duminică, 16 august 2026

Fețele istoriei - oenochoe produs în Campania (Italia)

 

Istoria are multe fețe. Cea de azi ne privește de pe un oenochoe produs în Campania (Italia), tocmai în atelierul pictorului Casandra (365-340 a. Chr.).


Chipurile de femei, mai rar de bărbați, au fost pictate pe vase ceramice, cu deosebire de meșterii olari din Magna Grecia (sudul Italiei). În general, vasele pictate cu figuri roșii achiziționate de autohtonii din vecinătatea orașelor grecești din sudul Italiei, în secolul IV a. Chr., au avut un rol special în domeniul funerar. Ele l-au însoțit pe cel decedat în mormânt, ca parte a inventarului funerar, sau au fost oferite ca ofrande la mormânt.


Fiecare epocă a avut o față. În 30 august, le descoperi pe toate.
MuTRA Galeria istorică a Transilvaniei.


#MuTra #30august

 

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu