Se afișează postările cu eticheta Tradiţii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tradiţii. Afișați toate postările

marți, 17 noiembrie 2026

Breasla argintarilor din Brașov

 




Breasla argintarilor din Brașov


Despre breasla argintarilor și a aurarilor din Brașov stim că a luat ființă în anul 1511. Sediul breslei a fost inițial Bastionul Postăvarilor, însă după ce acesta a fost cedat postăvarilor, argintarii și-au construit un nou bastion în spațiul dintre Poarta Vămii (Str. Mureșenilor) si Poarta Principală (Republicii- zona Modarom). Acest bastion a fost demolat în anul 1886.


Meșterii argintari din Brașov au devenit renumiți în întreaga Transilvanie pentru calitatea operelor de artă care ieșeau din mâna lor. Pe lângă bijuterii și accesorii, aceștia lucrau și obiectele de cult folosite în biserici. Din documente de arhivă aflăm despre numeroasele comenzi făcute către acesată breaslă din partea domnitorilor din Țara Românească și Moldova, în special ale domnitorului Constantin Brâncoveanu.


Celebră a rămas în timp familia de argintari sași May, care a transmis din generație în generație arta potirelor, unice prin migala execuției.


La Muzeul Civilizației Urbane a Brasovului puteți afla povestea breslașilor brașoveni si puteți admira și aceste obiecte de podoabă lucrate de către breasla argintarilor.


Sursă text: Ghidul Muzeului de Etnografie Brașov

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

luni, 16 noiembrie 2026

Cămașă de mire (Bistrița-Năsăud)

 

Exponatul săptămânii: „Cămașă de mire (Bistrița-Năsăud)”


Ceremonialul nunții desfășurat în satul tradițional românesc este un prilej ca mirii să îmbrace cele mai frumoase costume populare, pregătite din vreme pentru acest moment.


Cămașa bărbătească prezentată astăzi provine din Bistrița-Năsăud, una din zonele etnografice în care s-au îmbrăcat la nuntă costume tradiționale spectaculoase prin componență, decor, cromatică și accesorii.


Cămașa este țesută din pânză groasă de bumbac, având o croială amplă, guler răsfrânt și mâneci largi.


Decorul floral, realizat prin broderie cu mărgele policrome specifică zonei, este dispus pe umeri și guler. La îmbinarea mânecilor, în zona umerilor, este realizată o broderie pe crețuri cu rol funcțional. Gura cămășii, poalele și baza mânecilor sunt decorate prin tighelare, decor asociat cu „colțișori” lucrați cu croșeta din bumbac verde și fir metalic auriu. Pe marginea gulerului, mânecilor și poalelor este aplicată dantelă croșetată cu motive florale.


Numeroasele tehnici de lucru prin care a fost decorată cămașa ne arată nevoia celei care a confecționat-o de a face dovada talentului în arta broderiei.


Cămașa bărbătească de mire din Bistrița-Năsăud poate fi admirată în expoziția temporară „Nunta la români” deschisă recent la Muzeul de Artă Populară Constanța.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

duminică, 15 noiembrie 2026

ZILELE MĂȘTII. IMAGINI, VOCI, PREZENȚE

 

Masca este unul dintre cele mai vechi obiecte prin care omul a încercat să reprezinte nevăzutul. În satele din Transilvania, Maramureș sau Moldova, măștile din blană, lână și coarne apar în obiceiurile de iarnă și în riturile de trecere.


Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai și Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, organizează, între 20 și 22 noiembrie 2026 ZILELE MĂȘTII. IMAGINI, VOCI, PREZENȚE, un eveniment dedicat măștii, de la ritualul popular până la scena contemporană.


Timp de trei zile, publicul este invitat la: o expoziție de măști tradiționale, conferințe, ateliere pentru copii, familii, seniori și profesori, muzică tradițională și spectacole de teatru cu măști. Iar, dacă e să aducem în atenție dimensiunea artistică, pe scenă, aceeași mască devine instrument de joc teatral, de la commedia dell’arte până la spectacolul contemporan. Evenimentul „Zilele Măștii”, prin conceptul său unic, se dorește un liant al celor două lumi.


Vizitatorii pot admira măști tradiționale în expoziția „IMAGO – Fețele nevăzutului/Faces of the Unseen”, deschisă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, din 20 noiembrie și până în 10 ianuarie 2027. Pot învăța să facă o mască alături de meșteri populari și pot urmări cum prinde viață acest obiect, în spectacolele oferite de Teatrul Național „Lucian Blaga” și Facultatea de Teatru și Film.
Evenimentul ZILELE MĂȘTII. IMAGINI, VOCI, PREZENȚE face parte dintr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, iar dimensiunea europeană este și mai bine conturată datorită invitaților din Grecia și Republica Cehă (Muzeul Regiunii Valassko din Vsetín) care vor prezenta, pe durata evenimentului, propriile măști, ritualuri și momente de muzică tradițională.


Evenimentul face parte dintr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, proiectul de acreditare 2021-1-RO01-KA120-000042576 în domeniul educației adulților, în care Muzeul Etnografic al Transilvaniei este lider de consorțiu.


Programul evenimentului ZILELE MĂȘTII. IMAGINI, VOCI, PREZENȚE:
-Vineri, 20 noiembrie, ora 17:00 are loc vernisajul expoziției de măști tradiționale „IMAGO – Fețele nevăzutului/Faces of the Unseen”, MET, Sala Reduta, urmat la 17:30 de conferința susținută de Ștefana Pop-Curșeu. De la 18:00 Spectacol-lectură cu Scenarii de commedia dell-arte, de Miriam Cuibus, regia Dragoș Pop, la Biblioteca judeteană “Octavian Goga”. Seara, de la ora 19:00, spectacolul cu măști „Dona Juana”, la Teatrul Național.


-Sâmbătă, 21 noiembrie este zi de ateliere. Măști populare cu meșterul Vasile Șușca (10:00), „Măști și ritualuri din Grecia” cu Giorgos Kapsalis (12:00), atelierul de scriere creativă „Masca-poveste” (14:00) și atelierul pentru familii și seniori „Tradiția, azi” (16:30). Seara, la 19:00, „Regele Cerb”, la Teatrul Național.
-Duminică, 22 noiembrie se desfășoară atelierul de măști tradiționale cu Cristian Cadar (10:00), atelierul teatral pentru profesori „Masca-oglindă” (11:00), muzică tradițională cehă (15:00) și spectacolul „Commedia dell’arte” (19:00), la Facultatea de Teatru și Film.
Toate evenimentele sunt deschise publicului. La Facultatea de Teatru și Film, accesul se face în limita locurilor disponibile. Pentru ateliere este necesară rezervarea locurilor aici: forms.gle/CYqX46kEZroHZ34T8. La spectacolele Teatrului Național din Cluj-Napoca, „Dona Juana” și „Regele Cerb”, accesul este în baza biletelor care pot fi achiziționate online prin Entertix sau direct de la agenția teatrală din Piața Ștefan cel Mare nr. 14.


Parteneri: Muzeul Maramureșean, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Regiunii Valašsko din Vsetín (Republica Cehă), Asociația Culturală din Assiros (Grecia), Uniunea Elenă din România, Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Asociația pentru Performanță și Cultură, The Portal, Asociația pentru Performanță și Cultură și On Paper.

 

Sursa informațiilor Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

sâmbătă, 14 noiembrie 2026

Istoria se ascunde adesea în cele mai neașteptate detalii

 



Istoria se ascunde adesea în cele mai neașteptate detalii

În urmă cu mai bine de trei secole, obiectele folosite în viața de zi cu zi puteau fi și adevărate expresii ale statutului și gustului artistic al proprietarilor. Recipientele pentru praf de pușcă, indispensabile armelor de foc cu încărcare prin gura țevii, nu făceau excepție. Confecționate din corn sau metal, recipientele pentru praf de pușcă îmbinau funcționalitatea cu estetica. Unele dintre piesele aparținând aristocrației erau decorate cu gravuri elaborate și puteau purta chiar blazonul familiei.

Piesa din colecția MNIT, datată 1692, ne oferă o mică incursiune în universul vânătorii prin intermediul unui decor deosebit, specific epocii. Pe suprafața sa sunt gravate scene cinegetice: un vânător înarmat cu suliță și purtând o goarnă, trei câini care atacă un urs și mai multe animale sălbatice, printre care se remarcă un cerb impunător. 

Un detaliu atrage în mod special atenția: blazonul de la gura recipientului, alcătuit din trei goarne de vânătoare dispuse radial și trei steluțe. Deasupra acestuia este inscripționat anul 1692.

Uneori, un obiect aparent obișnuit devine o mărturie prețioasă despre lumea în care a fost creat.

Obiectul poate fi văzut în expoziția „Comori nespuse. Istoria Transilvaniei prin obiecte”, găzduită de MNIT. Pentru mai multe informații vă așteptăm pe site-ul muzeului: www.mnit.ro
 
 
 

”OLTENIA ȘI BANAT – LUMINA CARE UNEȘTE” MĂRTURII ALE CREDINȚEI ÎN ICOANĂ ȘI CERAMICĂ

 

”OLTENIA ȘI BANAT – LUMINA CARE UNEȘTE”
MĂRTURII ALE CREDINȚEI ÎN ICOANĂ ȘI CERAMICĂ


Muzeul Olteniei, prin Secția de Etnografie, invită publicul iubitor de artă, tradiție și spiritualitate la vernisajul expoziției temporare ”Oltenia și Banat - Lumina care unește. Mărturii ale credinței în icoană și ceramică”, care va avea loc vineri, 13 noiembrie 2026, ora 13:00, la Casa Băniei, str. Matei Basarab nr. 14, Craiova.


