Noiembrie ne mai oferă, din când în când, câte o zi cu soare și temperaturi blânde, care ne amintesc de bucuriile verii. Iar printre cele care ne-au venit imediat în minte se numără, desigur, albinele! Așa că ne-am gândit să readucem în prim-plan o mică vedetă a lumii polenizatorilor: Dasypoda hirtipes („albina cu pantaloni”) o specie care atrage atenția nu doar prin numele său simpatic, ci și prin aspectul și obiceiurile sale.
Dasypoda hirtipes („albina cu pantaloni”) este o albină solitară din familia Melittidae. Numele vine de la perii lungi și deși de pe picioarele posterioare ale femelei, care seamănă cu niște pantaloni largi și ajută la colectarea polenului. Specia este răspândită în Eurasia, din sudul Marii Britanii până în China, iar în nord ajunge până în Finlanda și Scandinavia. Preferă locurile însorite, cu soluri nisipoase și vegetație rară, dar apare și în zone urbane și suburbane, pe terenuri virane și în grădini cu sol nisipos.
Este o specie oligolectică: femelele colectează polen aproape exclusiv de la plante cu flori galbene din familia Asteraceae (de exemplu Hieracium, Leontodon, Hypochaeris). Cuibărește în sol. Femela sapă o galerie care pornește oblic și apoi coboară aproape vertical. Perii lungi de pe picioarele posterioare nu o ajută doar la colectarea polenului, ci și la scoaterea pământului din galerie. Femela scoate pământul din galerie mergând cu spatele: îl împinge cu perii de pe picioarele posterioare și cu abdomenul, iar la intrare nisipul rămâne în două șanțuri care se depărtează la aproximativ 60°. La capătul galeriei sapă tuneluri laterale, fiecare terminat cu o celulă pentru puiet. Celulele se află la adâncimi cuprinse între 8 și 60 cm. Fiecare celulă primește o bilă de polen amestecat cu nectar, peste care femela depune un ou.
Femelele cuibăresc adesea în agregări mari, dar fiecare are grijă doar de propriul cuib. Remarcabilă atât prin aspect, cât și prin modul de viață, Dasypoda hirtipes este un membru valoros al comunității de polenizatori sălbatici, contribuind, prin polenizarea florilor pe care le vizitează, la echilibrul ecologic al habitatului în care trăiește.
Foto: By Christian Fischer, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=11014841
Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".



„𝐌𝐢𝐥𝐯𝐮𝐬 𝐏𝐡𝐨𝐭𝐨𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐬𝐭” – 𝐟𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐮𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮
𝐂𝐮𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐚̆, str. Cetății nr. 1, Sibiu
𝟏𝟖 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 – 𝟏𝟓 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔
A plecat în Noua Guinee să colecționeze fluturi, dar a ajuns el însuși parte dintr-o poveste de colecție... Una cu un final cât se poate de neașteptat!
În cartea sa “Still Life: Adventures in Taxidermy” (2011), Melissa Milgrom amintește modul în care s-a terminat aventura lui von Hagen în Noua Guinee: în cursul anului 1900, acesta a dispărut, ulterior aflându-se că a fost capturat de un trib de băștinși canibali care l-au... consumat!

Mărul cultivat (Malus domestica) face parte din familia Rosaceae. Principalul său strămoș sălbatic este Malus sieversii, o specie care crește în mod natural în pădurile montane din regiunea munților Tian Shan, în special pe teritoriul actualului Kazahstan.
Cultivare mărului a fost un proces îndelungat, în care selecția realizată de oameni și încrucișările dintre diferite specii au avut un rol important. Pe măsură ce mărul cultivat s-a răspândit din Asia Centrală spre vest, de-a lungul rutelor comerciale ale Drumului Mătăsii, a intrat în contact cu alte specii sălbatice. Una dintre cele mai importante contribuții genetice la formarea mărului cultivat modern a venit de la Malus sylvestris, mărul pădureț european. Aceste schimburi genetice, alături de selecția realizată de-a lungul generațiilor, au contribuit la diversitatea soiurilor de mere pe care le cunoaștem astăzi.
Dincolo de gustul lor plăcut, merele conțin fibre alimentare, inclusiv pectină, o fibră solubilă, dar și polifenoli, compuși vegetali cu activitate antioxidantă. Fibrele alimentare contribuie la funcționarea normală a sistemului digestiv, iar polifenolii fac parte din categoria substanțelor bioactive care sunt studiate pentru rolul lor în menținerea sănătății.
Așadar, data viitoare când savurați un măr, gândiți-vă că în spatele acestui fruct atât de familiar se ascunde o poveste de mii de ani, despre evoluție, biodiversitate și călătoria oamenilor prin istorie.



Secţia de Știinţele Naturii /Természettudományi osztály
Marți – duminică | 09:00–16:00
Látogatási program: Kedd – vasárnap | 09:00–16:00
Muzeul poate fi închis temporar, însă poveștile naturii continuă!
În fiecare lună, vă invităm să redescoperiți aici câte una dintre poveștile fascinante ale naturii, prin scurte documentare științifice realizate de specialiștii muzeului și publicate de-a lungul timpului pe canalul nostru de YouTube.
Povestea acestei luni: „Molia ochi de păun de noapte”










Un marsupial care poate consuma până la 20.000 de termite pe zi!
Instrumentul său principal de hrănire este limba. Lungă, subțire și acoperită cu salivă lipicioasă, aceasta poate pătrunde în galeriile înguste ale termitelor. Insectele aderă la suprafața ei și sunt transportate rapid în gură. Un adult poate consuma aproximativ 15.000–20.000 de termite într-o zi!
Dar ce rol mai au dinții? Numbatul are o dentiție neobișnuită: dinții sunt mici, cu forme simplificate, iar numărul lor poate varia. Musculatura masticatorie este, de asemenea, mult redusă. Termitele sunt înghițite în mare parte fără a fi mestecate, deși au fost observate și episoade de masticație parțială.