Ştiinţă pentru toţi: Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO

1. În spațiile morților, vasele de lut din imagine, datate în perioada târzie a epocii bronzului, aveau o anumită însemnătate.

După cum ne-au arătat analizele realizate în alte cazuri, în unele din aceste recipiente erau depuse, în momentul înhumării unui individ, anumite plante, sau poate preparate care conțineau diverse plante. Știm și cazuri potrivit cărora în morminte se depuneau și ofrande de carne. Toate acestea ne arată că populațiile bronzului târziu aveau un comportament funerar complex, pe care noi îl cunoaștem secvențial.

Cercetările arheologice preventive la marile proiecte de infrastructură din județul Neamț au permis descoperirea a numeroase materiale și contexte specifice epocii bronzului.

Restaurarea vaselor a fost realizată de colegul Dumitru Bostan.

#archaeology #prehistory #pottery #funeralbehaviour #bronzeage #Neamț

Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.

2. 𝐔𝐧 𝐦𝐨𝐫𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐜𝐢𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭̗𝐢𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐧𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬. 𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐫𝐢𝐢

Se zice că înmormântarea nu e atât pentru mort, cât mai ales pentru cei vii. Iar dacă tot am deschis ușa pentru paradoxuri, să vă zic, atunci, că un paradox al arheologiei funerare este că adeseori aceasta ne zugrăvește mult mai limpede lumea viilor din vremurile îndepărtate. Este, propriu-zis, cea mai umană, cea mai intimă parte a arheologiei, care te apropie cel mai mult de oamenii din vechime. Iar din zecile de morminte pe care le-am cercetat de-a lungul anilor, niciunul nu a oferit atâtea instantanee de... viață (!), precum mormântul de incinerație pe care l-am descoperit pe 7 iulie 2016 pe str. I. G. Duca, nr. 21 A, chiar la intersecția cu B-dul Mamaia. Spun asta deoarece numeroasele obiecte găsite în el pot fi grupate după rosturile lor, în trei seturi care ilustrează tot atâtea frânturi de viață cotidiană din antichitate.

S-a conturat astfel, mai întâi, un set de obiecte de îngrijire corporală – un unguentariu (un flacon ceramic pentru parfum sau ulei), alături de două strigilii de fier ale căror mânere fuseseră trecute printr-o verigă mare din fier, după cum era obiceiul în antichitate, pentru a ușura transportarea lor. Strigiliile erau niște obiecte asemănătoare unor cuțite cu lama foarte încovoiată și cu muchiile neascuțite; cu ele se răzuia de pe corp amestecul de ulei și nisip cu care grecii și romanii se frecau pe piele pentru a îndepărta murdăria. Alte obiecte din această trusă cosmetică sunt mult mai modeste ca înfățișare dar își au și ele povestea lor: sunt trei pietre ponce, rocă de origine vulcanică, la rândul lor importuri din sudul egeean, cu care și grecii de aici, de pe țărmul de vest al Mării Negre, desfășurau un comerț rodnic. Este posibil ca aceste obiecte să fi fost folosite pentru ultima toaletă a mortului după care, atinse în acest fel de impuritate rituală, după cum credeau anticii, l-au însoțit pe acesta în mormânt.

O apariție mai puțin obișnuită au fost niște piese de joc: trei jetoane din sticlă și partea inferioară, refolosită, a unui vas de bronz, tăiată drept și transformată astfel într-un păhăruț precum cele pentru zaruri. Știm că obiectul era accesoriu pentru joc deoarece am găsit unul dintre jetoane în el.

Când vorbim de antichitatea greco-romană, vorbim în același timp de o cultură a vinului. Vinul îi însoțea pe antici din tinerețe și până la mormânt. Cunoaștem obiceiul anticilor de a stinge cu vin tăciunii rugului funerar dar în acest mormânt am găsit, pot spune, un set de obiecte pentru servirea vinului. Este o senzație greu de descris să găsești toate acele obiecte încremenite așa cum au fost așezate în mormânt acum mai bine de douăzeci și unu de veacuri, multe dintre ele întregi, precum acel lagynos, un ulcior pentru vin, ale cărui dungi de vopsea roșcată sunt încă aprinse. Ulcioarele de tip lagynos, de care am găsit trei în mormânt, din care două intacte, erau destinate transportului vinului pe distanțe scurte, de cele mai multe ori local, de acasă până la locul unde se ținea banchetul sau, ca în cazul de față, la locul de veci. Acolo, era turnat în vase de capacitate mai mare, cu deschidere largă, numite cratere sau amfore de masă. În acestea, vinul era amestecat cu apa pentru un consum responsabil, deoarece vinul din antichitate era mult mai tare. O amforă de masă este piesa cu adevărat spectaculoasă din inventarul funerar al acestui mormânt. Vasul a fost decorat în stilul denumit convențional de către specialiști West Slope: peste firnisul, învelișul asemănător unui smalț, de culoare închisă care acoperă complet vasul, au fost pictate cu pigment alb sau bej puncte ornamentale, palmete, frunze și flori ale căror tulpini au fost redate prin zgârierea firnisului și expunerea în acest fel a culorii naturale a ceramicii care contrastează cu fundalul închis al firnisului. Această amforă de masă este o raritate, la data descoperirii un singur exemplar aflat într-o stare la fel de bună de conservare, provenit din săpăturile mai vechi din necropola tumulară a Histriei, fiind cunoscut pe plan național. Un an mai târziu, un al treilea exemplar avea să fie descoperit tot în necropola Tomisului, cu ocazia săpăturilor de pe locul fostului Combinat de Panificație Dobrogea.

Date fiind raritatea și buna lor stare de conservare, aceste două amfore de masă descoperite la Tomis și-ar merita un loc în viitoarea expoziție permanentă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

La poalele amforei de masă, am găsit un polonic din bronz cu care se scotea din ea vinul amestecat cu apă și se turna în cupe. Și tocmai un vas de băut este obiectul care a permis restrângerea cel mai mult a intervalului de timp din care datează mormântul și celelalte obiecte găsite în el. Este vorba de un bol cu decor în relief, realizat în tipar. Această categorie de vase, care imitau cupele metalice de preț, a apărut în ultimul sfert al sec. III a. Chr. și a fost produsă în numeroase ateliere răspândite în lumea greacă până în sec. I a. Chr. Exemplarul din mormântul de la Tomis este un produs al atelierului lui Kirbeis, localizat la Kyme, în vestul Asiei Mici, activ în al doilea sfert al veacului al II-lea a. Chr. Mai mult, decorul exclusiv cu motive vegetale pe care îl poartă indică o datare a lui într-o fază mai târzie de activitate a acestui atelier, din intervalul 168 - 150 a. Chr. În acei ani, deci, a fost condus pe ultimul drum cel a cărui cenușă am aflat-o acolo. (Arheolog Octavian MITROI, restaurator Luiza IONESCU)

𝑹𝒆𝒄𝒍𝒂𝒎𝒂 𝒛𝒊𝒍𝒆𝒊 – 𝑴𝒆𝒓𝒄𝒖𝒓, 𝑺𝒐𝒄𝒊𝒆𝒕𝒂𝒕𝒆 𝑪𝒐𝒐𝒑𝒆𝒓𝒂𝒕𝒊𝒗𝒂̆ 𝑩𝒖𝒄𝒖𝒓𝒆𝒔̗𝒕𝒊 – 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕̗𝒂. 𝑪𝒐𝒍𝒐𝒏𝒊𝒂𝒍𝒆, 𝑫𝒆𝒍𝒊𝒄𝒂𝒕𝒆𝒔𝒆, 𝑩𝒂̆𝒖𝒕𝒖𝒓𝒊, 𝑺̗𝒂𝒎𝒑𝒂𝒏𝒊𝒆. 𝑪𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒔̗𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒗𝒂𝒓𝒊𝒂𝒕 𝒅𝒆𝒑𝒐𝒛𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝒔̗𝒂𝒎𝒑𝒂𝒏𝒊𝒆. 𝑺𝒖𝒄𝒖𝒓𝒔𝒂𝒍𝒂 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕̗𝒂, 𝑷𝒊𝒂𝒕̗𝒂 𝑰𝒏𝒅𝒆𝒑𝒆𝒏𝒅𝒆𝒏𝒕̗𝒆𝒊 42. 𝑻𝒓𝒂𝒏𝒔𝒑𝒐𝒓𝒕𝒖𝒍 𝒍𝒂 𝒅𝒐𝒎𝒊𝒄𝒊𝒍𝒊𝒖, 𝒈𝒓𝒂𝒕𝒊𝒔. 𝑷𝒓𝒆𝒕̗𝒖𝒓𝒊 𝒇𝒊𝒙𝒆. 𝑪𝒂𝒕𝒂𝒍𝒐𝒈𝒖𝒍 𝒔𝒆 𝒕𝒓𝒊𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒍𝒂 𝒄𝒆𝒓𝒆𝒓𝒆, 𝒈𝒓𝒂𝒕𝒊𝒔. 𝑬𝒙𝒑𝒆𝒅𝒊𝒕̗𝒊𝒖𝒏𝒊 𝒊̂𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒗𝒊𝒏𝒄𝒊𝒆, 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒓𝒂 𝒓𝒂𝒎𝒃𝒖𝒓𝒔. (1911)

https://minac.ro/7-iulie-un-mormant-de-incineratie.../

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

3. 𝐁𝐫𝐞𝐭𝐚𝐧𝐢𝐨𝐧, 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐢̂𝐧𝐯𝐢𝐧𝐬 𝐮𝐧 𝐢̂𝐦𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐭, 𝐬̗𝐢 𝐥𝐞𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐞𝐨𝐭𝐢𝐦, 𝐙𝐞𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫

Fiecare dintre noi a călcat măcar o dată în viață pragul catedralei arhiepiscopale din Peninsulă. Din păcate, rar găsim timpul pentru a admira și studia minunatele picturi ce împodobesc pereții lăcașului de cult. Și totuși, trebuie să facem asta pentru a cerceta două fresce care ne oferă două frumoase povești ale Tomisului nostru milenar. Chiar înainte de a intra în lăcaș, pe unul dintre zidurile laterale boltite se află zugrăvită istoria episcopului Bretanion, cel care nu a vrut să renunțe la credința sa și care a reușit să își impună hotărârea în fața celui mai puternic om al lumii de la acea vreme, împăratul Romei. S-a întâmplat în anul 369 d.H, atunci când la Tomis a ajuns cezarul Flavius Valens, adept al ereziei lui Arie sau Arian (erezie ariană). Împăratul a fost întâmpinat în catedrala episcopală a Tomisului de către Bretanion, iar potrivit cronicarilor creștini, la întâlnire era prezentă aproape toată suflarea orașului.

Valens i-a cerut episcopului să renunțe la credința acceptată de întreaga lume creștină (stabilită în Sinodul ecumenic de la Niceea) și să adere la erezia lui Arie. Bretanion s-a împotrivit și a avut curajul de a-l sfida pe împărat și de a părăsi catedrala, fără încuvințarea acestuia. Și pentru ca umilința lui Valens să fie și mai mare, toți enoriașii tomitani au urmat calea episcopului iar împăratul s-a trezit singur în catedrală, doar cu însoțitorii săi.

Bretanion și tomitanii au mers într-o biserică mai mică a orașului și au stat ore întregi rugându-se. De-a lungul timpului, istoricii au explicat și atitudinea curajoasă a poporului tomitan, cel care se încredea mult mai mult în episcopul ei, decât în împărat. Se spune că Valens a vrut să îl pedepsească pe Bretanion și să îl exileze, dar a renunțat la acest gând, întrucât se temea de o rebeliune a poporului. Tomitanii erau foarte importanți pentru imperiu în acea vreme, ei fiind cei care îi opreau pe migratori să intre în celelalte provincii controlate de romani. Descris de istoricii bizantini de mai târziu ca un bărbat „destoinic și renumit prin virtute”, Bretanion a continuat să păstorească ani buni poporul Tomisului și chiar întreaga Scytie Minor și mult mai târziu, după ce Valens a ieșit din istorie. Amintirea episcopului fără de teamă și iubitor al dreptei de credințe nu s-a șters niciodată...

O a doua frescă de la Catedrală ne spune legenda Sfântului Teotim, cel cunoscut pentru „sfințenia și minunile sale”. Cel cunoscut de către biserică, pentru că din păcate, puțini dintre laici știu ce anume a înfăptuit acest părinte al creștinismului românesc. Este timpul poate să încercăm să reparăm această nedreptate. Teotim a fost episcop al Tomisului la sfârșitul secolului IV - începutul secolului V și așa cum istoricul creștin Sozomen menționa, era de al locului, „de neam scit”. Un om modest și cumpătat, ce își purta mereu părul lung, Teotim era părintele spiritual al întregii Dobroge vechi (Scythia Minor). Nu îi plăcea să stea prea mult în oraș și adesea bătea drumurile provinciei, încercând să îi convertească și pe migratorii huni care se stabiliseră de ceva vreme prin zonă. Chiar și aceștia îl respectau foarte mult și îl numeau „zeul romanilor”.

Teotim le oferea barbarilor daruri scumpe și din acest motiv, aceștia credeau că este un om foarte bogat. O bandă de huni s-a gândit însă într-o zi să îl ia prizonier pe episcop pentru a cere apoi o mare răscumpărare. L-au atacat mai mulți, iar unul dintre ei se pregătea să arunce asupra sa un laț, pentru a-l lega. Povestea spune că dintr-o dată, brațul celui care arunca lațul a rămas înțepenit în aer, iar nefericitul nu l-a mai putut mișca. Tovarășii săi i-au cerut „zeului romanilor” să îl izbăvească pe păcătos, iar Teotim a spus o rugăciune și hunul a putut din nou să își miște mâna. L-au lăsat apoi să plece, înțelegând că forțe nevăzute îl protejează pe părintele tomitanilor. Teotim a fost respectat de întreaga lume creștină a acelor vremuri, fiind adesea invitat la sinoadele vremii, organizate la Constantinopole, și unde „dobrogeanul” era mereu pus la loc de cinste...

𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 – 𝐃𝐨𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐃. 𝐁𝐥𝐢𝐝𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥, 𝐛𝐨𝐥𝐢 𝐬̗𝐢 𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐍𝐚𝐬-𝐆𝐢̂𝐭-𝐔𝐫𝐞𝐜𝐡𝐢. 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐑𝐚𝐡𝐨𝐯𝐞𝐢 𝟒, 𝐜𝐨𝐥𝐭̗ 𝐜𝐮 𝐂𝐚𝐫𝐨𝐥, 𝐥𝐚̂𝐧𝐠𝐚̆ 𝐇𝐨𝐭𝐞𝐥 𝐂𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐥𝐚̆. 𝐌𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐞𝐚, 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐢𝐬 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐚̆𝐫𝐚𝐜𝐢. (𝟏𝟗𝟑𝟏)

https://minac.ro/6-iulie-bretanion-episcopul-care-a.../

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

4. Sam, panie?

În urmă cu multe decenii, N. Constantinescu publica desenul acestei cahle, pe care o „moștenesc” de la Victoria Paraschiva Batariuc. Această piesă nu ni s-a transmis în original. Surpriza face ca, la Viena, să se păstreze câteva fotografii de cahle realizate de către Karl Adolf Romstorfer (pe caronașe fixate cu cuie mici). Două fragmente, de la două piese diferite, dau împreună un mândru pan bucălat, cu guler de rotund de dantelă, pantaloni 3/4 bufanți și spadă la șold, de sec. XVII (?). Piesa nu are analogii pe la noi, de aceea bănuiesc că a coborât din Polonia (dar nici acolo nu am văzut-o semnalată!).

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

5. S-a vorbit atât de mult despre coifurile princiare și despre coiful de la Agighiol, încât am uitat de nu mai puțin faimoasele cnemide!

Dar, de fapt, ce știți despre aceste reprezentări? Avem în imagini o femeie sau un bărbat? Au aceste figuri un rol ceremonial sau sunt doar o „interpretare artistică”? Cui au aparținut? Ce știm, de fapt, despre tezaurul de la Agighiol?

Aceasta este imaginea gravată pe una dintre cnemidele din argint aurit descoperite în celebrul mormânt de la Agighiol, posibil folosite, după unele studii, cu rol ceremonial și simbolic. Fața reprezentată pe genunchi ocupă o suprafață neobișnuit de mare în raport cu întreaga piesă, mult mai mare decât la cnemidele grecești clasice.

În anul 1931, căutătorii de comori au descoperit în nordul Dobrogei un tezaur impresionant, recuperat ulterior de autorități; totuși, multe obiecte de aur, probabil cele mai valoroase, nu au mai fost recuperate. O altă parte importantă din tezaur s-a pierdut în 1945, când clădirea universității care îl adăpostea a fost bombardată.

Inventarul funerar impresionează atât prin bogăția, cât și prin calitatea artistică a pieselor. Acesta cuprinde un coif din argint aurit, două cnemide decorate cu reprezentări antropomorfe, două cupe, cinci phiale din argint (una purtând o inscripție în limba greacă), numeroase aplice și ornamente de harnașament, podoabe din aur, aproximativ o sută de vârfuri de săgeți din bronz, arme și piese de echipament ecvestru, alături de ceramică locală și vase grecești de import. Ansamblul reflectă statutul excepțional al persoanelor înhumate și legăturile elitelor getice cu lumea greacă și tracică.
Mormântul de la Agighiol, cercetat în anii 1930 de I. Andrieșescu și D. Berciu, a fost interpretat ca o manifestare funerară de elită, integrabilă în orizontul traco-getic de la începutul secolului IV a.Chr., în contextul dominației lui Ataias la Dunărea de Jos.

Structura tumulară, cu două camere funerare orientate opus, dintre care una dedicată sacrificiului ecvestru, relevă un program ritualic de o complexitate aparte. Astfel de structuri sunt descoperiri rare, permițând încadrarea în categoria mormintelor fastuoase din secolul IV a.Chr.

Încadrarea cultural-istorică este și astăzi dezbătută. R. Vulpe atribuia complexul unui „principe odris” sau unui „potențat get”, iar D. Berciu atribuia artefactele „toreuticii trace în stil sever traco-getic animalier de la începutul secolului IV a.Chr.” Ulterior, tumulul a fost interpretat drept „mormânt princiar traco-getic”, teză acceptată în istoriografia românească, în timp ce interpretarea „scitică” a fost abandonată.

Locul descoperirii: Agighiol, com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea.

Tipul cercetării: descoperire accidentală.

Context arheologic: mormânt tumular.

Locul depozitării: Muzeul Național de Istorie a României.

Datare: a doua jumătate a secolului IV a.Chr.

Sursă imagine: V. Sîrbu, Oameni şi zei în lumea geto-dacilor -mărturii arheologice/ Man and Gods in the GetoDacian World - archaeological testimony, Brasov, 2006, p. 234.

Imaginea a fost păstrată în original, editată clasic fără generare AI și retușată în Photoshop și OpenAI pentru culoare, stippling și contur refăcut.

Sursa informațiilor Cătălin Delmo Stănculescu.

6. Recuperarea memoriei unor oameni din trecut cu ajutorul tehnologiilor noi aplicate în cercetarea arheologică.

Așa se poate rezumat noua etapă a proiectului pe care-l desfășurăm cu echipa Vatrion și prin intermediul căruia încercăm să extragem informații din artefacte care au fost puternic afectate de timp.

Este și cazul unor cărămizi ce provin din morminte cercetate la Mănăstirea Văratec, în anul 2021. Deși acolo a existat mereu o puternică comunitatate de monahii, analizele antropologice, dar și scanările de mare precizie ale unor inscripții ne ajută să descoperim și urmele prezentei unor monahi.

In imaginea de mai jos vedeți o cărămidă cu inscripția foarte degradată, dar care, prin folosirea scanerului Creality Sermoon P1, a putut fi recuperată în mare parte parte și constatăm că a aparținut Schimonahului Nikanor, decedat în 1849.

Promovăm județul Neamț prin cercetare și încercăm să ținem pasul cu noile tehnologii.

Dacă cineva vrea să sprijine acest demers, să ne scrie în privat.

Și chiar ne dorim să mediatizăm rezultatele proiectului nostru.

#archaeology #higtech #technology #CrealitySermoonP1 #digital #history

Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.

7. S-a încheiat campania de cercetări arheologice de la Târcov – Piatra cu Lilieci.

Astăzi, 8 iulie 2026, Muzeul Județean Buzău a încheiat campania de cercetări arheologice desfășurată în situl Târcov – Piatra cu Lilieci, unul dintre cele mai spectaculoase puncte arheologice din zona montană a județului Buzău.

Cetatea, aflată pe o culme greu accesibilă, a funcționat în a doua jumătate a secolului I p. Chr., în vremea regelui Decebal. Cercetările din ultimii ani au arătat însă că acest loc a fost locuit mult mai devreme, încă din epoca bronzului, în a doua jumătate a mileniului al III-lea a. Chr.

Campania din acest an a adus rezultate importante pentru ambele perioade istorice.

Pentru perioada dacică, arheologii au cercetat parțial o locuință incendiată, în interiorul căreia au fost descoperite numeroase vase sparte pe loc, păstrate sub pereții prăbușiți ai construcției. La baza locuinței a fost identificată și vatra de foc folosită pentru prepararea hranei. Cercetarea acestei structuri va continua și va fi finalizată în campania viitoare.

De asemenea, au fost investigate mai multe gropi menajere, care au oferit o cantitate importantă de materiale arheologice, în special fragmente ceramice și oase de animale, indicii prețioase despre viața cotidiană a comunităților dacice.

La fel de spectaculoase sunt și rezultatele privind epoca bronzului. Au fost cercetate vetre de foc, terasări, amenajări din bolovani și gropi menajere, din care au fost recuperate cel puțin trei vase întregibile.

O parte dintre descoperirile realizate în această campanie vor intra în proces de restaurare și vor fi prezentate publicului în cadrul unor viitoare expoziții.

Prin aceste cercetări, situl Târcov – Piatra cu Lilieci continuă să ofere informații esențiale despre comunitățile care au locuit acest spațiu, de la oamenii epocii bronzului până la comunitățile dacice din vremea regelui Decebal.

#crestemimpreunamintisisuflete

Muzeul Județean Buzău Consiliul Județean Buzău

Sursa informațiilor Muzeul Județean Buzău.

8. POV: rutina ta de skincare are aproape 2.000 de ani.

În Antichitate, ziua de beauty începea la therme. Aburi, băi calde și reci, masaj, apoi uleiuri parfumate, creme și pudre. Influencerițele de astăzi i-ar spune self-care. Romanii îi spuneau simplu: rutină.

În fotografii vezi chiar obiectele folosite atunci: flacoane din sticlă (unguentaria) pentru parfumuri și uleiuri, recipient din marmură (pyxis) pentru cosmetic, aplicatoare din sticlă, ace de păr și o oglindă de bronz, descoperite în necropolele Tomisului și datate între secolele II și IV d.Hr.

Parfumurile aveau la bază ulei de măsline, alte uleiuri vegetale sau grăsimi animale și erau păstrate în vase închise cu plută ori rășină. Familiile înstărite aveau chiar cosmeticiană, coafeză și parfumier personal. Iar da, și atunci exista obsesia pentru ten luminos și păr perfect. Ovidiu povestește că unele doamne au rămas fără podoaba capilară după ce au exagerat cu vopseaua de păr.

Unele trenduri chiar nu se schimbă.

Te invităm să descoperi și ritualurile de frumusețe ale femeilor din Antichitate în expoziția „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia.
_____________________
Proiectul este realizat de Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

277. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea V

Pe aceeași temă:

1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui

2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene

3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea

Ştiinţă pentru toţi

duminică, 12 iulie 2026

Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2026 - VIDEO - Partea VI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Arhivă blog

Flag Counter

Translate

Etichete