Ştiinţă pentru toţi

1. Deja mulți au văzut cahle de sobă. Mult mai puțini au văzut „baze de sobe de cahle”.

Demonstrația se face cu o bază de sobă din Tauți (Arad) (a doua jum. a sec. XVI). Exemplificările arată că, spre deosebire de coronamente, cahlele de postament au apărut mai târziu. În sec. XVII mai existau sobe construite fără cahle de postament.

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

2. Și mai rare: negativele de turnare a plăcilor de cahle. Cele mai vechi au fost modelate cu mâna, individual (Baia - Moldova; Bizere - Frumușeni).

Negativele au intrat pe rol din sec. XV. Au fost nu numai pentru plăci întregi, ci și pentru „sectoare” de plăci. Descoperirea lor a fost mereu câte „un eveniment” furnologic. Clujul deține o anume prioritate, cu un atelier în centrul orașului vechi (a doua jum. a sec. XV) și piese de la Cluj-Mănăștur (inedite, sec. XVI) (în imaginea alăturată). Enervant este că nu s-au găsit în Cluj realizate după aceste din urmă negative...

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

3. Podul lui Constantin cel Mare – ceea ce vedem și ceea ce mai avem de descoperit

În aceste zile s-a vorbit mult despre Podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava, pornind de la spectaculoasele imagini realizate cu drona de pe malul bulgăresc al Dunării.

Nivelul foarte scăzut al apei a făcut din nou vizibile vestigii care, în condiții obișnuite, sunt greu de observat. Faptul că ele se disting atât de bine dinspre malul bulgăresc are și o explicație: șenalul navigabil se află spre partea românească, unde pilele podului au fost mult mai puternic afectate de-a lungul timpului.

Fotografiile recente sunt importante tocmai pentru că readuc în atenția publicului un monument excepțional. Și ne oferă un bun prilej să vă arătăm și ceea ce nu se vede cu ochiul liber.

Priviți prima imagine alăturată: liniile galbene indică direcția podului antic peste Dunăre și relația sa cu situl de la Sucidava. Imaginea ne ajută să înțelegem dimensiunea monumentului și peisajul în care acesta trebuie cercetat.

Știați că aproape jumătate dintre numeroasele pile ale podului se află astăzi pe uscat și că o parte importantă dintre ele se găsește pe teritoriul României?

Unele au fost deja investigate prin metode geofizice. În cea de-a doua imagine puteți vedea rezultatele unor asemenea prospecțiuni, suprapuse peste traseul podului. Sunt metode care ne permit să identificăm și să documentăm vestigiile aflate în subsol fără să intervenim asupra lor prin săpătură.

Cercetarea continuă. O nouă etapă de prospecțiuni geofizice este programată pentru a doua parte a lunii august, pentru a completa informațiile pe care le avem. Este cu atât mai necesară cu cât în această zonă continuă agricultura intensivă, iar cunoașterea cât mai precisă a vestigiilor reprezintă primul pas pentru protejarea lor.
Există și o perspectivă mai largă. Sucidava și Podul lui Constantin se află între siturile la care lucrăm pentru definitivarea dosarului sectorului dunărean de est al Frontiers of the Roman Empire – UNESCO.
Pentru cei care vor să afle mai mult, contextul mai larg al frontierei romane de la Dunăre îl găsiți în volumul Limesul dunărean din România , realizat în cadrul Programului Național Limes, precum și în expoziția „Dunărea, fluviul care a modelat o lume. Teritorii romane între Porțile de Fier și Marea Neagră”, deschisă la Muzeul Național de Istorie a României.

Cercetarea fundamentală din România are nevoie de continuitate, resurse și, poate înainte de toate, de interesul și susținerea societății. Investigațiile arheologice, geofizica, documentarea și monitorizarea monumentelor nu produc întotdeauna imagini spectaculoase. Ele produc însă cunoașterea fără de care patrimoniul nu poate fi nici înțeles, nici protejat, nici pus în valoare.

De aceea, imaginile apărute în aceste zile sunt o veste bună. Ele ne oferă ocazia să vorbim din nou despre Podul lui Constantin, despre ceea ce știm deja, despre ceea ce încă avem de aflat și, mai ales, despre cum putem cerceta și proteja împreună acest patrimoniu de pe ambele maluri ale Dunării.

Cercetarea este, prin natura ei, o conversație deschisă. Întrebările, observațiile și interesul publicului sunt binevenite.

Noi vă stăm la dispoziție. Știți unde ne găsiți!

#ars2archaeo

Sursa informațiilor Ovidiu Țentea.

4. TABĂRĂ DE ARHEOLOGIE LA OCNELE MARI - VIDEO

Vechea cetate dacică de la Ocnele Mari este gazdă pentru cei pasionați de istorie și de arheologie în cadrul unei noi ediții a Taberei Naționale de Arheologie – Arheopolifest. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte – Centrul Universitar Pitești și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Sursa informațiilor TVR Craiova.

5. 𝐔𝐧 𝐯𝐚𝐬 𝐜𝐮 𝐬̦𝐞𝐫𝐩𝐢, 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐧𝐬 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝟏.𝟖𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐥𝐚 𝐏𝐨𝐫𝐨𝐥𝐢𝐬𝐬𝐮𝐦

În anul 1980, arheologii cercetau terasa sanctuarelor de la #Porolissum. Sub o clădire romană, într-o groapă adâncă de aproximativ doi metri, au descoperit numeroase fragmente ceramice. Unele dintre ele aparțineau unui vas neobișnuit, care avea să-și dezvăluie povestea abia după ce a fost întregit.

Înalt de 42 de centimetri, vasul este decorat cu șerpi modelați în lut. Corpurile lor urcă pe cele trei torți până la buza vasului, dând impresia că o mușcă. Printre ei apar personaje, frunze de viță-de-vie și ciorchini de struguri.

Sunt reprezentați zeii Liber Pater și Libera, însoțiți de Pan și bătrânul Silen – personaje asociate cultului vinului și fertilității.
Realizat în secolul al II-lea d. Chr., acesta nu era un vas obișnuit. Dimensiunile, decorul și simbolurile sale indică o utilizare specială, cel mai probabil în timpul ceremoniilor dedicate zeului Liber Pater.

Astăzi, după aproape 1.800 de ani, șerpii săi continuă să urce pe torți, iar personajele modelate în lut încă spun povestea credințelor de la Porolissum.

Vă invităm la Secția de Istorie „Vasile Lucăcel” să descoperiți de aproape vasul cu șerpi de la Porolissum, una dintre cele mai spectaculoase piese păstrate în colecțiile muzeului nostru.

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

6. Cercetări arheologice la Ardeu – o nouă campanie dedicată descoperirii trecutului - VIDEO

Muzeul Civilizației Dacice și Romane în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara, Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca și Muzeul Brukenthal din Sibiu continuă noua campanie de cercetări la Ardeu.

Obiectivul pentru anul acesta are în vedere continuarea investigațiilor în zona sacra și verificarea nivelurilor preistorice de locuire.

Din punct de vedere al activității didactice, studenții Universității de Vest din Timișoara care studiază la ciclul de licență în anii întâi și doi, precum și la nivelul programului de master au ocazia să își formeze și desăvârșească competente în domeniul arheologiei.

#MCDRDeva #Ardeu #CercetăriArheologice #Arheologie #PatrimoniuCultural #Istorie #JudețulHunedoara #UniversitateaDeVestTimișoara

Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

7. Situl arheologic de la Văculești–La Prisacă, județul Botoșani, este o așezare care acoperă cel puțin 58 de hectare, aspect care o califică pe primul loc din punctul de vedere al dimensiunilor în repertoriul descoperirilor aparținând Culturii Cucuteni.

Până la momentul actual, este cea mai extinsă așezare Cucuteni de pe teritoriul României. Astfel, așezarea de la Văculești-La Prisacă reprezintă una dintre așezările cucuteniene cu un potențial deosebit pentru cercetarea organizării interne, a dinamicii de ocupare și a structurii sociale și economice a comunităților eneolitice din nord-estul României.

Importanța sa este determinată atât de caracteristicile și extinderea suprafeței ocupate, cât și de rezultatele cercetărilor geofizice recente, realizate în colaborare cu Universitatea Friedrich-Alexander Erlangen-Nuremberg din Germania, care indică existența unui ansamblu complex de anomalii și structuri arheologice distribuite pe o suprafață considerabilă.

Așezarea este cunoscută în literatura arheologică încă din anul 1974, fiind înregistrată în Repertoriul Arheologic Național sub codul 39621.01. Fișa RAN o încadrează în categoria așezărilor eneolitice de tip Cucuteni și o localizează în punctul La Prisacă, pe o pantă situată la nord-est de localitatea Văculești. Datele din repertoriul oficial reflectă însă situația documentată în etapa cercetărilor inițiale, iar investigațiile geofizice recente au permis reevaluarea substanțială a extinderii și a potențialului arheologic al sitului.

Luna august este una dedicată cercetării în comuna Văculești, iar ca argument suplimentar pentru săpăturile din această zonă îl constituie lămurirea unor probleme privind organizarea și funcționarea așezărilor cucuteniene de mari dimensiuni. Studiul unor asemenea situri este fundamental pentru înțelegerea demografiei, a organizării sociale și a mecanismelor economice ale comunităților eneolitice.
În cazul sitului cucutenian de la Văculești–La Prisacă, încercăm să aflăm răspunsuri cu privire la modul cum era organizată așezarea, cum a evoluat și ce tip de comunitate a fost capabilă să ocupe și să gestioneze un asemenea spațiu.

#cercetare #arheologie #Vaculesti #cultura #Cucuteni #vaculesti2026 #studenti

Sursa informațiilor Muzeul Județean BT.

8. Arheologia nu este doar despre obiecte vechi, ci despre poveștile oamenilor care au trăit înaintea noastră pe aceste meleaguri.

Recent, o echipă de specialiști de la Institutul de Arheologie din Iași (responsabil de sector dr. Ștefan Honcu, dr. Sever Botan, dr. Daniel Malaxa- membri în colectiv), ICEM Tulcea (responsabil știintific de șantier dr. G. Nuțu), de la Facultatea de Istorie a UAIC Iași (conf. univ. dr. @ I. Moga, mstd. Andreea Nicuta), Univ. Lucian Blaga din Sibiu (drd. Bogdan Andrei), Facultatea de Istorie a Univ. București (drd. Ana-Elena Harhătă), Universitatea Paris-Sorbonne (mstd. Răzvan Reitu, mstd. Ana Bratu), Univ. din Zhejiang, China (drd. J. Chen, drd. J. Dai), INAH, Mexic (drd. A. Pop) și voluntara D. Cozmeci a explorat un sector fascinant al cetății Argamum: Sectorul Poarta Mică. Prin tehnici moderne și multă răbdare, arheologii au reușit să „citească”, în pământ, capitole uitate din istoria acestui loc.

Munca de arheolog îmbină tehnologia de ultimă oră cu efortul fizic depus de întreaga echipă. „Comorile din pământ”: artefactele găsite ne vorbesc despre gusturile și ocupațiile locuitorilor dintr-o anumită perioadă.

Vă invităm să descoperiți și să vizitați acest minunat loc Comuna Jurilovca, Tulcea!

Sursa informațiilor Institutul de Arheologie Iași - Iași Institute of Archaeology.

9. 11 august. Soarele de la Tibiscum

În 11 august 1999, Timișoara a trăit două minute și opt secunde de eclipsă totală. Mâine, 12 august 2026, Luna va trece din nou prin fața Soarelui, aproape de ora apusului. Cu aproape două milenii înaintea noastră, un veteran roman privea același astru și îi spunea Ierhabol. Aurelius Laecanius Paulinus fusese soldat în Cohorta I Vindelicorum și răspundea de armamentul unității. După încheierea serviciului militar, a devenit decurion al coloniei Sarmizegetusa. La Tibiscum, a ridicat un altar pentru zeul solar venit din lumea îndepărtată a Palmyrei.

Pe piatră scrie:
„Zeului Soare, Ierhabol, pentru sănătatea stăpânilor noștri, împărații, Aurelius Laecanius Paulinus, veteran, fost responsabil al armamentului Cohortei I Vindelicorum și decurion al coloniei Sarmizegetusa, și-a împlinit cu bucurie juruința.”

Altarul a fost descoperit în 1967, în castrul de la Tibiscum.

Sculptat în marmură de Bucova, are 1,40 metri înălțime și un chenar elegant, sobru, așezat în jurul cuvintelor ca o ramă în jurul unei vechi promisiuni. Câteva litere au fost șterse intenționat. Ele îi aminteau pe Caracalla și Geta, frații care au condus împreună Imperiul Roman în anul 211. După uciderea lui Geta la porunca lui Caracalla, numele său a fost îndepărtat de pe monumente. Dalta a lăsat urme în piatră, iar ele îi ajută astăzi pe istorici să dateze altarul.

Pentru Paulinus, Soarele avea un nume, asculta rugăciuni și primea jurăminte. Pentru noi, trecerea Lunii prin fața lui se măsoară în minute și secunde. Între altarul de la Tibiscum și cerul Timișoarei au trecut aproape două mii de ani. Privirea omului a rămas aceeași, ridicată spre Soare.

Altarul se păstrează în patrimoniul Muzeului Național al Banatului, nr. inv. IV 7500.

Eclipsa parțială de mâine începe la Timișoara la ora 20:24.

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

10. Crucea pectorală de la Vințu de Jos.

Adusă de la sudul Dunării (probabil din mediul bulgar) de către misionarii dominicani. Nu a fost singura piesă de la mănăstire, cu această semnificație. Nici un istoric al BOR nu a băgat-o în seamă. Și nimeni nu i-a citit inscripțiile (eu nu citesc sau știu slavonește!). Drept urmare, rămâne un OZN al Evului Mediu neisprăvit de cercetat din actuala Românie.

Crucea a fost publicată deja în 1998, alături de un medalion de sticlă veneto-bizantin cu o Răstignire (A.A. Rusu, Gotic și Renaștere la Vințu de Jos, Cluj-Napoca - Satu Mare, p. 137/71, cu ambele fețe + 133/55 - medalion). Dominicanii misionari au avut o bază la Vințu, încă de la sf. sec. XIII. Izvoarele spun că au găzduit episcopi-misionari. Nu este de mirare că nu sunt acte scrise pentru ceea ce au făcut la sud de Dunăre. Dar, iată „documente materiale” pentru că au fost acolo și au și ales piese de valoare, pe care le-au adus în mănăstirea-matcă. Medalionul din sticlă l-am publicat separat, cu o bibliografie copioasă. Nu același lucru am putut face cu crucea. Este din os/tip de fildeș? Pentru așa-ceva bibliografie este mult mai rară și într-o limbă - pentru mine - impenetrabilă. Se exclude proveniența din perioada bulgarilor catolici și tardivi.

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

11. First evidence of Neanderthal bone tool use in Romania discovered

12. Amfore antice descoperite la Histria, Sector ACS, campania 2026. - VIDEO

Prezentare realizată de Asist. Univ. Dr. Iulia Iliescu♥️

#creatorsearchinsights #romanian #archaeologist #fypviral #fyp

Sursa informațiilor Laboratorul de Arheologie "Dinu Theodorescu".