Drumul spre înțelegerea Daciei post-romane nu este ușor de parcurs. Prezența puterii romane în regiune a fost scurtă, a durat mai puțin de 170 de ani, dar a lăsat urme puternice și ușor de identificat în arhitectura construită, inscripții, cultura materială și – ar susține mulți – în limba vorbită încă în România. Popoarele care au înlocuit hegemonia imperială romană în regiune în cele cinci secole care au urmat, „epoca migrațiilor”, ne-au lăsat mai puține urme. Goții, hunii, gepizii, anții, avarii și slavii sunt destul de bine atestați în sursele noastre grecești și latine pentru această perioadă, însă relatările în limbile lor nu au supraviețuit, iar locuințele în care au trăit au fost în general construite din materiale perisabile care lasă doar urme efemere în peisaj, acolo unde este cazul. Istoria lor a fost relatată mult timp prin intermediul surselor grecești și romane, însă aceste relatări din exterior sunt scurte, părtinitoare și înclinate către preocupările imperiale. Nimic nu ne dă sentimentul că am putea recupera istoriile acestor popoare din propria lor perspectivă.
Arheologia, în schimb, poate contribui la rezolvarea problemei. Permițându-ne să reconstruim practicile funerare, modelele de așezare și activitățile productive ale popoarelor postromane, rămășițele materiale recuperate din săpături și prospecțiuni au deschis o fereastră către viețile lor. Practica neîntreruptă a agriculturii sedentare, dependența puternică de creșterea animalelor, densitatea redusă a așezărilor, producția industrială continuă și sosirea de noi popoare – în general din stepa estică – au fost toate documentate. De asemenea, cercetările au evidențiat acumularea de bogății de către elite, mai ales sub forma tezaurelor de metale prețioase. Spre acestea din urmă își îndreaptă privirea expoziția Războinici uitați și podoabe eterne.
Tezaurele adunate pentru această expoziție nu sunt unele obișnuite. Constituind unele dintre cele mai mari acumulări de aur ornamental din Europa premodernă din punct de vedere al greutății, tezaurele prezentate în această expoziție – și în special cele de la Șimleu Silvaniei și Pietroasa – reprezintă exemple spectaculoase ale bogăției, sofisticării și puterii pure a elitelor care au achiziționat și au păstrat aceste obiecte. (Noel Lenski, Profesor Dunham de Studii Clasice și Istorie Director al Departamentului de Studii Clasice Universitatea Yale)
Dragi colegi, Cercul de Medievistică „Radu Popa” își reia activitatea în anul universitar 2026-2027 și vă invită la o serie de întâlniri dedicate cunoașterii lumii medievale.
La prima întâlnire din acest an îl vom avea alături de noi pe domnul Dr. Călin Cosma, Cercetător Științific în cadrul Institutului de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca, care va susține o prezentare cu tema „Artefacte avare în morminte slave”.
Întâlnirea va avea loc MIERCURI, 18 NOIEMBRIE 2026, începând cu ora 18:00, în sala 35.
În anul 1956, săpăturile arheologice efectuate la marginea de nord a orașului Cernavodă, în punctul Columbia D, scoateau la iveală două figurine de lut care sunt considerate astăzi capodopere ale artei universale: cuplul ❞𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬̗𝐢 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐚 𝐬̗𝐞𝐳𝐚̂𝐧𝐝❞. Pentru a marca, în mod simbolic, împlinirea a 70 de ani de la această remarcabilă descoperire, dedicăm această filă de calendar cuplului de statuete, care a adus o contribuție esențială la înțelegerea ”Vechii Europe” și la aprofundarea cunoștințelor despre o etapă importantă din evoluția spirituală a omenirii – neoliticul.
Cu doar câțiva ani înainte, 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮 𝐁𝐞𝐫𝐜𝐢𝐮, reputat arheolog al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” București, identifica o nouă cultură arheologică între Dunăre și litoralul Mării Negre: cultura Hamangia. După cum menționa în lucrarea „Cultura Hamangia” (1966), aceasta a fost „𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡𝑎̆ 𝑎𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑔𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝐻𝑎𝑚𝑎𝑛𝑔𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑓𝑒𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑀𝑒𝑑𝑔𝑖𝑑𝑖𝑎 𝑠̗𝑖 𝐵𝑎𝑏𝑎𝑑𝑎𝑔 – 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑒𝑟𝑣𝑒𝑠̗𝑡𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑎 𝐵𝑎𝑖𝑎”. „𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎 𝐻𝑎𝑚𝑎𝑛𝑔𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝐷𝑜𝑏𝑟𝑜𝑔𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑎̆𝑙𝑢𝑖𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖 𝑎𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑠̗𝑖 𝑎𝑟𝑢𝑛𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎̆ 𝑛𝑜𝑢𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑠𝑢𝑟𝑝𝑟𝑖𝑛𝑧𝑎̆𝑡𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑐𝑙𝑎𝑟𝑎̆ 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑜𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑖̂𝑛𝑠𝑢𝑠̗𝑖, 𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎 𝑠𝑒 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̗𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑠𝑖𝑛𝑒 𝑠̗𝑖 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑛𝑗𝑢𝑟𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒”, sublinia arheologul. Noua etapă arheologică avea să schimbe perspectiva asupra comunităților de agricultori și crescători de animale din neolitic, cunoscute astăzi mai ales prin realizările lor remarcabile în domeniul ceramicii și plasticii antropomorfe. În 1956, la doar patru ani de la identificarea acestei culturi, echipa Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, condusă de 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮 𝐁𝐞𝐫𝐜𝐢𝐮 (1907 – 1998) și 𝐒𝐞𝐛𝐚𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐌𝐨𝐫𝐢𝐧𝐭𝐳 (1927 - 1997), descoperea cele două statuete din lut, atribuite culturii Hamangia. Acestea aveau să devină, în timp, un simbol al civilizației neolitice, fiind considerate unele dintre cele mai expresive creații artistice ale preistoriei.
Cuplul „Gânditorul și femeia șezând” s-a numărat printre numeroasele piese de inventar funerar descoperite în necropola Cernavodă – punctul Columbia D, situată la nord de oraș, în vecinătatea șoselei Cernavodă – Capidava. În campaniile arheologice din anii '50, în zona respectivă au fost identificate peste 400 de morminte, alunecările de teren ducând la distrugerea și dislocarea multor morminte.
Cele două statuete au fost găsite în stare fragmentară, în apropierea unui schelet, deranjat de aceste procese naturale. Ulterior, piesele au fost reconstituite, păstrându-și expresivitatea inițială. Deși de dimensiuni reduse (Gânditorul are înălțimea de 11,5 cm, iar figura feminină - 11,4 cm), ele impresionează prin simplitatea și forța expresivă a formelor. Prima statuetă înfățișează un bărbat așezat pe un scăunel, cu coatele sprijinite pe genunchi și capul susținut de palme, sugerând o stare de reflecție profundă. Statueta feminină completează scena printr-o postură calmă și echilibrată, exprimând aceeași interiorizare.
Cuplul „Gânditorul și femeia șezând” întruchipează ideea universală a complementarității dintre masculin și feminin – două principii unite într-un echilibru tăcut. Prin aceste figurine, artistul neolitic nu a redat doar forme, ci a surprins o stare profund umană, apropiată de esența însăși a existenței. Fără podoabe sau detalii, figurinele par să comunice dincolo de timp, sugerând o liniște încărcată de sens și o legătură subtilă între om și misterul creației.
2. Sarcofagul “Ghica” - parte din colecția și expoziția permanentă "Lapidarium" a Muzeului Național de Istorie a României
Piesă arheologică excepțională, sarcofagul a fost descoperit în anul 1836, într-un tumul amplasat în proximitatea drumului roman care ducea spre Romula (provincia Dacia Inferior). Este cunoscut în literatura de specialitate sub termenul de “sarcofagul Ghica”, după numele autorului descoperirii, Banul Mihalache Ghica.
În prezent, se păstrează cutia (arca) sarcofagului, capacul piesei fiind, cel mai probabil, rătăcit în momentul descoperirii. Cutia este de formă dreptunghiulară și este decorată pe cele patru laturi. Pe una dintre cele două laturi mari sunt sculptate patru personaje, două femei și doi bărbați, care sunt amplasate în patru arcade. Cele patru figuri sunt puternic corodate și deliberat distruse. Sunt reprezentate două siluete feminine drapate conform tipului “La Grande Ercolanese”, iar cele două înfățișări masculine înveșmântate în togă.
Pe cea de-a doua latură mare sunt sculptați trei Erotes (un fel de amorași), dolofani, înaripați și nuzi. Cei trei Erotes țin în mâini diferite obiecte: ciorchini de strugure, tulpini de mac și cymbala (un instrument muzical de percuție).
Pe laturile scurte sunt sculptați alți patru Erotes, dintre care doi amorași cântă, unul la fluier (tibia), iar cel de-al doilea la nai (syrinx). Ceilalți doi amorași sunt redați îmbrățișați. Toate aceste reprezentări de amorași în diferite ipostaze au niște puncte comune, cum ar fi nuditatea, poartă aripi și sunt așezați pe socluri de formă paralelipipedică.
În colțurile sarcofagului sunt reprezentate patru siluete care o redau pe zeița Victoria (Eckniken).
Pe bordura profilată din partea superioară a cutiei este redată o succesiune de 26 animale diferite, iar singurele personaje umane (3) sunt sculptate pe latura superioară principală a piesei.
În mentalitatea şi în arta epocii romane din perioada Principatului, vânătoarea (venatio) şi-a păstrat o valoare religioasă pregnantă datorită simbolismului care se degajă din scenele sculptate pe monumentele funerare şi a sensului lor escatologic. Vânătorul triumfa asupra forţelor răului, iar actul său pios şi virtuos este afirmarea fericirii pentru omenire. Lupta periculoasă şi în final victorioasă a eroului învingător/vânător contra fiarelor semnifică lupta şi victoria asupra morţii, sau chiar asupra păcatului, care în concepţia anticilor era altă formă de dispariție, aceea a sufletului.
Sarcofagul “Ghica” a fost lucrat în zona micro-asiatică, cel mai probabil în Phrygia (zona Anatoliei occidentale din Turcia).
Date tehnice: Colecția: MNIR, nr. inv. 18833. Material: Calcar. Dimensiuni: înălțime = 82,5 cm, lungime = 204 cm, lățime = 94,5 cm. Datare: primul sfert al secolului al III-lea d. Hr.
Glosar: -Eros = Divinitatea greacă a iubirii, identificată de romani cu Amor sau Cupido. -“La Grande Ercolanese” = Este un tip statuar denumit astfel de la mijlocul secolului al XVIII-lea, în urma descoperirilor de statui feminine drapate din teatrul roman de la Ercolano (Herculaneum) din anul 1711. Ercolano este amplasat în zona golfului napoletan. Acest tip statuar a cunoscut o largă difuziune în Imperiul Roman de la sfârșitul secolului I î. Hr. până la sfârșitul secolului al IV-lea d. Hr. Statuile încadrate în acest tip sunt versiuni romane ale unui tip sculptural format în epocă greacă clasico-elenistică. -Togă = O țesătură de lână, lungă, largă și lejeră, care forma veșmântul drapat al cetățenilor romani. -Tumul = O movilă artificială mare de pământ sau pietre ridicată deasupra unui loc de înmormântare, uneori surmontată de un monument sau trofeu. -Victoria = Personificarea zeificată a Victoriei în universul credințelor din epoca greco-romană.
Varia: -Banul Mihalache Ghica (1796-1850), ministru de interne, membru al Societății de Istorie și Antichități de la Odessa, colecționar de obiecte arheologice, a fost creatorul unei bogate colecții de antichități; fratele domnilor Țării Românești, Grigore Dimitrie și Alexandru Dimitrie Ghica.
-Romula, azi satul Reșca, com. Dobrosloveni, jud. Olt, oraș roman, situat în partea sudică a provinciei Dacia Inferior, care a primit titlul de municipium în timpul domniei împăratului Hadrian, apoi pe cel de colonia, cel mai probabil în timpul domniei împăratului Septimius Severus.
Sarcofagul poate fi văzut și admirat în expoziția permanentă “Lapidarium”.
Îngrijirea frumuseții în epoca romană nu era doar o chestiune de vanitate, ci și o expresie a statutului social. Femeile bogate petreceau ore întregi înfrumusețându-se cu ajutorul sclavelor.
Tenul alb era un semn al bunăstării, iar pentru a-l obține foloseau adesea creme care conțineau oxid de plumb toxic. Pentru îngrijirea pielii aplicau, de asemenea, preparate pe bază de uleiuri vegetale și miere.
În perioada imperială, moda coafurilor se schimba rapid, împărătesele stabilind tonul modei în epocă exact cum o fac „influencerii” azi. Ele preferau cocurile complexe, ridicate, perucile și își împodobeau podoaba capilară cu diademe și ace de păr. De pe teritoriul limesului estic cunoaștem numeroase obiecte legate de îngrijirea frumuseții: printre acestea se numără oglinzi, ace de păr din bronz și os, plăcuțe din piatră pentru amestecarea cremelor sau vopselelor, spatule, pensete și multe alte vestigii.
Tükröm, tükröm
A római kori szépségápolás nem csupán hiúság volt, hanem a társadalmi státusz kifejezése is. A gazdag nők órákat töltöttek szépítkezéssel rabszolgáik segítségével.
A fehér arcbőr a jólét jele volt, ennek elérése érdekében gyakran mérgező ólom-oxidot tartalmazó krémeket használtak. A bőr ápolására növényi olajokat és mézet tartalmazó készítményeket is alkalmaztak.
A császárkorban a frizuradivat gyorsan változott, a császárnék voltak a fő „divatdiktátorok”. Kedvelték a bonyolult, feltűzött kontyokat és a parókákat is. Hajkoronájukat diadémokkal és hajtűkkel ékesítették.
A keleti limes területéről számos, a szépségápolással kapcsolatos tárgyat ismerünk: ezek között tükröket, bronz- és csont hajtűket, krém vagy festék keverésére alkalmas kőlapokat, spatulákat, csipeszeket és számos más leletet.
Divinitate a fertilității, frumuseții și a iubirii, Venus-Afrodita a fost adorată în epocă romană și în ipostaza de „𝑉𝑒𝑛𝑢𝑠 𝐺𝑒𝑛𝑒𝑡𝑟𝑖𝑥” (Fondatoarea Familiei), fiind considerată protectoare și străbună a poporului roman. Ținând cont de aceste aspecte, este evidentă popularitatea divinității în toate provinciile imperiului. În Moesia Inferior, Venus este, de asemenea, des reprezentată, iar muzeul din Constanța se mândrește cu mai multe astfel de piese de artă sculpturală. Vom prezenta astăzi doar trei dintre acestea.
Bineînțeles, cea mai cunoscută și mai frumoasă statuie este cea cunoscută sub numele de „Venus din Tomis”. Statuia de marmură albă, translucidă (înaltă de 0,827 m, cu tot cu soclu) are o poveste uimitoare. Capul ei a fost descoperit în 1973, în timpul unor lucrări din Piața Ovidiu, în timp ce restul (corpul și brațul drept) a fost descoperit 31 de ani mai târziu, în aceeași zonă. Foarte interesant este și faptul că cele două fragmente au fost găsite de același arheolog, regretata Zaharia (Zizi) Covacef.
Statuia, datată la mijlocul secolului II d.Hr., aparține tipului „Afrodita Anadyomene”, o ipostază inedită ce înfățișează momentul în care zeița iese din baie, cu veșmântul lăsat la picioare și își prinde brățări la glezne. Peste veșmântul căzut se află un delfin. O altă reprezentare a zeiței este „Venus cu Eros în brațe”. Realizată din marmură de culoare albă, translucidă, descoperită în 2006, statueta se păstrează fragmentar. Lipsește partea superioară, de deasupra ombilicului. De la Eros se păstrează piciorul stâng și punctele de contact pe pântecul și șoldul zeiței. Lungimea totală a artefactului este de 0,255 m. Această figurare seminudă sugerează mai degrabă maternitatea, ipostaza fiind aceeași menționată anterior, Venus Genetrix, strămoașa Romei.
O a treia piesă este statueta „Venus cu Eros pe delfin”. Este tot o piesă fragmentară, realizată din marmură gălbuie, bine șlefuită, descoperită în 2005. Lungimea totală este de 0,23 m, din care Venus are 0,193 m iar Eros 0,09 m. Lipsesc capul zeiței, brațul stâng de la umăr, antebrațul drept, partea de jos, laterala stângă a mantiei, picioarele, de sub genunchi până la glezne. Zeița este reprezentată nud, iar în dreptul ei se află Eros, așezat pe delfin. Zeul iubirii, cunoscut și sub numele de Cupidon, este văzut din față, stând cu ambele picioare spre exterior. Statuia a fost datată în sec.II d.Hr.
7. Cu mărgele din aur la gât și pumnale la brâu a fost descoperit un războinic pe traseul Centurii Vest
Sursa: Youtube Utilizator: OPINIA TIMISOAREI
8. Cercetări arheologice la Vărai (jud. Maramureș), punctul Sub Cornul Pleșii/La Mesteceni
În ultimii ani, numeroase vestigii arheologice au fost identificate în județul Maramureș, prin teledetecție. Este și cazul bogatului tezaur de podoabe de argint dacic descoperit în luna mai 2022, pe raza comunei Valea Chioarului, de către patru membri ai Asociației Detecție Nord: Vlad Sarmași, Laviniu Mureșan, Lucian Onea și Ovidiu Papuc. Până la acea dată, în hotarul comunei Valea Chioarului, nu erau cunoscute vestigii datând din perioada dacilor.
Verificarea, prin diagnostic arheologic, a fost necesară pentru a stabili dacă piesele au fost depuse în cuprinsul unei așezări sau au făcut parte din inventarul funerar al unui mormânt ori au fost depuse izolat. În acest sens, în data de 6 mai 2026, o echipă a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (dr. Marius Ardeleanu, Raul Cardoș – arheologi, Zamfir Șomcutean – conservator și Dorian Ghiman – restaurator), împreună cu membri ai Asociației Detecție Nord (inclusiv trei dintre descoperitorii tezaurului) au desfășurat cercetări arheologice intruzive și de suprafață în localitatea Vărai, în arealul descoperirii singurului tezaur dacic cunoscut de pe teritoriul județului Maramureș. Alături de noi a fost prezent și domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, domnul Darius Pop, om al locului, pasionat, de asemenea, de istorie și arheologie, împreună cu echipa sa.
Sondajul arheologic a relevat faptul că în zona descoperirii tezaurului dacic nu există alte vestigii arheologice contemporane acestuia. Acest lucru înseamnă că piesele componente ale acestui tezaur alcătuit exclusiv din podoabe feminine dacice, din argint, au fost depuse în mod ritualic ca ofrandă pentru zei sau din alte motive pe care nu putem să le intuim deocamdată.
De asemenea, după efectuarea sondajului arheologic, am verificat zona și prin cercetări de suprafață (periegheză), pe o arie mai extinsă, în vederea identificării așezării (fortificate sau nu) de unde puteau proveni aceste piese și posesoarele lor. Acestea erau, cu siguranță, preotese dacice, personaje aparținând elitei conducătoare cu atribuții în desfășurarea unor ritualuri, în general, și a ritualului de depunere a acestor piese, în special, piese deosebit de valoroase pentru istoria Maramureșului de azi și nu numai.
Cercetările în zona comunei Valea Chioarului vor continua în vederea identificării și punerii în valoare a unor noi obiective arheologice. Mulțumim pentru ospitalitate familiei Pop din Vărai (Teodor și Violeta), pentru susținere și implicare fizică, Asociației Detecție Nord și pentru sprijinul logistic, Primăriei comunei Valea Chioarului (în special domnului viceprimar Vlad Sarmași).
Tex: dr. Marius Ardeleanu, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
9. Insigna militară de la Romula - a fost achiziționată de către Muzeul Regiunii Porților de Fier de la Romula, dintr-o colecție particulară.
Figurina este reprezentarea unui mistreț, fixată pe un mic soclu paralipiedic, gol în interior are înălțimea de 11 cm. Botul este întors spre dreapta, ușor întredeschis, dând la iveală colții, ochii abia sesizabili, între urechi se observă o coamă ce se prelungește spre șira spinării. Corpul este brăzdat de linii incizate longitudinal, animalul se sprijină pe picioare, piciorul drept din față fiind puțin ridicat. Soclul are în partea inferioară un dreptunghi decupat de 4 x 3 cm și capătul posterior lăsat liber. Suportul este perforat ceea ce permitea fixarea ei doar la capătul unei tije. Piesa este considerată o insigna militară de legiune și a fost atribută ca aparținând lui Legio I Italica. Se cunoaște faptul că legiunea a avut două insigne animaliere - mistrețul și taurul, fapt sugerat și de faptul că în partea posterioară a suportului, latura mică lipsește și foarte probabil că o tijă orizontală fixa lângă mistreț și celălalt animal. (D. Benea, O insignă militară de la Romula, Oltenia. Studii st Comunicări. Istorie, 1974, p. 69—74, fig. 1).
Cititorii calendarului istoric sunt invitați să își oprească atenția asupra unui artefact de sticlă spectaculos și rar, care ne poartă în urmă cu aproape două milenii: 𝐨 𝐜𝐮𝐩𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐩 𝐮𝐦𝐚𝐧, aflată în prezent în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Piesa a fost descoperită în anul 1966, la Neptun, în timpul unor lucrări de construcție, când au fost scoase la iveală vestigiile unei necropole romane. Dintr-un mormând de inhumație datat în secolul I p.Chr. au fost recuperate mai multe obiecte funerare, printre care și acest vas deosebit. Cupa a atras atenția specialiștilor, atât datorită aspectului său neobișnuit, cât și pentru că aparține categoriei sticlăriei romane realizate prin suflare în tipar, categorie pentru care există relativ puține descoperiri pe litoralul vestic al Mării Negre.
Se cuvine menionat că în cercetările anterioare dedicate piesei, Constantin Iconomu și Mihai Bucovală au considerat că figura reprezentată este una feminină, cu trăsături orientale.
Dincolo de frumusețea sa, cupa descoperită la Neptun este importantă și pentru povestea pe care o spune despre lumea romană. Ea amintește de circulația mărfurilor, a ideilor și a influențelor culturale într-un imperiu care lega teritorii foarte diferite. În același timp, piesa oferă o imagine asupra gusturilor și obiceiurilor oamenilor care au trăit în Dobrogea romană acum aproape două milenii.