1. 𝐀 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐨 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐏𝐨𝐫𝐨𝐥𝐢𝐬𝐬𝐮𝐦?
O farfurie de mici dimensiuni a fost descoperită lângă un zid ridicat cândva în ultimele decenii ale epocii romane, parte a unei case aflate în zona orașului roman. Pe fundul farfurioarei este incizat un simbol care se aseamănă unui 𝑐ℎ𝑟𝑖𝑠𝑚𝑜𝑛, o monogramă formată din literele grecești 𝐜𝐡𝐢 și 𝐫𝐨, adică primele două litere ale cuvântului Christos. Acest simbol este des întâlnit în comunitățile creștine începând cu a doua jumătate a secolului al IV-lea al erei noastre, adică la aproximativ un secol după ce romanii au abandonat provincia Dacia.
Să fie oare acest vas o dovadă a existenței unei comunități creștine la Porolissum?
Dacă vrei să afli mai multe, te așteptăm să vizitezi expoziția temporară 𝑮𝒓𝒂𝒇𝒇𝒊𝒕𝒊 𝒅𝒆 𝒂𝒍𝒕𝒂̆𝒅𝒂𝒕𝒂̆. 𝑺𝒄𝒓𝒊𝒔𝒖𝒍 𝒄𝒖𝒓𝒔𝒊𝒗 𝒍𝒂 𝑷𝒐𝒓𝒐𝒍𝒊𝒔𝒔𝒖𝒎 𝒊̂𝒏 𝑬𝒑𝒐𝒄𝒂 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏𝒂̆, pe care o găzduim în #BeciulCultural.
Sursa informațiilor Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
2. Locuințe ale primilor coloniști greci din Cetatea Tomis, descoperite sub Hotelul Intim
3. Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în colaborarea cu Universitatea de Vest Timișoara - ICAM (Institutul de Cercetări Avansate de Mediu) - Laboratorul de Geo-arheologie, au efectuat weekend-ul trecut o serie de investigații non-invazive în arealul localităților Lunca și Ardan din județul Bistrița-Năsăud.
Astfel, au fost realizate măsurători geofizice și fotografii aeriene la două obiective arheologice descoperite în ultimii ani în zonă: burgus-ul roman de la Lunca - punctul La Bolovani și posibila fortificație romană de la Ardan - punctul Dosul Ardanului. Informațiile obținute sunt extrem de interesante, ele urmând a fi prelucrate și publicate în curând, acestea completând informațiile arheologice cunoscute până în prezent legate de acest sector al limes-ului Daciei romane. Mulțumim în mod special, profesorului preot Vasile Gordon pentru sprijinul deosebit acordat și comunității locale din satul Lunca. Dorim ca cercetările în zonă să continue și anul acesta cu rezultate și mai interesante. Echipa implicată: Radu Zăgreanu - arheolog CMBN; Alexandru Hegyi - arheolog IAMC.
Sursa informațiilor Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
4. Rozasa traforată ( = mare fereastră de forma unei roze, amplasată pe frontonul de vest al unei biserici gotice, menite să filtreze select lumina către zona altarului) de pe cahle bistrițene. De prisos de menționat: nu există în altă parte.
Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.
6. Descoperire de sfârșit de săptămână. Mormântul unui copil de epocă romană (secolele II-III p. Chr.). Tomis
End of the week discovery. Child's grave from the Roman era (2nd - 3rd centuries AD). Tomis
Sursa informațiilor Archaeologia Tomitana.
7. Volumul pe care l-am editat recent, dedicat abordărilor multidisciplinare aplicate siturilor și artefactelor din epoca bronzului, încă mai poate fi comandat la Complexul Muzeal Național Neamț.
Prin varietatea studiilor pe care le conține, cartea poate fi utilă oricui este interesat de arheologia preistorică.
Ne vom bucura dacă achiziționați sau recomandați acest volum și vă mulțumim pentru asta!
#archaeology #prehistory #BronzeAge #heritage #science #pottery #anthropology #14C #easterneurope
Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.
9. Un bol ceramic fragmentar, databil în a doua jumătate a secolului al II-lea al erei noastre, are inscripționat un text în limba greacă, păstrat la rândul său fragmentar. Cuvântul păstrat se traduce ca ,,boxer”.
Cu alte cuvinte, acel vas ceramic aparținea unui boxer care lupta în amfiteatru, căci acest fragment a fost descoperit în perimetrul amfiteatrului de la Porolissum. Boxul era în epoca romană un sport extrem de violent. Spre exemplu, în loc de mânuși, combatanții purtau pe mâini plăci de metal pe partea exterioară a palmei, legate cu fâșii din material textil.
Dacă vrei să afli mai multe, te așteptăm să vizitezi expoziția temporară „Graffiti de altădată. Scrisul cursiv la Porolissum în Epoca Romană”, pe care o găzduim în #BeciulCultural.
Sursa informațiilor Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
10. Orașele mici pot avea o istorie mare. Iar această istorie încă mai este ascunsă în pământ sau în documente istorice.
Pentru că mă simt legat de orașul natal - Târgu Neamț -, am considerat util să realizez o expoziție dedicată vestigiilor arheologice medievale și moderne descoperite de-a lungul timpului în această mică localitate urbană.
În următoarea perioadă expoziția va fi accesibilă publicului și sper că locuitorii micului oraș de la poalele Cetății Neamț să aibă curiozitatea să descopere aspecte importante ale trecutului nostru comun.
#archaeology #MiddleAges #oldtown #pottery #history #heritage #museum #exhibition #science #Neamț
Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.
11. Istoria de mai bine de 600 de ani a Târgului Neamț am încercat să o sintetizăm într-o expoziție temporară ce va fi vernisată marți, 23 aprilie, ora 11.30, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț.
Reunind vestigii arheologice medievale și moderne, expoziția își propune să ilustreze aspecte interesante ale vieții urbane din târgul de la poalele Cetății Neamț.
Vor putea fi admirate piese arheologice valoroase, și chiar rare, care ne arată detalii mai puțin cunoscute ale perioadei medievale, dar care confirmă că târgul de sub actualul oraș a avut o istorie interesantă.
Vă așteptăm la vernisaj și vă invităm să recomandați și altora acest eveniment.
@urmăritori
#archaeology #exhibition #heritage #museum #science #Neamț #CMNN
Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.
12. După ce la finele anului trecut am avut oportunitatea unei descoperiri funerare de exceptie: mormântul de incinerație post Basarabi cu piese de factura sud-vest balcanica de la Arad se pare ca norocul încă este de partea noastră.
În cadrul proiectului de modernizare a structurii feroviare din zona orașului menționat raportam descoperirea primei necropole de inhumație a culturii Basarabi din jud. Arad. Morminte cu un bogat inventar metalic: verigi de picior, inele de tâmplă și un număr mare de "Noppenringe", toate acompaniate de inventarul ceramic aferent și un ritual funerar interesant.
Sursa informațiilor Bejinariu Ioan.
13. Oală bitronconică descoperită la Zăuan/Dâlma Cimitirului (jud. Sălaj), modelată cu mâna în manieră autohtonă, arsă oxidant incomplet, având patru butoni-apucători pentru evitarea alunecării recipientului la transportul manual.
Prezintă un ”slip” lustruit în trecut. Pasta vasului prezintă cioburi pisate ca ingrediente, culoare maroniu închis. A fost utilizată, în secolul al III-lea a. Chr., ca urnă funerară acoperită cu o strachină pe post de capac.
Sursa informațiilor Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
Articole mai vechi:
1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016
2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016
3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016
4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016
5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO
6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO
7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO
8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO
9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO
10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO
11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO
12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO
13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO
14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO
15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019
16. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2020 - VIDEO
17. Descoperiri arheologice din România - lunile Iulie - August 2020 - VIDEO
18. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea I
19. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea II
20. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea III
21. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2021 - VIDEO
22. Descoperiri arheologice din România - lunile Aprilie - Iunie 2021 - VIDEO
23. Descoperiri arheologice din România - lunile Iunie - August 2021 - VIDEO
24. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea I
25. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea II
26. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea I
27. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea II
28. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2021- Martie 2022 - VIDEO
29. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea I
30. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea II
31. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea III
32. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2022 - VIDEO
33. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea I
34. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea II
35. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea III
36. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea I
37. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea II
38. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea III
39. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea I
40. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea II
41. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea III
42. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea IV
43. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea I
44. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea II
45. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea III
46. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2023 - VIDEO
47. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea I
48. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - Partea II
49. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea III
50. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea I
51. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea II
52. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea III
53. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea IV
54. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea I
55. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea II
56. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea III
57. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea I
58. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea II
59. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea III
60. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea IV
61. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea I
62. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea II
63. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea III
64. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea I
65. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea II
66. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea III
67. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea IV
68. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea I
69. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea II
70. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea III
71. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea IV
72. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea V
73. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VI
74. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VII
75. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea I
76. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea II
77. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea III
78. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea IV
79. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea V
80. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea VI
81. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea I
82. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea II
83. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea III
84. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea IV
85. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea I
86. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea II
87. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea III
88. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea I
89. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea II
90. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea III
91. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea I
92. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea II
93. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea III
94. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea I
95. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea II
96. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea III
97. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea IV
98. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea V
99. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea I
100. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea II
101. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea III
102. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea IV
103. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea I
104. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea II
Pe aceeași temă:
1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui
2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene
3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu