Porumbeii voiajori (Columba livia f. domestica)

 

Deschiși permanent pentru cunoaștere!

Exponatul lunii septembrie 2026, la Vivariu Bacău - Porumbeii voiajori (Columba livia f. domestica)

Înainte de WhatsApp, e-mail sau telefoane mobile, omenirea a avut cel mai rapid și sigur sistem de comunicații din lume: porumbelul voiajor. Cunoscuți și ca porumbei-poștași sau curieri, acești sportivi de elită ai aerului au schimbat destinele unor imperii și au salvat mii de vieți în războaie.

Porumbeii voiajori sunt adevărate „mașinării” biologice programate pentru zbor.

Au o „busolă internă ” - un simț de orientare incredibil și un instinct nativ de a se întoarce mereu acasă, la cuibul lor, indiferent de unde sunt lansați.

Corp atletic, robuști dar aerodinamici, cu pieptul bombat, mușchi puternici și oasele aripilor groase. Penele sunt fine, mătăsoase și foarte dense, protejându-i de vânt și ploaie. Îi găsim în culori variate, de la vinețiu cu dungi negre, până la roșu sau bălțat.
Utilizarea lor pentru transmiterea mesajelor a început în Antichitate, dintr-un motiv simplu: erau mult mai rapizi și mai siguri decât un mesager uman pe jos sau călare.

În Grecia Antică (acum 2500 de ani), porumbeii anunțau învingătorii Jocurilor Olimpice în Siria, Persia, Egipt și China, marile orașe comunicau prin rețele bine puse la punct de porumbei-poștă.
În Evul Mediu, navigatorii olandezi au adus în Europa porumbei voiajori renumiți din Bagdad.

Secolul XIX și mai ales în Primul Război Mondial, au format „poșta militară”. Când liniile de telegraf erau tăiate de bombe și radioul nu funcționa, porumbeii zburau prin fum și gloanțe pentru a duce mesajele secrete la destinație.

Abia când tehnologia radio și telefoanele au devenit moderne și stabile, acești mesageri înaripați s-au „pensionat” oficial din armată, rămânând astăzi o pasiune fascinantă pentru crescătorii din întreaga lume.

Material realizat de muzeograf dr. Burghelea Costel.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

Credințe populare legate de brâu

 

Credințe populare legate de brâu

Brâul, cingătoarea îngustă și lungă, țesută în diferite culori, avea un rol important pe vremuri, azi păstrându-se două reminiscențe: în loc de dezlegarea brâului de către mire, mireasa este cea care îi dăruiește acestuia un brâuleț țesut de ea. Dezlegarea brâului nupțial de odinioară sau dăruirea lui subliniază decizia fetei de a accepta o nouă stare existențială și de a renunța la regimul de castitate.
De regulă, brâiele nupțiale aveau culoarea roșie, culoare căreia i se atribuiau puteri apotropaice, de apărare împotriva deochiului, izgonirea duhurilor rele etc.

O serie de credințe subliniau importanța acordată acestei piese vestimentare. În Țara Oltului se considera ca fetele și femeile să se ferească să li se taie, pe furiș, din bete, fiindcă bucata este luată special de vreo rivală care dorește să le facă farmece. Tot în Țara Oltului, brâul a fost considerat un simbol al legăturii prin cununie, al unirii, în esență al nunții. 

În Banat brâul a fost purtat numai de către femeile căsătorite, fiind o marcă a stării civile. Valoarea magică a brăcirei era dată de folosirea ei în ritualuri, precum vrăji și descântece de ursită.
În zona Sucevei se considera că este semn rău, de necredință și lenevie pentru cea care se visează că și-a pierdut brâul (cingătoarea), dar va primi o veste bună persoana care visează că și-a găsit brâul.

În jocul călușăresc, vătaful cetei purta mai multe brâie decât ceilalți membri ai formației, deoarece femeile bolnave sau care nu aveau copii dădeau aceste brâie călușarilor să le „joace”, adică să le poarte pe toată perioada de performare rituală. În Țara Oltului se lega un brâu din sânziene peste mijloc, ca să nu doară șalele peste an.

În multe narațiuni populare, puterea voinicilor luptători stă în brâu, fiindcă, îndată ce acesta le cade, ei devin mai slabi, mai neputincioși. 

(Sursă text: Antonescu, Romulus, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, 2016. În fotografie costum de femeie din Grid, Țara Oltului, expus la Muzeul de Etnografie Brașov.)

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

VERNISAJ. „Brâncovenii: putere, politică și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”

 

VERNISAJ. „Brâncovenii: putere, politică și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”

Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției temporare „Brâncovenii: putere, politică și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”, care va avea loc vineri, 18 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Palatul Suțu.
Accesul la vernisaj este gratuit.

Familia Brâncoveanu se numără printre marile familii boierești ale Țării Românești, cu un rol important în istoria politică, culturală și socială a spațiului românesc. De la Constantin Brâncoveanu și familia sa, până la urmașii care au continuat, pe linii masculine și feminine, tradiția familiei în secolele XVIII–XIX, istoria Brâncovenilor este și o istorie a puterii, a alianțelor și a memoriei genealogice.

Expoziția reunește portrete din colecțiile Muzeului Municipiului București, datate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, organizate în funcție de proveniență și context: portrete votive, membri ai familiei Brâncoveanu și prelați asociați Așezămintelor Brâncovenești, precum și reprezentări ale moștenitorilor familiei extinse.

Un loc important îl ocupă copiile realizate în secolul al XIX-lea după portretele votive din biserici ctitorite de Brâncoveni și Cantacuzini, printre care reprezentările de la Hurezi, Mogoșoaia și Cotroceni. Acestea documentează nu doar aspectul unor portrete mai vechi, ci și felul în care imaginea familiei și memoria înaintașilor au fost păstrate și transmise.

Expoziția prezintă, de asemenea, portrete provenite de la Spitalul Brâncovenesc, realizate în contextul amenajării sălii de adunare a medicilor în anii 1838–1840, precum și lucrări asociate Așezămintelor Brâncovenești, între care bustul în marmură al domnitorului Constantin Brâncoveanu, realizat în 1905 de sculptorul Raffaello Romanelli.

Dincolo de portretul individual, ansamblul expozițional urmărește construirea și perpetuarea unei imagini de familie: domnitorul, înaintașii, urmașii, alianțele matrimoniale și personalitățile care au dus mai departe, prin diferite ramuri genealogice, numele și moștenirea Brâncovenilor.

Palatul Suțu, Bd. I.C. Brătianu, nr. 2
18 septembrie 2026 – 6 decembrie 2026
Vernisaj: 18 septembrie 2026, ora 17:00
Acces gratuit la vernisaj
Curator: Dr. Nicoleta Bădilă, muzeograf #MMB

 
Vă așteptăm să descoperiți, prin intermediul portretelor, istoria unei familii în care puterea politică, prestigiul social, memoria și moștenirea culturală s-au întâlnit de-a lungul mai multor generații.

#Brâncovenii #PalatulSutu #MuzeulMunicipiuluiBucuresti #Vernisaj #Expozitie #ConstantinBrancoveanu #Istorie #Patrimoniu

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.

Septembrie, cunoscut în calendarul popular și sub numele de Răpciune, este o lună cu o semnificație aparte și în vechile sisteme de măsurare a timpului.

 

Septembrie, cunoscut în calendarul popular și sub numele de Răpciune, este o lună cu o semnificație aparte și în vechile sisteme de măsurare a timpului.

În cronologia bizantină, 𝟏 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 marca începutul unui nou an, iar anii erau numărați „de la Facerea Lumii”, după un sistem de datare folosit vreme îndelungată și în Țările Române.

Îl întâlnim în documentele Bisericii Ortodoxe și ale cancelariilor domnești până în secolul al XVIII-lea.

Cum descifrăm astăzi aceste date? Pentru a transforma anii „de la Facerea Lumii” în anii erei creștine, cercetătorii scad 5508 ani pentru datele cuprinse între 1 ianuarie și 31 august și 5509 ani pentru cele dintre 1 septembrie și 31 decembrie.

Astfel, 1 septembrie era și unul dintre vechile praguri de la care începea numărătoarea unui nou an. 

O mărturie despre cât de diferit a fost măsurat și înțeles timpul de-a lungul istoriei.

Dacă aplicăm regula de transformare a anilor, oare ce an se ascunde în inscripția din imagine?

Foto: Detaliu inscripție, pragul de sus al ancadramentului ușii de intrare, Casa Iurca din Călinești, restaurată în Muzeul satului maramureșean. „DE LA FACERE LUMI VĂLEAT 7301”

 

Sursa informațiilor Muzeul Maramureşan.

FOSILE DE MAMUT (MANDIBULĂ ȘI MOLARI) descoperite în albia râului Timiș din zona localității Bazoș, donate de Tiberiu Fîntînă

 

Exponatul lunii septembrie

FOSILE DE MAMUT (MANDIBULĂ ȘI MOLARI) descoperite în albia râului Timiș din zona localității Bazoș, donate de Tiberiu Fîntînă

Mamuții (genul Mammuthus) au fost rude apropiate ale elefanților actuali, aparținând aceleiași familii, Elephantidae. În Europa au trăit mai multe specii succesive, iar dintre acestea, mamutul lânos (Mammuthus primigenius) a devenit unul dintre cele mai cunoscute animale ale Epocii Glaciare. Deși imaginea mamuților este asociată cu dimensiuni impresionante, mamutul lânos avea o talie comparabilă cu cea a elefanților actuali, masculii atingând aproximativ 3 m la umăr, în timp ce femelele erau considerabil mai mici.

Exponatul lunii septembrie este reprezentat de un lot de fosile de mamut, alcătuit dintr-o mandibulă și doi molari care ar putea proveni de la același individ. Ansamblul face parte din patrimoniul Muzeului Național al Banatului, fiind donat în anul 2024 împreună cu alte eșantioane de fosile descoperite în aceeași zonă a râului Timiș. Caracteristicile morfologice permit atribuirea acestor fosile mamutului lânos (Mammuthus primigenius), una dintre speciile de mamut cel mai bine adaptate la condițiile reci ale Pleistocenului. Molarii mamuților reprezintă una dintre cele mai interesante adaptări ale acestor animale la mediul în care au trăit. Prin mișcarea mandibulei, aceștia funcționau asemenea unor pietre de moară, fiind alcătuiți din numeroase lamele paralele de smalț, dentină și cement, dispuse transversal pe coroana dintelui. Prin uzură, pe suprafața dintelui se formau creste, numite lofe, care permiteau mărunțirea eficientă a vegetației fibroase și abrazive. Astfel, spre deosebire de oameni, din cauza uzurii intense, mamuții își înlocuiau succesiv molarii, putând avea, pe parcursul vieții, până la șase generații de molari. Pe măsură ce un dinte se uza, următorul molar se deplasa treptat dinspre partea posterioară spre partea anterioară a mandibulei, înlocuindu-l pe cel uzat. Prin urmare, stadiul de dezvoltare și gradul de uzură al molarilor oferă paleontologilor indicii importante despre vârsta unui individ.

Dacă analizăm cei doi molari ca aparținând mandibulei și luăm în considerare poziția lor, precum și absența unui alt molar în spatele acestora, ei ar putea reprezenta al șaselea și ultimul molar din succesiunea dentară (M6). Această interpretare ar sugera că mandibula a aparținut unui adult matur, cu o vârstă estimată orientativ la 40–60 de ani. Dacă molarii și mandibula provin însă de la indivizi diferiți, mandibula ar fi aparținut unui mamut matur, în timp ce dinții, analizați individual, prezintă caracteristici compatibile cu al cincilea molar din succesiunea dentară (M5), iar gradul lor de uzură ar indica un individ adult tânăr, cu o vârstă estimată orientativ la 30–40 de ani. 

Mamuții au coexistat cu oamenii preistorici, pentru care au reprezentat o resursă valoroasă, utilizată în numeroase scopuri: de la consumul de carne, confecționarea de unelte și obiecte de artă din oase și defense sau de articole vestimentare din blană și piele, până la folosirea elementelor scheletice în construcții și, uneori, chiar și drept combustibil. Valorificarea intensivă a acestor materiale ar putea fi explicată, cel puțin în parte, prin deficitul de lemn din mediul de stepă în care trăiau oamenii și mamuții. Studiile genetice și arheologice au contribuit la schimbarea imaginii asupra relației dintre oameni și mamuți. În prezent, pe lângă presiunea exercitată de vânătoarea umană, dispariția mamuților este considerată rezultatul unui cumul de factori, printre care schimbările climatice de la sfârșitul ultimei glaciațiuni, precum și transformarea și reducerea habitatelor favorabile.

Majoritatea populațiilor continentale de mamuți lânoși au dispărut în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, însă un mic grup a supraviețuit, izolat, pe Insula Wrangel, în Oceanul Arctic. Analizele ADN realizate în ultimele decenii au oferit informații valoroase despre această populație izolată. Deși dimensiunea redusă a populației a dus la scăderea diversității genetice și la acumularea unor mutații potențial nocive, cercetările arată că acestea nu au cauzat dispariția populației, care ar fi rămas relativ stabilă timp de mii de ani. Extincția mamuților, în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, ar fi putut fi favorizată de un eveniment brusc, precum apariția unei boli, o schimbare rapidă a mediului sau un alt factor perturbator.

Text și macheta grafică a afișului realizate de: Ionela Rădac, muzeograf;

Fotografie: Ioan Tasi.

Bibliografie selectivă:

Dehasque, M., Morales, H. E., Díez-del-Molino, D., Pečnerová, P., Chacón-Duque, J. C., Kanellidou, F., ... & Dalén, L. (2024). Temporal dynamics of woolly mammoth genome erosion prior to extinction. Cell, 187(14), 3531-3540.

Lister, A. M. (2001). The Origin and Evolution of the Woolly Mammoth. Science, 294(5544), 1094–1097.

Metcalfe, J.Z., Longstaffe, F.J., Zazula, G. D. (2010). Nursing, weaning, and tooth development in woolly mammoths from Old Crow, Yukon, Canada: implications for Pleistocene extinctions. 

Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology, 298(3-4), 257-270.
Stuart, A. J., Sulerzhitsky, L. D., Orlova, L. A., Kuzmin, Y. V., & Lister, A. M. (2002). The latest woolly mammoths (Mammuthus primigenius Blumenbach) in Europe and Asia: a review of the current evidence. Quaternary Science Reviews, 21(14-15), 1559-1569.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

Top 10 cele mai mici tiraje la moneda de cinci cenți americani(Jefferson Nickel) - 01.09.2026 - VIDEO

 

Sursa: Youtube Utilizator: World Numismatic News

O nouă monedă comemorativă din Germania - 01.09.2026

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

There are few cities in the world that can boast of having a means of transport that has become a true local symbol. Wuppertal has one of them, and probably one of the most surprising: a train that for 125 years has run suspended above the streets and, for much of its journey, directly over the waters of the Wupper River.

Germany is now celebrating this extraordinary feat of engineering with a new partially colored 35 euro coin, which will be issued on September 17, 2026.

But the piece holds much more than meets the eye. Besides the suspended train and the architecture of Wuppertal, a small elephant appears at its base. It's not merely decorative: it commemorates one of the most incredible episodes in the history of European transport.

A design that tells this whole story

The person in charge of transferring this peculiar universe to the coin has been the Berlin artist Heinz Hoyer.

The main motif depicts a modern articulated Schwebebahn train departing from Hauptbahnhof station. The station building occupies the background of the composition, while the train moves forward suspended above small groups of people standing in the square.

The difference in scale between the passengers and the enormous metal structure helps to convey the true dimensions of this infrastructure.

 

The train also receives a partial blue treatment. This isn't simply about adding color to the design: the blue immediately draws the eye to the vehicle and reinforces the feeling of movement and of being literally suspended above the city.

The large steel structures form a triangular composition around the train and draw the eye towards the center of the coin.

And beneath it all, visually separated by the arch of a bridge, we find the small body of an elephant: Tuffi. Those unfamiliar with the story might think it's an odd element in the design. Once you know it, it's probably one of the most memorable details of the entire coin. 

 

 

The other side of the coin

The face, designed by Bodo Broschat, features the German federal eagle surrounded by the twelve European stars, accompanied by the legend "BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND", the year 2026, the face value of 35 EURO and the mark A, corresponding to the Berlin State Mint.

The song contains another direct reference to the line:

VOHWINKEL BIS OBERBARMEN BIS

These are precisely the two ends of the Schwebebahn route. Due to the circular shape of the edge, the inscription can be read continuously, symbolically linking the journey between both ends.

 

The same coin, but two quite different versions

The issue is particularly interesting from a numismatic point of view because Germany will produce two versions that differ not only in their finish, but also in the amount of silver and their weight.

Feature Stempelglanz Spiegelglanz

Face value €35 €35
Silver Ag 500 Ag 925
Weight 17 g 18 g
Diameter 32.5 mm 32.5 mm
Issue price €35 in Germany €69.95
Mint Berlin (A) Berlin (A)
Print run Not officially indicated Maximum 63,000

The Stempelglanz version is the standard issue and is available in Germany for its face value of 35 euros. It is made of 500/1000 silver and weighs approximately 17 grams.

The highest quality Spiegelglanz version, specifically intended for collectors, maintains the originally planned superior specifications: 925 sterling silver and 18 grams in weight. Münze Deutschland has set a price of €69.95 for this version and a maximum mintage of 63,000 pieces.

The curious story of a coin that was going to be worth 20 euros

This issue also has a small numismatic history of its own.

When the German government officially unveiled the coin in April 2025, it was planned to have a face value of 20 euros, be made of 925 fine silver, and weigh 18 grams.

However, the significant rise in the price of silver forced Germany to revise its commemorative coin program. The first decision was to raise the face value of the traditional silver coins to 35 euros.

The volatility of the metal continued and in March 2026 the German Government adopted a second measure: reducing the silver content of Stempelglanz coins from 925 to 500 thousandths and their weight from 18 to approximately 17 grams.

The Spiegelglanz versions, however, were left out of this modification and continue to be manufactured in 925 fine silver and weigh 18 grams.

Thus, the coin that will finally be issued on September 17, 2026, not only commemorates the 125th anniversary of one of Germany's most unique engineering feats, but also reflects, in its very specifications, a particularly significant moment for German silver coins. 

 

 

 

Sursa informațiilor aici.

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării

 

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării

Acolo unde Dunărea își încheie călătoria de aproape 2.860 de kilometri și întâlnește Marea Neagră, apa și uscatul se întrepătrund într-un adevărat labirint de canale, lacuri, stufărișuri, grinduri și păduri.

Este Delta Dunării, unul dintre cele mai spectaculoase și valoroase ecosisteme ale României.

Știai că…?

Delta Dunării adăpostește peste 300 de specii de păsări și reprezintă un teritoriu important pentru cuibărit, hrănire, popas în timpul migrației și iernare. Pelicanii, cormoranii, stârcii, egretele și codalbul sunt doar câteva dintre păsările pe care le putem întâlni aici.

Sub luciul apei se ascunde o diversitate la fel de impresionantă. În Rezervația Biosferei trăiesc numeroase specii de pești, iar Dunărea este și o importantă rută de migrație pentru speciile anadrome de sturioni, care migrează din Marea Neagră în fluviu pentru reproducere.

Stufărișurile nu sunt doar decorul caracteristic Deltei. Ele oferă adăpost, hrană și locuri de reproducere pentru numeroase specii și contribuie la complexitatea habitatelor caracteristice acestui ecosistem.

Iar Delta nu este doar lumea păsărilor și a peștilor. Aici trăiește și vidra (Lutra lutra), alături de numeroase specii de reptile, amfibieni, nevertebrate și plante.

Valoarea Deltei este recunoscută și la nivel internațional: este sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, Rezervație a Biosferei și zonă umedă de importanță internațională în cadrul Convenției Ramsar.
Delta Dunării ne arată cât de strâns sunt legate apa, vegetația și animalele. În acest mozaic de habitate, fiecare specie face parte dintr-o rețea complexă de relații, iar modificarea unui habitat poate influența numeroase organisme care depind de el.

De Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării, celebrăm nu doar unul dintre cele mai spectaculoase peisaje ale României, ci un patrimoniu natural viu, pe care avem responsabilitatea să îl cunoaștem, să îl respectăm și să îl protejăm.

Foto: Shutterstock

 

#MuzeulAntipa #DeltaDunarii

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".