𝐕𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐢𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚, 𝐞𝐱𝐩𝐮𝐬𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐚̆𝐧𝐚̆𝐬𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐃𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭

 

𝐕𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐢𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚, 𝐞𝐱𝐩𝐮𝐬𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐚̆𝐧𝐚̆𝐬𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐃𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭

Dobrogea este numită adesea „Bethleemul românesc”, în sensul de pământ sfânt, unde s-a născut creștinismul acestui popor. Potrivit tradiției bisericești, Dobrogea (Moesia Inferior/Scythia Minor) a început să fie creștinată încă din secolul I p.Chr., când pe aceste meleaguri a venit să propovăduiască Apostolul Andrei, Întâiul Chemat, cel căruia „i-a căzut la sorți Sciția“. Peștera Sfântului Andrei, situată în apropierea localității Ion Corvin, este astăzi un loc de pelerinaj pentru mii de creștini din întreaga țară, dar și din lume, întrucât Sfântul Andrei nu este doar ocrotitorul și patronul României, ci și al altor state creștine europene, precum Scoția, Grecia, Rusia.

După un timp petrecut în provincia pontică și alte zone, Apostolul Andrei a ajuns, într-un final, la Patras (regiunea Achaia, Grecia), acolo unde, pe 30 noiembrie 60 p.Chr., a fost martirizat de către romani. 

Din punct de vedere arheologic, răspândirea timpurie a creștinismului în Dobrogea este argumentată de numeroase descoperiri datate la sfârșitul secolului III - începutul secolului IV p.Chr., perioadă când au avut loc ample persecuții romane și au fost consemnați sute de martiri creștini. 

Astăzi, în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) se află numeroase artefacte, vestigii ale vieții de zi cu zi ale comunităților creștine, dintre care se remarcă ceramica inscripționată cu cruce, monograma lui Hristos și alte însemne creștine, obiecte de cult, inscripții și fragmente arhitecturale, puternice mărturii vizuale ale credinței creștine din acele vremuri de început religios. Aceste artefacte au fost descoperite în multe situri ale județului Constanța, precum Tomis, Histria, Callatis, Tropaeum Traiani, Carsium, Capidava, Axiopolis, iar cercetarea a numeroase basilici identificate arheologic în tot cuprinsul Dobrogei dovedește existența unor puternice comunități creștine și a unei organizări ecleziastice timpurii. 

În contextul celebrării Sfintelor Sărbători de Paști, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în colaborare cu Mănăstirea Dervent, anunță deschiderea unei expoziții tematice dedicate primului mileniu al erei creștine în Dobrogea. 

Proiectul expozițional, intitulat „𝑽𝒆𝒔𝒕𝒊𝒈𝒊𝒊 𝒄𝒓𝒆𝒔̗𝒕𝒊𝒏𝒆 𝒊̂𝒏 𝑺𝒄𝒚𝒕𝒉𝒊𝒂 𝑴𝒊𝒏𝒐𝒓❞, vine în completarea colecției de artefacte bisericești a Mănăstirii Dervent și reunește un ansamblu reprezentativ de piese arheologice descoperite în zona lăcașului de cult, precum și în alte situri dobrogene. Printre exponate se regăsesc: cruciulițe din bronz, opaițe și vase cu însemne creștine, reprezentări în basorelief ale Cavalerului trac – element de tradiție precreștină, a cărui iconografie a fost preluată în reprezentarea Sfântului Gheorghe – , fragmente de inscripții, blocuri de cretă inscripționate cu simboluri cruciforme, amfore, capiteluri arhitectonice și emisiuni monetare. Expoziția își propune să evidențieze începuturile creștinismului în regiune și să ilustreze continuitatea manifestărilor religioase în acest spațiu, prin valorificarea descoperirilor arheologice. 

𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̗𝐢𝐚 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬𝐚̆ 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟎 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐢̂𝐧 𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐏𝐚𝐭𝐢𝐦𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐬𝐢𝐦𝐛𝐨𝐥𝐢𝐜 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚̆ 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐥𝐢𝐠𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚̆.

https://minac.ro/vestigii-crestine-din-patrimoniului.../

 
#MINAC #Mănăstire #Dervent #expoziție #ScythiaMinor #crestinism #Dobrogea #istorie #muzeu #antichitate #cruce #Paști #VinereaPatimilor #CavalerulTrac #SfantulGheorghe #SfantulAndrei

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Cinci cănițe ceramice din epoca bronzului târziu, descoperite la Cornești - Iarcuri

 

Joimari în Banat și cănițe care duc mai departe gestul dăruirii

În Joia Mare, prin satele din Banat, nu era casă fără Joimărele. Femeile pregăteau ceșcuțe mici de lut, legate cu iederă, fonfiu și o lumânare, pe care le dădeau de pomană vecinilor și rudelor. Erau daruri de suflet, trimise mai departe cu gând curat.

La #mnab, ne-am gândit la acest obicei privind aceste cinci cănițe ceramice din epoca bronzului târziu, descoperite la Cornești - Iarcuri și restaurate în Laboratorul Zonal de Restaurare. Deși vin dintr-un alt timp, ele vorbesc despre același gest simplu și viu: dăruirea.

Curățate cu migală, refăcute cu ipsos, readuse la forma inițială, aceste vase arhaice au fost prezentate ca exponatul lunii iulie 2023. Și, fără să știe, aduc aminte de o lume care încă mai trăiește în amintiri.

Fiecare etapă a restaurării, de la înlăturarea pământului, la refacerea părților lipsă, a însemnat o reînvier. O trecere din întunericul uitării în lumina memoriei. Așa cum, de Joimari, lumânarea din căniță vestea începutul.

Cănițele sunt povești în sine, sunt ecouri ale unui timp uitat, sunt conexiuni cu strămoșii noștri.

Dacă în zona din care ne citiți se mai păstrează acest obicei sau cunoașteți practici asemănătoare de Joia Mare, ne-ar bucura să le împărtășiți cu noi în comentarii.

#mnab#joiamare

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

𝐂𝐫𝐮𝐜𝐞𝐚 𝐬̗𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̗𝐞𝐢. 𝐏𝐢𝐞𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐜𝐚𝐫 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐥𝐚𝐭𝐢𝐬

 

𝟏𝟎 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 – 𝐂𝐫𝐮𝐜𝐞𝐚 𝐬̗𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̗𝐞𝐢. 𝐏𝐢𝐞𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐜𝐚𝐫 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐥𝐚𝐭𝐢𝐬

 
Vinerea Patimilor, cunoscută și ca Vinerea Mare, ocupă un loc central în calendarul creștin-ortodox, marcând momentul răstignirii și morții lui Iisus Hristos. Este o zi de profundă reculegere, în care credincioșii rememorează judecata, condamnarea și drumul spre Golgota, culminând cu jertfa Mântuitorului. În acest context spiritual, simbolul crucii capătă o semnificație profundă, devenind expresia sacrificiului și a speranței în Înviere. Acesta este motivul pentru care dedicăm ziua de 10 aprilie din calendarul istoric „Astăzi la Constanța” unei piese arheologice de mare însemnătate din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța: o cruce din calcar cochilifer, datată în secolul al VI-lea d.Hr., descoperită la Callatis și devenită o importantă mărturie a organizării creștine din provincia romană Scythia Minor.

 
Artefactul a fost descoperit în anul 1960, cu ocazia unor lucrări de sistematizare a orașului, în zona în care a fost construit noul spital balnear, în apropiere moscheii și a cimitirului turcesc. Crucea este ruptă în două bucăți, iar brațul inferior este incomplet. Piesa impresionează și prin caracterul său bilingv, întrucât pe o față este inscripționat un text în limba greacă, iar pe cealaltă, unul în limba latină. 

 
Inscripția în limba latină poate fi tradusă prin „Aici s-a făcut rugăciune spre pomenirea episcopilor Ștefan...”. Studiile de specialitate subliniază importanța acestei inscripții, care atestă existența unor episcopi și în alte orașe din Scythia Minor, nu doar la Tomis. În volumul „Inscripții grecești și latine din secolele IV-XIII descoperite în România” (1976), apărut sub îngrijirea lui E. Popescu, se menționează: „Rugăciunea este făcută de persoanele încă în viață, fie prin mijlocirea altora, în cazul în care primele au decedat. Rugăciunea (oratio) de care vorbește inscripția callatiană a fost săvârșită în amintirea episcopului Ștefan, singurul nume păstrat pe piatră, dar mai era menționat cel puțin încă unul. Episcopii defuncți erau pomeniți, în primul rând, în rugăciunile pe care biserica le făcea în amintirea morților, mai ales când ei, în timpul vieții, nu dăduseră semne de ezitare sau abatere de la dreapta credință. Locul unde s-a făcut pomenirea nu poate fi precizat. E de presupus însă că rugăciunea s-a făcut într-o construcție funerară, într-un oratorium sau cimitir. Pomenirea va fi prilejuită de aniversarea morții unui episcop sau de vreo sărbătoare. Acest eveniment a atras după sine și punerea crucii cu inscripție”. 

 
De altfel, cercetările istorice consemnează că această provincie a avut un statut aparte din punct de vedere al organizării ecleziastice, fiind structurată în mai multe episcopii. De asemenea, este important de menționat faptul că pietrele funerare în formă de cruce încep să fie utilizate cu precădere din secolul al VI-lea d.Hr.
În acest context, crucea de la Callatis face parte dintr-un fenomen mai larg, specific epocii romano-bizantine, când simbolul creștin devine tot mai prezent în viața de zi cu zi și în practicile funerare. Ea nu este doar o piatră de mormânt, ci o dovadă a credinței comunităților de atunci și a modului în care își cinsteau înaintașii.

 
𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: 𝐇𝐚𝐢𝐧𝐞 𝐠𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐟𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐛𝐚̆𝐫𝐛𝐚𝐭̗𝐢 𝐬̗𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐬𝐨𝐬𝐢𝐭 𝐥𝐚 𝐦𝐚𝐠𝐚𝐳𝐢𝐧𝐮𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭̗𝐚❞ 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐞 𝐬̗𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐬̗𝐭𝐨𝐟𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐥𝐞𝐬𝐞. 𝐅𝐚𝐭̗𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐢𝐳𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐭̗𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐞𝐧𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞. 𝐈̂𝐧𝐜𝐞𝐫𝐜𝐚𝐭̗𝐢 𝐬̗𝐢 𝐯𝐚̆ 𝐯𝐞𝐭̗𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐢𝐧𝐠𝐞. 𝐋𝐚 „𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭̗𝐚❞ 𝐒. 𝐁𝐞𝐥𝐢𝐯𝐚𝐧 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐨𝐥 𝐍𝐨. 𝟔𝟎 (𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐉𝐮𝐧𝐚̆, 𝟏𝟗𝟐𝟒)

 
Sursă foto: MINAC

 
https://minac.ro/10-aprilie-crucea-si-memoria-credintei.../

 
#MINAC #10aprilie #calendaristoric #AstazilaConstanta #VinereaPatimilor #cruce #Callatis #muzeu #istorie

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

𝐂𝐞𝐫𝐜𝐞𝐢𝐢 – 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐭𝐞 𝐛𝐢𝐣𝐮𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐦𝐩𝐞𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧

 

𝐂𝐞𝐫𝐜𝐞𝐢𝐢 – 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐭𝐞 𝐛𝐢𝐣𝐮𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐦𝐩𝐞𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧

 
În Imperiul Roman, cerceii, cunoscuți și sub denumirea inaures, erau cea mai apreciată și răspândită podoabă purtată de femei. Cu sau fără pandantive, aceste artefacte, de mici dimensiuni, sunt o dovadă a priceperii și ingeniozității orfevrilor din Antichitate. Astfel, cel puțin în cazul exemplarelor mai spectaculoase, meșterii bijutieri reușeau, cu o cantitate mică de metal, să creeze volume aparente și detalii ornamentale care erau puse în valoare cu ajutorul pietrelor semiprețioase sau perlelor.

 
Obiceiul purtării cerceilor a atras și atenția autorilor antici care, pe un ton critic, condamnă fascinația doamnelor pentru aceste bijuterii. Între aceștia se află și Seneca: „Văd perle, nu câte una la ureche, ci mănunchiuri, iar urechile trebuie să se deprindă să le poarte povara; sunt prinse laolaltă în perechi, iar deasupra fiecărei perechi sunt puse altele. Nebunia muierii nu i-ar fi copleșit destul pe bărbați dacă nu ar fi atârnat de fiecare ureche câte două sau trei averi moștenite!” (Seneca, Despre Binefaceri VII. 9.4). Plinius cel Bătrân menționa și el că: „nicio altă parte a corpului nu provoacă mai mari cheltuieli pentru femei, din pricina perlelor pe care acestea le atârnă de urechi.” (Plinius XI (50) 136). Pe de altă parte, un ton mai dulce este sesizat la Ovidius: „Și împodobite vă vreți cu nestemate la mâini; / Cu mărgăritare la gât de la Soare – Răsare aduse / Ce le purtați în urechi, oricât de grele ar fi.” (Ovidius, Cosmetice 20).

 
Omniprezenți în cotidianul roman, cerceii apar ca parte a costumului feminin și în arta sculpturală – așa cum putem observa pe stela funerară de la Tomis (aflată în colecția MNIR) – sau în pictură, prin faimoasele portrete funerare descoperite în Egipt.

 
Prinși în ureche prin intermediul unei verigi închise sau cu ajutorul unui cârlig (uneori îndoit în formă de „S”), cerceii romani rămân una dintre cele mai reprezentative podoabe feminine care au fascinat prin diversitatea și delicatețea formelor. Emblemă a feminității, aceștia oferă astăzi informații variate asupra Antichității.

 
• Statut social. Priviți în ansamblu, aceștia devin un simbol al luxului și al gustului pentru împodobire al doamnelor din Antichitate.
• Credințe. Prin pietrele gravate incluse în structura lor, ne oferă indicii despre practicile magice sau religioase ale purtătoarei.
• Modă. Prin montarea cameelor cu portrete feminine, cerceii devin surse iconografice referitoare la felul în care doamnele obișnuiau să-și aranjeze coafurile în acea epocă.
Vă invităm să descoperiți aceste impresionante bijuterii în secțiunea dedicată perioadei romane, din expoziția Tezaur Istoric a Muzeului Național de Istorie a României.

 
Text: Alis Dumitrașcu

 
𝐒𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐞:
Publius Ovidius Naso, Heroide. Amoruri. Arta Iubirii. Remediile Iubirii. Cosmetice (traducere și note de Maria – Valeria Popescu, Prefață și tabel cronologic de Grigore Tănăsescu, București, 1977)
Plinius, Naturalis Historia (vol. al II-lea – Antropologia, Zoologia, traducere prefață note și indice de Ioana Costa, indice Tudor Dumitru, Iași, 2001)
Seneca Lucius Annaeus, Binele tău e al meu. Despre binefaceri. De beneficiis (traducere din limba latină de Ioana Costa, București, 2015)

 
𝐈̂𝐧 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢:
Cercei descoperiți pe teritoriul României la Romula (Reșca, jud. Olt), Tomis (Constanța, jud. Constanța) și localități necunoscute.

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.

𝐌𝐚̆𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐚̆ (𝐈𝐕) – 𝐈𝐧𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐫𝐨𝐧𝐳 𝐜𝐮 𝐢𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭̦𝐢𝐚 „𝐈𝐬𝐮𝐬 𝐇𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐬 𝐁𝐢𝐫𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥” (𝐬𝐞𝐜. 𝐈𝐕 𝐩.𝐂𝐡𝐫.)

 

𝐌𝐚̆𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐚̆ (𝐈𝐕) – 𝐈𝐧𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐫𝐨𝐧𝐳 𝐜𝐮 𝐢𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭̦𝐢𝐚 „𝐈𝐬𝐮𝐬 𝐇𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐬 𝐁𝐢𝐫𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥” (𝐬𝐞𝐜. 𝐈𝐕 𝐩.𝐂𝐡𝐫.) 

Cu prilejul sărbătorii Paștelui Ortodox, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța vă invită să descoperiți povestea obiectului lunii aprilie 2026, o piesă arheologică importantă din punctul de vedere al începuturilor creștinismului în Dobrogea. Ne referim la un inel din bronz, inscripționat cu legenda arhicunoscută 𝐼𝑖𝑠𝑢𝑠 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑠 𝐵𝑖𝑟𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙, în forma abreviată IC X NI, aflat în colecția muzeului.
Inelul a fost descoperit în anul 2025, cu ocazia unei cercetări arheologice preventive desfășurate în municipiul Constanța. În urma cercetărilor realizate atunci s-a identificat o așezare din epoca romană, care a avut o perioadă de existență destul de întinsă, de-a lungul secolelor II-IV p.Chr., posibil cu intermitențe. Inelul aparține ultimei faze, fiind recuperat din umplutura superioară a unui ansamblu de gropi, ce au fost utilizate inițial pentru extracția de pământ galben și transformate ulterior în gropi menajere. Pe baza materialelor arheologice descoperite în același strat (ceramică, monede etc.), datarea inelului poate fi plasată în a doua jumătate a secolului al IV-lea p.Chr.

Textul gravat pe inel concentrează un mesaj teologic esențial. Epitetul „biruitorul” reflectă ideea triumfului lui Hristos asupra morții, dar și asupra persecuțiilor și încercărilor prin care treceau comunitățile creștine. În secolul al IV-lea, odată cu oficializarea creștinismului în Imperiul Roman, astfel de formule capătă o vizibilitate sporită, fiind expresia unei credințe asumate public, nu doar trăite discret.

Caracterul de unicat al inscripției în Dobrogea ridică întrebări interesante privind originea și circulația ideilor. Este posibil ca inelul să fi aparținut unei persoane profund atașate de credința creștină, poate chiar unui membru al clerului sau al unei elite locale familiarizate cu limbajul teologic al epocii. Totodată, formularea sugerează o influență mai largă a mediului creștin din Imperiu, indicând conexiuni culturale și spirituale între Tomis și alte centre creștine.

Funcționalitatea obiectului rămâne deschisă interpretării. El putea fi purtat ca semn personal de devoțiune și protecție, dar și ca element de afirmare identitară într-un moment în care creștinismul trecea de la marginalitate la recunoaștere oficială. Nu este exclusă nici ipoteza utilizării sale ca sigiliu, ceea ce ar adăuga o dimensiune administrativă și socială rolului său.

Într-o epocă marcată de transformări religioase profunde, piesa devine un reper valoros pentru înțelegerea începuturilor creștinismului în regiune.

𝑪𝒖 𝒐𝒄𝒂𝒛𝒊𝒂 𝑺𝒇𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒐𝒓 𝑺𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝑷𝒂𝒔̦𝒕𝒊, 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒖𝒍 𝑴𝒖𝒛𝒆𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒆 𝑰𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆 𝑵𝒂𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝑨𝒓𝒉𝒆𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒗𝒂̆ 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒂𝒍𝒅𝒆 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒑𝒂𝒄𝒆 𝒍𝒖𝒎𝒊𝒏𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒔𝒑𝒆𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂̆. 𝑰̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒍𝒖𝒎𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒂̆ 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒂𝒓𝒆, 𝒔𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆𝒂 𝑰̂𝒏𝒗𝒊𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒏𝒆 𝒓𝒆𝒂𝒎𝒊𝒏𝒕𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒖𝒏𝒐𝒂𝒔̦𝒕𝒆𝒓𝒊𝒊, 𝒂 𝒄𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̦𝒆𝒊 𝒔̦𝒊 𝒂 𝒔𝒐𝒍𝒊𝒅𝒂𝒓𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊. 

𝟏 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝟓. 𝟒: 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆ 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐚̆𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮 𝐛𝐢𝐫𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚; 𝐬̦𝐢 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐜𝐚̂𝐬̦𝐭𝐢𝐠𝐚̆ 𝐛𝐢𝐫𝐮𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆.
𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐓𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐞𝐬 𝐟𝐫𝐨𝐦 𝐀𝐧𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 (𝐈𝐕) – 𝐓𝐡𝐞 𝐁𝐫𝐨𝐧𝐳𝐞 𝐑𝐢𝐧𝐠 𝐰𝐢𝐭𝐡 𝐭𝐡𝐞 𝐈𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐢𝐨𝐧 “𝐉𝐞𝐬𝐮𝐬 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭 𝐭𝐡𝐞 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫” (𝟒𝐭𝐡 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐲 𝐀𝐃)

On the occasion of the Orthodox Easter celebration, the National History and Archaeology Museum of Constanța invites you to discover the story of the object of April 2026, an important archaeological piece from the perspective of the beginnings of Christianity in Dobrogea. We are referring to a bronze ring, inscribed with the well-known formula “Jesus Christ the Victor”, abbreviated as IC X NI, preserved in the museum’s collection.

The ring was discovered in 2025 during a preventive archaeological investigation near the Hornbach shopping center in Constanța. The archaeological potential of this area had been recently highlighted during the construction phase of the shopping center (2021–2022). As a result of the research conducted at that time, a Roman-era settlement was identified that had a fairly long existence, beginning in the 2nd century and continuing until the end of the 4th century AD, possibly with interruptions. The ring belongs to the final phase, having been recovered from the upper fill of a group of pits, initially likely used for the extraction of yellow earth and later transformed into refuse pits. Based on the archaeological materials discovered in the same layer (ceramics, coins, etc.), the ring can be dated to the second half of the 4th century AD.

The engraved text on the ring conveys an essential theological message. The epithet “the Victor” reflects the idea of Christ’s triumph over death and over the persecutions and trials faced by Christian communities. In the 4th century, with the official recognition of Christianity in the Roman Empire, such formulas gained increased visibility, expressing a faith openly assumed rather than discreetly practiced.

The unique nature of the inscription in Dobrogea raises interesting questions regarding the origin and circulation of ideas. It is possible that the ring belonged to a person deeply devoted to the Christian faith, perhaps even a member of the clergy or a local elite familiar with the theological language of the time. At the same time, the wording suggests a broader influence of the Christian environment within the Empire, indicating cultural and spiritual connections between Tomis and other Christian centers.

The object's function remains open to interpretation. It may have been worn as a personal sign of devotion and protection, but also as an element of identity affirmation at a time when Christianity was transitioning from marginality to official recognition. The hypothesis that it was used as a seal cannot be excluded, which would add an administrative and social dimension to its role.

In an era marked by profound religious transformations, this artifact serves as a valuable reference point for understanding the origins of Christianity in the region.

𝑶𝒏 𝒕𝒉𝒆 𝒐𝒄𝒄𝒂𝒔𝒊𝒐𝒏 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝑯𝒐𝒍𝒚 𝑬𝒂𝒔𝒕𝒆𝒓 𝒄𝒆𝒍𝒆𝒃𝒓𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏𝒔, 𝒕𝒉𝒆 𝒕𝒆𝒂𝒎 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝑵𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍 𝑯𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒚 𝒂𝒏𝒅 𝑨𝒓𝒄𝒉𝒂𝒆𝒐𝒍𝒐𝒈𝒚 𝑴𝒖𝒔𝒆𝒖𝒎 𝒐𝒇 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒔𝒆𝒏𝒅𝒔 𝒚𝒐𝒖 𝒕𝒉𝒆𝒊𝒓 𝒘𝒂𝒓𝒎𝒆𝒔𝒕 𝒘𝒊𝒔𝒉𝒆𝒔 𝒐𝒇 𝒑𝒆𝒂𝒄𝒆, 𝒍𝒊𝒈𝒉𝒕, 𝒂𝒏𝒅 𝒉𝒐𝒑𝒆. 𝑰𝒏 𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕𝒍𝒚 𝒄𝒉𝒂𝒏𝒈𝒊𝒏𝒈 𝒘𝒐𝒓𝒍𝒅, 𝒕𝒉𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆𝒃𝒓𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝑹𝒆𝒔𝒖𝒓𝒓𝒆𝒄𝒕𝒊𝒐𝒏 𝒓𝒆𝒎𝒊𝒏𝒅𝒔 𝒖𝒔 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝒑𝒐𝒘𝒆𝒓 𝒐𝒇 𝒌𝒏𝒐𝒘𝒍𝒆𝒅𝒈𝒆, 𝒇𝒂𝒊𝒕𝒉, 𝒂𝒏𝒅 𝒔𝒐𝒍𝒊𝒅𝒂𝒓𝒊𝒕𝒚.

𝟏. 𝐉𝐨𝐡𝐧 𝟓.𝟒: 𝐅𝐨𝐫 𝐞𝐯𝐞𝐫𝐲𝐨𝐧𝐞 𝐛𝐨𝐫𝐧 𝐨𝐟 𝐆𝐨𝐝 𝐨𝐯𝐞𝐫𝐜𝐨𝐦𝐞𝐬 𝐭𝐡𝐞 𝐰𝐨𝐫𝐥𝐝. 𝐓𝐡𝐢𝐬 𝐢𝐬 𝐭𝐡𝐞 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫𝐲 𝐭𝐡𝐚𝐭 𝐡𝐚𝐬 𝐨𝐯𝐞𝐫𝐜𝐨𝐦𝐞 𝐭𝐡𝐞 𝐰𝐨𝐫𝐥𝐝, 𝐞𝐯𝐞𝐧 𝐨𝐮𝐫 𝐟𝐚𝐢𝐭𝐡.

𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞:
Jeffrey Spier, Late Antique and Early Christian Gems, Wiesbaden 2007

Curatori:
Radu Petcu – cercetător științific
Dan Vasilescu – muzeograf/arheolog

https://minac.ro/exponatul-lunii-aprilie-2026-marturii.../

 
#MINAC #Exponatullunii #aprilie #inel #bijuterie #crestinism #Tomis #muzeu #istorie #antichitate #RaduPetcu #DanVasilescu

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

𝐎𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐏𝐚ș𝐭𝐢 – 𝐬𝐢𝐦𝐛𝐨𝐥, 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢ț𝐢𝐞 ș𝐢 𝐚𝐫𝐭ă 𝐢̂𝐧 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚

 

𝐎𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐏𝐚ș𝐭𝐢 – 𝐬𝐢𝐦𝐛𝐨𝐥, 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢ț𝐢𝐞 ș𝐢 𝐚𝐫𝐭ă 𝐢̂𝐧 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚

Oul de Paști nu este doar un element nelipsit al sărbătorilor pascale, ci și un simbol străvechi al vieții, al renașterii și al speranței. În cultura românească, oul încondeiat devine o adevărată operă de artă, încărcată de sensuri și tradiții transmise din generație în generație.

Ouăle încondeiate sunt adevărate opere de artă populară, decorate cu o varietate impresionantă de motive. Acestea pot fi #avimorfe (inspirate din păsări), #zoomorfe (animale), #fitomorfe (plante), #geometrice, #religioase sau #cosmice. 

De exemplu, motivele vegetale simbolizează fertilitatea și viața, cele religioase exprimă credința, iar cele geometrice sugerează echilibrul și ordinea universului. De asemenea, apar și motive inspirate din viața cotidiană, precum unelte sau obiecte casnice, reflectând legătura omului cu munca și tradiția.

În #Oltenia, încondeierea ouălor se remarcă prin eleganță și echilibru. Motivele sunt atent stilizate și inspirate din natură, viața cotidiană și credința creștină: frunze, flori, păsări, unelte sau simboluri precum crucea, soarele și luna. Fiecare linie spune o poveste, iar fiecare simbol reflectă legătura profundă dintre om, natură și divinitate.
Cromatica este, de multe ori, restrânsă, dar expresivă – roșu, galben și negru – culori cu semnificații puternice: viață, lumină și permanență. Tehnica tradițională, realizată cu ceară și culoare, cere răbdare, migală și îndemânare, transformând fiecare ou într-un obiect unic.
În colecțiile muzeale, ouăle încondeiate din Oltenia păstrează vie memoria unor comunități și a unor meșteri pricepuți, fiind o mărturie a identității noastre culturale.

În #Oltenia, meșteșugul încondeierii ouălor era o adevărată artă, transmisă din generație în generație. Totul începea cu alegerea ouălor, care erau spălate și pregătite cu grijă.
Decorarea se realiza cu ajutorul unui instrument numit „𝐜𝐨𝐧𝐝𝐞𝐢” sau „𝐜𝐡𝐢ș𝐢ță”, cu care se aplica ceară topită pe suprafața oului, desenând motive tradiționale. Apoi, oul era trecut prin băi succesive de vopsea, în culori diferite, dintre care roșul era cel mai frecvent, datorită semnificațiilor sale religioase puternice.
Colecția de ouă încondeiate a Muzeului Olteniei din Craiova a început să fie constituită în perioada interbelică, prin contribuția 𝐚𝐫𝐡𝐢𝐭𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀. 𝐕𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐳, unul dintre fondatorii muzeului. Ulterior, colecția a fost îmbogățită prin donații și achiziții, inclusiv cu piese realizate în centre tradiționale renumite, precum Oboga, prin intermediul meșterilor populari.

𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫 𝐃𝐢𝐚𝐜𝐨𝐧𝐞𝐚𝐬𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐎𝐛𝐨𝐠𝐚, 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐎𝐥𝐭, a fost un meșter popular renumit pentru încondeierea ouălor cu ceară în stilul tradițional oltenesc, caracterizat prin culori (negru, roșu, galben) și motive geometrice și simbolice unice. 

𝐀𝐬𝐢𝐧𝐞𝐭𝐚 𝐆𝐚̂𝐬𝐜𝐚𝐧 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐝𝐨𝐥𝐣𝐞𝐚𝐧𝐚̆ 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐢𝐝𝐨𝐫 este o adevărată specialistă în încondeierea ouălor.

𝐂𝐨𝐥𝐞𝐜ț𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐨𝐮ă î𝐧𝐜𝐨𝐧𝐝𝐞𝐢𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 î𝐧𝐬𝐮𝐦𝐞𝐚𝐳ă 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟖𝟓𝟓 𝐝𝐞 𝐩𝐢𝐞𝐬𝐞, 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐢𝐧𝐝 𝐮𝐧 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐨𝐬 𝐭𝐞𝐳𝐚𝐮𝐫 𝐚𝐥 𝐚𝐫𝐭𝐞𝐢 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳ă 𝐦ă𝐢𝐞𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐦𝐞ș𝐭𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 ș𝐢 𝐛𝐨𝐠ăț𝐢𝐚 𝐬𝐢𝐦𝐛𝐨𝐥𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞.

Vă invităm să descoperiți frumusețea și simbolistica acestor mici capodopere și să redescoperiți tradițiile care ne definesc!
𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐞𝐥𝐚, muzeograf Secția de Etnografie- Muzeul Olteniei

 
𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞: Viorica Tătulea, „Ouă încondeiate din Oltenia”, în Studii și comunicări. Oltenia. Etnografie, vol. VII, Craiova, 1996, p. 53-56; Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români, vol. III, București, 1901.

𝐂𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐟𝐨𝐭𝐨: Cătălin Vînturici, Muzeul Olteniei

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.