„Cavaleri de Târgoviște”, expoziție de cahle la Curtea Domnească!
#cavalerimedievali #arheologiemedievalăînTârgoviște
Fascinând societatea modernă, cavalerul medieval a fost purtătorul unui imaginar aparte, Evul Mediu fiind considerat o epocă a masculinității, în care ethosul cavaleresc era idealizat în contextul luptei pentru credința creștină și, în general, pentru protecția celor ce nu se puteau apăra. Model militar și totodată statut social, cavalerismul a imprimat imaginea sa pe fațada istorică a Evului Mediu.
Imaginea cavalerilor poate fi regăsită în literatura medievală, în picturi laice și religioase, sculpturi, tapiserii, etc. Un alt spațiu în care întâlnim imaginea cavalerului este paramentul sobei, instalație de încălzit (și gătit) care poate fi simplă sau o adevărată operă de artă, la fel cum și reprezentările de cavaleri pot fi mai puțin reușite sau foarte bine realizate plastic. Astfel, pereții sobei erau împodobiți cu modele de cahle, deseori diferite ca reprezentare, care alcătuiau frize decorative succesive, imprimând camerei de locuit un decor aparte. Amplasate în simple încăperi sau decorând somptuoasele săli ale castelelor și palatelor medievale, sobele care aveau ca decor cavaleri sau scene cavalerești transmiteau nu doar căldură, ci și o anumită ideologie. A fi cavaler nu era o modă, ci un ideal.
În cadrul unei cercetări arheologice, dar și întâmplător, din pământ, răsare câte un ciob de cahlă în care vedem adesea, doar fragmentar, cavalerul și calul său. Reprezentați în acțiune sau static, cavalerii și caii au întotdeauna o statură impunătoare, fiind îmbrăcați în echipamente militare sau de paradă, spectaculoase.
Târgoviștea a fost și ea, cândva, un oraș al cavalerilor, iar istoria și pământul stau mărturie în acest sens. Piesele expuse datează din perioada secolelor XIV-XVII, fiind descoperite în cuprinsul orașului și la curtea domnească.
Sursa informațiilor Arheologie medievală în Târgoviște.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu