Canceu de Bârgău

 

Exponatul săptămânii: „Canceu de Bârgău”

Ceramica românească din zona Văii Bârgăului (județul Bistrița-Năsăud) s-a lucrat în centrele de olărit de la Josenii, Mijlocenii și Susenii Bârgăului, unde s-a produs atât ceramică neagră, cât și roșie, smălțuită.

Tipurile de vase specifice zonei sunt: oale cu toartă deasupra pentru dus mâncarea la câmp, oale pentru lapte, sarmale și murături, blide și castroane, hârdaie pentru fiert mămăliga, ulcioare, ulcele, căni, pipe și pușculițe. 

Canceul este un tip de cană înaltă și îngustă, cu o toartă, având o formă elegantă, frecvent întâlnit în interioarele țărănești din Transilvania.

Îndeplinind funcții uzuale, dar și decorative, canceele se agățau în cuiele blidarelor, pe grinzile tavanului sau pe pereți, înconjurate de ștergare.

Piesa este lucrată în primul sfert al secolului al XX-lea și a fost achiziționată în anul 1992, pentru completarea colecției de ceramică a Muzeului de Artă Populară Constanța.

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

𝗙𝗟𝗢𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗣𝗔̂𝗜𝗡𝗜𝗜, 𝗦𝗜𝗚𝗜𝗟𝗜𝗨 𝗦𝗢𝗟𝗔𝗥 - 𝗦𝗢𝗔𝗥𝗘𝗟𝗘 𝗗𝗜𝗡 𝗩𝗔𝗧𝗥𝗔̆

 

𝗙𝗟𝗢𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗣𝗔̂𝗜𝗡𝗜𝗜, 𝗦𝗜𝗚𝗜𝗟𝗜𝗨 𝗦𝗢𝗟𝗔𝗥
𝗦𝗢𝗔𝗥𝗘𝗟𝗘 𝗗𝗜𝗡 𝗩𝗔𝗧𝗥𝗔̆

 
În tradiția populară românească, „𝗙𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗣𝗮̂𝗶𝗻𝗶𝗶” 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗲𝗻𝘂𝗺𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿𝗮̆ 𝗮 𝗽𝗹𝗮𝗻𝘁𝗲𝗶 𝗻𝘂𝗺𝗶𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝘀𝘁𝗼𝗹𝗻𝗶𝗰 (𝗔𝗯𝘂𝘁𝗶𝗹𝗼𝗻 𝘁𝗵𝗲𝗼𝗽𝗵𝗿𝗮𝘀𝘁𝗶), ale cărei fructe în formă de capsulă circulară erau folosite direct ca #pecete (pistornic) naturală pentru decorarea și sacralizarea pâinilor rituale.

 
Acest obicei ancestral îmbină caracterul sacru al pâinii cu proprietățile unice oferite de natură. Fructul uscat al pristolnicului are o formă stelată, cu lobi dispuși în cerc. Apăsat în aluatul crud, acesta lasă o amprentă geometrică perfectă, asemănătoare unei flori sau unei roți sacre.
În satele românești, când gospodinele nu aveau la îndemână un pistornic sculptat în lemn pentru prescuri sau colaci, foloseau capsulele acestei plante.
Conform studiilor etnografice, 𝘮𝘢𝘳𝘨𝘪𝘯𝘪𝘭𝘦 𝘱𝘢̂𝘪𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘤𝘦𝘳𝘦𝘮𝘰𝘯𝘪𝘢𝘭𝘦 𝘦𝘳𝘢𝘶 𝘱𝘶𝘯𝘤𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘤𝘶 „𝘧𝘭𝘰𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘱𝘢̂𝘪𝘯𝘪𝘪” 𝘪̂𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘤𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘴𝘢̆ 𝘧𝘪𝘦 𝘤𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, 𝘢𝘥𝘦𝘴𝘦𝘢 𝘴𝘶𝘣 𝘵̦𝘦𝘴𝘵.
Pâinea în sine este un simbol al vieții. Marcarea ei cu această floare rituală îi conferea un statut special, potrivit pentru pomeni, nunți sau sărbători mari.

 
Aceasta o mai găsim sub denumirea de #teișor sau #crucea-#pământului.

 
Simbolul solar pe pâine reprezintă una dintre cele mai vechi mărci sacre din cultura tradițională românească și balcanică, fiind un simbol al #vieții, #divinității, #belșugului și #renașterii. În trecut, crestarea sau decorarea aluatului cu semne solare nu era un simplu ornament, ci un act ritualic de protecție și recunoștință.

 
Forma rotundă a colacilor și a pâinii de vatră mimează discul solar. #Cercul acționează ca un spațiu sacru de protecție împotriva spiritelor rele.
#Rozeta solară / Steaua cu opt colțuri este un motiv arhaic sculptat des pe porțile de lemn, regăsit și ca element decorativ central pe pâinea de nuntă (colacul miresei).
#Svastica arhaică (vârtelnița) sau spirala reprezintă soarele în mișcare, dinamismul vieții și curgerea timpului.

 
𝗠𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲: 𝗱𝗿. 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗮𝗻𝘂, 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗮 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮, 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲.

 
𝗖𝗲𝗿𝗰𝗲𝘁𝗮𝗿𝗲 𝘀̦𝗶 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻, 𝟬𝟵.𝟬𝟳.𝟮𝟬𝟮𝟲, 𝗕𝗿𝗮𝗯𝗼𝘃𝗮, 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮̆𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝗕𝘂𝘀𝘂, 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝘂𝗹 𝗗𝗼𝗹𝗷.

 
𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 𝘀𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃𝗮̆: Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Vol. I, II, București, Editura Artemis, 1995.

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

În zona Rupea, pălăria bărbătească se împodobește cu o panglică neagră tip Jaquard

 

În zona Rupea, pălăria bărbătească se împodobește cu o panglică neagră tip Jaquard

În comparație cu ținuta femeilor, de-a lungul timpului, costumul bărbătesc s-a dovedit a fi mai conservator, astfel că au trecut ani la rând fără ca acesta să suporte modificări majore. Costumul bărbaților și al feciorilor este foarte asemănător, diferențele constând mai ales în ornamente.

Pălăria, considerată de către specialiști a doua piesă de bază a acoperământului capului, după căciulă, era purtată în cea mai mare parte a anului fiind parte componentă a costumului bărbătesc. 

Referindu-ne la purtatul pălăriilor din pâslă neagră, în Zona Rupea întâlnim pălăriile cu fundul semisferic și cu boruri late de circa 7 cm. 

În localitatea Mateiaș, pălăria se împodobește cu o panglică neagră, tip Jaquard, brodată floral cu roșu, alb și verde. Pe lângă această panglică se împletesc special două șnururi colorate alternativ cu roșu, verde, galben, albastru și alb, iar între șnururi se aplică un fir metalic galben. Deasupra urmează un colțișor îngust negru cu puncte verzi. În față pălăria este ornamentată cu doi ciucuri rotunzi realizați din lână în culorile roșu albastru și verde. În zilele de sărbătoare se atașează câte o floare naturală, de preferință mușcată.

Varietatea pălăriilor a fost amplificată de comerțul de la sate. Desfacerea acestor piese la diferite târguri a determinat circulația lor în toată zona Rupea. 

Vă invităm să vizitați Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea pentru a afla și alte detalii despre portul din zonă. Program vizitare: joi- duminică, orele 09:00-16:00.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

𝐄𝐭𝐚𝐩𝐞𝐥𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚𝐮𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐂𝐨𝐢𝐟𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐂𝐨𝐭̦𝐨𝐟𝐞𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢

 

De la descoperirea sa și până în prezent, coiful de la Coțofenești a reprezentat un reper al cercetării și valorificării patrimoniului arheologic românesc. Istoria sa, cuprinsă între momentul descoperirii și eforturile actuale de recuperare și restaurare, constituie o parte esențială a biografiei acestui artefact excepțional.

În acest context, Muzeul Național de Istorie a României oferă publicului acces la informații privind investigațiile de specialitate și etapele procesului de restaurare a coifului. Datele referitoare la aceste demersuri sunt prezentate pe pagina special dedicată, găzduită de site-ul oficial al muzeului, www.mnir.ro. Pagina cuprinde informații despre etapele premergătoare restaurării, precum și despre intervențiile propriu-zise asupra piesei și va fi actualizată constant, pe măsura avansării lucrărilor.

Prima etapă a investigațiilor necesare fundamentării și demarării procedurii de restaurare a constat în realizarea unei documentări imagistice complexe. Aceasta a avut ca obiectiv înregistrarea riguroasă a stării de conservare a coifului și constituirea unei baze de referință pentru toate etapele ulterioare de cercetare, conservare și restaurare.

Cea de-a doua etapă a programului de investigații a inclus un ansamblu complex de analize fizico-chimice non-invazive: microscopie optică și digitală, spectroscopie de fluorescență de raze X (XRF), microscopie electronică de baleiaj (SEM), spectrometrie de raze X cu dispersie în energie (EDX), spectrometrie cu emisie de raze X indusă de protoni (PIXE) și metalografie.

Analizele au fost realizate prin colaborarea specialiștilor Muzeului Național de Istorie a României cu cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și cu experți ai Agenției Patrimoniului Național din Regatul Țărilor de Jos.

Investigațiile au urmărit caracterizarea materialelor și a tehnicilor utilizate pentru realizarea coifului, evaluarea stării sale de conservare, precum și identificarea modificărilor survenite la nivelul suprafeței și al structurii piesei.

Pe baza rezultatelor investigațiilor de specialitate a fost elaborată strategia de conservare-restaurare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, strategie fundamentată pe principiile intervenției minime, compatibilității materialelor, reversibilității și documentării integrale.

În urma evaluării documentației de specialitate, Comisia Națională a Muzeelor și Colecților a emis aviz favorabil pentru începerea procesului de restaurare, în acord cu etapele și metodologia prevăzute în strategia propusă. În perioada următoare se va demara prima etapă a intervenției directe asupra coifului.

Documentația a fost elaborată de o comisie interdisciplinară constituită la nivelul Muzeului Național de Istorie a României, formată din muzeografi, restauratori experți în conservarea-restaurarea bunurilor arheologice din metal și cercetători specializați în investigații fizico-chimice. 

Pagina dedicată restaurării va fi actualizată constant, pe măsura desfășurării intervențiilor realizate în laboratorul Muzeului Național de Istorie a României. Vă invităm să urmăriți parcursul restaurării coifului princiar getic de la Coțofenești: https://www.mnir.ro/cronologia-restaurarii-coifului-de.../

 

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.

𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮

 

𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮

𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 

Expoziția 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮, deschisă spre vizitare la 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 - Muzeul Olteniei, valorifică una din îndeletnicirile reprezentative ale comunităților tradiționale din Oltenia, aducând în atenția publicului un patrimoniu care păstrează 𝗺𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲 𝘀̦𝗶 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗰𝗮𝗻𝗼𝗮𝗻𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗲𝗶. 

Piesele expuse ilustrează diversitatea tipologică a țesturilor și folosirea țestului în alimentația tradițională a românilor, contribuind la conturarea unor trăsături locale proprii în alimentație. Pâinea mare, coaptă în țăst se deosebește substanțial de cea coaptă într-un cuptor, atât prin aspectul său, cât și prin componentele sale. Totodată, în arealul de utilizare a #țestului se regăsesc și anumite feluri de mâncare specifice, dar mai ales #pâine, #plăcinte, #friptură etc.

Tehnicile tradiționale de producere a țestului nu se efectuau la întâmplare, exista un #imp anume al producerii țesturilor, fiind încadrat perioadei cuprinse în 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗷𝘂𝗺𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗮 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶, o dată cu trecerea de sărbătorile Pascale, 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗶𝗮 𝗺𝗮𝗿𝘁̦𝗶 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗣𝗮𝘀̦𝘁𝗶. Atunci se făcea așa numitul #Ropotin al Țestelor, sărbătoare cu rădăcini arhaice în celebrarea Zeiței Creatoare Mamă – Zeița Pământ, simbolul vieții și al creației. 

Prelucrarea pământului „galben” folosit la #facerea țesturilor era exclusiv apanajul #femeilor comunității sătești, cele căsătorite fiind „creatoarele” cuptoarelor din pământ numite „țăsturi” sau „țeste”. Cele nouă femei luau pământul galben de la marginea satului, foloseau drept calapod mușuroaie din pământ, călcând pământul de nouă ori. 

Bătrânii făceau semnul crucii pe țesturi, semnificând echilibrul dintre simbolistica pre-creștină și cea creștină, echilibru specific întregii noastre creații populare românești. Din ciclul sărbătorilor celebrate de femei, cu trimitere directă la cultul agrar unde feminitatea este suplimentată prin graviditate, motiv pentru care femeile căsătorite erau cele care împlineau ritualul de producere a țesturilor, în iunie sau iulie, după treierat, joia în luna mai, de Drăgaică sau de Ciurica, la 15 iulie. Călcatul pământului în picioare la Verbița sau Verbicioara – jud. Dolj, se făcea asemenea jocului călușarilor, pământul „se juca” cu picioarele, într-o înlănțuire simbolică a aratului, ca activitate exclusiv masculină. 

Aceste manifestări aveau drept scop echilibrarea simbolică a forțelor și rolurilor, pământul fiind sursa de hrană și simbolul creației, resursa generatoare de viață din precreștinism. Percepută de către comunitatea tradițională ca o zi de descătușare feminină, o dată cu producerea țesturilor aveau loc și strigături și manifestări bahice menite să accentueze autoritatea feminină manifestată plenar o zi pe an. 

Numărul femeilor care călcau pământul era invariabil de nouă, călcarea pământului se făcea de nouă ori, iar între femeile care făceau țestul se afla întotdeauna o femeie gravidă, ca simbol al nașterii, al continuității. Nu întâmplător, forma țestului este asemănătoare cu pântecele mamei, iar pâinea este simbolul vieții, al nașterii și continuității. 

Elementul denumit #țest (cu toate denumirile sale locale și regionale) are rol de 𝗺𝗮𝗿𝗰𝗮̆ 𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝗿𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮, asigură coeziunea de grup și socială și conferă purtătorilor un sentiment de mândrie și apartenență la un areal și o cultură specifice zonei de care aparțin. Practicanții actuali, împreună cu elementul respectiv și în cadrul arealelor de manifestare specifice, reprezintă vectori ai dezvoltării durabile, ai creșterii calității vieții și ai integrării sociale.  

 

𝗥𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁: 𝗱𝗿. 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗗𝗲𝗰𝗮, 𝗱𝗿. 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗮𝗻𝘂, 𝗔𝗻𝗶𝘀̦𝗼𝗮𝗿𝗮 𝗕𝗮̆𝗹𝗮𝗻, 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗮 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁, 𝗟𝗼𝗿𝗲𝗱𝗮𝗻𝗮 𝗩𝗮𝘀𝗶𝗹𝗶𝗰𝗮 𝗗𝘂𝗿𝗮̆𝘂, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶, 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗟𝘂𝗽𝘂, 𝗿𝗲𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲.

𝗙𝗼𝘁𝗼: 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

𝐑𝐚𝐝𝐢𝐨𝐫𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭𝐨𝐫 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫 𝐈𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐒-𝟔𝟔𝟏 𝐀

 

Astăzi vă facem cunoscute câteva detalii despre o piesă specială din patrimoniul muzeului, care aparține colecției de obiecte tehnice din cadrul Secției de Istorie 𝐑𝐚𝐝𝐢𝐨𝐫𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭𝐨𝐫 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫 𝐈𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐒-𝟔𝟔𝟏 𝐀

Date generale:
𝐏𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫: Electronica București
𝐃𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞: 1966
𝐃𝐞𝐬𝐢𝐠𝐧: este un exemplu excelent al modului în care electronicele românești din anii 1960 combinau funcționalitatea cu estetica mobilierului de calitate

𝐃𝐢𝐦𝐞𝐧𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢(cm):
• lungime (L) = 50
• lățime (LA) = 23
• înălțime (I)=17,5
Masa/(kg): 5
Caracteristici tehnice

𝐁𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧𝐝𝐚̆ (𝐠𝐚𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐫𝐞𝐜𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆):
• Unde Lungi – UL (290-150 kHz)
• Unde Medii – UM (1605 - 525 kHz)
• Unde Scurte – US (18-6 MHz)
• Unde UltraScurte – UUS/FM (73-65 MHz) 

𝐂𝐨𝐦𝐩𝐨𝐧𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐞:
• Tuburi electronice (lămpi): ECC85, ECH81, EBF89, ECL82
• Difuzor: permanent dinamic eliptic
• Alimentare: rețeaua de curent alternativ 110V/120V/220V, 50 Hz

𝐂𝐨𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐱𝐢𝐮𝐧𝐢:
Comenzile sunt realizate prin: buton pornit-oprit și reglaj al volumului, buton de acord al selectivității (separat pentru AM și FM), comutatoare de game (tip claviatură).

𝐓𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐝:
• antenă dipol (încorporată) pentru recepția emisiunilor din gama de UUS/FM
• bornă antenă exterioară
• panou pentru comutarea tensiunilor de reţea şi înlocuirea siguranţei

𝑺̦𝒕𝒊𝒂𝒕̦𝒊 𝒄𝒂̆
Pe fața frontală, pozițiile extreme ale comutatoarelor de gamă sunt elemente de design.

𝐏𝐮𝐧𝐞𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞: prin publicații (Buletinul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, Iași, 2024);

Text: ing. dr. Ronald Hochhauser, muzeograf, Muzeul Țării Crișurilor

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal.