Muzeul Geologic Național deschide joi, 1 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, expoziția temporară „Geofizica românească – primul secol, următorul orizont (1925–2026)”, dedicată evoluției cercetării geofizice din România și patrimoniului tehnico-științific care a însoțit dezvoltarea acestui domeniu.
Expoziția se înscrie în programul aniversar dedicat celor 120 de ani de la înființarea Institutului Geologic al României (1906–2026) și marchează, printr-o perspectivă muzeală, un secol de dezvoltare a geofizicii românești.
Realizată în parteneriat cu Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, expoziția aduce în atenția publicului instrumente și echipamente reprezentative pentru cercetarea geofizică, alături de repere ale activității științifice și educaționale care au contribuit la formarea și dezvoltarea acestei discipline în România.
Prin intermediul patrimoniului său, Muzeul Geologic Național propune publicului o incursiune în istoria instrumentelor și metodelor prin care cercetătorii au măsurat, cartat și interpretat Pământul, evidențiind legătura dintre patrimoniu, cercetare și progresul tehnologic.
Expoziția urmărește, totodată, să creeze un dialog între moștenirea științifică a generațiilor trecute și perspectivele contemporane asupra geofizicii, reafirmând rolul muzeului ca spațiu de conservare, cercetare și valorificare a patrimoniului geologic și tehnico-științific.
Expoziția va putea fi vizitată până la 31 decembrie 2026, de marți până duminică, fiind inclusă în circuitul de vizitare al expozițiilor din interiorul Muzeului Geologic Național.
Muzeul Geologic Național
1 octombrie – 31 decembrie 2026
Deschiderea: 1 octombrie 2026, ora 15:00
Vă invităm să descoperiți povestea unui secol de geofizică românească și instrumentele care au contribuit la înțelegerea Pământului.
Sursa informațiilor Muzeul Geologic Național.
În acest sens, 
Unul dintre aspectele importante ale țestului este relația dintre om și materia naturală. Pământul, apa și focul sunt transformate prin muncă într-un instrument destinat producerii hranei. Procesul are astfel o dimensiune aproape cosmologică: materia extrasă din mediul natural intră în gospodărie, este modelată de mâna omului și revine în contact cu focul pentru a face posibilă transformarea aluatului în pâine.
Această relație dintre pământ, foc și hrană poate fi interpretată ca o metaforă a ordinii domestice. Vatra reprezintă unul dintre centrele tradiționale ale casei, iar țestul devine intermediar între foc și pâine. În jurul lui se organizează o serie de gesturi repetitive care, tocmai prin caracterul lor cotidian, contribuie la stabilitatea vieții comunitare.
Din această perspectivă, țestul devine un exemplu de patrimoniu cultural viu.
Material documentar realizat de: 𝗱𝗿. 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗮𝗻𝘂, muzeograf 
