Simpozionul Internaţional „Reabilitarea memoriei culturale prin restaurare și conservare”

 

Centrul de Cercetare şi Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iaşi organizează, în perioada 12 – 13 noiembrie 2026, Simpozionul Internaţional „Reabilitarea memoriei culturale prin restaurare și conservare”.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 12 noiembrie 2026, ora 10.30, la Palatul Culturii din Iași, în Sala „Ștefan Procopiu”.
Evenimentul se va desfășura în format online și onsite, reunind specialiști din muzee, universități, institute de cercetare, culte, cu preocupări în domeniul restaurării–conservării, cercetării și valorificării patrimoniului cultural.

Programul Simpozionului se adresează deopotrivă specialiștilor și publicului larg, aducând în centrul atenției piese valoroase din patrimoniul cultural naţional, cercetate şi conservate – restaurate, evidențiind, prin prezentarea cercetărilor științifice și a studiilor de caz, noi metode, tehnici şi materiale pentru conservarea şi restaurarea unor valori aparținând patrimoniului cultural.

#patrimoniu #conservare #restaurare #PalatulCulturii #Iași

 

Sursa informațiilor Palatul Culturii din Iași - Complexul Muzeal Național „Moldova".

650 de ani de istorie, tradiție și identitate urbană.

 

650 de ani de istorie, tradiție și identitate urbană.

Astăzi și mâine, Orăștie marchează împlinirea a 650 de ani de la emiterea diplomei prin care au fost reconfirmate statutele breslelor din Sibiu, Sighișoara, Sebeș și Orăștie.

Două zile de muzică medievală, patrimoniu, expoziție și cercetare, dedicate unei moșteniri care a contribuit la formarea orașelor transilvănene.

Orăștie | 9–10 noiembrie 2026

650 de ani. O istorie care merită redescoperită.

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

STATUETĂ ANTROPOMORFĂ (FRAGMENT)

 

EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE 2026
STATUETĂ ANTROPOMORFĂ (FRAGMENT)

În anul 2013, în așezarea cucuteniană de la Fulgeriș-„La 3 cireși”/Dealul Fulgeriș, com. Pâncești, jud. Bacău, a fost descoperită în S XIV, c. 3d, L8, -0,65 m o statueta antropomorfă feminină, aflată în stare fragmentară, care, prin intermediul simbolismului corporal, reprezintă cultul fertilității și al fecundității.

Statueta feminină a fost modelată din pastă semifină, de culoare cărămiziu-deschis, ca degresant fiind folosite cioburi pisate mărunt. A fost modelată în poziţie verticală, pătrându-se trunchiul. După modelare a fost scufundată într-un lut fin, amestecat cu mică, care se păstrează mai ales pe spate. Pe pântec prezintă o incizie, care reprezintă buricul. Braţele au fost modelate diferit: mâna dreaptă era orientată spre pântec, iar mâna stângă era orientată în sus. În partea dreaptă se poate observa urma mâinii pe pântecul statuetei. Piesa a fost modelată din trei bucăţi: capul unit de trunchi cu un beţişor - se păstrează perforaţia rămasă în lut; picioarele au fost modelate separat, prinse de trunchi cu ajutorul unui beţişor - se păstrează şi în acest caz perforaţia rămasă în lut. Dimensiuni: Lmax = 5,5 cm, lmax = 4,5 cm, Gr.pântec = 2,8 cm, Dburic = 0,6x0,4 cm.
Statueta antropomorfă feminină face parte din colecțiile Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău și are numărul de inventar 36.344. Restaurarea piesei a fost realizată de către restauratorii Iulia Voinescu și Petru Voinescu.

Artefactul face parte din bogatul patrimoniu descoperit în așezarea de la Fulgeriș-La 3 cireși/ Dealul Fulgeriș, com. Pâncești, așezare situată în Colinele Tutovei, în partea de sud-est a județului Bacău, pe partea stângă a Siretului, în nordul satului. Situl arheologic este cunoscut în urma cercetărilor de suprafață întreprinse în anii ’60 ai secolului XX efectuate de către arheologii Marilena Florescu și Viorel Căpitanu. Sondat în perioada anilor ’80 de către Viorel Căpitanu, în acest areal geografic se menționează descoperirea unei bogate stațiuni arheologice aparținând culturii Cucuteni.

Cercetările recente au fost realizate în perioada anilor 2003-2015, 2018 și 2021, fiind cercetată o suprafață de 813,5 mp, din totalul de aproximativ un hectar și jumătate pe care se întinde situl cucutenian de la Fulgeriș. Stratigrafia sitului aflat în acest punct se prezintă astfel: nivelul cel mai vechi este datat în perioada eneolitică, cultura Cucuteni, etapa A3; succedat de un nivel datat în epoca bronzului, cultura Monteoru; ultimul nivel de locuire fiind din perioada epocii geto-dacice, sec. I î.Hr.-I d.Hr.

 
Bibliografie: Lăcrămioara-Elena Istina, Valentin Bucșă, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/ La 3 cireşi, în „Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2013”, Oradea, 2014, p. 179-182, 494-500; Lăcrămioara-Elena Istina, Situl arheologic de la Fulgeriş-„La 3 cireşi/ Dealul Fulgeriş”, în Monumente istorice băcăuane, III, Bacău, 2015; Lăcrămioara-Elena Istina, O statuetă antropomorfă cucuteniană cu reprezentarea gravidității descoperită la Fulgeriș, jud. Bacău, în Miscellanea Historica et Archaeologica in Honorem Vasile Ursachi Octogenarii (Editerunt C. Croitoru, G.D. Hânceanu), Bibliotheca Archaeologica Istros, Seria Honoraria, XIV, Editura Istros, Brăila, 2015, p. 193-208; Lăcrămioara-Elena Istina, Așezarea cucuteniană de la Fulgeriș. Catalogul descoperirilor arheologice, Onești, Editura Magic Print, 2016, p. 31.

Muzeograf: Marina-Mihaela Bărbieru

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.

Molia ochi de păun de noapte - VIDEO

 

Sursa: Youtube Utilizator: Complexul Muzeal Ion Borcea Bacau

Muzeul poate fi închis temporar, însă poveștile naturii continuă!

Chiar dacă, în această perioadă, Muzeul de Științele Naturii din Bacău este închis pentru public, pentru extinderea și modernizarea spațiilor expoziționale, noi rămânem DESCHIȘI PERMANENT PENTRU CUNOAȘTERE.  

În fiecare lună, vă invităm să redescoperiți aici câte una dintre poveștile fascinante ale naturii, prin scurte documentare științifice realizate de specialiștii muzeului și publicate de-a lungul timpului pe canalul nostru de YouTube.

Povestea acestei luni: „Molia ochi de păun de noapte”

Un material realizat de muzeograf dr. Bogdan Tomozii
Pentru câteva minute, lăsați-vă curiozitatea să vă poarte dincolo de zidurile muzeului.  

 
Priviți. Descoperiți. Învățați.

Ochi de păun de noapte face parte din familia Saturniidae și este cea mai mare specie de molie din regiunea vest palearctică. Anvergura aripilor variază între 120 și 150 mm. Specia se întâlnește în Africa de Nord, sudul și sud-estul Europei și în vestul Asiei (Iran). În România, specia a fost observată în toate regiunile țării. 

#MuzeulIonBorcea #Bacău #PoveștileNaturii #ȘtiințăPentruToți #DescoperăNatura #MuzeulNuSeÎnchide #YouTube

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

#CALCIT – Magia optică a dublei refracții

 

#CALCIT – Magia optică a dublei refracții

13–15 noiembrie 2026 

Invităm publicul, în perioada 13–15 noiembrie 2026, la expoziția cu vânzare „CALCIT – Magia optică a dublei refracții”, dedicată fascinantei lumi a cristalelor, bijuteriilor și pietrelor semiprețioase.

Vedeta evenimentului este calcitul, un mineral remarcabil atât prin diversitatea formelor și culorilor sale, cât și printr-o proprietate optică spectaculoasă: dubla refracție. Prin acest fenomen, lumina care traversează cristalul se separă în două raze, putând produce două imagini distincte ale aceluiași obiect.

Expoziția oferă o oportunitate de a descoperi, într-o manieră atractivă și accesibilă, legătura dintre structura cristalină, proprietățile fizice ale mineralelor și comportamentul luminii. Este, totodată, o invitație adresată copiilor, tinerilor și tuturor celor curioși să descopere poveștile geologice ascunse în fiecare cristal.
Prin astfel de evenimente, Muzeul Geologic Național își continuă misiunea de promovare a științelor Pământului, a educației și a patrimoniului geologic, într-un an cu o semnificație aparte: 120 de ani de la înființarea Institutului Geologic al României.

Vă invităm să descoperiți frumusețea mineralelor și magia științei!

Informații pentru vizitatori

- Perioada: 13–15 noiembrie 2026
- Program: 10:00–17:00 (ultima intrare)
- Locație: Muzeul Geologic Național, Șoseaua Kiseleff nr. 2, București.

Tarife: adulți – 15 lei; elevi – 10 lei; pensionari și copii între 5 și 14 ani – 5 lei.
Biletul include vizitarea tuturor expozițiilor din interiorul muzeului.

www.geology.ro | 031/438.17.44

 

Sursa informațiilor Muzeul Geologic Național.

Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc

 

Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului deschide joi, 12 noiembrie 2026, la ora 18:00, expoziția temporară „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, o întâlnire între patrimoniul ceramic și creația contemporană. 

Expoziția aduce în fața publicului o parte din colecția de cahle, din secolele XVII-XIX, aflată în patrimoniul Muzeului de Etnografie Brașov, unele dintre ele expuse pentru prima dată. Aceste piese scot în evidență amploarea și desăvârșirea artei olăritului din Transilvania, de-a lungul secolelor. 

Un loc aparte în expoziție îl ocupă piesele din colecția muzeului, reprezentative pentru centrele de olari din sudul și centrul Transilvaniei, însoțite de informații valoroase despre materiale și tehnici de realizare, despre tipologia vaselor, ornamentica și cromatica acestora.

De asemenea, expoziția va prezenta cahle realizate de Teracota Mediaș și povestea acestei fabrici, ca o mărturie a unei continuități fragile. Aceste piese te invită să privești cu prețuire oamenii care continuă să creeze salvând gesturi, tehnici și memoria unui meșteșug.
Dincolo de dimensiunea sa patrimonială, expoziția „Fragmentarium” deschide un dialog cu sensibilitatea artistică contemporană, prin lucrările semnate de Ana Gurduza (Atelier Ars Ana). Colecțiile “Obiecte de legământ” și “21 de grame ale lumii” propun o reflecție asupra fragilității umane și a memoriei. Obiectele create de artista Ana Gurduza depășesc granițele funcționalului, devenind forme simbolice care vorbesc despre momentele esențiale ale vieții, despre grijă, bunătate, iubire și despre poveștile pe care alegem să le păstrăm aproape de suflet.

Prin întâlnirea dintre fragmentele trecutului și creațiile prezentului, expoziția invită publicul la o reflecție asupra relației dintre obiect, om și timp.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Ce povești ascund descoperirile arheologice de la Slava Rusă?

 

Ce povești ascund descoperirile arheologice de la Slava Rusă?

În urmă cu aproape 1.500 de ani, la aproximativ 3 km vest de cetatea (L)Ibida, în apropierea actualei localități Slava Rusă, exista un complex monahal paleocreștin, alcătuit din două bazilici și o capelă-anexă, care a funcționat între a doua jumătate a secolului al IV-lea și sfârșitul secolului al VI-lea p.Chr.

În anul 1988, cercetările arheologice au scos la lumină, în nartexul uneia dintre bazilici, un vas lustral, utilizat pentru spălări rituale. Decorat cu vrejuri de viță-de-vie și ciorchini de struguri, vasul reprezintă o mărturie a practicilor religioase din comunitățile creștine din Dobrogea perioadei romano-bizantine.

La ce era folosit vasul lustral? Ce semnificație aveau motivele vegetale care îl decorau? Cum se desfășura viața religioasă într-un complex monahal din apropierea cetății (L)Ibida, în urmă cu aproape 1.500 de ani?

Vă invităm la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, din cadrul ICEM TULCEA, să descoperiți povestea vasului lustral de la Slava Rusă și să aflați mai multe despre începuturile și evoluția creștinismului în Dobrogea!

#PoftițiLaMuzeu #MuzeuldeIstoriesiArheologieTulcea #VisitTulcea #Tulcea #SlavaRusa #Ibida #Dobrogea #Patrimoniu #ICEMTulcea #DrumulCetatilor

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea.

Lingura îngemănată a mirilor

 

Exponatul săptămânii: „Lingura îngemănată a mirilor”

În arta populară românească, crestăturile în lemn sunt de o mare varietate, datorită diversității materialului lemnos prezent în toate zonele țării, cât și a spiritului creator al țăranilor, care au împodobit aproape fiecare obiect din lemn folosit în viața sa zilnică: case și mobilier, unelte de muncă, mijloace de transport, ustensile și vase de uz gospodăresc.

Astăzi prezentăm un obiect cu valoare de simbol legat de ceremonialul nunții. În Moldova, există obiceiul ca mirele și mireasa să mănânce o singură dată în viață, în noaptea nunții, din aceeași strachină, cu aceeași lingură din lemn, având coada împodobită cu crestături figurând păsări - întruchiparea primordială a cuplului.
Lingura îngemănată a mirilor este lucrată din lemn de cireș, prin următoarele tehnici: tăiat, cioplit, crestat, incizat, excizat, perforat, șlefuit.

Pe coada lingurii sunt reprezentate două păsări dispuse spate în spate, cu o inimă ce-i unește în partea superioară, despicând o broască (simbolul răului) în partea inferioară. Această dispunere a elementelor sugerează că mirele și mireasa, uniți de iubire tot restul vieții ca în noaptea nunții, înving răul, luptând ca doi războinici spate în spate, atenți la pericole. 

Informațiile ne-au fost oferite de meșterul popular Marian Viorel din Fălticeni, județul Suceava, de la care a fost achiziționat în 2018 obiectul descris. Acesta este o prezență constantă la târgurile de meșteri populari organizate de Muzeul de Artă Populară Constanța, unde, prin demonstrații de lucru, face dovada măiestriei și continuității practicării meșteșugului crestării lemnului în contemporaneitate.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Păsările – mesageri între lumea văzută și cea nevăzută. Simbolistica aviformă în imaginarul tradițional românesc și în ritualurile funerare

 

Păsările – mesageri între lumea văzută și cea nevăzută. Simbolistica aviformă în imaginarul tradițional românesc și în ritualurile funerare

În imaginarul tradițional românesc, pasărea ocupă un loc privilegiat în sistemul de reprezentări simbolice, fiind percepută nu doar ca o făptură a naturii, ci și ca un mediator între două registre ontologice distincte: lumea celor vii și lumea celor plecați, spațiul terestru și cel celest, vizibilul și invizibilul. Capacitatea sa de a traversa spațiul, de a se înălța deasupra pământului și de a dispărea în înalturi a favorizat constituirea unei simbolistici complexe, în care zborul devine metaforă a desprinderii sufletului de trup, iar cântecul, strigătul sau apariția păsării dobândesc valoarea unor semne prevestitoare. În această perspectivă, păsările nu sunt simple elemente ale peisajului natural, ci participă la o veritabilă gramatică simbolică a vieții, morții și continuității existenței.

În cultura tradițională românească, asemenea reprezentări se înscriu într-un sistem mai larg de credințe privind trecerea sufletului, perioada de separare dintre lumea celor vii și cea a morților și necesitatea ritualurilor de însoțire a defunctului. Pasărea devine astfel o imagine a trecerii, dar și a continuității: moartea nu este înțeleasă exclusiv ca dispariție, ci ca transformare și deplasare într-un alt registru al existenței.

Această dimensiune simbolică se regăsește, într-o formă diferită, și în ornamentica tradițională românească. Păsările brodate pe cămăși, țesute în covoare sau integrate în compozițiile decorative ale textilelor pot fi interpretate, în anumite contexte, drept reprezentări ale sufletului, ale protecției spirituale și ale legăturii dintre lumea pământească și cea sacră. Asocierea lor cu Pomul Vieții sau cu alte structuri vegetale cu valoare cosmologică accentuează ideea unui spațiu de trecere, în care sufletul se poate regăsi într-o ordine simbolică superioară.

#Cocoșul – pasărea solară și paznicul pragurilor

Cocoșul constituie una dintre cele mai ambivalente figuri ale simbolisticii aviforme. În imaginarul tradițional, acesta este asociat cu lumina, trezirea, începutul unei noi zile și victoria asupra întunericului. Cântatul său, situat simbolic la granița dintre noapte și dimineață, îl transformă într-un personaj al pragurilor temporale, un vestitor al schimbării și un protector împotriva forțelor obscure.

În numeroase credințe populare, cocoșul are capacitatea de a alunga duhurile rele și de a restabili ordinea într-un spațiu amenințat de prezențe nevăzute. Cântatul său marchează revenirea luminii și, implicit, reafirmarea ordinii cosmice. În această accepțiune, cocoșul este o pasăre apotropaică, investită cu funcții de protecție și purificare.

În context funerar, simbolistica sa capătă însă nuanțe suplimentare. Cocoșul poate participa la ritualuri în care se urmărește separarea simbolică a defunctului de comunitatea celor vii și facilitarea trecerii sale către lumea de dincolo. În unele practici rituale, sacrificiul păsării poate fi interpretat drept act de substituție, ofrandă sau mediator, fără ca aceste sensuri să fie identice în toate comunitățile.

Din perspectivă antropologică, #cocoșul poate fi înțeles drept o figură liminală, situată între întuneric și lumină, între amenințare și protecție, între moarte și regenerare. Tocmai această capacitate de a participa simbolic la două registre opuse ale existenței îi conferă un statut aparte în imaginarul tradițional.
În numeroase credințe, primul cântec al cucului din primăvară este investit cu valoare oraculară. Direcția din care se aude, momentul apariției și situația în care surprinde omul pot constitui elemente de interpretare a viitorului. Cucul poate prevesti prosperitatea, durata vieții, împlinirea unor dorințe sau, dimpotrivă, apropierea unor evenimente nefaste.

În cântecele și legendele populare, cucul este adesea asociat cu transformarea, cu sufletul aflat în căutare și cu experiența despărțirii. Figura sa se situează într-un spațiu simbolic în care natura devine purtătoare de mesaje, iar sunetul păsării este perceput ca o comunicare venită dintr-un registru inaccesibil în mod direct.
Cântecul cucului poate fi astfel interpretat ca o formă de mediere între om și destin. El nu anunță întotdeauna un eveniment concret, ci creează o stare de anticipare, o suspendare a certitudinii, în care omul caută să descifreze semnele lumii.

Unul dintre cele mai semnificative exemple ale participării păsării la ritualul funerar îl constituie practica găinii care se dă peste groapă, întâlnită în anumite comunități și contexte rituale din spațiul românesc. Această practică se înscrie într-un sistem de gesturi ceremoniale prin care comunitatea încearcă să reglementeze simbolic trecerea defunctului din lumea celor vii în lumea morților.
Găina poate fi înțeleasă, în acest context, ca un mediator între cele două lumi, participând la actul de separare și la restabilirea echilibrului comunitar. Prin integrarea sa în ritual, animalul domestic este desprins temporar din registrul cotidian și introdus într-un cadru sacralizat, în care gesturile și obiectele dobândesc semnificații ce depășesc funcția lor obișnuită.

Este important de subliniat că interpretarea acestui ritual trebuie raportată la specificul local și la explicațiile oferite de comunitățile care îl practică. Sensurile pot varia, iar funcția găinii nu trebuie redusă la o singură interpretare universală. Din perspectivă etnografică, valoarea sa constă tocmai în această capacitate de a articula relația dintre gospodărie, moarte, sacrificiu și continuitatea vieții.

Material documentar realizat de: dr. Liviu Olteanu, muzeograf Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Etnografie.

Foto: Cercetare și documentare teren, 07.03.2024, Gogoșița, Dolj.

Bibliografie selectivă: Ghinoiu, Ion, Panteonul românesc, Dicționar, București, Editura Enciclopedică, 2001.

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

UN PENTICOSTAR MANUSCRIS, COLIGAT CU UN STRASTNIC TIPĂRIT LA BLAJ ÎN ANUL 1753

 

EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ: UN PENTICOSTAR MANUSCRIS, COLIGAT CU UN STRASTNIC TIPĂRIT LA BLAJ ÎN ANUL 1753

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș a desemnat ca exponat al lunii noiembrie un valoros exponat religios din secolul al XVIII-lea: un Strastnic tipărit la Blaj, în anul 1753, din porunca lui Petru Pavel Aaron, coligat cu un Penticostar manuscris. Piesa reprezintă o mărturie importantă a culturii scrise și a vieții religioase din Transilvania secolului al XVIII-lea.

Potrivit unei însemnări de pe foaia de titlu, volumul a fost donat muzeului din Sebeș de către Parohia Ortodoxă Română din Petrești, la data de 31 octombrie 1957, prin intermediul preotului paroh de atunci, Virgil Văideanu.

Penticostarul manuscris cuprinde 290 de pagini nenumerotate, redactate cu cerneală neagră și roșie. Cele două texte, Strastnicul tipărit și Penticostarul manuscris, au fost reunite în același volum, cel mai probabil în perioada în care se realiza copierea manuscrisului. O însemnare redactată cu litere chirilice și cerneală roșie, aflată la fila 133, oferă un reper cronologic important: „Slavă lui D\[u\]mne-/zeu că am ajuns/pă\[nă\] aici Amin/1759”. Aceasta indică faptul că transcrierea manuscrisului era în desfășurare în anul 1759.

Volumul a fost introdus în colecția muzeului de către Ioan Raica, cel care a consemnat și câteva informații explicative despre proveniența și istoria sa. Într-o notă atașată ulterior foii de titlu a Strastnicului, acesta menționa că manuscrisul ar fi fost realizat de un călugăr cunoscut sub numele de Vasile Săceleanu, zis Pop, despre care tradiția locală spunea că ar fi venit de la Mănăstirea din Dealul Cioarei, din zona Săliștei. Cercetarea însemnărilor de epocă a permis însă corectarea unei informații referitoare la identitatea copistului. Numele acestuia nu era Vasile, ci E[u]thimie, după cum reiese dintr-o însemnare păstrată în cuprinsul volumului.

Istoria manuscrisului se leagă și de tradiția locală a comunității din Petrești. Potrivit informațiilor consemnate de Ioan Raica, la mijlocul secolului al XVIII-lea ar fi existat o veche biserică din lemn la marginea cimitirului românesc al așezării, unde slujea un călugăr venit din zona Cioarei. Este posibil ca acesta să se fi refugiat la Petrești ca urmare a evenimentelor premergătoare răscoalei călugărului Sofronie, iar E[u]thimie să fi fost chiar copistul Penticostarului. De asemenea, nu poate fi exclusă ipoteza ca el să fi adus cu sine exemplarul Strastnicului tipărit la Blaj în 1753. Aceste ipoteze, susținute de tradiția locală și de unele indicii documentare, nu pot fi însă confirmate cu certitudine. Ele conturează un posibil context istoric al circulației cărților religioase și al activității de copiere a manuscriselor în comunitățile românești transilvănene din secolul al XVIII-lea.

Dincolo de aspectele încă neelucidate privind identitatea copistului, valoarea sa documentară și culturală este incontestabilă. Penticostarul manuscris, păstrat alături de Strastnicul tipărit la Blaj în 1753, constituie o mărturie prețioasă a tradiției manuscrise religioase și a continuității vieții spirituale românești din Transilvania.

Prin prezentarea acestui exponat, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș invită publicul să descopere o piesă de patrimoniu care reunește istoria cărții tipărite, măiestria copistului și memoria unei comunități locale.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeş.