Ştiinţă pentru toţi: Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO

1. Noi descoperiri, scoase la lumină în Feldru și Nepos. „Drumul Carelor”, propus drept sit arheologic

2. Avem vestigii ale trecutului la tot pasul (aproape). Trebuie doar să le facem să spună povestea pe care o ascund. Uneori, chiar și aproape de casă poți găsi mărturii arheologice. Agricultura le-a scos la lumină, iar noi vrem să le aflăm secretele. - VIDEO

#archaeology #prehistory #nature

Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.

3. 𝐃𝐨𝐮𝐚̆ 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐚𝐭̗𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬: 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐆𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐮𝐬 𝐬̗𝐢 𝐚𝐫𝐦𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐓𝐡𝐞𝐨𝐜𝐫𝐢𝐭𝐨𝐬

Ne-am obișnuit să trecem zi de zi pe lângă ruinele presărate de-a lungul orașului vechi și să ignorăm poveștile milenare pe care aceste „pietre” ni le pot împărtăși. Multe dintre ele păstrează frânturi din vechi inscripții grecești și latine, care odată traduse și interpretate, ne pot ajuta să reconstituim crâmpeie din viețile celor care au trăit la Tomis, în urmă cu aproape două milenii. Inscripții de acest fel se găsesc în patrimoniul MINAC, iar unele pot fi admirate chiar și în aer liber, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic. Din studierea lor putem afla detalii extraordinare: bucuriile, necazurile lor, împlinirile profesionale și familiale ale tomitanilor.

Prima inscripție pe care o prezentăm astăzi este o inscripție funerară în limba latină, care datează din sec.I d.H. Textul tradus de către specialiști ne spune următoarele: „T. Valerius Germanus, fiul lui Titus, din tribul Collina, de fel din Pessinus, port drapel al legiunii VII Claudia Pia Fidelis, dăruit de două ori cu dona militaria, a trăit 57 de ani și este așezat aici. Moștenitorii săi - T Valerius Iulianus, I Valerius Germanus și Valeria Germana, împreună cu Claudia Iulia, prea nobila sa soție, i-au ridicat pe bun merit acest mormânt”.

Deasupra inscripției, defunctul este prezentat în relief, într-un banchet funerar la care ia parte alături de membrii familiei sale. Din cuvintele aparent simple ale inscripției aflăm numeroase informații prețioase. Astfel, știm că Germanus era un purtător de stindard (imaginifer - cel ce purta imaginea împăratului), un subofițer care a servit în legiunea VII Claudia Pia Fidelis, unitate care își avea baza la Viminacium (azi lângă orașul modern Kostolac, Serbia). Viminacium și Tomis făceau parte din aceeași mare provincie, Moesia, care ulterior, în 85-86 d.H., avea să fie împărțită de către împăratul Domițian în Superior (care a cuprins și orașul Viminacium) și Inferior (unde a intrat Scythia Minor și implicit, Tomisul).

La sfârșitul serviciului său militar, de 20-25 de ani (putea servi minim 20 de ani plus încă 5 ca evocatus), Germanus a primit pământ, ca recompensă pentru serviciul său. Fusese un militar destoinic și cu rang important, ieșit la termen (honesta missio) și recompensat de două ori cu „daruri militare”. A ales să se așeze pe un teren aflat în teritoriul orașului Tomis. Avea probabil mult teren agricol pe care îl lucra cu ajutorul forțelor de muncă locale.

Ținând cont de contextul istoric și informațiile din inscripție, specialiștii au concluzionat că piatra funerară a lui Germanus poate fi datată undeva între anii 55-56 și 85-86 d.H.

Inscripția sa funerară ne mai spune că a murit la vârsta de 57 de ani. Putem presupune că se înrolase la 17 ani, așa cum se obișnuia, și că își încheiase serviciul fie la 37 de ani, fie la 42 de ani. Devenit veteran, el se putuse căsători și își întemeiase o familie, alături de soția sa Claudia Iulia. Avuseseră împreună trei copii (doi fii și o fiică) menționați în text, după cum s-a putut vedea. Am mai aflat ceva foarte interesant despre acest militar roman și anume că era "din tribul Collina, de fel din Pessinus". După cum arată istoricul Titus Livius, Collina era unul dintre cele patru triburi urbane ale Romei, nu foarte bogate cum erau cele 31 de triburi rurale și din care se trăgeau proprietarii de pământ și aristocrația.
Membrii familiei lui Germanus erau însă cetățeni romani, lucru ce i-a permis să intre în legiune. Cei ce nu aveau cetățenie romană nu puteau servi decât în unități auxiliare. Distincitiv pentru cetățenii romani era faptul că purtau trei nume, tria nomina.

Chiar dacă familia lui Germanus se trăgea dintr-un vechi trib al Romei, din inscripție știm că ea se stabilise de ceva timp în Asia Mică, în Frigia, la Pessinus/Pessinunt (azi Ballihisar - oraș în provincia Anatolia, Turcia). Pessinunt era în sec.I d.H un oraș important de pe râul Halys (azi Kizilrmak - Rîul Roșu), fie și pentru că fusese în trecut casa unei importante zeițe, Cybele, Marea Mamă a Zeilor, devenită divinitate națională și în panteonul roman.

Am lăsat la final problema numelui, chiar dacă ne-am referit anterior la tria nomina. Germanus era de fapt cognomenul, porecla militarului nostru, așa cum poetul Ovidius (Publius Ovidius Naso) avea porecla de Nasone - Năsosul. Prenumele lui Germanus este Titus, prescurtat mereu în inscripții printr-un simplu T. Numele, de familie cum spunem azi, al ginții, al clanului din care făcea parte era de Valerius, veche familie romană din timpul Republicii.

A doua poveste de astăzi o aflăm dintr-o stelă de marmură aflată, de asemenea, în patrimoniul MINAC. Pe aceasta este reprezentat un bărbat în picioare, între două coloane. Sub inscripție se află o corabie. Stela funerară a fost datată tot în epocă romană imperială, în sec.II d.H. Textul inscripției a fost tradus astfel de către epigrafiști: „Rufina, fiica lui Iason, a ridicat stela pentru fiul său Theocritos, fiul lui Theocritos, armator, zis și Regele, care a trăit 22 de ani și 9 luni. Salutare!”

În sec.II-III d.H, familiile grecești din Tomis se romanizează, mai ales numele lor. Mama defunctului este Rufina, nume roman, dar fiul și tatăl său poartă același nume grecesc, Theocritos. Este însă posibilă și ipoteza ca Rufina să fie efectiv romană iar soțul ei grec.

Corabia de pe monument ne indică foarte clar ocupația tânărului Theocritos. Nu este la fel de clar dacă porecla de Regele îi este atribuită lui, sau părintelui său. Probabil, Theocritos cel bătrân era armator și își luase ca asociat și pe fiul ce ar fi trebuit să îi continue afacerile. Din păcate, Theocritos a pierit de tânăr, la 22 de ani, fără ca motivul și împrejurările morții sale să ne fie dezvăluite.

𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 - 𝐎 𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚̆ - 𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐧𝐨𝐮𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐬𝐞𝐳𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 - 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚̆𝐧𝐭̗𝐞𝐧𝐢, 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭̗𝐢-𝐯𝐚̆: 𝐈̂𝐧 𝐜𝐮𝐫𝐚̂𝐧𝐝 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐢𝐞𝐭̗𝐞𝐢 𝐎𝐯𝐢𝐝𝐢𝐮 𝐥𝐚 𝐧𝐨.𝟕 (𝐟𝐨𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐛𝐞𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐁𝐮𝐫𝐬𝐚) 𝐒𝐏𝐄𝐋𝐍𝐃𝐈𝐃𝐀 𝐁𝐄𝐑𝐀̆𝐑𝐈𝐄 𝐋𝐔𝐓𝐇𝐄𝐑 - 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐮 𝐛𝐞𝐫𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐛𝐥𝐨𝐧𝐝𝐚̆ 𝐬𝐚𝐮 𝐧𝐞𝐚𝐠𝐫𝐚̆ - 𝐁𝐮𝐟𝐞𝐭 𝐛𝐨𝐠𝐚𝐭 𝐬̗𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐬𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭 - 𝐙𝐢𝐥𝐧𝐢𝐜, 𝐩𝐞𝐬̗𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐚𝐬𝐩𝐚̆𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐩𝐚𝐫𝐚𝐭 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐭̗𝐞𝐭𝐞 - 𝐒𝐞𝐚𝐫𝐚, 𝐠𝐫𝐚̆𝐭𝐚𝐫 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥 - 𝐄𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧𝐭̗𝐢 𝐂𝐫𝐞𝐧𝐯𝐢𝐬̗𝐭𝐢 𝐜𝐮 𝐡𝐫𝐞𝐚𝐧, 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐚𝐛𝐫𝐢𝐜𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐢𝐧𝐞 𝐬̗𝐢 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐛𝐨𝐞𝐮𝐟 𝐚 𝐥𝐚 𝐁𝐨𝐝𝐞𝐠𝐚 𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 - 𝐓𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐢 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐩𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐞, 𝐚𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭𝐞𝐭̗𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐢𝐜𝐭𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐭̗𝐮𝐫𝐢 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐬𝐞. (𝟏𝟗𝟐𝟗)

Sursa foto: Muzeul Național de Istorie a României

https://minac.ro/19-aprilie-doua-povesti-de-viata-din.../

#MINAC #19aprilie #calendaristoric #AstazilaConstanta #Tomis #antichitate #Germanus #Theocritos #muzeu #istorie

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

4. Arhitectură și..creșterea animalelor în așezările din sec. VII-IX.

Prezența animalelor domestice în lumea satului medieval timpuriu (și nu numai!) nu e o chestiune care trebuie dovedită. Omul a crescut animale încă din preistorie pentru carne, lapte, deplasare, tracțiune, etc., etc., etc.

Toți cunoaștem imaginea idilică (deserori promovată!) cu animalele care sosesc seara în sat de la păscut, dar, pentru perioada sec. VII-IX (și nu numai!) întrebarea care persistă este cea referitoare la ....cum erau ele protejate ? Existau țarcuri sau construcții destinate animalelor? Dacă da, cum arătau acestea din punct de vedere arhitectural?

Desigur, cele mai bune raportări le putem face la exemplele etnografice, dar în așezările medievale timpurii avem identificate urme ale unor astfel de structuri?

Un asemenea răspuns l-a oferit așezarea medievală timpurie de la Porț - la Baraj (databilă în sec. VIII) din jud. Sălaj, un sit arheologic despre care am mai vorbit într-o postare anterioară.

În marginea așezării respective au fost identificate urmele unei construcții de mari dimensiuni, cu planimetrie circulară. O construcție cu o arhitectură aparte, clar non-rezidențială!
Exemplele etnografice pot oferi soluții în ceea ce privește destinația acestei construcții circulare, lucru care arată din nou, prezența unor modele arhitecturale care au funcționat în etape diferite de timp.

Explicații imagini:
FOTO 1. Plan cu dispunerea elementelor componente (identificate la nivelul solului) ale construcției circulare.
FOTO 2 și 3. Propunere de reconstituire 3D (realizată cu ajutorul prietenului Sabou Adrian)
FOTO 4. Un exemplu etnografic din Transilvania: un STAUL pentru protecția oilor.

PS. Pentru a înțelege satul medieval timpuriu (dominat practic de arhitectura lemnului!) musai trebuie să ne uităm peste „gardurile” arheologiei: lumea etnografică este cea mai la îndemână!

Sursa informațiilor Dan Bacuet.

5. Turnul roman de la Valea Leşului - Piciorul Andreichii 2, comuna Lozna, județ Sălaj (cod RAN: 141928.05).

Locația apare și cu denumirea de Faţa Prisăcii în Spate. Turnul de veghe este extrem de bine conservat, toate elementele sale constitutive fiind clar vizibile la suprafaţă. Movila de formă circulară de 1,7 m înălţime măsoară 13 m în diametru la baza exterioară şi 6 m în vârf. Structura turnului a fost construită în tehnica opus incertum cu calcar local, legat cu mortar. La suprafaţă s-au observat şi cioburi de ceramică romană şi fragmente de chirpici. Şanţul din jur este clar vizibil din toate părţile. Pe partea de sud-est a fost depistată şi o posibilă intrare de 2,5 m lăţime, în timp ce pe latura de nord-est au fost documentate urmele anexelor construite şi ale amenajărilor de teren. Structura turnului nu este afectată de nici o intervenţie ulterioară sau de distrugeri cauzate de exploatările forestiere.

Sursa informațiilor Valorificarea si Promovarea Limes-ului Roman Bistrita-Nasaud.

6. Cu regret vă anunț că nu reușesc să descopăr și eu o comoară. Dar mă mulțumesc cu niște unelte de piatră, vechi de 5000 de ani, care confirmă existența unui nou sit arheologic atribuit perioadei timpurii a epocii bronzului. Piesele litice descoperite confirmă că respectiva comunitate folosea din plin resursele locale, punând accentul pe funcționalitate și mai puțin pe estetic. - VIDEO

#archaeology #nature #stonetools #bronzeage

Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.

7. Comori îngropate. Piața Unirii

Sursa: Youtube Utilizator: TVR

8. Fibulă digitată din bronz descoperită la Enisala într-un mormânt de inhumaţie (începutul sec. VII p.Chr.). Piesa a fost obţinută prin turnare într-un tipar monovalv, amenajat uşor defectuos, fapt dovedit de prezenţa pe suprafaţa sa a unor mici alveole şi asperităţi vizibile mai ales în zona arcului.

Piesa se păstrează într-o stare bună de conservare, deşi prezintă o uşoară deformare a plăcii inferioare, iar acul de fier nu a putut fi recuperat de la locul descoperirii, datorită stării foarte avansate de oxidare. Placa superioară este semidiscoidală şi a fost ornamentată cu două şiruri paralele de cercuri concentrice dispuse sub forma unei arcade. Din aceasta pornesc cinci lobi plaţi care au fost decoraţi, fiecare, cu câte două cercuri concentrice. Arcul are o formă aproximativ romboidală şi este arcuit uşor. Acesta se continua cu placa inferioară, de formă oval, neregulată, care prezintă pe suprafaţa sa patru spaţii goale dispuse simetric (cele din partea superioară sunt în formă de inimă, iar cele din partea inferioară sunt ovale), în timp ce spaţiul dintre şi din jurul acestora era decorat cu cercuri concentrice. Acelaşi decor îl întâlnim şi pe suprafaţa lobului terminal, plat, realizat sub forma unui triunghi cu o proeminenţă rotunjită la vârf. Pe spatele fibulei, se pot sesiza o serie de imperfecţiuni rezultate în urma turnării, cât şi o serie de urme de retuşare a piesei. Acul din fier se prindea de două plăci perforate central ce au fost sudate ulterior turnării, cât şi de o portagrafă păstrată parţial, prinsă cu ajutorul unui nit.

Bibliografie: Ailincăi S.C., Constantinescu M., Curta F., Soficaru A. 2014, An Early seventh-century female grave from Dobruja, Archaeologia Bulgarica 1, 2014, 65-84.

https://www.academia.edu/.../An_Early_Seventh-Century...

#Tulcea #VisitTulcea #orașulTulcea #MuzeuldeIstoriesiArheologieTulcea #ICEMTulcea #Patrimoniu #DrumulCetatilor

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea.

9. Cercetări interdisciplinare în situri arheologice din Câmpia Bărăganului

Muzeul Brăilei „Carol I” organizează, în data de 27.04.2026, conferința publică cu tema „Cercetări interdisciplinare în situri arheologice din Câmpia Bărăganului”. Vor conferenția cercetători din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București și Muzeul Național de Istorie a României din București.

