Ştiinţă pentru toţi

duminică, 12 aprilie 2026

Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea V

1. O frumoasă cupă tipică pentru faza finală a culturii Cucuteni.

Aproximativ 5500 de ani vechime.

Deși a stat în pământ aproape șase milenii, pictura de pe acest vas încă se păstrează. Iar acest fapt ne spune, odată în plus, faptul că artizanii olari de acum câteva milenii cunoșteau foarte bine tehnica obținerii culorilor.

Pentru că ne dorim o cât mai bună promovare a patrimoniului arheologic al Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, am realizat, cu sprijinul deosebit al Vatrion, digitalizarea unora dintre exponatele noastre.

Piesa din imaginea alăturată o puteți accesa aici: https://sketchfab.com/.../cupa-cup...

Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.

2. 𝐆𝐚𝐫𝐝𝐢𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. 𝐍𝐞𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐝𝐞 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐯𝐞𝐬𝐞𝐥𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐚̆𝐫𝐢𝐚

Astăzi, ca și ieri, copiii se joacă și visează în umbra ocrotitoare a părinților. Însă, spre deosebire de prezentul nostru, în Antichitate copiii erau considerați mici adulți, copii în miniatură ale părinților și purtători ai speranței de viitor a familiei și a societății. Viața de zi cu zi era organizată astfel încât să-i pregătească pentru rolul lor în societate și în statul roman.

Viața copiilor începea, simbolic, la 8-9 zile după naștere, când primeau un nume și astfel erau recunoscuți de tată, fiind primiți în sânul familiei și al colectivității. Apoi urma parcursul firesc spre majorat, care însemna vârsta de 12 ani pentru fete și de 14 ani pentru băieți, vârstă la care erau considerați adulți. Între cele două momente, copilăria era marcată de joc, educație și muncă, dar și de numeroase pericole care puteau curma viața fragilă a celor mici. La toate acestea vegheau adulții și statul, părinții având responsabilitatea să păzească copilul, să-l educe și să-l pregătească pentru intrarea în societate.

Însă cine îi păzea pe copii atunci când părinții nu erau prezenți? Răspunsul îl oferă o cercetare întreprinsă de regretatul arheolog 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐂𝐡𝐞𝐫𝐚, în martie 1982, la Constanța, pe strada Progresul. Acesta a excavat și a documentat un mormânt care conținea, printre alte obiecte, două bijuterii, două pandantive lucrate din foaie de aur prin batere și lipire la cald. Unul dintre acestea este asociat, în literatura latină, cu copilăria.

Este vorba despre 𝒃𝒖𝒍𝒍𝒂, un mic pandantiv format din două părți suprapuse care creează un interior gol. În acesta puteau fi depuse elemente cu rol protector: o ofrandă de forma unei statuete, resturi de plante, dinți sau fragmente osoase de la animale sau oameni, șuvițe de păr din părul mamei, mărgele, miere, rășină, picături de lapte sau alte substanțe considerate a avea o valoare apotropaică, menită să alunge răul.

În primul rând, pandantivul avea rolul de a proteja copilul, dar avea și o funcție socială. Era numit simbolic și lictorul copiilor, prin analogie cu paznicii înalților magistrați. 𝑩𝒖𝒍𝒍𝒂 devenea astfel un semn distinctiv al copiilor născuți liberi și, totodată, un element de departajare al acestora în funcție de avere. Cei din familiile înstărite purtau 𝒃𝒖𝒍𝒍𝒂 𝒂𝒖𝒓𝒆𝒂, din aur, în timp ce copiii săraci aveau variante din materiale mai simple, precum pielea. Este știut faptul că orice încercare de a face rău unui copil din înalta societate ar fi fost urmată de o pedeapsă rapidă și exemplară.

Medalioanele de acest tip erau purtate la gât, prinse pe un material textil, un lanț ori fir din metal, de la primirea numelui până la ceremonia de majorat. Atunci era depus pe altarul zeilor casei sau în temple, ca parte a acestei sărbători personale, dar cu ecouri în societatea apropiată.

În cazul în care copilul nu ajungea la vârsta adultă, bijuteria cu valoare apotropaică (de protecție) își urma micul stăpân în bezna mormântului, pentru a-l proteja și a-i ține de urât și în lumea de dincolo. Anticii considerau că sufletele copiilor mici, morți înainte de vreme, rămân pe veci prinse între cele două lumi, veșnic la porțile infernului și, prin urmare, așa cum este de înțeles, cei dragi rămași în urmă încercau din răsputeri să-i ajute să treacă lin porta dintre cele două lumi și să le ofere protecție și amuzament pentru sumbra lume de dincolo. De aceea, mormintele de copii din perioada antică conțin adesea un inventar bogat din care nu lipsesc amuletele apotropaice, jucăriile îndrăgite și obiectele legate de viața de zi cu zi a acestora.

Unul dintre acești gardieni antici stă astăzi, în fața ochilor dumneavoastră! Micul lui stăpân a trecut demult în lumea de dincolo, însă bijuteria își păstrează misiunea pentru care a fost creată, să păzească și să protejeze în lumea noastră sau în cea de dincolo!
La întrebarea adresată în faimoasele satire ale lui Iuvenal, 𝑄𝑢𝑖𝑠 𝑐𝑢𝑠𝑡𝑜𝑑𝑖𝑒𝑡 𝑖𝑝𝑠𝑜𝑠 𝑐𝑢𝑠𝑡𝑜𝑑𝑒𝑠?/ 𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑖 𝑣𝑎 𝑝𝑎̆𝑧𝑖 𝑝𝑒 𝑔𝑎𝑟𝑑𝑖𝑒𝑛𝑖? (Iuvenal, Satire VI, 347-348), vă putem răspunde simplu: mica bulla din aur se află în depozitele 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚, iar noi suntem gardienii poveștilor antice din vechiul Tomis!

𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: 𝐒𝐭𝐢𝐜𝐥𝐞 𝐈𝐬𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐨𝐩 – 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐥𝐨𝐫 – 𝐏𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐬̗𝐢 𝐀𝐦𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 – 𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐥𝐚𝐫𝐚̆ 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐨𝐬𝐭𝐞𝐧𝐢 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐢 – 𝐒𝐞 𝐯𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐈𝐒 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐭𝐢𝐜𝐥𝐚̆ – 𝐄𝐯𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐅𝐥𝐮𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭̗𝐞𝐢 𝐝𝐚̆𝐮𝐧𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐥𝐨𝐫 – 𝐄𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̗𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐑𝐚𝐳𝐞𝐥𝐞 𝐑𝐨𝐞𝐧𝐭𝐠𝐞𝐧 – 𝐒𝐭𝐢𝐜𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐦𝐢𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐨𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐬̗𝐢 𝐀𝐦𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 (𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐉𝐮𝐧𝐚̆, 𝟏𝟗𝟎𝟖)

Sursa foto: MINAC

https://minac.ro/8-aprilie-gardianul-copiilor-in.../

#MINAC #8aprilie #calendaristoric #AstazilaConstanta #bulla #protectie #copii #aur #bijuterie #Tomis #muzeu #ConstantinChera #istorie

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

3. Arhitectură și .........proprietate privată (în ......mediul medieval timpuriu).

Toată lumea știe expresia tradițională...” să te întinzi cât ți-e pătura”!

Desigur, treaba asta se referă nu doar la câte bunuri mobile poți achiziționa ci și la cele fixe (construcții, terenuri etc.). Astfel că, pentru arheologi (în cazul de față…cei care studiază evul mediu timpuriu…și nu numai!) deseori a survenit întrebarea (în lipsa unor surse documentare): Cât și cum era împărțit spațiul controlat de o comunitate? (locuitorii satului respectiv).

Sunt două situații distincte:
a. controlul/stăpânirea/împărțirea terenului ocupat de construcțiile care fac parte din așezare/sat (case, grajduri/cotețe, ateliere, gropi de provizii, garduri etc).

b. controlul/stăpânirea/împărțirea terenului care înconjura așezarea.
c. aici intervine o altă mare necunoscută….nu cunoaștem limitele întregului teritoriu controlat de comunitatea (sătenii) din așezarea respectivă (cel puțin pentru așezările din sec. VII/VIII-X).
Din nou, săpăturile arheologice din Depresiunea Silvaniei (mai precis de pe valea Barcăului) au oferit (pentru prima dată!) indicii referitoare la ....posibile limite de proprietate!

Mai concret, în așezarea medievală timpurie de la Porț - la Baraj (databilă undeva pe parcursul sec. VIII) s-a putut constata existența unui model de organizare internă. În acest sit, exemplele sunt mai multe, dar, pentru acum, fac referire la o singură situație concretă: o locuință + o anexă gospodărească (posibil grajd/coteț/depozit) + o groapă de provizii.

Până acum nimic special, elementul interesant este faptul că, gruparea aceasta de construcții (cu funcționalitate variată) era înconjurată de un gard (delimitat prin urmele gropilor de stâlpi). Amplasarea unui gard este modul prin care sunt trasate niște limite...de aici și până aici (aceasta îmi este „pătura”!).

Dacă ne raportăm la analogiile etnografice, grupările acestea cu funcționalitate diferită (înconjurate de garduri) constituie veritabile gospodării, o realitatae arhitecturală extrem de interesantă pentru perioada medievalăî timpurie. În plus, săpăturile arheologice de pe valea Barcăului au identificat aceste modele de organizate pe gospodării/ferme în mai multe așezări medievale timpurii, databile în perioada sec. VII/VIII-IX (o situație aparte asupra careia voi mai reveni cu amănunte!)

Explicații imagini:
1. un plan al complexelor arheologice (cu marcarea funcționalității lor)

2-5. reconstituiri 3D (propuneri ideale) realizate cu sprijinul prietenului Sabou Adrian (cu sincere mulțumiri și de această dată pentru munca depusă!).

După cum am mai spus cu alte ocazii, astfel de postări se adresează mai ales celor care nu sunt de specialitate și care de multe ori se întreabă (pe bună dreptate!) de ce sapă și în ce fel înțelege arheologul puzderia de gropi pe care le sapă!

Sursa informațiilor Dan Bacuet.

4. 𝐏𝐚𝐫𝐟𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚̆𝐭̗𝐢𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐯𝐚𝐬 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐢𝐜𝐥𝐚̆: 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐥𝐚𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢

Calendarul istoric „Astăzi la Constanța” vă invită să pășiți în universul fascinant al sticlei antice și să descoperiți povestea unui obiect aparent mic și fragil, dar care poartă în el mărturii vechi de milenii. Fila zilei de 9 aprilie este dedicată 𝐚𝐥𝐚𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 – un vas mic, folosit în antichitate pentru păstrarea parfumurilor și a uleiurilor parfumate, exponent al rafinamentului anticilor.

Prezența obiectelor și a vaselor de sticlă în straturile de istorie indică „𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑙 𝑜𝑐𝑢𝑝𝑎 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̗𝑎 𝑑𝑒 𝑧𝑖 𝑐𝑢 𝑧𝑖 𝑎 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑖 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎, 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑐𝑢 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖 𝑑𝑒𝑜𝑠𝑒𝑏𝑖𝑡𝑒, 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑎𝑟𝑒𝑛𝑡̗𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑢𝑛𝑖𝑐𝑎̆”, a punctat Mihai Bucovală în lucrarea de referință „𝑉𝑎𝑠𝑒 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑇𝑜𝑚𝑖𝑠” (1968). Mai mult, „𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑠𝑡𝑢𝑑𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 (...) 𝑛𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑑𝑎 𝑠𝑒𝑎𝑚𝑎 𝑑𝑒 𝑣𝑜𝑙𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑎𝑙 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̗𝑡𝑖𝑛𝑡̗𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑡𝑒ℎ𝑛𝑖𝑐𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑝𝑜𝑠𝑒𝑑𝑎𝑢 𝑐𝑒𝑖 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖 𝑖̂𝑛 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑣𝑎𝑟𝑖𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡̗𝑖𝑒 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̗𝑖, 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟, 𝑑𝑒 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠𝑒𝑠𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑢 𝑚𝑒𝑠̗𝑡𝑒𝑠̗𝑢𝑔𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐, 𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑏𝑟𝑖𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒”, a continuat reputatul istoric.

Despre începuturile prelucrării sticlei, tot Mihai Bucovală nota: „𝑃𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑝𝑢𝑡̗𝑖𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎̆𝑟𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑖̂𝑛𝑓𝑟𝑢𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖𝑎 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑎̂𝑛𝑑 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑛𝑜𝑖, 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑃𝑙𝑖𝑛𝑖𝑢 𝑐𝑒𝑙 𝐵𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎̆𝑡𝑜𝑟, 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑐𝑜𝑟𝑎̆𝑏𝑖𝑒𝑟𝑖 𝑓𝑒𝑛𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑖 – 𝑛𝑒𝑔𝑢𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑑𝑎̆ – 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑠̗𝑖 𝑠𝑎̆-𝑠̗𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎𝑠𝑎 𝑝𝑒 𝑜 𝑝𝑙𝑎𝑗𝑎̆ 𝑝𝑢𝑠𝑡𝑖𝑒. 𝐹𝑎̆𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑓𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑛𝑖𝑠𝑖𝑝, 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̗𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑠̗𝑖 𝑏𝑜𝑙𝑜𝑣𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑑𝑎̆ 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎𝑑𝑢𝑠̗𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑖 𝑣𝑎𝑠𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑢𝑠𝑒 𝑙𝑎 𝑓𝑖𝑒𝑟𝑡, 𝑎 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑐𝑎 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑏𝑢𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑒! 𝑅𝑒𝑙𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑎𝑠𝑎̆, 𝑑𝑎𝑟 𝑝𝑒 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑐𝑢𝑣𝑎̂𝑛𝑡 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑖𝑠̗𝑡𝑖𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑢𝑛𝑎𝑛𝑖𝑚𝑖 𝑖̂𝑛 𝑎 𝑠𝑜𝑐𝑜𝑡𝑖 𝑝𝑎𝑠𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑟𝑜𝑑𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑓𝑎𝑛𝑡𝑒𝑧𝑖𝑖”.

Industria vitrică își are originea în ultima etapă a epocii Bronzului târziu, în Mesopotamia, consideră specialiștii, și s-a bucurat de popularitate de la bun început. „𝑆𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎 𝑐𝑜𝑙𝑜𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑢𝑛 𝑠𝑢𝑏𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑝𝑖𝑒𝑡𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑒𝑡̗𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑙𝑎𝑝𝑖𝑠 𝑙𝑎𝑧𝑢𝑙𝑖. 𝐷𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑝𝑜𝑐𝑖𝑖 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑒, 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡𝑎̆ – 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 – 𝑝𝑖𝑒𝑡𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑒𝑡̗𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑠̗𝑖 𝑠𝑒𝑚𝑖-𝑝𝑟𝑒𝑡̗𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑠̗𝑖 𝑖̂𝑛 𝑡𝑒𝑥𝑡𝑒 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐𝑒”, scrie Sever-Petru Boțan în volumul „𝑉𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̗𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝐶𝑎𝑟𝑝𝑎𝑡̗𝑖 𝑠̗𝑖 𝑃𝑟𝑢𝑡 (𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙𝑒𝑙𝑒 𝐼𝐼 𝑎. 𝐶ℎ𝑟. – 𝐼𝐼 𝑝. 𝐶ℎ𝑟.)” (2015). Inițial considerate produse „de lux”, vasele de sticlă, „rod al măiestriei și creativității în domeniul tehnologic” au pătruns relativ repede în cadrul veselei de uz cotidian.

Înainte de inventarea suflării sticlei, meșterii antici realizau vasele prin mai multe procedee tehnice: modelarea pe miez de nisip sau pe verigă metalică, tăierea și prelucrarea la rece și altele. Cea mai răspândită dintre aceste metode a fost formarea pe miez de nisip (core-formed glass), utilizată și în cazul realizării vaselor alabastron.

Inițial, aceste vase erau realizate din alabastru, o piatră moale, de unde provine și numele lor, însă în timp au fost confecționate și din ceramică sau sticlă. Tehnica modelării pe miez de nisip presupunea realizarea unui miez din nisip și argilă, fixat pe o tijă, peste care era aplicată sticla topită, înfășurată sau modelată direct. Vasul era apoi încălzit și rotit pentru a obține forma dorită, iar ulterior erau adăugate detalii precum gura, toartele sau fire decorative. Miezul de nisip era îndepărtat după răcire și rămânea interiorul gol. Vasele astfel obținute aveau, de regulă, dimensiuni mici, pereți groși și decoruri în zigzag sau spirală, în culori intense, fiind folosite în special pentru păstrarea parfumurilor.

Un astfel de vas se află în colecția 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚. Descoperit la Vadu, la aproximativ 10 kilometri de Histria, alabastronul este un vas de mici dimensiuni, din sticlă groasă, cu aspect mat, având o lungime de aproximativ 12 centimetri. Exponatul prezintă urme de deteriorare în partea inferioară și la buză, iar una dintre toarte este spartă. Corpul vasului este decorat cu linii în zigzag, realizate în galben și verde, iar toartele mici sunt aplicate ușor asimetric. Piesa este datată în secolele VI – IV î. Hr. Este un exemplar unic, printre cele mai vechi din colecția muzeului, după cum sublinia Mihai Bucovală, „𝑎𝑝𝑎𝑟𝑡̗𝑖𝑛𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑝 𝑏𝑎𝑙𝑠𝑎𝑚𝑎𝑟𝑖𝑢𝑚 𝑎𝑙𝑒𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑖𝑛𝑒 𝑠̗𝑖 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑡𝑒𝑟𝑎𝑛𝑒𝑒𝑛𝑒, 𝑎𝑏𝑢𝑛𝑑𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑡𝑜𝑡 𝑏𝑎𝑧𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑀𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑀𝑒𝑑𝑖𝑡𝑒𝑟𝑎𝑛𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑠𝑓𝑎̂𝑟𝑠̗𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑙 𝑉𝐼𝐼-𝑙𝑒𝑎 𝑖̂.𝐻𝑟”. Provine din import, cel mai probabil din Alexandria.

𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: 𝐀 𝐬𝐨𝐬𝐢𝐭 𝐮𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬̗𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐚𝐬𝐩𝐚̆𝐭𝐚̆ 𝐯𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐫𝐮𝐧, 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐚𝐭𝐚̆, 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐍𝐨𝐫𝐯𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐃𝐫𝐨𝐠𝐮𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐀𝐥. 𝐈. 𝐇𝐞𝐢𝐝𝐞𝐧𝐛𝐮𝐬𝐜𝐡, 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐨𝐥 (𝐬𝐮𝐛 𝐇𝐨𝐭𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐚𝐥)

Sursa foto: MINAC

https://minac.ro/9-aprilie-parfumul-antichitatii-intr-un.../

#MINAC #9aprilie #calendaristoric #AstazilaConstanta #alabastron #sticla #antichitate #muzeu #istorie

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

5. 𝐌𝐚̆𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐚̆ (𝐈𝐕) – 𝐈𝐧𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐫𝐨𝐧𝐳 𝐜𝐮 𝐢𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭̦𝐢𝐚 „𝐈𝐬𝐮𝐬 𝐇𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐬 𝐁𝐢𝐫𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥” (𝐬𝐞𝐜. 𝐈𝐕 𝐩.𝐂𝐡𝐫.)

Cu prilejul sărbătorii Paștelui Ortodox, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța vă invită să descoperiți povestea obiectului lunii aprilie 2026, o piesă arheologică importantă din punctul de vedere al începuturilor creștinismului în Dobrogea. Ne referim la un inel din bronz, inscripționat cu legenda arhicunoscută 𝐼𝑖𝑠𝑢𝑠 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑠 𝐵𝑖𝑟𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙, în forma abreviată IC X NI, aflat în colecția muzeului.

Inelul a fost descoperit în anul 2025, cu ocazia unei cercetări arheologice preventive desfășurate în municipiul Constanța. În urma cercetărilor realizate atunci s-a identificat o așezare din epoca romană, care a avut o perioadă de existență destul de întinsă, de-a lungul secolelor II-IV p.Chr., posibil cu intermitențe. Inelul aparține ultimei faze, fiind recuperat din umplutura superioară a unui ansamblu de gropi, ce au fost utilizate inițial pentru extracția de pământ galben și transformate ulterior în gropi menajere. Pe baza materialelor arheologice descoperite în același strat (ceramică, monede etc.), datarea inelului poate fi plasată în a doua jumătate a secolului al IV-lea p.Chr.

Textul gravat pe inel concentrează un mesaj teologic esențial. Epitetul „biruitorul” reflectă ideea triumfului lui Hristos asupra morții, dar și asupra persecuțiilor și încercărilor prin care treceau comunitățile creștine. În secolul al IV-lea, odată cu oficializarea creștinismului în Imperiul Roman, astfel de formule capătă o vizibilitate sporită, fiind expresia unei credințe asumate public, nu doar trăite discret.

Caracterul de unicat al inscripției în Dobrogea ridică întrebări interesante privind originea și circulația ideilor. Este posibil ca inelul să fi aparținut unei persoane profund atașate de credința creștină, poate chiar unui membru al clerului sau al unei elite locale familiarizate cu limbajul teologic al epocii. Totodată, formularea sugerează o influență mai largă a mediului creștin din Imperiu, indicând conexiuni culturale și spirituale între Tomis și alte centre creștine.

Funcționalitatea obiectului rămâne deschisă interpretării. El putea fi purtat ca semn personal de devoțiune și protecție, dar și ca element de afirmare identitară într-un moment în care creștinismul trecea de la marginalitate la recunoaștere oficială. Nu este exclusă nici ipoteza utilizării sale ca sigiliu, ceea ce ar adăuga o dimensiune administrativă și socială rolului său.

Într-o epocă marcată de transformări religioase profunde, piesa devine un reper valoros pentru înțelegerea începuturilor creștinismului în regiune.

𝑪𝒖 𝒐𝒄𝒂𝒛𝒊𝒂 𝑺𝒇𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒐𝒓 𝑺𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝑷𝒂𝒔̦𝒕𝒊, 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒖𝒍 𝑴𝒖𝒛𝒆𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒆 𝑰𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆 𝑵𝒂𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝑨𝒓𝒉𝒆𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒗𝒂̆ 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒂𝒍𝒅𝒆 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒑𝒂𝒄𝒆 𝒍𝒖𝒎𝒊𝒏𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒔𝒑𝒆𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂̆. 𝑰̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒍𝒖𝒎𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒂̆ 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒂𝒓𝒆, 𝒔𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆𝒂 𝑰̂𝒏𝒗𝒊𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒏𝒆 𝒓𝒆𝒂𝒎𝒊𝒏𝒕𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒖𝒏𝒐𝒂𝒔̦𝒕𝒆𝒓𝒊𝒊, 𝒂 𝒄𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̦𝒆𝒊 𝒔̦𝒊 𝒂 𝒔𝒐𝒍𝒊𝒅𝒂𝒓𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊.

𝟏 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝟓. 𝟒: 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆ 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐚̆𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮 𝐛𝐢𝐫𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚; 𝐬̦𝐢 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐜𝐚̂𝐬̦𝐭𝐢𝐠𝐚̆ 𝐛𝐢𝐫𝐮𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆.
𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐓𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐞𝐬 𝐟𝐫𝐨𝐦 𝐀𝐧𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 (𝐈𝐕) – 𝐓𝐡𝐞 𝐁𝐫𝐨𝐧𝐳𝐞 𝐑𝐢𝐧𝐠 𝐰𝐢𝐭𝐡 𝐭𝐡𝐞 𝐈𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐢𝐨𝐧 “𝐉𝐞𝐬𝐮𝐬 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭 𝐭𝐡𝐞 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫” (𝟒𝐭𝐡 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐲 𝐀𝐃)

On the occasion of the Orthodox Easter celebration, the National History and Archaeology Museum of Constanța invites you to discover the story of the object of April 2026, an important archaeological piece from the perspective of the beginnings of Christianity in Dobrogea. We are referring to a bronze ring, inscribed with the well-known formula “Jesus Christ the Victor”, abbreviated as IC X NI, preserved in the museum’s collection.

The ring was discovered in 2025 during a preventive archaeological investigation near the Hornbach shopping center in Constanța. The archaeological potential of this area had been recently highlighted during the construction phase of the shopping center (2021–2022). As a result of the research conducted at that time, a Roman-era settlement was identified that had a fairly long existence, beginning in the 2nd century and continuing until the end of the 4th century AD, possibly with interruptions. The ring belongs to the final phase, having been recovered from the upper fill of a group of pits, initially likely used for the extraction of yellow earth and later transformed into refuse pits. Based on the archaeological materials discovered in the same layer (ceramics, coins, etc.), the ring can be dated to the second half of the 4th century AD.

The engraved text on the ring conveys an essential theological message. The epithet “the Victor” reflects the idea of Christ’s triumph over death and over the persecutions and trials faced by Christian communities. In the 4th century, with the official recognition of Christianity in the Roman Empire, such formulas gained increased visibility, expressing a faith openly assumed rather than discreetly practiced.

The unique nature of the inscription in Dobrogea raises interesting questions regarding the origin and circulation of ideas. It is possible that the ring belonged to a person deeply devoted to the Christian faith, perhaps even a member of the clergy or a local elite familiar with the theological language of the time. At the same time, the wording suggests a broader influence of the Christian environment within the Empire, indicating cultural and spiritual connections between Tomis and other Christian centers.

The object's function remains open to interpretation. It may have been worn as a personal sign of devotion and protection, but also as an element of identity affirmation at a time when Christianity was transitioning from marginality to official recognition. The hypothesis that it was used as a seal cannot be excluded, which would add an administrative and social dimension to its role.

In an era marked by profound religious transformations, this artifact serves as a valuable reference point for understanding the origins of Christianity in the region.

𝑶𝒏 𝒕𝒉𝒆 𝒐𝒄𝒄𝒂𝒔𝒊𝒐𝒏 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝑯𝒐𝒍𝒚 𝑬𝒂𝒔𝒕𝒆𝒓 𝒄𝒆𝒍𝒆𝒃𝒓𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏𝒔, 𝒕𝒉𝒆 𝒕𝒆𝒂𝒎 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝑵𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍 𝑯𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒚 𝒂𝒏𝒅 𝑨𝒓𝒄𝒉𝒂𝒆𝒐𝒍𝒐𝒈𝒚 𝑴𝒖𝒔𝒆𝒖𝒎 𝒐𝒇 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒔𝒆𝒏𝒅𝒔 𝒚𝒐𝒖 𝒕𝒉𝒆𝒊𝒓 𝒘𝒂𝒓𝒎𝒆𝒔𝒕 𝒘𝒊𝒔𝒉𝒆𝒔 𝒐𝒇 𝒑𝒆𝒂𝒄𝒆, 𝒍𝒊𝒈𝒉𝒕, 𝒂𝒏𝒅 𝒉𝒐𝒑𝒆. 𝑰𝒏 𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕𝒍𝒚 𝒄𝒉𝒂𝒏𝒈𝒊𝒏𝒈 𝒘𝒐𝒓𝒍𝒅, 𝒕𝒉𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆𝒃𝒓𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝑹𝒆𝒔𝒖𝒓𝒓𝒆𝒄𝒕𝒊𝒐𝒏 𝒓𝒆𝒎𝒊𝒏𝒅𝒔 𝒖𝒔 𝒐𝒇 𝒕𝒉𝒆 𝒑𝒐𝒘𝒆𝒓 𝒐𝒇 𝒌𝒏𝒐𝒘𝒍𝒆𝒅𝒈𝒆, 𝒇𝒂𝒊𝒕𝒉, 𝒂𝒏𝒅 𝒔𝒐𝒍𝒊𝒅𝒂𝒓𝒊𝒕𝒚.
𝟏. 𝐉𝐨𝐡𝐧 𝟓.𝟒: 𝐅𝐨𝐫 𝐞𝐯𝐞𝐫𝐲𝐨𝐧𝐞 𝐛𝐨𝐫𝐧 𝐨𝐟 𝐆𝐨𝐝 𝐨𝐯𝐞𝐫𝐜𝐨𝐦𝐞𝐬 𝐭𝐡𝐞 𝐰𝐨𝐫𝐥𝐝. 𝐓𝐡𝐢𝐬 𝐢𝐬 𝐭𝐡𝐞 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫𝐲 𝐭𝐡𝐚𝐭 𝐡𝐚𝐬 𝐨𝐯𝐞𝐫𝐜𝐨𝐦𝐞 𝐭𝐡𝐞 𝐰𝐨𝐫𝐥𝐝, 𝐞𝐯𝐞𝐧 𝐨𝐮𝐫 𝐟𝐚𝐢𝐭𝐡.

𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞:
Jeffrey Spier, Late Antique and Early Christian Gems, Wiesbaden 2007

Curatori:
Radu Petcu – cercetător științific
Dan Vasilescu – muzeograf/arheolog

https://minac.ro/exponatul-lunii-aprilie-2026-marturii.../

#MINAC #Exponatullunii #aprilie #inel #bijuterie #crestinism #Tomis #muzeu #istorie #antichitate #RaduPetcu #DanVasilescu

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

6. 𝐂𝐞𝐫𝐜𝐞𝐢𝐢 – 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐭𝐞 𝐛𝐢𝐣𝐮𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐦𝐩𝐞𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧

În Imperiul Roman, cerceii, cunoscuți și sub denumirea inaures, erau cea mai apreciată și răspândită podoabă purtată de femei. Cu sau fără pandantive, aceste artefacte, de mici dimensiuni, sunt o dovadă a priceperii și ingeniozității orfevrilor din Antichitate. Astfel, cel puțin în cazul exemplarelor mai spectaculoase, meșterii bijutieri reușeau, cu o cantitate mică de metal, să creeze volume aparente și detalii ornamentale care erau puse în valoare cu ajutorul pietrelor semiprețioase sau perlelor.

Obiceiul purtării cerceilor a atras și atenția autorilor antici care, pe un ton critic, condamnă fascinația doamnelor pentru aceste bijuterii. Între aceștia se află și Seneca: „Văd perle, nu câte una la ureche, ci mănunchiuri, iar urechile trebuie să se deprindă să le poarte povara; sunt prinse laolaltă în perechi, iar deasupra fiecărei perechi sunt puse altele. Nebunia muierii nu i-ar fi copleșit destul pe bărbați dacă nu ar fi atârnat de fiecare ureche câte două sau trei averi moștenite!” (Seneca, Despre Binefaceri VII. 9.4). Plinius cel Bătrân menționa și el că: „nicio altă parte a corpului nu provoacă mai mari cheltuieli pentru femei, din pricina perlelor pe care acestea le atârnă de urechi.” (Plinius XI (50) 136). Pe de altă parte, un ton mai dulce este sesizat la Ovidius: „Și împodobite vă vreți cu nestemate la mâini; / Cu mărgăritare la gât de la Soare – Răsare aduse / Ce le purtați în urechi, oricât de grele ar fi.” (Ovidius, Cosmetice 20).

Omniprezenți în cotidianul roman, cerceii apar ca parte a costumului feminin și în arta sculpturală – așa cum putem observa pe stela funerară de la Tomis (aflată în colecția MNIR) – sau în pictură, prin faimoasele portrete funerare descoperite în Egipt.

Prinși în ureche prin intermediul unei verigi închise sau cu ajutorul unui cârlig (uneori îndoit în formă de „S”), cerceii romani rămân una dintre cele mai reprezentative podoabe feminine care au fascinat prin diversitatea și delicatețea formelor. Emblemă a feminității, aceștia oferă astăzi informații variate asupra Antichității.

• Statut social. Priviți în ansamblu, aceștia devin un simbol al luxului și al gustului pentru împodobire al doamnelor din Antichitate.
• Credințe. Prin pietrele gravate incluse în structura lor, ne oferă indicii despre practicile magice sau religioase ale purtătoarei.
• Modă. Prin montarea cameelor cu portrete feminine, cerceii devin surse iconografice referitoare la felul în care doamnele obișnuiau să-și aranjeze coafurile în acea epocă.
Vă invităm să descoperiți aceste impresionante bijuterii în secțiunea dedicată perioadei romane, din expoziția Tezaur Istoric a Muzeului Național de Istorie a României.

Text: Alis Dumitrașcu

𝐒𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐞:
Publius Ovidius Naso, Heroide. Amoruri. Arta Iubirii. Remediile Iubirii. Cosmetice (traducere și note de Maria – Valeria Popescu, Prefață și tabel cronologic de Grigore Tănăsescu, București, 1977)
Plinius, Naturalis Historia (vol. al II-lea – Antropologia, Zoologia, traducere prefață note și indice de Ioana Costa, indice Tudor Dumitru, Iași, 2001)
Seneca Lucius Annaeus, Binele tău e al meu. Despre binefaceri. De beneficiis (traducere din limba latină de Ioana Costa, București, 2015)

𝐈̂𝐧 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢:
Cercei descoperiți pe teritor

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.

241. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea IV

Pe aceeași temă:

1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui

2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene

3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea

Ştiinţă pentru toţi

duminică, 12 aprilie 2026

Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2026 - VIDEO - Partea V

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Arhivă blog

Flag Counter

Translate

Etichete