duminică, 29 iunie 2025

Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2025 - VIDEO - Partea III

 1. Zilele Europene ale Arheologiei pe șantierul arheologic Târcov, situat în comuna Pârscov din județul Buzău!









Zilele Europene ale Arheologiei (ZEA) sunt un eveniment anual dedicat promovării patrimoniului arheologic european și implicării publicului larg în descoperirea și înțelegerea istoriei.
---
Inițiativa a fost lansată în Franța, în anul 2010, sub denumirea de Zilele Naționale ale Arheologiei (Journées Nationales de l’Archéologie), la inițiativa Institutului Național de Cercetare Arheologică Preventivă (INRAP).
Evenimentul a fost gândit ca o modalitate de a face arheologia accesibilă publicului larg, dincolo de comunitatea academică sau profesională.
---
Începând cu 2019, evenimentul a fost extins la nivel european, devenind Zilele Europene ale Arheologiei (European Archaeology Days).
Această extindere a fost posibilă datorită colaborării între INRAP și alte instituții partenere din mai multe țări europene, sprijinite de Ministerul Culturii din Franța și de rețelele europene ale profesioniștilor din domeniul patrimoniului.
Scopul a fost de a promova dialogul intercultural, partajarea cunoștințelor și protejarea patrimoniului arheologic pe întreg continentul.
---
Impactul și participarea internațională
În ultimii ani, au participat peste 30 de țări europene, inclusiv România.
Evenimentul a devenit un moment-cheie pentru educație și conștientizare culturală, evidențiind importanța cercetării arheologice și a conservării patrimoniului.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Buzău.

2. La Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr.15, în încăperea de la subsol, cu boltă semicilindrică cu penetrații, este amenajat un lapidariu unde sunt expuse și aceste cahle habane provenite de la sobelele care încălzeau interioarele clădirii în secolele trecute.


Datate din secolul XVIII, piesele cu o ornamentică decorativă deosebită, decorau interioarele nobililor, negustorilor, patricienilor sași din orașele transilvănene.
În secolele al XVI-lea și al XVII-lea habanii s-au instalat în Moravia de Sud, fugind din calea persecuțiilor religioase din Elveția, Germania, Țările de Jos. Documente de arhivă atestă venirea lor în Transilvania încă din secolul al XVI-lea. Cu toate că trăiau în comunități închise, după propriile reguli și concepte, au avut mare impact asupra comunităților din jur datorită cunoștințelor din domeniile viticulturii, alchimiei, farmacologiei și nu în ultimul rând datorită meșteșugului olăritului.
Cahlele habane expuse în lapidariul Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului nu sunt doar simple elemente decorative, ci mărturii ale unei comunități care a contribuit la diversitatea culturală și artistică a Transilvaniei.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

3. O covată de lemn de la Băile Figa fotografiată astazi


 

Sursa informațiilor Valerii Kavruk.

4. O râșniță veche de 4.000 de ani, descoperită în timpul unei filmări. 13-15 iunie, Zilele Europene ale Arheologiei - VIDEO https://tinyurl.com/bdc2tua8

5. Foto astăzi la ora 16.30. Băile Figa în umplutura unei fântâni. Bronz târziu. Dincolo de piesele de lemn, se observă și ciocanul de piatră de minerit prins de coada de lemn cu o funie vegetală.



 

Sursa informațiilor Valerii Kavruk.

6. Observatorul de la Șimleu Silvaniei


 Sursa: Youtube Utilizator: Muzeu Zalau

Realizat la 30 de ani de la debutul cercetărilor arheologice în punctul Observator de pe Măgura Șimleului, filmul spune povestea unui sit cu totul special, unde istoria, natura și cercetarea științifică se întâlnesc într-un mod spectaculos.

 

7. Săpăturile arheologice preventive desfășurate la Mehala II scot la iveală o descoperire de excepție: o necropolă sarmatică veche de aproape 2.000 de ani.





Cercetătorii au descoperit 15 morminte de inhumație, cele mai multe amenajate în gropi dreptunghiulare cu colțuri rotunjite.
-------------------------------
Mai multe date, în articolul 

Comori vechi de 2.000 de ani, descoperite la Mehala II: necropolă sarmatică scoasă la lumină de arheologi

 

Sursa informațiilor Casa Artelor - Directia Judeteana pentru Cultura Timis.

8. Comori vechi de 2.000 de ani, descoperite la Mehala II: necropolă sarmatică scoasă la lumină de arheologi 

9. . Norocul vine uneori sub formă de cioburi. De cristal.

La Igriș, în pământul mănăstirii cisterciene, au ieșit la lumină câteva fragmente rare de cană din cristal de stâncă, lucrată acum aproape o mie de ani. Porțiuni din gât, din pântece și un ornament de la toartă. Între ele, pe unul dintre cioburi, silueta unui animal fantastic - poate un grifon.
Această cană pentru apă, meșteșugită în Egiptul dinastiei Fatimide (969–1171), face parte dintr-o familie de obiecte legendare. În toată lumea s-au păstrat doar șapte vase întregi de acest tip, capodopere sculptate cu o migală pe care puține ateliere medievale o mai puteau atinge. Britanicii le spun „The Magnificent Seven”. Noi, astăzi, avem la Igriș câteva bucăți care le poartă amprenta.
Cristalul de stâncă nu era doar o materie prețioasă. Era și purtător de sensuri: apă, lumină, noroc. În lumea medievală islamică se credea că protejează, vindecă, îmblânzește capriciile vremii. Poate de aceea, cioburile ajunse până la noi, în această zi de vineri 13, își păstrează încă puterea de a fascina.
Fragmentele pot fi văzute acum în expoziția „Mănăstirea cisterciană de la Igriș (1179–1500) din perspectiva cercetărilor arheologice”, deschisă la Muzeul Național al Banatului.
Bastionul Maria Theresia, mansarda B1, de miercuri - dumincă, 10:00 - 18:00.
Un singur bilet. Patru expoziții. O zi întreagă de povești.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

10. Altă provocare pentru nedormitul prietenilor: rog încercați clasarea tipologică, decorativă și cronologică a acestor fragmente!


 

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

11. Arheologii amatori care scot la lumină istoria nu primesc nimic în schimb deși legea spune altceva 

12. Pe urmele istoriei, cu lopata și pensula. Localnicii din Pârscov lucrează pe șantierul arheologic de la Târcov 

13. Muzeul Municipiului București anunță reluarea cercetărilor arheologice în situl Glina-Bălăceanca - VIDEO

Muzeul Municipiului București are plăcerea de a anunța că, în vara acestui an, vor fi reluate cercetările arheologice în situl Glina–Bălăceanca, una dintre cele mai importante zone cu potențial arheologic din apropierea Capitalei.
Campania arheologică din acest an urmărește investigarea sistematică a vestigiilor descoperite anterior, precum și obținerea de noi date privind locuirile preistorice și antice din această zonă.
Activitățile vor fi realizate în cadrul proiectului de cercetare multidisciplinară intitulat „Preistoria de la porțile de sud-est ale Bucureștiului. Cercetări arheologice multidisciplinare în siturile preistorice de la Glina și Bălăceanca” de echipe de specialiști de la Muzeul Municipiului București, Universitatea din București, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu Primăria Comunei Cernica.
Pe parcursul campaniei, vor fi organizate și vizite ghidate pentru public, ateliere și prezentări în aer liber, prin care ne dorim să aducem mai aproape de comunitate istoria fascinantă a locului.
Locație: Hotarul dintre Glina–Bălăceanca (spre râul Dâmbovița)
Perioadă: 23 iunie – 18 iulie 2025
Detalii suplimentare vor fi comunicate pe site-ul oficial al Muzeului Municipiului București și pe rețelele noastre de socializare.
Vă invităm să urmăriți parcursul cercetărilor și să redescoperim împreună o parte din patrimoniul arheologic al regiunii București–Ilfov!


Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.

14. Locuri antice emblematice de la Marea Neagră. Cetatea misterioasă ridicată la porunca unui oracol 

15. Băile Figa 2024.


Alături de urmele unor structuri din pari masivi și scânduri verticale înfipte în pământ (acum nămol), se observă două „troace” dezvelite și încă una alături de cea din stânga. Bronz târziu. Despre astfel de „troace” în: https://www.researchgate.net/.../370318044_A_Bronze_Age...

 

Sursa informațiilor Valerii Kavruk.



Articole mai vechi:

1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016

2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016

3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016

4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016

5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO

6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO

7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO

8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO

9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO

10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO

11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO

12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO

13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO

14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO

15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019

16. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2020 - VIDEO

17. Descoperiri arheologice din România - lunile Iulie - August 2020 - VIDEO

18. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea I

19. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea II

20. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea III

21. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2021 - VIDEO

22. Descoperiri arheologice din România - lunile Aprilie - Iunie 2021 - VIDEO

23. Descoperiri arheologice din România - lunile Iunie - August 2021 - VIDEO

24. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea I

25. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea II

26. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea I

27. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea II

28. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2021- Martie 2022 - VIDEO

29. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea I

30. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea II

31. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea III

32. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2022 - VIDEO

33. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea I

34. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea II

35. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea III

36. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea I

37. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea II

38. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea III

39. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea I

40. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea II

41. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea III

42. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea IV

43. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea I

44. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea II

45. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea III

46. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2023 - VIDEO

47. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea I

48. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - Partea II

49. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea III

50. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea I

51. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea II

52. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea III

53. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea IV

54. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea I

55. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea II

56. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea III

57. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea I

58. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea II

59. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea III

60. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea IV

61. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea I

62. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea II

63. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea III

64. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea I

65. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea II

66. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea III

67. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea IV

68. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea I

69. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea II

70. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea III

71. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea IV

72. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea V

73. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VI

74. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VII

75. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea I

76. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea II

77. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea III

78. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea IV

79. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea V

80. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea VI

81. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea I

82. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea II

83. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea III

84. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea IV

85. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea I

86. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea II

87. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea III

88. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea I

89. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea II

90. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea III

91. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea I

92. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea II

93. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea III

94. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea I

95. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea II

96. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea III

97. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea IV

98. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea V

99. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea I

100. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea II

101. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea III

102. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea IV

103. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea I

104. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea II

105. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea III

106. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea IV

107. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea V

108. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea I

109. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea II

110. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea III

111. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea IV

112. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea I

113. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea II

114. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea III

115. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea I

116. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea II

117. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea III

118. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea IV

119. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea V

120. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea VI

121. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea VII

122. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea I

123. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea II

124. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea III

125. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea IV

126. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea V

127. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea VI

128. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea VII

129. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea VIII

130. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea I

131. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea II

132. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea III

133. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea IV

134. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2024 - VIDEO - Partea V

135. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea I

136. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea II

137. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea III

138. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2024 - VIDEO - Partea IV

139. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea I

140. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea II

141. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea III

142. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea IV

143. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea V

144. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO - Partea VI

145. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2024 - VIDEO - Partea I

146. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2024 - VIDEO - Partea II

147. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea I

148. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea II

149. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea III

150. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2025 - VIDEO - Partea IV

151. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea I

152. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea II

153. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea III

154. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2025 - VIDEO - Partea IV

155. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea I

156. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea II

157. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea III

158. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2025 - VIDEO - Partea IV

159. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2025 - VIDEO - Partea I

160. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2025 - VIDEO - Partea II

161. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2025 - VIDEO - Partea III

162. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea I

163. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea II

164. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea III

165. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2025 - VIDEO - Partea IV

166. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2025 - VIDEO - Partea I

167. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2025 - VIDEO - Partea II  

Pe aceeași temă:

1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui

2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene

3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu