
Cât valorează un copac bătrân într-un oraș? Nu în metri cubi de lemn, ci în istorie, umbră, biodiversitate și capacitatea de a face față unui climat tot mai dificil. Vă invităm la o întâlnire chiar lângă unul dintre arborii remarcabili ai Timișoarei: exemplarul de Ginkgo biloba din Parcul Copiilor, asociat familiei de grădinari Mühle.
Acest arbore îndeplinește criterii prevăzute de legislația privind arborii remarcabili, atât prin valoarea sa cultural-istorică, cât și prin circumferința trunchiului. Vom vorbi despre ce înseamnă un arbore remarcabil, cum poate fi recunoscut și protejat, dar și despre arborii vechi care au supraviețuit transformărilor Timișoarei și care au nevoie astăzi de măsuri speciale de conservare.
Ce putem face ca acești arbori să rămână aici și pentru generațiile următoare? Exact despre asta discutăm, la umbra unuia dintre ei.În cadrul evenimentului vor fi realizate fotografii și materiale video, utilizate pentru promovare și comunicare publică. Dacă nu doriți să apăreți în imagini, sunteți rugați să informați organizatorii.
Eveniment realizat în parteneriat cu ASoP și Rețeaua pentru Natură Urbană.
***
„Teren comun - peisaje pe Bega” este un proiect cultural organizat de ACIA - Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică și co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Administrația Bazinală de Apă Banat, Asociația 360, Asociația Peisagiștilor - Filiala Vest, CRIES-Centrul de resurse pentru inițiative etice și solidare, Ecluze pe Bega, FABER, FAD (Facultatea de Arte și Design Timișoara) / Universitatea de Vest din Timișoara), FAUT (Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara), Fundația Aquademica, Fundația Aquatim, Fundația Culturală Jazz Banat, Grădinescu GreenFeel, Indecis, Marginal, Parcul Natural București, Primăria Municipiului Timișoara - Serviciul spații verzi recreative, Simultan, Timișoara verde-albastră
Parteneri media: RFI România, Scena9, Best of Timișoara
Sursa informațiilor Rețeaua pentru Natură Urbană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu