Duminica Floriilor, celebrată astăzi de creștinii ortodocși, este considerată cea mai importantă sărbătoare din timpul Postului Mare al Paștelui. Întreaga săptămână dinaintea Săptămânii Patimilor stă sub semnul renașterii naturii, iar Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt sărbători ale veseliei, marcate de obiceiuri în care protagoniști sunt, adesea, copiii. Dedicăm fila de 5 aprilie din calendarul istoric „Astăzi la Constanța” sărbătorii renașterii naturii și continuității unor tradiții vechi.
Duminica Floriilor amintește de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, întâmpinat de mulțimea care își așternea hainele în calea lui și ridica ramuri înverzite, aclamând „Osana”. În tradiția românească, simbolul acestei zile este salcia, primul arbore care înverzește. În această zi, în biserici sunt sfințite ramuri de salcie și cele dintâi flori de primăvară, iar apoi sunt duse acasă și păstrate, existând credința că peste an vor oferi protecție, sănătate și belșug.
„𝑆𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑟𝑒𝑛𝑎𝑠̗𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝑠̗𝑖 𝑎 𝑒𝑡𝑎𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑠𝑝𝑙𝑒𝑛𝑑𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑣𝑒𝑔𝑒𝑡𝑎𝑙𝑒, 𝑎 𝑎𝑟𝑚𝑜𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑠̗𝑖 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑖𝑖, 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑧𝑖 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑐𝑜𝑛𝑡𝑒𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡̗𝑖𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑠̗𝑡𝑖𝑛𝑒 𝑎 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑑𝑒𝑛𝑡 𝑓𝑒𝑠𝑡𝑖𝑣 𝑖̂𝑛 𝐴𝑛𝑡𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒”, puncta Narcisa Alexandra Știucă în lucrarea „𝑆𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑐𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑧𝑖𝑙𝑒𝑙𝑒. (𝑣𝑜𝑙 𝐼𝐼) – 𝑠𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎̆𝑣𝑒𝑟𝑖𝑖”. Este vorba despre Floralia, sărbătoare dedicată zeiței Flora, divinitatea plantelor înflorite, a fertilității, primăverii și a înmuguririi.
Flora le-ar fi dăruit oamenilor mierea și ar fi alinat mânia Junonei, ajutând-o să îl conceapă, din mireasma unei flori miraculoase, pe zeul Mars (Marte), patronul celei dintâi luni de primăvară. Figură minoră comparativ cu alte zeițe ale Imperiului, ea a fost introdusă în panteonul roman în timpul regelui sabin Titus Tatius. Potrivit unor relatări, ea era căsătorită cu Favonius, zeul vântului, cunoscut și sub numele de Zephyr, și, în unele credințe, era asociată cu Ceres, zeița romană a recoltei și a grâului.
Templele dedicate zeiței se aflau în locuri importante ale Romei, precum colina Quirinal sau în apropierea Circului Maxim. Sărbătoarea ei, Floralia, se desfășura inițial într-o singură zi, pe 29 aprilie, iar mai târziu timp de mai multe zile, între 28 aprilie și 3 mai. În cadrul acestor festivități, oamenii se împodobeau cu flori, își decorau locuințele și mesele, iar femeile purtau veșminte viu colorate, celebrând abundența, bucuria și libertatea naturii reînnoite.
Imaginea Florei a traversat secolele și a rămas prezentă în artă, unde apare ca simbol al grației, frumuseții și primăverii. Una dintre reprezentările celebre este o frescă descoperită în Villa Arianna (Vila Ariadna), reședință aristocratică din orașul Stabiae, situat lângă Pompei. Fresca este datată în secolul I d.Hr., iar în prezent este păstrată la Museo Archeologico Nazionale di Napoli. Această operă impresionantă, intitulată „Flora” și considerată una dintre cele mai elegante reprezentări feminine din arta romană antică, a supraviețuit erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr. Paradoxal, ceea ce a fost o tragedie pentru lumea romană a dus la conservarea acestei opere de artă, deoarece a fost acoperită de un strat gros de cenușă vulcanică.
Descoperită în 1899, sculptura din marmură albă impresionează prin detalii și simbolistică, fiind însoțită de figura lui Hypnos, protector al celor suferinzi. Restaurarea realizată cu minuțiozitate a redat frumusețea și valoarea artistică a acestei opere remarcabile.
Marți, 7 aprilie Ora 11:00 Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (etajul I)
Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a muzeului. Prezentarea va fi susținută de dr. Radu Ota și restauratoarea Sidonia P. Olea, care vor oferi detalii despre contextul istoric și procesul de restaurare.
În imaginarul tradițiilor de primăvară, Zeița Flora, figură mitologică romană, protectoare a vegetației și a înfloririi, ocupă un loc central ca simbol al renașterii naturii și al reînnoirii ciclice a vieții. În cinstea acesteia, în context românesc această divinitate devine expresia unei forțe vitale care guvernează transformarea lumii vegetale, marcând trecerea de la starea latentă a iernii la exuberanța primăverii, această forță regăsindu-se în credințele și practicile legate de vegetație, fertilitate și sărbătorile de primăvară.
𝐒ă𝐫𝐛ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫, celebrată în calendarul creștin cu o săptămână înainte de Paști, marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, fiind asociată cu ramurile de finic și măslin, simboluri ale biruinței și ale păcii. Dincolo de semnificația sa liturgică, această sărbătoare reprezintă una dintre cele mai relevante expresii ale acestui imaginar vegetal, fiind asociată și cu ritualuri precreștine de regenerare, conservate în forme simbolice. Ramurile de salcie sfințite, purtate și păstrate în gospodării, devin substituenți ai vegetației înflorite, având rol protector și purificator. În acest cadru, floarea nu mai este doar un element natural, ci un semn încărcat de #sacralitate și #continuitate.
Aceeași simbolistică se regăsește și în ornamentica cămășii tradiționale românești, unde motivele florale sunt transfigurate în limbaj textil, devenind purtătoare de sensuri legate de viață, frumusețe, fertilitate și protecție. Cusătura florală poate fi astfel interpretată ca o „Floră” simbolică, integrată corpului uman, o extensie a naturii asupra ființei, în acord cu ritmurile cosmice și calendarul ritual.
Prin urmare, cusăturile florale de pe costumele oltenești documentează relația dintre simbolismul floral de sorginte precreștină și semnificațiile sărbătorii creștine a #Floriilor, pornind de la acest fond mitic și cultural comun, în care memoria Zeiței Flora persistă, transfigurată, în structuri simbolice și practici tradiționale.
Câteva piese de port din 𝐂𝐨𝐥𝐞𝐜ț𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐨𝐫𝐭 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫 a Secției de Etnografie care ilustrează varietatea de forme decorative florale, așa cum se regăsesc în patrimoniul muzeal pe toate piesele de port, de la îmbrăcămintea corpului până la acoperitori de cap:
𝗖𝗼𝗷𝗼𝗰 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗲𝘀𝗰 - provenit din Costești (Vâlcea), lucrat în atelier de cojocărit în prima jumătate a secolului trecut, este ornamentat cu motive decorative diverse dispuse pe „piepţi”, în jurul gurii, a răscroielilor de la umeri, în partea inferioară şi pe spate, prezintă decor floral compact, motivul rozetei și ghirlandă cu flori și frunze. Pe spate motive individuale (rozetă central, ghirlandă în partea inferioară, flori pe laterale);
𝗠𝗮𝗿𝗮𝗺𝗮̆ 𝗱𝗶𝗻 𝗯𝗼𝗿𝗮𝗻𝗴𝗶𝗰 - țesută, cu alesături bumbac în mătase, decor geometric, motiv central un buchet cu trei flori. Decorul este dispus pe întreaga suprafață. În centrul fiecărei flori alesătură printre fire cu tel (fir metalic auriu), în formă de cruce. La capete franjuri din țesătură. Fond gălbui, decor floral cu mătase albă;
𝗩â𝗹𝗻𝗶𝗰 𝗱𝗶𝗻 𝗚𝗼𝗴𝗼𝘀̦𝘂, 𝗗𝗼𝗹𝗷, donație 1964, țesut cu lână pe urzeală de bumbac, motivele florale (boboci de flori cu frunze) sunt alese peste fire;
𝗣𝗼𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗣𝗹𝗲𝗻𝗶𝘁̦𝗮, Dolj, donație 1979, chenar realizat în tehnica șabacului cu piciorușe și decor floral dispus la baza poalelor: broderie cu arnici, cusătură în punct de cruce, motive florale (boboci de trandafiri pe vrej);
𝗖𝗮̆𝗺𝗮𝘀̦𝗮̆ 𝗯𝗮̆𝗿𝗯𝗮̆𝘁𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆ - provenită în 1950 din fondul de naționalizări, decor floral (panseluțe) dispus pe guler, la umeri, pe piept, lângă deschiderea cămășii și la poale;
𝗖ă𝗺𝗮șă 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗮𝘀𝗰ă (𝗱𝗲𝘁𝗮𝗹𝗶𝘂 𝗺â𝗻𝗲𝗰ă)- Fondul Naționalizări 1952, decor floral dispus în registre paralele, pe toată suprafața cămășii, piept, spate și mâneci, brodat cu arnici negru, mărgele multicolore, și paiete. Pânză albă învărgată, tipică pentru confecționarea pieselor de port tradiționale din sudul Olteniei și broderie cu negru, verde, albastru, roz, grena, galben.
Material documentar realizat de 𝐝𝐫. 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐃𝐞𝐜𝐚, muzeograf Secția de Etnografie - Muzeul Olteniei
Bibliografie: Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983, p. 219.
Continuăm astăzi cu prezentarea pieselor din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit pe 1 aprilie 1962, iar de această dată o aducem în prim-plan pe zeița Cybele. Statueta de marmură albă, fină, cu cristale mici, o înfățișează pe divinitate stând pe tron. Ea poartă pe cap calathos-ul (acoperământ de cap, înalt, cilindric, drapat de un văl), puţin supraînălţat faţă de spătarul tronului. Părul coboară la spate într-o succesiune de bucle simetric dispuse, însă sumar schiţate.
Cybele este o divinitate orientală, originară din Frigia. De timpuriu a fost asimilată de greci cu o divinitate a lor, cunoscută sub epitetul de „Marea Mamă” sau „Mama Zeilor”. La sfârşitul secolului al III-lea î.Hr., este adoptată şi de către romani, care o numesc Marea Mamă a Zeilor (Magna Mater Deorum) și îi ridică un templu pe Palatin. Cybele era considerată zeiţă a pământului și a naturii, protectoare a vegetației și simbol al fertilității. Ea era imaginată ca trăind în adâncul codrilor sau pe crestele cele mai înalte ale munţilor, dominând natura în toată sălbăticiunea ei. Pretutindeni unde i s-a răspândit cultul, i s-au înălțat temple, statui și basoreliefuri.
Imaginea Cybelei figurează adeseori pe monede, iar numele ei este menționat în inscripţii. Pe monumentele obișnuite, Cybele apare șezând pe tron și purtând mai multe simboluri, cum sunt: calothos-ul aşezat pe cap şi închipuind un coş cu fructe, simbol al fecundităţii şi al abundenţei; tympanul (un fel de tamburină), ca acela care se folosea ca instrument muzical în timpul ceremoniilor legate de cultul ei; sceptrul sau cornul abundenţei, ţinut în mâna stângă; o pateră ori un mănunchi de spice sau de maci, în mâna dreaptă. Din monumentul de față lipsesc leii sau puiul de leu, simboluri al zeiței, care însă se regăsesc pe alte statuete ale Cybelei, descoperite în Dobrogea. Datarea piesei din Tezaurul de la Tomis este secolul III d.Hr. Alegerea de a o prezenta astăzi pe Cybele nu este întâmplătoare.
Potrivit tradiției, statuia zeiței a fost adusă de la Pessinunt (Frigia) la Roma pe 4 aprilie 204 î.Hr. iar prezența ei pe Palatin a pus capăt unei perioade grele, pline de nenorociri, din timpul celui de-al doilea război punic (dintre Roma și Cartagina). Considerată salvatoare a Romei și identificată cu Venus Genetrix, strămoașa Cetății Eterne, Cybele a fost apoi adorată în întregul imperiu. În toate orașele acestuia, inclusiv în Scythia Minor (Dobrogea), ea era celebrată prin festivalul public Megalensia (Megalesia) care dura din 4 aprilie (data venirii la Roma) și până pe 10 aprilie. Megalensia era precedată, la sfârșitul lui martie ,de sărbători închinate partenerului (paredru) său Atis, iubitul său și în același timp, zeu al fertilității și al naturii reînviate. Zilele celebrării lui Attis erau însă întunecate, precum povestea sa (a murit și a reînviat), dar cele dedicate Cybelei erau pline de bucurie. De Megalensia aveau loc spectacole, banchete, ceremonii, parade publice, iar templul zeiței, închis profanilor, în tot restul anului, era acum deschis publicului.
La Constanța și în întreaga Dobroge au fost descoperite numeroase statuete ale Cybeley, fapt ce îi confirmă popularitatea în ținutul istro-pontic. Reprezentările sale sunt astăzi în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). De asemenea, au mai fost descoperite monumente și inscripții care vorbesc despre cultul ei la Tomis și despre mari preotese ale credinței în Cybele. Statuia prezentată astăzi, celelalte piese dedicate zeiței și inscripțiile pomenite sunt dovezi clare că aici, la Tomis, a existat un templu închinat acestei divinități. El nu a fost descoperit încă însă viitorul poate aduce oricând o surpriză...
Reclama zilei -Fabrica de Pălării de Damă a Doamnei Serafim, Constanța, Strada Mircea no.2 – Pălării de Damă - Garnituri – Pene – Flori. Transformări și Reparațiuni. Execuțiune ireproșabilă. Prețuri de reclamă. (Ghidul ilustrat Constanța și Tekirghiolul, 1924)
Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.
There are pieces that transcend their material value. The one-ounce silver coin dedicated to Darth Vader, issued in 2026 by Niue, belongs to that special category where collecting, investment, and cultural narrative merge into a single object. It is not merely a coin: it is a tangible fragment of one of the most influential stories ever told.
A coin that connects with the dark side
In the Star Wars universe, few names evoke as much power as Darth Vader. His imposing and tragic figure has been engraved on this one-ounce pure silver coin, capturing the essence of the character with remarkable visual intensity.
The coin, with a face value of $2 and minted in .999 silver, combines the technical precision of modern numismatics with the symbolic power of cinema. Every detail seems designed for those who seek not only precious metal, but also meaning.
The obverse: symbol of sovereignty
The obverse of the coin features the Public Seal of Niue, a design that, at first glance, might seem understated compared to the dramatic reverse, but which serves an essential function. It displays the institutional identity of the issuing country, with traditional elements that reinforce its status as legal tender.
The inscriptions of the year 2026 and the face value accompany this emblem, reminding us that, although we are looking at a profoundly artistic piece, it is still an official coin.
The flip side: the presence of Darth Vader
It is on the reverse side that the coin reveals its true character. The figure of Darth Vader dominates the composition, wielding his lightsaber with that blend of control and menace that defines the character. The image is not static: it conveys movement, tension, power.
The Star Wars logo and Imperial emblem reinforce the direct connection to the saga, creating a scene that seems lifted from the most intense moments of the original trilogy. The influence of artist Ralph McQuarrie is evident in the aesthetic, evoking the concept art that shaped the franchise's visual universe.
A piece that goes beyond silver
What makes this coin special is not only its silver content or its limited mintage. It's its ability to tell a story without words. Holding it, you possess not only a tangible asset, but also a cultural symbol.
For the investor, it represents an ounce of pure silver. For the collector, it's a piece with its own unique identity. And for the Star Wars fan, it's a way to physically connect with a galaxy far, far away.
B869 (PNL): 200 гривень (hryven) (US$7.70) Pink and blue. Front: Ukrainian text; stylized tree; denomination as registration device; poet and writer Lesya Ukrainka; Ukrainian coat of arms; waterlily in SPARK; wreath. Back: Ukrainian text; trees outside Tower of Lubart’s Castle in Lutsk; birds in flight; Ukrainian slogan. Motion windowed security thread with demetalized 200. Solid security thread with demetalized 200 ГРН and trident. Watermark: Lesya Ukrainka and electrotype 200. Printer: (National Bank of Ukraine). 148 x 75 mm. Paper. a. 2026. Sig. 13: Pyshnyy. Intro: 2026. Like B857, but with Ukrainian slogan at upper right back.
1. Un artefact neolitic unic – Macheta de la Căscioarele
Loc de descoperire: Căscioarele-Ostrovel, jud. Călărași Material: ceramică Tehnică de prelucrare: macheta a fost modelată din lut și decorată prin incizare Dimensiuni (lungime, lăţime, înălţime): 51 x 13 x 27 cm Datare: eneolitic, a doua jumătate a mileniului al V-lea a.Chr. Cultura: Gumelniţa
Machetele de construcții sunt artefacte deosebit de importante deoarece prezintă detalii de arhitectură care sunt dificil de surprins în cadrul cercetărilor arheologice, cum ar fi forma acoperișului sau a ferestrelor. Unele modele reprezintă cel mai probabil construcții din vremea respectivă, în timp ce altele figurează interiorul unei case, cuprinzând atât inventarul mobil, cum ar fi cuptorul, vatra, lavița etc. cât și, în unele cazuri, chiar personaje umane modelate în formă de figurine.
Dintre acestea de remarcă macheta de construcție de la Căscioarele, ce reprezintă o piesă cu caracter special, fiind până în acest moment o descoperire unică în așezările neo-eneolitice din România și sud-estul Europei.
Macheta de construcție este modelată din lut care a fost ars pentru a conferi piesei duritate. Este compusă dintr-un soclu deasupra căruia se află patru construcții individuale de dimensiuni mai mici, dispuse în şir. Acestea au câte un portal amplu pe fiecare din laturile scurte, cu coarne reprezentate atât la coama acoperișului, cât și la cele patru colțuri ale fiecărei construcții. Soclul, în formă de trunchi de piramidă, este de două ori şi jumătate mai mare decât cele patru construcții și este perforat de găuri circulare, dispuse în rânduri paralele. Faţada principală prezintă două rânduri a câte patru găuri mai mari și alte două mai mici la colțuri și este decorată cu 17 linii orizontale realizate prin incizare. Macheta a fost descoperită în anul 1966 pe Ostrovelul de la Căscioarele, într-o locuință de dimensiuni mari (10x7 m), cu două camere, alături de alte vase cu forme deosebite, ce a fost interpretată ca un sanctuar.
Macheta de la Căscioarele reprezintă un edificiu complex, cel mai probabil un sanctuar format dintr-o platformă înaltă cu patru temple, interpretare susținută și de particularităţile celor patru modele mai mici: prezența a două intrări diametral opuse, caracterul monumental al intrărilor, elementele simbolice de decor – coarne la coama acoperișului și la colțurile machetelor. Dacă considerăm că machetele ilustrează probabil construcții reale și ținând cont de proporții, soclul ar fi avut o înălțime de cel puțin 5-6 m, astfel că ne aflăm în fața unui complex de mai mult de 10 m înălțime.
Deși o astfel de construcție nu a fost identificată în cursul cercetărilor arheologice, locuința în care s-a descoperit macheta are un caracter special, fiind plasată într-o poziție centrală în cadrul așezării și aproximativ pe același amplasament pe care, în nivelul imediat anterior (apaținând culturii Boian, mai veche decât Gumelnița) a fost descoperită o altă construcție-sanctuar, cu totul deosebită, cu coloane pictate din lut ars.
Cea mai apropiată analogie cu macheta de la Căscioarele este o piesă descoperită în așezarea de la Sultana. Este vorba despre o machetă de mari dimensiuni, ce prezintă orificii circulare atât în pereți, cât și în acoperiș, în interiorul ei fiind găsit un tezaur format din mai multe obiecte din aur. O altă piesă, deși mult mai stilizată, a fost decoperită pe Măgura Gumelnița, în apropierea orașului Oltenița. Este compusă dintr-un soclu înalt de 12 cm, perforat de trei orificii circulare mici și trei rânduri de căsuţe, dintre care cele de pe ultimul nivel au protuberanţe ascuţite (coarne de cult) pe frontoane. Decorul format din trei-patru rânduri de orifcii nu este singular în aria de răspândire a culturii Gumelnița. Figurinele antropomorfe din lut au adesea urechile perforate cu câte trei sau patru găuri, iar cele din os au decorul format din mai multe rânduri de mici găurele. Toate acestea sugerează o interpretare simbolică a rândurilor de orificii, aflată în legătură cu numerologia.
Așezarea de la Căscioarele-Ostrovel se află pe o insulă în mijlocul Lacului Cătălui, județul Călărași. Este o așezare de tip tell (pluristratificată), ce a fost locuită de comunitățile culturilor Boian și Gumelnița vreme de câteva sute de ani. Primele săpături au fost realizate în anul 1925 de către Gheorghe Ștefan, dar cercetări sistematice de amploare au fost făcute la începutul anilor ’60 de către Vladimir Dumitrescu. Pe Ostrovel a fost cercetat în întregime ultimul nivel de locuire, în timp ce așezările mai vechi au fost sondate pe suprafețe mai mici.
Macheta de la Căscioarele a fost prezentă în numeroase expoziții internaționale (Olten, New York, Oxford, Atena, Beijing, Chengdu, Liège etc.).
Mai multe detalii despre macheta de la Căscioarele și analogii: Hortensia Dumitrescu, Un modèle de sanctuaire découvert dans la station énéolithique de Căascioarele, DACIA, NS, tom XII, Bucureşti, 1968: https://biblioteca-digitala.ro/.... Hortensia Dumitrescu, Sur une nouvelle interprétation du modèle de sanctuaire de Căscioarele, DACIA NS, XVII, 1973: https://biblioteca-digitala.ro/.../17_dacia_revue.... Done Şerbănescu, Modele de locuinţe şi sanctuare eneolitice, Cultură și Civilizație la Dunărea de Jos, XV, 1997: https://biblioteca-digitala.ro/.../15-Cultura-si.... Marija Gimbutas, The Gods and Goddesses of Old Europe, London, 1974, p.67-80.
2. Exponatul lunii aprilie aduce în prim-plan o piesă din cercetările arheologice ale Timișoarei, într-un text realizat de Secția de Arheologie și semnat de colegul nostru, dr. Andrei Georgescu.
Un capitol mai puțin cunoscut din istoria Timișoarei îl reprezintă descoperirile preistorice din Piața Unirii. Dincolo de imaginea actuală a centrului istoric, acest spațiu ascunde unele dintre cele mai vechi urme de locuire de pe teritoriul orașului. Ele au fost scoase la lumină în anul 2014, cu prilejul cercetărilor arheologice desfășurate în contextul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii urbane.
Sub nivelurile moderne, otomane și medievale ale pieței, arheologii au identificat două puțuri și o locuință datând de la finele primei epoci a fierului (sec. VI–V a.Chr.), mărturii ale unei comunități care trăia aici în urmă cu aproximativ 2600 de ani.
În interiorul celor două puțuri au fost descoperite câte două seturi de vase ceramice, diferite ca formă, dar apropiate ca funcționalitate. Această asociere sugerează mai mult decât simple depuneri accidentale, conducând la ipoteza unor gesturi cu semnificație aparte, poate practici rituale sau obiceiuri legate de viața cotidiană a comunității.
Vasul prezentat ca exponat al lunii provine din puțul descoperit pe latura sudică a Pieței Unirii, în fața casei „La Elefant”, fiind identificat chiar pe fundul acestuia, la 4,30 m sub actualul nivel de promenadă.
Piesa, descoperită în stare fragmentară, a fost reconstituită cu grijă, intervenția de restaurare urmărind atât stabilitatea obiectului, cât și păstrarea vizibilă a urmelor timpului.
Restaurarea a fost realizată de Alexandru Fota, fost restaurator al Muzeului Național al Banatului, trecut în neființă luna trecută. Prin munca sa atentă și discretă, astfel de obiecte și-au recapătat forma și pot fi, din nou, înțelese și admirate.
Donație: Prof. Univ. Dr. Vlad Codrea, Universitatea Babeș - Bolyai, Cluj-Napoca
În primăvara anului 1999, o echipă de cercetători de la Universitatea Babeș - Bolyai din Cluj-Napoca, coordonată de Prof. Univ. Dr. Vlad Codrea, a descoperit cuiburi cu ouă mari de dinozaur, de tip megaloolithide, în localitatea fosiliferă Totești-baraj (Bazinul Hațeg, România), pe Râul Mare. După un an, succesiunea a fost extinsă de Vlad Codrea, Cristina Fărcaș și Paul Dica și la Nălaț-Vad, pe același râu, în aval. Ansamblul celor două localități fosilifere s-a dovedit a fi cel mai bogat în cuiburi cu ouă de dinozaur din România, fiind totodată cele mai bogate în mamifere fosile din Cretacicul terminal (cca. 70 milioane de ani) descoperite vreodată în Europa. Fosile de vertebrate, precum hadrozauri, ankylozauri, teropozi, pterozauri, păsări, șopârle și amfibieni sunt asociate cu ouăle din sedimente, reflectând marea biodiversitate a Bazinului Hațeg în timpul Cretacicului terminal (Maastrichtian, 72-66 milioane ani vechime).
La Totești-baraj s-au recuperat peste 40 de ouă organizate în 11 cuiburi. Ouăle, care sunt mai mult sau mai puțin fracturate, deformate prin presiunea rocilor acoperitoare, au o formă subsferică, cu un diametru maxim cuprins între 14-16 cm. Acest material seamănă foarte mult cu cojile de ouă descrise anterior din bazinul Hațeg de la Tuștea și cu oo-specia franceză Megaloolithus siruguei, prin grosimea și modelul lor unitar, uneori neregulat.
Mediul de depunere a ouălor în acest sit a fost reprezentat de o luncă inundabilă, cu sedimente fine, afectate de procese pedogenetice. Există argumente conform cărora temperatura mai ridicată a solului din acele medii, determinată de geotermia declanșată de procese vulcanice, a favorizat eclozarea ouălor. Până în prezent, nu au fost găsiți embrioni sau oase de pui în sit.
În 1988, la Tuștea s-au găsit primele ouă de dinozaur din România, la 90 de ani după prima semnalare a oaselor de dinozaur din aceeași regiune, de către baronul Francisc (Ferencz, Franz) Nopcsa. Acesta a fost un aristocrat aventurier, savant geolog, paleontolog și albanolog, dintr-o familie cu rădăcini românești, ulterior maghiarizată. Este considerat fondator al paleobiologiei și a semnalat în Hațeg influența nanismului insular, demonstrând că izolarea pe o insulă poate influența evoluția și dimensiunea animalelor. În Cretacicul terminal, regiunea Hațegului era o insulă în Oceanul Tethys. Resursele limitate de hrană ale insulei au forțat speciile mari să se micșoreze de-a lungul generațiilor, pentru a supraviețui.
În 2004, toate aceste situri în care au fost descoperite resturi fosile ale unor viețuitoare din Cretacic, au fost incluse în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, iar din 2005, geoparcul a fost acceptat în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală (sub egida UNESCO). Este primul teritoriu din țară recunoscut de UNESCO pentru modul creativ de valorificare turistică, educațională și științifică a unui patrimoniu geologic și cultural deosebit.
Sursă: Vlad Codrea, Thierry Smith, Paul Dica, Annelise Folie, Géraldine Garcia, Pascal Godefroit, Jimmy Van Itterbeeck - Dinosaur egg nests, mammals and other vertebrates from a new Maastrichtian site of the Hateg Basin (Romania)
Nu se poate vorbi despre 𝐓𝐞𝐳𝐚𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒𝐜𝐮𝐥𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬 fără a face referire la una dintre piesele sale, numită în 1962 de către arheologul Vasile Canarache „Șarpele Fantastic”! Unică în lume prin dimensiuni și mai ales prin realizarea sa artistică deosebită, piesa îl reprezintă pe 𝐳𝐞𝐮𝐥-𝐬̗𝐚𝐫𝐩𝐞 𝐆𝐥𝐲𝐤𝐨𝐧, protector al căminului, familiei și fertilității, extrem de popular în Asia Mică și în vestul Mării Negre.
Statuia de marmură, datată în a doua jumătate a secolului II p.Chr., înfățișează o creatură fantastică și stranie, care are trup de șarpe, bot de miel, urechi și păr uman și coadă de leu. Piesa are o înălțime de 0.66 m, fără soclu, iar în urma măsurătorilor efectuate s-a estimat că descolăcit, șarpele ar avea o lungime de 4,76 metri. Cultul lui Glykon a apărut odată cu un așa-numit pseudo-profet, Alexandru din Abonoteichos, un oraș din sudul Pontului Euxin, care ulterior a fost rebotezat de către romani Ionopolis (astăzi Inebolu, Turcia). Considerat de unii autori antici (de exemplu, Lucian din Samosata) ca fiind un șarlatan care înșela oamenii cu ajutorul unei marionete, al unei simple păpuși, profetul Alexandru a convins multă lume că Glykon era o divinitate în carne și oase, un zeu al fertilității, iar el, marele preot, o reîncarnare a zeului medicinei Aesculap (Esculap). Despre zeul-șarpe Glykon se spunea că face minuni, poate prezice viitorul și că avea puterea de a vindeca bolnavii de epidemii.
Cultul a fost foarte popular timp de decenii bune, începând cu anul 145 și până în 171 p.Chr., anul morții pseudo-profetului Alexandru. Chipul lui Glykon a apărut pe monede emise în diverse provincii imperiale, ai căror guvernatori erau adepți ai credinței. Zeul a fost reprezentat statuar, menționat în inscripții și pe monumente ce îi erau dedicate, și, foarte probabil, era adorat în temple și sanctuare situate în marile orașe sud și vest-pontice. Nicio statuie găsită în zona Asiei Mici nu se compară însă, la nivel de realizare artistică, cu piesa de la Tomis. Intrat în declin după decesul lui Alexandru, survenit în jurul anului 171 p.Chr., cultul a dispărut definitiv în cursul secolului III p.Chr.
Statuia de la Tomis, extraordinar realizată de către un sculptor anonim, a fost expusă cu siguranță într-un templu al zeului, edificiu care însă nu a fost descoperit până în prezent.
6. Arhitectură și "design" interior (.....în mediul rural medieval timpuriu). Cercetarea arheologica nu încetează să surprindă prin elemente/detalii/amanunte. Un sit (Pericei - Keller Tag, cunoscut de multa vreme în literatura de specialitate mai ales pentru locuirea consistenta neolitică) a oferit și câteva urme (modeste deocamdata) ale unor construcții medievale timpurii, printre care și locuințe.
În Bazinul Carpatic s-au investigat numeroase locuințe medievale timpurii în care s-au surprins urmele elementelor arhitecturale componente. Însă, rareori s-a putut "pătrunde" pentru a "vedea" cum era organizat/utilat spațiul intern (dincolo de prezența cuptorului variat ca formă, dimensiuni și tehnică de amenajare). O astfel de situație am sesizat-o recent în cazul unei locuințe, mai precis urmele unor mici pari care cel mai probabil indică locurile de amplasare a unor bănci/paturi/lavițe pe două din laturile construcției.
În foto 1 urmele locuinței respective. În foto 2 marcarea celor patru urme de pari. În foto 3 o schițare a unor elemente arhitecturale (stâlpi, pereți, cuptor, bănci/paturi) destinată mai ales celor care nu sunt de specialitate și care de multe ori se întreabă de ce sapă și în ce fel înțelege arheologul puzderia de gropi pe care le sapă!
7. Piese de metal descoperite în castrul roman de la Băneasa (jud. Teleorman) în campania arheologică din anul 2017.
Sunt piese de bronz ce provin de la echipamentul militar, fibule sau chei. Cercetările au fost efectuate în colţul de NE al castrului roman mare de la Băneasa. Săpătura a probat existenţa unui şanţ de apărare relativ mare, cu obstacol de lemn la ieşirea din şanţ. Berma este neobișnuit de lungă (10 m), făcând imposibilă vizibilitatea dinspre palisadă către mijlocul şanţului. Palisada este realizată din stâlpi de lemn, nu foarte adânc îngropaţi, nici foarte bine solidarizaţi, valul de sprijin fiind scund şi scurt. Baraca începe la doar doi metri de palisadă, fără a exista deci loc pentru un turn sau pentru un intervallum sau o via sagularis. Construcţia a fost realizată pe structură de lemn, cu pereţi integral din chirpici, iar acoperirea era vegetală. Ca urmare, baraca a fost mistuită de un foc violent dar foarte probabil scurt. Săpătura a traversat în diagonală capătul nordic al unei barăci. Inventarul recuperat este tipic, cu materiale aparţinând echipamentului militar. Datarea este asigurată de cele patru monede găsite în dărâmătura barăcii, toate din primul sfert al secolului al III-lea. (E. Teodor, E. Dumitrașcu, D. Ștefan - Archaeological excavations at the roman fort Băneasa in the Summer 2017, în Cercetări Arheologice, XXIV, 2017, p. 83-98, fig.7)
Continuăm astăzi cu prezentarea pieselor din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit pe 1 aprilie 1962, iar de această dată o aducem în prim-plan pe zeița Cybele. Statueta de marmură albă, fină, cu cristale mici, o înfățișează pe divinitate stând pe tron. Ea poartă pe cap calathos-ul (acoperământ de cap, înalt, cilindric, drapat de un văl), puţin supraînălţat faţă de spătarul tronului. Părul coboară la spate într-o succesiune de bucle simetric dispuse, însă sumar schiţate.
Cybele este o divinitate orientală, originară din Frigia. De timpuriu a fost asimilată de greci cu o divinitate a lor, cunoscută sub epitetul de „Marea Mamă” sau „Mama Zeilor”. La sfârşitul secolului al III-lea î.Hr., este adoptată şi de către romani, care o numesc Marea Mamă a Zeilor (Magna Mater Deorum) și îi ridică un templu pe Palatin. Cybele era considerată zeiţă a pământului și a naturii, protectoare a vegetației și simbol al fertilității. Ea era imaginată ca trăind în adâncul codrilor sau pe crestele cele mai înalte ale munţilor, dominând natura în toată sălbăticiunea ei. Pretutindeni unde i s-a răspândit cultul, i s-au înălțat temple, statui și basoreliefuri.
Imaginea Cybelei figurează adeseori pe monede, iar numele ei este menționat în inscripţii. Pe monumentele obișnuite, Cybele apare șezând pe tron și purtând mai multe simboluri, cum sunt: calothos-ul aşezat pe cap şi închipuind un coş cu fructe, simbol al fecundităţii şi al abundenţei; tympanul (un fel de tamburină), ca acela care se folosea ca instrument muzical în timpul ceremoniilor legate de cultul ei; sceptrul sau cornul abundenţei, ţinut în mâna stângă; o pateră ori un mănunchi de spice sau de maci, în mâna dreaptă. Din monumentul de față lipsesc leii sau puiul de leu, simboluri al zeiței, care însă se regăsesc pe alte statuete ale Cybelei, descoperite în Dobrogea. Datarea piesei din Tezaurul de la Tomis este secolul III d.Hr. Alegerea de a o prezenta astăzi pe Cybele nu este întâmplătoare.
Potrivit tradiției, statuia zeiței a fost adusă de la Pessinunt (Frigia) la Roma pe 4 aprilie 204 î.Hr. iar prezența ei pe Palatin a pus capăt unei perioade grele, pline de nenorociri, din timpul celui de-al doilea război punic (dintre Roma și Cartagina). Considerată salvatoare a Romei și identificată cu Venus Genetrix, strămoașa Cetății Eterne, Cybele a fost apoi adorată în întregul imperiu. În toate orașele acestuia, inclusiv în Scythia Minor (Dobrogea), ea era celebrată prin festivalul public Megalensia (Megalesia) care dura din 4 aprilie (data venirii la Roma) și până pe 10 aprilie. Megalensia era precedată, la sfârșitul lui martie ,de sărbători închinate partenerului (paredru) său Atis, iubitul său și în același timp, zeu al fertilității și al naturii reînviate. Zilele celebrării lui Attis erau însă întunecate, precum povestea sa (a murit și a reînviat), dar cele dedicate Cybelei erau pline de bucurie. De Megalensia aveau loc spectacole, banchete, ceremonii, parade publice, iar templul zeiței, închis profanilor, în tot restul anului, era acum deschis publicului.
La Constanța și în întreaga Dobroge au fost descoperite numeroase statuete ale Cybeley, fapt ce îi confirmă popularitatea în ținutul istro-pontic. Reprezentările sale sunt astăzi în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). De asemenea, au mai fost descoperite monumente și inscripții care vorbesc despre cultul ei la Tomis și despre mari preotese ale credinței în Cybele. Statuia prezentată astăzi, celelalte piese dedicate zeiței și inscripțiile pomenite sunt dovezi clare că aici, la Tomis, a existat un templu închinat acestei divinități. El nu a fost descoperit încă însă viitorul poate aduce oricând o surpriză...
Reclama zilei -Fabrica de Pălării de Damă a Doamnei Serafim, Constanța, Strada Mircea no.2 – Pălării de Damă - Garnituri – Pene – Flori. Transformări și Reparațiuni. Execuțiune ireproșabilă. Prețuri de reclamă. (Ghidul ilustrat Constanța și Tekirghiolul, 1924)
Exponatul lunii - In memoriam Adalbert Cserni
Marți, 7 aprilie
Ora 11:00
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (etajul I)
În imaginarul tradițiilor de primăvară, Zeița Flora, figură mitologică romană, protectoare a vegetației și a înfloririi, ocupă un loc central ca simbol al renașterii naturii și al reînnoirii ciclice a vieții. În cinstea acesteia, în context românesc această divinitate devine expresia unei forțe vitale care guvernează transformarea lumii vegetale, marcând trecerea de la starea latentă a iernii la exuberanța primăverii, această forță regăsindu-se în credințele și practicile legate de vegetație, fertilitate și sărbătorile de primăvară.
Prin urmare, cusăturile florale de pe costumele oltenești documentează relația dintre simbolismul floral de sorginte precreștină și semnificațiile sărbătorii creștine a 
𝗖𝗼𝗷𝗼𝗰 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗲𝘀𝗰 - provenit din Costești (Vâlcea), lucrat în atelier de cojocărit în prima jumătate a secolului trecut, este ornamentat cu motive decorative diverse dispuse pe „piepţi”, în jurul gurii, a răscroielilor de la umeri, în partea inferioară şi pe spate, prezintă decor floral compact, motivul rozetei și ghirlandă cu flori și frunze. Pe spate motive individuale (rozetă central, ghirlandă în partea inferioară, flori pe laterale);
Material documentar realizat de 𝐝𝐫. 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐃𝐞𝐜𝐚, muzeograf Secția de Etnografie - 
Bibliografie: Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983, p. 219.
