marți, 9 aprilie 2024

Telefoanele mobile și mineralele lor

 


„Telefoanele mobile și mineralele lor”
Expoziție inedită la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi
Expoziția se va desfășura la Muzeul Stiintele Naturii Dorohoi în perioada 12 aprilie – 10 iulie 2024.
Proiectul expozițional, realizat de către Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare în colaborare cu GSM-ZONE Iași reprezentat prin domnul Marian Abutoaiei, își propune o retrospectivă a peste 70 tipuri de telefoane mobile produse în perioada 1994-2014 și, în același timp, să sublinieze importanța resurselor minerale în fabricarea acestor dispozitive tehnologice omniprezente în societatea actuală.
Vizitatorii vor avea ocazia de a explora diverse modele de telefoane mobile reprezentative pentru perioada menționată, ilustrând astfel progresul tehnic și estetic în domeniul comunicațiilor mobile, dar și eșantioanele de MINERALE din care se extrag elementele chimice (un telefon mobil poate să conțină peste 50 elemente chimice).
În cadrul acestui proiect cultural se evidențiază mineralele și minereurile ce stau la baza fabricării componentelor telefoanelor mobile, rolul acestora în viața cotidiană și importanța reciclării acestor device-uri.
Vă invităm să participați la vernisajul expoziției în data de 12 aprilie 2024, începând cu ora 12, să vă bucurați de o lume fascinantă într-un cadru inedit care va evidenția legătura esențială dintre mineralele extrase din adâncurile Pământului și dispozitivele pe care le folosim în viața de zi cu zi, în special telefoanele mobile.
Curatori:
Muzeograf Sorin Prisăcariu, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare
Șef Secție muzeograf Mihaela-Elena Ștefură și muzeograf Cristina-Iuliana Amarie, Muzeul de Științele Naturii Dorohoi

 

Sursa informațiilor Muzeul de Științele Naturii din Dorohoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu