luni, 4 noiembrie 2024

Obiect de podoabă – Cercel de argint cu sticlă bicoloră;

 

Exponatul lunii Noiembrie


Obiect de podoabă – Cercel de argint cu sticlă bicoloră;
Datare: secolele XVI – XVII;
Descoperit în timpul săpăturilor arheologice sistematice de la Orșova;


Exponatul lunii Noiembrie reprezintă un cercel de argint, restaurat în cadrul Laboratorului Zonal de Restaurare. Obiectul a fost descoperit cu prilejul cercetărilor arheologice sistematice de la Orșova, județul Mehedinți.
Cercelul este de tip candelabru, compus dintr-o placă centrală bogat ornamentată în relief cu forme rotunde, stelare, spirale, cu montura centrală a unei sticle bicolore (alb și roșu) având sistem de prindere cu toartă rotundă. La baza acestei plăci se află 5 brațe din sârmă de argint subțire, împletită, care au suferit deformări și pierderi de material. La capătul acestora, cândva, par să fi existat alte mici pandantive minuțios ornamentate, dintre care s-a păstrat unul aproape întreg, iar din unul a rămas doar un fragment.
Podoaba a trecut printr-un proces elaborat de restaurare și conservare, fiind necesare atât tratamente chimice repetate, cât și curățări mecanice în diferite tehnici. Obiectul fiind fragilizat în zona inferioară, a fost nevoie de multă atenție în timpul intervențiilor, unde a fost obligatorie împiedicarea desfacerii viitoare a sârmelor. Pentru o consolidare de lungă durată a piesei de patrimoniu, care face parte din colecția Muzeului Național al Banatului, o ultimă etapă a fost consolidarea materialului aplicând o rășină sintetică pe toată suprafața acestuia.


Text elaborat de: Delia Apostu, restaurator metal, Laboratorul Zonal de Restaurare
Investigații XRF: Diana Vărzaru
Foto: Milan Sepețan

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu