vineri, 13 martie 2026

Vulturii s-au întors în România – după o absență de aproape 70 de ani!

 



Vulturii s-au întors în România – după o absență de aproape 70 de ani! A keselyű visszatért Romániába – közel 70 év után!

Secția de Științele Naturii a Muzeului Județean Mureș salută inițiativa extraordinară a Fundației Conservation Carpathia și a partenerilor săi de a reintroduce vulturul sur în România. Revenirea acestor păsări magnifice reprezintă un moment istoric pentru conservarea biodiversității din țara noastră și un pas important pentru refacerea echilibrului natural din Carpați.

Primele 25 de exemplare, aduse din Spania, se află acum într-o volieră de aclimatizare în zona Rucăr, urmând ca, după această perioadă de adaptare, să fie eliberate în natură. Proiectul urmărește, pe termen lung, formarea unei populații stabile în Masivul Făgăraș.

În expoziția noastră „Păsările altfel”, vizitatorii pot descoperi mai multe informații despre această specie impresionantă și pot vedea îndeaproape un exemplar de vultur sur, una dintre cele mai spectaculoase păsări ale Europei.

Îi invităm pe toți cei curioși să afle mai multe despre aceste păsări fascinante vizitând expoziția noastră.

Vă așteptăm la muzeu!

A Maros Megyei Múzeum Természettudományi Osztálya örömmel üdvözli a Conservation Carpathia Alapítvány és partnerei kivételes kezdeményezését, amely a fakó keselyű romániai visszatelepítését tűzte ki célul. E lenyűgöző madarak újbóli megjelenése történelmi jelentőségű hazánk biodiverzitásának megőrzésében, és fontos hozzájárulás a Kárpátok természetes ökológiai egyensúlyának helyreállításához.

Az első, Spanyolországból érkezett 25 egyed jelenleg a Rucăr környékén kialakított akklimatizációs röpdében tartózkodik. Az alkalmazkodási időszakot követően a madarakat szabadon engedik, hiszen a projekt hosszú távú célja egy életképes, stabil populáció kialakítása a Fogarasi-havasok térségében.

„Madarak, másként” című kiállításunkon a látogatók még többet megtudhatnak erről a különleges fajról, és közelebbről is megismerhetik Európa egyik legimpozánsabb madarát, a fakó keselyűt.

Szeretettel várunk minden érdeklődőt, aki szívesen fedezné fel ezeket a lenyűgöző madarakat kiállításunkon.

Várjuk Önöket a múzeumban!
 
 
 
 

Artefacte egiptene din colecția Maria și dr. George Severeanu

 



Artefacte egiptene din colecția Maria și dr. George Severeanu

Palma stângă a unei mâini de mumie egipteană a fost achiziționată de dr. George Severeanu la începutul sec. al XX-lea. Nu se cunosc informații despre proveniență, însă prezența unei amulete din faianță albastră, pe care sunt inscripționate hieroglife, o plasează în timp și spațiu în zona Egiptului Dinastic. Singurul indiciu privind datarea sa este dat de textul de pe amuletă, păstrat parțial, care poate fi citit ca „Nevasta regelui”, cel mai probabil Tiye, care a trăit între cca. 1398 și 1338 a.Chr. (soția lui Amenhotep al III-lea, Dinastia a XVIII-a, Noul Regat Egiptean). 

Astfel de amulete erau adeseori oferite ca ofrandă la banchetele funerare. Prezența amuletei și mumificarea corpului sunt dovezi că persoana de la care provine palma făcea parte din clasele superioare ale societății faraonice.

Program: miercuri-duminică, 10.00-17.30, lângă Piața Amzei.
 
 
Sursa informațiilor Muzeul George Severeanu.

𝐅𝐚𝐫𝐟𝐮𝐫𝐢𝐞 𝐬𝐦ă𝐥ț𝐮𝐢𝐭ă 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦ă 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫ă 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐢𝐥 𝐭𝐫𝐨𝐧𝐜𝐨𝐧𝐢𝐜, 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞 𝐨𝐥ă𝐫𝐢𝐭 𝐎𝐛𝐨𝐠𝐚 (𝐎𝐥𝐭)

 



𝐒𝐞𝐜𝐭𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐄𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞Muzeul Olteniei
 
𝐅𝐚𝐫𝐟𝐮𝐫𝐢𝐞 𝐬𝐦ă𝐥ț𝐮𝐢𝐭ă 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦ă 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫ă 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐢𝐥 𝐭𝐫𝐨𝐧𝐜𝐨𝐧𝐢𝐜, 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞 𝐨𝐥ă𝐫𝐢𝐭 𝐎𝐛𝐨𝐠𝐚 (𝐎𝐥𝐭), 𝐚 𝐝𝐨𝐮𝐚 𝐣𝐮𝐦ă𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐬𝐞𝐜. 𝐗𝐗, 𝐦𝐞ș𝐭𝐞𝐫 𝐨𝐥𝐚𝐫: 𝐁𝐚𝐫𝐛𝐮 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞

Piesa a intrat în patrimoniul Secției de Etnografie-Muzeul Olteniei, prin achiziție, în anul 1956.

𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥: lut, angobă, humă, smalț plombifer.
𝐓𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜ă: lut, obținut prin săpare, îndepărtarea impurităților, lăsat la dospit peste iarnă, frământat prin călcare cu picioarele, modelat la roata mobilă, decorat cu gaița și cornul, smălțuit, două arderi oxidante. 

𝐂𝐫𝐨𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐚: brun, ocru, verde, alb.

Farfuria se înscrie în tradiția decorativă a centrului de olărit din sudul Olteniei, unde compoziția ornamentală îmbină motive avimorfe, fitomorfe și astrale cu o puternică încărcătură simbolică.

În centrul compoziției întâlnim două motive avimorfe - doi cocoși, față în față, într-o poziție frontală cu ciocurile apropiate. În cultura tradițională românească, cocoșul este o pasăre solară, este un simbol al vitalității asociat cu lumina, considerat și protectorul familiei. Prin cântul lui anunță ivirea zorilor alungând duhurile rele sau forțele întunericului.

𝐷𝑖𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑝𝑎̆𝑠𝑎̆𝑟𝑖 𝑠𝑢𝑔𝑒𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑖𝑑𝑒𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑙𝑖𝑏𝑟𝑢, 𝑑𝑖𝑎𝑙𝑜𝑔 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑡𝑖𝑣 𝑎𝑑𝑒𝑠𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑎𝑟𝑡𝑎 𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑟𝑎̆ 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆, 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑒𝑐ℎ𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑎̆𝑠𝑎̆𝑟𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖𝑚𝑎𝑙𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎̆ 𝑎𝑟𝑚𝑜𝑛𝑖𝑎 𝑐𝑜𝑠𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑎𝑙𝑎̆. 

Motivul astral, o stea, ce se află deasupra motivului avimorf, face trimitere la ordinea cosmică și la ciclicitatea timpului. Între brațele stelei sunt pictate v-uri alternate de puncte ce pot fi interpretate ca reprezentări stilizate ale păsărilor în zbor, sugerând mișcarea și dinamismul spațiului ceresc. 

De asemenea, apare un registru decorativ alcătuit dintr-o linie în zigzag, însoțită de motive florale. Linia frântă o putem interpreta ca simbol al apei sau al ierbii, ce sugerează fertilitatea și continuitatea vieții. 

Motivele florale de pe marginea vasului simbolizează frumusețea naturii, bunăstare și prosperitate.
Lutul sau materia primă din care se nasc aceste obiecte, ocupă un loc important în imaginarul tradițional. Modelat cu mâinile și format prin rotire pe roata olarului, el trece printr-o transformare simbolică: pământul brut devine obiect utilitar sau decorativ și în același timp purtător de sensuri. Astfel, farfuria este o mărturie a unei lumi tradiționale în care omul și natura sunt legate prin simboluri simple dar pline de semnificații. 

În mâinile olarului, lutul devine poveste despre #păsări și #stele, despre #pământ și #flori, despre #echilibrul dintre viață și natură.
𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: 𝐋𝐨𝐫𝐞𝐝𝐚𝐧𝐚 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐃𝐮𝐫ă𝐮, 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟 𝐥𝐚 Muzeul Olteniei,𝐒𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐄𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞.

Afiș: Carmen Păun
Foto: colecția de ceramică a Secției de Etnografie a Muzeul Olteniei Craiova.

Bibliografie: Barbu Slătineanu, Stahl Paul, Petrescu Paul /Arta Populară în R.P.R. Ceramica / București/ 1958
Ion Vlăduțiu, Etnografia românească/București 1973
 
 
Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

Țesutul maramelor de borangic în Purcăreni

 




Țesutul maramelor de borangic în Purcăreni 

Țesutul maramelor de borangic a reprezentat un aspect particular al industriei casnice săcelene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Maramele de borangic erau țesute de către femei specializate din Purcăreni, numite ştergărese. Ele primeau comenzi de la femeile de români şi ceangăi din zonă, dar mai ales de la cele din Şcheii Braşovului, marama fiind piesa de podoabă a capului purtată la sărbători, care a înlocuit în timp ştergarul alb din bumbac.

Borangicul era adus din sudul ţării, în special din zona Muscelului, iar după Primul Război Mondial, chiar se importa de către femei care se ocupau exclusiv cu acest comerţ.

Ţesute în război de tip orizontal, în două iţe, având o formă dreptunghiulară cu dimensiuni cuprinse între 4 şi 7 coţi, maramele lucrate la Purcăreni se disting prin amplasarea decorativă a motivelor la extremităţi, restul suprafeţei fiind discret învărgată. Ornamentica respectă un repertoriu decorativ preponderent floral, motivele fiind alese în război, printre fire, cu bumbac sau mătase albă. Maramele din borangic erau vândute în târgurile săptămânale din Brașov sau, mai departe, în Țara Românească.

La Muzeul de Etnografie Brașov puteți admira marame de borangic, dar și un război de țesut marame din borangic ce datează de la începutul secolului XX. Program vizitare: miercuri-duminică între orele 09:00-17:00.
 
 
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐥𝐨𝐫

 




𝐒𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞-𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞

𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐥𝐨𝐫

În august 2014, într-un mormânt de înhumație vechi de aproximativ 2700 de ani din necropola tumulară de tip 𝐁𝐚𝐬𝐚𝐫𝐚𝐛𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐃𝐞𝐬𝐚 – „𝐂𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚𝐯𝐢𝐭̦𝐚”, situată pe malul românesc al Dunării, arheologii de la Muzeul Olteniei au descoperit această 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒄𝒉𝒊𝒏𝒂̆ 𝒅𝒆𝒑𝒖𝒔𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒑𝒊𝒄𝒊𝒐𝒂𝒓𝒆𝒍𝒆 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒅𝒆𝒇𝒖𝒏𝒄𝒕.

Datat în prima epocă a fierului (mijlocul sec. VIII – mijlocul sec. VII a. Chr.), mormântul făcea parte dintr-un peisaj funerar marcat de 𝑡𝑢𝑚𝑢𝑙𝑖 – 𝑚𝑜𝑣𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑎̆𝑟𝑢𝑡̦𝑖.

Poziția în care a fost găsit vasul nu pare întâmplătoare.
În multe contexte funerare preistorice, această zonă a corpului are o semnificație aparte: 𝐩𝐢𝐜𝐢𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐡𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐥, punctul unde se încheie drumul prin lumea celor vii și începe călătoria către lumea de dincolo.

Decorul incizat înainte de ardere pare simplu, aproape grăbit.
Liniile, deși ferme, tremură ușor, iar hașurile sunt inegale, prezentând mici variații. Și totuși, tocmai în această imperfecțiune pare să se ascundă intenția.
Nu este nepricepere, ci mai degrabă un 𝑔𝑒𝑠𝑡 𝑟𝑎𝑝𝑖𝑑, 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑔𝑟𝑎̆𝑏𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑟𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑒𝑚𝑜𝑡̦𝑖𝑒, ca și cum semnele ar fi trebuit trasate înainte ca uitarea și tăcerea să se aștearnă definitiv.

𝐂𝐨𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞.
Pe margine – 𝑜 𝑏𝑎𝑛𝑑𝑎̆ ℎ𝑎𝑠̦𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎̆, 𝑜 𝑙𝑖𝑚𝑖𝑡𝑎̆.
Pe pereții interiori – 𝑡𝑟𝑖𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑢𝑠𝑒 𝑟𝑎𝑑𝑖𝑎𝑙.
În centrul vasului – 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑡𝑖𝑣 𝑎𝑥𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑧𝑖𝑔-𝑧𝑎𝑔.
Acesta din urmă poate fi interpretat ca un arbore al vieții schematizat sau ca o reprezentare simbolică a unei axe cosmice.
Împreună, aceste elemente creează imaginea unei lumi organizate în jurul unui centru.

Privită în ansamblu, strachina pare să redea 𝐨 𝐦𝐢𝐜𝐚̆ 𝐜𝐨𝐬𝐦𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐚̆ – 𝐨 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐛𝐨𝐥𝐢𝐜𝐚̆ 𝐚 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐢𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢.

Locul necropolei adaugă însă o dimensiune și mai profundă acestei imagini.

𝐃𝐮𝐧𝐚̆𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐬𝐚̆𝐬̦𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐥 – o frontieră naturală și simbolică între teritorii, între lumi, între aici și dincolo. Un loc al trecerii, al limitelor și al transformării.

Depus la picioarele defunctului, 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙 𝑚𝑎𝑟𝑐ℎ𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑏𝑜𝑙𝑖𝑐 𝑠𝑓𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑟𝑖𝑡𝑢𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑓𝑢𝑛𝑒𝑟𝑎𝑟 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑐𝑎̆𝑙𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎 𝑝𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑎𝑛𝑎̆, dar și 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑎𝑙𝑡 𝑑𝑟𝑢𝑚 – 𝑐𝑒𝑙 𝑎𝑙 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑒𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒.
𝐎 𝐡𝐚𝐫𝐭𝐚̆ 𝐭𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐥𝐮𝐭 𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐧𝐢𝐭𝐢𝐯𝐞. 𝐔𝐧 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐨𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.
𝐎 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚̆ 𝐦𝐚̆𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐞 𝐩𝐚̆𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐨 𝐜𝐚̆𝐥𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐭𝐢𝐦 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧.

Poate că pentru cei care își îngropau morții aici, viața nu se termina în pământul udat de Dunăre.

𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐚𝐛𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞𝐚…
Material realizat de: 𝐝𝐫. 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐚̂𝐬𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮, muzeograf, Secția de Istorie-Arheologie, Muzeul Olteniei.

Bibliografie: Marius-Cristian Bâsceanu, „𝑁𝑒𝑐𝑟𝑜𝑝𝑜𝑙𝑎 𝑡𝑢𝑚𝑢𝑙𝑎𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑝 𝐵𝑎𝑠𝑎𝑟𝑎𝑏𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝐷𝑒𝑠𝑎 (𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝐷𝑜𝑙𝑗) 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑒𝑥𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑖𝑚𝑖𝑙𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑟𝑒𝑔𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑖̂𝑛𝑣𝑒𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡𝑒”, Teză de doctorat, București, 2017, p.67, pl. 60
𝐅𝐨𝐭𝐨: Camelia Săvescu, Referent de Specialitate, Biroul de Marketing, Muzeul Olteniei. 

𝑫𝒆𝒔𝒆𝒏: Violeta Margareta Dan, muzeograf, Secția de Istorie-Arheologie, Muzeul Olteniei.

Restaurator - Viorel Cojocaru-Bichea, Laboratorul de Restaurare-Conservare, Muzeul Olteniei.
 
 
Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.