Participanți:
1. Costin CROITORU, „Interdisciplinaritatea în arheologia contemporană”.
2. Stănică PANDREA, „Potențialul arheologic al siturilor preistorice din Câmpia Brăilei”.
3. Adrian BALASESCU, Valentin RADU, „Cultura Boian în Câmpia Bărăganului. Considerații arheozoologice”.
4. David BACIU, Adrian BALASESCU, „Paleoeconomia animalieră a comunităţilor gumelniţene de la Însuraţei - Popinele I şi II (fazele A1 şi A2), jud. Brăila”.
5. Gabriel VASILE, Florin VLAD, Adrian BALASESCU, „Bioarheologia înmormântărilor tumulare din câmpia Dunării”.

Vă așteptăm la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, în data de 27.04.2026, începând cu ora 11.30

Sursa informațiilor Muzeul Brăilei "Carol I".

10. 𝐋𝐚𝐜𝐫𝐢𝐦𝐢 𝐬̗𝐢 𝐚𝐮𝐫 - 𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐭𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐝𝐨𝐚𝐦𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐥𝐢𝐭𝐚 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧

În perioada 𝟏𝟕-𝟐𝟐 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟔, pe bulevardul Ferdinand – numit la acea vreme bulevardul Republicii – din municipiul Constanța, cu ocazia executării fundațiilor pentru noi blocuri de locuit, regretatul arheolog Constantin Chera cerceta unul dintre cele mai valoroase morminte de epocă romană, cunoscut astăzi drept „𝐦𝐨𝐫𝐦𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐨𝐚𝐦𝐧𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐛𝐮𝐥𝐞𝐯𝐚𝐫𝐝𝐮𝐥 𝐅𝐞𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐧𝐝❞.

Mormântul de inhumație conținea un bogat inventar funerar, compus din aproape 200 de piese, dintre care peste o 100 erau realizate din aur și pietre semiprețioase și prețioase. Alături de defunctă au fost depuse și numeroase vase de sticlă, care păstrau uleiuri parfumate sau produse cosmetice, opaițe din ceramică și bronz, precum și un suport-candelabru din bronz, menit a-i lumina drumul spre lumea de dincolo. Inventarul mai cuprindea un platou mare din bronz, multe și diverse obiecte din bronz, plumb sau fier, casete cosmetice sau de bijuterii, frumos ornamentate cu aplice din os, instrumente de cusut și țesut - indispensabile pentru o femeie din eșalonul superior al societății provinciale romane și, mai ales, pentru o mamă de familie. Nu în ultimul rând, mormântul adăpostea numeroase podoabe din aur.
Pe baza încadrării cronologice a acestor obiecte, specialiștii au putut data înmormântarea în secolul al II-lea d.Chr. Studiul inventarului funerar mai relevă și informații importante cu privire la viața și moartea membrilor elitei tomitane în secolul al II d.Chr., dar și despre viața de zi cu zi din acest important oraș roman, capitală provincială și port bogat la Marea Neagră.

Povestea doamnei de pe bulevardul Ferdinand începe în al doilea secol al stăpânirii romane la Tomis. Născută, cel mai probabil, într-o familie bogată și influentă, dintre cele mai vechi ale orașului, ea a fost căsătorită într-o altă familie de vază din urbe. O alianță benefică din punct de vedere social și economic pentru ambele părți. Am spune că, până acum, povestea doamnei noastre este una fericită. Însă soarta avea alte socoteli cu această tomitană! Destinul crud a răpit-o când încă era în floarea vârstei, iar familia îndoliată a trebuit să o conducă pe ultimul drum. Soțul, poate și copiii rămași orfani, au petrecut-o cu plânsete și jale, ca pe o soție și mama iubită. Părinții și frații, dacă mai erau în viață, s-au prăbușit și ei sub povara durerii. Triști, cei apropiați s-au îngrijit să nu-i lipsească nimic în lumea de dincolo și au înconjurat-o cu lucrurile dragi din timpul vieții, precum și cu obiecte trebuincioase, târguite anume din piața cetății pentru ritualul îngropăciunii.

