1. Chiar dacă temperaturile sunt sub zero grade, colegii noștri au început munca de cercetare arheologică, de această dată în cadrul proiectului de restaurare a Bisericii Reformate din Cehu Silvaniei.
Șantierul se desfășoară într-un loc cu o istorie bogată, unde fiecare descoperire poate aduce clarificări importante sau poate deschide noi întrebări despre trecutul monumentului. Așteptăm cu interes ce povești va scoate la lumină acest demers.
Biserica a fost construită inițial ca biserică catolică medievală la începutul secolului al XV-lea, iar din edificiul gotic se mai păstrează astăzi intrarea de sub turn, sanctuarul și blazoanele familiilor Drágffy și Jakcs. Trecută la religia reformată în 1530, biserica a cunoscut numeroase transformări, precum ridicarea turnului baroc cu fleșă metalică, vizibil și astăzi, sau extensii în anii 1845 și 1905.
Un monument care concentrează în zidurile sale peste cinci secole de istorie și care continuă să ne vorbească, strat cu strat.
2. Obiectul lunii ne poartă cu gândul foarte departe în timp.
Vasul zoomorf descoperit la Vlădiceasca este o piesă din perioada eneolitică, modelată sub forma unui animal, cu o semnificație care depășește simpla utilitate.
Obiectele lunii vorbesc despre legătura dintre oameni, animale și credințele comunităților de acum mii de ani. Forma, decorul și atenția pentru detalii arată cât de important era acest vas pentru cei care l-au creat.
Este o piesă care spune o poveste despre viața, munca și spiritualitatea culturii Gumelnița.
Vă așteptăm să o descoperiți în expoziția permanentă a muzeului.
3. În perioada 2022-2024 Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud a efectuat o serie de cercetări arheologice preventive și de supraveghere arheologică la Arcalia, în cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare infrastructură educațională Arcalia”, Cod LMI: BN-II-a-A-01614 – Ansamblul Castelului Bethlen, Cod RAN: 34716.05, astăzi Complex Arcalia al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.
Cercetările s-au concentrat în special asupra zonei castelului, edificat la începutul secolului al XIX-lea de către familia Bethlen, monument unic în România prin sinteza stilurilor arhitectonice pe care le îmbină, cu predominanță a stilului mauro-bizantin. Intervențiile care au impus cercetare preventivă și supraveghere arheologică au fost generate de introducerea rețelelor de apă-canalizare și electricitate.
În urma cercetării preventive desfășurate în perimetrul Ansamblului Castelului Bethlen au fost identificate câteva complexe arheologice databile în epoca modernă. Castelul a beneficiat anterior de mai multe lucrări de renovare și restaurare, realizate însă punctual. Numeroase intervenții datează din perioada comunistă, când au fost turnate plăci de beton care, din păcate, nu au fost documentate și nu apar în planurile originale ale castelului. În acest context, stratul arheologic, acolo unde a existat, a fost distrus.
Cert este faptul că în zona fundațiilor castelului nu au fost identificate urme care să ateste existența unor materiale arheologice anterioare perioadei comuniste. Centurile de beton turnate în jurul fundațiilor, precum și diversele rețele de canalizare, gaz și electricitate au afectat în totalitate stratigrafia din jurul acestora.
Identificarea unui pinten de zid pe latura estică a castelului s-a datorat unei situații deosebite; acesta provine, cel mai probabil, de la o clădire de mici dimensiuni adosată castelului într-o etapă anterioară. Și această structură a fost însă grav afectată de fosta rețea de gaze naturale.
Anexa cu ziduri de cărămidă identificată la sud de castel a reprezentat singura zonă în care a fost descoperit un material arheologic consistent. Din nefericire, aceasta a fost distrusă în proporție de peste 50% de rețeaua de canalizare și de evacuare a apelor menajere aferentă actualei cantine (fostele grajduri), amenajată în perioada comunistă. Din acest context au fost recuperate numeroase fragmente și obiecte din sticlă, în special pahare și sticle aparținând unor recipiente cu conținut farmaceutic, ceea ce sugerează că respectiva clădire ar fi avut funcția de depozit. În urma cercetărilor efectuate în subsolul castelului, în zona dinspre intrarea principală, lucrările de curățare și asanare au dus la identificarea unor elemente constructive necunoscute conform planurilor inițiale. Este vorba despre un arc de boltă din cărămidă, prevăzut cu o nișă închisă, cu funcționalitate neclară. Aceste elemente pot fi atribuite unor faze ulterioare de construcție sau unor adaptări ale subsolului, având în vedere că în partea superioară este vizibilă placa actuală de beton, intervenție modernă care suprapune zidăria originală a subsolului.
În aceeași încăpere au fost identificate două porțiuni de zid de cărămidă, ale căror părți superioare au fost demantelate, astfel încât acestea nu mai sprijină tavanul (respectiv podeaua anterioară a clădirii), aflându-se în prezent sub placa de beton menționată. Materialul ceramic descoperit este, în general, fragmentar și constă în vase de dimensiuni medii, precum ulcioare, farfurii și străchini. Doar o parte dintre fragmente prezintă decor sau glazură, majoritatea fiind ceramică de uz comun, destinată în special servirii mesei. Se remarcă prezența unor toarte de fierbătoare. Din punct de vedere cronologic, ceramica se încadrează în secolul al XIX-lea și în epoca contemporană, cu foarte puține fragmente posibil databile în perioada medievală.
Piesele metalice, din fier și bronz, sunt reprezentate de o pereche de foarfeci din fier, o lingură de bronz, câțiva nasturi și o monedă austriacă (kreutzer), foarte corodată, imposibil de determinat cu precizie.
Nu au fost identificate urme arheologice care să indice faptul că ansamblul castelului de la Arcalia ar suprapune un sit arheologic mai timpuriu decât momentul construcției sale. Materialul arheologic descoperit se încadrează cronologic în epoca modernă și contemporană. Cercetările arheologice au continuat începând cu anul 2025 și se desfășoară în prezent la celelalte obiective ale ansamblului: Pavilionul Vechi de cazare, Pavilionul administrativ și Rezervorul de apă – Casa de pompe.
Echipa CMBN: Arheologi: Radu Zăgreanu, Angelica Moldovan Desenator: Andreea Ilieș
4. Iată ce secrete arheologice ascund pădurile noastre. Tumuli vechi de mii de ani!
Pornind de la o mențiune toponimică de pe hărți din sec. XIX am aflat că undeva în zona centrală a județului Neamț, într-o pădure, ar fi un loc numit Movila Cireșului. În literatura arheologică nu exista nicio mențiune legată de acest punct, motiv pentru care, în vara anului 2024 am făcut o deplasare în teren, cu colegul Cristi, pentru a vedea dacă acolo chiar există o movilă.
Surpriza noastră a fost mare când am constatat că în locația respectivă nu era doar o movilă, ci un grup de movile, dintre care una foarte mare. Era o adevărată necropolă tumulară.
Anul trecut, cu sprijinul unui harnic colaborator, Vlad Dulgheriu, care dispune de un echipament performant, s-a făcut o scanare LiDAR a acestui perimetru, iar rezultatele au fost foarte interesante. Le-am publicat într-un studiu care a apărut recent, în Annales d’Université Valahia Targoviste Section d’Archéologie et d’Histoire. În plus, am aflat cu bucurie că am devenit membru în bordul editorial al acestei prestigioase publicații și îi mulțumesc prof. univ. dr. Marin Cârciumaru pentru această onoare.
V-a fost un pic „dor”? Iată ce am de scris. Acum o oră am terminat marele capitol al veselei de la Mănăstire, de la forme, la stiluri și semnificația atelierului în istoria Moldovei și a artei. Asta înseamnă 134 p. text și 87 de planșe de felul celei care tratează doar „motivele stelate”.
Acest fragment de bronz este mai mult decât un simplu obiect antic: el surprinde prezența și rafinamentul artei romane în sudul Olteniei. Descoperită la 𝑺𝒖𝒄𝒊𝒅𝒂𝒗𝒂-𝑪𝒆𝒍𝒆𝒊 (𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒖𝒍 𝑶𝒍𝒕), piesa reprezintă laba piciorului stâng a unei sculpturi din epoca romană, aparținând unui ansamblu monumental, păstrând suficiente detalii pentru a sugera dimensiunile impresionante și calitatea artistică a lucrării originale. • Realizat prin procedeul turnării în ceară pierdută, fragmentul este gol în interior, tehnică specifică bronzurilor de mari dimensiuni. Degetele modelate cu atenție, forma gleznei și tensiunea redată a musculaturii trimit la măiestria sculptorilor romani și la preocuparea acestora pentru redarea idealurilor de frumusețe, forță și echilibru. • Din cele cinci degete se păstrează doar patru, degetul mare fiind rupt, iar partea posterioară a piesei – talpa și călcâiul – nu s-a conservat. Acest caracter fragmentar subliniază condiția obiectului de vestigiu arheologic, dar nu diminuează valoarea sa artistică și documentară. • Lungimea fragmentului, de 22 cm, susține atribuirea sa unei statui imperiale de mari proporții. Prin tehnică, execuție și context, piesa se înscrie în repertoriul sculpturii romane monumentale, reflectând importanța Sucidavei ca centru militar, comercial și cultural al Imperiului Roman pe linia Dunării.
Fragmentul face parte din colecțiile Muzeul Olteniei, și invită publicul să reconstituie imaginar statuia originală, înțelegând totodată rolul artei romane în viața comunităților din provincia Dacia.
𝐓𝐞𝐱𝐭/𝐅𝐨𝐭𝐨: Camelia Săvescu, Referent de Specialitate, Biroul de Marketing, 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖.
𝐵𝑖𝑏𝑙𝑖𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑒 𝑠𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎̆: Dorel Bondoc, 𝐵𝑟𝑜𝑛𝑧𝑢𝑟𝑖 𝑓𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑒, Muzeul Olteniei Craiova I, 2000, p. 43; R. G. Dumitrescu, D. Bondoc, F. Ridiche, et. al. 𝑅𝑎𝑟𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖. 𝐶𝑎𝑡𝑎𝑙𝑜𝑔 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑒, Craiova, 2013, p. 86.
7. Știați despre atelierul de falsificat monede din Cetatea Neamț, din sec. XVII?
Una dintre descoperirile arheologice spectaculoase din Cetatea Neamț, realizată la începutul anilor '40 ai secolului trecut, o constituie identificarea spațiului unde a funcționat un atelier de falsificare a monedelor, în a doua parte a sec. XVII, în timpul domniei lui Dabija Vodă (1661-1665).
În atelierul de la Cetatea Neamț, ca și în altele din acea perioadă, erau falsificați silingi (șalăi), care imitau monede polone și suedeze. O parte dintre aceste falsuri urmau să ajungă și pe piața monetară din Polonia.
În încăperea de la Cetatea Neamț care poartă acum numele de ,,monetărie" a funcționat acest atelier clandestin, de unde au fost recuperate mai multe monede, dar și deșeuri de cupru, rezultate în urma ștanțării monedelor și pe care le puteți vedea în imaginile de mai jos.
9. Pentru pasionații de istorie, în Constanța există un monument pe care, sincer, nu te aștepți să-l găsești la noi într-o stare atât de bună. Vorbesc despre Mormântul Pictat Hypogeu, din necropola orașului antic Tomis. E unul dintre puținele locuri unde vezi pictură originală păstrată pe pereți, cu o cromatică încă vie, după aproximativ 1.600 de ani.
A fost descoperit în 1988, total din întâmplare, în timpul unor lucrări edilitare făcute în oraș, într-o zonă care se suprapune peste vechiul Tomis. După descoperire, a fost cercetat arheologic, apoi conservat de specialiștii muzeului din Constanța. Astăzi este administrat de MINAC (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) și se poate vizita pe amplasamentul lui original, în Constanța, ca obiectiv de patrimoniu inclus în circuitul cultural. În interior intri într-un cavou de tip hypogeu, și anume o cameră funerară amenajată sub nivelul solului, la care ajungi printr-un culoar de acces. Iar ceea ce îl face cu adevărat special e faptul că pereții sunt pictați, iar pictura s-a păstrat într-o stare rară pentru astfel de monumente.
Decorul aparține lumii romane târzii. Arta construcției e un limbaj vizual funerar, cu motive și simboluri gândite parcă să transmită ceva. Vezi plante, păsări, ornamente, un ansamblu care trimite la idei precum banchetul funerar și trecerea dincolo. Practic, familia a încercat să lase în urmă o declarație despre memorie, statut și o anumită speranță legată de viața de după moarte, într-o perioadă în care lumea se schimba repede. Mormântul este datat în secolele IV–V d.Hr., la 100-200 de ani după retragerea aureliană de la nord de Dunăre când Tomis era încă un oraș important în provincia romană Scythia Minor. Aici funcționau structuri administrative și militare romane, iar cultura urbană rămânea puternic greco-romană: în oraș, greaca continua să fie folosită pe scară largă ca limbă de comunicare și cultură, chiar dacă puterea politică era romană.
În acea perioadă, Dunărea era linia de graniță, iar zona Tomisului trăia constant cu presiunea de la nord. Goții apar devreme și masiv în regiune, apoi vin valuri și alianțe schimbătoare – huni, iar spre finalul secolului V și începutul lui VI se conturează tot mai puternic și grupurile slave. Uneori erau incursiuni și jafuri, alteori erau negocieri, mutări de populație și rearanjări de garnizoane. În același timp, în orașe viața continua: administrație romană, comerț, influență greco-romană, iar creștinismul se întărește vizibil. Între timp, Occidentul roman se prăbușește în 476, iar la noi, în est, lucrurile continuă sub Imperiul Roman de Răsărit (Bizanț), dar într-o lume deja transformată.
Din păcate, nu nu cunoaștem al cui ar fi acest mormânt. Dar și așa, monumentul spune multe. Dimensiunea, execuția și pictura indică faptul că a aparținut, cel mai probabil, unei familii înstărite din Tomis, cu resursele și gustul necesare pentru un cavou elaborat, conform modei vremii.
Dacă ajungeți în Constanța, merită să-l vedeți: rar prinzi un monument antic care încă îți lasă în față cromatica epocii în care a fost construit.
Unul dintre cele mai afișate reportaje de la AGERPRES este cel de mai jos și pe care îl puteți accesa în comentarii. Are peste 9000 de afișări!
Este o poveste a unui sit pe care ne străduim să-l facem cunoscut și comunității științifice internaționale, pentru că este printre cele mai vechi exploatări de sare din România.
Dar vă invit să citiți articolul și să vedeți ce reușim noi să facem, cu modesta noastră pricepere și cu și mai modestele noastre resurse. Un ajutor deosebit a venit de la dl. Gabriel Apetrii, pentru că ne-a ajutat cu promovarea muncii noastre.
12. În perioada 27 ianuarie – 7 februarie, la Muzeul de Istorie Turda se va desfășura o cercetare antropologică. Aceasta are ca obiectiv analiza preliminară a resturilor osteologice umane, descoperite la Biserica Reformată Turda Veche, în campaniile desfășurate între anii 2006 - 2023.
Activitățile de cercetare vor avea loc în 𝐥𝐚𝐩𝐢𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢, spațiu care, pe durata studiului, 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐭𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢. Măsura este necesară pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a investigațiilor științifice și pentru protejarea materialului arheologic.
Cercetarea este coordonată de dr. Annamaria Diana, reprezentantă a Asociației Terra Ultra Silvam Archaeology, asistată de studenta Karyn Bartosic, din New York. Din partea instituției noastre, buna desfășurare este asigurată de dr. Horațiu Groza și drd. Larisa Nichita.
Echipa va efectua analize și observații preliminare, post-excavare, pentru stabilirea următoarei etape de cercetare. Analizele antropologice a scheletelor pot scoate în evidență detalii importante despre populație, precum: vârstă, sex biologic, patologii, aspecte socio-culturale, speranță de viață și altele.
Rezultatele studiului vor contribui la o mai bună înțelegere a comunităților istorice din Turda și a contextului arheologic al sitului cercetat.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă invităm să urmăriți activitatea muzeului pentru noi informații.
Muzeul de Istorie Turda are plăcerea de a vă invita la un atelier de bioarheologie a osemintelor descoperite în cadrul cercetării preventive realizate la Biserica Reformată Turda Veche în anii 2006, 2023-2024.
𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐜𝐨𝐨𝐫𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐝𝐞: • dr. Annamaria Diana (Asociația Terra Ultra Silvam Archaeology) • asist. Karyn Bartosic Workshopul va avea loc în data de 𝟑 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟎-𝟏𝟐, la Muzeul de Istorie Turda, str. B.P.Hașdeu, nr. 2. 𝑃𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝐼: prezentarea sitului arheologic (limba română)- muzeograf dr. Horațiu Groza 𝑃𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝐼𝐼: atelier (limba engleză)
Biserica a fost construită inițial ca biserică catolică medievală la începutul secolului al XV-lea, iar din edificiul gotic se mai păstrează astăzi intrarea de sub turn, sanctuarul și blazoanele familiilor Drágffy și Jakcs. Trecută la religia reformată în 1530, biserica a cunoscut numeroase transformări, precum ridicarea turnului baroc cu fleșă metalică, vizibil și astăzi, sau extensii în anii 1845 și 1905.
Un monument care concentrează în zidurile sale peste cinci secole de istorie și care continuă să ne vorbească, strat cu strat.
Fragmentul face parte din colecțiile 
𝑭𝒓𝒂𝒈𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒅𝒆 𝒔𝒕𝒂𝒕𝒖𝒊𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒃𝒓𝒐𝒏𝒛 – 𝑬𝒑𝒐𝒄𝒂 𝒓𝒐𝒎𝒂𝒏𝒂̆
𝐓𝐞𝐱𝐭/𝐅𝐨𝐭𝐨: Camelia Săvescu, Referent de Specialitate, Biroul de Marketing, 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖.
𝐵𝑖𝑏𝑙𝑖𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑒 𝑠𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎̆: Dorel Bondoc, 𝐵𝑟𝑜𝑛𝑧𝑢𝑟𝑖 𝑓𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑒, Muzeul Olteniei Craiova I, 2000, p. 43; R. G. Dumitrescu, D. Bondoc, F. Ridiche, et. al. 𝑅𝑎𝑟𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖. 𝐶𝑎𝑡𝑎𝑙𝑜𝑔 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑒, Craiova, 2013, p. 86.
