În imaginile alăturate se regăsesc cristale de halit (NaCl) – mineralul din care este alcătuită sarea gemă –, recoltate de cercetătorii Institutului Geologic al României în timpul unei deplasări de teren în zona Slănic, Prahova, unul dintre cele mai importante areale salifere ale țării.
Deși au dimensiuni reduse, aceste eșantioane impresionează prin perfecțiunea cristalelor lor cubice, expresie directă a structurii cristaline specifice sistemului cubic.
Transparența, luciul sticlos și geometria aproape perfectă transformă fiecare cristal într-o adevărată "arhivă mineralogică” cu procese geologice desfășurate în urmă cu milioane de ani.
Zăcămintele de sare din România s-au format prin evaporarea unor mări vechi, în condiții climatice favorabile în timpul Miocenului.
Aceste depozite evaporitice au generat unele dintre cele mai importante rezerve de sare din Europa, prezente în numeroase regiuni ale țării noastre – de la Slănic și Telega la Ocnele Mari, Târgu Ocna, Praid, Turda sau Cacica.
Sarea a reprezentat însă mult mai mult decât o resursă minerală. Ea a influențat dezvoltarea comunităților umane încă din preistorie, a stat la baza unor importante rute comerciale și a contribuit la dezvoltarea economică a teritoriului actual al României. Exploatarea sării este atestată de mii de ani, iar numeroase situri arheologice demonstrează că spațiul carpatic s-a numărat printre cele mai vechi centre europene de valorificare a acestui mineral esențial.
Astăzi, aceste mici cristale nu sunt doar obiecte de studiu pentru geologi, ci și mărturii ale unei istorii naturale și culturale excepționale.
De peste 120 de ani, Institutul Geologic al României are menirea de a cerceta, de a documenta și de a pune în valoare bogăția geologică a țării noastre.
Dacă ai crezut vreodată că matematica e doar despre formule plictisitoare și teoreme greu de înțeles, expoziția „Enigma. Victoria decriptării” de la Deva o să-ți schimbe complet perspectiva! În anii ’30, trei tineri matematicieni polonezi – Marian Rejewski, Jerzy Różycki și Henryk Zygalski – au spart codul mașinii „Enigma”, considerată atunci imposibil de decodat. Cu rigle de calcul, tabele și o doză zdravănă de geniu, au demonstrat că logica poate învinge haosul războiului. Mașina de criptare „Enigma”, inventată de Arthur Scherbius, a fost folosită de armata germană pentru mesaje secrete. Descifrarea ei a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial și a pus bazele criptografiei moderne – tehnologia care azi protejează conversațiile, plățile și datele noastre online. Unde: Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva Vernisaj: Joi, 6 noiembrie 2025, ora 11:00 – Sala Șemineului, Palatul Magna Curia Expoziția: 6 noiembrie – 5 decembrie 2025, în fața Lapidariului Organizatori: Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Institutul Polonez din București și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Vino să descoperi povestea geniilor care au demonstrat că pasiunea și mintea pot schimba istoria lumii!
: Imagini din arhiva Muzeului: daunele provocate la cutremurul înregistrat pe 4 martie 1977. Scheletul de Deinotherium gigantissimum, prăbușit în urma cutremurului, a fost restaurat de către Nicolae Pușcașu.
: Imagine de la implementarea tehnologiei japoneze „μ-Solator”, ceea ce permite protejarea specimenelor prețioase și pieselor de patrimoniu din România împotriva unui posibil cutremur major în București.
Vă invităm astăzi să-l sărbătorim împreună pe #Deinotherium gigantissimum, vedeta Muzeului Antipa, împărtășindu-vă câteva curiozități și informații despre acest exponat de excepție din patrimoniul cultural al României, o piesa de valoare științifică mondială!
Deinotherium gigantissimum este înrudit cu elefanții actuali, le este un fel de văr, pentru că au urmat linii evolutive diferite. Caracteristica genului Deinotherium este prezența fildeșilor arcuiți în jos și fixați pe maxilarul inferior. În ciuda staturii sale uriașe, de peste 4 m înălțime și aproape tot atât lungime - adică era înalt cam cât o casă cu un etaj, acest animal uriaș, teribil și înfricoșător era erbivor! Ziua de 10 februarie nu a fost întâmplător aleasă pentru a vi-l prezenta pe Deinotherium, deoarece aceasta este ziua în care, cu 189 de ani în urmă, s-a născut savantul Gregoriu Ștefănescu, cel care „l-a readus la viață”, dezgropându-l din nisipurile în care se odihnea de mai bine de 2 milioane de ani! A fost nevoie de 15 ani de săpături pentru a fi dezgropate aproape toate oasele din scheletul fosilizat al exemplarului de Deinotherium gigantissimum, iar pentru montarea lui pe suport metalic, în 1906, prof. Ștefănescu l-a adus în țară, pentru trei luni, pe renumitul restaurator belgian Louis de Pauw. Povestea șederii lui la Muzeu nu a fost întru totul lipsită de peripeții, el fiind afectat teribil de cutremurul din 4 martie 1977 și restaurat mai apoi de către Nicolae Pușcașu. Din 23 iulie 2019, vedeta noastră nu a mai fost înspăimântată atât de mult de un cutremur, fiind prima beneficiară a uneia dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur. Tehnologia japoneză „μ-Solator” a fost instalată în premieră în România și în Europa la Muzeul Antipa, pentru unul dintre cele mai prețioase specimene din patrimoniul național, scheletul de Deinotherium gigantissimum!
Obiect de podoabă – Cercel de argint cu sticlă bicoloră; Datare: secolele XVI – XVII; Descoperit în timpul săpăturilor arheologice sistematice de la Orșova;
Exponatul lunii Noiembrie reprezintă un cercel de argint, restaurat în cadrul Laboratorului Zonal de Restaurare. Obiectul a fost descoperit cu prilejul cercetărilor arheologice sistematice de la Orșova, județul Mehedinți. Cercelul este de tip candelabru, compus dintr-o placă centrală bogat ornamentată în relief cu forme rotunde, stelare, spirale, cu montura centrală a unei sticle bicolore (alb și roșu) având sistem de prindere cu toartă rotundă. La baza acestei plăci se află 5 brațe din sârmă de argint subțire, împletită, care au suferit deformări și pierderi de material. La capătul acestora, cândva, par să fi existat alte mici pandantive minuțios ornamentate, dintre care s-a păstrat unul aproape întreg, iar din unul a rămas doar un fragment. Podoaba a trecut printr-un proces elaborat de restaurare și conservare, fiind necesare atât tratamente chimice repetate, cât și curățări mecanice în diferite tehnici. Obiectul fiind fragilizat în zona inferioară, a fost nevoie de multă atenție în timpul intervențiilor, unde a fost obligatorie împiedicarea desfacerii viitoare a sârmelor. Pentru o consolidare de lungă durată a piesei de patrimoniu, care face parte din colecția Muzeului Național al Banatului, o ultimă etapă a fost consolidarea materialului aplicând o rășină sintetică pe toată suprafața acestuia.
Text elaborat de: Delia Apostu, restaurator metal, Laboratorul Zonal de Restaurare Investigații XRF: Diana Vărzaru Foto: Milan Sepețan
Sala „𝐂𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧” din cadrul expoziției #RedescoperăIstoria, în fotografie, o amforă descoperită la Sucidava este expusă, evocând atmosfera unei bucătării de campanie romană.
Sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de vineri, 𝟮𝟳 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟰, la o nouă expoziţie de fotografie şi obiect –"𝗖𝗶𝗼𝗽𝗹𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗶̂𝗻 𝗽𝗶𝗮𝘁𝗿𝗮̆".
Expoziţia aduce în atenţia publicului tablouri realizate după fotografii vechi sau fotografii alb-negru, începând chiar după anii 1930, continuând până după anii 1980, imagini ce ne înfăţişează munca cioplitorilor în piatră din zonele vecine comunei Maieru, în special din carierele de piatră din localităţile Măgura Ilvei, Poiana Ilvei sau chiar din Sângeorz-Băi. Pe lângă aceste fotografii şi tablouri, expoziţia adună diverse obiecte care erau folosite la prelucrarea manuală a pietrei, dar şi produse finite care erau obţinute prin prelucrarea acesteia. Istoria cioplitului în piatră la carierele de la Măgura Ilvei este veche. Până în jurul anului 1950 a existat în această zonă şi o cale ferată îngustă aparţinând societăţii Regna, cale care a fost dezafectată, ulterior construindu-se Calea ferată Ilva Mică-Vatra Dornei, dată în folosinţă în anul 1939. Primii care au exploatat în mod organizat piatra au fost un grup de aproximativ 400 de prizioneri de război care au fost aduși în carieră pentru că începuse marele proiect de construcție a căii ferate Ilva Mică – Vatra Dornei, fiind nevoie de piatră cioplită pentru lucrările inginerești și de artă ale căii ferate. Se cunoaşte că antreprenorii acestei lucrări au fost Francesco Cabassi și Carlo Gorii din Toscana, Italia, persoane care au condus destinele carierelor de atunci și care au inițiat meseriașii din aceste zone în arta cioplitului. Se ştie că din localitatea Maieru au lucrat la aceste cariere un număr de aproximativ 150 de măiereni, care zi de zi treceau pe jos peste dealuri, în special, pe Calea Poienii, dealul ce făcea legătura între Maieru şi Poiana Ilvei, respectiv Măgura Ilvei, fie prin vreme bună, prin arşiţă, prin ploaie, prin zăpadă, iarna făcându-şi adeseori cărări prin omătul ce le ajungea până la brâu. Cioplitul în piatră este o adevărată artă, una dintre cele mai vechi din lume, dar este şi un meşteşug, un mod de a trăi, o datină, care ne-a fost transmisă din generaţie în generaţie, dar care, în vremurile actuale, dispare de la o zi la alta. Anul acesta, la data de 8 iunie s-au împlinit 55 de ani de când în cadrul Muzeului „Cuibul visurilor” din Maieru a fost organizată o expoziţie permanentă dedicată acestor cioplitori, o expoziţie din fotografii şi diferite obiecte care s-a îmbogăţit pe parcursul anilor şi care ne aduce în memorie viaţa şi munca lor din acele vremuri de odinioară. Tot atunci, în cinstea lor, era înălţată o piatră memorială în parcul din localitatea Maieru, monument ce există şi astăzi. Pe un panou învechit de vreme şi păstrat în muzeu, se mai pot citi următoarele cuvinte: „Această expoziţie s-a deschis în semn de preţuire a hărniciei cioplitorilor de piatră din carierele învecinate. La data de 8 iunie 1969 s-a sărbatorit primul «Popas al pietrarilor», în cinstea căruia, în parcul comunal s-a înălţat o piatră memorială. Fie ca în calendarul frumoaselor noastre tradiții someşene să se statornicească şi această datină nouă”. Amintiri care ne sunt redescoperite prin aceasta nouă expoziţie - „Cioplitori în piatră”, în care fiecare dintre noi se plimbă cu paşi mărunţi pe lespezi de piatră cioplite de oameni simpli, printre gânduri cioplite din alte vremuri, peste o datină – cea a cioplitului în piatră – pe care, probabil, că de acum înainte o vom întâlni-o doar în muzee.
Expoziţia poate poate fi vizitată la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru în perioada 27 septembrie – 24 noiembrie 2024.
Responsabil proiect: Muzeograf, Viorel-Daniel Partene Vă aşteptăm cu mult drag!
La Palatul Suțu veți avea foarte curând ocazia să vizitați o nouă expoziție tematică. Aceasta se intitulează „𝗚𝗵𝗲𝗼𝗿𝗴𝗵𝗲 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 - 𝗼 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗮̆ 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗶𝗶, 𝘀̦𝘁𝗶𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗶, 𝗽𝗿𝗼𝗴𝗿𝗲𝘀𝘂𝗹𝘂𝗶”, iar vernisajul, la care vă invităm să participați, va avea loc pe data de 24 mai, începând cu ora 18.00. Gheorghe Marinescu (n. 23 februarie 1863 – d. 15 mai 1938) este fondatorul școlii românești de neurologie, un pionier al aplicării metodelor histologice și histopatologice în domeniul neurologiei, al metodelor anatomoclinice și electrofizice în cercetarea științifică, membru al Academiei Române, profesor al Facultății de Medicină din București, șef al Serviciului de Boli Nervoase al Spitalului Pantelimon, ulterior al Spitalului Colentina. Printre faptele științifice ale savantului român care au revoluționat lumea medicală, amintim realizarea primelor radiografii pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie (1896) și ulterior efectuarea radiografiilor pentru studierea craniului uman în colaborare cu fizicianul român Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), dar și realizarea primului film documentar științific (1898). Cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, realizează primul film științific din lume privind tulburările mersului în afecțiunile neurologice: „Tulburările mersului în hemiplegia organică“. Acest demers științific i-a atras atenția inventatorului și tehnicianului Auguste Lumière (1862-1954), servind totodată drept material de suport pentru descoperiri medicale ulterioare. Rezultatele răsunătoare ale cercetărilor sale sunt fructificate într-o serie de lucrări monografice, prefațate, coeditate sau generos elogiate de alți cercetători: „Celula nervoasă”, publicată în două volume, în 1909, considerată o lucrare de referință în neurologie, „Materia, viața și celula” (1914), „Hipnotismul din punct de vedere medico-legal” (1923), „Cercetări histo-chimice asupra fermenților oxidanți în fenomenul vieții” (1924), „Bătrânețe și reîntinerire” (1926), „Reflexe condiționate” (1935), „Tonusul muşchilor striați” (1937), etc. Prin propunerea acestui proiect expozițional dorim să aducem în atenția publicului biografia, descoperirile și cercetările doctorului Marinescu. Astfel, expoziția își propune să fie o incursiune în viața neurologului care va cuprinde un segment dedicat pregătirii lui Gheorghe Marinescu (parcursul său către medicină, fotografii de familie, diplome), apoi veți cunoaște cei mai importanți coloboratori ai medicului, precum: Victor Babeș, Jean Martin Charcot, Pierre Marie, Jean Neylies, Constantin Parhon. Parcursul expozițional continuă cu expunerea unor publicații redactate de Gheorghe Marinescu printre care: „Atlas de Histologie Patologică a Sistemului Nervos”, „Celula Nervoasă”, „Studiul emotivității prin reflexul galvanic”. Alături de fotografii, corespondență și desene de epocă, un loc important în expoziție este ocupat de aparatul de proiecție Pathé care i-a aparținut lui Gheorghe Marinescu și masca mortuară preluată de Nicolae Minovici (1868-1941) și realizată de Mihai Onofrei. Având veritabila vârsta de 75 de ani, cu trei zile înainte să moară, Marinescu așterne câteva gânduri în legătură cu organizarea înmormântării sale: „Nicio floare, niciun discurs; acei care m-au iubit să întrebuințeze banii pentru copiii săraci și vorbele bune pentru a încuraja pe cei suferinzi. Să nu se uite că cei ce trăiesc în lipsă și chiar în mizerie sunt prea numeroși, că cei cu dare de mână, cei îmbogățiți prin mijloace neoneste trăiesc din exploatarea, într-un fel sau altul, a celor ce muncesc. Plecând în lumea din care nimeni nu s-a întors, n-aș voi să supăr pe nimeni, dar adevărul trebuie spus: prea multă nedreptate este în blagoslovita țară românească! Ea este datorită ușurinței sau grabei cu care s-au dezlegat problemele vitale ale patriei. Lipsa de adevărată educație cetățenească și a sentimentului datoriei, precum și un orgoliu imens sau unele ambițiuni trecătoare au dat naștere la mai multe anomalii sociale. Cine le va îndrepta?” Curatorul expoziției este dr. Silvia Zamfir, coordonator Secție Antropologie Urbană - Muzeul Municipiului București. Intrarea la vernisaj este gratuită. Expoziția va fi deschisă în perioada 24 mai - 1 septembrie 2024.
1. ,,Târgul de sub oraș. Mărturii arheologice medievale și moderne descoperite în Târgu Neamț" este o expoziție la care încă lucrăm, pentru că ne dorim să oferim publicului posibilitatea de a vedea lucruri utile și interesante, legate de istoria orașului de la poalele Cetății Neamț.
Vă invităm la vernisajul acestei expoziții temporare, marți, 23 aprilie, ora 11.30, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț. Accesul este gratuit. 600 de ani de istorie, lucruri inedite, muzeologie, cercetare și dorința de a oferi publicului un produs muzeal atrăgător. Promovăm județul Neamț prin cercetare!
