𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮

 

𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮

𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 

Expoziția 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮, deschisă spre vizitare la 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 - Muzeul Olteniei, valorifică una din îndeletnicirile reprezentative ale comunităților tradiționale din Oltenia, aducând în atenția publicului un patrimoniu care păstrează 𝗺𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲 𝘀̦𝗶 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗰𝗮𝗻𝗼𝗮𝗻𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗲𝗶. 

Piesele expuse ilustrează diversitatea tipologică a țesturilor și folosirea țestului în alimentația tradițională a românilor, contribuind la conturarea unor trăsături locale proprii în alimentație. Pâinea mare, coaptă în țăst se deosebește substanțial de cea coaptă într-un cuptor, atât prin aspectul său, cât și prin componentele sale. Totodată, în arealul de utilizare a #țestului se regăsesc și anumite feluri de mâncare specifice, dar mai ales #pâine, #plăcinte, #friptură etc.

Tehnicile tradiționale de producere a țestului nu se efectuau la întâmplare, exista un #imp anume al producerii țesturilor, fiind încadrat perioadei cuprinse în 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗷𝘂𝗺𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗮 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶, o dată cu trecerea de sărbătorile Pascale, 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗶𝗮 𝗺𝗮𝗿𝘁̦𝗶 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗣𝗮𝘀̦𝘁𝗶. Atunci se făcea așa numitul #Ropotin al Țestelor, sărbătoare cu rădăcini arhaice în celebrarea Zeiței Creatoare Mamă – Zeița Pământ, simbolul vieții și al creației. 

Prelucrarea pământului „galben” folosit la #facerea țesturilor era exclusiv apanajul #femeilor comunității sătești, cele căsătorite fiind „creatoarele” cuptoarelor din pământ numite „țăsturi” sau „țeste”. Cele nouă femei luau pământul galben de la marginea satului, foloseau drept calapod mușuroaie din pământ, călcând pământul de nouă ori. 

Bătrânii făceau semnul crucii pe țesturi, semnificând echilibrul dintre simbolistica pre-creștină și cea creștină, echilibru specific întregii noastre creații populare românești. Din ciclul sărbătorilor celebrate de femei, cu trimitere directă la cultul agrar unde feminitatea este suplimentată prin graviditate, motiv pentru care femeile căsătorite erau cele care împlineau ritualul de producere a țesturilor, în iunie sau iulie, după treierat, joia în luna mai, de Drăgaică sau de Ciurica, la 15 iulie. Călcatul pământului în picioare la Verbița sau Verbicioara – jud. Dolj, se făcea asemenea jocului călușarilor, pământul „se juca” cu picioarele, într-o înlănțuire simbolică a aratului, ca activitate exclusiv masculină. 

Aceste manifestări aveau drept scop echilibrarea simbolică a forțelor și rolurilor, pământul fiind sursa de hrană și simbolul creației, resursa generatoare de viață din precreștinism. Percepută de către comunitatea tradițională ca o zi de descătușare feminină, o dată cu producerea țesturilor aveau loc și strigături și manifestări bahice menite să accentueze autoritatea feminină manifestată plenar o zi pe an. 

Numărul femeilor care călcau pământul era invariabil de nouă, călcarea pământului se făcea de nouă ori, iar între femeile care făceau țestul se afla întotdeauna o femeie gravidă, ca simbol al nașterii, al continuității. Nu întâmplător, forma țestului este asemănătoare cu pântecele mamei, iar pâinea este simbolul vieții, al nașterii și continuității. 

Elementul denumit #țest (cu toate denumirile sale locale și regionale) are rol de 𝗺𝗮𝗿𝗰𝗮̆ 𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝗿𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮, asigură coeziunea de grup și socială și conferă purtătorilor un sentiment de mândrie și apartenență la un areal și o cultură specifice zonei de care aparțin. Practicanții actuali, împreună cu elementul respectiv și în cadrul arealelor de manifestare specifice, reprezintă vectori ai dezvoltării durabile, ai creșterii calității vieții și ai integrării sociale.  

 

𝗥𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁: 𝗱𝗿. 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗗𝗲𝗰𝗮, 𝗱𝗿. 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗮𝗻𝘂, 𝗔𝗻𝗶𝘀̦𝗼𝗮𝗿𝗮 𝗕𝗮̆𝗹𝗮𝗻, 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗮 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁, 𝗟𝗼𝗿𝗲𝗱𝗮𝗻𝗮 𝗩𝗮𝘀𝗶𝗹𝗶𝗰𝗮 𝗗𝘂𝗿𝗮̆𝘂, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶, 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗟𝘂𝗽𝘂, 𝗿𝗲𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲.

𝗙𝗼𝘁𝗼: 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.