Expoziția aduce împreună două regiuni cu o bogată moștenire culturală și spirituală, Banatul și Oltenia, prin intermediul a două forme de expresie artistică profund legate de credința și sensibilitatea poporului român, icoana și ceramica tradițională oltenească. 


Icoanele provenite din 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰ț𝗶𝗮 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗮𝘁ă 𝗘𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗻 𝗣𝗼𝗽𝗮, 𝗱𝗶𝗻 𝗕𝗮𝗻𝗮𝘁, invită la reculegere și contemplare dezvăluind frumusețea artei sacre și profunzimea credinței transmise din generație în generație. Dincolo de valoarea lor artistică, acestea reprezintă mărturii ale evlaviei, ale speranței și ale legăturii dintre om și divinitate.


Alături de icoane, ceramica oltenească, reprezentată prin piese din patrimoniul Muzeului Olteniei, dezvăluie o lume a simbolurilor în care credința se împletește cu viața cotidiană.


Crucea, spicul de grâu, pomul vieții, vița de vie și reprezentările cu tematică religioasă sunt expresii ale unei spiritualități păstrate și transmise prin măiestria meșterilor olari.


Deși realizate prin tehnici și materiale diferite, icoanele și ceramica se întâlnesc în aceeași dorință de a exprima frumosul, sacrul și legătura omului cu Dumnezeu.


”Oltenia și Banat – Lumina care unește” este mai mult decât o întâlnire între două regiuni istorice. Este o invitație la redescoperirea rădăcinilor spirituale comune, a tradițiilor și a valorilor care ne apropie.


Responsabili proiect expozițional: 𝗟𝗼𝗿𝗲𝗱𝗮𝗻𝗮 𝗩𝗮𝘀𝗶𝗹𝗶𝗰𝗮 𝗗𝘂𝗿𝗮𝘂, muzeograf la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova și 𝗘𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗻 𝗣𝗼𝗽𝗮, 𝗿𝗲𝘀𝘁𝗮𝘂𝗿𝗮𝘁𝗼𝗿 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲 𝘃𝗲𝗰𝗵𝗲 la Muzeul Satului Banățean.


Vă așteptăm să descoperim împreună frumusețea credinței oglindite în icoană și în lutul modelat cu har de meșterii populari.

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

marți, 10 noiembrie 2026

Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc

 

Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului deschide joi, 12 noiembrie 2026, la ora 18:00, expoziția temporară „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, o întâlnire între patrimoniul ceramic și creația contemporană. 


Expoziția aduce în fața publicului o parte din colecția de cahle, din secolele XVII-XIX, aflată în patrimoniul Muzeului de Etnografie Brașov, unele dintre ele expuse pentru prima dată. Aceste piese scot în evidență amploarea și desăvârșirea artei olăritului din Transilvania, de-a lungul secolelor. 


Un loc aparte în expoziție îl ocupă piesele din colecția muzeului, reprezentative pentru centrele de olari din sudul și centrul Transilvaniei, însoțite de informații valoroase despre materiale și tehnici de realizare, despre tipologia vaselor, ornamentica și cromatica acestora.


De asemenea, expoziția va prezenta cahle realizate de Teracota Mediaș și povestea acestei fabrici, ca o mărturie a unei continuități fragile. Aceste piese te invită să privești cu prețuire oamenii care continuă să creeze salvând gesturi, tehnici și memoria unui meșteșug.
Dincolo de dimensiunea sa patrimonială, expoziția „Fragmentarium” deschide un dialog cu sensibilitatea artistică contemporană, prin lucrările semnate de Ana Gurduza (Atelier Ars Ana). Colecțiile “Obiecte de legământ” și “21 de grame ale lumii” propun o reflecție asupra fragilității umane și a memoriei. Obiectele create de artista Ana Gurduza depășesc granițele funcționalului, devenind forme simbolice care vorbesc despre momentele esențiale ale vieții, despre grijă, bunătate, iubire și despre poveștile pe care alegem să le păstrăm aproape de suflet.


Prin întâlnirea dintre fragmentele trecutului și creațiile prezentului, expoziția invită publicul la o reflecție asupra relației dintre obiect, om și timp.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Lingura îngemănată a mirilor

 

Exponatul săptămânii: „Lingura îngemănată a mirilor”


În arta populară românească, crestăturile în lemn sunt de o mare varietate, datorită diversității materialului lemnos prezent în toate zonele țării, cât și a spiritului creator al țăranilor, care au împodobit aproape fiecare obiect din lemn folosit în viața sa zilnică: case și mobilier, unelte de muncă, mijloace de transport, ustensile și vase de uz gospodăresc.


Astăzi prezentăm un obiect cu valoare de simbol legat de ceremonialul nunții. În Moldova, există obiceiul ca mirele și mireasa să mănânce o singură dată în viață, în noaptea nunții, din aceeași strachină, cu aceeași lingură din lemn, având coada împodobită cu crestături figurând păsări - întruchiparea primordială a cuplului.
Lingura îngemănată a mirilor este lucrată din lemn de cireș, prin următoarele tehnici: tăiat, cioplit, crestat, incizat, excizat, perforat, șlefuit.


Pe coada lingurii sunt reprezentate două păsări dispuse spate în spate, cu o inimă ce-i unește în partea superioară, despicând o broască (simbolul răului) în partea inferioară. Această dispunere a elementelor sugerează că mirele și mireasa, uniți de iubire tot restul vieții ca în noaptea nunții, înving răul, luptând ca doi războinici spate în spate, atenți la pericole. 


Informațiile ne-au fost oferite de meșterul popular Marian Viorel din Fălticeni, județul Suceava, de la care a fost achiziționat în 2018 obiectul descris. Acesta este o prezență constantă la târgurile de meșteri populari organizate de Muzeul de Artă Populară Constanța, unde, prin demonstrații de lucru, face dovada măiestriei și continuității practicării meșteșugului crestării lemnului în contemporaneitate.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Păsările – mesageri între lumea văzută și cea nevăzută. Simbolistica aviformă în imaginarul tradițional românesc și în ritualurile funerare

 



Păsările – mesageri între lumea văzută și cea nevăzută. Simbolistica aviformă în imaginarul tradițional românesc și în ritualurile funerare

În imaginarul tradițional românesc, pasărea ocupă un loc privilegiat în sistemul de reprezentări simbolice, fiind percepută nu doar ca o făptură a naturii, ci și ca un mediator între două registre ontologice distincte: lumea celor vii și lumea celor plecați, spațiul terestru și cel celest, vizibilul și invizibilul. Capacitatea sa de a traversa spațiul, de a se înălța deasupra pământului și de a dispărea în înalturi a favorizat constituirea unei simbolistici complexe, în care zborul devine metaforă a desprinderii sufletului de trup, iar cântecul, strigătul sau apariția păsării dobândesc valoarea unor semne prevestitoare. În această perspectivă, păsările nu sunt simple elemente ale peisajului natural, ci participă la o veritabilă gramatică simbolică a vieții, morții și continuității existenței.

În cultura tradițională românească, asemenea reprezentări se înscriu într-un sistem mai larg de credințe privind trecerea sufletului, perioada de separare dintre lumea celor vii și cea a morților și necesitatea ritualurilor de însoțire a defunctului. Pasărea devine astfel o imagine a trecerii, dar și a continuității: moartea nu este înțeleasă exclusiv ca dispariție, ci ca transformare și deplasare într-un alt registru al existenței.

Această dimensiune simbolică se regăsește, într-o formă diferită, și în ornamentica tradițională românească. Păsările brodate pe cămăși, țesute în covoare sau integrate în compozițiile decorative ale textilelor pot fi interpretate, în anumite contexte, drept reprezentări ale sufletului, ale protecției spirituale și ale legăturii dintre lumea pământească și cea sacră. Asocierea lor cu Pomul Vieții sau cu alte structuri vegetale cu valoare cosmologică accentuează ideea unui spațiu de trecere, în care sufletul se poate regăsi într-o ordine simbolică superioară.

#Cocoșul – pasărea solară și paznicul pragurilor

Cocoșul constituie una dintre cele mai ambivalente figuri ale simbolisticii aviforme. În imaginarul tradițional, acesta este asociat cu lumina, trezirea, începutul unei noi zile și victoria asupra întunericului. Cântatul său, situat simbolic la granița dintre noapte și dimineață, îl transformă într-un personaj al pragurilor temporale, un vestitor al schimbării și un protector împotriva forțelor obscure.

În numeroase credințe populare, cocoșul are capacitatea de a alunga duhurile rele și de a restabili ordinea într-un spațiu amenințat de prezențe nevăzute. Cântatul său marchează revenirea luminii și, implicit, reafirmarea ordinii cosmice. În această accepțiune, cocoșul este o pasăre apotropaică, investită cu funcții de protecție și purificare.

În context funerar, simbolistica sa capătă însă nuanțe suplimentare. Cocoșul poate participa la ritualuri în care se urmărește separarea simbolică a defunctului de comunitatea celor vii și facilitarea trecerii sale către lumea de dincolo. În unele practici rituale, sacrificiul păsării poate fi interpretat drept act de substituție, ofrandă sau mediator, fără ca aceste sensuri să fie identice în toate comunitățile.

Din perspectivă antropologică, #cocoșul poate fi înțeles drept o figură liminală, situată între întuneric și lumină, între amenințare și protecție, între moarte și regenerare. Tocmai această capacitate de a participa simbolic la două registre opuse ale existenței îi conferă un statut aparte în imaginarul tradițional.
În numeroase credințe, primul cântec al cucului din primăvară este investit cu valoare oraculară. Direcția din care se aude, momentul apariției și situația în care surprinde omul pot constitui elemente de interpretare a viitorului. Cucul poate prevesti prosperitatea, durata vieții, împlinirea unor dorințe sau, dimpotrivă, apropierea unor evenimente nefaste.

În cântecele și legendele populare, cucul este adesea asociat cu transformarea, cu sufletul aflat în căutare și cu experiența despărțirii. Figura sa se situează într-un spațiu simbolic în care natura devine purtătoare de mesaje, iar sunetul păsării este perceput ca o comunicare venită dintr-un registru inaccesibil în mod direct.
Cântecul cucului poate fi astfel interpretat ca o formă de mediere între om și destin. El nu anunță întotdeauna un eveniment concret, ci creează o stare de anticipare, o suspendare a certitudinii, în care omul caută să descifreze semnele lumii.

Unul dintre cele mai semnificative exemple ale participării păsării la ritualul funerar îl constituie practica găinii care se dă peste groapă, întâlnită în anumite comunități și contexte rituale din spațiul românesc. Această practică se înscrie într-un sistem de gesturi ceremoniale prin care comunitatea încearcă să reglementeze simbolic trecerea defunctului din lumea celor vii în lumea morților.
Găina poate fi înțeleasă, în acest context, ca un mediator între cele două lumi, participând la actul de separare și la restabilirea echilibrului comunitar. Prin integrarea sa în ritual, animalul domestic este desprins temporar din registrul cotidian și introdus într-un cadru sacralizat, în care gesturile și obiectele dobândesc semnificații ce depășesc funcția lor obișnuită.

Este important de subliniat că interpretarea acestui ritual trebuie raportată la specificul local și la explicațiile oferite de comunitățile care îl practică. Sensurile pot varia, iar funcția găinii nu trebuie redusă la o singură interpretare universală. Din perspectivă etnografică, valoarea sa constă tocmai în această capacitate de a articula relația dintre gospodărie, moarte, sacrificiu și continuitatea vieții.

Material documentar realizat de: dr. Liviu Olteanu, muzeograf Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Etnografie.

Foto: Cercetare și documentare teren, 07.03.2024, Gogoșița, Dolj.

Bibliografie selectivă: Ghinoiu, Ion, Panteonul românesc, Dicționar, București, Editura Enciclopedică, 2001.
 
 
Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

miercuri, 4 noiembrie 2026

OLĂRITUL LA MAGHIARI

 

În decursul secolelor, olăritul s-a bucurat de o mare popularitate în ținuturile din sudul și centrul Transilvaniei locuite de maghiari. Odată cu secolul XVI, meșteșugul a cunoscut o amplă dezvoltare, olarii organizându-se în bresle numite „ghilde”.


Olarii maghiari lucrau atât vase pentru uz casnic, cât și ceramică decorativă, producând: căni, cancee, blide, oale, vase pentru transportat mâncarea, ploști, chicători, vase folosite la nunți, cahle pentru sobă.


Târgu Secuiesc a fost un centru reprezentativ al ceramicii secuiești, olarii de aici formând o breaslă în 1649. Piesele create dovedesc măiestria și rafinamentul artistic al meșterilor. Ornamentica a evoluat de la vase nesmălțuite, de uz, la ceramică decorativă realizată fie prin sgrafitare și pictare, fie doar prin pictare. Decorul policrom, în culorile verde, galben, brun, redau, în special, motive florale (rodia, frunze de acant, flori de măr, margarete, garoafe) și zoomorfe (păsări, cerbi).


Un alt important centru ceramic a fost Satu Nou, județul Brașov, așezare locuită de ceangăi. Terenurile agricole insuficiente au făcut ca olăritul să devină ocupația de bază a multora dintre ei. O notă caracteristică a constituit-o ornamentica bogată, prezentă și pe țesăturile și cusăturile ceangăiești din Țara Bârsei.


Până în a doua jumătate a secolului XIX, la ornamentarea vaselor s-au folosit albastrul pe fond alb și cobaltul „lazurt”, cumpărate din Brașov, gata preparate. Canceele cu albastru de cobalt erau lucrate mai ales pentru sași, iar cele policrome, cu brun, verde, albastru și galben, pentru ceangăii din Țara Bârsei și pentru locuitorii din zona Covasna.


Documente de secol XVII atestă practicarea olăritului la și Corund. Inițial, meșterii de aici au produs ceramică roşie nesmălţuită, pentru ca spre sfârșit de secol XIX și început de secol XX să producă vase smălțuite. Ornamentarea se realiza prin pictare, în culorile verde, galben, maro, albastru, cu motive florale (lalele, trandafiri, floarea-soarelui), avimorfe (păsări) și geometrice.


Centrul de la Corund produce și astăzi vase artizanale, mult apreciate de turiști.


Cu mai multe informații despre centrele de olărit din Transilvania, vă așteptăm la Muzeul de Etnografie Brașov, în cadrul expoziției temporare „Meșteșugul olăritului. Centre de olari din sudul și centrul Transilvaniei în secolele XVII – XIX”. Program vizitare: miercuri-duminică între 09:00 și 17:00.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

luni, 2 noiembrie 2026

Cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale de Conservare-Restaurare „Doina Darvaș” cu tema “Prezervarea patrimoniului cultural – între știință și practică”.

 



Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită pe 4 noiembrie 2026 la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale de Conservare-Restaurare „Doina Darvaș” cu tema “Prezervarea patrimoniului cultural – între știință și practică”.

Întâlnirea reprezintă un prilej pentru specialiştii în cercetarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului de a face schimb de experienţă şi de a prezenta studii de caz precum şi soluţii pentru problemele comune ale ocrotitorilor de bunuri culturale, asupra cărora dorim să atragem atenţia prin contribuţiile ştiinţifice selectate.

Conferința din acest an, cu acronimul CONScience 2026, va cuprinde următoarele secțiuni:
1. „Studii de caz în conservarea și restaurarea patrimoniului construit”, „Cercetarea științifică de laborator”
2. „Strategii moderne în conservarea și restaurarea patrimoniului mobil”

De asemenea, în deschiderea conferinței va fi evocată personalitatea Doinei Darvaș, a cărei moștenire reprezintă un pilon fundamental pentru comunitatea muzeală din România, definind un echilibru între rigoarea științifică a laboratorului și sensibilitatea profund umanistă față de patrimoniul cultural. Numele său este sinonim cu profesionalismul în protejarea bunurilor culturale, memoriei sale fiindu-i dedicată anual Conferința Națională de Conservare-Restaurare „Doina Darvaș”, organizată de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Abordarea Doinei Darvaș în domeniul conservării și restaurării a demonstrat că restauratorul sau conservatorul nu este doar un tehnician, ci o punte între epoci.

A promovat activ cercetarea de laborator ca o etapă obligatorie înainte de orice intervenție. Fie că a fost vorba despre combaterea dăunătorilor prin studiul utilizării pesticidelor în muzee sau despre introducerea de strategii moderne de conservare, ea a pledat pentru aplicarea metodelor bio-chimice și fizice riguroase pentru a opri degradarea fizică a obiectelor și, mai ales, pentru a proteja mediul.

În viziunea sa, restaurarea nu se rezumă la repararea unui obiect, ci la recuperarea semnificației sale spirituale și a legăturii afective cu comunitatea. Obiectul de patrimoniu este privit ca o creație a spiritului uman, iar restauratorul are datoria etică de a-i respecta autenticitatea și patina timpului, fără a-și impune propria semnătură. Informațiile lăsate de biologul Doina-Elena Darvaș în lucrările sale științifice (amintim aici studiul de referință privind utilizarea pesticidelor publicat în revista Peuce) se concentrează pe o realitate extrem de complexă și sensibilă: gestionarea biodeteriorării în muzee în aer liber.

Doina Darvaș a lăsat în urmă o școală de gândire în care știința oferă instrumentele, dar umanismul oferă argumentul moral și respectul pentru care merită să salvăm trecutul.

Conferința de restaurare conservare rămâne un manifest profesional care atrage atenția asupra nevoii de finanțare și protejare a bunurilor culturale naționale, amintind în permanență că știința aplicată fără o conștiință umanistă își pierde scopul final.

În cadrul conferinței va avea loc și vernisajul expoziției RESTITUIRI, Doina Darvaș – In memoriam, care va putea fi vizitată în perioada 4 noiembrie – 6 decembrie 2026 în Sala de Sticlă de la sediul muzeului.

Informații suplimentare despre ediția din acest an a conferinței veți putea găsi pe site-ul muzeului, www.muzeul-satului.ro și la tel: 021.3179103.

Vă mulțumim și vă așteptăm!
 
 

Sumnă de mireasă din Ținutul Pădurenilor

 

Exponatul săptămânii: „Sumnă de mireasă din Ținutul Pădurenilor”


„Sumna” este o piesă componentă a ansamblului vestimentar purtat de mireasă în zona Pădureni. Ținutul Pădurenilor este compus din 32 de sate risipite pe platourile Munților Poiana Ruscă, în județul Hunedoara.


Sumna este o influență a portului feminin maghiar, de unde provine și denumirea („sucno”).


Între cele Două Războaie Mondiale, femeile au înlocuit opregele tradiționale negre cu o fustă mult mai festiv decorată, care se purta în timpul ceremonialului nunții. Această piesă, foarte scumpă datorită materialelor din compunere, nu era ușor de lucrat în fiecare gospodărie, astfel încât multe mirese o împrumutau din comunitate.


Sumna prezentată astăzi este țesută din lână de culoare neagră, plisată în față și decorată la poale cu registre alcătuite din suitaș, găitan, panglică din fir metalic auriu și dantelă croșetată cu aplicații de mărgele. În talie se fixează cu un brâu („brăcire”) țesut la război.


Sumna se mai îmbrăca după nuntă, de către tinerele neveste, la nedei (sărbători câmpenești), târguri și marile sărbători de peste an.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Cântarul – unitate şi intrument de măsură în Transilvania

 


Cântarul – unitate şi intrument de măsură în Transilvania


În perioada medievală, mai ales, termenul „cântar” numea atât unitatea de măsură, cât şi principalul instrument de măsurat greutatea mărfurilor. Documentele de limbă latină din Transilvania pomenesc adesea de „centenarius”.


Dacă ne referim la unitatea de măsură, în spaţiul transilvănean s-au folosit: cântarul turcesc, cântarul austriac sau de Viena, cântarul sau maja de Transilvania şi maja de Buda sau maghiară, acestea prezentând deosebiri între ele. Cântarul ca instrument de măsurat, iniţial, apare menţionat în documentele referitoare la exploatările miniere, ulterior fiind amintit în numeroase inventare, fie ale nobililor, fie ale negustorilor.


Autorităţile oraşelor ardelene aveau dreptul de control asupra cântarelor şi greutăţilor de măsurat – respectiva activitate aducându-le venituri însemnate –, pentru aceasta existând instrumente etalon. La Braşov, în Piaţa Sfatului se găseau cântare publice, unde marfa cumpărată putea fi verificată, iar lângă Biserica Neagră, până în secolul al XVIII-lea, s-a aflat cântarul oficial al oraşului, mutat, apoi, în marea hală comercială.


În Expoziţia permanentă a Muzeului Civilizaţiei Urbane a Braşovului puteţi vedea mai multe astfel de instrumente de măsură, motiv pentru care vă învităm să ne vizitaţi la sediul din Piaţa Sfatului, nr. 15, de miercuri până duminică, între orele 9:00–17:00.


Surse: Nicolae Stoicescu, Cum măsurau strămoşii. Metrologia medievală pe teritoriul României.


Nicolae Dunăre, Ţara Bârsei, vol. I.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

sâmbătă, 31 octombrie 2026

Ecologia lânii-de la universul Mioriței și păstoritul transhumant la utilizări contemporane

 



Sunt ultimele zile în care mai puteți vizita expoziția temporară „Ecologia lânii-de la universul Mioriței și păstoritul transhumant la utilizări contemporane” deschisă la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului.


Din colecția de lemn a Muzeului de Etnografie Brașov, vă prezentăm câteva păpușare din secolul al XIX-lea, care sunt expuse, împreună cu alte piese din inventarul pastoral românesc în expoziția temporară „Ecologia lânii-de la universul Mioriței și păstoritul transhumant la utilizări contemporane”. 


La stâna tradițională, după ce preparau cașul din laptele de oaie după un meșteșug străvechi transmis din generație în generație, ciobanii din Țara Bârsei îl împrimau cu diverse forme și motive ornamentale folosind păpușare. Era un obicei prin care se exprima ideea de frumusețe în universul pastoral românesc.


Păpușarele sau tiparele de caș, după cum mai sunt cunoscute, erau confecționate de păstori din lemn de paltin, carpen sau fag pe care îl găseau în mediul natural în mijlocul căruia își duceau într-o strânsă legătură existența și își mânau cu drag turmele. 


Cele mai frecvente tipare de caș sunt dreptunghiulare, dar pot fi și de formă rotundă. Sunt decorate în stil geometric prin crestare cu ajutorul briceagului. Elementul decorativ predominant este rozeta reprezentată împreună cu alte motive geometrice precum linii (paralele, încrucișate, șerpuite), puncte, săgeți, triunghiuri, dinți de lup sau cu simboluri religioase (cruci). Uneori apar pe păpușare, în formă stilizată, ghivece de flori, brazi sau chiar figuri omenești. Multe din tipare au marcat pe față sau pe dos anul execuției și inițialele baciului. Prin rostul și caracterul ornamentației, tiparele de caș sunt considerate obiecte tradiționale de artă populară.


Bibliografie: Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Dicționar de artă populară, 1997.


#MuzeuldeEtnografieBrașov #civilizațiepastorală #tiparedecaș
#păpușare

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

joi, 29 octombrie 2026

Cămășile cu altiță

 












Salvgardarea patrimoniului cultural imaterial reprezintă una dintre responsabilitățile fundamentale ale instituțiilor muzeale, în contextul transformărilor sociale și culturale care influențează continuitatea practicilor tradiționale.

În această perspectivă, fiecare secvență surprinsă în cadrul expoziției temporare de la Casa Băniei – „Moșteniri Vii” depășește funcția convențională de prezentare a unor bunuri culturale, devenind un instrument de documentare, interpretare, educare și transmitere a cunoștințelor și tehnicilor tradiționale recunoscute UNESCO, toate regăsite și pe teritoriul geografic al Olteniei. 

Dintre acestea, „𝗔𝗿𝘁𝗮 𝗰ă𝗺ăș𝗶𝗶 𝗰𝘂 𝗮𝗹𝘁𝗶ță – 𝗲𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲 𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹ă î𝗻 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮 ș𝗶 𝗥𝗲𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮”, 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗮𝘁ă î𝗻 𝗟𝗶𝘀𝘁𝗮 𝗿𝗲𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗶𝘃ă 𝗮 𝗽𝗮𝘁𝗿𝗶𝗺𝗼𝗻𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹 𝗶𝗺𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗮𝗹 𝘂𝗺𝗮𝗻𝗶𝘁ăț𝗶𝗶 𝗨𝗡𝗘𝗦𝗖𝗢, constituie o expresie remarcabilă a creativității feminine, a memoriei colective și a continuității culturale. Dincolo de valoarea sa estetică, cămașa cu altiță încorporează un ansamblu complex de cunoștințe privind croiul, tehnicile de cusut, organizarea registrelor ornamentale, cromatica și semnificațiile simbolice asociate universului comunităților rurale.

Cămășile cu altiță sunt încadrate la categoria #TEZAUR și #FOND, toate trei aparțin sfârșitului secolului al XIX-lea, fiind lucrate de femeile satelor din #Oltenia până în anii ”40-”50, pe pânză aspră, țesută din bumbac, ornamentele fiind brodate cu mătase vegetală, arnici, fir metalic. Cămășile expuse aparțin registrului vestimentar ceremonial, fac parte din categoria celor cu altița detașabilă, acesta fiind un marker al vechimii lor. Secvența ritualică aduce în atenția publicului și sărbătoarea Sânzienelor, pe care comunitatea tradițională din Oltenia o celebra la 24 Iunie, sânzienele reprezentând plante cu valențe ritualice și terapeutice care se culegeau vara, în perioada de cules al grâului. 

Atât această secvență expozițională, cât și cele referitoare la alte elemente reprezentative UNESCO, au fost gândite a avea efectul transformator al actului contemplării într-un proces de cunoaștere, iar recunoașterea valorii patrimoniului într-o formă de responsabilitate culturală, oferă tinerei generații posibilitatea de a înțelege că tradițiile locale reprezintă o contribuție distinctă la patrimoniul comun al umanității.

Expoziția este organizată sub patronajul UNESCO - In Support of the International Day of Intangible Cultural Heritage https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000399749
 
Muzeul Olteniei, Secția de Etnografie, 𝗖𝗮𝘀𝗮 𝗕ă𝗻𝗶𝗲𝗶;
Expoziția este deschisă pentru vizitare în perioada 𝟭𝟲 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 - 𝟬𝟴 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟲;
Program: Marți - Duminică, între orele 09.00-17.00, ultima intrare 16.15.
𝗠𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗗𝗿. 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗗𝗲𝗰𝗮, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳 Muzeul Olteniei, 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲.
𝗖𝗿𝗲𝗱𝗶𝘁 𝗳𝗼𝘁𝗼: Muzeul Olteniei
 
 
 
Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.