Prezentare de carte: Ana-Maria Gruia, The Gift of Vice. Pipes and the Habit of Smoking in Early Modern Transylvania, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013, 123 p. (ISBN 979-606-543-373-1)

Ana-Maria Gruia, The Gift of Vice. Pipes and the Habit of Smoking in Early Modern Transylvania, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013, 123 p. (ISBN 979-606-543-373-1)

Autoarea acestei lucrări este istoric la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Preocupările sale pentru cercetarea pipelor au debutat în anul 2011, odată cu prezentarea într-o conferinţă a comunicării On stove tiles, pipes, and smoking.

Lucrarea debutează cu Acknowledgements (p. 3), în care autoarea mulţumeşte celor care au contribuit la apariţia cărţii de faţă.

Urmează o Introducere (Introduction, p. 7-13) în care ne este precizată cronologia cărţii, adică de la începutul secolului al XVII-lea până la debutul veacului al XVIII-lea. Opera se concentrează pe istoria şi introducerea fumatului în Principatul Transilvaniei. Tot aici sunt prezentate pe scurt metodologia folosită, scopul şi conţinutul.

Capitolul I, General traits o tabacco smoking in east-cenral Europe and the Ottoman Empire, p. 15-30, se axează pe trăsăturile generale ale fumatului în Principatul Transilvaniei, comparând obiceiul şi găsind similitudini cu spaţiul Europei Centrale şi Est-Centrale (Elveţia, Bavaria, Boemia, Slovacia, Croaţia, Moldova şi Ţara Românească), precum şi cu Imperiul Otoman. Astfel, prin comparaţii culturale putem vedea cum a ajuns şi s-a dezvoltat fumatul în Transilvania.

În cel de al II-lea capitol, Writen sources on the early history of smoking in Transylvania (p. 31-40), ne sunt prezentate legile care fac referire la fumatul tabacului, precum şi detalii referitoare la comercializarea acestuia. Sunt folosite surse scrise, precum legile aprobate în Diete, registrele vamale, scrisori şi scrieri despre acest obicei.

Următorul capitol, Pipes and smoking paraphenalia (p. 41-48), vorbeşte despre pipe şi accesorii de fumat, analizându-le tipologic, datându-le şi prezentându-le contextele de descoperire. Aici sunt analizate pipe descoperite în următoarele localităţi: Vinţu de Jos, Şimleul Silvaniei, Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, Sibiu, Reghin, Târgu Mureş, Geoagiu-Băi, Dej şi Cristuru Secuiesc.

Capitolul a IV-lea (Depictions of smokers, p. 49-61), prezintă câteva reprezentări timpurii ale unor fumători şi analizează cum au fost ele percepute în acele timpuri. Astfel, sunt analizate cahle şi icoane în care sunt reprezentaţi fumători.

Al V-lea capitol, The habit (p. 63-76), se referă la diverse surse şi identifică cine şi unde în Transilvania secolului al XVII-lea fuma, şi care au fost reacţiile la acest viciu. Una dintre persoanele amintite în lucrarea de faţă este principele Transilvaniei, Mihail Apafi I. Majoritatea informaţiilor avute la dispoziţie se referă la principi şi nobili, dar acest capitol face referire şi la orăşeni, soldaţi, servitori, precum şi la ţărani. Această parte are şi două subcapitole: Smoking and religion (p. 68-71) şi The reception of smoking (p. 71-76); primul face referire la reacţia bisericii faţă de fumat, iar cel de al doilea despre cum a fost primit în societate fumatul, reacţia diferitelor clase sociale la acest nou viciu.

Ultimul capitol (The gift o vice, p. 77-81) se focusează pe funcţiile sociale ale fumatului, precum şi pe rolul simbolic, încercând să explice de ce acest obicei a devenit popular. Se analizează contextul social şi cultural al pipelor şi tabacului în Ardealul secolului al XVII-lea.

Urmează concluziile (Conclusion, p. 83-87), unde sunt reunite principalele rezultate ale cercetării, încercând să se arate importanţa studierii subiectului şi perspective pentru viitor. Apoi cartea continuă cu o bogată bibliografie (Bibliography, p. 89-105) şi o listă a numelor de localităţi (Places names in Transylvania, p. 107).

În final avem o listă a ilustraţiilor (List of illustrations, p. 108-109) precum şi multe planşe care completează discuţiile din această carte (p. 111-123).

Lucrarea încearcă să deschidă noi căi de cercetare ale acestui viciu, fumatul, care a ajuns în Transilvania veacului al XVII-lea, s-a instalat, continuând şi astăzi. Cartea de faţă poate fi un bun îndrumător pentru cei care vor să cerceteze istoria tutunului în spaţiul românesc. Faptul că aceasta este editată în limba engleză constituie un important avantaj.

Gligor Adrian BORZA

Prezentare de carte apărută pentru prima dată în Caietele C.I.V.A., 3, (2014) 2016, p. 190-192.

Prezentare de carte: Sergiu Musteaţă, Moneda bizantină în rgiunea carpato-nistreană în secolele VI-X/Bizantyne Coinage in the Carpathian-Nistrian Regions during the 6th-10th Centuries, Chişinău, Editura ARC, 2014, 300 p. (ISBN 978-9975-61-764-2)

Sergiu Musteaţă, Moneda bizantină în rgiunea carpato-nistreană în secolele VI-X/Bizantyne Coinage in the Carpathian-Nistrian Regions during the 6th-10th Centuries, Chişinău, Editura ARC, 2014, 300 p. (ISBN 978-9975-61-764-2)

Autorul este decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. Acesta a scris cinci monografii şi peste 200 de aricole în domeniile istorie, arheologie, protecţia patrimoniului cultural şi analizei manualelor şcolare. Preocupările sale pentru cercetarea numismaticii bizantine au început în anul 2009, publicând studiul intitulat Răspândirea nominalului bizantin în regiunile Carpato-Nistrene în sec. VI-X.

Lucrarea începe cu Mulţumiri /Acknowlegements (p. 7-8) în care se specifică faptul că studiul a fost iniţiat în anul 2007 în cadrul proiectului Importuri bizantine în regiunea de la est de Carpaţi în sec. VI-IX; tot aici se aduc mulţumiri instituţiilor şi persoanelor care au contribuit la finalizarea acestei cărţi. Apoi urmează o prefaţă (p. 9) semnată de Dr. Ana Boldureanu, şefa Sectorului Istorie Medievală şi Numismatică, din cadrul Muzeului Naţional de Istorie al Moldovei, care realizează o scurtă iniţiere în subiectul lucrării. Urmează Lista tabelelor (p. 10-11), Lista diagramelor (p. 11), Lista hărţilor (p. 11-12) şi Lista anexelor (p. 12).

Capitolul I, Introducere (p. 13-26) dezvoltă scopul şi obiectivele cercetării, sunt discutate sursele, precum şi limitele geografice. Urmează o amplă introducere în perioada cercetată, apoi se trece în revistă istoriografia temei. Se discută actualitatea subiectului cercetat, metodologia abordată, iar la final sunt prezentate nişte statistici generale, care fac referire la numărul de monede abordat şi emitenţii lor.

Cel de-al doilea capitol se numeşte Analiza monedelor după emitenţi (p. 27-92). Acesta este cel mai consistent din întreaga lucrare. Aici se analizează monedele emise de fiecare împărat în parte, care au ajuns pe teritoriul studiat. Împăraţii avuţi în discuţie sunt următorii: Anastasius I (491-518), Iustin I (518-527), Iustinian I (527-565), Iustin II (565-578), Tiberius II Constantin (578-582), Mauricius Tiberius (582-602), Phocas (602-610), Heraclius (610-641), Constans II (641-668), Constantin IV (668-685), Tiberius III (698-705), Iustinian II (705-711), Leon III (717-741), Constantin V (741-775), Leon IV (775-780), Constantin VI şi Irena (780-797), Irena (797-802), Nichephor I (1.11. 802-25.07.811), Stauracius (25 iulie-2 octombrie 811), Mihail I (2.10.811-11.07.813), Leon V (11.07.813-25.12.820), Mihail II (820-829), Theopilos (829-842), Mihail III (842-867), Vasile I (867-886), Leon VI (886-912), Constantin VII (913-959) şi Roman I (920-944), Ioan I Tzimiskes (969-976), Vasile II (976-1025).

Capitolul al III-lea (Ponderea monedei bizantine după nominal, p. 93-100) discută ponderea nominalelor (follis, milaresion/hexagrammon şi solidus) în descoperiri izolate, cât şi în tezaure. Moneda de aur este atestată în spaţiul carpato-nistrean în 17 descoperiri izolate, iar trei piese sunt dintr-un tezaur. Cele de argint au fost descoperite în 13 cazuri izolate, iar alte 13 piese provin din tezaure. Moneda de bonz (foliss-ul) este cunoscută la estul Carpaţilor prin 195 descoperiri singulare şi 309 găsite în tezaure.

Următoarul capitol, Ponderea monedei bizantine după monetării (p. 101-106) analizează statistic monede după monetăria care le-a bătut în intervalul cuprins între sec. al VI-lea şi al X-lea. Argumentaţia este susţinută de două tabele, două hărţi şi o diagramă în care este explicat situaţia din această perioadă.

Cel de al V-lea capitol, Fenomenul tezaurizării (p. 107-118), are în vedere acest aspect pe teritoriul carpato-nistrean şi sunt luate în considerare mai multe caracteristici, şi anume: topografia descoperirilor, o statistică generală (325 de monede făcând parte din 11 tezaure), apoi se discută structura tezaurelor şi periodizarea lor.

Al VI-lea capitol (Concluzii, p. 119-136) concluzionează discuţia lucrării, avându-se în vedere topografia descoperirilor şi fluctuaţia monedei pe acest teritoriu. Autorul ne arată cine au fost purtătorii acestor monede, care puteau fii locuitori ai imperiului, călugări, soldaţi, până la locuitori din Barbaricum etc.

Cartea continuă cu Summary (p. 137-174) şi după cum sugerează titlul în limba engleză, acesta este rezumatul lucrării, pe capitole. Urmează Catalogul descoperirilor monetare (p. 175-219), aici fiind analizate descoperirile izolate cât şi tezaurele, în ordine cronologică, indicându-se locul descoperirii, metrologia monedelor, locul păstrării şi bibliografia aferentă.

Lucrarea continuă cu Abrevieri (p. 220-222) şi o Bibliografie (p. 223-245) bogată, care reflectă nivelul de documentare al publicaţiei.

Urmează un tabel intitulat Monede bizantine din colecţiile Dumbarton Oaks/Byzantine coins from the Dumbarton Oaks collections (p. 246-250). Mai apoi sunt ilustrate monedele bizantine din această colecţie (Monede bizantine din colecţia Dumbarton Oaks, p. 251-287).

La sfârşitul lucrării avem un Indice de nume (p. 288-292), împărţit în două părţi: 1. Împăraţi bizantini şi 2. Autori, precum şi un Indice de localităţi (p. 295-300). Ambele sunt foarte utile pentru cititor.

Lucrarea de faţă este o contribuţie semnificativă pentru cunoaşterea descoperirilor monetare bizantine din regiunea carpato-nistreană, fie ele izolate sau în tezaure, în intervalul temporar cuprins între secolele al VI-lea şi al X-lea. Un alt atuu al acestei cărţi este faptul că beneficiază şi de un rezumat consistent în limba engleză. Ilustraţiile, tabelele, diagramele, hărţile, anexele ajută la o înţelegere mai uşoară a subiectului abordat. Prin conținut ei, cartea este o reală contribuţie la numismatica bizantină.

Gligor Adrian BORZA

Prezentare de carte apărută pentru prima dată în Caietele C.I.V.A., 3, (2014) 2016, p. 186-188.

Prezentare de carte: Beatrice Ciută, Plant species within the diet of Prehistoric communities from Transylvania, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2012, 144 p.

Beatrice Ciută, Plant species within the diet of Prehistoric communities from Transylvania, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2012, 144 p.

Autoarea acestei lucrări este cercetător ştiinţific la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul Institutului de Arheologie Sistemică „Iuliu Paul”, din 2001 până în prezent. Preocupările sale pentru cerecetarea paleobotanicii sunt mai vechi, în anul 2006 publicând primul studiu în domeniu, referitor la alimentaţia dacilor. De asemenea, teza de doctorat susţinută în anul 2008 la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a avut ca subiect Cultivarea plantelor în pre- şi protoistoria bazinului intracarpatic din România.

Lucrarea de faţă conţine rezultatele proiectului de cercetare intitulat Reconstruction of vegetal diet of prehistoric communities based on paleobothanical revelators recovered from archeological sites, derulat între anii 2010-2012.

Autoarea începe lucrarea printr-o scurtă introducere (Introduction, p. 7-9) în care ne sunt prezentate principalele obiective avute în vedere pentru realizarea ei, cum ar fi continuarea noului drum deschis în cercetarea transilvăneană, pentru studiile paleobotanice, care sunt esenţiale pentru reconstituirea dietelor vegetale ale omului preistoric.

În primul capitol, Geographical location and geomorphology for the study area and their natural resources (p. 11-33), autoarea localizează rolul mediului ambiant pentru comunităţile preistorice. Subcapitolul întâi, Major characteristics of the ecosystem (p. 13-21), aduce în discuţie geomorfologia depresiunii Transilvaniei, oferind detalii referitoare la bazinele râurilor, dealuri, platouri, formarea lor, precum şi aspectul actual al acestora. Următorul subcapitol, The hydrographical network (p. 21-24), prezintă reţeaua hidrografică a râului Mureş, precum şi principalul său traseu, arătând şi importanţa pe care o au afluenţii, cel mai important fiind Târnava. Al treilea subcapitol, The geomorphological specificity of Transylvania (p. 24-33), abordează resursele naturale din zonă (sare, cărbune, bitumină, gips şi oxizi de fier), climatul, sistemul hidrografic, solurile, precum şi vegetaţia. Climatul zonei este unul de deal, mai exact unul temperat. Solurile sunt cernoziomuri, podzoli maro, soluri maro, soluri maro foriestere şi cele care conţin loess. Cernoziomurile au fost căutate şi cultivate încă din preistorie, fiind cele mai fertile soluri. Vegetaţia zonei este una tipică de silvo-stepă.

În capitolul al II-lea, Holocen vegetation an climate reconstruction for the Transylvania area (p. 35-41), se relatează că de-a lungul Holocenului au avut loc schimbări climatice, câteodată destul de bruşte care, desigur, au afectat şi influenţat vegetaţia. În continuare sunt abordate principalele specii arboricole care au populat teritoriul Transilvaniei în Holocen, fiind corelate cu date absolute. Ne este prezentată şi importanţa analizelor de polen pentru reconstituirea mediului înconjurător din această perioadă.

Capitolul al III-lea, Emergence of plant cultivation and pathways of penetration in Transylvania (p. 43-56), ne arată că la 6.500 cal BC anumite specii de graminee (în special grâul) şi fructe specifice au fost aduse în sud-estul Europei. Acei agricultori care au venit din Anatolia fără concurenţă din partea „localnicilor” vânători-culegători au început să remodeleze mediul înconjurător, după bunul plac, neglijând resursele locale şi bazându-se pe produsele lor agricole. În a doua parte a capitolului, The emergence of cultivation in Transylvania (p. 52-56), se explică introducerea agriculturii în culturile neolitice intracarpatice.

Capitolul al IV-lea, Archaeobothanical data regarding vegetal diet of prehistoric communities from Transylvania (p. 57-130), este împărţit în trei subcapitole, reprezentând perioade istorice şi culturi arheologice: 1. Neolithic culture: Starčevo-Criş, Vinča, Iclod (p. 64-84); 2. Aeneolithic and bronze age cultures: Petreşti, Tiszapolgar, Toarte Pastilate, Bodrogkeresztur, Zau, Coţofeni (p. 85-120) şi 3. Late Bronze age: Cultural group Cehăluţ-Hajdúbogos (p. 121-130). Subcapitolele au pentru fiecare cultură arheologică analizată din punct de vedere al speciilor de plante analizate cel puţin câte o aşezare. Primele specii cultivate în perioada avută în vedere sunt: Triticum monococcum, Triticum dicoccum, Triticum aestivum, Hordeum vulgare nudum, Lens culinaris şi Pisum sativum.

Primul subcapitol, începe prin analiza sitului de la Şeuşa-La cărarea morii. Astfel, în acesta se pot observa urme ale cultivării primitive a cerealelor, prin descoperirea de râşniţe, seceri cu lame din silex şi plantatoare din corn. Al doilea sit analizat este cel de la Limba (Oarda de Jos). Aici în trecut, precum şi în prezent, zona era populată de specii de copaci, arbuşti precum Fagus, Acer platanoides, Ulmus minor, Quercus robus, Alunus glutinosa, Cornus mas şi Sambucus nigra, dar şi de plante erbacee, cum ar fi Rosaceae, Artemisia şi Urtrica. Prin studierea vegetaţiei actuale şi analize de sol s-a putut reconstitui mediul ambiant din preistorie. Al treilea sit este necropola de la Iclod (jud. Cluj), aici într-un mormânt de copil fiind descoperite, într-un mic vas, mai multe bucăţi de usturoi (Allium sativum), probabil depus în scopuri magico-religioase.

Al doilea subcapitol debutează cu situl de la Leşmir „Kuhn hill/Kuhnhégy” unde au fost scoase la lumină seminţe de T. Dicoccum carbonizate. Acestea au fost descoperite într-o săpătură din 2010 sub o râşniţă. Următoarele aşezări prezentate sunt siturile din Cheile Turzii, în special cel din Peştera Ungurească, care a fost cercetată în mai multe campanii, fiind găsite resturi carbonizate ale mai multe specii de cereale şi fructe. Nivelurile de locuire din peşteră aparţin culturilor Petreşti, Toarte Pastilate, Bodrogkeresztúr şi Coţofeni. În campania din 2010 au fost realizate noi analize paleobotanice, fiind descoperite şi resturi de legume. Penultima aşezare analizată în acest subcapitol este cea de la Şeuşa-Gorgan. După analizele arheobotanice au fost descoperite aproximativ 3,1 kg de seminţe carbonizate aparţinând specilor T. Dicoccum şi T. Monococcum. Ultima aşezare prezentată este cea de la Cetea-Picuita, din comuna Galda de Jos. După flotaţie au fost găsite aproximativ 500 cariopse de T. Dicoccum.

Cel de-al treilea subcapitol este dedicat aşezărilor de la Tăşnad-La Sere (jud. Satu Mare) şi Şimleul Silvaniei-Observator (jud. Sălaj), aparţinând epocii bronzului. În primul sit au fost găsite în săpătură cariopse de T. Dicoccum şi Hordeum sp. Al doilea a conţinut cariopse de T. Monococcum şi T. Dicoccum.

Cartea are la final o bibliografie consistentă (References, p. 133-144). Ea se bucură de o ilustraţie foarte bogată, de tabele, toate având explicaţii sugestive, intercalându-se perfect în text. Un alt avantaj al acesteia îl constituie editarea într-o limbă de circulaţie internaţională.

Lucrarea continuă demersurile autoarei în acest domeniu, având în vedere că cercetarea paleobotanică transilvană este numai la început, fiind un bun exemplu pentru cercetările viitoare.

Gligor Adrian BORZA

Prezentare de carte apărută pentru prima dată în Caietele CIVA, II, 2013, p. 241-243.

Prezentare de carte: Gheorghe Fleşer, Portul Mureşului la Alba Iulia, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2015, 100 p. (ISBN 978-973-117-555-3)

Gheorghe Fleşer, Portul Mureşului la Alba Iulia, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2015, 100 p. (ISBN 978-973-117-555-3)

            Autorul acestei lucrări a fost muzeograf în cadrul secţiei de Istorie a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Preocupările legate istoria Albei Iulia l-a avut încă din studenţie şi acestea s-au concretizat prin mai multe studii şi cărţi.

Lucrarea debutează cu o introducere intitulată Portul, vama şi podurile peste Mureş la Alba Iulia – preliminarii – (p. 5-6), unde ne este prezentat pe scurt istoricul portului din antichitate până în epoca modernă, când şi-a atins maximul de dezvoltare.

            Capitolul I, Portul Mureşului la Alba Iulia (p. 7-33), ne prezintă pe scurt despre activitatea portuară din antichitate şi din evul mediu. Portul Mureşului de la Alba Iulia cunoaşte o dezvoltare deosebiteă după instalarea habsburgilor în Transilvania, el devenind principalul loc de colectare şi transportare a mărfurilor, în special a sării, în provinciile sud-estice ale Imperiului. Primul subcapitol este intitulat Depozitele de sare (p. 13-16), aici ni se vorbeşte despre locaţia, planimetria şi evoluţia clpdirilor destinate păstrări sării. Următorul subcapitol, discută despre Colonia portuară (p. 17-24), mai exact analizând clădirile administraţiei şi casele locuitorilor. Al treilea subcapitol, Oficiul de Transport Naval al Sării (p. 24-26), ne prezintă activitatea şi componenţa acestui organ administrativ. Ultimul subcapitol se intitulează Şantierul naval (p. 27-33), el ne vorbeşte despre confecţionarea şi repararea ambarcaţiulilor de toate tipurile şi dimensiunile, mai exact: plute, luntre, corăbii, pontoane şi bacuri.

            Capitolul II, Mureşul – „drum al sării” (p. 34-51), ne prezintă istoria transportului de sare pe Mureş din antichitate până în secolul XX. Acesta are un singur subcapitol ititulat Transportul şi comercializarea sării. În epoca modernă sarea pentru depozitul de la Partoş era exploatată din ocnele de la Turda, Sic, Dej, Praid, Cojocna, Ocna Mureşului şi Ocna Sibiului. Ea era transportată pe Mureş în principal la Szeghedin (Ungaria), dar erau alimentate şi alte depozite pe drum, Şoimuş(de unde de livra sarea pentru ţinuturile Zarandului şi Hunedoarei) sau Lipova(care aproviziona cu sare Banatul). Tot aici se aduc în discuţie şi efectele nefaste pe care l-ea avut Mureşul de-a lungul istoriei prin inundaţiile catastrofale care au afectat comunităţiile din preajma sa.

            Al treilea capitol, SZEGED – locul în care Mureşul a vărsat „cornul abundenţei” (p. 52-61), ne vorbeşte despre importanţa economică a oraşului maghiar de-a lungul existenţei sale. Aici principalele mărfuri stocate erau sarea şi lemnul, aduse în majoritate pe Mureş, dar şi alte maerii prime.

            Capitolul IV, Podurile Mureşului la Alba Iulia (p. 62-87), discută despre diversele tipuri de poduri care au traversat râul de-a lungul secolelor; poduri fixe sau plutitoare, construite după caz, din lemn, zidărie de piatră (la piloni), metal sau beton. Autorul ne spune că Mureşul era traversat de un pod încă din vremea romanilor, mai apoi în evul mediu apar mai multe tipuri de poduri. Primul subcapitol, Poduri plutitoare-umblătoare (p. 66-68), vorbeşte depre acest tip de pod care era realizat din diferite tipuri de ambarcaţiuni: bărci, plute, bacuri şi cinuri. Al doilea subcapitol, Poduri de vase (statice) (p. 69- 71), acet tip de pod a constituit o etapă intermediară între podurile umbătoare şi cele fixe pe piloni. Ultimul subcapitol discută problema podurilor fixe de peste Mureş din secolul al XIX-lea până astăzi(Podurile fixe, p. 72-87). În veacul al XIX-lea au fost elaborate mai multe proiecte pentru construirea unui pod fix peste Mureş.

            Ultimul capitol, Vama podului peste Mureş la Alba Iulia (p. 88-91), aici se dezvoltă subiectul taxelor plătite de-a lungul timpului de cei care traversau această vamă.

            Cartea se încheie cu Abrevieri bibliografice (p. 93-94), Lista ilusraţiilor (p. 95-98), Provenienţa imaginilor (p. 98) şi un CUPRINS (p. 99).

            Cartea de faţă are o ilustraţie deosebită, compusă din hărţi, ridicări topografice, planuri, carţi poştale şi fotografii de epocă, care completează textul, acesta fiind foarte accesibil cititorului. Astfel această lucrare descifrează un capitol mai puţin ştiut din istoria oraşului Alba Iulia.

Gligor Adrian BORZA

Prezentare de carte: Gheorghe Fleşer, Alba Iulia. Oraşul şi monumentele sale în imagini de epocă, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2015, Ediţia a II-a, 162 p. (ISBN 978-973-117-557-7)

Gheorghe Fleşer, Alba Iulia. Oraşul şi monumentele sale în imagini de epocă, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2015, Ediţia a II-a, 162 p. (ISBN 978-973-117-557-7)

            Autorul acestui album a fost muzeograf în cadrul secţiei de Istorie a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Preocuprile pentru istoria artei, precum şi a oraşului Alba Iulia au început încă din studenţie când a susţinut lucrarea de diplomă intitulată „Plastica barocă a Cetăţii Alba Iulia”. Astfel de-a lungul carierei domnul Gheorghe Feşer a scris mai multe studii şi cărţi care fac referire sau au în prim plan oraşul, printre ele se numără şi cea de faţă, pe care o voi încerca să o prezint mai jos.

Albumul istoric debuteză printr-o Prefaţă (p. 7) în care sunt cuprinse scopul lucrării şi mulţumiriile. Urmează o Introducere (p. 8) care prezintă foarte pe scurt istoria aşezării urbane Alba Iulia din antichitate până în secolul al XX-lea.

            Cartea este împărţită în două mari captole, Alba Iulia. Ansamblul urban fortificat (Centrul istoric) (p. 9-69) şi Alba Iulia. Oraşul (p. 70-156), care la rândul lor sunt împărţite în multe subcapitole fiecare, respectiv 25 şi 29.

            În Ansanblul urban fortificat (p. 9-13) este vorba despre fortificaţia oraşului, în special cea de tip Vauban şi clădirile care erau construite în interiorul acesteia, dar şi despre oamenii care au contribuit la dezvoltarea ei. Următorul subcapitol, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail”(p. 14-17), prezintă pe scurt istoricul celei mai vechi clădiri ecleziastice încă în picioare din interiorul fortificaţiei de la Alba Iulia. Biserica şi Mănăstirea iezuiţilor (p. 18-20), aici este vorba despre un ansamblu religios care a dispărut la începutul veacului al XX-lea. Biserica şi Mănăstirea trinitarienilor (p. 21-23), cunoscută astăzi drept Biblioteca Batthyaneum, după mai multe modificări, a fost un alt ansamblu ecleziastic construit în secolul al XVIII-lea în partea de nord-vest a cetăţi bastionare. Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” (p. 24-26) este cea mai nouă catedrală construită în interiorul cetăţii, ea având o semnificaţie deosebită pentru istoria poporului român, aici fiind încoronaţi Regele Ferdinand I şi Regina Maria.

            Urmează un subcaptol numit Reşedinţa episcopală şi palatul principilor (p. 27-28) unde se discută despre evoluţia arhitectonică a acestor clădiri cu o istorie aparte. Lucrarea contimuă prin prezentarea mai multor clădiri din cetate, după cum urmează: Clădirea „Ierihon” (p. 29-30), Gimnaziul Romano-Catolic „Mailáth” (p. 31), Cazrma Mare a Infanteriei (p. 32), Direcţia de Geniu (p. 33), Cazarma Regimentului 91 Infanterie „Ferdinand I” (p. 34), Cazarma Pionierilor „Franz Iozef” (p. 35-36), Cazarma Mică a Infanteriei (p. 37-38), Spitalul Militar de Garnizoană (p. 39-40).

            O altă clădire reprezentativă pentru cetatea din Alba Iulia este Monetăria (p. 41-42), din păcate din aceasta s-au păstrat doar câteva ziduri până astăzi, în lucrare este prezentat un scurt istoric al acesteia.

            Alte două clădiri legate de activitatea militară austriacă din interiorul fortificaţiei sunt Pavilonul Ofiţerilor (p. 43-44) şi Cazinoul Militar (p. 45-47). Cetatea are şi câteva monumente foarte importante pentru istorie, cărora le este deicat câte un subcapitol, Monumentul Losenau (p. 48), Monumentul Custozza (p. 49-50) şi Obeliscul „Horea, Cloşca şi Crişan” (p. 51-53). Fotificaţia de tip Vauban a fost înzestrată cu mai multe porţi monumentale, cărora le este dedicat câte un subcapitol: Poarta I-a (anterior „Poarta Carol de Jos”) (p. 53), Poarta a II-a (anterior „Poarta Carol de Mijloc”) (p. 54), Poarta a III-a (anterior „Poarta Carol de Sus”) (p. 55-60) şi Poarta a IV-a (anterior „Poarta Episcopului” sau „Poarta Nouă”) (p. 61). Capitolul se încheie prin prezentarea mai multor vederi generale ale fortificaţiei (Ansamblul urban fortificat. (Cetatea bastiobară din sec. al XVIII-lea). Vederi generale, p. 62-69).

            Capitolul II, Alba Iulia. Oraşul (p. 70-156), prezintă clădirile din „oraşul de jos” întemeiat la începutul secolului al XVIII-lea şi povestea acestora.

            Primele subcapitole sunt dedicate aşezămintelor de cult, după cum urmează: Biserica „Sfânta Treime” (cartierul Maieri) (p. 72), Biserica „Adormirea Maicii Domunului” (cartierul Lipoveni) (p. 73), Biserica „Sfânta Treime” (p. 74), Biserica „Bunavestire” (Centru) (p. 75), Biserica franciscanilor (p. 76-77), Biserica Reformată (Calvină) (p. 78), Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” din cartierul Partoş (p. 79-80), Biserica Evanghelică (Luterană) (p. 81), Templele evereieşti (p. 82-84) şi Capela şi mănăstirea călugăriţelor ordinului „Sf. Vincenţiu” (p. 85).

            Următoarele subcapitole fac referire la clădirile administrative şi cele de interes public: Primăria oraşului (p. 86), Palatul Justiţiei (p. 87-90), Hotelul „Hungaria” (ulterior „Dacia”, „Apulum”) (p. 90-92), Hotelul „Europa” (p. 93-94), Poşta Regală şi Banca Populară (p. 95), Palatul Gisella (p. 96), Muzeul oraşului (p. 97-98), Teatrul „Caragiale” (p. 99-101), Licelul „Mihai Viteazul” (p. 102-105), Gara Mare (p. 106-109) şi Gara Mică (halta Cetate) (p. 110-111).

            Urmează povestea clădirilor cu scop industrial, cum ar fi Moara „Johanna” (p. 112), Fabrica de Spirt (p. 113) şi Uzina Electrică (p. 114-115). Un subcapitol aparte este dedicat pompierilor albaiulieni, Cazarma pompierilor civili şi militari (p. 116-118).

            Antepenultimul şi penultimul subcapitol sunt dedicate străzilor, cartierelor, pieţelor şi parcurilor oraşului (Cartiere şi străzi (p. 119-128) şi Pieţele şi parcurile oraşului (p. 129-147)). Oraşul şi împrejurimile sale în toponimice (p. 148-156), astfel se numeşte ultimul subcapitol din acest album.

            Cartea se încheie cu o Bibliografie selectivă (p. 157), Lista iulustraţiilor (p. 158-159) şi un Cuprins (p. 161-162).

            Albumul istoric de faţă schiţează istoria oraşului Alba Iulia într-un mod simplu şi accesibil tuturor categoriilor de cititori. Fiind bogat ilustrat acesta ne creeză o imagine fidelă a urbei de-a lungul istoriei sale zbuciumate.

           

Gligor Adrian BORZA