„SÂNZIENELE” SAU „DRĂGAICA” ÎN CALENDARUL POPULAR
Ziua de 24 iunie are o semnificație aparte atât în calendarul creștin, cât și în cel popular. Astfel, în această zi se prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar în calendarul popular se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”.
Denumirea de „Drăgaică” se întâlnește în Dobrogea, Muntenia și Moldova, în timp ce în Transilvania este folosit termenul „Sânziene”.
În mitologia românească, „Sânzienele” sau „Drăgaicele” sunt zâne tinere și deosebit de frumoase, care umblă prin văzduh și pe pământ, cântând și dansând. Acestea dau miros florilor, leac plantelor, bob spicelor de grâu și rod pântecelor sterpe, spre deosebire de celelalte zâne din imaginarul popular, „Ielele” sau „Rusaliile”, temute pentru asprimea lor.
Însă, dacă oamenii nu le cinstesc și lucrează de ziua lor, „Sânzienele” devin necruțătoare: aduc grindina și furtuna, iau leacul florilor și poartă oamenii în vârtejuri.
În satul tradițional românesc, inclusiv în Dobrogea, în dimineața acestei mari sărbători, fetele culegeau flori de drăgaică, pe care și le împleteau în cosițe, iar băieții le purtau la pălărie. Dacă nu găseau drăgaică, culegeau sulfină.
Pentru a fi frumoase și plăcute de către flăcăi, fetele se spălau pe față cu roua pe care o strângeau în dimineața de „Sânziene”.
Pe 24 iunie, în satul tradițional se iniția simbolic una dintre cele mai importante activități ale anului agricol: secerișul, activitate destinată în special fetelor și femeilor. Cea mai frumoasă și harnică fată era aleasă pentru a fi „Drăgaică”, până la următorul seceriș. Ea primea o coroniță realizată din spice de grâu, iar fetele și feciorii o plimbau într-un alai prin sat, pentru a fi văzută de toată lumea.
Se zice că din această zi, păsările călătoare încep să se pregătească pentru sezonul rece. Primul care dă startul este cucul, care începe să migreze în această perioadă a anului. Conform legendelor populare, această pasăre oraculară a românilor al cărei glas „s-a dezlegat” pe 25 martie (de „Blagoveștenie”), amuțește de „Sânziene”, deoarece s-a înecat cu orz sau cu cireșe, devenind uliu.
Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.
În ultimele zile, numeroase articole din presa internațională au atras atenția asupra prezenței peștelui-iepure (Lagocephalus sceleratus) în apele Greciei. Deși titlurile sunt adesea spectaculoase, realitatea merită privită cu calm și din perspectivă științifică.
Originar din regiunea Indo-Pacifică, acest pește a pătruns în Marea Mediterană prin Canalul Suez și și-a extins rapid arealul în ultimele decenii. Astăzi, specialiștii îl consideră una dintre cele mai problematice specii invazive din estul Mediteranei, deoarece afectează ecosistemele locale și activitatea pescarilor.
Denumirea populară de „pește-iepure” provine de la cei patru dinți puternici, uniți într-o structură asemănătoare unui cioc, care amintește de incisivii unui iepure. Cu ajutorul acestora poate sparge cochilii, tăia plase de pescuit și provoca răni serioase dacă este manipulat necorespunzător.
Un aspect mai puțin cunoscut este că această specie poate acumula tetrodotoxină, una dintre cele mai puternice toxine naturale cunoscute. Din acest motiv, peștele nu trebuie consumat. Legislația europeană interzice comercializarea speciilor din această familie pentru consum alimentar.
Pentru turiști, mesajul este simplu: bucurați-vă de mare, observați fauna marină cu respect și evitați să atingeți animale necunoscute. Prezența peștelui-iepure nu trebuie să provoace panică, însă reprezintă un bun prilej de a înțelege cum schimbările climatice, transportul maritim și deschiderea căilor de migrație pot modifica biodiversitatea mărilor și oceanelor. 
IA ROMÂNEASCĂ – PATRIMONIU, IDENTITATE ȘI DIALOG CULTURAL INTERNAȚIONAL 
În tradiția populară românească, noaptea care va veni este considerată magică. Legendele spun că Sânzienele, zâne care trăiesc prin păduri și pe câmpii, se adună în miez de noapte și se prind în horă, iar dansul lor fermecat dă puteri tămăduitoare plantelor. Din acest motiv, sărbătoarea Sânzienelor este considerată momentul cel mai potrivit din an pentru culegerea plantelor de leac.
Vedetele zilei sunt sânzienele (Galium verum), plante cu flori galbene și parfum delicat, care pot fi întâlnite în fânețe și la marginea pădurilor, de la zonele de șes până în regiunile subalpine. Numele lor este strâns legat de perioada înfloririi, care are loc în preajma zilei de 24 iunie, atunci când este sărbătorită și această tradiție străveche.
Potrivit credințelor populare, dacă sunt culese în noaptea magică a Sânzienelor, după ce au fost binecuvântate de dansul și descântecele zânelor, aceste plante dobândesc numeroase calități terapeutice și o putere vindecătoare deosebită.
Tezaurul poate fi admirat în expoziția permanentă a Muzeului George Severeanu.
El era mesagerul zeilor, ghidul sufletelor în lumea de dincolo, precum și protectorul călătorilor, al hoților și al comerțului. Statuia lui Mercurius de la Călugăreni provine din principia (clădirea comandamentului) castrului, de aceea se presupune că a fost folosită în aedes.
Statuia aparține așa-numitului tip gallic. Pe baza contextului arheologic, ea a fost utilizată până la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al III-lea d. Hr.
Cei interesați au șansa să vadă această piesă extraordinară în expoziția Limesparcului de la Călugăreni.
Mercurius, a görög Hermész megfelelője, a római panteon egyik fontos istensége.
"A doua grupă de plăcuțe-pereche este cea cu călăreți, ambii galopând spre stânga, nu afrontați. Înzestrarea călărețului cu scut sugerează că personajul este războinic. Personajul își găsește corespondențe pe reprezentările de pe obrăzarele și coiful de la Agighiol, iar mai recent, contemporan ca datare, pe kantharos-ul de la Răcătău și pe plăcuța de la Polovragi.
Bibliografie: Ioan Glodariu, Vasile Moga, „Tezaurul dacic de la Lupu”, Ephemeris Napocensis IV, 1994, 33-48.
