂𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐚 𝐖𝐢𝐥𝐥𝐢𝐚𝐦 𝐏𝐡𝐢𝐥𝐢𝐩 𝐏𝐫𝐢𝐜𝐞 – 𝐒̗𝐚𝐬𝐞 𝐦𝐨𝐧𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬, 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐢𝐭𝐢𝐬𝐡

Fila de astăzi este dedicată unor antichități tomitane aflate și în prezent în patrimoniul unei mari instituții de cultură din lume, British Museum. Sunt șase monumente cu inscripții, descoperite în anul 1860 la Constanța (Kustendjie la acea vreme), pe vremea în care britanicii de la DBSR (compania Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour) construiau linia ferată Constanța-Cernavoda (Kustendjie – Bogazchioi). În timpul lucrărilor la tronsonul feroviar Kustendjie Port – Kustendjie Oraș, muncitorii au descoperit artefactele iar cu ocazia inaugurării liniei ferate (4 octombrie 1860) ele au intrat în proprietatea vice-președintelui DBSR, William Philip Price, venit în orașul dobrogean pentru a participa la eveniment.


Monumentele au fost apoi urcate pe un vas cu aburi (steamer) și duse în Regatul Unit. Price le-a deținut până în 1865, când le-a donat prestigiosului British Museum. Cele șase artefacte sunt extrem de importante întrucât ne oferă detalii deosebite despre oamenii și viața de la Tomis, de acum aproximativ 1800 de ani.


Primul monument este decretul închinat unui mare demnitar al cetății, Aurelius Priscius Isidorus. În cursul secolului trecut, textul în cauză a fost identificat, tradus și publicat și de către arheologii români. În sursa ISM II (Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine, vol.II, Tomis și teritoriul său) editorul Iorgu Stoian oferea detalii legate de monument, precum și traducerea textului. Astfel, în lucrarea publicată în 1987 se menționează că textul se află pe un bloc de marmură înalt de 1,168 m și lat de 0,953 m, și că monumentul găsit în Portul Constanța pe 4 octombrie 1860 se găsește în inventarul celebrului British Museum. Editorul oferă următoarea traducere a inscripției pe 16 rânduri: "Noroc bun! Potrivit cu cele hotărâte de prea ilustrul Sfat și de prea strălucitul Popor al prea strălucitei metropole Tomis - lui Aurelius Priscius Isidorus, în calitate de pontarch și ca unul care a exercitat prima magistratură fără pată și ireproșabil, precum și demnitatea de archiereu, [cu care ocazie] nu a neglijat sarcina de a da cu larghețe lupte de gladiatori și fiare, timp de șase zile în șir, de asemenea, și marii preotese, soția sa Ulpia Matrona, ca semn de cinstire întreagă pentru merit; [de asemenea lui] ca unuia care este consilier și printre fruntașii din prea strălucita Flavia Neapolis și Antipatris". 


Decretul în cinstea lui Isidorus a fost datat în timpul dinastiei imperiale romane a Severilor (193-235 p.Chr.). Artefactul, scris în limba greacă, se regăsește astăzi în proprietatea British Museum, la numărul nr. de inventar 1864,0331.1.


Cea de-a doua piesă din colecția Price este tot o stelă de marmură (nr.inv. 1864, 0331.6), cu text în limba greacă, datată sec.III p.Chr. și este, de asemenea, un decret emis de Sfatul și Poporul Tomisului. Monumentul are o înălțime de 101,60 cm și lățimea de 83,82 cm. Redăm traducerea textului, așa cum a fost el publicat de editorul britanic B.F. Cook. Traducerea din limba engleză ne aparține: "În numele bunei Tyche, în concordanță cu decretul Înaltului Consiliu și al prea-ilustrului popor al Tomisului, prea ilustra metropolă și întâiul oraș din Vestul Pontului Euxin. Toate onorurile pontarhului Aurelius Priscius Annianus, ce a deținut cu distincție înaltul oficiu al Confederației Elenice și al Metropolei, ce a servit ca Mare Preot, (cel care) cu noblețe nu a ignorat nicio o oportunitate de a oferi spectacole cu oameni înarmați și vânători de animale sălbatice, fiind în plus Membru al Consiliului și unul dintre nobilii lideri cetățeni ai orașului Flavia Neapolis; și Marii Preotese, soția sa Julia Apolauste".


Informațiile din stela de marmură sunt aproape identice cu cele din decretul lui Isidorus iar numele indică o posibilă apartenență familială cu Annianus. Cei doi sunt membri ai familiei Priscius și foarte probabil, tată (Isidorus) și fiu (Annianus). Ambii sunt și cetățeni ai orașului Flavia Neapolis (astăzi Nablus, Cisiordania), dar și pontarhi ai Tomisului. Potrivit lui B.F. Cook, cuvântul pontarchon se traduce ca și "conducătorul mării" și ar putea să își aibă originea în cultul zeului Achilles Pontarchos. Ca și Isidorus, Annianus este și Mare Preot al Cultului Imperial, iar soția sa deține rangul de mare preoteasă. Inscripția este adresată zeiței norocului Agathe Tyche/Fortuna. Epigrafistul român Iorgu Stoian menționează în ISM II că decretul în cinstea lui Annianus a fost descoperit pe 7 iulie 1860 (înaintea celui al lui Isidorus) "cu ocazia săpăturilor din port".


Tot în data de 7 iulie 1860 a fost descoperită și cea de a treia piesă din colecția William Price. Este o stelă funerară de calcar, înaltă de 2,51 m și lată de 85 cm. Înregistrată la British Museum sub numărul de inventar 1864.0331.4, piesa poartă o inscripție în limba greacă, pe șase rânduri, datată de către specialiștii britanici în sec.I p.Chr. Potrivit lui Iorgu Stoian, stela a fost descoperită în partea de apus a zidului de incintă. Traducerea românească a inscripției este următoarea: "Chrestos, (fiu) al lui Holocalos, binefăcător din tribul Aicoreis (Aigicoreis), care a trăit, în mod onorabil, 63 de ani. Salutare, trecătorule!". 


A patra piesă a colecției Price (nr. inv.1864.0331.2) este, potrivit sursei British Museum, baza de marmură a unei statui închinate împărătesei Iulia Mammaea, mama împăratului Severus Alexander. Monumentul are o înălțime de 1,486 m și o lățime de 0,714 metri. Și această piesă a fost descoperită în anul 1860, dar pe 25 octombrie, în apropierea portului Kustendjie, în timpul lucrărilor la calea ferată. Textul inscripției a fost tradus astfel: "Noroc bun! Pentru Iulia Mammaea, Augusta, mamă a Imperatorului Caesar M Aurelius Severus Alexander Pius Felix Augustus, și a prea bravelor sale armate - Sfatul și Poporul prea strălucitei metropole și capitale a Pontului Stâng, Tomis". Inscripția a fost datată între anii 222 p.Chr (anul întronării lui Severus Alexander) și 235 p.Chr, anul în care tânărul Caesar și mama sa sunt asasinați. De altfel, trebuie menționat că pe inscripția de la Tomis, numele celor doi au fost, la un moment dat și după asasinare, martelate (distruse cu ciocanul).


Cel de al cincilea artefact este un monument funerar din calcar, înalt de 2,13 m și lat de 0,82 m, înregistrat la British Museum sub numărul 1864.0331.3. Relieful îl are în prim plan pe tomitanul Teimocrates (Timocrates), un bărbat cu barbă, care în cadrul unui banchet funerar, este servit la masă de un servitor, intenționat prezentat subdimensionat. În aceeași scenă, în fața lui Teimocrates, se află o femeie cu văl. Sub inscripția în greacă se află imaginea unui războinic călare, cel mai probabil Cavalerul Trac, divinitate extrem de populară la acea vreme (sec.II-III p.Chr), în Moesia Inferior. Textul a fost tradus astfel (ISM II, 256 (92)): 

"Teimocrates, (fiu) al lui Alexandros, de fel din Nicomedia, zis și Tomitanul, din tribul romanilor, care a trăit cu cinste la Tomis, fiind încă în viață și în deplinătatea facultăților, a amenajat, pentru el însuși și pentru soția sa Ulpia Casta, și pentru fiul său Ulpius Martinus, din tribul romanilor și dintre binefăcătorii orașului, acest modest monument, împreună cu locul înconjurător pe care îl am în comun cu Kaleinicos, fiu al lui Strophes. Salutare, trecătorule!" 


Ultima piesă din colecția William Price este piatra funerară a Ulpiei Aurelia Valeria (nr.inv. 1864,03331.5), care conține un epitaf în limba latină și un relief ce reprezintă scena banchetului funerar. Ulpia este înfățișată alături de doi adulți și este figurată la aceleași dimensiuni cu aceștia, deși textul ne relevă faptul că ea a fost o copilă decedată la numai trei ani. În contrast cu membrii familiei, servitorii sunt subdimensionați, artistul anonim vrând astfel să scoată în evidență înalta poziție socială a familiei. Monumentul înalt de 2,13 m și lat de 0,91 m, a fost datat undeva în ultimele trei decenii ale sec.III p.Chr (aprox.275-300 p.Chr.). Traducerea textului este următoarea: "Spiritelor Morții (Zeilor Mani), Ulpius Valerius Aurelianus, vir egregius și centenarius, și Titinia Mansueta matroana, au ridicat pentru Ulpia Aurelia Valeria, fecioara din dreapta, care a trăit 3 ani, 9 luni și 17 zile, fiică a lui Aurelius Hercules, vir egregius și ducenarius, care a trăit 13 ani, 8 luni și 16 zile. Mult devotatei strănepoate. Călătorule, oprește și citește asta, pentru ca să vezi că nimic nu este mai crud decât acest monument".


Inscripția conține cel puțin o eroare a pietrarului, în sensul că Aurelius Hercules - tatăl fetei, cavaler de rang mic și ofițer de rang mediu, nu avea cum să fi trăit doar 13 ani și câteva luni.
Și acum, câteva informații despre donator... William Philip Price (1817-1891) a fost un politician britanic și un foarte potent om de afaceri, specializat inițial în exploatarea de cherestea și apoi implicat puternic în industria feroviară, fiind printre conducătorii companiei Midland Railway (acționară DBSR). El a deținut între iulie 1852-august 1859 funcția de parlamentar, fiind membru în Camera Comunelor. În calitate de vice-președinte al companiei feroviare Midland el ajunge să facă parte și din conducerea consorțiului DBSR, alături de alți mari afaceriști englezi.


Pe data de 4 octombrie 1860 la Kustendjie William Philip Price ține discursul de inaugurare al drumului de fier din Dobrogea. Evenimentul coincide cu data descoperirii decretului lui Aurelius Priscius Isidorus, așa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al British Museum. Câteva piese din viitoarea colecție Price fuseseră deja găsite și depozitate, dar restul urmau să fie descoperite până la finele acelei toamne.


Cele șase monumente din colecția Price conțin informații deosebite, ce ne pot ajuta să înțelegem mai bine viața oamenilor care au trăit în urmă cu aporximativ 1800 de ani, la Tomis, actualul oraș modern Constanța...


Reclama zilei - Se închiriază pentru baluri, matineuri, ceaiuri dansante, banchete concerte festivaluri, conferințe întruniri nunți etc. Sioanele Hotelului Regina MATINEURI DANSANTE in fiecare Dumnică de la ora 58. Muzică JAZZ BAND (1926)


Explicație foto - Decretele în cinstea lui Aurelius Priscius Isidorus și Aurelius Priscius Annianus (https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-1; https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-6.)


https://minac.ro/25-octombrie-colectia-william-philip.../

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

8. Vizită în șantierul arheologic din Cetatea Alba Carolina. Ce vestigii au descoperit arheologii

 



Articole mai vechi:


1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016

2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016

3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016

4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016

5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO

6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO

7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO

8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO

9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO

10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO

11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO

12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO

13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO

14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO

15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019

16. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2020 - VIDEO

17. Descoperiri arheologice din România - lunile Iulie - August 2020 - VIDEO

18. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea I

19. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea II

20. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea III

21. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2021 - VIDEO

22. Descoperiri arheologice din România - lunile Aprilie - Iunie 2021 - VIDEO

23. Descoperiri arheologice din România - lunile Iunie - August 2021 - VIDEO

24. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea I

25. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea II

26. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea I

27. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea II

28. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2021- Martie 2022 - VIDEO

29. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea I

30. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea II

31. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea III

32. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2022 - VIDEO

33. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea I

34. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea II

35. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea III

36. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea I

37. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea II

38. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea III

39. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea I

40. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea II

41. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea III

42. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea IV

43. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea I

44. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea II

45. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea III

46. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2023 - VIDEO

47. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea I

48. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - Partea II

49. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea III

50. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea I

51. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea II

52. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea III

53. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea IV

54. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea I

55. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea II

56. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea III

57. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea I

58. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea II

59. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea III

60. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea IV

61. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea I

62. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea II

63. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea III

64. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea I

65. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea II

66. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea III

67. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea IV

68. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea I

69. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea II

70. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea III

71. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea IV

72. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea V

73. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VI

74. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VII

75. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea I

76. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea II

77. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea III

78. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea IV

79. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea V

80. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea VI

81. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea I

82. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea II

83. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea III

84. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea IV

85. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea I

86. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea II

87. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea III

88. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea I

89. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea II

90. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea III

91. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea I

92. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea II

93. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea III

94. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea I

95. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea II

96. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea III

97. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea IV

98. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea V

99. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea I

100. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea II

101. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea III

102. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea IV

103. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea I

104. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea II

105. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea III

106. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea IV

107. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea V

108. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea I

109. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea II

110. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea III

111. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea IV

112. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea I

113. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea II

114. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea III

115. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea I

116. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea II

117. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea III

118. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea IV

119. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea V

120. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea VI

121. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea VII

122. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea I

123. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea II

124. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea III

125. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea IV

126. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea V

127. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea VI

128. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea VII

129. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea VIII

130. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea I

131. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea II

132. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea III

133. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea IV

134. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea V

135. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea I

136. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea II

137. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea III

138. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea IV

139. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea I

140. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea II

141. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea III

142. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea IV

143. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea V

144. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea VI

145. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2024 - VIDEO - Partea I

146. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2024 - VIDEO - Partea II

147. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea I

148. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea II

149. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea III

150. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea IV

151. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea I

152. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea II

153. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea III

154. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea IV

155. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea I

156. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea II

157. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea III

158. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea IV

159. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2025 - VIDEO - Partea I

160. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2025 - VIDEO - Partea II

161. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2025 - VIDEO - Partea III

162. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea I

163. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea II

164. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea III

165. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea IV

166. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2025 - VIDEO - Partea I

167. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2025 - VIDEO - Partea II

168. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2025 - VIDEO - Partea III

169. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2025 - VIDEO - Partea IV

170. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea I

171. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea II

172. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea III

173. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea IV

174. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea V

175. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea VI

176. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea VII

177. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2025 - VIDEO - Partea VIII

178. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea I

179. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea II

180. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea III

181. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea IV

182. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea V

183. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea VI

184. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea VII

185. Descoperiri arheologice din România - luna August 2025 - VIDEO - Partea VIII

186. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea I

187. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea II

188. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea III

189. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea IV

190. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea V

191. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea VI

192. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea VII

193. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea VIII

194. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2025 - VIDEO - Partea IX

195. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea I

196. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea II

197. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea III

198. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea IV

199. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea V

200. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea VI

201. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea VII

202. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea VIII

203. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea IX

204. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea X

205. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2025 - VIDEO - Partea XI

206. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2025 - VIDEO - Partea I

207. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2025 - VIDEO - Partea II

208. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2025 - VIDEO - Partea III

209. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2025 - VIDEO - Partea IV

210. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2025 - VIDEO - Partea V

211. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2025 - VIDEO - Partea VI

212. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2025 - VIDEO - Partea VII

213. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea I

214. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea II

213. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea III

214. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea IV

215. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea V

216. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea VI

217. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea VII

218. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2025 - VIDEO - Partea VIII

219. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2026 - VIDEO - Partea I

220. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2026 - VIDEO - Partea II

221. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2026 - VIDEO - Partea III

222. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2026 - VIDEO - Partea IV

223. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2026 - VIDEO - Partea V

224. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2026 - VIDEO - Partea VI

225. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2026 - VIDEO - Partea I

226. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2026 - VIDEO - Partea II

227. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2026 - VIDEO - Partea III

228. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2026 - VIDEO - Partea IV

229. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2026 - VIDEO - Partea V

230. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2026 - VIDEO - Partea VI

231. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2026 - VIDEO - Partea VII

232. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2026 - VIDEO - Partea I

233. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2026 - VIDEO - Partea II

234. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2026 - VIDEO - Partea III

235. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2026 - VIDEO - Partea IV

236. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2026 - VIDEO - Partea V

237. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2026 - VIDEO - Partea VI

238. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea I

239. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea II

240. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea III

241. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea IV

242. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea V

243. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea VI

244. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea VII

245. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea VIII

246. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea IX

247. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea X

248. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea XI

249. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea I

250. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea II

251. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea III

252. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea IV

253. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea V

254. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea VI

255. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea VII

256. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea VIII

257. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea IX

258. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea X

259. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea XI

260. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea I

261. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea II

262. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea III

263. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea IV

264. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea V

265. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea VI

266. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea VII

267. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea VIII

268. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea IX

269. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea X

270. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea XI

271. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea XII

272. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea XIII

273. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea I

274. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea II

275. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea III

276. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea IV

277. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea V

278. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea VI

279. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea VII

280. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea VIII

281. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea IX

282. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea X

283. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XI

284. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XII

285. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XIII

286. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XIV

287. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XV

288. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XVI

289. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XVII

290. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XVIII

291. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea XIX

292. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea I

293. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea II

294. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea III

295. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea IV

296. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea V

297. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea VI

298. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea VII

299. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea VIII

300. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea IX

301. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea X

302. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea XI

303. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea XII

304. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea XIII

305. Descoperiri arheologice din România - luna August 2026 - VIDEO - Partea XIV

306. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea I

307. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea II

308. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea III

309. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea IV

310. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea V

311. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea VI

312. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea VII

313. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea VIII

314. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea IX

315. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea X

316. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea XI

317. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2026 - VIDEO - Partea XII

318. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea I

319. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea II

320. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea III

321. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea IV

322. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea V

323. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea VI

324. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea VII

325. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea VIII

326. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea IX

327. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2026 - VIDEO - Partea X  


Pe aceeași temă:

1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui

2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene

3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu