Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) deschide expoziția „De mare preț. Aur și argint în Țara Românească, Moldova și Transilvania, în secolele XIV-XVII”, disponibilă pentru public începând cu 19 noiembrie 2026.
De-a lungul secolelor, aurul și argintul au fost mai mult decât simple metale prețioase. Strălucirea, raritatea și durabilitatea lor le-au transformat în simboluri ale bogăției, puterii și prestigiului, dar și în materiale prin care oamenii și-au exprimat credința, identitatea și aspirațiile.
Ce face însă ca un obiect să fie de mare preț? Este valoarea metalului din care a fost realizat, măiestria meșterului, prestigiul celui care l-a comandat sau povestea pe care obiectul a păstrat-o de-a lungul secolelor? Pornind de la aceste întrebări, expoziția propune o incursiune în universul obiectelor din metale prețioase care au însoțit viața oamenilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania. Podoabe, accesorii vestimentare, vase de masă, obiecte liturgice și piese descoperite în tezaure ilustrează diversitatea funcțiilor și semnificațiilor atribuite aurului și argintului. Printre numeroasele piese unicat prezentate în cadrul expoziției se numără: pocalul Nusbächerpokal intrat în colecția Muzeului Național de Istorie a României în anul 2024, paftaua de aur din necropola princiară de la Curtea de Argeș, precum și panaghiarul de la Mănăstirea Snagov. Aceste obiecte remarcabile oferă prilejul unei întâlniri directe cu măiestria artistică și cu universul simbolic al epocii, ilustrând statutul aparte pe care metalele prețioase l-au avut în viața politică, socială și religioasă.
Expoziția, care face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Din mâna orfevrului”, în cadrul căruia va fi explorat domeniul fascinant al metalelor prețioase, este realizată de Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Județean Mureș, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Muzeul Județean Buzău și Complexul Național Muzeal Curtea Domnească – Târgoviște.
Invităm publicul să viziteze această expoziție spectaculoasă, deschisă la MNIR, din 19 noiembrie 2026 până pe 14 martie 2027, de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00.
Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice „Oameni, istorie, natură. Perspective arheologice din preistorie până în Evul Mediu. In memoriam Dragomir Nicolae Popovici”
Muzeul Județean Ialomița organizează, în perioada 18–20 noiembrie 2026, o nouă manifestare științifică de anvergură, dedicată cercetării arheologice, istoriei și valorificării patrimoniului cultural.
Festivitatea de deschidere va avea loc miercuri, 18 noiembrie, ora 11:00, la Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia. Evenimentul, dedicat memoriei arheologului și profesorului Dragomir Nicolae Popovici, reunește peste 50 de specialiști din țară și din străinătate – profesori universitari, conducători de doctorate, cercetători și arheologi – oferind un cadru de dezbatere și schimb de experiență asupra evoluției comunităților umane, a relației acestora cu mediul natural și a transformărilor istorice din spațiul Dunării de Jos.
Bordușani-Popină, Săveni-La Movile, Piscu Crăsani și Orașul de Floci se numără printre reperele arheologice care vor ocupa un loc important în cadrul comunicărilor științifice.
Programul include și secțiunea „Istorie, cultură și civilizație în Dobrogea și Bărăgan (secolele XIX–XXI)”, dedicată memoriei profesorului Gheorghe Dumitrașcu. Cu acest prilej, la sediul Muzeului Județean Ialomița va fi vernisată expoziția foto-documentară „1916–1918. Eroi constănțeni în tranșee și în spatele frontului”. Manifestarea este organizată de Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române și Muzeul Național de Istorie a României, cu susținerea Consiliului Județean Ialomița.
Dincolo de dimensiunea sa științifică, această întâlnire reprezintă un omagiu adus celor care și-au dedicat viața cercetării trecutului și o reafirmare a responsabilității noastre de a păstra, înțelege și transmite patrimoniul cultural generațiilor viitoare.
Vă invităm să fiți alături de noi la trei zile dedicate istoriei, arheologiei, cercetării și memoriei!
1. Am dat startul unui mic proiect, desfășurat împreună cu prof. univ. dr. Alexianu Marius, de la Universitatea ,,Al. I. Cuza" din Iași, care este legat de dinamica vechilor comunități umane în raport cu sursele de sare dintr-o microzonă aflată în nord-estul județului Neamț, mai precis în bazinul hidrografic Sarata, afluent de dreapta al râului Moldova.
Aici există mai multe izvoare sărate, care au atras vechile comunități umane încă din neoliticul timpuriu.
Vrem să înțelegem mai bine modul cum această resursă naturală, sarea, a influențat locuirea umană din microzona amintită.
Știați că aici s-au făcut primele analize chimice ale apelor sărate încă din a doua jumătate a sec. XIX?
2. Ce povești ascund descoperirile arheologice de la Slava Rusă?
În urmă cu aproape 1.500 de ani, la aproximativ 3 km vest de cetatea (L)Ibida, în apropierea actualei localități Slava Rusă, exista un complex monahal paleocreștin, alcătuit din două bazilici și o capelă-anexă, care a funcționat între a doua jumătate a secolului al IV-lea și sfârșitul secolului al VI-lea p.Chr.
În anul 1988, cercetările arheologice au scos la lumină, în nartexul uneia dintre bazilici, un vas lustral, utilizat pentru spălări rituale. Decorat cu vrejuri de viță-de-vie și ciorchini de struguri, vasul reprezintă o mărturie a practicilor religioase din comunitățile creștine din Dobrogea perioadei romano-bizantine.
La ce era folosit vasul lustral? Ce semnificație aveau motivele vegetale care îl decorau? Cum se desfășura viața religioasă într-un complex monahal din apropierea cetății (L)Ibida, în urmă cu aproape 1.500 de ani?
Vă invităm la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, din cadrul ICEM TULCEA, să descoperiți povestea vasului lustral de la Slava Rusă și să aflați mai multe despre începuturile și evoluția creștinismului în Dobrogea!
Aceste vestigii, specifice culturii Cucuteni, faza A, provin dintr-o fortificație interesantă, aflată în localitatea Tazlău, din județul Neamț.
În cadrul unui proiect legat de schimbările climatice și sociale din Holocen, ne-am propus să investigăm mai multe situri fortificate, din județul Neamț, atât prin metode neinvazive (magentometrie, LiDAR), cât și prin săpături arheologice.
Rezultatele sunt încurajatoare, iar acest sit are un potențial aparte. Dar voi mai reveni cu detalii.
În anul 2013, în așezarea cucuteniană de la Fulgeriș-„La 3 cireși”/Dealul Fulgeriș, com. Pâncești, jud. Bacău, a fost descoperită în S XIV, c. 3d, L8, -0,65 m o statueta antropomorfă feminină, aflată în stare fragmentară, care, prin intermediul simbolismului corporal, reprezintă cultul fertilității și al fecundității.
Statueta feminină a fost modelată din pastă semifină, de culoare cărămiziu-deschis, ca degresant fiind folosite cioburi pisate mărunt. A fost modelată în poziţie verticală, pătrându-se trunchiul. După modelare a fost scufundată într-un lut fin, amestecat cu mică, care se păstrează mai ales pe spate. Pe pântec prezintă o incizie, care reprezintă buricul. Braţele au fost modelate diferit: mâna dreaptă era orientată spre pântec, iar mâna stângă era orientată în sus. În partea dreaptă se poate observa urma mâinii pe pântecul statuetei. Piesa a fost modelată din trei bucăţi: capul unit de trunchi cu un beţişor - se păstrează perforaţia rămasă în lut; picioarele au fost modelate separat, prinse de trunchi cu ajutorul unui beţişor - se păstrează şi în acest caz perforaţia rămasă în lut. Dimensiuni: Lmax = 5,5 cm, lmax = 4,5 cm, Gr.pântec = 2,8 cm, Dburic = 0,6x0,4 cm. Statueta antropomorfă feminină face parte din colecțiile Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău și are numărul de inventar 36.344. Restaurarea piesei a fost realizată de către restauratorii Iulia Voinescu și Petru Voinescu.
Artefactul face parte din bogatul patrimoniu descoperit în așezarea de la Fulgeriș-La 3 cireși/ Dealul Fulgeriș, com. Pâncești, așezare situată în Colinele Tutovei, în partea de sud-est a județului Bacău, pe partea stângă a Siretului, în nordul satului. Situl arheologic este cunoscut în urma cercetărilor de suprafață întreprinse în anii ’60 ai secolului XX efectuate de către arheologii Marilena Florescu și Viorel Căpitanu. Sondat în perioada anilor ’80 de către Viorel Căpitanu, în acest areal geografic se menționează descoperirea unei bogate stațiuni arheologice aparținând culturii Cucuteni.
Cercetările recente au fost realizate în perioada anilor 2003-2015, 2018 și 2021, fiind cercetată o suprafață de 813,5 mp, din totalul de aproximativ un hectar și jumătate pe care se întinde situl cucutenian de la Fulgeriș. Stratigrafia sitului aflat în acest punct se prezintă astfel: nivelul cel mai vechi este datat în perioada eneolitică, cultura Cucuteni, etapa A3; succedat de un nivel datat în epoca bronzului, cultura Monteoru; ultimul nivel de locuire fiind din perioada epocii geto-dacice, sec. I î.Hr.-I d.Hr.
Bibliografie: Lăcrămioara-Elena Istina, Valentin Bucșă, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/ La 3 cireşi, în „Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2013”, Oradea, 2014, p. 179-182, 494-500; Lăcrămioara-Elena Istina, Situl arheologic de la Fulgeriş-„La 3 cireşi/ Dealul Fulgeriş”, în Monumente istorice băcăuane, III, Bacău, 2015; Lăcrămioara-Elena Istina, O statuetă antropomorfă cucuteniană cu reprezentarea gravidității descoperită la Fulgeriș, jud. Bacău, în Miscellanea Historica et Archaeologica in Honorem Vasile Ursachi Octogenarii (Editerunt C. Croitoru, G.D. Hânceanu), Bibliotheca Archaeologica Istros, Seria Honoraria, XIV, Editura Istros, Brăila, 2015, p. 193-208; Lăcrămioara-Elena Istina, Așezarea cucuteniană de la Fulgeriș. Catalogul descoperirilor arheologice, Onești, Editura Magic Print, 2016, p. 31.
5. Monede din colecţia Pipaş în Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
Călătorie în trecut prin intermediul monedelor: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş în Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş” își așteaptă vizitatorii de joi.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată în coordonarea Consiliului Județean Maramureș, are plăcerea de a vă invita joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 13:00, la vernisajul expoziției temporare „Monede din colecţia Pipaş în Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş ”.
Evenimentul face parte din proiectul expozițional „Din colecția numismatică a muzeului”, pe care instituția îl desfășoară de mai mulți ani cu scopul de a pune în valoare și de a aduce în atenția publicului vizitator o parte cât mai însemnată din patrimoniul său numismatic, precum diverse tezaure și colecții numismatice deosebite pe care le deține.
Expoziția, al cărei curator este muzeograful Raul Cardoș, va putea fi vizitată la sediul muzeului din strada Monetăriei, nr. 1-3, de marți până duminică, între orele 10:00 și 17:00.
Treaba asta cu reutilizarea și reciclarea obiectelor a rămas mai puțin explorată în arheologia româneasca. Înca! Și după "moarte", paharul ăsta și-a dovedit utilitatea..."metamorfozat" într-un jeton de joc. Asta arată încă odată că lumea ludicului a fost întotdeauna marcată de seriozitate (lucru știut de altfel....)!
7. Turnul de epocă romană de la Dumbrăveni - Dealul Podului (comuna Ciceu-Giugești, jud. Bistrița-Năsăud) = Cod RAN: 32982.02 - Turnul se află la cca. 1,9 km vest de sudul localității Dumbrăveni.
Turnul de veghe este situat pe latura de sud a unei terase inferioare aparținând platoului larg dintre văile Canciu și Sălăntruc. Lângă turn se află un drum orientat est-vest care duce la fortul auxiliar de la Căşeiu, situat la mai puțin de 15 km spre sud-vest. Turnul controla cel mai probabil traficul pe acest traseu, şi pe cel de-a lungul văii Podului, spre est. Movila formată de ruinele turnului are în prezent o formă circulară, cu un diametru de aproximativ 11 x 13 m şi o înălțime de 0,7 m. De asemenea, sunt vizibile părți ale unui val înconjurător și un șanț lat de 0,5 m. Pe baza descoperirilor de la suprafață, cel mai probabil turnul avea o elevație din lemn și o fundație de piatră.
8. Campania arheologică Gumelnița | 26 octombrie – 9 noiembrie 2026
O nouă descoperire la Gumelnița: arheologii identifică un al doilea nivel de ocupație umană din Paleoliticul superior
Cercetările arheologice desfășurate în toamna anului 2026 la Gumelnița, în apropierea municipiului Oltenița (județul Călărași), au condus la identificarea unui al doilea orizont de ocupație paleolitică, situat la aproximativ 40 cm sub nivelul arheologic descoperit în 2022 și cercetat în campaniile anterioare. Descoperirea oferă noi perspective asupra prezenței și activităților comunităților umane din regiunea Dunării de Jos în timpul ultimei perioade glaciare.
În perioada 26 octombrie – 9 noiembrie 2026, o echipă
interdisciplinară de arheologi, cercetători și studenți a reluat investigațiile în situl paleolitic de la Gumelnița, situat în zona terasei din vecinătatea așezării eneolitice eponime. Cercetările se desfășoară în apropierea necropolei eneolitice cunoscute sub denumirea de „fostele grajduri Calomfirescu”, înregistrată în Repertoriul Arheologic Național (RAN 100629.06).
Situl paleolitic a fost descoperit în 2022, în timpul investigațiilor arheologice desfășurate în zona necropolei eneolitice, când, sub nivelurile funerare gumelnițene, au fost identificate numeroase artefacte din silex, conservate în depozite loessoide.
Cercetările continuate în 2023 au documentat concentrații de nuclee, așchii și resturi de debitaj, inclusiv fragmente de dimensiuni foarte mici, relevante pentru reconstituirea activităților de prelucrare a silexului și a proceselor de formare a sitului.
O probă de sediment recoltată în 2022 și analizată prin luminescență stimulată optic (OSL) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a furnizat o vârstă de 18.000 ± 2.000 de ani. Rezultatul reprezintă vârsta sedimentului analizat, nu o datare directă a artefactelor litice, constituind însă un reper cronologic important pentru investigarea ocupației paleolitice.
Campania 2026: două orizonturi de ocupație paleolitică
Obiectivele campaniei din acest an au vizat continuarea cercetării nivelului paleolitic cunoscut, completarea observațiilor stratigrafice și înregistrarea detaliată a distribuției spațiale a materialelor arheologice.
Cercetările au inclus documentarea contextelor sedimentare, colectarea de date geospațiale și investigarea parțială a nivelului cu concentrații de artefacte din silex.
Condițiile meteorologice nefavorabile au limitat desfășurarea activităților de teren și au impus adaptarea strategiei de cercetare, astfel încât obiectivele inițiale au putut fi îndeplinite doar parțial.
Cu toate acestea, principalul rezultat al campaniei îl reprezintă identificarea unui al doilea orizont arheologic paleolitic, situat la aproximativ 40 cm sub cel cunoscut anterior.
Această descoperire ridică o serie de întrebări privind cronologia, caracterul și succesiunea ocupațiilor umane din zonă. Cele două orizonturi ar putea reflecta episoade distincte de activitate umană, separate în timp, însă stabilirea relației lor cronologice și funcționale necesită continuarea cercetărilor și obținerea unor datări independente.
O ipoteză de lucru este că orizontul inferior ar putea aparține unei etape mai vechi a Paleoliticului superior, posibil comparabile cronologic cu ocupațiile documentate la Giurgiu–Malu Roșu, unul dintre cele mai importante situri paleolitice din Câmpia Dunării. La Giurgiu–Malu Roșu au fost obținute datări radiocarbon de aproximativ 22.800–21.100 ani BP necalibrați, corespunzătoare aproximativ intervalului 27.500–25.300 ani calendaristici înainte de prezent.
În acest moment, o asemenea corelație rămâne însă o ipoteză, care va trebui verificată prin noi investigații sedimentologice și datări absolute, inclusiv prin metoda OSL. Simpla poziție stratigrafică a celui de-al doilea nivel nu permite stabilirea vârstei sale exacte.
Noi direcții de cercetare: ADN antic din sedimente și reconstituirea activităților umane
O componentă importantă a campaniei 2026 a constituit-o recoltarea mai multor probe de sediment din ambele orizonturi paleolitice, destinate investigării posibilității de recuperare a ADN-ului antic conservat în sedimente (sedimentary ancient DNA – sedaDNA).
Această abordare urmărește evaluarea potențialului de conservare a materialului genetic în depozitele arheologice și, în cazul obținerii unor rezultate pozitive, identificarea unor informații suplimentare despre organismele prezente în mediul respectiv, inclusiv eventuala identificare a ADN-ului uman.
Analizele se află într-o etapă preliminară, iar existența și conservarea ADN-ului antic în sedimentele investigate urmează să fie verificate prin proceduri de laborator specializate.
În paralel, studiul tehnologic al artefactelor litice, analiza distribuției lor spațiale și investigațiile sedimentologice vor contribui la înțelegerea activităților desfășurate în acest sector al Dunării de Jos, precum și la evaluarea proceselor naturale și antropice care au influențat conservarea vestigiilor.
Perspective pentru cercetările viitoare
Identificarea celor două orizonturi paleolitice conferă o nouă dimensiune cercetărilor arheologice de la Gumelnița.
Dincolo de importanța bine cunoscută a așezării eneolitice, descoperirile documentează potențialul zonei pentru investigarea unor etape mult mai vechi ale prezenței umane în regiunea Dunării de Jos. În anii următori, echipa de cercetare își propune să clarifice cronologia absolută a celor două orizonturi, să stabilească relațiile stratigrafice și sedimentologice dintre acestea, să investigheze caracteristicile tehnologice ale industriilor litice și să evalueze posibilitățile de reconstituire a condițiilor paleoambientale în care s-au desfășurat activitățile umane.
Rezultatele viitoarelor datări prin luminescență, coroborate cu analizele arheologice și biomoleculare, vor fi esențiale pentru stabilirea succesiunii ocupațiilor și pentru evaluarea eventualelor conexiuni cronologice cu alte situri paleolitice din bazinul Dunării de Jos.
Chiar dacă desfășurarea campaniei din 2026 a fost afectată de condițiile meteorologice, identificarea unui al doilea orizont de ocupație reprezintă un rezultat important, care deschide noi direcții de cercetare și justifică continuarea investigațiilor arheologice interdisciplinare la Gumelnița.
Instituții participante și parteneri
Campania arheologică din 2026 a fost realizată prin colaborarea specialiștilor și studenților din cadrul următoarelor instituții:
• Muzeul Civilizației Gumelnița, din cadrul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița; • Universitatea din București, prin Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) – ArchaeoSciences Platform (ASp) și Facultatea de Istorie; • Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române; • Muzeul Național de Istorie a României. Activitățile de cercetare au beneficiat, de asemenea, de sprijinul și colaborarea colegilor de la Muzeul Municipiului București și Muzeul Dunării de Jos Călărași.
Investigațiile continuă programul interdisciplinar de cercetare a comunităților preistorice din zona Mostiștea–Dunărea de Jos, desfășurat prin colaborarea instituțiilor muzeale și de cercetare din România cu parteneri academici internaționali.
9. A bea în mediul rural medieval timpuriu! Dar din ce fel de pahare?
Este știut faptul că fragmentele de vase ceramice domină inventarele arheologice ale așezărilor medievale timpurii (în cazul ăsta ne referim strict la sec. VII/VIII-IX/X). În literatura arheologică românească s-au publicat multe articole, studii, volume dedicate vaselor din lut (oala fiind majoritară, desigur, în raport cu alte forme de vase). Cu toate acestea...unde sunt cele din care se bea (vin sau chiar apă de izvor ...) la vremea aceea? Dacă ar fi să ne luăm după clasificările din literatura de pe la noi.....paharele/cupele/cănile din lut nu (prea) existau! E de mirare acest fapt, mai ales când (de ex.) în loturi întregi de vase sunt exemplare cu dimensiuni atât de reduse încât îți vine de-a dreptul....să bei din ele!
Desigur, existau și cele din lemn (care nu s-au păstrat) ori alte materiale mai pretențioase.
Dar să nu mai lungim vorba...in imagini câteva exemplare din care au băut oamenii așezărilor medievale timpurii din Depresiunea Silvaniei!
Sursa: Youtube Utilizator: Muzeul Național de Istorie a României
Complexul cultural Cucuteni-Ariușd-Tripolie a fost definit pe baza ceramicii produse și utilizate de comunitățile care au trăit în arealul dintre sud-estul Transilvaniei și vestul Ucrainei, în intervalul dintre a doua jumătate a mileniului al cincilea și prima jumătate a mileniului al patrulea înainte de Hristos. Acesta se remarcă printr-o tradiție îndelungată a picturii pe vase, printr-o plastică antropomorfă specifică, dar și prin megasiturile cercetate pe teritoriul Ucrainei și prin absența necropolelor.
Acest vas a fost descoperit la Trușești-Țuguieta, în județul Botoșani, în cea mai mare așezare preistorică cercetată integral până acum în România. Oamenii care au trăit aici au lăsat în urmă peste 90 de construcții și un material ceramic foarte bogat.
Pictura s-a transformat de-a lungul timpului, trecând de la decorurile policrome complexe din primele etape, la o estetică mai temperată. Acest vas este tipic pentru faza timpurie, în care predomină motivele spiralice și meandrice, trasate în contraste de roșu și alb și adesea delimitate prin contururi negre. Pentru ca pigmenții să nu își piardă intensitatea și să rămână bine fixați după ardere, oxizii minerali erau amestecați cu lut levigat, iar suprafețele erau lustruite. Pictura acestui vas s-a păstrat remarcabil de bine, iar starea ei dezvăluie eficiența unei tehnologii vechi de milenii.
11. Capodopere MNIR: Opaiț creștin de tradiție elenistică
Sursa: Youtube Utilizator: Muzeul Național de Istorie a României
Opaițul este o lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient/rezervor umplut cu seu, ulei sau untură. Acest opaiț, datând din secolul V d.H., a fost descoperit la Luciu, în județul Ialomița. Are o patină nobilă maron-verzuie, formă piriformă cu ciocul lung şi aspect cilindric, capul rotund, orificiul de iluminat cu gura în formă de crater, fiind lucrat în tehnica „turnat în gol”. Bazinul are un aspect sferoidal, cu un profil bitronconic. Orificiul de alimentare are buza supraînnălţată şi este prevăzut cu un capac în formă de scoică, prins de două urechi fixe. Fundul plat are în centrul lui o cavitate în formă pătrată pentru fixarea lămpii într-un suport. Deasupra toartei inelare este sudată o cruce bizantină. Forma opaiţului păstrează tradiţia elenistică, fapt ce-i atribuie origine bizantină.