C𝗲𝗮 𝗱𝗲-𝗮 𝗫𝗫𝗫𝗜𝗜𝗜-𝗮 𝗲𝗱𝗶ț𝗶𝗲 𝗮 𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻ț𝗲𝗶 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 „𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 ș𝗶 𝗖𝗲𝗿𝗰𝗲𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 Ș𝘁𝗶𝗶𝗻ț𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮̆”

 

𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻ț𝗮 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ „𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 ș𝗶 𝗖𝗲𝗿𝗰𝗲𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 Ș𝘁𝗶𝗶𝗻ț𝗶𝗳𝗶𝗰ă”, 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮, 𝟮𝟬𝟮𝟲

Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează 𝗷𝗼𝗶, 𝟭𝟳 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟲, 𝗰𝗲𝗮 𝗱𝗲-𝗮 𝗫𝗫𝗫𝗜𝗜𝗜-𝗮 𝗲𝗱𝗶ț𝗶𝗲 𝗮 𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻ț𝗲𝗶 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 „𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 ș𝗶 𝗖𝗲𝗿𝗰𝗲𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 Ș𝘁𝗶𝗶𝗻ț𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮̆”, reunind la #Craiova specialiști și cercetători din domeniul patrimoniului natural și al muzeologiei din țară și străinătate. 

Pentru a facilita participarea unui public cât mai larg și accesul comunității academice internaționale, ediția din acest an se va desfășura în format mixt (hibrid), combinând sesiunile cu prezență fizică cu cele organizate pe platforme online.

Programul evenimentului va debuta la 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟬:𝟬𝟬 𝗰𝘂 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝗱𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗼𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮𝗹ă, urmată la 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟬:𝟯𝟬 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝘂𝗰𝗿ă𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 î𝗻 𝗽𝗹𝗲𝗻, ambele desfășurându-se în format #online, iar, începând cu 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟭:𝟯𝟬, 𝘃𝗼𝗿 𝗮𝘃𝗲𝗮 𝗹𝗼𝗰 𝗹𝘂𝗰𝗿ă𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝘀𝗲𝗰ț𝗶𝘂𝗻𝗶, 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝘁 𝗺𝗶𝘅𝘁 (online și cu prezență fizică). 

 

Sesiunile cu prezență fizică vor avea loc în Sala de conferințe a Secției de Științele Naturii (strada Popa Șapcă nr. , precum și în Sala de conferințe de la sediul administrativ al Muzeului Olteniei (strada Madona Dudu nr. 14).

Lucrările se vor desfășura pe patru secțiuni principale: #Geologie, #Biologie vegetală, #Biologie animală (nevertebrate și vertebrate) și #Ecologie și protecția mediului. În cadrul conferinței vor fi prezentate 73 de lucrări (o lucrare în plen, 56 pe secțiuni și 16 postere) realizate de 150 de autori provenind din universități și institute de cercetare din străinătate – Londra, Hamburg, Chișinău, Harkov, Tirana, precum și din instituții de cercetare din România - București, Iași, Pitești, Tulcea, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Târgu Jiu, etc.

Conferința reunește specialiști din toate domeniile biologiei (cercetători, cadre universitare și muzeografi), din țară și din străinătate, care vor comunica rezultatele obținute din cercetarea micro- și macro- organismelor din diverse ecosisteme și bioregiuni.
Specialiștii Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei vor prezenta o serie de studii care fac cunoscute rezultatele cercetărilor științifice realizate în arealul Olteniei, dar și piese muzeale valoroase din colecțiile proprii.

Programul complet și volumul de rezumate („Book of Abstracts”) pot fi consultate pe site-ul oficial al conferinței: www.sesiuneinternationalamuzeulolteniei.ro

 
Această ediție reafirmă rolul conferinței ca platformă de referință pentru cercetarea științifică a patrimoniului natural și cultural, promovând schimbul de idei și colaborarea academică la nivel internațional.

Toate lucrările conferinței sunt evaluate de un colegiu științific internațional și vor fi publicate în 𝗥𝗲𝘃𝗶𝘀𝘁𝗮 „𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮. 𝗦𝘁𝘂𝗱𝗶𝗶 ș𝗶 𝗖𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝗰ă𝗿𝗶. Ș𝘁𝗶𝗶𝗻ț𝗲𝗹𝗲 𝗡𝗮𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶”, 𝗶𝗻𝗱𝗲𝘅𝗮𝘁ă î𝗻 𝗯𝗮𝘇𝗲 𝗱𝗲 𝗱𝗮𝘁𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 (Clarivate Web of Science – Zoological Record (http://science.thomsonreuters.com/.../jlresults.cgi... &Word=oltenia; https://mjl.clarivate.com/search-results)., EBSCO, CAB abstracts) și aflată la al 42-lea număr. http://olteniastudiicomunicaristiintelenaturii.ro/cont.html.

Informăm publicul craiovean că, în ziua de joi – 17 septembrie 2026, nu se vor putea efectua vizite în cadrul expozițiilor de la Secția Științele Naturii a Muzeului Olteniei, pentru a se asigura buna desfășurare a lucrărilor acestui important eveniment științific internațional.

Muzeul Olteniei

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

Fluturele Morpho își pierde albastrul strălucitor

 

„Fluturele Morpho își pierde albastrul strălucitor”– este una dintre afirmațiile care au circulat în ultimele zile în mai multe materiale de presă. Dar povestea este puțin mai nuanțată și merită să facem o precizare importantă.

Cercetarea recentă, publicată în PNAS Nexus, arată că ceea ce poate fi afectat de temperaturile ridicate din timpul dezvoltării este iridescența – acel efect spectaculos prin care aripile fluturilor Morpho par să strălucească și să-și schimbe aspectul în funcție de unghiul din care sunt privite.

De unde vine, de fapt, albastrul acestor fluturi?
Spre deosebire de multe dintre culorile pe care le întâlnim în natură, albastrul intens al fluturilor Morpho nu este produs de un pigment albastru. El este rezultatul structurii microscopice a solzilor de pe aripi. Aceștia prezintă structuri extrem de fine, dispuse într-un anumit mod, care interacționează cu lumina și reflectă predominant lungimile de undă corespunzătoare albastrului.

Cercetătorii au crescut pupe de Morpho helenor în condiții de temperatură diferite și au observat că temperaturile mai ridicate au modificat structurile microscopice ale solzilor, iar fluturii adulți rezultați aveau o iridescență mai puțin pronunțată. Modificarea a fost suficient de mare încât să poată fi percepută și de unii prădători (păsări), dar și de alți fluturi Morpho.

Cu alte cuvinte, nu este vorba despre faptul că „albastrul dispare”, ci despre faptul că modul în care lumina este reflectată de structurile microscopice ale aripilor se poate modifica în condiții de temperatură ridicată, alterând iridescența.

Iar această descoperire ne arată ceva important: schimbările de mediu pot influența până și cele mai fine structuri ale organismelor – structuri pe care nici măcar nu le putem vedea cu ochiul liber, dar care sunt esențiale pentru supraviețuirea speciilor și pentru felul în care percepem lumea vie.

Natura este, uneori, spectaculoasă tocmai în lucrurile pe care nu le putem vedea! 

Foto: Bianca Bratosin

 
#muzeulantipa #Cocon #fluturitropicali #morpho #iridiscenta

 

Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".

𝗭𝗯𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗳𝗹𝘂𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿: 𝘏𝘦𝘮𝘪𝘴𝘵𝘰𝘭𝘢 𝘤𝘩𝘳𝘺𝘴𝘰𝘱𝘳𝘢𝘴𝘢𝘳𝘪𝘢, micul smarald (sau smaraldul curpenului), din familia Geometridae.

 

Descoperă expoziția 𝗭𝗯𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗳𝗹𝘂𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿

Astăzi discutăm despre 𝘏𝘦𝘮𝘪𝘴𝘵𝘰𝘭𝘢 𝘤𝘩𝘳𝘺𝘴𝘰𝘱𝘳𝘢𝘴𝘢𝘳𝘪𝘢, un fluture de noapte delicat cunoscut popular ca micul smarald (sau smaraldul curpenului), din familia Geometridae.

Specia impresionează prin nuanțele verzi ale aripilor, care îi oferă un camuflaj foarte eficient în vegetație. În natură, culoarea verde ajută adultul să se confunde cu frunzele, mai ales în repaus, când aripile sunt întinse și conturul corpului devine greu de distins.
Adulții zboară în special în lunile de vară și sunt activi noaptea. Ca multe specii de fluturi de noapte, pot fi atrași de sursele de lumină artificială, ceea ce permite observarea lor mai ușoară de către specialiști și pasionați.

Larvele au un ciclu de viață foarte interesant. Se hrănesc pe curpeul de pădure, 𝘊𝘭𝘦𝘮𝘢𝘵𝘪𝘴 𝘷𝘪𝘵𝘢𝘭𝘣𝘢, iar aspectul lor se schimbă în funcție de sezon. Toamna, larvele au un colorit brun, asemănător tulpinilor uscate de curpen. După perioada de diapauză din timpul iernii, larva își continuă dezvoltarea primăvara, când devine verde, imitând mai bine părțile proaspete ale plantei.

Această schimbare de aspect reprezintă un exemplu remarcabil de adaptare și camuflaj. Larva nu este doar „ascunsă” pe plantă, ci se transformă în funcție de stadiul vegetației pe care trăiește.

În colecțiile muzeale, exemplarele verzi pot deveni, în timp, mai palide. Această estompare a culorii este frecventă la unele specii de fluturi verzi și ne amintește că piesele de colecție sunt fragile și trebuie conservate în condiții atent controlate.

 

#fluturi #sibiu

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Naturala Sibiu.

Lumea fără soare – Peștera Movile, 40 de ani de la descoperire

 

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” marchează 40 de ani de la descoperirea Peșterii Movile printr-o expoziție dedicată unuia dintre cele mai neobișnuite ecosisteme subterane cunoscute. 

Vernisajul va avea loc joi, 3 septembrie 2026, de la ora 18:00, în prezența curatorului expoziției, Ruxandra Nițescu, bioecolog, alături de Cristian Lascu, geolog, speolog si descoperitor al Peșterii Movile, Dr. Șerban Sarbu, biospeolog și cercetător al ecosistemului Peștera Movile, Mihai Hristescu, speolog și președintele GESS (Grupul de Explorări Subacvatice și Speologice) și Dr. Alexandra-Maria Hillebrand-Voiculescu, cercetătoare în cadrul Compartimentului de Biospeologie și Edafobiologie al ISER.

Mediul subteran adăpostește o diversitate extraordinară, de la formațiuni spectaculoase și galerii șerpuitoare, până la săli vaste și o faună unică, adaptată unor condiții extreme. Nu este de mirare că oamenii de știință îl consideră o adevărată „capsulă a timpului”.
Descoperită accidental în 1986, în apropiere de Mangalia, Peștera Movile avea să dezvăluie primul ecosistem terestru chemoautotrof cunoscut de pe planetă: o lume subterană care funcționează independent de lumina solară. Aici, la o adâncime de aproximativ 20 de metri, viața nu depinde de soare, ci de energie chimică. La baza întregii rețele trofice se află microorganisme remarcabile, care transformă hidrogenul sulfurat și metanul din pământ în materia organică ce hrănește întregul ecosistem.

În acest întuneric, organismele au renunțat la structurile costisitoare energetic devenite inutile, pierzându-și complet ochii și pigmentația, și au dezvoltat adaptări specifice vieții subterane: un metabolism lent, un corp alungit, care le permite să se strecoare prin pasaje înguste, și organe senzoriale foarte dezvoltate, care le ajută să se orienteze și să vâneze în lipsa luminii. Peștera adăpostește o faună de nevertebrate cu un grad remarcabil de endemism: multe dintre speciile care trăiesc aici nu au fost identificate nicăieri altundeva pe Pământ, iar unele sunt atât de puțin cunoscute încât nu au încă un nume popular.

La 40 de ani de la descoperirea Peșterii Movile, această lume continuă să fie explorată, cercetată și documentată. Pentru a marca acest moment aniversar, aducem în prim-plan imagini care surprind Peștera Movile de la primele incursiuni în subteran și până în prezent, construind, împreună, povestea descoperirii și explorării unei lumi subterane care a rămas ascunsă, timp de milioane de ani, de lumina și influența directă a suprafeței.

a vernisaj, intrarea este liberă. Ulterior, expoziția „Lumea fără soare – Peștera Movile, 40 de ani de la descoperire” va putea fi vizitată în circuitul permanent al muzeului până pe 25 octombrie 2026.

Sponsor principal al Muzeului: MOL România.

#muzeulantipa #expozitietemporara #LumeaFaraSoare

 

Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".

Porumbeii voiajori (Columba livia f. domestica)

 

Deschiși permanent pentru cunoaștere!

Exponatul lunii septembrie 2026, la Vivariu Bacău - Porumbeii voiajori (Columba livia f. domestica)

Înainte de WhatsApp, e-mail sau telefoane mobile, omenirea a avut cel mai rapid și sigur sistem de comunicații din lume: porumbelul voiajor. Cunoscuți și ca porumbei-poștași sau curieri, acești sportivi de elită ai aerului au schimbat destinele unor imperii și au salvat mii de vieți în războaie.

Porumbeii voiajori sunt adevărate „mașinării” biologice programate pentru zbor.

Au o „busolă internă ” - un simț de orientare incredibil și un instinct nativ de a se întoarce mereu acasă, la cuibul lor, indiferent de unde sunt lansați.

Corp atletic, robuști dar aerodinamici, cu pieptul bombat, mușchi puternici și oasele aripilor groase. Penele sunt fine, mătăsoase și foarte dense, protejându-i de vânt și ploaie. Îi găsim în culori variate, de la vinețiu cu dungi negre, până la roșu sau bălțat.
Utilizarea lor pentru transmiterea mesajelor a început în Antichitate, dintr-un motiv simplu: erau mult mai rapizi și mai siguri decât un mesager uman pe jos sau călare.

În Grecia Antică (acum 2500 de ani), porumbeii anunțau învingătorii Jocurilor Olimpice în Siria, Persia, Egipt și China, marile orașe comunicau prin rețele bine puse la punct de porumbei-poștă.
În Evul Mediu, navigatorii olandezi au adus în Europa porumbei voiajori renumiți din Bagdad.

Secolul XIX și mai ales în Primul Război Mondial, au format „poșta militară”. Când liniile de telegraf erau tăiate de bombe și radioul nu funcționa, porumbeii zburau prin fum și gloanțe pentru a duce mesajele secrete la destinație.

Abia când tehnologia radio și telefoanele au devenit moderne și stabile, acești mesageri înaripați s-au „pensionat” oficial din armată, rămânând astăzi o pasiune fascinantă pentru crescătorii din întreaga lume.

Material realizat de muzeograf dr. Burghelea Costel.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

FOSILE DE MAMUT (MANDIBULĂ ȘI MOLARI) descoperite în albia râului Timiș din zona localității Bazoș, donate de Tiberiu Fîntînă

 

Exponatul lunii septembrie

FOSILE DE MAMUT (MANDIBULĂ ȘI MOLARI) descoperite în albia râului Timiș din zona localității Bazoș, donate de Tiberiu Fîntînă

Mamuții (genul Mammuthus) au fost rude apropiate ale elefanților actuali, aparținând aceleiași familii, Elephantidae. În Europa au trăit mai multe specii succesive, iar dintre acestea, mamutul lânos (Mammuthus primigenius) a devenit unul dintre cele mai cunoscute animale ale Epocii Glaciare. Deși imaginea mamuților este asociată cu dimensiuni impresionante, mamutul lânos avea o talie comparabilă cu cea a elefanților actuali, masculii atingând aproximativ 3 m la umăr, în timp ce femelele erau considerabil mai mici.

Exponatul lunii septembrie este reprezentat de un lot de fosile de mamut, alcătuit dintr-o mandibulă și doi molari care ar putea proveni de la același individ. Ansamblul face parte din patrimoniul Muzeului Național al Banatului, fiind donat în anul 2024 împreună cu alte eșantioane de fosile descoperite în aceeași zonă a râului Timiș. Caracteristicile morfologice permit atribuirea acestor fosile mamutului lânos (Mammuthus primigenius), una dintre speciile de mamut cel mai bine adaptate la condițiile reci ale Pleistocenului. Molarii mamuților reprezintă una dintre cele mai interesante adaptări ale acestor animale la mediul în care au trăit. Prin mișcarea mandibulei, aceștia funcționau asemenea unor pietre de moară, fiind alcătuiți din numeroase lamele paralele de smalț, dentină și cement, dispuse transversal pe coroana dintelui. Prin uzură, pe suprafața dintelui se formau creste, numite lofe, care permiteau mărunțirea eficientă a vegetației fibroase și abrazive. Astfel, spre deosebire de oameni, din cauza uzurii intense, mamuții își înlocuiau succesiv molarii, putând avea, pe parcursul vieții, până la șase generații de molari. Pe măsură ce un dinte se uza, următorul molar se deplasa treptat dinspre partea posterioară spre partea anterioară a mandibulei, înlocuindu-l pe cel uzat. Prin urmare, stadiul de dezvoltare și gradul de uzură al molarilor oferă paleontologilor indicii importante despre vârsta unui individ.

Dacă analizăm cei doi molari ca aparținând mandibulei și luăm în considerare poziția lor, precum și absența unui alt molar în spatele acestora, ei ar putea reprezenta al șaselea și ultimul molar din succesiunea dentară (M6). Această interpretare ar sugera că mandibula a aparținut unui adult matur, cu o vârstă estimată orientativ la 40–60 de ani. Dacă molarii și mandibula provin însă de la indivizi diferiți, mandibula ar fi aparținut unui mamut matur, în timp ce dinții, analizați individual, prezintă caracteristici compatibile cu al cincilea molar din succesiunea dentară (M5), iar gradul lor de uzură ar indica un individ adult tânăr, cu o vârstă estimată orientativ la 30–40 de ani. 

Mamuții au coexistat cu oamenii preistorici, pentru care au reprezentat o resursă valoroasă, utilizată în numeroase scopuri: de la consumul de carne, confecționarea de unelte și obiecte de artă din oase și defense sau de articole vestimentare din blană și piele, până la folosirea elementelor scheletice în construcții și, uneori, chiar și drept combustibil. Valorificarea intensivă a acestor materiale ar putea fi explicată, cel puțin în parte, prin deficitul de lemn din mediul de stepă în care trăiau oamenii și mamuții. Studiile genetice și arheologice au contribuit la schimbarea imaginii asupra relației dintre oameni și mamuți. În prezent, pe lângă presiunea exercitată de vânătoarea umană, dispariția mamuților este considerată rezultatul unui cumul de factori, printre care schimbările climatice de la sfârșitul ultimei glaciațiuni, precum și transformarea și reducerea habitatelor favorabile.

Majoritatea populațiilor continentale de mamuți lânoși au dispărut în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, însă un mic grup a supraviețuit, izolat, pe Insula Wrangel, în Oceanul Arctic. Analizele ADN realizate în ultimele decenii au oferit informații valoroase despre această populație izolată. Deși dimensiunea redusă a populației a dus la scăderea diversității genetice și la acumularea unor mutații potențial nocive, cercetările arată că acestea nu au cauzat dispariția populației, care ar fi rămas relativ stabilă timp de mii de ani. Extincția mamuților, în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, ar fi putut fi favorizată de un eveniment brusc, precum apariția unei boli, o schimbare rapidă a mediului sau un alt factor perturbator.

Text și macheta grafică a afișului realizate de: Ionela Rădac, muzeograf;

Fotografie: Ioan Tasi.

Bibliografie selectivă:

Dehasque, M., Morales, H. E., Díez-del-Molino, D., Pečnerová, P., Chacón-Duque, J. C., Kanellidou, F., ... & Dalén, L. (2024). Temporal dynamics of woolly mammoth genome erosion prior to extinction. Cell, 187(14), 3531-3540.

Lister, A. M. (2001). The Origin and Evolution of the Woolly Mammoth. Science, 294(5544), 1094–1097.

Metcalfe, J.Z., Longstaffe, F.J., Zazula, G. D. (2010). Nursing, weaning, and tooth development in woolly mammoths from Old Crow, Yukon, Canada: implications for Pleistocene extinctions. 

Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology, 298(3-4), 257-270.
Stuart, A. J., Sulerzhitsky, L. D., Orlova, L. A., Kuzmin, Y. V., & Lister, A. M. (2002). The latest woolly mammoths (Mammuthus primigenius Blumenbach) in Europe and Asia: a review of the current evidence. Quaternary Science Reviews, 21(14-15), 1559-1569.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării

 

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării

Acolo unde Dunărea își încheie călătoria de aproape 2.860 de kilometri și întâlnește Marea Neagră, apa și uscatul se întrepătrund într-un adevărat labirint de canale, lacuri, stufărișuri, grinduri și păduri.

Este Delta Dunării, unul dintre cele mai spectaculoase și valoroase ecosisteme ale României.

Știai că…?

Delta Dunării adăpostește peste 300 de specii de păsări și reprezintă un teritoriu important pentru cuibărit, hrănire, popas în timpul migrației și iernare. Pelicanii, cormoranii, stârcii, egretele și codalbul sunt doar câteva dintre păsările pe care le putem întâlni aici.

Sub luciul apei se ascunde o diversitate la fel de impresionantă. În Rezervația Biosferei trăiesc numeroase specii de pești, iar Dunărea este și o importantă rută de migrație pentru speciile anadrome de sturioni, care migrează din Marea Neagră în fluviu pentru reproducere.

Stufărișurile nu sunt doar decorul caracteristic Deltei. Ele oferă adăpost, hrană și locuri de reproducere pentru numeroase specii și contribuie la complexitatea habitatelor caracteristice acestui ecosistem.

Iar Delta nu este doar lumea păsărilor și a peștilor. Aici trăiește și vidra (Lutra lutra), alături de numeroase specii de reptile, amfibieni, nevertebrate și plante.

Valoarea Deltei este recunoscută și la nivel internațional: este sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, Rezervație a Biosferei și zonă umedă de importanță internațională în cadrul Convenției Ramsar.
Delta Dunării ne arată cât de strâns sunt legate apa, vegetația și animalele. În acest mozaic de habitate, fiecare specie face parte dintr-o rețea complexă de relații, iar modificarea unui habitat poate influența numeroase organisme care depind de el.

De Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării, celebrăm nu doar unul dintre cele mai spectaculoase peisaje ale României, ci un patrimoniu natural viu, pe care avem responsabilitatea să îl cunoaștem, să îl respectăm și să îl protejăm.

Foto: Shutterstock

 

#MuzeulAntipa #DeltaDunarii

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".

Descoperă expoziția 𝗭𝗯𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗳𝗹𝘂𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿: fluturii din genul 𝑆𝘵𝑒𝘳𝑟𝘩𝑜𝘱𝑡𝘦𝑟𝘪𝑥

 

Descoperă expoziția 𝗭𝗯𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗳𝗹𝘂𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿

Astăzi discutăm despre fluturii din genul 𝑆𝘵𝑒𝘳𝑟𝘩𝑜𝘱𝑡𝘦𝑟𝘪𝑥

Deși adulții sunt fascianti prin dimorfismul lor extrem, stadiul larvar este cel mai interesant!

Larvele își construiesc o teacă protectoare conică din mătase, îmbrăcată cu fragmente de material vegetal . Stadiul larvar este lung, având o perioada de dezvoltare care se întinde din august până în mai (extinzându-se uneori pe parcursul a două sezoane). Acestea au două perioade hrănire, toamna și primăvara, separate de o perioadă de diapauză (stare de repaus).

Larvele sunt polifage, consumând o gamă foarte diversă de plante. Ele se hrănesc cu graminee, ericacee precum iarba neagră, dar și cu frunze de la o multitudine de arbori și arbuști. În meniul lor intră frecvent stejarul, mesteacănul, fagul, alunul, păducelul, scorușul, salcia, precum și diverse specii de prun sălbatic sau mur și zmeur.
Specia prezinta dimorfism sexual accentuat, masculii având aripi de culoare gri-maronie, acoperite cu solzi și antene bipectinate, în timp ce femelele sunt aptere (fără aripi), cu aspect vermiform/de tip omidă.

Masculii zboară din mai până în iulie (zbor activ în special în orele serii) și pot fi atrași de sursele de lumină artificială, in timp ce femelele rămân parțial în interiorul tecii pupale și atrag masculii prin emiterea feromonilor.

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Naturala Sibiu.

Descoperă expoziția 𝗭𝗯𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗳𝗹𝘂𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿: fluturii din genul 𝑅ℎ𝑜𝑑𝑜𝑠𝑡𝑟𝑜𝑝ℎ𝑖𝑎

 

Descoperă expoziția 𝗭𝗯𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗳𝗹𝘂𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿

Astăzi discutăm despre fluturii din genul 𝑅ℎ𝑜𝑑𝑜𝑠𝑡𝑟𝑜𝑝ℎ𝑖𝑎 

Deși nu sunt fluturi de mari dimensiuni, speciile acestui gen atrag atenția prin desenul delicat al aripilor, în nuanțe deschise, traversate adesea de benzi sau linii roz-roșiatice. Tocmai aceste accente cromatice fine le oferă un aspect aparte, ușor de remarcat în cadrul familiei Geometridae.

Genul 𝑅ℎ𝑜𝑑𝑜𝑠𝑡𝑟𝑜𝑝ℎ𝑖𝑎 aparține familiei Geometridae, un grup de fluturi de noapte cunoscut pentru forma elegantă a aripilor, dar și pentru mersul caracteristic al omizilor. Larvele acestor fluturi par că „măsoară” suprafața pe care se deplasează, înaintând printr-o mișcare arcuită, specifică multor specii din această familie. 

Stadiul larvar este strâns legat de vegetația joasă și de anumite plante erbacee sau arbuști. La unele specii europene din genul Rhodostrophia, larvele se pot hrăni cu plante precum iarba-neagră (𝐶𝑎𝑙𝑙𝑢𝑛𝑎 𝑣𝑢𝑙𝑔𝑎𝑟𝑖𝑠), drobița (𝐺𝑒𝑛𝑖𝑠𝑡𝑎 𝑠𝑝𝑝.), măturicea (𝐶𝑦𝑡𝑖𝑠𝑢𝑠 𝑠𝑐𝑜𝑝𝑎𝑟𝑖𝑢𝑠), coroniștea (𝑆𝑒𝑐𝑢𝑟𝑖𝑔𝑒𝑟𝑎 𝑣𝑎𝑟𝑖𝑎), porumbarul (𝑃𝑟𝑢𝑛𝑢𝑠 𝑠𝑝𝑖𝑛𝑜𝑠𝑎) sau alte plante joase din habitate deschise.

Adulții zboară în special în perioada caldă a anului, de la sfârșitul primăverii până vara, uneori chiar până la începutul toamnei, în funcție de specie și de condițiile climatice. Sunt activi mai ales în orele serii și pe timpul nopții, dar pot fi deranjați și observați în timpul zilei, atunci când se odihnesc în vegetație.

Ca multe alte specii de fluturi de noapte, adulții pot fi atrași de sursele de lumină artificială. Acest comportament este important pentru cercetători și pasionații de entomologie, deoarece permite observarea și inventarierea unor specii care, altfel, ar trece ușor neobservate.

Fluturii din genul 𝑅ℎ𝑜𝑑𝑜𝑠𝑡𝑟𝑜𝑝ℎ𝑖𝑎 ne arată că frumusețea lepidopterelor nu stă întotdeauna în dimensiuni impresionante sau culori puternice, ci uneori în detalii fine, în adaptări discrete și în legătura strânsă dintre specie, planta-gazdă și habitat.

În expoziția noastră, aceste exemplare completează povestea diversității fluturilor de zi și de noapte, invitând publicul să privească mai atent lumea mică, fragilă și fascinantă a naturii.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Naturala Sibiu.