După perioada de doliu și pregătiri, înconjurată de familie, plânsă de toți cei cunoscuți, defuncta a fost condusă pe ultimul ei drum pământesc. Procesiunea funerară a pornit încet din casa familiei, a urcat pe străzile în pantă ușoară și a ieșit pe una dintre porțile sudice ale vechii cetății, pe drumul care ducea de la Tomis la Callatis, acolo unde familia îndoliată cumpărase un lot funerar.
Mormântul era deja pregătit cu mult înainte, iar celor vii nu le-a mai rămas decât să o așeze în locul de odihnă, împreună cu toate bunurile considerate trebuincioase pentru lumea de dincolo. Au fost puse în mormânt casetele pline cu parfumurile, cosmeticele și fardurile atât de îndrăgite de tânăra soție, iar ustensilele de cusut, atât de trebuitoare unei mame de familie, pentru a coase veșmintele soțului și copiilor săi, au urmat-o și ele. Toate acestea au devenit martori tăcuți ai tragediei care i-a lovit pe cei dragi.
Alături de ea au fost puse și casetele pline de bijuterii din aur, pietre prețioase și semiprețioase, demne de o familie importantă și grăitoare pentru puterea financiară a acesteia dar și pentru importanța ei printre concetățeni.

Trebuie precizat că o parte dintre aceste podoabe sunt mai vechi decât înmormântarea în sine, fiind, probabil, o moștenire de familie sau achiziții personale ale defunctei, indiciu al originii sale într-o familie la fel de puternică și bogată. Obiecte rafinate și scumpe au fost cumpărate special pentru această zi, pe bani mulți. Printre ele se numără și un candelabru cu picior din bronz, menit să asigure o ultimă lumina pentru întunericul veșnic.

Și totuși, după sigilarea mormântului și stingerea ultimei lumini, întunericul s-a așternut, iar timp de aproape 2000 de ani nimeni nu a mai șoptit numele celei îngropate acolo, pierdut pe vecie în stihiile timpului.

Astăzi însă, ea continuă să trăiască, pentru că orice locuitor al cetății moderne o cunoaște pe „doamna de pe bulevardul Ferdinand”, a cărei memorie este păstrată vie la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța.

Iar pentru tine, privitorule, povestea doamnei trebuie să fie plină de învățăminte și speranță! Ea ne învață pe toți că moartea nu este finalul, ci începutul poveștii, iar dragostea...

Dragostea rămâne și ne însoțește pretutindeni! Chiar și în întuneric!

𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: 𝐃𝐨𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐄. 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐫 – 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐒𝐚𝐧𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢𝐭𝐢𝐦 𝐝𝐞 𝐓𝐮𝐛𝐞𝐫𝐜𝐮𝐥𝐨𝐳𝐞 – 𝐒𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐢𝐬 – 𝐏𝐥𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐢, 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚̆, 𝐬𝐭𝐨𝐦𝐚𝐜 – 𝐓𝐫𝐚𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐭𝐮𝐛𝐞𝐫𝐜𝐮𝐥𝐨𝐳𝐞𝐢 𝐩𝐮𝐥𝐦𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐧𝐞𝐮𝐦𝐨𝐭𝐡𝐨𝐫𝐚𝐱 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 – 𝐓𝐫𝐚𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧 𝐚𝐥 𝐯𝐚𝐫𝐢𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 – 𝐬𝐭𝐫. 𝐂𝐚𝐫𝐨𝐥 𝟗𝟎 (𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬), 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭 𝟗 – 𝟏𝟏 𝐝𝐢𝐦., 𝟑-𝟕 𝐩.𝐦. (𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐉𝐮𝐧𝐚̆, 𝟐𝟐 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟐𝟖)

Sursă foto: „Aurul și Argintul Antic al României” – Catalog de expoziție MNIR (2014)

https://minac.ro/22-aprilie-lacrimi-si-aur-povestea.../

#MINAC #22aprilie #calendaristoric #AstazilaConstanta #Tomis #bijuterii #roman #muzeu #istorie

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

11. Vestigii romane descoperite pe șantierul centurii de vest a Timișoarei