𝐄𝐗𝐏𝐎𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈 𝐒𝐄𝐏𝐓𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄: monedă emisă de împăratul Traian

 

𝐄𝐗𝐏𝐎𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈 𝐒𝐄𝐏𝐓𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄

Exponatul lunii septembrie este o monedă emisă de împăratul Traian, concepută ca principal instrument de propagandă vizuală pentru evenimentele ce se desfășurau în această lună a anului în Roma antică. Piesa face parte din tezaurul monetar roman descoperit la Oarța de Sus – Ogrăzi în anii 1985-1986, de către Georgeta Maria Iuga.

𝐃𝐄𝐓𝐀𝐋𝐈𝐈 𝐓𝐄𝐇𝐍𝐈𝐂𝐄

• Monetărie / Nominal: Roma / denar de argint
• Date fizice: Diametru: 18,8 mm | Greutate: 3,20 g | Titlu: 800 ‰ | Axă: 8
𝐀𝐕𝐄𝐑𝐒

Este reprezentat bustul laureat și drapat al împăratului Traian, orientat spre dreapta.

• 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚: IMP TRAIANO OPTIMO AVG GER DAC P M TR P / 𝐼𝑚𝑝(𝑒𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟) 𝑇𝑟𝑎𝑖𝑎𝑛𝑜 𝑂𝑝𝑡𝑖𝑚𝑜 𝐴𝑢𝑔(𝑢𝑠𝑡𝑢𝑠), 𝐺𝑒𝑟(𝑚𝑎𝑛𝑖𝑐𝑢𝑠), 𝐷𝑎𝑐(𝑖𝑐𝑢𝑠), 𝑃(𝑜𝑛𝑡𝑖𝑓𝑒𝑥) 𝑀(𝑎𝑥𝑖𝑚𝑢𝑠), 𝑇𝑟(𝑖𝑏𝑢𝑛𝑖𝑐𝑖𝑎) 𝑃(𝑜𝑡𝑒𝑠𝑡𝑎𝑡𝑒).

𝐑𝐄𝐕𝐄𝐑𝐒

Este reprezentat Jupiter stând spre stânga, ținând sceptrul în mâna stângă și fulgerul în mâna dreaptă, deasupra lui Traian, care ține o ramură.

• 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚: COS VI P P S P Q R / 𝘊𝘰(𝘯)𝘴(𝘶𝘭) 𝘚𝘦𝘹𝘵𝘶𝘮, 𝘗(𝘢𝘵𝘦𝘳) 𝘗(𝘢𝘵𝘳𝘪𝘢𝘦), 𝘚(𝘦𝘯𝘢𝘵𝘶𝘴) 𝘗(𝘰𝘱𝘶𝘭𝘶𝘴)𝘲(𝘶𝘦) 𝘙(𝘰𝘮𝘢𝘯𝘶𝘴).

𝗗𝐀𝐓𝐀𝐑𝐄 𝐒̦𝐈 𝐂𝐎𝐍𝐓𝐄𝐗𝐓 𝐈𝐒𝐓𝐎𝐑𝐈𝐂

Deși Traian este consul pentru a șasea oară din 112 p.Chr., prezența titlului 𝘖𝘱𝘵𝘪𝘮𝘰 𝘈𝘶𝘨𝘶𝘴𝘵𝘶𝘴 datează denarul între anii 114-117 p.Chr. Acest titlu onorific i-a fost acordat oficial de Senat (S P Q R) în toamna anului 114 p.Chr., probabil chiar de ziua sa de naștere, pe 18 septembrie.

După cum am afirmat la început, moneda a fost bătută cu scopul de a celebra și promova anumite evenimente legate de luna septembrie, astfel:

• 𝟏𝟖 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 – de 𝘕𝘢𝘵𝘢𝘭𝘪𝘴 𝘈𝘶𝘨𝘶𝘴𝘵𝘪, ziua de naștere a împăratului, poporul îi celebra Geniusul și protecția divină. Imaginea lui Jupiter întinzându-și mantia peste silueta lui Traian este elementul-cheie de propagandă, arătând că împăratul s-a născut sub auspicii divine excepționale.

• 𝟰-𝟭𝟵 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 – 𝘓𝘶𝘥𝘪 𝘙𝘰𝘮𝘢𝘯𝘪 (Jocurile Romane), celebrate în onoarea lui Jupiter Optimus Maximus, fiind cele mai vechi și mai importante jocuri de stat, ce includeau curse de care în 𝘊𝘪𝘳𝘤𝘶𝘴 𝘔𝘢𝘹𝘪𝘮𝘶𝘴, piese de teatru și procesiuni fastuoase. Un moment central era 𝘌𝘱𝘶𝘭𝘶𝘮 𝘐𝘰𝘷𝘪𝘴 (13 septembrie, la idele lunii), un banchet ritualic public oferit zeului pe Dealul Capitoliului. Astfel, moneda cu imaginea monumentală a lui Jupiter devenea piesa perfectă pentru a fi oferită ca soldă militarilor în preajma acestor mari sărbători.

Text: muzeograf Raul Cardoș

Foto: conservator Zamfir Șomcutean

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE: VAS MINIATURAL DE TIP MONOXILĂ

 

EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE

VAS MINIATURAL DE TIP MONOXILĂ

Vas miniatural de tip monoxilă, nr. inv. 36.339, aflat în patrimoniul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, aparține culturii Cucuteni, faza A3. Vasul miniatural este de formă dreptunghiulară, lucrat din pastă semifină de culoare cărămiziu deschis. Lipseşte un fragment din vas, fiind reîntregit prin restaurare. Prezintă o apucătoare, perforată orizontal, realizată prin ciupire din pasta vasului. Dimensiuni: H = 2,2 cm, Lmax = 6,2 cm, l = 4,1 cm.

Piesa a fost descoperită prin cercetările arheologice realizate în situl de la Fulgeriș-„La 3 cireși”/Dealul Fulgeriș, com. Pâncești, jud. Bacău, campania 2007, secțiunea S VIII, carou 5, locuința L4, la adâncimea de -0,45 m. Piesa a fost restaurată și conservată de colegii restauratori Iulia Voinescu și Petru Voinescu.

Așezarea de la Fulgeriș-La 3 cireși/ Dealul Fulgeriș, com. Pâncești este situată în Colinele Tutovei, în partea de sud-est a județului Bacău, pe partea stângă a Siretului, în nordul satului. Dealul Fulgeriș ocupă partea de vest a Colinelor Tutovei, ca subunitate a Podișului Bârladului, făcând parte din treapta ținuturilor deluroase ale județului Bacău. Limitele care evidențiază cel mai bine contactul unor domenii distincte ale mediului natural sunt, mai ales, cea sudică – pârâul Fulgeriș și cea nord-vestică – pârâul Soci, deci ocupă o zonă de interfluviu. Limita de est este reprezentată de un mic afluent al pârâului Fulgeriș, iar la vest Dealul Cristea aflat în prelungirea Dealului Fulgeriș, care delimitează limita de vest a Podișului Bârladului spre Siret.

Situl arheologic este cunoscut în urma cercetărilor de suprafață întreprinse în anii ’60 ai secolului XX efectuate de arheologii Marilena Florescu și Viorel Căpitanu, sondat în perioada anilor ’80 de Viorel Căpitanu, prin care se menționează că a fost descoperită o bogată stațiune arheologică aparținând culturii Cucuteni.

Cercetările recente au fost realizate în perioada anilor 2003-2015, 2018 și 2021, fiind cercetată o suprafață de 813,5 mp, din totalul de aproximativ un hectar și jumătate pe care se întinde situl cucutenian de la Fulgeriș. Suprafața a fost delimitată cu ajutorul scanărilor arheomagnetice realizate pe suprafața sitului în anul 2009, de o echipă din cadrul Platformei ARHEOINVEST (Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași), coordonată de dr. Vasile Cotiugă și dr. Andrei Asăndulesei. Scanarea arheomagnetică a fost reluată în 2015 de o echipă coordonată de Institut für Ur- und Frühgeschichte, Friedrich-Alexander - Universität Erlangen-Nürnberg și Institutul de Arheologie Iași, coordonatorul acestui proiect fiind dr. Carsten Mischka.

Stratigrafia sitului aflat în acest punct se prezintă astfel: nivelul cel mai vechi este datat în perioada eneolitică, cultura Cucuteni, etapa A3; urmează un nivel datat în epoca bronzului, cultura Monteoru; ultimul nivel de locuire fiind din perioada epocii geto-dacice, sec. I î.Hr.-I d.Hr.

 
În cadrul cercetărilor arheologice întreprinse între anii 2003-2021 au fost trasate un număr de 19 secțiuni prin care au fost cercetate resturile a 9 locuințe cucuteniene, un număr de 62 de complexe închise (în general gropi menajere), din care 34 sunt datate în nivelul cucutenian, 3 datează din epoca bronzului și 25 aparțin perioadei geto-dace, precum și 3 șanțuri de apărare, datate în perioada eneolitică, cultura Cucuteni, faza A3.

Bibliografie: Lăcrămioara-Elena Istina, Situl arheologic de la Fulgeriş-„La 3 cireşi/ Dealul Fulgeriş, în Monumente istorice băcăuane, III, Oneşti, Editura Magic Print, 2015, 44 p.; Lăcrămioara-Elena Istina, Cercetări în situl cucutenian de la Fulgeriş, jud. Bacău (2003-2013), în vol.: Orbis Praehistoriae. Mircea Petrescu-Dîmboviţa – in memoriam (Ediderunt V. Spinei, N. Ursulescu, V. Cotiugă), Honoraria 11, Iaşi, p. 379-420; Lăcrămioara-Elena Istina, Așezarea cucuteniană de la Fulgeriș. Catalogul descoperirilor arheologice, Onești, Editura Magic Print, 2016, 110 p.

Dr. Lăcrămioara-Elena Istina

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE: PIEPTENE DE CULES AFINE

 

EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE

PIEPTENE DE CULES AFINE

Obiectul face parte din colecția muzeului nostru și a fost achiziționat de către muzeograful Dorinel Ichim în anul 1975 de la Gheorghe Roșu din Camenca, Brusturoasa. 

Are formă de căuș și se compune din: căușul propriu-zis cioplit dintr-o singură bucată de lemn. La una din părți sunt prinși 20 dinți de fier; două aripioare din lemn de o parte și de alta a dinților metalici, prinse cu cuie de lemnul căușului. Peste căușul din lemn sunt prinse două bucăți de scândură pentru a acoperi o parte din el. Dinții metalici prezintă urme de rugină.

Are o lungime de 30 cm, o lățime de 13 cm și o înălțime de 7 cm.
A fost făcut într-un atelier rural din zona Brusturoasa în anul 1950.
Un obiect folosit în această perioadă a anului la culesul afinelor din zona înaltă a Văii Trotușului. Culegătorul trecea cu pieptenele prin crenguțele tufelor sălbatice iar acesta desprindea curat, rapid și blând doar mărgelele albastre și coapte care cădeau în cupa de lemn, protejând astfel tufele pentru anii care urmau.

Muzeograf: Sebastian Sascău

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal Iulian Antonescu - Muzeul de Etnografie Bacău.

Porumbeii voiajori (Columba livia f. domestica)

 

Deschiși permanent pentru cunoaștere!

Exponatul lunii septembrie 2026, la Vivariu Bacău - Porumbeii voiajori (Columba livia f. domestica)

Înainte de WhatsApp, e-mail sau telefoane mobile, omenirea a avut cel mai rapid și sigur sistem de comunicații din lume: porumbelul voiajor. Cunoscuți și ca porumbei-poștași sau curieri, acești sportivi de elită ai aerului au schimbat destinele unor imperii și au salvat mii de vieți în războaie.

Porumbeii voiajori sunt adevărate „mașinării” biologice programate pentru zbor.

Au o „busolă internă ” - un simț de orientare incredibil și un instinct nativ de a se întoarce mereu acasă, la cuibul lor, indiferent de unde sunt lansați.

Corp atletic, robuști dar aerodinamici, cu pieptul bombat, mușchi puternici și oasele aripilor groase. Penele sunt fine, mătăsoase și foarte dense, protejându-i de vânt și ploaie. Îi găsim în culori variate, de la vinețiu cu dungi negre, până la roșu sau bălțat.
Utilizarea lor pentru transmiterea mesajelor a început în Antichitate, dintr-un motiv simplu: erau mult mai rapizi și mai siguri decât un mesager uman pe jos sau călare.

În Grecia Antică (acum 2500 de ani), porumbeii anunțau învingătorii Jocurilor Olimpice în Siria, Persia, Egipt și China, marile orașe comunicau prin rețele bine puse la punct de porumbei-poștă.
În Evul Mediu, navigatorii olandezi au adus în Europa porumbei voiajori renumiți din Bagdad.

Secolul XIX și mai ales în Primul Război Mondial, au format „poșta militară”. Când liniile de telegraf erau tăiate de bombe și radioul nu funcționa, porumbeii zburau prin fum și gloanțe pentru a duce mesajele secrete la destinație.

Abia când tehnologia radio și telefoanele au devenit moderne și stabile, acești mesageri înaripați s-au „pensionat” oficial din armată, rămânând astăzi o pasiune fascinantă pentru crescătorii din întreaga lume.

Material realizat de muzeograf dr. Burghelea Costel.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

FOSILE DE MAMUT (MANDIBULĂ ȘI MOLARI) descoperite în albia râului Timiș din zona localității Bazoș, donate de Tiberiu Fîntînă

 

Exponatul lunii septembrie

FOSILE DE MAMUT (MANDIBULĂ ȘI MOLARI) descoperite în albia râului Timiș din zona localității Bazoș, donate de Tiberiu Fîntînă

Mamuții (genul Mammuthus) au fost rude apropiate ale elefanților actuali, aparținând aceleiași familii, Elephantidae. În Europa au trăit mai multe specii succesive, iar dintre acestea, mamutul lânos (Mammuthus primigenius) a devenit unul dintre cele mai cunoscute animale ale Epocii Glaciare. Deși imaginea mamuților este asociată cu dimensiuni impresionante, mamutul lânos avea o talie comparabilă cu cea a elefanților actuali, masculii atingând aproximativ 3 m la umăr, în timp ce femelele erau considerabil mai mici.

Exponatul lunii septembrie este reprezentat de un lot de fosile de mamut, alcătuit dintr-o mandibulă și doi molari care ar putea proveni de la același individ. Ansamblul face parte din patrimoniul Muzeului Național al Banatului, fiind donat în anul 2024 împreună cu alte eșantioane de fosile descoperite în aceeași zonă a râului Timiș. Caracteristicile morfologice permit atribuirea acestor fosile mamutului lânos (Mammuthus primigenius), una dintre speciile de mamut cel mai bine adaptate la condițiile reci ale Pleistocenului. Molarii mamuților reprezintă una dintre cele mai interesante adaptări ale acestor animale la mediul în care au trăit. Prin mișcarea mandibulei, aceștia funcționau asemenea unor pietre de moară, fiind alcătuiți din numeroase lamele paralele de smalț, dentină și cement, dispuse transversal pe coroana dintelui. Prin uzură, pe suprafața dintelui se formau creste, numite lofe, care permiteau mărunțirea eficientă a vegetației fibroase și abrazive. Astfel, spre deosebire de oameni, din cauza uzurii intense, mamuții își înlocuiau succesiv molarii, putând avea, pe parcursul vieții, până la șase generații de molari. Pe măsură ce un dinte se uza, următorul molar se deplasa treptat dinspre partea posterioară spre partea anterioară a mandibulei, înlocuindu-l pe cel uzat. Prin urmare, stadiul de dezvoltare și gradul de uzură al molarilor oferă paleontologilor indicii importante despre vârsta unui individ.

Dacă analizăm cei doi molari ca aparținând mandibulei și luăm în considerare poziția lor, precum și absența unui alt molar în spatele acestora, ei ar putea reprezenta al șaselea și ultimul molar din succesiunea dentară (M6). Această interpretare ar sugera că mandibula a aparținut unui adult matur, cu o vârstă estimată orientativ la 40–60 de ani. Dacă molarii și mandibula provin însă de la indivizi diferiți, mandibula ar fi aparținut unui mamut matur, în timp ce dinții, analizați individual, prezintă caracteristici compatibile cu al cincilea molar din succesiunea dentară (M5), iar gradul lor de uzură ar indica un individ adult tânăr, cu o vârstă estimată orientativ la 30–40 de ani. 

Mamuții au coexistat cu oamenii preistorici, pentru care au reprezentat o resursă valoroasă, utilizată în numeroase scopuri: de la consumul de carne, confecționarea de unelte și obiecte de artă din oase și defense sau de articole vestimentare din blană și piele, până la folosirea elementelor scheletice în construcții și, uneori, chiar și drept combustibil. Valorificarea intensivă a acestor materiale ar putea fi explicată, cel puțin în parte, prin deficitul de lemn din mediul de stepă în care trăiau oamenii și mamuții. Studiile genetice și arheologice au contribuit la schimbarea imaginii asupra relației dintre oameni și mamuți. În prezent, pe lângă presiunea exercitată de vânătoarea umană, dispariția mamuților este considerată rezultatul unui cumul de factori, printre care schimbările climatice de la sfârșitul ultimei glaciațiuni, precum și transformarea și reducerea habitatelor favorabile.

Majoritatea populațiilor continentale de mamuți lânoși au dispărut în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, însă un mic grup a supraviețuit, izolat, pe Insula Wrangel, în Oceanul Arctic. Analizele ADN realizate în ultimele decenii au oferit informații valoroase despre această populație izolată. Deși dimensiunea redusă a populației a dus la scăderea diversității genetice și la acumularea unor mutații potențial nocive, cercetările arată că acestea nu au cauzat dispariția populației, care ar fi rămas relativ stabilă timp de mii de ani. Extincția mamuților, în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, ar fi putut fi favorizată de un eveniment brusc, precum apariția unei boli, o schimbare rapidă a mediului sau un alt factor perturbator.

Text și macheta grafică a afișului realizate de: Ionela Rădac, muzeograf;

Fotografie: Ioan Tasi.

Bibliografie selectivă:

Dehasque, M., Morales, H. E., Díez-del-Molino, D., Pečnerová, P., Chacón-Duque, J. C., Kanellidou, F., ... & Dalén, L. (2024). Temporal dynamics of woolly mammoth genome erosion prior to extinction. Cell, 187(14), 3531-3540.

Lister, A. M. (2001). The Origin and Evolution of the Woolly Mammoth. Science, 294(5544), 1094–1097.

Metcalfe, J.Z., Longstaffe, F.J., Zazula, G. D. (2010). Nursing, weaning, and tooth development in woolly mammoths from Old Crow, Yukon, Canada: implications for Pleistocene extinctions. 

Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology, 298(3-4), 257-270.
Stuart, A. J., Sulerzhitsky, L. D., Orlova, L. A., Kuzmin, Y. V., & Lister, A. M. (2002). The latest woolly mammoths (Mammuthus primigenius Blumenbach) in Europe and Asia: a review of the current evidence. Quaternary Science Reviews, 21(14-15), 1559-1569.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

EXPONATUL LUNII AUGUST LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ: SERVICIU DE MASĂ PENTRU CONDIMENTE FABRICAT LA MANUFACTURA DE FAIANȚĂ FINĂ DE LA BATIZ

 

EXPONATUL LUNII AUGUST LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ: SERVICIU DE MASĂ PENTRU CONDIMENTE FABRICAT LA MANUFACTURA DE FAIANȚĂ FINĂ DE LA BATIZ

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș propune publicului, în luna august, un obiect deosebit din patrimoniul său: un serviciu de masă pentru condimente, realizat la renumita manufactură de faianță fină de la Batiz, județul Hunedoara.

Realizat din faianță cu pastă albă și glazurat în alb-gălbui, obiectul se remarcă atât prin eleganța formelor, cât și prin bogăția ornamentației. Piesa este alcătuită dintr-un suport și două recipiente, cel mai probabil destinate păstrării uleiului și oțetului.

Suportul are o bază ovală, cu lungimea de 19,5 cm și lățimea de 9 cm. În partea centrală se înalță o coloană canelată, stilizată, cu o înălțime de 20,5 cm, terminată sub forma unei cupe ornamentate cu frunze. Acest element central domină compoziția prin înălțime și accentuează caracterul decorativ al ansamblului.

De o parte și de alta a coloanei sunt amplasate cele două recipiente, susținute de suporturi bogat ornamentate prin ajurare. Acestea au o înălțime de 15 cm și un diametru maxim de 5,5 cm. Buzele recipientelor sunt prevăzute cu capace care imită, în maniera specifică obiectelor decorative ale epocii, aspectul unui cap de pasăre. Pentru o manipulare mai sigură, recipientele sunt prevăzute cu două toarte supraînălțate.

Culoarea alb-crem, finisajul lucios și ornamentația în relief conferă obiectului o eleganță aparte. Motivele vegetale se îmbină armonios cu elementele geometrice ajurate și cu cele zoomorfe, transformând un obiect destinat uzului casnic într-o piesă cu o pronunțată valoare decorativă.

Manufactura de faianță fină de la Batiz, din județul Hunedoara, a fost înființată în 1811, când Georg d’André, originar din Trieste și un ceramist deosebit de apreciat, l-a convins pe proprietarul de atunci al localității, József Naláczi, că în zonă există resurse importante de argilă potrivite pentru producerea faianței fine. Astfel a luat naștere cea mai importantă manufactură de faianță fină din Transilvania.

Anul 1832 reprezintă un moment de cotitură în evoluția manufacturii, atât din punct de vedere artistic, cât și tehnic. Georg d’André a introdus noi materii prime și smalțuri, aplicate pe forme de vase tradiționale specifice epocii. Printre inovațiile cu cel mai mare impact s-a numărat introducerea smalțului negru strălucitor, precum și crearea unor forme noi de vase, cu o estetică superioară. Serviciul pentru condimente prezentat în luna august la muzeul sebeșean se înscrie în această categorie de obiecte care ilustrează preocuparea pentru îmbinarea funcționalității cu rafinamentul decorativ.

Manufactura s-a dezvoltat rapid, ajungând ca în 1855 să numere aproximativ 50 de muncitori. Activitatea de la Batiz a avut un caracter de pionierat nu doar în producția de faianță fină, ci și în formarea specialiștilor. Aici s-au pregătit viitori ceramiști care au contribuit ulterior la dezvoltarea primei manufacturi de faianță fină din Țara Românească, înființată la Târgu Jiu, unde au fost aplicate tehnologii specifice Batizului.

Cunoștințele de chimie și experiența practică ale lui Georg d’André au contribuit la dezvoltarea unor smalțuri și amestecuri de pastă care l-au situat printre specialiștii importanți ai domeniului din Imperiul Austriac. La Batiz s-au făcut, de asemenea, încercări de pionierat în producția de porțelan, reușindu-se obținerea acestuia exclusiv din materii prime autohtone.

În 1865, manufactura și-a încetat activitatea, pe fondul neînțelegerilor cu noul proprietar al domeniului, Bethlen Oliviér. Cu toate acestea, numele manufacturii de la Batiz și cel al lui Georg d’André au rămas legate de începuturile și dezvoltarea producției autohtone de faianță fină și de încercările de realizare a porțelanului din materii prime locale.

Prin forma sa elaborată, tehnica de realizare și bogăția decorului, serviciul de masă pentru condimente de la Batiz oferă publicului ocazia de a descoperi nu doar rafinamentul obiectelor de uz cotidian din secolul al XIX-lea, ci și povestea unei manufacturi care a avut un rol esențial în dezvoltarea ceramicii fine din spațiul transilvănean.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș invită publicul să descopere și să privească această piesă nu doar ca pe un obiect decorativ, ci ca pe o mărturie a ingeniozității tehnice, a gustului artistic și a spiritului inovator care au caracterizat manufactura de la Batiz.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeş.

𝘝𝘦𝘴𝘱𝘢 𝘤𝘳𝘢𝘣𝘳𝘰 𝘓., 1758, 𝘉𝘢̆𝘳𝘻𝘢̆𝘶𝘯𝘪

 

𝗢𝗯𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗹𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗔𝗨𝗚𝗨𝗦𝗧 -𝗦𝗘𝗖𝗧̦𝗜𝗔 𝗗𝗘 𝗦̦𝗧𝗜𝗜𝗡𝗧̦𝗘𝗟𝗘 𝗡𝗔𝗧𝗨𝗥𝗜𝗜 Muzeul Olteniei

 
𝘝𝘦𝘴𝘱𝘢 𝘤𝘳𝘢𝘣𝘳𝘰 𝘓., 1758, 𝘉𝘢̆𝘳𝘻𝘢̆𝘶𝘯𝘪
𝘐𝘯𝘴𝘦𝘤𝘵𝘢: 𝘏𝘺𝘮𝘦𝘯𝘰𝘱𝘵𝘦𝘳𝘢: 𝘝𝘦𝘴𝘱𝘰𝘪𝘥𝘦𝘢: 𝘝𝘦𝘴𝘱𝘪𝘥𝘢𝘦: 𝘝𝘦𝘴𝘱𝘪𝘯𝘢𝘦: 𝘝𝘦𝘴𝘱𝘢

𝗛𝗼𝗿𝗻𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲 (𝗯𝗮̆𝗿𝘇𝗮̆𝘂𝗻𝗶𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝗴𝗮̆𝗿𝗴𝗮̆𝘂𝗻𝗶𝗶) sunt cele mai mari specii de viespi sociale, aparținând genului biologic #Vespa. Aceste insecte ce impresionează prin dimensiuni, pot ajunge la lungimi de peste 3-5 centimetri și joacă un rol complex în ecosistem, fiind atât prădători eficienți, cât și o potențială amenințare pentru oameni și albine.

𝗖𝗮𝗿𝗮𝗰𝘁𝗲𝗿𝗶𝘀𝘁𝗶𝗰𝗶 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹𝗲
𝗱𝗶𝗺𝗲𝗻𝘀𝗶𝘂𝗻𝗶: matca măsoară între 25-35 mm, în timp ce lucrătoarele au între 18-24 mm.
𝗮𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁: corpul prezintă dungi caracteristice galbene și negre pe abdomen, iar toracele și capul au nuanțe de roșu-cărămiziu și maro.
𝗵𝗿𝗮𝗻𝗮̆: adulții consumă nectar, sevă de copac și fructe coapte, dar vânează activ alte insecte (muște, omizi, albine) pentru a hrăni larvele.

𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲: spre deosebire de alte viespi, bărzăunii sunt activi și pe timp de noapte, fiind adesea atrași de lumina artificială a felinarelor sau ferestrelor.

𝗜𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗻𝘁̦𝗮 𝗲𝗰𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹
#Bărzăunul joacă un rol ecologic esențial de biopredator, controlând populațiile de insecte dăunătoare din grădini și păduri. Din acest motiv, reprezintă și o mare problemă pentru apicultori, deoarece atacă stupii de albine și distrug coloniile pentru a le fura mierea și larvele. Deși nu sunt extrem de agresivi când sunt singuri la cules, devin extrem de violenți dacă cineva se apropie de cuibul lor

𝗖𝗶𝗰𝗹𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗮𝗹 𝗯𝗮̆𝗿𝘇𝗮̆𝘂𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 (𝗩𝗲𝘀𝗽𝗮 𝗰𝗿𝗮𝗯𝗿𝗼) este anual și se desfășoară în patru etape distincte, strâns legate de schimbarea anotimpurilor. Întreaga colonie piere la începutul iernii, singurele 

supraviețuitoare fiind viitoarele mătci:
#primăvara: 𝗳𝗼𝗻𝗱𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗰𝗼𝗹𝗼𝗻𝗶𝗲𝗶,
#vara: 𝗲𝘅𝘁𝗶𝗻𝗱𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗿𝗮𝗽𝗶𝗱𝗮̆,
#toamna: 𝗿𝗲𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲𝗮,
#iarna: 𝗵𝗶𝗯𝗲𝗿𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮.

𝗖𝘂𝗶𝗯𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗵𝗮̂𝗿𝘁𝗶𝗲: Își construiesc cuiburile din lemn mestecat amestecat cu salivă, amplasate adesea în scorburi, poduri sau sub streșini.
Cuibul de bărzăun (Vespa crabro) își schimbă radical dimensiunea, aspectul și nivelul de activitate în funcție de perioada anului. 

𝗩𝗲𝗻𝗶𝗻𝘂𝗹 𝘀̦𝗶 𝗮𝗴𝗿𝗲𝘀𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮
Deși au o reputație înfricoșătoare, hornetele europene sunt, în general, mai puțin agresive decât viespile comune și evită contactul cu oamenii. Totuși, înțepătura lor este extrem de dureroasă din cauza cantității mai mari de venin și a prezenței acetilcolinei.
Spre deosebire de albine, o singură hornetă poate înțepa de mai multe ori fără să își piardă acul. Înțepăturile devin periculoase în caz de atacuri multiple sau dacă persoana suferă de o alergie severă (șoc anafilactic), situație în care este necesară asistență medicală de urgență.

𝗠𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗱𝗿. 𝗟𝗶𝗹𝗮 𝗚𝗶𝗺𝗮, 𝘀̦𝗲𝗳 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗦̦𝘁𝗶𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗹𝗲 𝗡𝗮𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 - Muzeul Olteniei

 
𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗼:
https://www.onomeus.ro/.../cum-protejam-nucleele-de...
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vespa_crabro
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vespa_crabro...

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

Perușul ondulat (Melopsittacus undulatus) - VIDEO

 

Sursa: Youtube Utilizator: Complexul Muzeal Ion Borcea Bacau

 

 

Exponatul lunii august 2026 la Vivariul din Bacău este Perușul ondulat (Melopsittacus undulatus)

Înregistrați prima dată în 1805, perușii ondulați sunt animale de companie populare în întreaga lume datorită dimensiunilor mici.
Perușul ondulat este al treilea cel mai popular animal de companie din lume, după câine și pisică.

Material realizat de conservator Corduneanu Emil

CĂMĂȘOIU FEMEIESC

 

EXPONATUL LUNII AUGUST
CĂMĂȘOIU FEMEIESC

Cămașa din imagine a fost țesută și aleasă în războiul de țesut de Ioana Tițu din satul Scurta, comuna Orbeni, județul Bacău, în anul 1885. 

A fost achiziționată, sub formă de donație, de către preotul Vasile Heisu din Răcăciuni, Bacău, în anul 1968, de la Paraschiva Iordache Luca, fiica autoarei.

„Cămășoiu” este TIP I (CARPATIC), cu altiță din croi și mâneca largă jos.

Confecționată din borangic galben, cămașa este ornamentată pe toată suprafața cu „steluțe” albe, bătute cu fluturi. 

Grupurile de steluțe sunt despărțite între ele de grupuri de vrâste bătute cu fluturi și mărgele. Pe stani, în jurul gurii gâtului, se găsesc flori flori albe și roșii din mătase. 

Atât la gura gâtului, cât și jos, la mâneci, au fost prinse mărgele albastre.

Pe altiță regăsim două grupuri de păsări afrontate și flori geometrice.

Face parte din costumul femeiesc, cu androc și maramă de borangic galben.

Muzeograf, Viorica Băluță

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum

 

Exponatul lunii AUGUST:
Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum

Marți, 4 august, ora 11, vă așteptăm la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură albă, cu imaginea lui Mithras în scena tauroctoniei. Acest zeu de origine indo-iraniană a pătruns în panteonul de divinități adorate pe cuprinsul Imperiului Roman. Mithras este un zeu al Sorelui, al adevărului și al luminii, al cărui cult se adresa unui grup restrâns de inițiați la care femeile nu aveau acces.

Ajunsă în laboratorul de restaurare al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, această operă sculpturală a beneficiat de o atenție deosebită din partea restauratoarei Sidonia P. Olea.

Expoziția este organizată de este organizat de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia cu sprijinul Consiliul Județean Alba. Vernisajul va fi transmis online pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Opera sculpturală va fi prezentată de dr. Radu Ota, dr. Sidonia P. Olea și dr. Adrian Cosmin Bolog.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Perușul ondulat (Melopsittacus undulatus)

 

Deschiși permanent pentru cunoaștere!

Exponatul lunii august 2026 la Vivariul din Bacău este Perușul ondulat (Melopsittacus undulatus)

Perușul se găsește prin părțile uscate ale Australiei și a supraviețuit timp de cinci milioane de ani în condițiile dure ale acelui continent. Este o pasăre mică, cu o greutate medie de 50 grame. Culoarea originară a perușului este verde, iar în urma domesticirii s-au obținut cele mai variate culori. Perușul are cioc puternic și picioarele scurte, fiecare cu patru degete care se termină cu gheare scurte. Perușii sălbatici sunt în general mai mici, cu o lungime de aproximativ 18 cm, în timp ce perușii domestici pot ajunge până la 20 cm. Durata de viață a perușilor poate varia între 5 și 15 ani.

Material realizat de conservator Corduneanu Emil

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Stiintele Naturii "Ion Borcea" Bacău.

„Obiecte din colecția Binder”, acuarelă de Carl Brandsch

 

Exponatul lunii iunie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș – „Obiecte din colecția Binder”, acuarelă de Carl Brandsch

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș propune publicului, în luna iunie, un nou Exponat al Lunii: lucrarea „Obiecte din colecția Binder”, o acuarelă pe carton realizată în anul 1948 de pictorul Carl Brandsch (1900–1978).

Lucrarea, cu dimensiunile de 60 × 48 cm, surprinde un ansamblu de obiecte etnografice africane din colecția exploratorului, comerciantului și colecționarului sebeșean Franz Binder (1820–1875), personalitate remarcabilă care a contribuit la constituirea uneia dintre cele mai valoroase colecții etnografice provenite din Africa.

Din punct de vedere compozițional, tabloul este construit într-o manieră echilibrată, dar dinamică, obiectele fiind organizate într-o structură aproape piramidală. Coarnele de animal formează axul central al compoziției, în timp ce celelalte piese – arme, obiecte de uz ceremonial și artefacte etnografice – creează un ansamblu armonios și stabil.

Paleta cromatică este dominată de tonuri de ocru, brun și griuri calde, completate de nuanțe de alb și crem și de discrete accente de verde și albastru. Fundalul luminos, tratat sintetic prin tușe largi, pune în evidență obiectele reprezentate cu o modelare atentă și o cromatică mai închisă. Desenul este ferm, fără a cădea în hiperrealism, iar maniera de lucru trădează influențe postimpresioniste și o evidentă tendință de simplificare a formelor. Pensulația liberă și expresivă conferă lucrării prospețime și sensibilitate artistică.

Carl Brandsch s-a născut în anul 1900, în localitatea Fișer, județul Sibiu. După absolvirea Gimnaziului Evanghelic din Sighișoara și promovarea examenului de maturitate în 1918, și-a continuat studiile în Germania, la Academia de Agricultură din Hohenheim, unde a obținut, în 1922, diploma de inginer agronom, secția pedagogică. 

Revenit în țară, a fost profesor la Sighișoara și Gheorgheni, iar pasiunea pentru desen l-a determinat să urmeze cursurile Academiei de Arte Frumoase din Cluj între anii 1928 și 1930. Din anul 1934 s-a stabilit la Sebeș, unde a fost numit profesor de desen și caligrafie la Gimnaziul Evanghelic. Începând din 1935 a preluat catedra de desen de la profesorul Michael Acker, iar ulterior a predat și lucrul manual și științele naturii.

Acuarelist de o sensibilitate aparte, Carl Brandsch a dedicat numeroase lucrări Sebeșului și împrejurimilor sale, remarcându-se prin finețea redării peisajelor și prin stăpânirea tehnicilor de acuarelă, ulei și cărbune. S-a stins din viață în anul 1978, la Sighișoara, lăsând o operă cu autentică valoare artistică și documentară.

Prin desemnarea acestei lucrări drept Exponatul Lunii iunie, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș aduce în atenția publicului atât creația unui artist strâns legat de oraș, cât și patrimoniul etnografic valoros reprezentat de colecția Binder.

Invităm publicul să viziteze Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș pentru a admira atât tabloul „Obiecte din colecția Binder”, cât și obiectele originale ilustrate de Carl Brandsch, expuse în cadrul colecției Binder. Această întâlnire dintre opera de artă și patrimoniul muzeal oferă vizitatorilor o perspectivă unică asupra valorii istorice și artistice a acestor piese de excepție.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeş.

„Dangabor” – o brăţară din fier specifică tribului Bongo, provenită din colecția Franz Binder

 

Exponatul lunii iulie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: „Dangabor” – o brăţară din fier specifică tribului Bongo, provenită din colecția Franz Binder

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş prezintă, în luna iulie 2026, un nou exponat deosebit din patrimoniul său: o brăţară din fier, cunoscută sub denumirea de „dangabor”, specifică tribului Bongo din Africa Centrală. Piesa provine din colecția exploratorului și comerciantului sebeșean Franz Binder (1820–1875), una dintre cele mai valoroase colecții etnografice africane constituite în secolul al XIX-lea.

Brățara este realizată prin forjarea unei bare de fier cu secțiune rotundă, modelată sub forma unei bucle cu diametrul de 6,5 cm. La extremități, bara capătă o secțiune dreptunghiulară și se subțiază progresiv, capetele rămânând deschise, la o distanță de aproximativ 2,5 cm unul de celălalt. Acestea sunt răsucite de șase ori peste ele însele, formând două terminații asemănătoare unor antene, încheiate cu cârlige.

Importanța acestei podoabe este descrisă de antropologul german Georg August Schweinfurth în lucrarea „The Heart of Africa”, rezultat al călătoriilor sale întreprinse între anii 1868 și 1871 în regiunile până atunci puțin cunoscute ale Africii Centrale. Potrivit acestuia, „dangabor” reprezenta podoaba de care bărbații tribului Bongo erau cei mai mândri, termenul însemnând literalmente „inele unul deasupra altuia”.

Acest tip de ornament era întâlnit și la triburile Dinka și Dyoor, însă varianta purtată de Bongo era considerabil mai elaborată. Brățările erau suprapuse astfel încât să acopere brațul până aproape de cot, fiecare piesă fiind prevăzută cu o proeminență dimensionată pentru a se armoniza cu celelalte. Diametrul acestora creștea treptat de la încheietura mâinii spre cot, formând ceea ce Schweinfurth descria sugestiv drept o veritabilă „mânecă de zale”, fiecare inel putând fi rotit sau deplasat independent.

Astăzi aflată în pragul dispariției, populația Bongo locuia în secolul al XIX-lea pe cursul mijlociu al râului Dyoor și de-a lungul afluenților sudici ai Bahr-el-Ghazalului, într-o regiune cuprinsă între 6° și 8° latitudine nordică, pe teritoriul actualului Sudan de Sud. Comunitatea era alcătuită în principal din agricultori care cultivau sorg, mei, susan, arahide, fasole, tutun și igname. Creșteau păsări de curte, capre și câini, iar vânătoarea și pescuitul completau resursele necesare traiului.

Piesa expusă este strâns legată de biografia lui Franz Binder. Născut la Sebeş în anul 1820, acesta s-a stabilit la Khartoum în 1852, unde a desfășurat activități comerciale, iar din 1857 a ocupat funcția de viceconsul al Imperiului Austriac. În anul 1860 a intrat în contact direct cu tribul Bongo, în contextul preluării unei părți din proprietățile negustorului francez de sclavi Alphonse de Malzac (1822–1860), autoproclamat „Rege al Nilului Alb”, situate în zona localității Rumbek, astăzi în Sudanul de Sud.

Revenit definitiv la Sebeş în 1863, Franz Binder și-a donat colecția de obiecte africane provenite de la triburile nilotice Gimnaziului Evanghelic din Sebeş și Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften din Sibiu, al cărei membru era. După câțiva ani s-a stabilit la Vurpăr, unde și-a cumpărat o proprietate și unde a încetat din viață la 11 aprilie 1875.

Brățara „dangabor”, desemnată exponatul lunii iulie 2026, poate fi admirată în cadrul colecțiilor Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş, alături de alte obiecte etnografice africane aduse de Franz Binder din expedițiile și activitatea sa desfășurată în Sudanul secolului al XIX-lea. Exponatul oferă publicului ocazia de a descoperi atât universul cultural al tribului Bongo, cât și povestea remarcabilă a unuia dintre cei mai importanți exploratori originari din Sebeş.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeş.

𝐌𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐩𝐚̆𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐥𝐮𝐭: 𝐚𝐦𝐟𝐨𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐬𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜

 

𝐄𝐗𝐏𝐎𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈 𝐈𝐔𝐋𝐈𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟔. 𝐌𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐩𝐚̆𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐥𝐮𝐭: 𝐚𝐦𝐟𝐨𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐬𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜

 

Frumusețea unui artefact nu se regăsește doar în forma sau în rafinamentul său, ci și în drumul pe care l-a străbătut până la noi. Îngropat vreme de milenii sub străzile Constanței de astăzi, el păstrează ecoul unor gesturi, al unui ritual și, mai ales, amintirea oamenilor care l-au folosit cândva. Astfel, fiecare piesă arheologică devine o punte între trecut și prezent, oferind șansa de a înțelege viața de zi cu zi, credințele și practicile funerare ale locuitorilor anticului Tomis. 

Exponatul lunii iulie 2026 este o astfel de mărturie: 𝐨 𝐚𝐦𝐟𝐨𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐬𝐚̆ de tip „pergamenian”, care ne dezvăluie aspecte din existența locuitorilor Tomisului, din obiceiurile lor și din felul în care își cinsteau morții. Amfora a fost descoperită în urmă cu zece ani, la 7 iulie 2016, în timpul cercetării arheologice preventive desfășurate pe strada I. G. Duca nr. 21A, în apropierea intersecției cu Bulevardul Mamaia. Vasul provine din inventarul unui mormânt de incinerație datat în anii 168 – 150 a.Chr. 

Depunerea lui în mormânt nu pare să fi fost întâmplătoare. În antichitatea greco-romană, vinul ocupa un loc important atât în viața cotidiană, cât și în practicile funerare. Vechii greci considerau consumul de vin drept un semn de civilizație deoarece producerea vinului presupunea practicarea agriculturii. Banchetul (symposion) însemna un consum ritualizat al vinului : unul dintre participanți, deobicei gazda, era symposiarh, adică avea inclusiv dreptul de a stabili cantitatea de băutură pe care o primea fiecare mesean, deoarece beția nu era îngăduită. Și tot pentru evitarea excesului, vinul, care în antichitate era mult mai tare decât cel de azi, nu era consumat neîndoit cu apă. Iar pentru amestecarea vinului cu apă, în antichitate se foloseau vase numite cratere sau amfore de masă. Exemplarul pe care îl prezentăm a fost depus în mormânt împreună cu un ansamblu de obiecte destinate servirii vinului : trei ulcioare tip lagynos, un bol cu decor în relief și un polonic din bronz. Este cunoscut din mărturiile scrise păstrate din antichitate obiceiul stingerii tăciunilor rugului funerar cu vin, cheie în care s-ar putea explica prezența acestor obiecte laolaltă cu cenușa celui îngropat acolo.

Amfora impresionează prin eleganța formei și rafinamentul decorului realizat în stilul denumit convențional West Slope. Firnisul negru mat, un înveliș asemănător smalțului, contrastează cu motivele ornamentale executate cu pigment alb și bej, precum și cu inciziile fine care lasă să se întrevadă culoarea naturală a ceramicii. Pe gâtul vasului este reprezentată o delicată ghirlandă de iederă, iar pe umăr palmete (ornamente sub forma unor frunze), compoziția decorativă păstrând armonia caracteristică atelierelor elenistice. Toartele sunt decorate la bază cu mici pastile ceramice evidențiate prin vopsea albă. În partea inferioară, decorul este completat de un șir de puncte albe și două linii incizate, care lasă să se întrevadă culoarea naturală, cărămizie, a ceramicii. Piesa a fost realizată, cel mai probabil, într-un atelier vest-pontic, fapt sugerat de amplasarea motivului ghirlandei de iederă pe gâtului vasului, și nu pe umăr, așa cum apare la exemplarele produse în centrele din Pergam, renumite în antichitate pentru ceramica lor. 

Valoarea acestei amfore este dată atât de frumusețea, cât și de starea ei de conservare. În prezent sunt cunoscute numai trei exemplare de acest tip descoperite pe teritoriul României și aflate într-o stare de conservare atât de bună: primul provine din necropola tumulară de la Histria, al doilea este piesa prezentată aici, iar al treilea a fost descoperit un an mai târziu, tot la Tomis, în timpul cercetărilor arheologice desfășurate pe amplasamentul fostului Combinat de Panificație Dobrogea. 

Presiunea pământului a fragmentat vasul, însă aproape toate fragmentele au putut fi recuperate în timpul cercetării arheologice. Restauratorul Valentina Luiza Ionescu i-a redat forma originală printr-un proces minuțios de curățare, conservare, asamblare și completare. Dată fiind raritatea și buna stare de conservare, atât această amforă de masă, cât și exemplarul similar descoperit un an mai târziu tot la Tomis și-ar merita locul în viitoarea expoziție permanentă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

𝐌𝐞𝐦𝐨𝐫𝐲 𝐏𝐫𝐞𝐬𝐞𝐫𝐯𝐞𝐝 𝐢𝐧 𝐂𝐥𝐚𝐲: 𝐀 𝐓𝐚𝐛𝐥𝐞 𝐀𝐦𝐩𝐡𝐨𝐫𝐚 𝐟𝐫𝐨𝐦 𝐀𝐧𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬

The beauty of an archaeological artefact lies not only in its form or craftsmanship, but also in the journey it has travelled to reach us. Buried for millennia beneath the streets of present-day Constanța, it preserves the echo of long-forgotten gestures, of ritual practices, and above all, the memory of the people who once used it. In this way, every archaeological object becomes a bridge between past and present, offering us the opportunity to better understand the daily life, beliefs, and funerary customs of the inhabitants of ancient Tomis.

The Museum's Exhibit of the Month for July 2026 is one such testimony: a Pergamene-type table amphora, which offers a glimpse into the lives of the people of Tomis, their customs, and the ways in which they honoured their dead. The amphora was discovered ten years ago, on 7 July 2016, during a preventive archaeological excavation conducted at 21A I. G. Duca Street, near its intersection with Mamaia Boulevard. The vessel formed part of the grave goods of a cremation burial dated to 168–150 BC.

Its placement within the grave was almost certainly deliberate. In the Greco-Roman world, wine occupied an essential place both in everyday life and in funerary ritual. For the ancient Greeks, the consumption of wine was regarded as a hallmark of civilisation, since wine production implied the practice of agriculture. During the symposion - the ritual drinking banquet - one participant, usually the host, served as the symposiarch, determining the quantity of wine allotted to each guest, as drunkenness was considered unacceptable. To prevent excess, wine, which in antiquity was considerably stronger than today, was never consumed undiluted. Instead, it was mixed with water in vessels known as kraters or table amphorae. The example presented here was deposited in the grave together with a complete wine-serving assemblage consisting of three lagynos-type jugs, a relief-decorated bowl, and a bronze ladle. Ancient written sources also describe the custom of extinguishing the embers of the funeral pyre with wine, a practice that may explain why these objects were placed alongside the cremated remains of the deceased.

The amphora is distinguished by the elegance of its shape and the refinement of its decoration, executed in the style conventionally known as West Slope. Its matte black gloss—a vitreous coating resembling enamel—contrasts beautifully with the ornamental motifs painted in white and beige pigment and with the delicate incised lines that reveal the natural colour of the clay beneath. Around the neck of the vessel runs a graceful ivy garland, while the shoulder is adorned with palmettes, creating a harmonious decorative composition characteristic of Hellenistic workshops. At the base of the handles are small applied clay pellets highlighted in white paint. The lower part of the vessel is embellished with a row of white dots and two incised bands that expose the reddish hue of the ceramic fabric. The amphora was most likely produced in a West Pontic workshop, as suggested by the placement of the ivy garland on the neck rather than on the shoulder, where it appears on examples manufactured in Pergamon, the renowned centre of Hellenistic pottery production.

The significance of this amphora lies not only in its beauty but also in its remarkable state of preservation. At present, only three examples of this type are known from the territory of Romania to have survived in such excellent condition. The first was discovered in the tumulus necropolis of Histria; the second is the vessel presented here; and the third was unearthed one year later, also at Tomis, during archaeological excavations carried out on the site of the former Dobrogea Bread Factory.

Although centuries of pressure from the surrounding soil had fractured the vessel, nearly all of its fragments were recovered during the excavation. Conservator-restorer Valentina Luiza Ionescu painstakingly restored it to its original form through a meticulous process of cleaning, conservation, reassembly, and reconstruction. Given both its rarity and its exceptional state of preservation, this table amphora, together with the similar example discovered a year later at Tomis, would undoubtedly deserve a place of honour in the future permanent exhibition of the National Museum of History and Archaeology Constanța.

***
𝐄𝐱𝐩𝐨𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐫𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭 𝐟𝐢𝐳𝐢𝐜 𝐥𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐀𝐫𝐡𝐢𝐞𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐢𝐞𝐢 𝐧𝐫. 𝟕, 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐣𝐨𝐢, 𝟏𝟔 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐨 𝐥𝐮𝐧𝐚̆.

Bibliografie:
Valentina Luiza Ionescu, Octavian Mitroi, 𝑹𝒆𝒔𝒕𝒂𝒖𝒓𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒆𝒊 𝒂𝒎𝒇𝒐𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒎𝒂𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒕𝒊𝒑 𝒑𝒆𝒓𝒈𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒂𝒏 (𝑹𝒆𝒔𝒕𝒐𝒓𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏 𝒐𝒇 𝒂 𝑷𝒆𝒓𝒈𝒂𝒎𝒐𝒏 𝑻𝒚𝒑𝒆 𝑻𝒂𝒃𝒍𝒆 𝑨𝒎𝒑𝒉𝒐𝒓𝒂), Pontica 50 (2017), p 515-521);
Octavian Mitroi, 7 𝒊𝒖𝒍𝒊𝒆 – 𝑼𝒏 𝒎𝒐𝒓𝒎𝒂̂𝒏𝒕 𝒅𝒆 𝒊𝒏𝒄𝒊𝒏𝒆𝒓𝒂𝒕̗𝒊𝒆 𝒆𝒍𝒆𝒏𝒊𝒔𝒕𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝑻𝒐𝒎𝒊𝒔. 𝑷𝒐𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒐𝒑𝒆𝒓𝒊𝒓𝒊𝒊, filă în calendarul istoric „Astăzi la Constanța” al MINAC. 

https://minac.ro/exponatul-lunii-iulie-2026-memoria.../

 

 
#MINAC #ExponatulLunii #iulie2026 #Amfora #Tomis #antichitate 

#muzeu #istorie #Arheologie #OctavianMitroi #LuizaIonescu

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.