1. O frumoasă cupă tipică pentru faza finală a culturii Cucuteni.
Aproximativ 5500 de ani vechime.
Deși a stat în pământ aproape șase milenii, pictura de pe acest vas încă se păstrează. Iar acest fapt ne spune, odată în plus, faptul că artizanii olari de acum câteva milenii cunoșteau foarte bine tehnica obținerii culorilor.
Pentru că ne dorim o cât mai bună promovare a patrimoniului arheologic al Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, am realizat, cu sprijinul deosebit al Vatrion, digitalizarea unora dintre exponatele noastre.
Piesa din imaginea alăturată o puteți accesa aici: https://sketchfab.com/.../cupa-cup...
Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.
2. 𝐆𝐚𝐫𝐝𝐢𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. 𝐍𝐞𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐝𝐞 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐯𝐞𝐬𝐞𝐥𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐚̆𝐫𝐢𝐚
Astăzi, ca și ieri, copiii se joacă și visează în umbra ocrotitoare a părinților. Însă, spre deosebire de prezentul nostru, în Antichitate copiii erau considerați mici adulți, copii în miniatură ale părinților și purtători ai speranței de viitor a familiei și a societății. Viața de zi cu zi era organizată astfel încât să-i pregătească pentru rolul lor în societate și în statul roman.
Viața copiilor începea, simbolic, la 8-9 zile după naștere, când primeau un nume și astfel erau recunoscuți de tată, fiind primiți în sânul familiei și al colectivității. Apoi urma parcursul firesc spre majorat, care însemna vârsta de 12 ani pentru fete și de 14 ani pentru băieți, vârstă la care erau considerați adulți. Între cele două momente, copilăria era marcată de joc, educație și muncă, dar și de numeroase pericole care puteau curma viața fragilă a celor mici. La toate acestea vegheau adulții și statul, părinții având responsabilitatea să păzească copilul, să-l educe și să-l pregătească pentru intrarea în societate.
Însă cine îi păzea pe copii atunci când părinții nu erau prezenți? Răspunsul îl oferă o cercetare întreprinsă de regretatul arheolog 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐂𝐡𝐞𝐫𝐚, în martie 1982, la Constanța, pe strada Progresul. Acesta a excavat și a documentat un mormânt care conținea, printre alte obiecte, două bijuterii, două pandantive lucrate din foaie de aur prin batere și lipire la cald. Unul dintre acestea este asociat, în literatura latină, cu copilăria.
Este vorba despre 𝒃𝒖𝒍𝒍𝒂, un mic pandantiv format din două părți suprapuse care creează un interior gol. În acesta puteau fi depuse elemente cu rol protector: o ofrandă de forma unei statuete, resturi de plante, dinți sau fragmente osoase de la animale sau oameni, șuvițe de păr din părul mamei, mărgele, miere, rășină, picături de lapte sau alte substanțe considerate a avea o valoare apotropaică, menită să alunge răul.
În primul rând, pandantivul avea rolul de a proteja copilul, dar avea și o funcție socială. Era numit simbolic și lictorul copiilor, prin analogie cu paznicii înalților magistrați. 𝑩𝒖𝒍𝒍𝒂 devenea astfel un semn distinctiv al copiilor născuți liberi și, totodată, un element de departajare al acestora în funcție de avere. Cei din familiile înstărite purtau 𝒃𝒖𝒍𝒍𝒂 𝒂𝒖𝒓𝒆𝒂, din aur, în timp ce copiii săraci aveau variante din materiale mai simple, precum pielea. Este știut faptul că orice încercare de a face rău unui copil din înalta societate ar fi fost urmată de o pedeapsă rapidă și exemplară.
Medalioanele de acest tip erau purtate la gât, prinse pe un material textil, un lanț ori fir din metal, de la primirea numelui până la ceremonia de majorat. Atunci era depus pe altarul zeilor casei sau în temple, ca parte a acestei sărbători personale, dar cu ecouri în societatea apropiată.
În cazul în care copilul nu ajungea la vârsta adultă, bijuteria cu valoare apotropaică (de protecție) își urma micul stăpân în bezna mormântului, pentru a-l proteja și a-i ține de urât și în lumea de dincolo. Anticii considerau că sufletele copiilor mici, morți înainte de vreme, rămân pe veci prinse între cele două lumi, veșnic la porțile infernului și, prin urmare, așa cum este de înțeles, cei dragi rămași în urmă încercau din răsputeri să-i ajute să treacă lin porta dintre cele două lumi și să le ofere protecție și amuzament pentru sumbra lume de dincolo. De aceea, mormintele de copii din perioada antică conțin adesea un inventar bogat din care nu lipsesc amuletele apotropaice, jucăriile îndrăgite și obiectele legate de viața de zi cu zi a acestora.
Unul dintre acești gardieni antici stă astăzi, în fața ochilor dumneavoastră! Micul lui stăpân a trecut demult în lumea de dincolo, însă bijuteria își păstrează misiunea pentru care a fost creată, să păzească și să protejeze în lumea noastră sau în cea de dincolo!
La întrebarea adresată în faimoasele satire ale lui Iuvenal, 𝑄𝑢𝑖𝑠 𝑐𝑢𝑠𝑡𝑜𝑑𝑖𝑒𝑡 𝑖𝑝𝑠𝑜𝑠 𝑐𝑢𝑠𝑡𝑜𝑑𝑒𝑠?/ 𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑖 𝑣𝑎 𝑝𝑎̆𝑧𝑖 𝑝𝑒 𝑔𝑎𝑟𝑑𝑖𝑒𝑛𝑖? (Iuvenal, Satire VI, 347-348), vă putem răspunde simplu: mica bulla din aur se află în depozitele 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚, iar noi suntem gardienii poveștilor antice din vechiul Tomis!
𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: 𝐒𝐭𝐢𝐜𝐥𝐞 𝐈𝐬𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐨𝐩 – 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐥𝐨𝐫 – 𝐏𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐬̗𝐢 𝐀𝐦𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 – 𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐥𝐚𝐫𝐚̆ 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐨𝐬𝐭𝐞𝐧𝐢 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐢 – 𝐒𝐞 𝐯𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐈𝐒 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐭𝐢𝐜𝐥𝐚̆ – 𝐄𝐯𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐅𝐥𝐮𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭̗𝐞𝐢 𝐝𝐚̆𝐮𝐧𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐥𝐨𝐫 – 𝐄𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̗𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐑𝐚𝐳𝐞𝐥𝐞 𝐑𝐨𝐞𝐧𝐭𝐠𝐞𝐧 – 𝐒𝐭𝐢𝐜𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐦𝐢𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐨𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐬̗𝐢 𝐀𝐦𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 (𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐉𝐮𝐧𝐚̆, 𝟏𝟗𝟎𝟖)
Sursa foto: MINAC
https://minac.ro/8-aprilie-gardianul-copiilor-in.../
#MINAC #8aprilie #calendaristoric #AstazilaConstanta #bulla #protectie #copii #aur #bijuterie #Tomis #muzeu #ConstantinChera #istorie
Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
3. Arhitectură și .........proprietate privată (în ......mediul medieval timpuriu).
Toată lumea știe expresia tradițională...” să te întinzi cât ți-e pătura”!
Desigur, treaba asta se referă nu doar la câte bunuri mobile poți achiziționa ci și la cele fixe (construcții, terenuri etc.). Astfel că, pentru arheologi (în cazul de față…cei care studiază evul mediu timpuriu…și nu numai!) deseori a survenit întrebarea (în lipsa unor surse documentare): Cât și cum era împărțit spațiul controlat de o comunitate? (locuitorii satului respectiv).
Sunt două situații distincte:
a. controlul/stăpânirea/împărțirea terenului ocupat de construcțiile care fac parte din așezare/sat (case, grajduri/cotețe, ateliere, gropi de provizii, garduri etc).
b. controlul/stăpânirea/împărțirea terenului care înconjura așezarea.
c. aici intervine o altă mare necunoscută….nu cunoaștem limitele întregului teritoriu controlat de comunitatea (sătenii) din așezarea respectivă (cel puțin pentru așezările din sec. VII/VIII-X).
Din nou, săpăturile arheologice din Depresiunea Silvaniei (mai precis de pe valea Barcăului) au oferit (pentru prima dată!) indicii referitoare la ....posibile limite de proprietate!
Mai concret, în așezarea medievală timpurie de la Porț - la Baraj (databilă undeva pe parcursul sec. VIII) s-a putut constata existența unui model de organizare internă. În acest sit, exemplele sunt mai multe, dar, pentru acum, fac referire la o singură situație concretă: o locuință + o anexă gospodărească (posibil grajd/coteț/depozit) + o groapă de provizii.
Până acum nimic special, elementul interesant este faptul că, gruparea aceasta de construcții (cu funcționalitate variată) era înconjurată de un gard (delimitat prin urmele gropilor de stâlpi). Amplasarea unui gard este modul prin care sunt trasate niște limite...de aici și până aici (aceasta îmi este „pătura”!).
Dacă ne raportăm la analogiile etnografice, grupările acestea cu funcționalitate diferită (înconjurate de garduri) constituie veritabile gospodării, o realitatae arhitecturală extrem de interesantă pentru perioada medievalăî timpurie. În plus, săpăturile arheologice de pe valea Barcăului au identificat aceste modele de organizate pe gospodării/ferme în mai multe așezări medievale timpurii, databile în perioada sec. VII/VIII-IX (o situație aparte asupra careia voi mai reveni cu amănunte!)
Explicații imagini:
1. un plan al complexelor arheologice (cu marcarea funcționalității lor)
2-5. reconstituiri 3D (propuneri ideale) realizate cu sprijinul prietenului Sabou Adrian (cu sincere mulțumiri și de această dată pentru munca depusă!).
După cum am mai spus cu alte ocazii, astfel de postări se adresează mai ales celor care nu sunt de specialitate și care de multe ori se întreabă (pe bună dreptate!) de ce sapă și în ce fel înțelege arheologul puzderia de gropi pe care le sapă!
4. 𝐏𝐚𝐫𝐟𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚̆𝐭̗𝐢𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐯𝐚𝐬 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐢𝐜𝐥𝐚̆: 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐥𝐚𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢
Calendarul istoric „Astăzi la Constanța” vă invită să pășiți în universul fascinant al sticlei antice și să descoperiți povestea unui obiect aparent mic și fragil, dar care poartă în el mărturii vechi de milenii. Fila zilei de 9 aprilie este dedicată 𝐚𝐥𝐚𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 – un vas mic, folosit în antichitate pentru păstrarea parfumurilor și a uleiurilor parfumate, exponent al rafinamentului anticilor.
Prezența obiectelor și a vaselor de sticlă în straturile de istorie indică „𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑙 𝑜𝑐𝑢𝑝𝑎 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̗𝑎 𝑑𝑒 𝑧𝑖 𝑐𝑢 𝑧𝑖 𝑎 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑖 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎, 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑐𝑢 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖 𝑑𝑒𝑜𝑠𝑒𝑏𝑖𝑡𝑒, 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑎𝑟𝑒𝑛𝑡̗𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑢𝑛𝑖𝑐𝑎̆”, a punctat Mihai Bucovală în lucrarea de referință „𝑉𝑎𝑠𝑒 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑇𝑜𝑚𝑖𝑠” (1968). Mai mult, „𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑠𝑡𝑢𝑑𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 (...) 𝑛𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑑𝑎 𝑠𝑒𝑎𝑚𝑎 𝑑𝑒 𝑣𝑜𝑙𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑎𝑙 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̗𝑡𝑖𝑛𝑡̗𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑡𝑒ℎ𝑛𝑖𝑐𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑝𝑜𝑠𝑒𝑑𝑎𝑢 𝑐𝑒𝑖 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖 𝑖̂𝑛 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑣𝑎𝑟𝑖𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡̗𝑖𝑒 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̗𝑖, 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟, 𝑑𝑒 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠𝑒𝑠𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑢 𝑚𝑒𝑠̗𝑡𝑒𝑠̗𝑢𝑔𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐, 𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑏𝑟𝑖𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒”, a continuat reputatul istoric.
Despre începuturile prelucrării sticlei, tot Mihai Bucovală nota: „𝑃𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑝𝑢𝑡̗𝑖𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎̆𝑟𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑖̂𝑛𝑓𝑟𝑢𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖𝑎 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑎̂𝑛𝑑 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑛𝑜𝑖, 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑃𝑙𝑖𝑛𝑖𝑢 𝑐𝑒𝑙 𝐵𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎̆𝑡𝑜𝑟, 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑐𝑜𝑟𝑎̆𝑏𝑖𝑒𝑟𝑖 𝑓𝑒𝑛𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑖 – 𝑛𝑒𝑔𝑢𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑑𝑎̆ – 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑠̗𝑖 𝑠𝑎̆-𝑠̗𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎𝑠𝑎 𝑝𝑒 𝑜 𝑝𝑙𝑎𝑗𝑎̆ 𝑝𝑢𝑠𝑡𝑖𝑒. 𝐹𝑎̆𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑓𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑛𝑖𝑠𝑖𝑝, 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̗𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑠̗𝑖 𝑏𝑜𝑙𝑜𝑣𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑑𝑎̆ 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎𝑑𝑢𝑠̗𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑖 𝑣𝑎𝑠𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑢𝑠𝑒 𝑙𝑎 𝑓𝑖𝑒𝑟𝑡, 𝑎 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑐𝑎 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑏𝑢𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑒! 𝑅𝑒𝑙𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑎𝑠𝑎̆, 𝑑𝑎𝑟 𝑝𝑒 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑐𝑢𝑣𝑎̂𝑛𝑡 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑖𝑠̗𝑡𝑖𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑢𝑛𝑎𝑛𝑖𝑚𝑖 𝑖̂𝑛 𝑎 𝑠𝑜𝑐𝑜𝑡𝑖 𝑝𝑎𝑠𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑟𝑜𝑑𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑓𝑎𝑛𝑡𝑒𝑧𝑖𝑖”.
Industria vitrică își are originea în ultima etapă a epocii Bronzului târziu, în Mesopotamia, consideră specialiștii, și s-a bucurat de popularitate de la bun început. „𝑆𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎 𝑐𝑜𝑙𝑜𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑢𝑛 𝑠𝑢𝑏𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑝𝑖𝑒𝑡𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑒𝑡̗𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑙𝑎𝑝𝑖𝑠 𝑙𝑎𝑧𝑢𝑙𝑖. 𝐷𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑝𝑜𝑐𝑖𝑖 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑒, 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡𝑎̆ – 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 – 𝑝𝑖𝑒𝑡𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑒𝑡̗𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑠̗𝑖 𝑠𝑒𝑚𝑖-𝑝𝑟𝑒𝑡̗𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑠̗𝑖 𝑖̂𝑛 𝑡𝑒𝑥𝑡𝑒 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐𝑒”, scrie Sever-Petru Boțan în volumul „𝑉𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̗𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝐶𝑎𝑟𝑝𝑎𝑡̗𝑖 𝑠̗𝑖 𝑃𝑟𝑢𝑡 (𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙𝑒𝑙𝑒 𝐼𝐼 𝑎. 𝐶ℎ𝑟. – 𝐼𝐼 𝑝. 𝐶ℎ𝑟.)” (2015). Inițial considerate produse „de lux”, vasele de sticlă, „rod al măiestriei și creativității în domeniul tehnologic” au pătruns relativ repede în cadrul veselei de uz cotidian.
Înainte de inventarea suflării sticlei, meșterii antici realizau vasele prin mai multe procedee tehnice: modelarea pe miez de nisip sau pe verigă metalică, tăierea și prelucrarea la rece și altele. Cea mai răspândită dintre aceste metode a fost formarea pe miez de nisip (core-formed glass), utilizată și în cazul realizării vaselor alabastron.
Inițial, aceste vase erau realizate din alabastru, o piatră moale, de unde provine și numele lor, însă în timp au fost confecționate și din ceramică sau sticlă. Tehnica modelării pe miez de nisip presupunea realizarea unui miez din nisip și argilă, fixat pe o tijă, peste care era aplicată sticla topită, înfășurată sau modelată direct. Vasul era apoi încălzit și rotit pentru a obține forma dorită, iar ulterior erau adăugate detalii precum gura, toartele sau fire decorative. Miezul de nisip era îndepărtat după răcire și rămânea interiorul gol. Vasele astfel obținute aveau, de regulă, dimensiuni mici, pereți groși și decoruri în zigzag sau spirală, în culori intense, fiind folosite în special pentru păstrarea parfumurilor.
Un astfel de vas se află în colecția 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚. Descoperit la Vadu, la aproximativ 10 kilometri de Histria, alabastronul este un vas de mici dimensiuni, din sticlă groasă, cu aspect mat, având o lungime de aproximativ 12 centimetri. Exponatul prezintă urme de deteriorare în partea inferioară și la buză, iar una dintre toarte este spartă. Corpul vasului este decorat cu linii în zigzag, realizate în galben și verde, iar toartele mici sunt aplicate ușor asimetric. Piesa este datată în secolele VI – IV î. Hr. Este un exemplar unic, printre cele mai vechi din colecția muzeului, după cum sublinia Mihai Bucovală, „𝑎𝑝𝑎𝑟𝑡̗𝑖𝑛𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑝 𝑏𝑎𝑙𝑠𝑎𝑚𝑎𝑟𝑖𝑢𝑚 𝑎𝑙𝑒𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑖𝑛𝑒 𝑠̗𝑖 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑡𝑒𝑟𝑎𝑛𝑒𝑒𝑛𝑒, 𝑎𝑏𝑢𝑛𝑑𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑡𝑜𝑡 𝑏𝑎𝑧𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑀𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑀𝑒𝑑𝑖𝑡𝑒𝑟𝑎𝑛𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑠𝑓𝑎̂𝑟𝑠̗𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑙 𝑉𝐼𝐼-𝑙𝑒𝑎 𝑖̂.𝐻𝑟”. Provine din import, cel mai probabil din Alexandria.
𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: 𝐀 𝐬𝐨𝐬𝐢𝐭 𝐮𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬̗𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐚𝐬𝐩𝐚̆𝐭𝐚̆ 𝐯𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐫𝐮𝐧, 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐚𝐭𝐚̆, 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐍𝐨𝐫𝐯𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐃𝐫𝐨𝐠𝐮𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐀𝐥. 𝐈. 𝐇𝐞𝐢𝐝𝐞𝐧𝐛𝐮𝐬𝐜𝐡, 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐨𝐥 (𝐬𝐮𝐛 𝐇𝐨𝐭𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐚𝐥)
Sursa foto: MINAC
5. 𝐌𝐚̆𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐚̆ (𝐈𝐕) – 𝐈𝐧𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐫𝐨𝐧𝐳 𝐜𝐮 𝐢𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭̦𝐢𝐚 „𝐈𝐬𝐮𝐬 𝐇𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐬 𝐁𝐢𝐫𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥” (𝐬𝐞𝐜. 𝐈𝐕 𝐩.𝐂𝐡𝐫.)
Tezaurul poate fi admirat în expoziția permanentă a Muzeului George Severeanu.
𝐑𝐚𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥 
Printre acestea se află o pereche de 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭 𝐚𝐮𝐫𝐢𝐭, realizată prin cizelare, filigranare și incizare. Cerceii, cu diametrul de 3 cm și greutatea de 7,33 g, au formă circulară, fiind decorați pe margine cu filigran și cu 15 bumbi ornamentali dispuși radial, împodobiți cu granule fine, care conferă ansamblului aspectul unei flori.
𝐓𝐞𝐱𝐭/𝐅𝐨𝐭𝐨: Camelia Săvescu, referent de specialitate, Biroul de Marketing, Muzeul Olteniei.
Bibliografie: „𝐸𝑣𝑜𝑙𝑢𝑡̦𝑖𝑎 𝑝𝑜𝑑𝑜𝑎𝑏𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝑡̦𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑋𝐼𝐼𝐼–𝑋𝑉𝐼𝐼”, Muzeul Olteniei, Craiova, 2008, p. 55; R. G. Dumitrescu, D. Bondoc, F. Ridiche et al., „𝑅𝑎𝑟𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖. 𝐶𝑎𝑡𝑎𝑙𝑜𝑔 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑒”, Craiova, 2013, p. 66
Vernisaj: 15 mai 2026, ora 15:00
Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 mai – 21 iunie 2026
Program: 09:00 – 17:00
