joi, 19 noiembrie 2026

Deschiderea expoziției „Din istoria unei absențe. Obiecte de aur din Tezaurul României trimis la Moscova și restituit parțial în 1956”

 

Deschiderea expoziției „Din istoria unei absențe. Obiecte de aur din Tezaurul României trimis la Moscova și restituit parțial în 1956”


Ne face plăcere să anunțăm vernisajul expoziției „Din istoria unei absențe. Obiecte de aur din Tezaurul României trimis la Moscova și restituit parțial în 1956”. Evenimentul va avea loc miercuri, 25 noiembrie 2026, începând cu ora 17:30, la sediul muzeului din Calea Victoriei 12.


Integrat în discursul muzeal consacrat al Tezaurului Istoric, de aproape 55 de ani printre cele mai longevive expoziții din spațiul muzeal românesc, acest demers dezvoltă unul dintre firele narative ale ansamblului de nenumărate povești împletite și intersectate aici. Atenția noastră s-a concentrat asupra obiectelor de aur din Tezaurul României trimis la Moscova și restituit parțial în 1956, pășind ușor și în lumea de dinainte de 1916 din care acestea au făcut parte.


Spre deosebire de câteva tezaure sau piese celebre intrate în conștiința publică și în literatura de specialitate încă dinainte de 1916, cum ar fi de exemplu Tezaurul de la Pietroasa (Cloșca cu puii de aur), multe dintre aceste obiecte au ajuns în muzeu fără informații privind originea, contextul descoperirii sau apartenența la colecții anterioare. Integrarea lor inițială în expoziția Tezaur Istoric s-a realizat pe baza indiciilor oferite de forma și alcătuirea lor. Ordonate cronologic, ele au putut fi admirate aici încă din 1972. Prin cercetarea recentă a consemnărilor păstrate în arhivele instituțiilor de la care muzeul a preluat patrimoniul inițial am putut reconstitui, în mare parte, grupul foarte restrâns al obiectelor de aur restituite în 1956. S-au recuperat astfel, fragmente importante atât din biografia individuală a fiecărui artefact, cât și din istoria grupului, ca parte a Tezaurului restituit.


Privind obiectele, întrezărim o serie de nuanțe care oferă indirect informații despre o lume de la cumpăna de veacuri, în care universul muzeal începea să fie guvernat de reguli proprii și în care pasiunea pentru istorie și antichități devenea treptat oficial reglementată. Un artefact antic cu un decupaj modern și alte câteva fragmente din acesta sugerează o intervenție la limită din partea autorităților – sau a unor erudiți comisari ai antichităților – care au reușit în cele din urmă să îl salveze. Unele piese, la prima vedere disparate, depun mărturie despre tezaure preistorice care, judecând după contextele arheologice documentate pentru alte descoperiri asemănătoare, ar putea îmbogăți istoria aurului din acea perioadă. 

Micile podoabe ale Antichității Clasice reînvie imaginea „excursiunilor arheologice”. Totodată, câteva dintre podoabele bisericești evocă, încă o dată, generozitatea ctitorilor și rememorează un timp de efervescență intelectuală și administrativă din secolul al XIX-lea, când acestea au fost integrate în patrimoniul cultural, devenind, la rândul lor, repere ale discursului național. Ca parte din tezaurul restituit în 1956, fiecare piesă, mai mică sau mai mare, păstrată în integralitate sau doar fragment, vorbește în egală măsură despre timpurile în care a fost realizată, dar și despre timpurile moderne în care a fost recuperată și integrată în mediul muzeal.


Profitând de multivalența spațiului expoziției Tezaur Istoric, care oferă un cadru optim memoriei noastre subiective, am punctat și numeroasele transformări politice care, în ultimii 110 ani, au marcat destinul tezaurului trimis la Moscova. Aflate la intersecția dintre aur, istorie și document, câteva dintre obiectele revenite în 1956 au devenit astfel, repere materiale ale unor narațiuni fragmentare, evocând, de asemenea, amintirea tulburătoare și persistentă a unor plecări, a unor reveniri și a unei încă apăsătoare absențe.


Expoziția, deschisă la MNIR în perioada 25 noiembrie 2026 – 25 mai 2027, este realizată de Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Arhive Diplomatice, Muzeul Național de Artă al României, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Biblioteca Națională a României, Centrul Național al Cinematografiei, Arhiva Națională de Filme și Arhivele Naționale ale României.


Vă așteptăm!

 

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.

Interiorul caselor ceangăiești

 

Interiorul caselor ceangăiești


La populația ceangăiască din zona etnografică Săcele, respectiv ca și în nord-estul subzonei Bârsa de Sus, interiorul caselor tradiționale țărănești era relativ asemănător cu cel săsesc sau românesc.
În prima încăpere în care se intra se afla o vatră cu un horn trapezoidal sprijinit pe două bârne groase fixate în unghi drept. Fumul ducea în pod. În această încăpere mobilierul era unul relativ simplu: masă, bănci, câteodată și un pat, mai ales dup ce camera mare a devenit cameră de primire.


Pe lângă atenția acordată mobilierului pictat, o atenție deosebită s-a acordat și țesăturilor decorative. Patul era acoperit cu perne până sus la grindă. Ulterior au apărut două paturi, dispuse paralel care ocupau colțurile dinspre stradă ale încăperii. În continuarea patului, se mai așeza un al doilea pat, fără ca acesta să fie împodobit în mod special. Găteala patului consta dintr-o saltea de paie (szalmazsák), deasupra căreia se așternea un cerceaf (lepedő) cu margine dantelată. Peste acesta se așeza o altă cuvertură, din cânepă sau bumbac, bogat ornamentată cu fire de bumbac roșu și albastru. Deasupra urmau trei stive de perne lungi ale căror față îngustă era în întregime împodobită cu motive țesute și apoi cusute.


(Sursă text: Țara Bârsei, vol. II, Editura Academiei RSR, București, 1974. În fotografie interior ceangăiesc din zona Șaptesate, sf. sec. XIX–înc. sec. XX, prin amabilitatea prof. Gyula Hochbauer, Săcele.)

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Cercetări arheologice la cea mai veche construcție civilă din Baia Mare

 







Cercetări arheologice la cea mai veche construcție civilă din Baia Mare


În perioada 28 octombrie-13 noiembrie 2026, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, sub coordonarea arheologului Marius Ardeleanu, a desfășurat cercetări arheologice preventive în imobilul cunoscut sub numele de Casa Iancu de Hunedoara (sau „Casa Elisabeta”). 


Situată în Piața Libertății nr. 18, in Centrul Vechi al orașului Baia Mare, clădirea este cel mai vechi monument istoric clasat în categoria A și cea mai veche construcție civilă din oraș.
Casa a fost ridicată în anul 1446, ca parte a vechiului domeniu medieval al voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara pentru soția sa, Erszébet (Elisabeta) Szilágyi. 


În cadrul cercetărilor arheologice au fost deschise șase suprafețe pentru a stabili stratigrafia și a înțelege mai bine structura și modul în care au fost ridicate fundațiile clădirii acum aproape șase secole. 


Efortul a adus la suprafață o adevărată capsulă a timpului: fragmente de ceramică, oase de animale și bucăți de cahle care acoperă o istorie fascinantă, din secolul al XV-lea și până în secolul XX. 


Aceste săpături nu au fost doar un pas obligatoriu înaintea restaurării, ci și o șansă unică pentru specialiști de a citi, strat cu strat, povestea nespusă a uneia dintre cele mai faimoase clădiri din Baia Mare.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Ce povești ascund descoperirile arheologice de la Turcoaia?

 



Ce povești ascund descoperirile arheologice de la Turcoaia?

În urmă cu aproape 1.900 de ani, la Troesmis, în apropierea actualei localități Turcoaia (punctul Iglița, județul Tulcea), se afla unul dintre cele mai importante centre militare romane de pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman (Limes).

La începutul secolului al II-lea p.Chr., aici a fost instalată Legiunea a V-a Macedonica (Legio V Macedonica), care a contribuit la apărarea frontierei și la dezvoltarea așezărilor civile din jurul castrului.

Din acest important centru militar provine o țiglă romană (tegula) care poartă ștampila LEG V MAC, abrevierea numelui Legiunii a V-a Macedonica. O piesă aparent obișnuită, dar care păstrează o mărturie directă a prezenței armatei romane la Dunărea de Jos.

Troesmis reprezintă un complex arheologic remarcabil, alcătuit din castrul legionar, Cetatea de Est, Cetatea de Vest și așezările civile dezvoltate în jurul fortificațiilor. Vestigiile sale reflectă mai multe etape de locuire, din epoca romană până în perioada medio-bizantină.

Cine erau soldații Legiunii a V-a Macedonica? De ce își marcau romanii materialele de construcție cu ștampile? Ce ne dezvăluie această țiglă despre organizarea armatei și despre viața la Troesmis, în urmă cu aproape două milenii?

Vă invităm la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, din cadrul ICEM TULCEA, să descoperiți povestea țiglei ștampilate de la Troesmis și să aflați mai multe despre istoria armatei romane și a fortificațiilor de pe frontiera dunăreană (Limes)!
 
 
 
 
 

𝐒𝐚𝐫𝐜𝐨𝐟𝐚𝐠𝐮𝐥 𝐭𝐨𝐦𝐢𝐭𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐨𝐬

 

𝐒𝐚𝐫𝐜𝐨𝐟𝐚𝐠𝐮𝐥 𝐭𝐨𝐦𝐢𝐭𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐨𝐬


Fila de astăzi o dedicăm unui monument deosebit, aflat în Micul Parc, în Lapidariumul din vecinătatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Vorbim despre un sicriu de marmură cu inscripție în limba greacă. Este așa numitul Sarcofag al tomitanului Alexandros, descoperit în anul 1959, pe strada Cuza Vodă, cu ocazia unor lucrări civile. A fost spart încă din antichitate, astfel că astăzi se poate vedea doar relieful ce îl reprezintă pe defunctul ce i-a dat numele. Inscripția aflată pe latura lungă frontală a fost tradusă astfel: „Salutare, trecătorule! Alexandros, fiul lui Zmaragdos, din tribul Oinopes, binefăcător, a făcut sarcofagul, pentru el și pentru soția lui Kyrilla, fiică a lui Philocles…”.


Monumentul a fost datat în timpul dinastiei Severilor, undeva la finele secolului II – începutul sec.III p.Chr, o perioadă de puternică dezvoltare a urbei, care a ajuns să dobândească supranumele de “prea strălucită metropolă a Pontului Stâng”. Se prespune că în latura stângă, opusă reliefului lui Alexandros, s-a aflat bustul soției Kyrilla, dar acea parte a monumentului a fost spartă, probabil, încă din antichitate. Pe monument se regăsește și imaginea Meduzei, simbol al metamorfozei și protectoare a mormintelor.


Fără îndoială, Alexandros a fost un om de seamă al cetății, bogat și implicat în viața orașului (“binefăcător”),și care făcea parte din tribul Oinopes, unul din triburile Miletului, identificate la Tomis. El și-a permis luxul de a comanda un sarcofag impresionant, realizat pe bani grei, din marmură de cea mai bună calitate, adusă din Grecia mama.


Cuvântul „sarcofag” se traduce din greaca veche ca „devorator de carne”, fiind compus din sarkos (carne) și phagein (a mânca, a devora) Denumirea se datora unei credințe din antichitate potrivit căreia o piatră calcaroasă, luată dintr-o anume carieră din zona Troiei (Nord Vestul Turciei de astăzi), ar fi avut proprietatea de a accelera descompunerea trupurilor. Ulterior, termenul s-a generalizat însemnând pur și simplu sicriu de piatră.


Tribul Oinopes, din care a făcut parte defunctul, era unul dintre cele șase triburi grecești miletiene atestate la Tomis (celelalte erau Aigikoreis. Argadeis. Geleontes. Hopletes și Boreis. În vremea lui Alexandros al lui Zmaragdos, la Tomis, a existat și un al șaptelea trib, cel al romanilor, noii cuceritori ai lumii civilizate. Tribul Oinopes era format din oameni bogați, cei mai mulți specializați în importul și exportul de vin (oinos).


𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 – 𝐀𝐭𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐍𝐨𝐮𝐥 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐫𝐚𝐝𝐢𝐨 𝐌𝐞𝐧𝐝𝐞 𝟑𝟖. 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐥𝐮𝐥 𝟏𝟗𝟑𝟎. 𝐅𝐮𝐧𝐜𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨 𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐞, 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐳𝐚̆ 𝐑𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐝𝐢𝐟𝐮𝐳𝐨𝐫. 𝐃𝐞𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐫 – 𝐥𝐚 𝐌𝐚𝐠𝐚𝐳𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐋𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚, 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐨𝐥 𝐧𝐨.𝟏𝟓. (𝟏𝟗𝟑𝟎)


https://minac.ro/19-noiembrie-sarcofagul-tomitanului.../

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

O descoperire remarcabilă la Tomis și importanța colaborării dintre specialiști în protejarea patrimoniului arheologic

 








O descoperire remarcabilă la Tomis și importanța colaborării dintre specialiști în protejarea patrimoniului arheologic


La sfârșitul lunii octombrie 2026, echipa Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a realizat una dintre cele mai remarcabile descoperiri arheologice din ultimii ani: un sarcofag roman intact, datat preliminar la sfârșitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr., care adăpostea rămășițele unui copil.


Descoperit în municpiul Constanța, în cartierul Flămânda, la marginea nordică a necropolei anticului Tomis, sarcofagul a păstrat un inventar funerar deosebit: jucării din lut, obiecte de port și podoabe din bronz, ghirlande de flori, precum și un sicriu din lemn conservat într-o stare remarcabilă. Prezența unor materiale organice extrem de fragile, inclusiv a unor posibile vestigii textile, conferă descoperirii o valoare științifică aparte.


Dincolo de caracterul excepțional al descoperirii, merită evidențiate responsabilitatea, profesionalismul și eforturile echipei care a avut dificila misiune de a o recupera și de a o pune în siguranță.
Încă din 22 octombrie, arheologii Constantin Băjenaru și Cătălin Nopcea au identificat posibilitatea existenței unui sarcofag intact. Au urmat degajarea atentă a acestuia și transportarea într-un spațiu de depozitare al muzeului, unde deschiderea a fost realizată la 27 octombrie, în prezența echipei de arheologi.


Odată cu deschiderea sarcofagului, echipa s-a confruntat cu provocările specifice recuperării unor materiale care supraviețuiseră aproape 1.800 de ani în condiții de mediu particulare. Conservarea lor impune o atenție deosebită la manipulare, la prevenirea contaminării probelor, la alegerea materialelor și echipamentelor adecvate și la menținerea unor condiții de depozitare compatibile cu starea fiecărui vestigiu.


Pentru asemenea descoperiri, fiecare decizie contează. Poziția obiectelor, relațiile dintre materiale, eventualele urme de țesături, resturile vegetale sau structurile din lemn constituie informații arheologice care trebuie documentate înainte de orice intervenție ce le-ar putea modifica ireversibil.


Un aspect care merită apreciat în mod deosebit este preocuparea echipei MINAC de a identifica și mobiliza expertiza necesară pentru gestionarea unei descoperiri atât de complexe. Cercetarea unor asemenea contexte depășește competențele unei singure specializări și presupune colaborarea dintre arheologi, conservatori, restauratori, antropologi, specialiști în textile arheologice, lemn, materiale vegetale și alte categorii de vestigii organice, precum și laboratoare capabile să efectueze investigațiile necesare. În acest context, și Institutul Național al Patrimoniului, prin cercetătoarea Alina Iancu, specialistă în arheologia textilelor, a răspuns solicitării colegilor de la Constanța, oferind consultanță la distanță cu privire la documentarea, manipularea și depozitarea temporară a posibilelor materiale textile.


Acest schimb profesional ilustrează importanța existenței unor rețele active de specialiști și a comunicării permanente între instituțiile de patrimoniu. Nu toate echipele arheologice pot beneficia permanent de prezența fizică a experților pentru fiecare categorie de materiale descoperite. Tocmai de aceea, posibilitatea de a solicita rapid recomandări, de a împărtăși observații și de a identifica împreună soluții adecvate poate avea un rol esențial în primele etape ale cercetării. Consultanța la distanță nu înlocuiește intervenția directă a specialiștilor, dar poate constitui un sprijin important pentru echipele care gestionează situații neobișnuite și urgente.


Descoperiri precum cea de la Tomis demonstrează, totodată, cât de necesare sunt specializări care, în spațiul arheologiei est-europene, pot părea încă neobișnuite sau chiar exotice. Persistă uneori percepția că materialele organice, precum textilele, lemnul, pielea sau resturile vegetale, se conservă rareori în contexte arheologice și că, prin urmare, studiul lor reprezintă o preocupare secundară. În realitate, aceste materiale pot supraviețui în condiții diverse, uneori în forme greu de recunoscut fără pregătire specializată. Prezența unor cercetători care cunosc proprietățile fizice, structura, tehnologiile de producție și procesele de degradare specifice acestor materiale poate fi esențială nu doar pentru identificarea și recuperarea lor corectă, ci și pentru interpretarea, conservarea și valorificarea lor științifică și muzeală pe termen lung. Astfel de descoperiri ne reamintesc că absența aparentă a unor categorii de vestigii din evidența arheologică nu reflectă întotdeauna absența lor reală, ci poate fi și consecința dificultăților de identificare și documentare.


Această descoperire, dar și alte realizate în ultima perioadă de MINAC, demonstrează fără tăgadă că cercetarea arheologică este un proces care nu poate fi realizat decât cu profesioniști și nu este, așa cum multă lume consideră, o simplă vânătoare de comori. Doar în aceste momente se poate înțelege mai bine conceptul de arheolog profesionist și lipsa de sens a termenului de arheolog amator, care doar dotat cu un detector de metale, poate să revendice un statut pe care alții îl dobândesc în foarte mulți ani de studiu și muncă.


Cercetarea „Băiețelului de la Tomis” este abia la început. În cadrul conferinței de presă din 28 octombrie, conducerea MINAC a subliniat că investigațiile vor continua într-un cadru interdisciplinar, prin colaborarea cu instituții și experți din domenii complementare, în baza unui demers de cercetare riguros, care să permită documentarea, analiza, conservarea, restaurarea și valorificarea științifică și muzeală a descoperirilor. În acest context, colega noastră dr. Alina Iancu, va continua colaborarea în vederea conservării și valorificării științifice a rămășițelor textile asociate cu această descoperire spectaculoasă. 


Reprezentanții muzeului au evidențiat că acest proces necesită timp și că etapele cercetării și conservării nu trebuie grăbite pentru a răspunde interesului public, oricât de mare ar fi acesta. Este o abordare responsabilă, care pune pe primul plan protejarea patrimoniului și păstrarea informațiilor pe care acesta le conține.
Descoperirea de la Tomis reprezintă, astfel, nu doar o mărturie emoționantă despre viața și practicile funerare ale unei comunități romane de acum aproape două milenii, ci și un exemplu al importanței cooperării, comunicării și responsabilității colective în protejarea patrimoniului cultural.


Felicităm echipa Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în special pe arheologii implicați direct în descoperire și cercetare, precum și pe restul colegilor care au contribuit la recuperarea și protejarea vestigiilor. Le dorim succes în etapele următoare ale acestui demers științific deosebit!


Patrimoniul nu este protejat doar prin ceea ce descoperim, ci și prin ceea ce reușim să păstrăm, să înțelegem și să transmitem generațiilor viitoare.


#MINAC #INP #arheologie #patrimoniu #Tomis #Constanta #descoperire

 

Sursa informațiilor Direcția Patrimoniu Digital - cIMeC.

Obiect din lemn de sânger

 



Obiect din lemn de sânger (tare și greu), utilizată pentru apărare (dovadă măciulia din capăt), „mânatul” animalelor mari, ca măgarii și ca proptea ziua, când păstorii stăteau în picioare sprijiniți în ea. De altfel, utilitatea de toiag (proptea) este reliefată de mânerul delimitat de două proeminențe și ușoara uzură și ascuțire din partea care a atins pământul. Noaptea, păstorii înfigeau bâta oblic în pământ, puneau o țesătură, și o utilizau ca suport pentru cap, în timpul somnului.


Doi șerpi afrontați sunt sculptați în relief, demonstrând adaptarea decorului la forma alungită a obiectului. Șarpele are simbolistica de apărător al casei și oamenilor. Ochii șerpilor sculptați sunt reliefați prin intarsia cu două cuișoare din cositor.


Variante ale bâtei ciobănești sunt bastonul care etala rangul (ex: bastonul de mareșal) și toiagul de mort (se considera că apără decedatul și „pe lumea cealaltă” și se dădea de pomană peste sicriu). Acestea nu aveau măciulia proeminentă a bâtei ciobănești, erau mai subțiri și mai ascuțite în partea opusă mânerului.


Bâtă ciobănească (secolul al XIX-lea) - Colecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Țăranului Român.

Ședință de comunicări

 

Cercul Științific Studențesc de Istorie Veche și Arheologie își redeschide activitatea din acest an universitar. Vă așteptăm vineri, 20 noiembrie, începând cu ora 16:00, în sala H2.

 

Sursa informațiilor Cercul Științific Studențesc de Istorie Veche și Arheologie. 

O nouă monedă comemorativă din Letonia - 19.11.2026

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

A decorated tree, market stalls, warmly dressed visitors, and a very special guest: a rooster wearing a crown and scarf. Latvia has transformed a Christmas scene into the motif of its new commemorative 2-euro coin, a small festive square that invites you to linger over its details.

Latvian Bank has announced its issue for November 24, 2026. The coin is titled Ziemassvētku tirdziņš, "Christmas Market," and will be the only commemorative €2 coin issued by the country this year.

The new commemorative coin, accompanied by its illustrated presentations. The packaging brings the atmosphere of a Christmas market to life with color. Image: Latvian Bank. 



The Riga Christmas market season is scheduled to run from November 27, 2026, to January 3, 2027. The coin will therefore arrive just a few days before the market begins.


The rooster that has come down from the bell tower

The national face of the "Christmas Market." The rooster, wearing a crown and scarf, shares the foreground with one of the visitors. Image: Latvian Bank.


The tree, crowned by a star, organizes the composition. Around it appear the roofs of the market stalls and various figures, while the cobblestone pavement adds depth. At the top are the words LATVIJA and the year 2026; the twelve European stars occupy the outer ring.

The detail that changes the scene is the bell tower rooster, now a visitor to the market. Rooster-shaped weathervanes are part of the history of Riga's churches. St. Peter's Church, for example, has had a succession of these finials since the 15th century; the current one was installed in 1970. This presence high above the city helps to understand the design's subtle touch.

Here the bird appears at street level, warmly dressed and among the passersby. The scene is reminiscent of a storybook illustration: figures with simple shapes, a tree that dominates the square, and an animal participating in daily life. Upon closer inspection, the coin allows one to explore the market, from the figures in the foreground to the young visitors in the background.


412,000 coins distributed in three presentations


The sum of the amounts announced by the central bank gives a total print run of 412,000 copies, with the following distribution:

Presentation Copies 

Circulation quality, in rolls of 25 coins 400,000
BU quality, on an illustrated coincard 7,000
Included in the 2026 BU annual portfolio 5,000
Total 412,000


The annual collection comprises nine coins: the eight regular denominations for 2026, ranging from 1 cent to 2 euros, and this additional commemorative coin. Their combined face value amounts to 5.88 euros.

For reference purposes, the official starting price of the coincard is 16 euros, while the price of the annual portfolio is 37 euros.

The 400,000 high-quality circulation coins are intended for everyday use. The coin retains its face value of 2 euros and is valid throughout the eurozone, including Spain.


Features of the 2 euro "Christmas Market"

Country and year Latvia · 2026
Reason Christmas Market ( Ziemassvētku tirdziņš )
Face value 2 euros
Announced release date November 24, 2026
Design of the national face Anna Vaivare
Modeling Jānis Strupulis
Mint Koninklijke Nederlandse Munt, Netherlands
Diameter and weight 25.75 mm · 8.50 g
Thickness 2.20 mm
Composition Bimetallic: cupronickel ring and three-layer core of nickel-brass, nickel and nickel-brass.
Singing Fine fluting with the inscription DIEVS * SVĒTĪ * LATVIJU ("God bless Latvia").

The Latvian winter is also preserved in the coins


This issue connects thematically with the 2024 €2 coin dedicated to the puzuris, the traditional straw or reed ornament associated with the winter solstice. On that coin, a suspended geometric structure concentrated the symbolism of the season. On the 2026 coin, winter is expressed through a square filled with figures.

Both offer a glimpse into the country's customs through objects and scenes familiar to its inhabitants. The new Christmas market also adds a memorable image: a tree, Christmas stalls, and a rooster that, for once, is enjoying the festivities among the crowds.



Commemorative 2 euro coins 2026

Latvian commemorative 2 euro coins

 

Sursa informațiilor aici.

miercuri, 18 noiembrie 2026

Atelier ARHEOLOGIE EXPERIMENTALĂ

 

Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, organizează vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, un atelier de arheologie experimentală dedicat statuetelor zoomorfe. Vor participa elevii clasei a II-a A de la Școala „Mihai Viteazul” din Alexandria, coordonați de către profesor învățământ primar Loredana Chircu.


Atelierul va începe cu o vizită în expoziția „Eneoliticul”, unde elevii vor privi de aproape câteva statuete și vor încerca să recunoască animalele după forma corpului, a botului sau a coarnelor. O scurtă prezentare ilustrată îi va purta din paleolitic până în eneolitic. Vor afla despre animalele pe care oamenii le vânau, despre cele pe care au început să le crească și despre felul în care această apropiere le-a schimbat viața. Ne vom întreba și ce loc puteau avea animalele în credințele oamenilor care le-au modelat în lut.


La masa de lucru, fiecare elev va găsi o statuetă modelată dinainte pentru el. Modelul este inspirat din cultura Gumelnița și înfățișează un bovideu. Ne dorim ca elevii să simtă cum se ține o așchie de silex și să vadă ce urmă lasă în pasta modelatoare atunci când conturează gura și ochii animalului. Vor trasa linii adânci pentru a delimita benzile decorului și vor scrijeli fin suprafețele pe care vor așeza pigmentul roșu. Vor umple cu alb inciziile adânci, iar benzile dintre cele roșii le vor lustrui cu o piatră asemănătoare celor descoperite în așezările gumelnițene.


Lucrând cu silexul, cu piatra de lustruit și cu pigmenții, copiii își vor exersa îndemânarea și răbdarea. Sperăm să se bucure, la final, când vor vedea cum a ieșit statueta decorată de ei. 


Poate că, la următoarea vizită în muzeu, privind o urmă fină pe o piesă veche, își vor aminti propriul gest și se vor gândi la mâna celui care a făcut-o, poate un copil ca ei. Astfel, după ce vor decora ei înșiși o statuetă, sperăm că vor învăța să privească altfel și exponatele din muzeu.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Teleorman.