Cercetarea arheologică interdisciplinară a sitului Şoimeni „Dâmbul Cetăţii”, comuna Păuleni-Ciuc, jud. Harghita

 

Chiar dacă afară plouă și este frig, colegii noștri arheologi continuă cercetarea arheologică interdisciplinară a sitului Şoimeni „Dâmbul Cetăţii”, comuna Păuleni-Ciuc, jud. Harghita, având parte de descoperiri interesante și inedite (fragmente din figurine zoomorfe, podoabe din colți de mistreț, răzuitor din silex, vetre de foc din perioada Coțofeni etc).

Situl de la „Dâmbul Cetății”, este pe departe cea mai remarcabilă așezare preistorică din Depresiunea Ciucului. Totodată, importanța deosebită a acestui sit rezidă în poziția cheie a acestuia în rețeaua căilor de comunicare între Transilvania și Moldova. 

Patrimoniul arheologic mobil descoperit cu ocazia cercetărilor arheologice de la Dâmbul Cetăţii, este foarte bogat şi variat, multe piese au fost incluse în categoria Tezaur.

 
În prezent, majoritatea pieselor descoperite sunt expuse în cadrul expoziţiei permanente „Aşezarea preistorică de la Păuleni-Ciuc”, la sediul central al MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna.

Foto: Dan Buzea, arheolog

 

 

 

Sursa informațiilor MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

Cercetări arheologice la drumul roman Gherla-Sic, Com. Fizeșu Gherlii, jud. Cluj

 

Cercetări arheologice la drumul roman Gherla-Sic, Com. Fizeșu Gherlii, jud. Cluj

În această vară, Muzeul de Istorie Gherla, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud, a desfășurat un diagnostic arheologic în zona „Valea Sărată”, la confluența UAT Municipiul Gherla și UAT Fizeșu Gherlii, județul Cluj, asupra unui presupus tronson de drum roman.

Traseul a fost identificat și cartat în primăvara anului 2025 de către arheologul Mátyás József, de la Muzeul de Istorie Gherla. Cercetările de teren au urmărit verificarea caracterului roman al acestui drum și documentarea structurii sale constructive.

Încă de sub stratul vegetal, cuprins între 5 - 15 cm grosime, a apărut un strat compact, compus din piatră de calcar, tuf vulcanic de Dej, pietriș și mortar, cu o grosime de aproximativ 40 cm. Stratul compact de piatră suprapune un strat de lut galben de 10 cm grosime, urmat de un strat de pământ brun de 15 cm, apoi iarăși un strat de 10 cm de lut galben. Sterilul arheologic apare la cota - 0,50 m în partea de V și la - 0,90 m în partea de E, compus din lut gălbui și nămol. Diferența cotelor maxime de adâncime se datorează alunecărilor de teren, pe latura de E a drumului, fiind situat pe sub dealul ce parcurge Valea Sărată. În profilul de sud al secțiunii se conturează bine forma convexă a drumului, unde axul drumului este mai ridicat cu aproximativ 30 cm față de marginile acestuia, care se termină cu o bordură realizată din pietre de carieră, dispuse paralel cu axul drumului. Rigolele au o lățime de 60 cm și o adâncime de aproximativ 35 cm, iar în umplutura acestuia nu s-a descoperit material arheologic roman, doar câteva cărămizi medievale. Lățimea drumului este de 5,70 m. Pe suprafața supusă cercetării arheologice intruzive, pe baza celor două secțiuni efectuate, s-a putut astfel confirma natura romană a drumului. Astfel, acesta prezintă un strat de uzură de aproximativ 40 cm grosime, compus din piatră de carieră, tuf vulcanic și mortar, având zona centrală a drumului mai ridicată și prevăzută cu două rigole, de o parte și de alta. Tronsonul de drum roman a fost identificat pe o lungime de 4 km, iar continuarea acestuia poate fi numai presupusă. Foarte probabil drumul roman duce la minele de sare, situate în punctul „Baia Sărată”, iar acesta asigura conexiunea cu castrul roman de la Gherla. Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a participat la cercetare prin responsabilul științific al cercetării, arheologul Radu Zăgreanu.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐄𝐯𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐮: 𝐨 𝐜𝐨𝐥𝐨𝐚𝐧𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞

 

𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐄𝐯𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐮: 𝐨 𝐜𝐨𝐥𝐨𝐚𝐧𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞

Unele obiecte de patrimoniu păstrează urmele mai multor epoci, devenind adevărate mărturii ale trecerii timpului. O astfel de piesă se regăsește în colecțiile 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐞𝐢: o coloană romană din calcar, care a traversat secolele și a fost refolosită într-o epocă ulterioară.

𝐎 𝐩𝐢𝐞𝐬𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐫𝐞𝐦𝐞𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐞𝐢 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐞

Datată în 𝐬𝐞𝐜𝐨𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐈𝐈–𝐈𝐈𝐈 𝐝.𝐇𝐫., coloana are o înălțime de 𝟏,𝟗𝟒 𝐦 și un fus neted, cu extremitățile profilate. În partea superioară se păstrează un mic orificiu destinat fixării unui capitel, detaliu care oferă indicii despre alcătuirea sa inițială.

𝐎 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞, 𝐝𝐢𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐝𝐞 𝐞𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧𝐚̆

În Evul Mediu, coloana a fost refolosită, iar jumătatea superioară a fusului a fost netezită. Pe această suprafață a fost sculptată în relief o cruce. Potrivit descrierii din catalog, sub cruce au fost înscrise șapte rânduri de litere grecești, care nu mai pot fi distinse astăzi pe suprafața piesei.
Această intervenție adaugă un nou capitol istoriei coloanei și ilustrează practica reutilizării monumentelor antice în epoci ulterioare.

𝐔𝐧 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭, 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫

Coloană romană refolosită în Evul Mediu, 𝐒𝐥𝐚̆𝐯𝐞𝐧𝐢, 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐎𝐥𝐭 — astfel este identificată piesa în documentația de specialitate.
Data descoperirii coloanei nu este cunoscută. Piesa a făcut parte din colecția V. Georgescu din Corabia, de unde a fost transferată la Muzeul Olteniei.

Deși literele grecești nu mai pot fi distinse astăzi, informația păstrată în documentația de specialitate contribuie la reconstituirea istoriei monumentului și a transformărilor prin care acesta a trecut.

Prin conservarea și valorificarea unor asemenea vestigii, 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐞𝐢 aduce mai aproape de public fragmente de istorie care leagă epoci, culturi și civilizații.

𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐞𝐢 – 𝐒𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞-𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞

𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞: Bondoc, Dorel, Aurelia Florescu, Simona-Violeta Gheorghe, „𝐿𝑎𝑝𝑖𝑑𝑎𝑟𝑖𝑢𝑙 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖 𝐶𝑟𝑎𝑖𝑜𝑣𝑎”, Editura Sitech, Craiova, 2001, p. 79; Tudor, D., „𝐴𝑛𝑡𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑎𝑡̦𝑖”, extras din Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 26, 1933, pp. 1-8.

𝐓𝐞𝐱𝐭/𝐅𝐨𝐭𝐨: Camelia Săvescu, referent de specialitate, Biroul de Marketing, Muzeul Olteniei

#MuzeulOlteniei #PatrimoniuCultural #Arheologie #IstorieAntică #EvulMediu #ColecțiileMuzeului

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

OLĂRITUL

 

Fiecare centru de olărit din țară a produs o ceramică cu forme și ornamentică specifică, potrivită nevoilor și după plăcerea oamenilor locului.

Săpăturile arheologice executate în localitatea Drăușeni, Zona Rupea, confirmă practicarea olăritului înainte de sec. al XVIII-lea. Fragmentele ceramice atestă o producție de vase roșii, nesmălțuite și smălțuite verde folosite în gospodărie.

Prezența olarilor sași la Drăușeni în sec XVIII-XIX este atestată de numele unor olari precum și de însemnele breslei lor profesionale, pictate și păstrate în biserica evanghelică din sat. Este înscris printre alți localnici numele olarului Johan Topfner care a contribuit financiar la pictarea emporiului din biserica evanghelică.

Cu mai multe informații despre centrele de olari din Transilvania, vă așteptăm la Muzeul de Etnografie Brașov, în cadrul expoziției temporare „Meșteșugul olăritului. Centre de olari din sudul și centrul Transilvaniei în secolele XVII – XIX”. Program vizitare: miercuri-duminică între 09:00 și 17:00.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Muzeul cartierului tău! Patrimoniu și comunitate: un dialog cu locuitorii din Valea Aurie

 

Muzeul cartierului tău! Patrimoniu și comunitate: un dialog cu locuitorii din Valea Aurie

Cum arăta Valea Aurie în urmă cu aproximativ 100 de ani? Cum s-a transformat cartierul și ce povești se ascund în fotografiile păstrate de-a lungul generațiilor?

Muzeul Național Brukenthal vă invită să descoperiți Valea Aurie de ieri și de azi, într-o întâlnire dedicată patrimoniului local și oamenilor care dau viață comunității! 

Joi, 29 octombrie, de la ora 17:30, vom deschide o fereastră spre trecut printr-o selecție de fotografii vechi din colecția de Grafică Documentară a muzeului. Imaginile vor dezvălui fragmente din evoluția urbanistică a zonei și ne vor ajuta să privim cartierul familiar dintr-o perspectivă nouă.

Cu această ocazie, va fi prezentată o mică expoziție fotografică ce ne va purta în trecut, dezvăluindu-ne imagini ale cartierului de acum un secol.

Vă invităm să contribuiți la reconstituirea istoriei vizuale a cartierului! 

Dacă păstrați în colecțiile personale fotografii vechi din Valea Aurie, aduceți-le alături de noi. Fiecare imagine poate adăuga o nouă filă la povestea comunității și ne poate ajuta să înțelegem mai bine transformările cartierului de-a lungul timpului. Haideți să păstrăm vie memoria locului în care trăim și să redescoperim împreună Valea Aurie de ieri și de azi!

Joi, 29 octombrie 2026
Ora 17:30
Biblioteca Județeană ASTRA – Filiala Valea Aurie, str. Ludoș, nr. 9, bl. 31

Prezentare susținută de dr. Delia Voina, muzeograf în cadrul Muzeului Național Brukenthal. 

Prin proiectul „Muzeul cartierului tău!”, Muzeul Național Brukenthal își propune să stimuleze dialogul dintre instituția muzeală și comunitățile locale, evidențiind valoarea mărturiilor păstrate de-a lungul generațiilor. Istoria unui loc nu este alcătuită doar din documente și obiecte aflate în colecțiile instituțiilor de cultură, ci și din amintirile, experiențele și poveștile oamenilor care îl cunosc.

Vă așteptăm cu drag și cu fotografii care spun povești!

Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.

#brukenthalmuseum #ValeaAurie #muzeulcartieruluitau #comunitatelocala #sibiucity

 

Sursa informațiilor Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal.

Pieptar femeiesc, Avrig, Țara Oltului (zona Avrig), prima jumătate a secolului XX

 

Pieptar femeiesc, Avrig, Țara Oltului (zona Avrig), prima jumătate a secolului XX

Pieptarul are de jur împrejur aplicată pojiță albă (pielea, fără blană), conturată cu ”șinor” (șnur) cu ”boituri” (șnur buclat) din mătase roșie. 

În talie, pojiță albă brodată cu motivul ”ghirlandă”, în culorile: roșu, bordo, mov, verde, albastru, portocaliu, negru.

Puteți admira pieptare din colecția Muzeului de Etnografie Brașov vizitând expoziția temporară „Tăbăcarii și cojocarii din Țara Oltului” deschisă la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat.”

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității vă invită la al XI-lea eveniment din seria conferințelor „Colocviile CNSAS”! Tema: Pericolele Supraeului totalitar. O abordare psihologică a „Omului Nou” din comunismul românesc.

 

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității vă invită la al XI-lea eveniment din seria conferințelor „Colocviile CNSAS”!

Tema: Pericolele Supraeului totalitar. O abordare psihologică a „Omului Nou” din comunismul românesc.

Conferință susținută de: Cristina Anisescu, consilier superior, Direcția Cercetare, Expoziții, Publicații din CNSAS

Data: 28 octombrie 2026
Ora: 15:00
Locație: ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Atelier (str. Lipscani, nr. 84-90, București)

Invitați:
• Dr. Mircea Stănescu, istoric, Arhivele Naționale ale României
• Valentin Miu, Psiholog, psihoterapeut psihanalist, IARPP
Moderator: Dr. Constantin Buchet, Președintele Colegiului CNSAS
Prin această inițiativă, CNSAS își propune să stimuleze dezbateri academice și să contribuie la o mai bună înțelegere a trecutului represiv și a influenței serviciilor secrete asupra societății românești.

Vă așteptăm cu drag!

 

Sursa informațiilor Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS.

OLĂRITUL LA ROMÂNI

 

OLĂRITUL LA ROMÂNI

Informațiile despre olarii români din sudul Transilvaniei sunt relativ târzii, deoarece majoritatea lucrau în sate și nu erau organizați în bresle.

Olarii din Făgăraș, atestați ca breaslă în 1614, sunt menționați în urbariile Țării Făgărașului, conscripții și inventarele curții princiare de la Făgăraș și ale celor domeniale de la Porumbacu și Comăna de Jos. Aceștia erau fie aserviți domeniului, fie angajați la curte și plătiți, având posibilitatea să vândă la târgurile săptămânale și anuale surplusul de vase produse. Se lucrau vase pentru ornamentarea caselor, cancee, blide sau farfurii, smălțuite, decorate, cu cornul pe angobă albă, cu motive florale și fitomorfe, în culorile brun, verde și albastru.

La mijlocul secolului al XVII-lea, apar menționați în documente olari în sate precum Bucium, Breaza, Arpaș, Porumbacu sau Comăna, iar în secolele XVIII - XIX și în Cuciulata, Toderița, Șercaia, Cârța și Noul Român, acesta din urmă fiind cel mai renumit.

Prin așezarea sa la jumătatea distanței dintre Sibiu și Brașov, ceramica produsă în Noul Român (străchini mari, adânci, castroane, cancee și farfurii), prezintă influența acestor două centre, păstrând totuși caracterul motivelor românești: central, buchete de flori, stele lucrate cu cornul în culorile albastru și verde pe fondul alb al angobei, iar pe margine, frunze de brad.

Olarii români din Țara Bârsei sunt menționați pentru prima dată într-un document al breslei olarilor sași din Brașov din 1564, în care apare menționat numele unui olar din Tohan; documente mai târzii menționează meșteri olari și la Zărnești. Se produceau vase de uz gospodăresc: vase pentru murături, oale pentru sarmale, ulcioare cu gât îngust sau „ulcele cu chisc”/cioc de turnare, obiecte cumpărate, mai ales, de locuitorii din zonele Bran și Săcele. Potrivit literaturii de specialitate, un cuptor de vase a mai putut fi văzut în Tohanul Nou până în 1955.

Caracteristice acestor vase erau smalțul roșu sau verde și decorul din humă albă, constând în cercuri de linii paralele, motive florale stilizate, poziționate sub gâtul vasului sau brâuri sub formă de palmete, poziționate pe corpul acestuia.

 
Trebuie menționat faptul că în Țara Bârsei, la Cristian exista o „baie de humă”/carieră, de unde se extrăgea humă albă, de calitate bună, care se vindea în cantități considerabile olarilor din Țara Oltului și Țara Românească.

Puteți admira piese ceramice de excepție la Muzeul de Etnografie Brașov în cadrul expoziției temporare „Meșteșugul olăritului. Centre de olari din sudul și centrul Transilvaniei în secolele XVII – XIX”. Program vizitare: miercuri-duminică între orele 09:00 și 17:00.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Lampa cu ulei – o sursă de iluminat din perioada medievală

 

Lampa cu ulei – o sursă de iluminat din perioada medievală

În perioada medievală, majoritatea spațiilor, fie ele locuințe ale nobililor sau ale oamenilor de rând, fie alt gen de interioare, beneficiau în timpul zilei de lumina naturală, care pătrundea prin ferestre, uși ori alte feluri de deschideri. Odată cu lăsarea întunericului, însă, încăperile erau luminate, în primul rând, de focul ce ardea în vatră, dar și prin intermediul altor surse: lumânări, opaițe, lămpi cu ulei, torțe, sfeșnice, candele, candelabre sau felinare.

În expoziția permanentă a Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului este prezentată o astfel de sursă de iluminat, mai precis o lampă cu ulei, tip opaiț, din fier, prevăzută cu dispozitiv pentru reglarea flăcării, având bazinul în formă de pară și fiind înzestrată cu cârlig, pentru a putea fi suspendată. Recipientul opaițului era umplut cu seu topit sau cu ulei vegetal, în orificiul lui introducându-se o feştilă – care reprezenta, de fapt, fitilul –, din in sau din cânepă, careia i se dădea foc.

Lampa cu ulei era un obiect de iluminat accesibil tuturor mediilor sociale. Era uşor de mânuit, astfel fiind extrem de practică în activitatea cotidiană, deși lumina emanată nu era deosebit de puternică. În același timp, ea constituia, în permanență, un real pericol, deoarece flacăra neprotejată şi foarte apropiată de materia combustibilă putea duce, cu ușurință, la izbucnirea unui incendiu.
Vă invităm să aflați cum arăta un astfel de obiect, vizitând Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului, nr. 15, deschis de miercuri până duminică, intre orele 9:00 – 17:00.

Sursă: Cosmin C. Rusu, Iluminatul artificial în Evul Mediu. 

Transilvania – secolele XI–XVI, în „Mediaevalia Transilvanica”, tom II, 1998, nr. 1.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

„Ulcioare de nuntă antropomorfe” (Oboga, județul Olt)

 

Exponatele săptămânii: „Ulcioare de nuntă antropomorfe” (Oboga, județul Olt)

Ulcioarele de nuntă sunt piese ceremoniale consacrate ca simbol al nunții tradiționale românești. Acestea sunt prezente în momentele cele mai importante ale ceremoniei: pețitul, logodna, alegerea nașilor, chemarea la nuntă, cununia, masa mare.

Gestul oferirii și acceptării ulciorului umplut cu vin sau rachiu, din care beau pe rând participanții cu rol activ la nuntă, confirmă întemeierea tinerii familii și integrarea acesteia în viața socială a comunității.

În această săptămână, vă prezentăm două ulcioare de nuntă antropomorfe lucrate la jumătatea secolului trecut de meșterul Ion Răducanu în centrul de olărit Oboga, județul Olt. Piesele pereche sunt lucrate din lut, modelate la roată și cu mâna, pictate cu paiul și cornul cu pământuri colorate, smălțuite și arse în cuptorul de olar.

Siluetele antropomorfe prezintă detalii anatomice realiste, iar decorul surprinde portul popular specific Olteniei. Femeia poartă ie, podoabă de gât, bete și vâlnic, pe care sunt stilizate motive tradiționale, iar bărbatul pantaloni și cămașă cu broderii pe piept. Creatorul popular a adăugat personajului masculin un obiect pe care îl ține în mână, probabil cui, o aluzie la rolul bărbatului, cap de familie, de a ridica o construcție pentru familia sa.

Mâinile personajelor sunt îndreptate spre cap, care este totodată gura ulciorului, având capac din lut modelat sub formă de pălărie.
În partea din spate a fost modelată toarta cu „țâță” a ulciorului, pentru ca acesta să fie funcțional. 

Ulcioarele și ploștile de nuntă sunt cele mai fastuoase obiecte lucrate din lut. Dincolo de funcția lor uzuală, acestea sunt investite cu valențe augurale și apotropaice, considerându-se aducătoare de noroc, fertilitate și protecție pentru tânărul cuplu.
Creativitatea meșterilor olari de la Oboga a avut ca rezultat producția unor exemplare de ulcioare antropomorfe cu o valoare etnografică excepțională, multe dintre acestea fiind achiziționate de muzeele din toată țara. Obiectele prezentate au intrat în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța în anul 1986.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Campania arheologică Gumelnița | 26–30 octombrie 2026

 

Campania arheologică Gumelnița | 26–30 octombrie 2026

Arheologii reiau cercetările la Gumelnița: noi investigații asupra comunităților umane de acum aproximativ 18.000 de ani

În perioada 26–30 octombrie 2026, o echipă interdisciplinară de cercetători și studenți reia investigațiile arheologice în situl paleolitic de la Gumelnița, descoperit în 2022 în apropierea municipiului Oltenița, județul Călărași. Cercetările urmăresc continuarea documentării unui nivel arheologic cu numeroase artefacte din silex, atribuit comunităților umane din paleoliticul final, asociat cu o depunere sedimentară datată în urmă cu aproximativ 18.000 de ani.

Descoperit accidental în cursul cercetărilor din zona Gumelnița, situl paleolitic nu a făcut parte inițial din planul de cercetare. Importanța vestigiilor a determinat integrarea ulterioară a acestuia în program, iar investigarea sa reprezintă acum o prioritate științifică.

Peisajul din zona sitului Gumelnița.

Cercetările anterioare din 2022–2023 au identificat nuclee, așchii și resturi de debitaj. Din 12 carouri de câte 1 × 1 m, carourile 15A și 15C au prezentat concentrații ridicate de materiale litice. Nuclee înconjurate de așchii, inclusiv fragmente de dimensiuni milimetrice, au fost conservate în depunerile loessoide. Această situație oferă oportunitatea investigării în detaliu a activităților de cioplire și a proceselor de formare a sitului.

Artefactele identificate în teren au fost înregistrate în coordonate absolute cu ajutorul unei stații totale, pentru analiza distribuției lor spațiale.

Detalii ale materialelor litice documentate în teren.

O probă de sediment recoltată în 2022, analizată prin luminiscență stimulată optic (OSL) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a indicat o vârstă de aproximativ 18.000 ± 2.000 de ani. Aceasta datează sedimentul analizat, nu direct piesele din silex. O altă probă OSL, recoltată în 2023, așteaptă rezultatul analizei la aceeași instituție.

În 2024 și 2025 nu au fost efectuate săpături propriu-zise în situl paleolitic. Activitatea s-a concentrat asupra procesării și interpretării datelor, studierii materialelor și probelor, documentării și valorificării științifice a rezultatelor.

În 2026, echipa formată din specialiști ai Muzeului "Civilizației Gumelnița" din cadrul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița, Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române, Muzeului Național de Istorie a României și Universității din București, cu suportul colegilor de la Muzeul Municipiului București și Muzeul Dunării de Jos Călărași, își propune să finalizeze, în măsura permisă de condițiile de teren și cele meteo, cercetarea nivelului cu concentrații de piese din silex, să completeze documentația stratigrafică și spațială și să înțeleagă mai bine activitățile umane din această regiune în timpul ultimei perioade glaciare. Cercetătorii speră ca vremea favorabilă să permită îndeplinirea obiectivelor propuse.

Model digital al terenului din zona Gumelnița; săgeata indică sectorul în care au loc cercetările arheologice.

 

Sursa informațiilor Muzeul Gumelnița.

𝐂𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐚 𝐖𝐢𝐥𝐥𝐢𝐚𝐦 𝐏𝐡𝐢𝐥𝐢𝐩 𝐏𝐫𝐢𝐜𝐞 – 𝐒̗𝐚𝐬𝐞 𝐦𝐨𝐧𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬, 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐢𝐭𝐢𝐬𝐡

 

Fila de astăzi este dedicată unor antichități tomitane aflate și în prezent în patrimoniul unei mari instituții de cultură din lume, British Museum. Sunt șase monumente cu inscripții, descoperite în anul 1860 la Constanța (Kustendjie la acea vreme), pe vremea în care britanicii de la DBSR (compania Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour) construiau linia ferată Constanța-Cernavoda (Kustendjie – Bogazchioi). În timpul lucrărilor la tronsonul feroviar Kustendjie Port – Kustendjie Oraș, muncitorii au descoperit artefactele iar cu ocazia inaugurării liniei ferate (4 octombrie 1860) ele au intrat în proprietatea vice-președintelui DBSR, William Philip Price, venit în orașul dobrogean pentru a participa la eveniment.

Monumentele au fost apoi urcate pe un vas cu aburi (steamer) și duse în Regatul Unit. Price le-a deținut până în 1865, când le-a donat prestigiosului British Museum. Cele șase artefacte sunt extrem de importante întrucât ne oferă detalii deosebite despre oamenii și viața de la Tomis, de acum aproximativ 1800 de ani.

Primul monument este decretul închinat unui mare demnitar al cetății, Aurelius Priscius Isidorus. În cursul secolului trecut, textul în cauză a fost identificat, tradus și publicat și de către arheologii români. În sursa ISM II (Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine, vol.II, Tomis și teritoriul său) editorul Iorgu Stoian oferea detalii legate de monument, precum și traducerea textului. Astfel, în lucrarea publicată în 1987 se menționează că textul se află pe un bloc de marmură înalt de 1,168 m și lat de 0,953 m, și că monumentul găsit în Portul Constanța pe 4 octombrie 1860 se găsește în inventarul celebrului British Museum. Editorul oferă următoarea traducere a inscripției pe 16 rânduri: "Noroc bun! Potrivit cu cele hotărâte de prea ilustrul Sfat și de prea strălucitul Popor al prea strălucitei metropole Tomis - lui Aurelius Priscius Isidorus, în calitate de pontarch și ca unul care a exercitat prima magistratură fără pată și ireproșabil, precum și demnitatea de archiereu, [cu care ocazie] nu a neglijat sarcina de a da cu larghețe lupte de gladiatori și fiare, timp de șase zile în șir, de asemenea, și marii preotese, soția sa Ulpia Matrona, ca semn de cinstire întreagă pentru merit; [de asemenea lui] ca unuia care este consilier și printre fruntașii din prea strălucita Flavia Neapolis și Antipatris".
Decretul în cinstea lui Isidorus a fost datat în timpul dinastiei imperiale romane a Severilor (193-235 p.Chr.). Artefactul, scris în limba greacă, se regăsește astăzi în proprietatea British Museum, la numărul nr. de inventar 1864,0331.1.

Cea de-a doua piesă din colecția Price este tot o stelă de marmură (nr.inv. 1864, 0331.6), cu text în limba greacă, datată sec.III p.Chr. și este, de asemenea, un decret emis de Sfatul și Poporul Tomisului. Monumentul are o înălțime de 101,60 cm și lățimea de 83,82 cm. Redăm traducerea textului, așa cum a fost el publicat de editorul britanic B.F. Cook. Traducerea din limba engleză ne aparține: "În numele bunei Tyche, în concordanță cu decretul Înaltului Consiliu și al prea-ilustrului popor al Tomisului, prea ilustra metropolă și întâiul oraș din Vestul Pontului Euxin. Toate onorurile pontarhului Aurelius Priscius Annianus, ce a deținut cu distincție înaltul oficiu al Confederației Elenice și al Metropolei, ce a servit ca Mare Preot, (cel care) cu noblețe nu a ignorat nicio o oportunitate de a oferi spectacole cu oameni înarmați și vânători de animale sălbatice, fiind în plus Membru al Consiliului și unul dintre nobilii lideri cetățeni ai orașului Flavia Neapolis; și Marii Preotese, soția sa Julia Apolauste".

Informațiile din stela de marmură sunt aproape identice cu cele din decretul lui Isidorus iar numele indică o posibilă apartenență familială cu Annianus. Cei doi sunt membri ai familiei Priscius și foarte probabil, tată (Isidorus) și fiu (Annianus). Ambii sunt și cetățeni ai orașului Flavia Neapolis (astăzi Nablus, Cisiordania), dar și pontarhi ai Tomisului. Potrivit lui B.F. Cook, cuvântul pontarchon se traduce ca și "conducătorul mării" și ar putea să își aibă originea în cultul zeului Achilles Pontarchos. Ca și Isidorus, Annianus este și Mare Preot al Cultului Imperial, iar soția sa deține rangul de mare preoteasă. Inscripția este adresată zeiței norocului Agathe Tyche/Fortuna. Epigrafistul român Iorgu Stoian menționează în ISM II că decretul în cinstea lui Annianus a fost descoperit pe 7 iulie 1860 (înaintea celui al lui Isidorus) "cu ocazia săpăturilor din port".

Tot în data de 7 iulie 1860 a fost descoperită și cea de a treia piesă din colecția William Price. Este o stelă funerară de calcar, înaltă de 2,51 m și lată de 85 cm. Înregistrată la British Museum sub numărul de inventar 1864.0331.4, piesa poartă o inscripție în limba greacă, pe șase rânduri, datată de către specialiștii britanici în sec.I p.Chr. Potrivit lui Iorgu Stoian, stela a fost descoperită în partea de apus a zidului de incintă. Traducerea românească a inscripției este următoarea: "Chrestos, (fiu) al lui Holocalos, binefăcător din tribul Aicoreis (Aigicoreis), care a trăit, în mod onorabil, 63 de ani. Salutare, trecătorule!". 

A patra piesă a colecției Price (nr. inv.1864.0331.2) este, potrivit sursei British Museum, baza de marmură a unei statui închinate împărătesei Iulia Mammaea, mama împăratului Severus Alexander. Monumentul are o înălțime de 1,486 m și o lățime de 0,714 metri. Și această piesă a fost descoperită în anul 1860, dar pe 25 octombrie, în apropierea portului Kustendjie, în timpul lucrărilor la calea ferată. Textul inscripției a fost tradus astfel: "Noroc bun! Pentru Iulia Mammaea, Augusta, mamă a Imperatorului Caesar M Aurelius Severus Alexander Pius Felix Augustus, și a prea bravelor sale armate - Sfatul și Poporul prea strălucitei metropole și capitale a Pontului Stâng, Tomis". Inscripția a fost datată între anii 222 p.Chr (anul întronării lui Severus Alexander) și 235 p.Chr, anul în care tânărul Caesar și mama sa sunt asasinați. De altfel, trebuie menționat că pe inscripția de la Tomis, numele celor doi au fost, la un moment dat și după asasinare, martelate (distruse cu ciocanul).

Cel de al cincilea artefact este un monument funerar din calcar, înalt de 2,13 m și lat de 0,82 m, înregistrat la British Museum sub numărul 1864.0331.3. Relieful îl are în prim plan pe tomitanul Teimocrates (Timocrates), un bărbat cu barbă, care în cadrul unui banchet funerar, este servit la masă de un servitor, intenționat prezentat subdimensionat. În aceeași scenă, în fața lui Teimocrates, se află o femeie cu văl. Sub inscripția în greacă se află imaginea unui războinic călare, cel mai probabil Cavalerul Trac, divinitate extrem de populară la acea vreme (sec.II-III p.Chr), în Moesia Inferior. Textul a fost tradus astfel (ISM II, 256 (92)): 

"Teimocrates, (fiu) al lui Alexandros, de fel din Nicomedia, zis și Tomitanul, din tribul romanilor, care a trăit cu cinste la Tomis, fiind încă în viață și în deplinătatea facultăților, a amenajat, pentru el însuși și pentru soția sa Ulpia Casta, și pentru fiul său Ulpius Martinus, din tribul romanilor și dintre binefăcătorii orașului, acest modest monument, împreună cu locul înconjurător pe care îl am în comun cu Kaleinicos, fiu al lui Strophes. Salutare, trecătorule!" 

Ultima piesă din colecția William Price este piatra funerară a Ulpiei Aurelia Valeria (nr.inv. 1864,03331.5), care conține un epitaf în limba latină și un relief ce reprezintă scena banchetului funerar. Ulpia este înfățișată alături de doi adulți și este figurată la aceleași dimensiuni cu aceștia, deși textul ne relevă faptul că ea a fost o copilă decedată la numai trei ani. În contrast cu membrii familiei, servitorii sunt subdimensionați, artistul anonim vrând astfel să scoată în evidență înalta poziție socială a familiei. Monumentul înalt de 2,13 m și lat de 0,91 m, a fost datat undeva în ultimele trei decenii ale sec.III p.Chr (aprox.275-300 p.Chr.). Traducerea textului este următoarea: "Spiritelor Morții (Zeilor Mani), Ulpius Valerius Aurelianus, vir egregius și centenarius, și Titinia Mansueta matroana, au ridicat pentru Ulpia Aurelia Valeria, fecioara din dreapta, care a trăit 3 ani, 9 luni și 17 zile, fiică a lui Aurelius Hercules, vir egregius și ducenarius, care a trăit 13 ani, 8 luni și 16 zile. Mult devotatei strănepoate. Călătorule, oprește și citește asta, pentru ca să vezi că nimic nu este mai crud decât acest monument".

Inscripția conține cel puțin o eroare a pietrarului, în sensul că Aurelius Hercules - tatăl fetei, cavaler de rang mic și ofițer de rang mediu, nu avea cum să fi trăit doar 13 ani și câteva luni.
Și acum, câteva informații despre donator... William Philip Price (1817-1891) a fost un politician britanic și un foarte potent om de afaceri, specializat inițial în exploatarea de cherestea și apoi implicat puternic în industria feroviară, fiind printre conducătorii companiei Midland Railway (acționară DBSR). El a deținut între iulie 1852-august 1859 funcția de parlamentar, fiind membru în Camera Comunelor. În calitate de vice-președinte al companiei feroviare Midland el ajunge să facă parte și din conducerea consorțiului DBSR, alături de alți mari afaceriști englezi.

Pe data de 4 octombrie 1860 la Kustendjie William Philip Price ține discursul de inaugurare al drumului de fier din Dobrogea. Evenimentul coincide cu data descoperirii decretului lui Aurelius Priscius Isidorus, așa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al British Museum. Câteva piese din viitoarea colecție Price fuseseră deja găsite și depozitate, dar restul urmau să fie descoperite până la finele acelei toamne.

Cele șase monumente din colecția Price conțin informații deosebite, ce ne pot ajuta să înțelegem mai bine viața oamenilor care au trăit în urmă cu aporximativ 1800 de ani, la Tomis, actualul oraș modern Constanța...

Reclama zilei - Se închiriază pentru baluri, matineuri, ceaiuri dansante, banchete concerte festivaluri, conferințe întruniri nunți etc. Sioanele Hotelului Regina MATINEURI DANSANTE in fiecare Dumnică de la ora 58. Muzică JAZZ BAND (1926)

Explicație foto - Decretele în cinstea lui Aurelius Priscius Isidorus și Aurelius Priscius Annianus (https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-1; https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-6.)

https://minac.ro/25-octombrie-colectia-william-philip.../

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

𝑰𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒐𝒑𝒆𝒓𝒊𝒓𝒊 𝒂𝒓𝒉𝒆𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒄𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒅𝒂 𝒓𝒐𝒎𝒂𝒏𝒂̆ 𝒂𝒖 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒂𝒏𝒖𝒍 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒅𝒓𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒎𝒑𝒂𝒏𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝒔𝒂̆𝒑𝒂̆𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂 𝑫𝒆𝒔𝒂.

 

Arheologii Muzeul Olteniei din Craiova au încheiat cea de-a XXVI-a campanie de cercetări arheologice sistematice în localitate, în punctul cunoscut sub numele de „La Ruptură”. 

Săpăturile au scos la iveală mai multe morminte de incinerație databile în secolele II-III p. Chr. Cea mai importantă descoperire din punct de vedere științific este un mormânt de incinerație prevăzut cu o amenajare de tip sarcofag, cu acoperiș în două ape, de tip alla cappuccina, în care au fost găsite și oase calcinate. În plus, au fost găsite urcioare, opaițe și monede de bronz, ce făceau parte din ritualul funerar, conform credințelor acelor vremuri.

 
Prin structura și inventarul lor funerar, acestea oferă informații importante despre practicile și credințele funerare ale comunității care a locuit în această zonă în urmă cu aproape două milenii. Amenajarea atentă a mormintelor și depunerea ofrandelor reflectă grija acordată defuncților și păstrării memoriei acestora.

Săpăturile și descoperirile arheologice realizate de-a lungul timpului la Desa sunt deja bine cunoscute. Punctul „La Ruptură” reprezintă un grind aflat pe malul Dunării, unde au fost cercetate, în cursul campaniilor succesive, numeroase morminte de incinerație, dar și de inhumație, aparținând unei necropole din epoca romană. 

Consiliul Județean Dolj finanțează anual aceste cercetări arheologice.

 

Sursa informațiilor Cosmin Vasile.