Acest vechi meșteșug s-a practicat în toate cele trei țări românești medievale. S-a dezvoltat în numeroase centre, de regulă fiind asociat cu cojocăritul, folosind aceleași materii prime: piei de bovine și mai rar de ovine. Curelarii făceau parte din aceeași familie de meșteșugari cu șelarii și hămurarii, cu deosebirea că în timp ce aceștia din urmă produceau obiecte destinate harnașamentului, curelarii erau profilați pe execuția unor piese ținând de costumul tradițional, meșteșugul lor fiind în general mai bine reprezentat în zone ca Țara Vrancei, Bistrița Năsăud, Mărginimea Sibiului, adică acolo unde chimirul sau cureaua lată făceau parte din portul bărbătesc.
La confecționarea curelelor se folosea pielea zisă „blanc” sau „toval” obținută prin argăsirea vegetală a pieilor crude. Pielea pentru curele se pregătea cu grijă ca să se obțină fâșii cu suprafață netedă, de o grosime uniformă, flexibilă. Fâșiile de piele constituie suportul solid pe care se aplică suprafețele subțiri de piele de ovină brodate sau decorate cu alte sisteme. Aceste piei foarte subțiri de ovine sunt ținute până la zece zile într-o soluție de lapte de var, răstimp în care sunt mereu agitate, apoi se scot, se rad pe față și pe dos cu cuțite speciale, se limpezesc în apă rece. După ce se fixează într-un fel de rame de lemn pentru a sta întinse, sunt vopsite în culori de anilină (vânăt, roșu, galben, verde, negru, albastru) sau „șlagmetal” argintiu în foițe extrem de subțiri.
Ca unelte, alături de ciocane, clești, foarfeci, se folosesc „preducelele”, rozete pentru încrestat pielea pe margini, ace de oțel cu muchii, diferite ștanțe pentru a obține motivele ștanțate sau repusate. Nelipsit este firește „scaunul” de curelar de formă specifică cu un fel de menghină verticală în care se prind curelele în timpul lucrului.
Pentru a confecționa curele se croiesc dreptunghiuri lungi de piele de circa 90 cm, late de 30 cm și bucățile mai mici pentru „trăgători” și „limbi”, buzunare cu capac sau fără. La curelele late, decorul este realizat în diferite tehnici: broderie, repusaj, aplicații, ștanțare, se organizează în registre dispuse pe lungimea chimirului. Înainte se foloseau și aplicații de metal sub forma bumbilor sau a discurilor.
Dacă doriți să admirați piese/obiecte confecționate din piele și să aflați mai multe detalii despre acestea, vă invităm să vizitați Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Etnografic ”Gheorghe Cernea” din Rupea și Muzeul Etnografic Săcele.
Bibliografie: Dicționar de artă populară, Georgeta S., Paul P., București 1997
Fotografii: Obiecte din colecția Muzeului de Etnografie Brașov
1. Chimir - Schei Brașov
2. Brâu bărbătesc
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu