1. În data de 18.03.2023 arheologi de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, alături de voluntari ai Bibliotecii Arhimede Arcalia au participat la un diagnostic arheologic autorizat, într-o pădure din apropierea dealului Cetății din Arcalia.
Aici a fost descoperit cu detectorul de metale, la sfârșitul anului 2022, un tezaur monetar de epocă romană de către Muji Andrei și Liviu Buta, ce conținea 32 de monede de argint. Descoperit într-o zonă cu teren extrem de accidentat, cercetările au necesitat un efort în plus, însă ele au fost încununate de un mare succes, reușindu-se astfel identificarea a încă 25 de monede de argint de epocă romană, ce completează tezaurul inițial. Pentru efortul depus mulțumim tuturor voluntarilor care au participat la această acțiune, cât și celor de la Castle Rangers. După prelucrarea datelor, curățarea monedelor și studierea acestora vom reveni cu informații proaspete despre această descoperire deosebită.
Sursa informațiilor Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
2. O bună parte a publicului consideră că siturile arheologice sunt niște zone unde pot fi observate la suprafața solului diverse ,,ruine".
Iar lucrul acesta e adevărat, dar numai în mică măsură și mai ales pentru siturile antice și medievale.
În majoritatea cazurilor, ,,ruinele" se află bine ascunse în pământ, iar la suprafața solului nu se vede nimic care ar putea să impresioneze. Dar tocmai aici intervine rolul deosebit al arheologilor care scot la lumină ceea ce a stat ascuns milenii întregi.
În imaginea alăturată sunt urmele unei locuințe de acum 6500 de ani, care a aparținut culturii Precucuteni.
Avem o istorie fascinantă ce merită să fie cunoscută!
#archaeology #prehitory #heritage #archeologicalsite #Neamț
Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.
3. La Târgu Neamț, în vechea vatră a orașului medieval, a existat o biserică, cel mai probabil de lemn, pe fundație de piatră, care a funcționat la cumpăna secolelor XV-XVI.
În imediata vecinătate a bisericii, așa cum se obișnuia în acele vremuri, a existat și un cimitir.
Cercetările noastre, efectuate în anul 2015, în cadrul unui proiect de infrastructură, au permis dezvelirea parțială a fundațiilor bisericii, a mai multor morminte, precum și fundațiile unei alte clădiri, de mari dimensiuni.
Zona la care mă refer a fost afectată la sfârșitul anilor '80 de lucrările de regularizare ale unui curs de apă cu caracter semipermanent, fapt ce a permis o cercetare destul de sumară a vestigiilor descoperite atunci.
Din punctul nostru de vedere, este o pagină importantă din istoria medievală a orașului și merită cunoscută.
Vă invit să răspândiți această interesantă secvență de istorie locală seculară.
#archaeology #church #Medieval #Neamț #town #history
Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.
4. Cine caută, găsește: 25 de monede din epoca romană, descoperite la Arcalia
6. Arheologia este asemănătoare cu munca de detectiv.
Arheologul găsește diverse indicii ale existenței umane din diferite perioade istorice și trebuie să le pună cap la cap pentru a înțelege cât mai mult din modul în care au trăit și au dispărut vechile civilizații.
Arheologia este o muncă de multe ori anevoioasă și grea. Dar când rezolvi misterele trecutului, mulțumirea e fără limite.
#archaeology #prehistory #site #Chalcolithic #Neamț #heritage
Sursa informațiilor Vasile Diaconu - archaeologist.
7. Din nou despre situl paleolitic de la Vităneștii de sub Măgură
Arheolog drd. Mădălina Stănescu de la Muzeul Vrancei, conf. univ. dr. Marian Cosac, arheolog expert și lect. univ. dr. George Murătoreanu de la Universitatea Valahia din Târgoviște și muzeograf Iuliana Bartok de la Muzeul Carpaților Răsăriteni din Sfântul Gheorghe au reluat pe 25 martie 2023 activitatea de evaluare a potențialului arheologic în situl paleolitic identificat în 2022 pe raza comunei Bolotești, sat Vităneștii de sub Măgură. Obiectivul a fost de a stabili modalitatea optimă de cercetare arheologică a sitului, în condițiile în care locuirea paleolitică este la o adâncime de aproximativ 5 m de la nivelul de calcare, pe terasa a doua a Putnei. Așa cum precizam în momentul descoperirii, material litic paleolitic este asociat cu resturi de combustie și suprapus de o lentilă de cenușă vulcanică, iar în acest stadiu al cercetărilor dispunem de evaluarea cronologică a acestora, anterior 31.500 ani. Cercetarea arheologică se va efectua în vara acestui an.
Sursa informațiilor Muzeul Vrancei.
8. Din nou despre arheologia urbană din Roman și de această dată sub forma supravegherii arheologice (efectuată sub conducerea cercetătorului științific George-Dan Hânceanu).
Sursa informațiilor Arheologie la Roman.
10. Amprente Istorice - Gramurada de la Jupani
Sursa: Youtube Utilizator: DJC Timis
13. Depozit de obiecte din bronz, pe un câmp agricol din Alba. Sunt vechi de peste 3.000 de ani
14. DEPOZITUL DE BRONZURI DE LA HOPÂRTA
În martie 2023, patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia s-a îmbogățit prin descoperirea unui nou depozit de bronzuri pe raza comunei Hopârta (jud. Alba). Din apropierea exploatărilor salinifere de la Ocna Mureș, provin două depozite impresionante prin cantitatea și varietatea pieselor: cele de la Șpălnaca și cel de la Uioara de Sus. Depozitul a fost descoperit în urma unei acțiuni de detecție, realizată într-o zonă în care nu se cunoștea existența unui sit arheologic. Înțelegând importanța prelevării pieselor arheologice de către specialiști, descoperitorii nu au ridicat piesele din teren și nu au deranjat contextul arheologic. Ei le-au fotografiat, le-au acoperit cu folie și cu pământ, anunțând ulterior Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Prompt, instituția muzeală a solicitat autorizarea cercetării și o echipă de arheologi (Ilie Lascu, George Bounegru, Anca Timofan), împreună cu descoperitorii (Kolozsvari Csaba și Grecu Vlad), s-a deplasat în teren pentru identificarea locului unde a fost semnalat depozitul.
Depozitul era compus din piese întregi și fragmentare: 20 celturi (unul era fragmentar, permițând recompunerea parțială din cinci fragmente), 14 turte și resturi de turnare, 3 vârfuri de lance, 2 seceri, o brățară fragmentară (au fost depuse două bucăți), un ciocan fragmentar și două fragmente din bronz. Piesele au fost depuse pe mai multe nivele, unele peste altele, fiecare nivel de depunere fiind documentat. După acest proces piesele și solul care umplea groapa au fost prelevate. Depozitul poate fi datat în epoca târzie a bronzului (în jurul anului 1200 î. Chr.), aproximativ în aceeași perioadă cu marile depozite Șpălnaca II și Uioara de Sus. Piesele vor trece printr-un minuțios proces de restaurare, digitizare și valorificare științifică, urmând a fi prezentate publicului larg în cadrul expoziției permanente a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
Sursa informațiilor Arheologie MNU Alba Iulia.
16. Arme, unelte și podoabe vechi de 3200 ani descoperite în apropiere de Ocna Mureș
17. DEPOZITUL DE BRONZURI DE LA HOPÂRTA 2023
Sursa: Youtube Utilizator: Kolozsvari Csaba
Articole mai vechi:
1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016
2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016
3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016
4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016
5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO
6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO
7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO
8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO
9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO
10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO
11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO
12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO
13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO
14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO
15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019
16. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2020 - VIDEO
17. Descoperiri arheologice din România - lunile Iulie - August 2020 - VIDEO
18. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea I
19. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea II
20. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea III
21. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2021 - VIDEO
22. Descoperiri arheologice din România - lunile Aprilie - Iunie 2021 - VIDEO
23. Descoperiri arheologice din România - lunile Iunie - August 2021 - VIDEO
24. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea I
25. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea II
26. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea I
27. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea II
28. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2021- Martie 2022 - VIDEO
29. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea I
30. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea II
31. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea III
32. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2022 - VIDEO
33. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea I
34. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea II
35. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea III
36. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea I
37. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea II
38. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea III
39. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea I
40. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea II
41. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea III
42. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea IV
43. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea I
44. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea II
45. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea III
46. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2023 - VIDEO
47. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea I
48. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - Partea II
49. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea III
50. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea I
51. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea II
52. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea III
Pe aceeași temă:
1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui
2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene
3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu