Festivalul Cultural „Regatul Dac – Moștenirea”

 

Festivalul Cultural „Regatul Dac – Moștenirea”

De ce Orăștie?

Pentru că Orăștie este poarta de intrare în Cetățile dacice din Munții Orăștiei și locul în care patrimoniul poate fi adus mai aproape de comunitate.

În perioada 28–29 august 2026, orașul devine gazda Festivalului Cultural „Regatul Dac – Moștenirea” – două zile dedicate istoriei vii, reconstituirilor istorice, meșteșugurilor, atelierelor și experiențelor pentru toate vârstele.

Rețineți locul: ORĂȘTIE
Rețineți data: 28–29 AUGUST

În zilele următoare vă vom spune, pas cu pas, de ce această întâlnire cu moștenirea dacică merită trăită aici.

Ne vedem la Orăștie, în 28–29 august, la Festivalul Cultural „Regatul Dac – Moștenirea”!

 

#RegatulDacMostenirea #Orastie #MCDRDeva #CetatileDacice 

#IstorieVie #PatrimoniuDacic #ReconstituireIstorica #Hunedoara

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

VLAȘCA PE MELEAGURI DOBROGENE

 

VLAȘCA PE MELEAGURI DOBROGENE

Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 14 august - 31 octombrie 2026 expoziția „Vlașca pe meleag dobrogean”, realizată cu piese din colecția Muzeului Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu. 

Expoziția, care are la bază un parteneriat între cele două muzee din Constanța și Giurgiu, oferă o privire de ansamblu asupra zonei etnografice Vlașca din sudul Munteniei, prin intermediul unor bunuri culturale cu valoare etnografică de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Piesele expuse (costume populare de sărbătoare, țesături pentru decorul interiorului și obiecte specifice universului tradițional țărănesc din ceramică, lemn și metal) ilustrează rafinamentul, bogăția decorativă și identitatea artistică a acestei zone istorice, surprinsă de-a lungul timpului și în creațiile unor artiști importanți, precum Gheorghe Tattarescu, în lucrarea sa „Țărancă din Vlașca”. 

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 14 august, de la ora 16.00.
Evenimentul va include și prezentarea volumului „Colecția de Etnografie a Muzeului «Teohari Antonescu» Giurgiu - Port popular și textile de casă”, semnat de Alexandra Cristică și Mădălina Cojocariu și apărut în anul 2025 la Editura Eikon din București.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

11 august. Soarele de la Tibiscum

 

11 august. Soarele de la Tibiscum

În 11 august 1999, Timișoara a trăit două minute și opt secunde de eclipsă totală. Mâine, 12 august 2026, Luna va trece din nou prin fața Soarelui, aproape de ora apusului. Cu aproape două milenii înaintea noastră, un veteran roman privea același astru și îi spunea Ierhabol. Aurelius Laecanius Paulinus fusese soldat în Cohorta I Vindelicorum și răspundea de armamentul unității. După încheierea serviciului militar, a devenit decurion al coloniei Sarmizegetusa. La Tibiscum, a ridicat un altar pentru zeul solar venit din lumea îndepărtată a Palmyrei.

Pe piatră scrie:
„Zeului Soare, Ierhabol, pentru sănătatea stăpânilor noștri, împărații, Aurelius Laecanius Paulinus, veteran, fost responsabil al armamentului Cohortei I Vindelicorum și decurion al coloniei Sarmizegetusa, și-a împlinit cu bucurie juruința.”

Altarul a fost descoperit în 1967, în castrul de la Tibiscum. Sculptat în marmură de Bucova, are 1,40 metri înălțime și un chenar elegant, sobru, așezat în jurul cuvintelor ca o ramă în jurul unei vechi promisiuni. Câteva litere au fost șterse intenționat. Ele îi aminteau pe Caracalla și Geta, frații care au condus împreună Imperiul Roman în anul 211. După uciderea lui Geta la porunca lui Caracalla, numele său a fost îndepărtat de pe monumente. Dalta a lăsat urme în piatră, iar ele îi ajută astăzi pe istorici să dateze altarul.

Pentru Paulinus, Soarele avea un nume, asculta rugăciuni și primea jurăminte. Pentru noi, trecerea Lunii prin fața lui se măsoară în minute și secunde. Între altarul de la Tibiscum și cerul Timișoarei au trecut aproape două mii de ani. Privirea omului a rămas aceeași, ridicată spre Soare.

Altarul se păstrează în patrimoniul Muzeului Național al Banatului, nr. inv. IV 7500.

Eclipsa parțială de mâine începe la Timișoara la ora 20:24.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

Începuturile comerțului cu tutun și tabac în Transilvania și la Brașov

 

Începuturile comerțului cu tutun și tabac în Transilvania și la Brașov

Tutunul și obiceiul de a-l fuma au pătruns în Țările Române la începutul secolului al XVII-lea, pe filieră turcească. De la început, gustul tutunului și plăcerea fumatului sau a prizatului au prins repede în rândul tuturor categoriilor sociale, de la poporul de jos, până la cei mai înstăriți. Țărani sau boieri au ajuns să fie pătrunși de patima tutunului, iar autoritățile au trebuit să se adapteze noii realități și chiar să o folosească pentru sporirea veniturilor publice. La fel ca în alte spații geografice, și în Țările Române s-a format o cultură a fumatului, cu tabieturi și unelte specifice (lulele, ciubuce, narghilele etc.).

Românii înțeleg prin tutun planta, foile și foile tocate, pe când praful de tutun tras pe nas îl numesc tabac, spre deosebire de fracezi și de alte popoare din Occident, pentru care tabacul înseamnă planta și produsele fabricate din foile ei. În secolul al XIX-lea, românii au deprins mai întâi țigareta și apoi țigara de foi.

Consumul important de tutun și oportunitatea unor câștiguri consistente din vânzarea lui au atras de la început atenția negustorilor, dezvoltându-se astfel o activitate comercială însemnată pe teritoriu românesc. Negoțul tutunului a început în spațiul românesc cu tutun adus de peste hotare, din Imperiul Otoman, și numai după ce s-a cultivat și la noi a ieșit pe piață și cel românesc. Cea mai veche însemnare în care se vorbește despre existența unui negoț de tutun în țările române este din anul 1671 și se referă la învoirea dată de Dieta Transilvaniei negustorilor de tutun, greci și armeni, din Țara Românească, de a trece prin Ardeal cu tutun, fără să aibă voie de a-l vinde pe loc. Măsura se înscria în contextul acțiunilor autorităților de „stârpire a tutunului” și de combatere a obiceiului fumatului. Cum legea era greu de aplicat, tutunul a fost în continuare cultivat și comercializat în Transilvania.

La începutul secolului XVIII erau în țările române negustori-importatori care mergeau la cetățile turcești de pe ambele maluri ale Dunării și aduceau de acolo tutun și alte felurite mărfuri. Erau desigur și negustori-exportatori ca negustorul Mareș, care, prin 1700, avea depozitat la Brașov spre vânzare și tutun, și boierul George Clucerul, care prin 1749, trimisese spre vânzare la Brașov 3400 oca de tutun. Comerțul cu tutun a cunoscut o stagnare în timpul războiului curuților, de la începutul secolului al XVII, pentru ca în 1703, tutunul să fie înscris pe lista produselor cu care populația Brașovului era obligată să aprovizioneze armata ocupantă.

În 1732, la Brașov, încercarea autorităților orașului de a impune impozite mai mari pe tutun s-a lovit de rezistența comercianților, renunțându-se în final la măsură. Și tot la Brașov, unde apăruseră și producătorii de tutun, aceștia dădeau orașului, în 1754, o cotă parte din beneficiul lor. Iar în 1760, când dreptul de a vinde tutun a fost permis la Brașov doar unui singur producător, din nou orășenii s-au opus și după numai un an s-a revenit la vechea stare de lucruri.

Exista astfel în secolul al XVIII-lea la Brașov și în Transilvania, la fel ca și în Principatele Române, un negoț de tutun important. Angrosiștii din Ardeal aduceau tabac aproape numai din Pesta, dar și din Constantinopol. Din Constantinopol se lua tutun. În condica unui negustor din Brașov este notat că adusese din Constantinopol, între 1769 și 1778, pe lângă multe alte mărfuri, „lulele albe, roșii” de „porțiliană” și tutun „boșcea” (boccea), tabac de Corfus”, tutun în „abale”.

Vă prezentăm două pipe din lemn sculptat, din secolul al XIX-lea, aflate în patrimoniul muzeului nostru. Piesele sunt frumos decorate cu motive vegetale, iar una dintre pipe are sculptat un cap de cerb.
Sursa: Petre E. Mihăescu, „Lux, viciu, tabieturi. Tutunul în trecutul Țării Românești și al lumii întregi”, 2004.

 

#MuzeuldeEtnografieBrașov #tutunulînȚărileRomâne
#tutunlaBrașov #comerțulcututun #tabac

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Apariție editorială: Storage in the Eastern and Southeastern Carpathians, 1st–6th Centuries AD Pits, Dolia, and Horrea By Bianca-Elena Grigoraș

 

Direcția Patrimoniu Digital din cadrul Institutului Național al Patrimoniului are bucuria de a anunța apariția unui nou volum semnat de colega noastră, dr. Bianca-Elena Grigoraș, realizat pe baza tezei sale de doctorat.

Lucrarea, publicată în limba engleză la prestigioasa editură Archaeopress, analizează strategiile de stocare a proviziilor în spațiul României, între secolele I–VI p. Chr., oferind o perspectivă inovatoare asupra modului în care comunitățile din Antichitate gestionau resursele alimentare.

În plin sezon al recoltelor, tema este surprinzător de actuală. Cercetarea arată că multe dintre principiile utilizate acum aproape două milenii pentru depozitarea cerealelor și gestionarea rezervelor pot inspira și astăzi bune practici privind conservarea și valorificarea resurselor.

O felicităm pe colega noastră pentru această realizare și îi dorim ca volumul să se bucure de o largă recunoaștere în comunitatea științifică internațională!

Mai multe informații despre volum:
https://www.archaeopress.com/Archa.../Products/9781805832416

 
Dacă apreciați cercetarea românească și patrimoniul cultural, vă invităm să distribuiți această postare.

 

 

Sursa informațiilor Direcția Patrimoniu Digital - cIMeC.

Canceu de Bârgău

 

Exponatul săptămânii: „Canceu de Bârgău”

Ceramica românească din zona Văii Bârgăului (județul Bistrița-Năsăud) s-a lucrat în centrele de olărit de la Josenii, Mijlocenii și Susenii Bârgăului, unde s-a produs atât ceramică neagră, cât și roșie, smălțuită.

Tipurile de vase specifice zonei sunt: oale cu toartă deasupra pentru dus mâncarea la câmp, oale pentru lapte, sarmale și murături, blide și castroane, hârdaie pentru fiert mămăliga, ulcioare, ulcele, căni, pipe și pușculițe. 

Canceul este un tip de cană înaltă și îngustă, cu o toartă, având o formă elegantă, frecvent întâlnit în interioarele țărănești din Transilvania.

Îndeplinind funcții uzuale, dar și decorative, canceele se agățau în cuiele blidarelor, pe grinzile tavanului sau pe pereți, înconjurate de ștergare.

Piesa este lucrată în primul sfert al secolului al XX-lea și a fost achiziționată în anul 1992, pentru completarea colecției de ceramică a Muzeului de Artă Populară Constanța.

 

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

𝗙𝗟𝗢𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗣𝗔̂𝗜𝗡𝗜𝗜, 𝗦𝗜𝗚𝗜𝗟𝗜𝗨 𝗦𝗢𝗟𝗔𝗥 - 𝗦𝗢𝗔𝗥𝗘𝗟𝗘 𝗗𝗜𝗡 𝗩𝗔𝗧𝗥𝗔̆

 

𝗙𝗟𝗢𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗣𝗔̂𝗜𝗡𝗜𝗜, 𝗦𝗜𝗚𝗜𝗟𝗜𝗨 𝗦𝗢𝗟𝗔𝗥
𝗦𝗢𝗔𝗥𝗘𝗟𝗘 𝗗𝗜𝗡 𝗩𝗔𝗧𝗥𝗔̆

 
În tradiția populară românească, „𝗙𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗣𝗮̂𝗶𝗻𝗶𝗶” 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗲𝗻𝘂𝗺𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿𝗮̆ 𝗮 𝗽𝗹𝗮𝗻𝘁𝗲𝗶 𝗻𝘂𝗺𝗶𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝘀𝘁𝗼𝗹𝗻𝗶𝗰 (𝗔𝗯𝘂𝘁𝗶𝗹𝗼𝗻 𝘁𝗵𝗲𝗼𝗽𝗵𝗿𝗮𝘀𝘁𝗶), ale cărei fructe în formă de capsulă circulară erau folosite direct ca #pecete (pistornic) naturală pentru decorarea și sacralizarea pâinilor rituale.

 
Acest obicei ancestral îmbină caracterul sacru al pâinii cu proprietățile unice oferite de natură. Fructul uscat al pristolnicului are o formă stelată, cu lobi dispuși în cerc. Apăsat în aluatul crud, acesta lasă o amprentă geometrică perfectă, asemănătoare unei flori sau unei roți sacre.
În satele românești, când gospodinele nu aveau la îndemână un pistornic sculptat în lemn pentru prescuri sau colaci, foloseau capsulele acestei plante.
Conform studiilor etnografice, 𝘮𝘢𝘳𝘨𝘪𝘯𝘪𝘭𝘦 𝘱𝘢̂𝘪𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘤𝘦𝘳𝘦𝘮𝘰𝘯𝘪𝘢𝘭𝘦 𝘦𝘳𝘢𝘶 𝘱𝘶𝘯𝘤𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘤𝘶 „𝘧𝘭𝘰𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘱𝘢̂𝘪𝘯𝘪𝘪” 𝘪̂𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘤𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘴𝘢̆ 𝘧𝘪𝘦 𝘤𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, 𝘢𝘥𝘦𝘴𝘦𝘢 𝘴𝘶𝘣 𝘵̦𝘦𝘴𝘵.
Pâinea în sine este un simbol al vieții. Marcarea ei cu această floare rituală îi conferea un statut special, potrivit pentru pomeni, nunți sau sărbători mari.

 
Aceasta o mai găsim sub denumirea de #teișor sau #crucea-#pământului.

 
Simbolul solar pe pâine reprezintă una dintre cele mai vechi mărci sacre din cultura tradițională românească și balcanică, fiind un simbol al #vieții, #divinității, #belșugului și #renașterii. În trecut, crestarea sau decorarea aluatului cu semne solare nu era un simplu ornament, ci un act ritualic de protecție și recunoștință.

 
Forma rotundă a colacilor și a pâinii de vatră mimează discul solar. #Cercul acționează ca un spațiu sacru de protecție împotriva spiritelor rele.
#Rozeta solară / Steaua cu opt colțuri este un motiv arhaic sculptat des pe porțile de lemn, regăsit și ca element decorativ central pe pâinea de nuntă (colacul miresei).
#Svastica arhaică (vârtelnița) sau spirala reprezintă soarele în mișcare, dinamismul vieții și curgerea timpului.

 
𝗠𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲: 𝗱𝗿. 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗮𝗻𝘂, 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗮 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮, 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲.

 
𝗖𝗲𝗿𝗰𝗲𝘁𝗮𝗿𝗲 𝘀̦𝗶 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻, 𝟬𝟵.𝟬𝟳.𝟮𝟬𝟮𝟲, 𝗕𝗿𝗮𝗯𝗼𝘃𝗮, 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮̆𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝗕𝘂𝘀𝘂, 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝘂𝗹 𝗗𝗼𝗹𝗷.

 
𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 𝘀𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃𝗮̆: Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Vol. I, II, București, Editura Artemis, 1995.

 

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

În zona Rupea, pălăria bărbătească se împodobește cu o panglică neagră tip Jaquard

 

În zona Rupea, pălăria bărbătească se împodobește cu o panglică neagră tip Jaquard

În comparație cu ținuta femeilor, de-a lungul timpului, costumul bărbătesc s-a dovedit a fi mai conservator, astfel că au trecut ani la rând fără ca acesta să suporte modificări majore. Costumul bărbaților și al feciorilor este foarte asemănător, diferențele constând mai ales în ornamente.

Pălăria, considerată de către specialiști a doua piesă de bază a acoperământului capului, după căciulă, era purtată în cea mai mare parte a anului fiind parte componentă a costumului bărbătesc. 

Referindu-ne la purtatul pălăriilor din pâslă neagră, în Zona Rupea întâlnim pălăriile cu fundul semisferic și cu boruri late de circa 7 cm. 

În localitatea Mateiaș, pălăria se împodobește cu o panglică neagră, tip Jaquard, brodată floral cu roșu, alb și verde. Pe lângă această panglică se împletesc special două șnururi colorate alternativ cu roșu, verde, galben, albastru și alb, iar între șnururi se aplică un fir metalic galben. Deasupra urmează un colțișor îngust negru cu puncte verzi. În față pălăria este ornamentată cu doi ciucuri rotunzi realizați din lână în culorile roșu albastru și verde. În zilele de sărbătoare se atașează câte o floare naturală, de preferință mușcată.

Varietatea pălăriilor a fost amplificată de comerțul de la sate. Desfacerea acestor piese la diferite târguri a determinat circulația lor în toată zona Rupea. 

Vă invităm să vizitați Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea pentru a afla și alte detalii despre portul din zonă. Program vizitare: joi- duminică, orele 09:00-16:00.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

𝐄𝐭𝐚𝐩𝐞𝐥𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚𝐮𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐂𝐨𝐢𝐟𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐂𝐨𝐭̦𝐨𝐟𝐞𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢

 

De la descoperirea sa și până în prezent, coiful de la Coțofenești a reprezentat un reper al cercetării și valorificării patrimoniului arheologic românesc. Istoria sa, cuprinsă între momentul descoperirii și eforturile actuale de recuperare și restaurare, constituie o parte esențială a biografiei acestui artefact excepțional.

În acest context, Muzeul Național de Istorie a României oferă publicului acces la informații privind investigațiile de specialitate și etapele procesului de restaurare a coifului. Datele referitoare la aceste demersuri sunt prezentate pe pagina special dedicată, găzduită de site-ul oficial al muzeului, www.mnir.ro. Pagina cuprinde informații despre etapele premergătoare restaurării, precum și despre intervențiile propriu-zise asupra piesei și va fi actualizată constant, pe măsura avansării lucrărilor.

Prima etapă a investigațiilor necesare fundamentării și demarării procedurii de restaurare a constat în realizarea unei documentări imagistice complexe. Aceasta a avut ca obiectiv înregistrarea riguroasă a stării de conservare a coifului și constituirea unei baze de referință pentru toate etapele ulterioare de cercetare, conservare și restaurare.

Cea de-a doua etapă a programului de investigații a inclus un ansamblu complex de analize fizico-chimice non-invazive: microscopie optică și digitală, spectroscopie de fluorescență de raze X (XRF), microscopie electronică de baleiaj (SEM), spectrometrie de raze X cu dispersie în energie (EDX), spectrometrie cu emisie de raze X indusă de protoni (PIXE) și metalografie.

Analizele au fost realizate prin colaborarea specialiștilor Muzeului Național de Istorie a României cu cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și cu experți ai Agenției Patrimoniului Național din Regatul Țărilor de Jos.

Investigațiile au urmărit caracterizarea materialelor și a tehnicilor utilizate pentru realizarea coifului, evaluarea stării sale de conservare, precum și identificarea modificărilor survenite la nivelul suprafeței și al structurii piesei.

Pe baza rezultatelor investigațiilor de specialitate a fost elaborată strategia de conservare-restaurare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, strategie fundamentată pe principiile intervenției minime, compatibilității materialelor, reversibilității și documentării integrale.

În urma evaluării documentației de specialitate, Comisia Națională a Muzeelor și Colecților a emis aviz favorabil pentru începerea procesului de restaurare, în acord cu etapele și metodologia prevăzute în strategia propusă. În perioada următoare se va demara prima etapă a intervenției directe asupra coifului.

Documentația a fost elaborată de o comisie interdisciplinară constituită la nivelul Muzeului Național de Istorie a României, formată din muzeografi, restauratori experți în conservarea-restaurarea bunurilor arheologice din metal și cercetători specializați în investigații fizico-chimice. 

Pagina dedicată restaurării va fi actualizată constant, pe măsura desfășurării intervențiilor realizate în laboratorul Muzeului Național de Istorie a României. Vă invităm să urmăriți parcursul restaurării coifului princiar getic de la Coțofenești: https://www.mnir.ro/cronologia-restaurarii-coifului-de.../

 

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.

𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮

 

𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮

𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 

Expoziția 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮, deschisă spre vizitare la 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 - Muzeul Olteniei, valorifică una din îndeletnicirile reprezentative ale comunităților tradiționale din Oltenia, aducând în atenția publicului un patrimoniu care păstrează 𝗺𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲 𝘀̦𝗶 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̦𝗲𝘀𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗰𝗮𝗻𝗼𝗮𝗻𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗲𝗶. 

Piesele expuse ilustrează diversitatea tipologică a țesturilor și folosirea țestului în alimentația tradițională a românilor, contribuind la conturarea unor trăsături locale proprii în alimentație. Pâinea mare, coaptă în țăst se deosebește substanțial de cea coaptă într-un cuptor, atât prin aspectul său, cât și prin componentele sale. Totodată, în arealul de utilizare a #țestului se regăsesc și anumite feluri de mâncare specifice, dar mai ales #pâine, #plăcinte, #friptură etc.

Tehnicile tradiționale de producere a țestului nu se efectuau la întâmplare, exista un #imp anume al producerii țesturilor, fiind încadrat perioadei cuprinse în 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗷𝘂𝗺𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗮 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶, o dată cu trecerea de sărbătorile Pascale, 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗶𝗮 𝗺𝗮𝗿𝘁̦𝗶 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗣𝗮𝘀̦𝘁𝗶. Atunci se făcea așa numitul #Ropotin al Țestelor, sărbătoare cu rădăcini arhaice în celebrarea Zeiței Creatoare Mamă – Zeița Pământ, simbolul vieții și al creației. 

Prelucrarea pământului „galben” folosit la #facerea țesturilor era exclusiv apanajul #femeilor comunității sătești, cele căsătorite fiind „creatoarele” cuptoarelor din pământ numite „țăsturi” sau „țeste”. Cele nouă femei luau pământul galben de la marginea satului, foloseau drept calapod mușuroaie din pământ, călcând pământul de nouă ori. 

Bătrânii făceau semnul crucii pe țesturi, semnificând echilibrul dintre simbolistica pre-creștină și cea creștină, echilibru specific întregii noastre creații populare românești. Din ciclul sărbătorilor celebrate de femei, cu trimitere directă la cultul agrar unde feminitatea este suplimentată prin graviditate, motiv pentru care femeile căsătorite erau cele care împlineau ritualul de producere a țesturilor, în iunie sau iulie, după treierat, joia în luna mai, de Drăgaică sau de Ciurica, la 15 iulie. Călcatul pământului în picioare la Verbița sau Verbicioara – jud. Dolj, se făcea asemenea jocului călușarilor, pământul „se juca” cu picioarele, într-o înlănțuire simbolică a aratului, ca activitate exclusiv masculină. 

Aceste manifestări aveau drept scop echilibrarea simbolică a forțelor și rolurilor, pământul fiind sursa de hrană și simbolul creației, resursa generatoare de viață din precreștinism. Percepută de către comunitatea tradițională ca o zi de descătușare feminină, o dată cu producerea țesturilor aveau loc și strigături și manifestări bahice menite să accentueze autoritatea feminină manifestată plenar o zi pe an. 

Numărul femeilor care călcau pământul era invariabil de nouă, călcarea pământului se făcea de nouă ori, iar între femeile care făceau țestul se afla întotdeauna o femeie gravidă, ca simbol al nașterii, al continuității. Nu întâmplător, forma țestului este asemănătoare cu pântecele mamei, iar pâinea este simbolul vieții, al nașterii și continuității. 

Elementul denumit #țest (cu toate denumirile sale locale și regionale) are rol de 𝗺𝗮𝗿𝗰𝗮̆ 𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝗿𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮, asigură coeziunea de grup și socială și conferă purtătorilor un sentiment de mândrie și apartenență la un areal și o cultură specifice zonei de care aparțin. Practicanții actuali, împreună cu elementul respectiv și în cadrul arealelor de manifestare specifice, reprezintă vectori ai dezvoltării durabile, ai creșterii calității vieții și ai integrării sociale.  

 

𝗥𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁: 𝗱𝗿. 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗗𝗲𝗰𝗮, 𝗱𝗿. 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗮𝗻𝘂, 𝗔𝗻𝗶𝘀̦𝗼𝗮𝗿𝗮 𝗕𝗮̆𝗹𝗮𝗻, 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗮 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁, 𝗟𝗼𝗿𝗲𝗱𝗮𝗻𝗮 𝗩𝗮𝘀𝗶𝗹𝗶𝗰𝗮 𝗗𝘂𝗿𝗮̆𝘂, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶, 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗟𝘂𝗽𝘂, 𝗿𝗲𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲.

𝗙𝗼𝘁𝗼: 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.