În urmă cu aproape două milenii, viața tomitanului de rând era foarte mult influenţată de credinţa în zei şi de convingerea că omul este supus unui 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐚𝐜𝐚𝐛𝐢𝐥, căruia nu i se poate opune. Fie că era la origine grec, roman, asiatic, get, trac sau de alt neam, locuitorul era convins că drumul său în viaţă i-a fost stabilit încă dinainte de a se naşte. Om simplu sau persoană publică şi importantă a cetăţii, el se temea şi îi respecta pe zei, le oferea ofrande, le făcea sacrificii şi se ruga lor, încercând să îi îmbuneze pentru a-l ajuta să aibă o viaţă cât mai bună şi mai lungă.
Dincolo de cortegiul de divinități greco-romane, orientale și autohtone, fiecare cu puterile şi atributele sale, existau în imaginarul religios şi tot felul de 𝐬𝐩𝐢𝐫𝐢𝐭𝐞, de fiinţe supranaturale, în care tomitanul credea cu tărie. Astfel, pe numeroase altare funerare descoperite de arheologi în ultima sută de ani apar invocaţii sau referiri la demoni, spirite, genii funeste sau mici zeități legate de soartă.
O inscripție descoperită la Palazu Mare are următorul text: „𝐴𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛𝑖𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑜 𝑠𝑜𝑡̧𝑖𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑙𝑎̂𝑛𝑔𝑎̆ 𝑒𝑎 𝑚-𝑎 𝑠𝑚𝑢𝑙𝑠 𝑢𝑛 𝑔𝑒𝑛𝑖𝑢 𝑓𝑢𝑛𝑒𝑠𝑡, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑚-𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑒𝑟𝑔 𝑖̂𝑛 𝐴𝑙𝑒𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑖𝑎 (𝐸𝑔𝑖𝑝𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖), 𝑝𝑒 𝑝𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑛, 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑎𝑟𝑡𝑎 𝑚-𝑎 𝑟𝑒𝑡̧𝑖𝑛𝑢𝑡. 𝐼𝑎𝑟𝑎̆ 𝑟𝑢𝑑𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑢 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡 𝑝𝑒 𝐾𝑎𝑛𝑡𝑎𝑟𝑜𝑠, 𝑝𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒, 𝑐𝑎 𝑝𝑒 𝑢𝑛 𝑒𝑟𝑜𝑢, 𝑎𝑙𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑚𝑜𝑠̧𝑖, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑜𝑏𝑖𝑐𝑒𝑖” (ISM II, 285 (121)). În ce împrejurări a murit Kantaros în Alexandria, inscripția nu ne spune. Observăm însă că epitaful său face referire la un geniu funest care l-a smuls din existenţa liniştită de la Tomis și l-a determinat să plece într-o călătorie care avea să îi aducă moartea. Astăzi spunem că „l-a împins necuratul” sau „l-a pus dracul” să facă ceva ce îi va aduce neajunsuri, suferinţă sau chiar moarte.
Lumea greco-romană era puternic influențată de credința în 𝐳𝐞𝐢𝐭̧𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢, cele ce guvernează viaţa fiecăruia. Grecii le numeau 𝐌𝐨𝐢𝐫𝐞, iar romanii, 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐞. Aceste Moire erau cele trei fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei titanide Themis. În secolul al VIII-lea î.Hr., Hesiod scria în opera sa 𝑇ℎ𝑒𝑜𝑔𝑜𝑛𝑖𝑎 că firul vieţii era tors de cea numită Cloto, apoi moira Lachessis îl depăna şi îl lăsa cât de lung dorea. Firul vieţii era apoi tăiat de cea de-a treia moiră, numită Atropos. Spiritul defunctului era apoi luat de Thanatos, zeul înaripat al morţii, zeu care, la rândul său, era văzut de către muritori ca un geniu funest.
O altă inscripţie interesantă, fragmentară din păcate, face de asemenea referire la Moire. Textul ne spune: „𝑇𝑜𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑐𝑒𝑛𝑢𝑠̧𝑎̆... 𝑈𝑟𝑠𝑖𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑢𝑟𝑧𝑒𝑠𝑐 𝑡𝑜𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑢 𝑠𝑎̆𝑣𝑎̂𝑟𝑠̧𝑖𝑡 𝑚𝑜𝑟𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙, 𝑎𝑢 𝑚𝑎𝑙𝑡𝑟𝑎𝑡𝑎𝑡 𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑒𝑟𝑎 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑠𝑐𝑢𝑚𝑝...”. Ursitoarele, aici, trebuie văzute sub forma Moirelor antice, şi nu în cea a ursitoarelor moderne, zâne bune care vin la capătul nou-născuţilor pentru a le face daruri în noua lor viaţă. Moirele greco-romane sunt bătrâne, zbârcite şi răutăcioase, însă trebuie spus că ele au servit ca model în crearea Ursitoarelor moderne.
În multe dintre inscripțiile funerare din Tomisul roman precreștin se face referire la spirite și la influența lor nefastă, acestea fiind adesea acuzate de moartea prematură și nedreaptă a unor tomitani. Spiritele rele sunt menționate pe altare, dar foarte rar sunt numite explicit. În credința greco-romană existau numeroase spirite, fiecare cu atributul său îngrozitor, menit să inspire muritorilor teamă și chiar groază. 𝐄𝐦𝐩𝐮𝐬𝐚 era unul din spiritele considerate adesea vinovate de moartea tinerilor. Văzută adesea ca o fantomă (spectru) care avea un singur picior, de aramă (sau papuc de aramă), Empusa putea lua însă forma unei femei tinere și foarte frumoasă. Sub această înfățișare ademenea bărbați tineri, pe care, într-un final, îi omora și le sugea sângele. Legendele vampirilor moderni își au, în parte, originea și în mitul acestei ființe supranaturale, de care anticii erau pur și simplu îngroziți.
Un alt demon de care se temeau grecii și romanii de la Tomis era 𝐋𝐚𝐦𝐢𝐚. Acesta era un spirit nocturn, un demon adesea blamat pentru moartea nedreaptă a copiilor. Potrivit tradiției antice, ea chiar devora copiii. Lamia a fost inițial o muritoare frumoasă, amantă a marelui Zeus. Soția acestuia, geloasa Hera, a pedepsit-o ucigându-i copiii și transformând-o într-un monstru ce ucidea pruncii.
Altarele funerare de la Tomis fac adesea referire la soartă și la faptul că aceasta nu poate fi nicidecum cunoscută sau schimbată de către muritori. O frumoasă stelă funerară (probabil secolul IV d.Hr.) ce face o astfel de referire este cea dedicată copilului Lilas, de către tatăl său Bassianus. Textul ne spune următoarele: “𝐴𝑚𝑖𝑛𝑡𝑖𝑟𝑒. 𝑁𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑛𝑢 𝑑𝑒𝑝𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑑𝑒 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̂𝑟𝑡𝑒𝑠𝑐 𝑠𝑢𝑏 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐶𝑎̆𝑐𝑖 𝑠̗𝑖 𝑒𝑢 𝑚-𝑎𝑚 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑑𝑢𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙 𝑠̗𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑙 𝑖̂𝑛𝑑𝑟𝑢𝑚 𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑛𝑡̗𝑒𝑙𝑜𝑟. 𝐷𝑎𝑟 𝑣𝑜𝑖𝑛𝑡̗𝑒𝑖 𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑖-𝑎 𝑙𝑢𝑎𝑡-𝑜 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 ℎ𝑜𝑡𝑎̆𝑟𝑎̂𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑜𝑟𝑚𝑎̂𝑛𝑡. 𝐷𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑒 ℎ𝑜𝑡𝑎̆𝑟𝑎̂𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖, 𝑚𝑖-𝑎𝑚 𝑝𝑙𝑎̆𝑡𝑖𝑡 𝑠𝑜𝑎𝑟𝑡𝑎 𝑐𝑒 𝑒𝑟𝑎 𝑐𝑢𝑣𝑒𝑛𝑖𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑎 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑒 𝑙𝑎 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎 𝑚𝑎𝑡𝑢𝑟𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑖 𝑠̗𝑖 𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑎 𝑖̂𝑛 𝑟𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑏𝑎̆𝑟𝑏𝑎𝑡̗𝑖𝑙𝑜𝑟. 𝐹𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑒𝑢 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙, 𝑚𝑖𝑐 𝑠̗𝑖 𝑡𝑎̂𝑛𝑎̆𝑟, 𝑚𝑎̆ 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑎𝑚 𝐿𝑖𝑙𝑎𝑠. 𝐶𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑎 𝑖-𝑎𝑚 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑜𝑟𝑚𝑎̂𝑛𝑡, 𝑎𝑠̗𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑎, 𝑒𝑢 𝐵𝑎𝑠𝑠𝑖𝑎𝑛𝑢𝑠, 𝑡𝑎𝑡𝑎̆𝑙, 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑠𝑜𝑡̗𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝐼𝑎𝑛𝑢𝑎𝑟𝑖𝑎, 𝑐𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑖̂𝑛𝑙𝑎̆𝑐𝑟𝑖𝑚𝑎𝑡𝑎̆, 𝑗𝑒𝑙𝑖𝑛𝑑 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑛𝑎𝑠̗𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̗𝑎̆ 𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝑆𝑎𝑙𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑒, 𝑠̗𝑖 𝑖𝑎𝑟𝑎̆𝑠̗𝑖 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̗𝑖” (sursă text - ISM II, 384 (220)).
O pagină tristă, care ne vorbește despre dramele din Tomis și despre credințele locuitorilor - povești de viață și de moarte, vechi de peste 18 veacuri...
𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 – 𝐒̗𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧𝐢𝐝𝐢𝐬 & 𝐌𝐞𝐭𝐚𝐱𝐚, 𝐒𝐭𝐫. 𝐂𝐚𝐫𝐨𝐥 𝟐𝟏. 𝐒𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐚𝐠𝐚𝐳𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐧𝐮𝐦𝐢𝐭𝐞𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐭̗𝐚̆𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐁𝐚𝐥𝐥𝐲 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐥𝐯𝐞𝐭̗𝐢𝐚. 𝐓𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚, 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐬𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭. (𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚 𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐚̆, 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟐𝟓)
https://minac.ro/7-aprilie-destinul-implacabil-demoni.../
#MINAC #7aprilie #calendaristoric #AstazilaConstanta #stelafunerara #inscriptie #spirite #geniufunest #ursitoare #destin #Tomis #muzeu #istorie
Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
(𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐈𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚 𝐬̗𝐢 𝐓𝐞𝐤𝐢𝐫𝐠𝐡𝐢𝐨𝐥𝐮𝐥, 𝟏𝟗𝟐𝟒)
Exponatul lunii - In memoriam Adalbert Cserni
Marți, 7 aprilie
Ora 11:00
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (etajul I)
În imaginarul tradițiilor de primăvară, Zeița Flora, figură mitologică romană, protectoare a vegetației și a înfloririi, ocupă un loc central ca simbol al renașterii naturii și al reînnoirii ciclice a vieții. În cinstea acesteia, în context românesc această divinitate devine expresia unei forțe vitale care guvernează transformarea lumii vegetale, marcând trecerea de la starea latentă a iernii la exuberanța primăverii, această forță regăsindu-se în credințele și practicile legate de vegetație, fertilitate și sărbătorile de primăvară.
Prin urmare, cusăturile florale de pe costumele oltenești documentează relația dintre simbolismul floral de sorginte precreștină și semnificațiile sărbătorii creștine a 
𝗖𝗼𝗷𝗼𝗰 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗲𝘀𝗰 - provenit din Costești (Vâlcea), lucrat în atelier de cojocărit în prima jumătate a secolului trecut, este ornamentat cu motive decorative diverse dispuse pe „piepţi”, în jurul gurii, a răscroielilor de la umeri, în partea inferioară şi pe spate, prezintă decor floral compact, motivul rozetei și ghirlandă cu flori și frunze. Pe spate motive individuale (rozetă central, ghirlandă în partea inferioară, flori pe laterale);
Material documentar realizat de 𝐝𝐫. 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐃𝐞𝐜𝐚, muzeograf Secția de Etnografie - 
Bibliografie: Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983, p. 219.