Se afișează postările cu eticheta Târguri de antichităţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Târguri de antichităţi. Afișați toate postările

miercuri, 7 octombrie 2026

A XII-a ediție a „Târgului Colecționarilor”

 

Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, organizează sâmbătă, 11 octombrie 2026, între orele 10.00 – 13.00, a XII-a ediție a „Târgului Colecționarilor”. Manifestarea se înscrie în cadrul Proiectului expozițional „Octombrie - luna colecționarului”.


Sunt invitați și așteptați să participe toți cei interesați, locuitori din Alexandria, din județul Teleorman sau din țară. Menționăm că pentru participarea la târg nu percepe taxă.


„Târgul Colecționarilor” se dorește a fi un loc de întâlnire între colecționari și iubitorii de artă, istorie și cultură, un loc al cunoașterii reciproce, un loc în care colecționarii pot face schimb de idei sau de obiecte, pot vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea și diversificarea colecțiilor.


Toți participanții la eveniment vor putea vizita, în mod gratuit, expoziția „Colecții și Colecționari”, ajunsă în acest an la a XV-a ediție.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Teleorman.

joi, 1 octombrie 2026

Târgul de Numismatică din Târgu Mureș

 

Sâmbătă, 3 octombrie, vă invităm la Târgul de Numismatică din Târgu Mureș, locația Casa de Cultură Mihai Eminescu, începând cu orele 07:30.

 

Sursa informațiilor Zisu Mihai.

miercuri, 30 septembrie 2026

Octombrie, Luna Colecționarului - a XV-a ediție

 

Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, vă invită joi, 1 octombrie 2026, ora 11.00, la deschiderea expoziției temporare „Colecții și colecționari”, în cadrul proiectului expozițional anual „Octombrie, Luna Colecționarului”, desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2012.


La expoziția din acest an, ajunsă la a XV-a ediție, participă 22 de expozanți, oameni cu diferite profesii și vârste din județul Teleorman (mun. Alexandria și Roșiorii de Vede și com. Izvoarele) și din municipiul București.


Este îmbucurător faptul că și la această ediție avem participanți de vârstă școlară și chiar preșcolară, dintre care doi sunt prezenți pentru prima dată în cadrul proiectului nostru.


De-a lungul celor 15 ediții, în vitrinele muzeului și-au găsit locul colecțiile a nu mai puțin de 109 colecționari, unii prezenți doar pentru una sau două ediții, alții cu o participare mai îndelungată.
Printre colecțiile etalate putem enumera: numismatică, medalistică, cartofilie, filatelie, documente istorice, litografii, rigle de calcul, laptopuri vechi, obiecte de ceramică, obiecte de sticlă, jocuri ale copilăriei ș.a.


Sperăm ca luna octombrie să fie și în acest an, cu ajutorul colecționarilor, luna în care publicul vizitator al Muzeului Județean Teleorman va cunoaște preocupările acestora, prin intermediul exponatelor prezentate.


Expoziția va rămâne la deschisă până la data de 31 octombrie 2026, iar vizitarea ei se va putea face de marți până duminică, între orele 9.00-17.00.


Totodată, pentru toți cei interesați aducem la cunoștință faptul că sâmbătă, 10 octombrie 2026, între orele 10.00-13.00, intenționăm să organizăm la Muzeul Județean Teleorman o nouă ediție a „Târgului Colecționarilor”.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Teleorman.

vineri, 18 septembrie 2026

Târgul Colecționarilor Numismag

 

Numismag este mai mult decât un târg. Este locul în care colecționarii, istoricii, pasionații și familiile se întâlnesc pentru a descoperi poveștile din spatele monedelor, medaliilor, bancnotelor, insignelor și documentelor istorice.


Fiecare ediție aduce împreună expozanți din România și din străinătate, conferințe, lansări, expoziții și proiecte culturale dedicate patrimoniului.


Indiferent dacă sunteți colecționar cu experiență sau faceți primii pași în această lume, la Numismag veți găsi oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru istorie și pentru obiectele care o păstrează vie.


Numismag nu este doar un eveniment. Este o comunitate.


#toatalumea #numismatics #banknotes #gold #silver

 

Sursa informațiilor Numismag.

marți, 8 septembrie 2026

Târgul Colecționarilor Sibiu

 

Sâmbătă, 12 septembrie, vă invităm la Târgul de Numismatică din Sibiu, locația Restaurantul Luceafarul, care va avea loc între orele 07:00-13:00.

 

Sursa informațiilor Zisu Mihai.

vineri, 24 octombrie 2025

Târgul Colecționarilor ajunge la Cluj-Napoca

 


Târgul Colecționarilor ajunge la Cluj-Napoca!


25 octombrie 2025 | 08:00 – 13:00


Până la următorul din București, hai să ne vedem și la Cluj —
unde și monedele zâmbesc în ardelenește!


#TargulColectionarilor #ClujNapoca #Numismatica #Filatelie #PasiuneDeAur

 

Sursa informațiilor Daniel Suzeanu.

luni, 6 octombrie 2025

A XI-a ediţie a Târgului Colecţionarilor

 


Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează sâmbătă, 11 octombrie 2025, între orele 10.00 – 14.00, a XI-a ediţie a Târgului Colecţionarilor.

Manifestarea se înscrie în cadrul Proiectului expoziţional „Octombrie - luna colecţionarului”.

Sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi, locuitori din Alexandria, din judeţul Teleorman sau din ţară.
„Târgul Colecţionarilor” se dorește a fi un loc de întâlnire în care este favorizată comunicarea între colecționari și iubitorii de artă, istorie și cultură, un loc al cunoașterii reciproce, un loc în care colecționarii pot face schimb de idei sau de obiecte, pot vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea și diversificarea colecțiilor.

Toţi participanţii la eveniment vor putea vizita, în mod gratuit, expoziția „Colecţii și Colecționari”, ajunsă în acest an la a XIV-a ediție.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

marți, 30 septembrie 2025

Târgul Numismatic Cluj-Napoca

 


Asociația PRONUMISMATICA în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților "Dumitru Fărcaș" Cluj-Napoca vă invită să participați la Târgul Numismatic desfășurat în data de 11 octombrie 2025, între orele 08:00 și 15:00 la Casa de Cultura a Studenților Cluj-Napoca, Piața Lucian Blaga, nr. 1-3, sala Transilvania, etaj 1.
Târgul se adresează tuturor celor interesați de numismatică și de istorie, intrarea fiind liberă.
Mai multe detalii aici: https://www.pronumismatica.ro/targ-cluj/
Pentru expozanți:
- Numărul maxim de mese este 30.
- Participarea este gratuită - nu se percepe nici un fel de taxă.
- Prioritate vor avea expozanții care sunt și membri ai Asociației PRONUMISMATICA și care au cotizația plătită la zi.
- Există posibilitatea de parcare peste drum de Casa de Cultură, la parcarea primăriei (parcare cu taxă).
- Pentru detalii și rezervări vă rugăm să ne contactați la numerele de telefon 0774549919 (Gabi) sau 0727714664 (Adam) - valabile și pentru WhatsApp.



A PRONUMISMATICA Egyesület a kolozsvári "Dumitru Fărcaș" Diákok Művelődési Házával együttműködve meghívja Önt a 2025. október 11-én 08:00 és 15:00 óra között a Kolozsvári Diákok Művelődési Házában megrendezésre kerülő Numizmatikai Vásárra. -Lucian Blaga tér, sz. 1-3, Transilvania terem, I. emelet.
A vásáron minden numizmatika és történelem iránt érdeklődő részt vehet, a belépés ingyenes.
További részletek itt: https://www.pronumismatica.ro/targ-cluj/
Kiállítóknak:
- Az asztalok maximális száma 30.
- A részvétel ingyenes, díj nem kerül felszámításra.
- Elsőbbséget élveznek azok a kiállítók, akik a PRONUMISMATICA Egyesületnek is tagjai, és akik díjukat naprakészen fizették.
- Parkolási lehetőség a Művelődési Házzal szemben az út túloldalán, a városháza parkolójában van (fizetős parkolás).
- Részletekért és foglalásért keressenek minket a 0774549919-es (Gabi) vagy a 0727714664-es (Ádám) telefonszámon - WhatsApp-ra is érvényes.



The PRONUMISMATICA Association, in collaboration with the "Dumitru Fărcaș" Student Culture House in Cluj-Napoca, invites you to participate in the Numismatic Fair held on October 11, 2025, between 08:00 and 15:00 at the Student Culture House in Cluj-Napoca, Lucian Blaga Square, no. 1-3, Transilvania Hall, 1st floor.
The fair is addressed to all those interested in numismatics and history, and admission is free.
More details here: https://www.pronumismatica.ro/targ-cluj/
For exhibitors:
- The maximum number of tables is 30.
- Participation is free - no fees are charged.
- Priority will be given to exhibitors who are also members of the PRONUMISMATICA Association and have their membership dues paid up to date.
- Parking is available across the street from the Culture House, at the city hall parking lot (paid parking).
- For details and reservations, please contact us at 0774549919 (Gabi) or 0727714664 (Adam) - also available on WhatsApp. 

 

Sursa informațiilor PRONUMISMATICA.

marți, 4 februarie 2025

Târgul Numismatic Cluj-Napoca

 


Asociația PRONUMISMATICA în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților "Dumitru Fărcaș" Cluj-Napoca vă invită să participați la Târgul Numismatic desfășurat în data de 22 februarie 2025, între orele 08:00 și 15:00 la Casa de Cultura a Studenților Cluj-Napoca, Piața Lucian Blaga, nr. 1-3, sala Transilvania, etaj 1.
Târgul se adresează tuturor celor interesați de numismatică și de istorie, intrarea fiind liberă.
Mai multe detalii aici: https://www.pronumismatica.ro/targ-cluj/
Pentru expozanți:
- Numărul maxim de mese este 30.
- Participarea este gratuită - nu se percepe nici un fel de taxă.
- Prioritate vor avea expozanții care sunt și membri ai Asociației PRONUMISMATICA și care au cotizația plătită la zi.
- Există posibilitatea de parcare peste drum de Casa de Cultură, la parcarea primăriei (parcare cu taxă).
- Pentru detalii și rezervări vă rugăm să ne contactați la numerele de telefon 0774549919 (Gabi) sau 0727714664 (Adam) - valabile și pentru WhatsApp.



A PRONUMISMATICA Egyesület a kolozsvári "Dumitru Fărcaș" Diákok Művelődési Házával együttműködve meghívja Önt a 2025. február 22-én 08:00 és 15:00 óra között a Kolozsvári Diákok Művelődési Házában megrendezésre kerülő Numizmatikai Vásárra. -Lucian Blaga tér, sz. 1-3, Transilvania terem, I. emelet.
A vásáron minden numizmatika és történelem iránt érdeklődő részt vehet, a belépés ingyenes.
További részletek itt: https://www.pronumismatica.ro/targ-cluj/
Kiállítóknak:
- Az asztalok maximális száma 30.
- A részvétel ingyenes, díj nem kerül felszámításra.
- Elsőbbséget élveznek azok a kiállítók, akik a PRONUMISMATICA Egyesületnek is tagjai, és akik díjukat naprakészen fizették.
- Parkolási lehetőség a Művelődési Házzal szemben az út túloldalán, a városháza parkolójában van (fizetős parkolás).
- Részletekért és foglalásért keressenek minket a 0774549919-es (Gabi) vagy a 0727714664-es (Ádám) telefonszámon - WhatsApp-ra is érvényes.



The PRONUMISMATICA Association, in collaboration with the "Dumitru Fărcaș" Student Culture House in Cluj-Napoca, invites you to participate in the Numismatic Fair held on February 22, 2025, between 08:00 and 15:00 at the Student Culture House in Cluj-Napoca, Lucian Blaga Square, no. 1-3, Transilvania Hall, 1st floor.
The fair is addressed to all those interested in numismatics and history, and admission is free.
More details here: https://www.pronumismatica.ro/targ-cluj/
For exhibitors:
- The maximum number of tables is 30.
- Participation is free - no fees are charged.
- Priority will be given to exhibitors who are also members of the PRONUMISMATICA Association and have their membership dues paid up to date.
- Parking is available across the street from the Culture House, at the city hall parking lot (paid parking).
- For details and reservations, please contact us at 0774549919 (Gabi) or 0727714664 (Adam) - also available on WhatsApp. 

 

Sursa informațiilor PRONUMISMATICA.

sâmbătă, 7 decembrie 2024

Târgul colecționarilor de numismatică și filatelie Ediția a 11-a

 

 

Târgul colecționarilor de numismatică și filatelie Ediția a 11-a

07 Decembrie 2024 Între orele 08 și 14:00

Hotel Caro Str. Barbu Văcărescu nr. 164A, sector 2, București

Organizator NUMISMAG SRL

 

Sursa informațiilor Valentin Taras.

vineri, 11 octombrie 2024

A X-a ediţie a Târgului Colecţionarilor

 

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează sâmbătă, 12 octombrie 2024, între orele 10.00 – 14.00, a X-a ediţie a Târgului Colecţionarilor.
Manifestarea se înscrie în cadrul Proiectului expoziţional „Octombrie - luna colecţionarului” și se va desfăşura în curtea instituţiei.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi, locuitori din Alexandria, din judeţul Teleorman sau din ţară.
„Târgul Colecţionarilor” este un loc care favorizează comunicarea între colecţionari şi iubitorii de artă, istorie şi cultură, un loc al cunoaşterii reciproce, un loc în care colecţionarii vor putea face schimb şi de idei şi de obiecte, iar cei interesați vor putea vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea şi diversificarea colecţiilor.
Toţi participanţii la eveniment vor putea vizita, în mod gratuit, expoziţia „Colecţii şi Colecţionari”, ajunsă la a XIII-a ediţie.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

miercuri, 4 septembrie 2024

Târg Numismatic Cluj-Napoca

 

Asociația PRONUMISMATICA în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților "Dumitru Fărcaș" Cluj-Napoca vă invită să participați la Târgul Numismatic desfășurat în data de 21 septembrie 2024, între orele 08:00 și 15:00 la Casa de Cultura a Studenților Cluj-Napoca, Piața Lucian Blaga, nr. 1-3, sala Transilvania, etaj 1.
Târgul se adresează tuturor celor interesați de numismatică și de istorie, intrarea fiind liberă.


Pentru expozanți:
- Numărul maxim de mese este 30.
- Participarea este gratuită - nu se percepe nici un fel de taxă.
- Prioritate vor avea expozanții care sunt și membri ai Asociației PRONUMISMATICA și care au cotizația plătită la zi.
- Există posibilitatea de parcare peste drum de Casa de Cultură, la parcarea primăriei (parcare cu taxă).
- Pentru detalii și rezervări vă rugăm să ne contactați la numerele de telefon 0774549919 (Gabi) sau 0727714664 (Adam) - valabile și pentru WhatsApp.

 

Sursa informațiilor Atlasul banilor.

miercuri, 22 mai 2024

Târgul de antichități "prof. Costel Giurcanu"

 

 

Zilele culturale ale Bârladului sâmbătă și duminică 25-26 mai 2024 , in memoriam prof. Costel Giurcanu fondator și președinte al Societatii Numismatice Romane - secția Bârlad ( 1985-2020 ) , Societăților Filatelice din Bârlad și Iași , Societății de științe Istorice Bârlad , titular al unicului brevet de colecționar emis de Banca Națională a României în zona Moldovei . Salut decența și demnitatea hotărârilor Consiliului Local Bârlad , a Primăriei Bârlad de a onora personalități locale care au inițiat, susținut și promovat vocația cultural educațională a târgului nostru. Ethos cu care ne mândrim atât de mult.

 

Sursa informațiilor Vlad Giurcanu.

luni, 11 martie 2024

TÂRGUL COLECȚIONARILOR DE NUMISMATICĂ ȘI FILATELIE

 

 

Am fost la CARO, un loc unde și-au dat întâlnire zeci de colecționari fila-carto-numismatici, nu doar din București !
După prima ediție, azi am avut surpriza plăcută de a vedea o sală elegantă arhiplină. M-am revăzut cu mulți colegi de suferință și ne-am bucurat de atmosfera civilizată în care s-a desfășurat întreaga activitate.
Am dialogat și cu organizatorul acestui eveniment, Daniel (nume biblic predestinat) Suzeanu, un tânăr conștient de ceea ce face.
Zic tânăr deoarece în lumea colecționarilor se pătrunde cu adevărat după prima tinerețe, când ai și oarece resurse financiare asigurate.
Dictonul "Plăcerile costă !" se verifică cel mai mult în această lume a hobby-urilor. Unele extrem de costisitoare !
Vă asigur că Hotelul Caro are șansa de a intra pe harta culturală a Capitalei, și de ce nu a țării, cu găzduirea bianuală a acestei manifestări de substanță. Spațiile sunt generoase și accesul este facil sunt două mari atuuri.
Este o vorbă "Omul sfințește locul !"
Lelea Safta prezice că în maximum 4-5 ediții acest târg al colecționarilor va deveni una dintre cele mai importante manifestări colecționistice din România. Mai ales că sunt posibilități că el să fie up gradat cu mini expoziții de profil, simpozioane, mese festive ...
Totul e să se mențină nivelul ridicat pe care l-am trăit în cele câteva ore petrecute aici.
Felicitări organizatorului, gazdelor și participanților!

 

Sursa informațiilor https://numismag.ro/.

luni, 22 ianuarie 2024

Târgul colecționarilor - Numismatică & Filatelie

 


Târgul colecționarilor din numismatică și filatelie, organizat în incinta cinematografului Florin Piersic din centrul Clujului!!!

SÂMBĂTĂ, 10 FEBRUARIE 2024 LA 07:00 - 13:00

 

Sursa informațiilor Stefan Alecsa.

joi, 30 noiembrie 2023

Târg de filatelie și numismatică la Hotel Caro, Str. Barbu Vacărescu, nr. 164A, Sectorul 2, București

 

Prăvălia cu timbre vă așteaptă cu mic cu mare la Hotel Caro în data de 02 și 03.12.2023 între orele 08.00 și 14.00 la adresa Str. Barbu Vacărescu, nr. 164A, Sector 2, București. O să avem cadouri pentru cei mici - GRATUIT și concurs pentru toți cei care cumpără de la Prăvălia cu timbre
Vino și tu la Prăvălia cu timbre să cumperi timbre noi la prețuri vechi (50% din prețul Romfilatelia), rarități, ERORI România, seturi de numismatică și alte surprize.

 

Sursa informațiilor Prăvălia cu timbre.

sâmbătă, 7 octombrie 2023

Târgului Colecţionarilor - a IX-a ediţie

 

Muzeul Judeţean Teleorman continuă evenimentele din cadrul Proiectului expoziţional „Octombrie - luna colecţionarului” cu o nouă ediţie, a IX-a, a „Târgului Colecţionarilor”.
Astfel, sâmbătă, 14 octombrie 2023, între orele 10.00 – 14.00, în curtea muzeului, sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi, locuitori din Alexandria, din judeţul Teleorman sau din ţară.
„Târgul Colecţionarilor” este un loc care favorizează comunicarea între colecţionari şi iubitorii de artă, istorie şi cultură, un loc al cunoaşterii reciproce, un loc în care colecţionarii vor putea face schimb şi de idei şi de obiecte, iar cei interesați vor putea vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea şi diversificarea colecţiilor.
Toţi participanţii la eveniment vor putea vizita, în mod gratuit, expoziţia „Colecţii şi Colecţionari”, ajunsă la a XII-a ediţie.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

miercuri, 4 octombrie 2023