2. 18 aprilie - Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor, oferă o oportunitate unică de a creşte gradul de conştientizare a acestui instrument fundamental care se află în centrul identităţii culturale a oricărei comunități. Municipiul Mangalia, cea mai mare așezare urbană din sudul-estul Dobrogei, având o istorie milenară și multiculturală, dispune de resurse istorice cu valoare de unicat pentru a se transforma într-un veritabil muzeu în aer liber și într-o destinație turistică dezirabilă.
Mormântul tumular de la movila Documaci
Un important complex funerar a fost descoperit în anul 1993, într-unul dintre cei mai importanți tumuli cunoscuți încă din perioada interbelică sub denumirea de „movila Documaci”, cca 2 km vest de orașul Mangalia. Este vorba de un complex funerar de mari dimensiuni, format dintr-o cameră funerară cu dimensiunile de 3,50mx3m și 3,60m înălțimea bolții. Accesul în camera funerară se face printr-un dromos situat la est, lung de 9,50m și lat de 1,60m. Camera funerară și o parte a dromos-ului au acoperișul în formă de boltă și sunt tencuite cu mortar, iar cealaltă parte din dromos are acoperișul din blocuri mari de calcar așezate în două ape. Pereții camerei funerare sunt decorați cu o frescă bicoloră (roșu și verde), iar în dreptul ușii camerei funerare au fost descoperite fragmentele unui ancadrament al acesteia, din marmură, cu motive vegetale și urmă de pictură cu vopsea verde. Lângă mormânt (la 2m vest) a mai fost descoperită o construcție de formă rectangulară a cărei funcționalitate nu a putut fi încă stabilită cu exactitate. Complexul funerar a fost datat în secolele IV–III a. Chr. Acest mormânt a fost jefuit în Antichitate; conform urmelor descoperite, se pare că s-a și locuit în el; în interior au fost descoperite și fragmente ceramice de epocă romană târzie. Tot urmele unor persoane care au trecut pe aici sunt sgraffito-urile de pe pereții dromos-ului și ai camerei funerare, datate în secolul al X-lea p. Chr. Din inventarul mormântului s-a mai descoperit un inel de aur care avea pe chaton o broască-țestoasă.
3. Deosebită a fost experiența de a fi lector pentru studenții de la Memorial University of Newfoundland - Canada, și m-a onorat invitația primită de la Newfoundland and Labrador Archaeological Society de a vorbi despre descoperirile arheologice preistorice din zona Carpatică a României.
Deși prelegerea a fost în format on-line, m-am bucurat să vin în întâmpinarea curiozității studenților și să le răspund la întrebări. Iată că mărturiile arheologice din zona Neamțului au traversat oceanul!
Vă salut! Că tot e vreme rea și stă lumea în casă vă propun un rezumat video al săpăturilor depozitului de topoare cu brațele în cruce, din perioada eneoliticului(4500-3900BC) efectuate de specialiștii județului Mureș! Foarte interesantă alăturarea la nici 2 metri a unui celt, de epoca bronzului acesta fiind databil la 3000 de ani distanță. Probabil coincidență! Sincer, la început nu am conștientizat raritatea acestui depozit în situ, văzând uneori câte un topor descoperit izolat, dar ce poți să mai spui când bucuria specialiștilor a fost mai mare decât a mea. Sunt conștient că nu e la fel de sclipitor ca o ulcica de arginți, dar această descoperire poate face istorie și sunt extrem de mulțumit! Mulțumiri speciale arheologilor! Vizionare plăcută!
7. Târgu Neamț, ca așezare urbană, are o istorie de mai bine de 600 de ani.
Iar istoria lui este strâns legată de prezența, în apropiere, a Cetății Neamț, care putea asigura o anumită garanție a securității locuitorilor. Probabil că în mentalul colectiv al secolelor XIV-XV exista și imaginea unor cavaleri în armură, care trăiau și luptau în ținuturi îndepărtate. Cele două cahle fragmentare au fost descoperite la Cetatea Neamț și sunt o dovadă a unor influențe venite dinspre Europa Centrală.
8. EXPONATUL LUNII APRILIE LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: ACUL DE BRONZ CU CAP DISCOIDAL, BIJUTERIE DE ACUM 4000 DE ANI
Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ac cu capul discoidal, care a fost descoperit la Sebeş „Podul Pripocului” într-o aşezare de epoca bronzului aparţinând fazei a II-a a culturii Wietenberg. Piesa a fost descoperită în anul 1960 în urma cercetărilor întreprinse de muzeul sebeşean, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj. Acul, confecţionat din bronz, are lungimea 19,6 cm şi diametrul discului de 3,9 cm şi este ornamentat printr-un şir de proeminenţe realizate prin ciocănire dinspre partea opusă în tehnica „au repoussé” dispuse pe marginile discului, din care lipseşte un mic fragment. În şirul eliptic este încadrată o cruce realizată în aceiași manieră, iar sub disc tija este torsionată. Piesa a dezvoltat de-a lungul timpului o patină nobilă de culoare verde. Originea acestui tip de ac se găseşte la începutul epocii bronzului din Europa Centrală, iar piesa de la Sebeş poate fi datată începutul epocii bronzului mijlociu. În preistorie legăturile comerciale ale zonei Sebeşului nu se limitau în numai la ariile învecinate, existând descoperiri care atestă contacte cu spaţiile răsăritene, dar şi cu Europa Centrală. Unul dintre marile drumuri ale care lega podişul Transilvaniei de câmpia Tisei şi Europa Centrală şi trecea, de-a lungul Mureşului. Aşa stand lucrurile, nu ne surprinde prezenţa în bazinul râului Sebeş, afluent al râului Mureş, a unor bunuri de prestigiu importate din alte arii culturale, cum este acul cu cap discoidal descoperit la Sebeş. Pe acest drum se tranzitau atât sarea, necesară triburilor din vest unde acest bun lipseşte, cât şi unele produse finite din bronz sau aur, specifice spaţiului transilvănean. La schimb cu aceste produse, erau aduse materii prime pentru obţinerea bronzului (cositor, antimoniu, plumb), în baza acestor relaţii comerciale putându-se explica prezenţa la Sebeş a unor piese de factură central europeană, cum este acul cu cap discoidal de la „Podul Pripocului”, Sebeşul fiind situat pe un drum care lega zona saliniferă de la Ocna Sibiului cu Mureşul şi, de aici, cu Transdanubia şi Europa Centrală. Pe lângă relaţiile de schimb, acul cu cap discoidal de la Sebeş reprezintă o dovadă a simţului estetic deosebit al orfevrarilor care l-au produs, dar şi preferinţele, în ceea ce priveşte podoabele, a celor care l-au achiziţionat, putând oferi indicii asupra modei şi a gustului în materie de podoabe, în acele timpuri. Astfel, se observă legătura comunităților din zonă cu centrele metalurgice central-europene, acul la Sebeş, alături de alte descoperiri, reprezentând una dintre cele mai estice apariţii ale acestui tip de podoabă, cu mult în afara ariei în care ele se concentrează (centrul Europei). Ţinând seama de cronologia absolută realizată pe baza probelor de radiocarbon din necropola Wietenberg de la Sebeş, contemporană cu locuirea de la „Podul Pripocului”, acul poate fi datat în perioada cuprinsă între secolul XX şi jumătatea secolului al XVIII-lea î. Chr. Drepturile de autor pentru acest text aparțin Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș.
9. Piese metalice descoperite la suprafață în castrul roman de la Crâmpoia: un vârf de suliță, un cuțit de fier și o fibulă cu șarnieră (Scharnierfibel).
Acestea au fost descoperite în anul 1964 în urma unor cercetări de teren.(D. Măndescu - Descoperiri de suprafață în castrul roman de la Crâmpoia, pe Limes Transalutanus în Apulum, 43, I, 2006, 269-277, fig. 1).
10. O parte din misterele care au stat ascunse timp de secole sub actualul oraș Târgu Neamț pot fi cunoscute, începând de mâine, când vernisăm expoziția temporară, de arheologie, dedicată vestigiilor medievale și moderne.
Vă așteptăm marți, 23 aprilie, la ora 11.30, la vernisaj, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț.
11. Șantierul arheologic de la București Militari Câmpul Boja, a redevenit pentru două luni șantier arheologic școală pentru studenți și masteranzi de la Universitățile din București și Craiova.
Mulțumiri echipelor de muncitori și beneficiarului, care au înțeles să respecte și chiar să ne sprijine în cercetarea cu acribie, mergând uneori dincolo de limitele proiectului tehnic cu suprafața afectată, în interesul patrimoniului arheologic. O surpriză plăcuta, acolo unde, de obicei, beneficiarii și arheologii sunt pe baricade diferite. Aflat în partea de vest a Capitalei, pe malul Lacului Dâmbovița, Militari Câmpul Boja este un sit arheologic de categoria A, de importanță națională, fiindcă a dat numele culturii Militari-Chilia atribuita dacilor liberi din Muntenia. Dar în cadrul sitului au fost făcute descoperiri din neolitic, epoca bronzului, epoca fierului, secolele V-VII, X-XI și XVIII-XIX. Numeroase obiecte arheologice descoperite aici sunt în inventarul Muzeului Municipiului București, situl fiind citat în tratatul de Istorie a României. De asemenea, au fost publicate 5 cărți în seria arheologica Militari Câmpul Boja, la care se adaugă peste 30 de articole. Unele publicații și trimiteri bibliografice se găsesc aici https://www.researchgate.net/profile/Negru-Mircea/research
În anii ’30, trei tineri matematicieni polonezi – Marian Rejewski, Jerzy Różycki și Henryk Zygalski – au spart codul mașinii „Enigma”, considerată atunci imposibil de decodat. Cu rigle de calcul, tabele și o doză zdravănă de geniu, au demonstrat că logica poate învinge haosul războiului.
Mașina de criptare „Enigma”, inventată de Arthur Scherbius, a fost folosită de armata germană pentru mesaje secrete. Descifrarea ei a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial și a pus bazele criptografiei moderne – tehnologia care azi protejează conversațiile, plățile și datele noastre online. 
Unde: Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva
Vernisaj: Joi, 6 noiembrie 2025, ora 11:00 – Sala Șemineului, Palatul Magna Curia
Expoziția: 6 noiembrie – 5 decembrie 2025, în fața Lapidariului
: Imagini din arhiva Muzeului: daunele provocate la cutremurul înregistrat pe 4 martie 1977. Scheletul de Deinotherium gigantissimum, prăbușit în urma cutremurului, a fost restaurat de către Nicolae Pușcașu.
: Imagine de la implementarea tehnologiei japoneze „μ-Solator”, ceea ce permite protejarea specimenelor prețioase și pieselor de patrimoniu din România împotriva unui posibil cutremur major în București.
Deinotherium gigantissimum este înrudit cu elefanții actuali, le este un fel de văr, pentru că au urmat linii evolutive diferite. Caracteristica genului Deinotherium este prezența fildeșilor arcuiți în jos și fixați pe maxilarul inferior. În ciuda staturii sale uriașe, de peste 4 m înălțime și aproape tot atât lungime - adică era înalt cam cât o casă cu un etaj, acest animal uriaș, teribil și înfricoșător era erbivor!
Ziua de 10 februarie nu a fost întâmplător aleasă pentru a vi-l prezenta pe Deinotherium, deoarece aceasta este ziua în care, cu 189 de ani în urmă, s-a născut savantul Gregoriu Ștefănescu, cel care „l-a readus la viață”, dezgropându-l din nisipurile în care se odihnea de mai bine de 2 milioane de ani!
iar pentru montarea lui pe suport metalic, în 1906, prof. Ștefănescu l-a adus în țară, pentru trei luni, pe renumitul restaurator belgian Louis de Pauw.
Sala „𝐂𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧” din cadrul expoziției 
La Palatul Suțu veți avea foarte curând ocazia să vizitați o nouă expoziție tematică. Aceasta se intitulează „𝗚𝗵𝗲𝗼𝗿𝗴𝗵𝗲 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 - 𝗼 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗮̆ 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗶𝗶, 𝘀̦𝘁𝗶𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗶, 𝗽𝗿𝗼𝗴𝗿𝗲𝘀𝘂𝗹𝘂𝗶”, iar vernisajul, la care vă invităm să participați, va avea loc pe data de 24 mai, începând cu ora 18.00.
