Comori din Plaiul Cloșani, județul Mehedinți - VIDEO

 

Sursa: Youtube Utilizator: TVR

 Situat în nordul județului Mehedinți, Plaiul Cloșani cu cele peste 10 comune este o zonă de interferențe între două regiuni mari: Banat și Oltenia. Plaiul Cloșanilor abundă în peșteri, multe dintre ele necartate, cunoscute doar de localnici. Tot ei, localnicii, știu povești despre comoara care ar fi ascunsă în peștera Izverna. Cert este că se vorbește de peste 10 poveri cu argint care ar fi fost bine tăinute. Podul lui Dumnezeu este o formațiune carstică unică în România și de-a lungul vremurilor în jurul acesteia s-au țesut nenumărate legende.

Anul Domnului 1543: Marea comoară a lui Decebal, descoperită de niște țărani hunedoreni, sub albia „Sargeției”!?

  

Cam pe la mijlocul veacului al XVI-lea, cancelariile occidentale aflau cu uimire despre descoperirea unei fabuloase comori din aur, posibil ascunsă de regele Decebal, sub albia unui râu, probabil Streiul, în Comitatul Hunedoarei. Cu o nemaipomenită repeziciune, „febra aurului” a molipsit o întreagă „rețea”, de la norocoșii opincari români, până la capete încoronate, cardinali, generali și chiar pe împărat.

Ştirea fusese răspândită, în contextul morții Cardinalului George Martinuzzi, prin condeiul cărturarului umanist Wolfgang Lazius (1514-1565), la acea vreme, curator al colecţiilor imperiale de la Viena şi istoric de curte al Împăratului Ferdinand I de Habsburg, contemporan al acelor evenimente. Potrivit relatărilor lui Wolfgang Lazius, în jurul anului 1543, nişte ţărani hunedoreni, vâslind pe apele repezi ale Streiului, în dreptul localităţii Sântămăria de Piatră, la rădăcina unui copac bătrân sub apa râului, au dat de un tezaur alcătuit din circa 400.000 de galbeni şi alte obiecte din acelaşi metal nobil. Evenimentul în sine i-a determinat pe savanţii occidentali să readucă în prim-plan şi să „valideze” informaţiile istoricului antic Dio Cassius, care scrisese despre tezaurele Regatului Dac, ascunse sub albia unui râu, numit „Sargetia”, în ultimele zile ale domniei regelui Decebal!

Când cronicile nu tac: „O parte a visteriei lui Decebal, în numitul râu al Sargeției, pe care râu românii îl cheamă Strei, s-a aflat”…

Citiși continuarea aici...

Sursa informațiilor ReplicaHD.

Legendele despre aurul Munților Apuseni

În Apuseni, muntele Găina este înconjurat numai de legende despre aur – metal preţios care aprinde, uneori, flăcările pe vârfuri, dar niciodată atunci când sunt oameni în preajmă. Una din aceste legende spune că locuitorii comunei Vidra de Sus, aflată la poalele muntelui, lucrau pe vremuri la băile de aur din munţii Bihariei.

Au tot observat o găină de aur ieşind din băi şi mergând să îşi clocească ouăle într-un cuib, din vârful muntelui. Oamenii au vrut să o prindă, în fel şi chip, iar găina, speriată, a fugit cu tot cu aur în adâncuri. Se spune că de atunci oamenii nu au mai găsit aur în acea zonă şi de aceea au încetat să mai sape după el. Muntele a luat numele Găina şi a devenit graniţa naturală dintre ţinuturile moţilor şi cele ale crişenilor. O altă legendă vorbeşte despre o zână (frumoasă şi foarte bogată, ca toate zânele), care avea găina cu ouă de aur. O singură dată pe an, zâna dăruia câte un astfel de ou unei fete sărace şi cuminţi, ca să aibă şi ea zestre pentru măritiş. Oamenii au trăit în armonie cu zâna, pentru că îi cereau sfatul şi ajutorul când aveau nevoie.

Dar, într-o zi, cinci feciori din comuna Vidra, travestiţi în fete, s-au furişat până la adăpostul zânei, au aflat unde ţine găina cu ouăle de aur şi au furat-o, cu tot cu coşul plin de ouă. Însă, în fuga lor cea iute, cel care ducea coşul l-a scăpat, iar ouăle au ajuns în apele învolburate ale Arieşului, care şi acum mai are, ici – colo, sclipiri de aur în adânc – spune legenda. Speriaţi, feciorii au ascuns găina în munţii Abrudului. Zâna s-a supărat pe lăcomia şi îndrăzneala oamenilor şi a părăsit meleagurile, plecând în zări îndepărtate. Se spune că de atunci tot urcă tinerii pe acel platou de munte (platoul de pe Găina), în a treia duminică a lunii iulie, doar – doar zâna se răzgândeşte şi o vor afla din nou acolo. Această tradiţie este, de fapt, târgul de pe muntele Găina, renumit de secole atât pentru trocul de produse care se realiza acolo (locul fiind la intersecţia a patru judeţe – Hunedoara, Bihor, Alba şi Cluj), cât şi pentru că aici se încheiau cununii (de multe ori aranjate în funcţie de zestre), fapt care i-a atras numele de „Târgul de fete”.

Însă legendele despre aurul munţilor îşi au rădăcini mult mai îndepărtate, în vremurile dacice. Orice hunedorean ştie să îţi spună de blestemul lăsat de însuşi Decebal, care, după ce a îngropat comoara Daciei, şi-a blestemat semenii să fie pedepsiţi de Zalmoxis dacă vor dezvălui cuiva „de sânge străin” locul unde este ascunsă bogăţia, iar eventualii profanatori au fost blestemaţi să nu se poată bucura nici măcar o zi din viaţă de nici o singură monedă furată. Herodot scria despre aurul din Tracia că ar fi ajuns şi în palatele faraonilor, că ar fi fost ispită pentru greci şi fenicieni, înainte de a fi motivul unei campanii de cucerire purtate de Imperiul Roman. Poveştile spun că dacii, pentru a ascunde comoara în aşa fel încât să nu fie găsită vreodată, au deviat un râu, au săpat în matca lui o groapă adâncă, au îngropat acolo toate bogăţiile, apoi au repus râul pe cursul său firesc, astfel că nimeni nu ştie exact despre ce râu e vorba. În ciuda faptului că, la pachet cu legenda, oamenii află şi despre blestem, şi acum se găsesc destui care „scanează” râurile din judeţul Hunedoara, în special cele aflate în împrejurimile vechii Sarmizegetuse, în speranţa că vor descoperi albia mutată, sub care doarme comoara lui Decebal.

Faptul că romanii au dus din Dacia sute de tone de aur şi argint nu mai este o legendă, ci o realitate istorică (sunt cronici care vorbesc de 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint, iar exploatarea minieră din perioada romană de la Roşia Montană – sub numele său roman Alburnus Maior – stă dovadă acestui lucru). Alte izvoare istorice arată descoperiri ale unor importante comori în regiunea vechii capitale dacice (este vorba de tezaure de sute, mii sau chiar zeci de mii de monede de aur, de tip Lysimach, dar şi Koson, găsite în Ţara Haţegului şi în zona Grădiştea) – aceste descoperiri au fost marcate fie în secolul 16, fie în secolul 18, 19 sau chiar 20. Se pare că anul 1999 a fost unul intens pentru căutătorii de aur. Mânaţi de mirajul comorii dacice, aceştia au săpat peste tot pe unde detectoarele le indicau prezenţa metalului preţios şi unii, mai norocoşi, au găsit, într-adevăr, aur (colane, monede etc.). Arheologi, istorici şi muzeografi au cerut în repetate rânduri ca autorităţile să intervină mai ferm în această goană după aur, dar lucrurile nu s-au oprit, în ciuda unor arestări şi condamnări. În urmă cu zece ani, poliţia hunedoreană estima la aproximativ 4.000 numărul căutătorilor anuali de aur din regiune şi la aproximativ 700 numărul detectoarelor performante de metale folosite. De atunci, numărul căutătorilor a mai scăzut, febra s-a mai potolit, însă nu de tot.

În zonele miniere din Apuseni, legendele cele mai răspândite vorbesc despre vâlva băilor; există chiar două variante pentru menirea acesteia – una, care spune că vâlva este spiritul protector al minei, care asigură prosperitatea ei şi alta, care spune că vâlva este arătarea prevestitoare de moarte pe care o vezi pe galerii, înainte să îţi vină sfârşitul. „Oamenii pe-aici spuneau de directorul minei (de la Caraci – n.r.) că era vâlva minei. Era un bărbat aşa înalt şi frumos, tare frumos era, bun administrator, care lucra bine cu oamenii şi mina o mers bine cât o fost el acolo. Şi era mândru tare şi bătrânii aşa ziceau, că el era vâlva, că făcea mina să dea producţie. Da’ o fost un accident în mină şi el o intrat să scoată pe altu’ să nu moară şi mina l-o prins pe el şi o murit, era tânăr, avea 29 – 30 de ani. No, şi atunci oamenii şi mai tare or spus că el era vâlva, că aşa îi cu mina, te ia, dacă eşti vâlva ei, omul pe care l-o scos o trăit, da’ el, că era vâlvă, o murit. Şi de atunci nici mina n-o mai mers şi apoi or şi închis-o, că nu mai mergea” (poveste auzită de la o localnică de la poalele muntelui Caraci).

O altă variantă despre vâlvă vine tot din Apuseni. Se spune că la ora prânzului, când s-au pus patru ortaci băieşi (mineri în băile de aur, cum mai erau numite minele aurifere) să mănânce, au văzut o pisică neagră în subteran. Doi din cei patru au vrut să îi dea de mâncare, alţi doi nu, iar la câteva zile după incident, numai cei doi care au hrănit pisica au mai ieşit vii din mină, ceilalţi doi n-au mai ieşit din „şut”. Oamenii au spus că i-a dus vâlva băii, care luase înfăţişarea de pisică neagră ca să testeze spiritul milostiv al minerilor. În anumite variante de legendă, vâlva este văzută ca protectoarea minelor, care distribuie şi supraveghează aurul, ajută minerii să îl găsească, dar, uneori, îşi cere tributul. Când într-o mină nu se mai găseşte aur, minerii spun că a plecat vâlva de acolo şi nu mai are rost să se mai sape, că nu se va mai găsi niciodată aur fără ajutorul ei. Personificările vâlvei sunt fie de pisică neagră, fată frumoasă, babă, copil, fie de moşneag, soldat, pitic sau chiar diverse sunete. O altă ramificaţie a legendelor vorbeşte de vâlve care s-au îndrăgostit de mineri tineri şi le-au devenit soţii, dar că astfel de relaţii erau legate cu secret de moarte: dacă minerul ar fi dezvăluit cuiva că soţia lui e vâlva, ar fi plătit cu viaţa. Imaginea unor fete frumoase, dar aducătoare de blesteme şi rele, şi anume a ielelor, însoţeşte şi ea legendele cu comori: se spune că dansează în noaptea de Sânziene pe locul unde stă aurul îngropat, dar că de blestemul lor scapă doar cel care le priveşte dansul printr-un ban de aur găurit, altfel, pedeapsa este nebunia.

În jurul localităţii miniere Roşia Montană stau ţesute variate legende, mai ales că acolo a fost un centru de exploatare auriferă important. Astfel, despre localnici se spune că şi-ar fi construit case după model german, cu peretele în drum, pentru a ascunde şi mai bine bogăţiile şi secretele – se spune că sunt îngropate comori chiar în pereţii groşi ai caselor şi că numai prin dărâmare s-ar mai putea afla ce s-a ascuns acolo. Vorbe despre vâlvele minelor circulă şi pe aici, la fel şi cele despre morojniţe – fiinţe care ies în lume după miezul nopţii, se dau de trei ori peste cap, se transformă într-un animal care seamănă cu o veveriţă şi fură laptele vacilor. O altă legendă se leagă chiar de întemeierea localităţii şi spune că o femeie pe nume Cotroanţa ar fi descoperit, prima dată, un bulgăre de aur pe un deal numit Chernic, pe când ieşise cu caprele la păşunat. Chernic ar putea fi chiar masivul Cârnic, din localitatea minieră menţionată (munte care ar urma să fie ras de pe faţa pământului în cazul deschiderii unei exploatări la suprafaţă, propuse de proiectul minier al RMGC de exploatare a aurului cu cianuri).

Însă toate legendele legate de comori de aur vin, invariabil, cu un blestem, o moarte, o nenorocire. Poveştile vorbesc de oameni care au găsit căldări cu aur, care, apoi, s-a transformat în şerpi şi şopârle; de morţi subite în familia celui care găsea vreo comoară de acest fel; de boli şi nenorociri care urmăresc un neam întreg al celui ce găseşte o comoară şi nu o lasă acolo unde a fost îngropată, ci o foloseşte pentru sine. Un baci din Lunca povesteşte despre vremea când lucra în mină, alături de alţi săteni, că, deşi erau metode să sustragă metalul preţios la ieşirea din mină, în ciuda controalelor, oamenii nu prea făceau asta, de teama blestemului aurului. „Erau care îşi ascundeau o cârpă unsă bine în fund, acolo şi-o băgau şi asta nu-i legendă, ca să ia puţin aur pentru ei. Alţii făceau buzunare false la pantalonii de şut sau la casca de miner. Şi dacă nu te găseau că l-ai furat, ăla de fura nu mai avea viaţă bună. Boală dădea în el sau în cineva din familie ori nu mai ieşea viu din mină. Aurul nu e bine să îl furi, că îi ochiul dracului şi îţi ia dracu’ sufletu’ dacă ai furat aur”, zice baci Ionel.

Până şi la Roşia, ca să ne întoarcem într-un loc „fierbinte” al momentului, oamenii au ajuns să spună că blestemul aurului este cel care i-a învrăjbit, care a rupt familii, care i-a făcut pe unii să îşi vândă casele, pământurile sau morţii din cimitir unor noi căutători de aur (sub forma unei companii miniere private). Un bădiuc din Roşia, pe care l-am întâlnit acolo acum câţiva ani, spunea amărât: „Aici nu îi lucru curat, aici îi blestem, îi dracul cu coada, altfel nu se poate explica cum am ajuns să ne urâm între noi, să ne minţim, să nu ne mai dăm ziua bună, frate cu frate, neam cu neam, vecin cu vecin. Aurul ăsta îi blestemat, că ne face să fim neoameni!”. În Apuseni, aproape nu există gospodărie în care să nu se ştie poveşti legate de aur şi blestemele purtate de acesta. Tinerii nu au mai fost aşa de curioşi să le afle, dar bătrânii încă le păstrează şi sunt bucuroşi să vorbească despre ele – în acest fel, îşi mai aduc aminte de tinereţea lor sau se simt măguliţi că vrei să afli ceva de la ei. Mulţi au şi lucrat în mine de aur; există familii în care mineritul aurifer a fost tradiţie, bărbaţii tot asta au făcut, de la bunic la nepot. Cu oricine vorbeşti, îţi spune „sigur” două lucruri, indiferent de legende: că mai este aur în pământ (în orice mină ar fi lucrat) şi că e mai bine să fie lăsat acolo.

Pentru oamenii de aici, minele nu sunt nişte simple locuri de muncă. Sunt privite cu respect şi teamă, sunt considerate vii, cu voinţa lor proprie, care te poate duce într-o clipă pe lumea cealaltă. Concepţia despre moarte a vechilor mineri este senină şi complet lipsită de fricile care însoţesc, în mod normal, acest prag: ei plecau în fiecare dimineaţă la muncă ştiind, asumându-şi faptul că era posibil să nu se mai întoarcă. Legendele despre vâlve, despre cum mina îşi ia mereu un tribut şi nu ştii când se va întâmpla sau dacă te va prinde acolo, legendele despre comori posibile şi despre aurul care îţi ia minţile – toate erau parte din bagajul zilnic al unui miner. Dar nu se gândeau la ele când intrau în mină, ci numai după ce erau ieşiţi. Şi acum, bătrânii vorbesc cu sfială şi respect despre viaţa (şi relaţia) lor cu mina, pentru că, spun ei, odată miner, rămâi mereu legat de spiritul minei şi nu este bine să o superi, prin lipsă de respect. Că tot în pământ te întorci şi pe lumea cealaltă te aşteaptă mina să dai socoteală.


Sursa informaţiilor RadioUnirea.

Legendă sau realitate: își îngropau pirații comorile?

Poveștile despre pirați includ mereu și locuri secrete, ascunse de ochi indiscreți, în care „X” marchează locul în care acești oameni ai mărilor și-ar fi ascuns comorile. Există însă foarte puține surse de încredere care să ateste că pirații își îngropau într-adevăr prada.

Un exemplu timpuriu în acest sens este piratul englez Francis Drake: după un raid din 1573 împotriva spaniolilor pe coasta Panama, el și oamenii săi au îngropat cele câteva tone de aur și argint furate, însă doar pentru scurtă vreme, căci le-au recuperat imediat. Un alt pirat cunoscut, William Kidd, a îngropat în 1699, în apropiere de New York, o comoară în aur și bijuteri ce ar valora astăzi câteva milioane de dolari. La scurt timp după, a fost arestat la Boston, iar autoritățile au descoperit și confiscat comoara îngropată. Kidd, între timp, a fost dus la Londra, judecat și condamnat la moarte prin spânzurare.

Ca multe alte mituri piraterești, conceptul comorii îngropate a fost popularizat de scriitorul Robert Louis Stevenson în romanul „Comoara din Insulă”. Însă potrivit istoricului David Cordingly, pirații de demult erau rareori atât de chibzuiți încât să-și îngroape prăzile. În loc să sape o gaură în pământ și să-și ascundă comorile, ei preferau să le cheltuiască rapid pe femei, rom și jocuri de noroc.

Deși au existat foarte puține astfel de comori piraterești cu adevărat valoroase, există numeroase legende despre bogății ascunse pe insule pustii. Una dintre cele mai cunoscute povești privește așa-zisa „Comoară din Lima”, o captură de aur, argint și bijuterii spaniole furate, se spune, de căpitanul britanic William Thompson în 1820 și îngropate pe o insulă din Costa Rica. Comoara, dacă ar exista, ar valora astăzi în jur de 200 milioane de dolari. Ea nu a fost însă găsită nicidoată, deși mulți au căutat-o.

http://www.history.com/

Sursa informaţiilor HISTORIA.

Legende cu şi despre comori din România III

Sursa imagini: http://www.black-sea.travel/wp-content/uploads/2014/03/comoara-ulcior.jpg

Legende cu şi despre comori din România I şi II.

1. Comoara lui Matei Basarab și harta pe piele de bivol 

2. Comoara haiducului Radu lui Anghel 

3. Comoara din Valea Almajului 

4. Comori îngropate în pădurea Castelului Roznovanu Stanca? 

5. Comoara lui Constantin Brâncoveanu 

6. Tezaurele fabuloase şi locurile secrete unde „flăcările bat pe aur“ care au făcut din Hunedoara judeţul comorilor 

7. Comorile Mehedinţiului 

8. Tezaurul din pivnița Mănăstirii Tismana 

9. Povestea Dealului de Aur - Altan Tepe 

10. Monedele Dobrogei medievale – tezaurele otomane 

11. Tezaurul de la Canlia, Filip Arabul şi războiul cu dacii carpi 

12. Cetatea de la Adâncata, cea mai mare davă getică a Dobrogei și taina tezaurului de la Cuzgun 

13. Tezaurul de la Agighiol, mormântul prințului get și al prințesei sale scite 

14. Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice 

15. Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei 

16. Misterul dispariţiei casei de bani a lui Tudor Vladimirescu. Cum s-a făcut nevăzut tezaurul Revoluţiei de la 1821 

17. Legende din judeţul Alba: Movilele de la Biia, „piramide” ce ascund comori sau morminte de uriaşi 

18. MINUNILE Munţilor Apuseni: Legenda uriașilor lui Decebal care păzesc aurul din Peștera Focul Viu 

19. 10 poveşti despre comorile din Ardeal: marele secret al lui Decebal, râpa cu galbeni şi blestemul de moarte al aurului 

20. Constantin Brâncoveanu, proprietarul de podgorii: transporta în Italia butoaie cu vin, după care le umplea cu bani 

21. Comoara de la Penitenciarul Aiud. 90 de săbii ale generalilor Armatei Regale, îngropate de patru deţinuţi politici 

22. Cetatea Valea Zânelor: o comoară între munți 

23. Legendele de la Chicera Comorii, muntele din Apuseni unde a fost îngropată o mare cantitate de aur 

24. Legenda pietrelor Detunate din Ceahlău. Cum a pierdut Satana o comoară şi ce s-a întâmplat cu aurul pe care îl râvnea 

Legendele cu și despre comori din România III într-un singur fișier pdf.

Legende cu şi despre comori din România II

Sursa imagini: http://www.black-sea.travel/wp-content/uploads/2014/03/comoara-ulcior.jpg

Legende cu şi despre comori din România I 

1. Comorile de la Piscul Crăsani (documentar video)

2. Sacii de galbeni ai turcului și palatul cojocarului 

3. Comorile de la Cetatea Zânelor din Covasna 

4. Comoara uriașilor din satul Berindu, Cluj 

5. Comorile din Padeș, Gorj 

6. Comoara de la Piatra Albă 

7. Comoara de la Pietrele Doamnei, munții Rarău

8. Comoara dacilor, adevăratul motiv al războaielor daco-romane? 

9. Comoara Marulei 

10. Misterioasa cetate antica din zona Târgu-Jiu - Polovragi 

11. Comori din România, în texte vechi 

12. Comoara de la cetatea dacică Piatra Roșie 

13. Hărțile comorilor dacice din zona Sarmizegetusa , Grădiștea 

14. Legenda banilor de aur transformați în piatră sau Legenda comorii lui Rakoczi 

15. Obeliscul de la Polovragi 

16. Misterele camerelor pline cu aur de sub dealurile Sibielului

17. Matrițele de denari romani de la Tilișca 

18. Comoara din cetatea construită sub pământ, sub dealul Horhij din Cluj 

19. Comorile din Peștera Izverna, păzite de mecanisme ciudate 

20. Comoara lui Vlad Țepeș, ascunsă la Terpezita (Dolj)? 

21. Legenda comorii lui Pahomie Monahul și Sava Haiducul 

22. Haiducii din Plaiul Cloșani şi comorile ascunse în munți 

23. Comoara din Cetatea Moșna 

24. Comoara din peștera haiducilor lotreni 

25. Legenda celor 10 comori de la Izverna și Ponoarele 

Legendele cu și despre comori din România II într-un singur fișier pdf.

Legende cu şi despre comori din România I

Sursa imagini: http://www.black-sea.travel/wp-content/uploads/2014/03/comoara-ulcior.jpg

1. Cele trei tezaure ale Poloniei – Comoara Regală, Trenul cu Aur, Portul Constanţa şi povestea navelor „Eocene”, „Suceava” şi „Ardealul” 

2. Blestemul “Pietrei” antice, Dealul Banilor şi misterul Scheletelor Gigantice de la Malcoci 

3. Comoara de la Luncaviţa 

4. Trânta lui Gavrilă şi comoara de la Babadag 

5. Comoara din Insula Fără Nume 

6. Comoara de la Kiustenge, trădătorul ghiaur și Soliman Magnificul 

7. Legenda satului cu bani 

8. Capul Kaliacra – Legenda comorii lui Lisimah şi sacrificiul celor 40 de fecioare 

9. Legenda Tuzlei – ghiolul sărat şi “comoara” din lac 

10. Legenda butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri de schitul Bâlteni, Ilfov 

11. Legenda comorii ascunse într-un tunel de sub râul Someș 

12. Harta comorii și povestea căutării tezaurului de la Baia de Aramă 

13. Legenda comorii de la fortificația antică Cetățuia, Moșna 

14. Video: Unde e ascunsă comoara lui Constantin Brâncoveanu? 

15. Dezbatere Historia la Adevărul Live: Unde e ascunsă comoara lui Constantin Brâncoveanu? 

16. Pe urmele comorii lui Brâncoveanu - Este comoara sub mânăstirea „Sfinţii Voievozi“ din Mehedinţi? 

17. În Prahova se caută o comoară cu 40 kg de bijuterii din aur și argint 

18. Un milion de bani de aur în "labirintul subteran" de sub Brăila? 

19. Comorile din catacombele Sibiului 

20. Comoara de la Peştera Călugărului 

21. Comorile din Steiul Coziei, dealul Sohodolului de Tismana 

22. Legende despre comori 

23. Comorile lui Vodă Brâncoveanu 

24. Comoara din fântâna haiducilor 

25. Comoara lui Martinuzzi, descoperitor al unui tezaur dacic 

Legendele cu și despre comori din România într-un singur fișier pdf.

Epava galionului San Jose, naufragiat în 1708 şi care ar fi transportat aur, descoperită în Columbia

Sursa imagini: descopera

Autorităţile columbiene spun că au descoperit epava galionului spaniol San Jose, care a naufragiat în 1708 în Marea Caraibelor şi care transporta o mare cantitate de smaralde şi monede din aur şi argint, informează Reuters.

Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a declarat că epava a fost descoperită în largul coastelor Cartagenei."Aceasta este cea mai importantă comoară descoperită din istoria omenirii", s-a entuziasmat Santos, care s-a deplasat la Cartagena, oraș în largul căruia a fost găsită epava.

Galionul San Jose s-a scufundat în 1708, în apropiere de portul din Cartagena, în urma unei confruntări cu forțele navale britanice în bătălia de la Baru, în timpul Războiului Succesiunii Spaniole (1701-1712). Era principala navă a unei flote care transporta aur și argint din coloniile spaniole din America până în Spania, pentru regele Filip al V-lea.

Doar câțiva din cei 600 de membri ai echipajului de pe navă au reușit să se salveze în momentul naufragiului.

Vânătorii de comori de pretutindeni căutau această epavă de zeci de ani. Deși au fost descoperite multe alte epave, miticul San Jose continua să rămână ascuns, locația sa rămânând un mister.

Epava lui San Jose a fost găsită în apropiere de insulele Corales del Rosario, în largul Cartagenei. Nava a fost identificată datorită tunurilor sale de bronz unice, pe care erau gravați delfini.

Echipa de cercetători, între care și o parte din cei care au descoperit epava Titanicului, a studiat vânturile și curenții care circulau în Caraibe în 1708, dar și arhivele coloniale spaniole și columbiene, în căutarea de indicii. În cele din urmă nava a fost descoperită la 27 noiembrie, într-un loc unde nimeni nu se gândise să caute, a spus președintele Santos. Alte cinci epave au fost descoperite pe fundul oceanului în cursul acestor explorări.

Sursa informaţiilor: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/epava-galionului-san-jose-naufragiat-1708-care-ar-fi-transportat

Sursa: Youtube Utilizator: RT en Español

 Sursa: Youtube Utilizator: Presidencia de la República - Colombia

Informaţii suplimentare por fi găsite aici şi aici.

Legenda comorii din râul Strei

Casa Legendelor Hațegane:

“...Se spune că pe la jumătatea anilor 1500, nişte iobagi ai contelui Kendeffy, care aveau sarcina de a duce piatră din râul Strei sus în cetatea Hațegului şi de a consolida zidurile, au avut surpriza de a găsi, pe când scoteau pietrele mari din râu, o tainiţă boltită sub albia Streiului din care au scos peste 40.000 de galbeni, podoabe şi „sloiuri” de aur. Se părea că au găsit o parte din comoara regelui Decebal, ascunsă de daci sub anticul râu Sargeţia...”

Legenda comorii din albia râului Strei, una dintre cele mai savuroase legende hațegane și cea mai “bogată” dintre toate, va fi prezentă la loc de cinste în Casa Legendelor Hațegane.

Dorim să mulțumim celor fără de care “comoara” nu ar fi existat: sponsorul, Complex Art - Creative Hobby Store din Timișoara, prin intermediul căruia am achiziționat materia primă (“aurul” și “argintul”) și meșterii hațegani care au realizat replicile: Vasile Muntean, Florin Delinescu și Alex Daniel.
Mulțumim Complex Art pentru suport și încredere și meșterilor “aurari” pentru munca depusă!

Pe toți cei care doresc să sprijine acest proiect, prin donații individuale sau prin sponsorizări, îi așteptăm pe www.tara.hategului.ro.
Vă mulțumim!

Înformaţii preluate de pe pagina de Facebook a Ţari Haţegului - Unde legendele trăiesc.

Maramureşul, ţara uriaşilor, a comorilor ascunse în munţi şi a haiducilor care au inventat aparate de zbor

Maramureşul are legendele sale cu uriaşi, comori ascunse în munţi şi negăsite, aparate de zbor inventate de haiducul Pintea din Munţii Gutâi ş.a.m.d.. Sunt însă legende care dau unicitate judeţului şi care îl evidenţiază între celelalte judeţe ale României.

Spre exemplu, se spune despre Maramureş că este un loc unde cândva, în vremuri demult apuse, au locuit uriaşi.

"Avem o legendă care vorbeşte despre naşterea Maramureşului. Se zice că pe vremuri în acest spaţiu dintre Mara, Iza şi Vişeu era locuit de către uriaşi. Uriaşilor le trebuia doi -trei paşi ca să se deplaseze de pe un munte pe altul.
Există şi o legendă la Borşa cu un uriaş din Pasul Prislop care nu şi-a mai găsit sita pentru făină ca să facă mămăligă. Şi atunci a făcut trei paşi până pe vârful Toroioaga la un alt uriaş ca să îi împrumute sita şi să poată cerne făina pentru a face mămăliga.

Într-una din zile, ultimul uriaş, care avea o fată foarte frumoasă pe nume Roza Rozalina, s-a trezit că fiica lui, care se plimba pe râul Iza a văzut la un moment dat nişte făpturi mici, care erau de fapt nişte feciori de ţăran, mai precis un fecior de ţăran care ara pământul pe malul Izei.

L-a luat în căuşul palmei şi l-a dus la tatăl ei, ultimul uriaş care era un înţelept. L-a întrebat cine sunt aceste făpturi şi el i-a răspuns că sunt cei care vor popula acest spaţiu, această ţară după dispariţia noastră", a declarat Nicoara Mihali, scriitor.

O altă legendă legată de Maramureş este cea care face referire la o comoară pe care haiducul Pintea Viteazul ar fi ascuns-o într-o peşteră din munţii Gutâi, celebrele berbinţi cu galbeni. Bătrânii spun că sunt comori „cu blestem” şi comori „fără blestem”. Dacă acelea fără blestem se mai găsesc din când în când, cele cu blestem pot atrage boala, nebunia sau chiar moartea căutătorilor. Nu face excepţie nici comoara care ar fi aparţinut celebrului haiduc Pintea Viteazu, ascunsă pe muntele Gutâi, într-o pivniţă săpată în stâncă.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Consiliul Judeţean Maramureş, în noaptea dintre ani se văd focuri pe dealurile din Maramureş. Uneori ard cu flacără mai slabă, alteori mai puternică. Bătrânii spun că acolo au fost îngropate comori de „oameni gazde, de călugări sau de hoţi”. Comorile nu pot fi descoperite de oricine, oricând....

Conform credinţei populare, comorile sunt păzite de draci, iar căutătorii pot profita de „neatenţia” paznicilor doar în două momente din an şi anume la sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi la Anul Nou, pentru că în aceste nopţi dracilor - puşi să păzească aceste comori - li se îngăduie să încingă o horă. Oamenii pot vedea nişte focuri imense, dar care nu pârjolesc nimic în jur. Atunci, dacă e noapte cu lună plină, înainte de cântatul cocoşilor, pot scormoni pământul după aur. Dacă scot o vorbă în timp ce sapă, nu vor mai găsi comoara niciodată.
Una dintre cele mai vechi legende spune că vechii călugări din satul Mănăstirea au fost alungaţi şi schingiuiţi de săteni pentru o comoară ascunsă şi astăzi într-o fântână, care se numeşte „fântâna călugărului”. Călugării au blestemat satul „să nici nu crească, să nici nu scadă”. Iar lumea şi timpul în acel sat chiar că par a sta pe loc.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Consiliul Judeţean Maramureş, se spune că o altă comoară a fost lăsată de călugării din Bârsana, în locul numit „Dealu’ lui Filip”. Filip era un localnic, care găsind comoara, a ascuns-o sub nişte vreascuri, pe care nişte copii le-au aprins. Văzându-şi comoara arzând, Filip a înnebunit. La fel, se spune că haiducul Ion Godja din Văleni, zis „Oul”, a ascuns o comoară în locul numit „Săcătura” şi multă lume a săpat acolo ca să caute comoara. Şi că tot acolo şi-ar fi ascuns comorile şi alţi haiduci de pe vremea lui Pintea.

Din informaţiile furnizate de către CJ Maramureş, despre haiducul Pintea se spune că îşi ascundea prada pe muntele Gutâi, lângă satul Crăceşti (actualul Mara). Acolo, într-o stâncă era săpată o pivniţă mare, în care acesta îşi ţinea berbinţele cu galbeni. Pivniţa era încuiată cu o uşă mare de fier, ale cărei chei le avea doar Pintea. Bătrânii povestesc că şi astăzi poate fi văzută acea pivniţă, ale cărei uşi se deschid o dată la şapte ani. Unii susţin chiar că au văzut uşile deschise. Iar când pivniţa e deschisă, în ea se vede fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca a Soarelui.
espre haiducul Pintea circulă o legendă conform căreia pentru a scăpa de urmăritori, acesta ar fi zburat de pe înălţimile Maramureşului cu un fel de planoare făcute din şindrilă. Au fost descoperite texte datând de la 1701, respectiv 12 august 1702, care fac vorbire despre zborurile haiducului. Potrivit informaţiilor furnizate de către Consiliul Judeţean Maramureş, aceleaşi texte mai fac referire şi la unele reclamaţii venite din partea localnicilor care erau supăraţi că planoarele haiducului le culcau holdele la pământ.
Despre haiducul Pintea circulă o legendă conform căreia pentru a scăpa de urmăritori, acesta ar fi zburat de pe înălţimile Maramureşului cu un fel de planoare făcute din şindrilă. Au fost descoperite texte datând de la 1701, respectiv 12 august 1702, care fac vorbire despre zborurile haiducului. Potrivit informaţiilor furnizate de către Consiliul Judeţean Maramureş, aceleaşi texte mai fac referire şi la unele reclamaţii venite din partea localnicilor care erau supăraţi că planoarele haiducului le culcau holdele la pământ.

“Legenda spune că, atunci când era pe punctul de a fi prins, Pintea şi-a confecţionat aripi din şindrilă (o formă rudimentară de planor) . Cu ajutorul lor şi-a luat zborul de pe înălţimi, reuşind să scape de urmăritori. La fel, se spune că în arhiva Primăriei Baia Sprie s-ar găsi încă plângeri ale unor localnici, supăraţi că aparatele ciudate ale haiducului le ...calcă grâul. Au fost şi cercetători care au căutat argumente în sprijinul variantei haiducului zburător”, au anunţat cei de la CJ Maramureş.

În lucrarea de doctorat a profesorului Valeriu Avram se face referire la arhivele transilvane, dar şi la câteva documente din Ungaria, în care se vorbeşte despre Gligor Pintea, supranumit Viteazul din Magoaja Maramureşului. Datele vremii arată că Pintea era şi un haiduc al aerului. Prima atestare este cuprinsă în textul unei note din 1701, scrisă pe o pagina liberă dintr-un Apostol românesc, păstrat în manuscris fragmentat la biserica maramureşeană din Bontăieni.

Textul cu pricina a fost descoperit în anul 1934, printre altele acolo arătându-se că „de pe Mogoşa, Pintea au sburatu cu sburătoare, făcută de elu, până în Dăneşti. Elu îi învaţă pe pandurii săi să sboare. Scris-amu io Petre Fătu, în anu 1701”. Al doilea text a fost descoperit în 1944 la Biserica Jank, din Ungaria, pe pagina 48 a unui Evangheliar românesc: „Pintea şi cu panduri de-ai săi au sburat pe imaşuri şi fâniţe de-ale oamenilor de la Viile Satu Mare.
O sburătoare ce au fostu araduitu de tri cai s-au opritu şi pre fâniţa vărului meu Popanu Irimie. Toată lumea s-au miratu de frumuseţea şi sborurile acestor sburătoare. Ele au fostu făcute din lemnu de paltinu, plopu, bradu şi stâjinaru. Roţile lor au fostu căptuşite cu pile (piele - n. n.) de cerbu deinu codru. Io ierohomanul Genadie încă am văzut cu mirare tot ce am scrisu aicea de pomenire, astăzi în ziua de 12 luna lui cuptoru, anul 1702".

Sursa imagini şi articolului: http://adevarul.ro/locale/baia-mare/maramuresul-tara-uriasilor-comorilor-ascunse-munti-haiducilor-inventat-aparate-zbor-1_54d35ce5448e03c0fd4dbe09/index.html.

Legendele hoţilor de aur din vechile mine ale Apusenilor. Cum l-a marcat „febra aurului” pe ultimul miner din Stănija

Ioan Catalina a fost până de curând singurul căutător de aur aluvionar autorizat din România

Ioan Catalina este unul dintre personajele cele mai pitoreşti ale satului hunedorean Stănija, unde în trecut funcţionau mai multe exploatări aurifere. A fost miner timp de peste 30 de ani, iar apoi, până de curând, a fost singurul căutător autorizat de aur aluvionar. Bătrânul a renunţat la meseria sa, dar a păstrat amintiri savuroase despre vremurile în care „febra aurului” i-a marcat pe localnici.

Ioan Catalina (78 de ani) a lucrat timp de peste 30 de ani în minele din aur din zona Bradului, iar după ieşirea la pensie şi-a transformat vechea meserie de miner aurar într-o pasiune. În 2005, în urma unor demersuri întinse pe aproape şase ani, a obţinut o autorizaţie care îi permitea să caute aur aluvionar, însă de curând, spune el, s-a retras definitiv din activitate.

Maestrul căutătorilor de aur

Bătrânul locuieşte în satul hunedorean Stănija, într-o casă aflată în imediata vecinătate a cimitirului, pe marginea drumului care îi duce pe turişti spre gurile fostelor mine de aur. Sute de galerii miniere se întind în subteranele satului său, în care până în anii 1990 oamenii au trăit aproape exclusiv din minerit. Ioan Catalina a rămas cunoscut ca fiind ultimul miner în activitate din zonă, chiar dacă metodele folosite de acesta pot fi considerate primitive. În curtea gospodăriei lui, hunedoreanul a păstrat o parte dintre uneltele în care a investit aproape 30.000 de lei în ultimii ani, folosite la separarea aurului din nisipul şi mâlul adus din râu.

„O dată am adus o basculantă de nisip din râu, pe care am început să îl cern cu şaitrocul (vas folosit la separarea aurului). Un vecin a venit să mă întrebe, uimit, ce fac. I-am spus că doar tulbur apa, dar el a continuat să mă privească mirat. Mâlul era bogat în minereu aurifer. De altfel, întreaga zonă ascunde adevărate bogăţii, dar trebuie să ştii cum să le cauţi”, povesteşte hunedoreanul. Bătrânul cunoaşte o mulţime de poveşti despre patimile goanei după aurul din munţi, pe care îşi doreşte să le dezvăluie într-o carte. Din faţa casei sale, Catalina priveşte cu luare aminte spre munţii şi pădurile care îi delimitează priveliştea. În trecut, mii de oameni din satele comunei Buceş, de care aparţine şi Stănija, lucrau în minerit, iar înainte ca minele să fie naţionalizate la sfârşitul anilor 1940, zeci de familii aveau propriile guri de mină.

Ioan Catalina a povestit cum pentru spargerea stâncilor în care se găseau firicele de aur se folosea focul. Stânca încălzită se stropea cu apă sau cu oţet, iar apoi era măcinată cu ciocanul. Minereul din ea era zdrobit apoi şi măcinat râşniţe manuale de piatră. Era spălat pe scânduri înclinate, până ce aurul putea fi extras pentru a fi topit şi turnat în lingouri. „Uneori, minerii care găseau pepite de aur nu voiau să renunţe la ele. Le ascundeau în fund sau le înghiţeau, pentru a le putea scoate din mină. Cu câteva grame de aur treceai iarna, chiar dacă nu valora cât valorează acum. De multe ori însă, banii luaţi pe aurul vândut erau daţi pe băutură”, îşi aminteşte Catalina.

Aur ascuns în corp

Poveştile lui Ioan Catalina, despre mineriii care scoteau ilegal aurul din locurile unde lucrau sunt confirmate de reprezentanţii Muzeului Aurului din Brad. Aici se află expuse peste 18 kilograme de aur. Alături de exponate estimate fiecare la peste 500.000 de euro, vizitatorii pot vedea şi un „cocon”, care conţine aur. Acesta fusese ascuns de un miner, în anus, pentru a nu fi găsit la percheziţiile corporale, care le erau făcute minerilor la ieşirea din şut.

„Este vorba de 56 de grame de aur, învelite într-o cârpă, care fuseseră găsite asupra unui miner, în trecut, după ce omul le ascunsese în interiorul corpului său, pentru le putea scoate din mină. Piesa poate fi văzută la muzeu, fiind o mărturie a modului cum era sustras aurul în trecut. În unele cazuri, copiilor care urmau să devină mineri le era modificată acea parte a corpului, cu ajutorul unor sticle sau a unor ştiuleţi de porumb. De asemenea, alţi mineri, care cunoşteau bine galeriile, reuşeau să fure aurul găsit în subteran, scoţându-l prin galerii părăsite. Oamenii locului mai povesteau că unele măicuţe ascundeau aurul sub haine, pentru că se ştia că ele nu sunt percheziţionate”, a relatat Andreea Florea, ghidul Muzeului Aurului din Brad.

Tâlhari ademeniţi de aur

Localnicii din Stănija şi din celalte sate ale comunei Buceş au mai rămas doar cu amintirile vremurilor în care ţinutul era cuprins de „febra aurului”. 

„Existau multe poveşti despre aurul din aceste locuri. Nu doar despre modul cum era furat minereul de cei care lucrau în galerii, dar şi despre jafurile petrecute în zonă. O legendă, adevărată, spune că, aurul era cărat spre centrul din Abrud, cu trei cai. De fiecare era legată o desagă, însă două desagi erau umplute cu pietre şi una cu aur, ca măsură preventivă. Hoţii care pândeau diligenţa au tras cu armele, se spune, într-unul din cai, şi l-au ucis. I-au doborât şi pe cei din diligenţă, însă după ce au percheziţionat încărcătura pusă pe calul ucis au constatat că era plină cu bolovani. Câteva zile mai târziu, ceilalţi doi cai, care scăpaseră din hăţuri, au fost găsiţi rătăcind, iar pe unul dintre ei se afla o sarcină de 27 de kilograme de aur”, a povestit primarul comunei Buceş, Traian Achim.

Investitorii, alungaţi cu sloganul „nu ne vindem ţara”

Primarul Traian Achim spune că mineritul aurifer de pe urma căruia au trăit comunităţile din satele zonei străbătute de Crişul Alb este deocamdată un capitol încheiat. Vremurile de glorie ale exploatării au fost cele în care minele se aflau sub patronajul Societăţii franceze „Mines D’or de Stanija", cu sediul central la Paris. Familia Barrat, care administra societate, a fost ultimul proprietar al acestor mine în perioada 1930-1948, înainte ca minele să fie naţionalizate. “Urmaşii familiei Barrat s-au întors în Stănija, la începutul anilor 1990. Sperau că vor putea revendica proprietăţile lor şi minele pe care societatea le administra în perioada interbelică. Aveau chiar planuri să dezvolte lucrările de exploatare, însă nu au putut face nimic. În vremea aceea, s-au lovit de opoziţia celor care au condus ţara şi a celor care strigau „nu ne vindem ţara”, astfel că au renunţat la proiectul lor. Se spune că au fost urmăriţi încă de la intrarea în ţară, pentru a fi intimidaţi în demersurile lor”, a povestit Traian Achim. Toate minele din zonă sunt închise în prezent. Localnicii, spune primarul, nu sunt interesaţi de redeschiderea mineritului, atâta timp cât proiectele impun folosirea cianurii la exploatare. Satele de pe Valea Crişului Alb, unde au funcţionat peste 20 de mine, cu zeci de kilometri de galerii, s-au depopulat, iar zeci de case au rămas părăsite. Totuşi, cei care trăiesc aici speră să găsească alte modalităţi pentru supravieţuirea comunităţiilor.

Articol şi imagini preluate de aici: http://adevarul.ro/locale/hunedoara/legendele-hotilor-aur-vechile-apusenilor-l-a-marcat-febra-aurului-ultimul-miner-stanija-1_5328d5a90d133766a806768b/index.html

Aurul Apusenilor

O serie de patru documentare (2006) care discută despre zona munţilor Apuseni,din preistorie până astăzi. Bineînţeles istoria zonei este strâns legată de extragerea aurului.

Vizionare plăcută!

Sursa: Youtube Utilizator: Raul R. Lupescu

Descriere: Serialul documentar "Aurul Apusenilor" (2006), de patru episoade este produs de Televiziunea Română. Filmul descrie istoria mineritului de aur din Apuseni.

"Fără nici o intenție polemică, mi-am propus să pun în valoare patrimoniul natural şi istorico-antropologic al regiunii, ca și comunitățile rurale tradiționale, o civilizație amenințată cu dispariția", spune Cristina Oancea despre filmul care i-a adus premiul în cadrul Festivalului Internațional de Televiziune de la Bar (Muntenegru), desfășurat între 16 și 19 octombrie 2006.

Filmările au fost realizate în regiunea Apusenilor Auriferi inclusiv Roșia Montană.

* Toate drepturile aparțin autorilor.

Artefacte din siturile submarine, în vitrine

"O expoziție cu artefacte recuperate din apele Mării Negre, dar și cu imagini contemporane din siturile arheologice submarine a fost deschisă, vineri, în Aula „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Expoziția face parte din proiectul „HERAS - Patrimoniul arheologic submarin pe platoul continental vestic al Mării Negre”, care se va încheia în primăvară.

„Această expoziție ilustrează, până în momentul de față, rezultatele acestui proiect, un proiect de pionierat pentru zona noastră, deoarece pentru prima oară, în mod sistematic, este identificat patrimoniul cultural care se găsește pe platforma continentală a Mării Negre. În cadrul acestei expoziții prezentăm atât imagini privind desfășurarea proiectului, cât și obiecte tridimensionale care au fost recuperate, de-a lungul vremii, din siturile submarine”, a spus arheologul MINAC, dr. Constantin Chera.

În vitrinele de sticlă, publicul poate vedea fragmente din epava medievală de la Tuzla, pietre de balast, fragmente de placaj din bronz, ceramică recuperată de pescari, precum și diverse obiecte din bronz destinate reciclării, descoperite la Costinești.

„În aceste situri arheologice submarine se poate găsi tot ceea ce este legat de navigație: fragmente de nave din lemn sau fier, obiecte care au aparținut echipajului, dar și obiecte care constituiau încărcătura navelor respective. Am descoperit la Costinești câteva obiecte care, fiind din bronz, au fost încărcate pentru a fi topite”, a mai spus cercetătorul dr. Constantin Chera."

 Articol şi imagini preluate de aici: http://www.telegrafonline.ro/1422050400/articol/290554/artefacte_din_siturile_submarine_in_vitrine.html

Pe urmele epavelor din Marea Neagră

"La Muzeul de Istorie din Constanța sunt expuse obiecte recuperate de pe navele scufundate de-a lungul timpului.
De circa doi ani, experți români și bulgari caută comori în Marea Neagră. Acțiunea este cât se poate de serioasă și poartă și un nume: HERAS – patrimoniul arheologic submarin pe platoul continental vestic al Mării Negre. Au avut și rezultate, pe care le-au expus, în weekend, în cadrul unei expoziții organizate la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, cu obiecte recuperate de-a lungul timpului din apele Mării Negre.
Vizitatorii au, astfel, prilejul de a admira obiecte care provin din inventarul unor nave, atât personale, cât şi rezultate din mărfurile care erau transportate. Unele dintre acestea, în special fragmente ceramice, au fost scoase întâmplător din plasele pescăreşti. Expoziţia cuprinde, printre altele, o chilă de corabie, un fragment de placaj din bronz şi un fragment dintr-un obiect din fier de la o epavă medievală de la Tuzla, de asemenea diverse obiecte care provin de la epava medievală de la Costineşti.

Un proiect inedit

Dr. Constantin Chera, reprezentantul MINAC, precizează că în momentul de faţă, tot în cadrul acestui proiect, pe mare se desfăşoară acţiuni de identificare a siturilor arheologice submarine, cu metode tehnice moderne, pentru o imagine aproximativă a patrimoniului de pe platforma continentală a Mării Negre.
„Intenţia noastră este să identificăm navele cu vechime mai mare, din Antichitate, dar de-a lungul expediţiei vor apărea şi obiective care sunt de dată mai recentă. Acest proiect este de pionierat în primul rând pentru că astfel de acţiuni sistematice nu au mai fost realizate până acum”, a menţionat arheologul Constantin Chera.
Atât navele româneşti, cât şi cele bulgăreşti au fost echipate cu instrumentele tehnice adecvate pentru o astfel de acţiune. În acelaşi timp scafandrii au intervenit pentru a observa obiectivele identificate de pe navă.
Proiectul HERAS a fost demarat acum doi ani şi se va încheia în această primăvară, la începutul lunii martie."

Articol şi imagine preluate de aici: http://www.romanialibera.ro/actualitate/proiecte-locale/pe-urmele-epavelor-din-marea-neagra-364979