În perioada 29 iunie – 11 iulie 2020 Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, a desfășurat a doua campanie de cercetări arheologice la Sălnița, punctul Custura Cetățelei (comuna Vima Mică, jud. Maramureș). Localitatea, parte integrantă a Țării Chioarului, este situată în sudul județului Maramureș, în Defileul Lăpușului. Este atestată pentru prima dată în anul 1566, însă istoria localității pare a fi mult mai veche.
Josef Kádár, în 1903, în monografia Szolnok Dobokavármegye monographiája, menţionează cu referire la aceste locuri: în 1864 „Dealu cseteczi, hegy, egykor vár” (Dealu ceteţii, munte, odinioară cetate), iar în 1898 toponimele „Csetecze” (Ceteţe) și „Cseteczele dealu”(Dealu Ceteţele). Locurile menţionate de Josef Kádár au fost investigate ulterior de István Ferenczi la finalul anilor ´60 ai secolului trecut. Pe șaua de legătură dintre Custura Cetăţelei și Cetățea, cercetătorul clujean a descoperit câteva fragmente ceramice mărunte, cu pietricele de cuarț în compoziție, apreciate ca fiind preistorice, sugerând astfel, pentru prima dată, o locuire mai veche în zonă. În decursul anului 2013, în lunile mai și iunie, membri ai Clubului de Speologie Montană Baia Mare (Ioan Pop, Viorel Coroianu, Leon Lazăr, Traian Minghiraș și Alexandru Mureșan), împreună cu Carol Kacsó (arheolog) și Zamfir Şomcutean (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș) vizitează zona, în vederea verificării informaţiei cu privire la existenţa unui zid din blocuri de piatră. Cu prilejul acestor cercetări se realizează și o hartă a Custurii Cetățelei cu amplasarea zidului de piatră și a platformei și un profil al zidului, rezultate publicate ulterior în Revista Bistriței (nr. 27, 2013). În luna iulie a anului 2019 Muzeul Județean de Istorie și Arheologie desfășoară prima campanie de săpături arheologice, în capătul estic al platoului, pe a doua terasă, într-o zonă neîmpădurită. Un raport preliminar cu rezultatele din acest an au fost publicate în Vatra Chioreană – Revista Țării Chioarului (nr. 13, anul XIV, 2019).
În anul 2020 s-au trasat și cercetat suprafețele denumite convențional SII și SIII/2020, amplasate în sectorul estic al sitului arheologic. Scopul acestora a fost de a afla informații despre grosimea, dimensiunile și structura zidurilor, a felului cum a fost amenajat terenul pentru ridicarea acestora. S-a putut stabili faptul că, pentru ridicarea zidurilor, tot terenul a fost curățat până la stânca nativă, peste care a fost așezat un strat de pietre amestecate cu nisip. În porțiunea unde zidul a fost înălțat s-a observat faptul că pietrele au fost prinse cu mortar. S-au recoltat și câteva bucăți de mortar în vederea analizei compoziției chimice a acestuia. Au fost descoperite materiale arheologice (fragmente ceramice, oase de animale, câteva piese și unelte din fier) aparținând Eneoliticului (cultura Coțofeni, 3.500-2.500 a.Chr.), Epoca Târzie a Bronzului (a douajumătate a mileniului II a.Chr.) și perioadei medievale (sec. XIII-XIV p.Chr.).
Colectivul de cercetare a fost alcătuit din muzeografii Marius Ardeleanu, Dan Pop și Sorana Mișca, finanțarea necesară fiind asigurată din bugetul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (manager: dr. Viorel Rusu, contabil șef: ec. Virginia Marian). Alături de echipa de cercetare, pe șantierul arheologic, au participat Vlad Murgu și Teodor Taloș (Universitatea „Babeș-Bolyai”Cluj-Napoca), Vasile Papuc (Asociația Detecție Nord Maramureș), Dragoș Conțiu, Adrian Mărcuț (cercetători independenți) și Vlad Roman (ghid montan). Șantierul arheologic a fost vizitat de Péter Szőcs, specialist în arheologie medievală 9Muzeul Județean Satu Mare) și de membri ai Clubului de Speologie Montana Baia Mare, unii dintre ei voluntari în cadrul cercetării arheologice: Traian Minghiraș, Tudor Tămaș, Maria Tămaș, Mara Tămaș, Mureșan Alexandru, Mureșan Ramona, Mureșan Andrei, Pandi Tamaș, Rist Iosif, Mihai Moisei, Pop Octavian, Mircea Rațiu și Alexandra Enea (Universitatea„Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie).
Dorim să mulțumim gazdelor noastre pentru posibilitatea organizării bazei arheologice pe terenul din gospodăria acestora: familia Bodea Ioan, Semida, Ioana, Raluca şi Alex, precum şi inegalabila amfitrioană Mara Mariţa (cunoscută ca tanti Marița).
Având în vedere importanţa acestor descoperiri pentru istoria Maramureșului, echipa de cercetare de la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Maramureș intenţionează să continue cercetările arheologice la Sălniţa - „Custura Cetăţelei” şi în anii următori, pentru dezvelirea unuia dintre cele mai importante situri arheologice bogat în descoperiri, dar mai ales în ceea ce priveşte informaţiile privind condiţiile şi modul de locuire în zona râului Lăpuş în diverse epoci istorice (fotografii M. Ardeleanu, D. Conțiu, V. Murgu și T. Taloș).
Informații furnizate de dr. Marius Ardeleanu, muzeograf
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
2. Cercetări arheologice în situl eneolitic de la Sultana
Începând cu luna iulie a acestui an, pe situl de la Sultana a început o nouă campanie de săpături arheologice. Cercetarea din acest sit este realizată de un consorțiu format din Universitatea din București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița și Muzeul Dunării de Jos din Călărași, sub coordonarea științifică a dr. Cătălin Lazăr de la Institutul de Cercetări al Universității din București.
Sultana a fost prima stațiune aparținând culturii Gumelnița unde s-a desfășurat o săpătură arheologică științifică, ceea ce leagă acest sit de începuturile școlii românești de arheologie întemeiată la începutul anilor ’20 ai secolului trecut de Vasile Pârvan, director al Muzeului Național de Antichități. Astfel, în anul 1923, la Sultana se făceau primele cercetări arheologice conduse de profesorul Ion Andrieșescu ajutat de Vladimir Dumitrescu, pe atunci student, ulterior unul dintre cei mai cunoscuți preistoricieni români.
Ulterior acestor prime campanii arheologice, cercetarea de la Sultana va avea un caracter „ocazional”. Barbu Ionescu (directorul Muzeului Raional Oltenița) și Niță Angelescu (director al Muzeului din Călărași) au avut o serie de intervenții arheologice de mică amploare și din nefericire nepublicate.
Programul de îmbunătățiri funciare din anii ’70 a declanșat un important proiect de arheologie de salvare pe întreg cursul râului al cărui curs a fost regularizat și îndiguit. Muzeele din Giurgiu și Oltenița (la vremea respectivă parte a județului Ilfov), au întreprins cercetările la Sultana, sub coordonarea lui Constantin Isăcescu.
După o perioadă de aproape 20 de ani, în anul 2001, cercetările sunt redeschise în cadrul unui program mai amplu de cercetare, întitulat „Începuturile civilizației europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos”, având ca responsabil științific pe Radian Andreescu de la Muzeul Național de Istorie a României și au fost continuate fără întrerupere până în prezent.
O cercetare arheologică modernă și competitivă trebuie să fie suma expertizei unei serii largi de specialiști. Astfel, materialele osteologice faunistice și antropologice sunt prelucrate şi analizate de către echipa Secției de Bioarheologie a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer” București și a Centrului Național de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României.
Diversele categorii de artefacte sunt în curs de studiu și analiză în laboratoarele Muzeului Municipiului București, Muzeului Dunării de Jos din Călărași, Muzeului Național de Istorie a României, Universității „Valahia” din Târgoviște și Platformei ArchaeoScience#RO din cadrul ICUB, Universitatea din București.
Probele micromorfologice, palinologice şi carpologice vor fi analizate în laborator de specialiștii Secției de Bioarheologie a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Centrului Național de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României, Platformei ArchaeoScience#RO și ai Universității „Al. I. Cuza” Iași.
Alte analize interdisciplinare pe diverse categorii de artefacte și ecofacte vor fi realizate în cadrul Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” Măgurele, dar și în cadrul unor laboratoare din străinătate.
Analizele ce privesc datele cu caracter spațial (fotografie aeriană și GIS) beneficiază de sprijinul unor specialiști de la Colegiul Universitar HoGent, Belgia.
De-a lungul anilor, pe șantierul arheologic de la Sultana s-au format studenți de la Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea din București, University College London, Universitatea Sorbona 1 de la Paris, Franța, University South Florida, USA și HoGent, Ghent, Belgia.
Cercetarea de la Sultana beneficiază și de finanțare din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale, dar și de sprijinul constant și necondiționat al primăriei Comunei Mănăstirea din județul Călărași.
Situl arheologic de la Sultana este unul complex, vizând trei puncte de interes în centrul cărora se află necropola. Este și punctul unde se concentrează eforturile echipei din ultimii ani. Această necropolă a fost folosită pe rând de două comunități, Boian și Gumelnița, înrudite genetic însă diferite din perspectivă cronologică, dar și a modului în care produceau și decorau obiecte cotidiene, elemente specifice cu impact vizual puternic, precum ceramica și podoabele.
Pentru acest an, proiectul nostru inter-instituțional își propune cercetarea totală a suprafeței în care a fost investigată în anii trecuți o structură incendiată datată la jumătatea mileniului al V-lea a. Chr., ale cărei resturi prăbușite și arse acopereau peste 150 de metri pătrați. Aflându-ne în arealul necropolei eneolitice, morminte de inhumație au fost descoperite încă din prima săptămână de cercetări. Despre acestea dar și despre alte surprize pe care cu siguranță pământul ni le rezervă, vom reveni în articolele următoare.
Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.
3. Descoperiri arheologice într-un cartier al Constanţei!
4. Mormântul fabulos de la Documaci
5. Braşov: Blazon de piatră al principelui Gabriel Bethlen, descoperit la restaurarea Cetăţii Făgăraş
Dragi prieteni, albumul conține câteva fotografii (fiecare având explicație privind obiectul) cu o parte din artefactele identificate și descoperite de noi în locuința cercetată în campania 2020 la Dobrovăț, jud. Iași. Proiectul din acest an este o continuare a campaniei demarate anul trecut, când am descoperit o primă locuință în punctul ”Cetățuie”.
Anul acesta este vorba despre o locuință getică cu o vechime de aproximativ 2.400-2.500 de ani, localizată la aprox. 2,5 km de zona cercetată anul trecut (în punctul „La Livadă”), cel mai probabil aparținând unei persoane înstărite, dacă avem în vedere bogatul inventar ceramic descoperit (inclusiv posibile piese de import din spațiul mediteraneean), dar și prezența unor piese de podoabă din bronz și a unor trofee de vânătoare.
O surpriză extrem de mare a fost să concluzionăm că, sub podeaua primei locuințe, se mai află încă o structură, mai veche, așadar semn al continuității locuirii în respectiva vatră timp de câteva generații. De asemenea, o alta surpriză, de proporții, a fost descoperirea unor dinți umani, care urmează a fi trimiși spre analiză de laborator pentru a se determina sexul persoanei, vârsta, precum și perioada cât mai exactă când a trăit, tipul de alimentație, eventuale boli de care suferea, dar și o analiza ADN pentru a se stabili posibila legătură etnică cu noi, românii de azi.
Rezultatele și concluziile complete ale acestei campanii vor fi publicate în lunile următoare. De precizat încă un aspect important: șantierul nostru de la Dobrovăț, susținut de voi, cei care ați donat diverse sume de bani ori care ați participat efectiv la săpături sau ați promovat proiectul nostru, a fost SINGURUL proiect arheologic din zona Moldovei în anul 2020. www.vatra-daciei.ro
Fragmente osteologice animale provenite din groapa menajeră adiacentă locuinței, în care erau depozitate resturile alimentare.
Fragment de vas, partea superioară, așa numita ”buză vasului”, cel mai probabil provenind de la un vas destinat servirii mâncării.
Fusaiolă întreagă (am găsit 3 în total), folosita pe post de greutate la războiul de țesut.
Diverse fragmente ceramice, unele prezentând decoruri tipice ceramicii geto-dacice, precum fragmentul decorat cu brâu alveolat. Lângă acestea a fost descoperit un colț de animal, posibil de lup.
Buton (nasture) din bronz, un semn al statutului proprietarului locuinței și al faptului ca era o persoană înstărită.
Podeaua locuinței, pavată cu piatră, un alt element ce atestă că locatarii erau oameni înstăriți.
Lustruitoare din piatră, cu ajutorul căreia erau ascuțite uneltele și armele.
Fund aparținând unui vas de mari dimensiuni de tip ”chiup”, în care erau păstrate cerealele.
Piesă prelucrată, cel mai probabil o rotiță de car miniatural de tip jucărie pentru cei mici.
Fund de vas miniatural, probabil opaiț sau vas de cult.
Fragment de perete de vas de mari dimensiuni.
Colț de mistreț descoperit în groapă menajeră. Am găsit mai multe piese de acest tip, unele dintre ele fiind păstrate probabil drept trofee.
Dinte uman, descoperire ce reprezintă o adevărată surpriză, având În vedere că acest tip de artefacte sunt foarte rare în apropierea locuințelor geto-dace.
Fund de vas de mari dimensiuni
Sursa informațiilor Valentin Roman.
11. Vestigii istorice la Câmpulung, s-a descoperit un sit arheologic
O câmpulungeancă, arheolog de profesie a descoperit în curtea sa o adevărată comoară istorică. În urma unor săpături a dat peste relicve din secolul VII înainte de Hristos, dar și de vestigii din epoca medievală. La acest moment reprezentanți ai Muzeului Județean Argeș încearcă să descopere întreaga comoară istorică.
Sursa: Youtube Utilizator: Muscel TV
Arheologie experimentală cu vase preistorice
Interpretările tehnologice bazate pe analize arheologice și arheometrice devin ipoteze valabile numai atunci când sunt confirmate prin mai multe experimente.
Ca orice abordare științifică, arheologia experimentală pe artefacte de lut implică o metodologie specifică care constă în înregistrarea riguroasă a datelor referitoare la diferitele etape ale lanțului tehnologic, cum ar fi cele referitoare la materiile prime (încorporând colectarea lutului prelucrarea și prepararea pastei), producție (formare, decorare, uscare) și ardere.
Scopul inițiativei noastre este să recreăm cât mai bine tehnicile implicate în procesul de olărit al comunităților Boian-Gumelnița, folosind tehnici, metode și materiale care credem că au fost ușor accesibile pentru comunitățile preistorice (lut local și ustensile din materii vegetale, os, corn sau piatră).
Primele vase experimentale au fost realizate de echipa de arheologi de la Sultana în anul 2012, continuând replicarea prin teste controlate în fiecare vară până în prezent. Mare parte din întrebările adresate și-au găsit răspunsul și urmează să fie publicate curând în cadrul unui volum dedicat. Pentru altele mai sunt încă ipoteze de verificat, așa că experimentele cu lut continuă și în acest an.
În completarea rezultatelor cuantificabile, experiența personală a celor implicați a crescut substanțial de-a lungul anilor. O mare parte din cunoștințele cumulate au fost aplicate în cadrul atelierelor de olărit preistoric organizate de Muzeul Municipiului București începând cu anul 2017 și pe care le vom relua în perioada următoare.
Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.
Cercetările realizate până în momentul de față au fost concentrate pe momentul genezei și dispariției acestei fortificații de epoca bronzului târziu (întinsă pe o suprafață de peste 1700ha), constantându-se că aparent valurile acesteia au fost construite simultan. O întrebare la care la care se dorește găsirea unui răspuns este „Cine au fost acești indivizi care la un moment dat încep să o construiască?” Pentru a afla răspunsul s-a început cercetarea bronzului mijlociu de la Cornești. Așezarea fortificată aparținând bronzului mijlociu de la Cornet (1900-1600 î.Hr) este din punct de vedere planimetric și al investigațiilor geofizice similară cu cea de la Iarcuri, fiind descoperite și legături între ceramica de bronz mijlociu și cea de bronz târziu, scopul acestei cercetări fiind înțelegerea relației cronologice dintre cei care au locuit acest spațiu înainte și cei care îl vor folosi pe perioada funcționalității fortificației uriașe.
Cercetarea din acest an este realizată de specialiștii MNaB în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă de la Zalău, participând de asemenea și arheologi de la Freie Universitat Berlin. În secțiunea deschisă se cercetează două complexe aparținând bronzului mijlociu pentru a se crea o relație cronologică pe bază de C14 din complexe cu o stratigrafie certă. Aceste complexe par a fi la o primă vedere locuințe similare cu cele descoperite în anii interiori, însă s-ar putea totuși să reprezinte mai degrabă un atelier datorită numărului mare de rămășițe de oase de animal, coarne, unelte specifice folosite pentru prelucrarea acestora.
Se dorește includerea sitului de la Cornești – Iarcuri în patrimoniul Unesco, fortificația îndeplind toate criteriile pentru clasarea sa, ultimul punct de pe listă fiind existența unui punct muzeal/bază de cercetare ale cărui demersuri de construcție sunt deja demarate.
Cercetarea arheologică sistematică de la Cornești – Iarcuri a fost inițiată în anul 2007, de regretatul coleg dr. Alexandru Szentmiklosi și dr. Bernhard Heeb, arheolog al Muzeului de Pre si Proto-istorie din Berlin, fiind sprijinită financiar de către Consiliul Județean Timiș, Deutsche Forschungsgemeinschaft și Statul Hessen prin inițiativa Loewe. De-a lungul timpului Consiliul Județean Timiș a alocat peste 500000 lei de acestor săpături.
Foto: Dani Amariei
Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.
În situl de la Ştefăneşti – Hulboca arheologii au scos la lumină un cuptor de ars ceramică, primul de acest fel descoperit în România. „Am descoperit un cuptor de ars ceramica, într-un sit datat în perioada eneolitică, aparţinând Culturii Cucuteni. Situl poate fi datat cu aproximaţie la începutul mileniul IV, între 3800 – 3700 înainte de Hristos”, a declarat arheologul Andreea Ţerna de la Muzeul Judetean Botosani.
Cuptorul se află în partea de Vest a sitului, într-o zonă periferică şi reprezintă un tip nou de cuptor pentru România. Acest tip de cuptor a mai fost cercetat în Republica Moldova şi în Ucraina, în zona dintre Bug şi Nistru, regiuni care au fost, de asemenea, locuite de comunităţi ale Culturii Cucuteni. Cuptorul este documentat după cele mai moderne metode arheologice.
„Este un cuptor care are două camere dispuse vertical. La partea inferioară este camera de foc, iar la partea superioară erau arse vasele. Cele două camere sunt despărţite de plăci din lut care erau aşezate peste canalele cuptorului. Cuptorul are trei canale demarcate de pereţi, dar şi o boltă care nu se păstrează în săpătură. Presupunem că bolta era distrusă după fiecare ardere pentru a avea acces mai uşor la vase şi reconstruită la evenimentul următor de ardere. Bolta era făcută din împletitură de nuiele şi lutuită pe dinafară, Temperatura de ardere în aceste cuptoare putea să ajungă la circa 800 – 900 de grade. Nu este de mirare deoarece ceramica Cucuteniană este de o calitate foarte bună şi are o pictură impresionantă”, a explicat Andreea Ţerna.
Descoperirea îi va ajuta pe specialişti să înţeleagă mai bine procesul tehnologic de fabricare a vaselor de ceramică şi contextul social şi economic al producerii ceramicii în perioada epocii cuprului.
În România au mai fost investigate până acum, în anii ’50, cuptoare de ars ceramica de alt tip, cu grilaj, nu cu canale, dar informaţiile din acea perioadă sunt foarte puţine, de cele mai multe ori nu există fotografii sau documentaţie de şantier care să ofere date privind modul în care erau construite şi folosite cuptoarele.
În situl de la Şefăneşti – Hulboca mai sunt cuptoare similare, situate în partea de Vest şi Sud a aşezării, specialiştii apreciind că exista un grup de meşteri olari în acea aşezare.
Cercetările în zonă vor continua până pe 15 septembrie. La cercetări participă, alături de arheologi de la Muzeul Judeţean, specialişti de la Universitatea „Școala Antropologică Superioară” , din Chişinău și de la Platforma Arheoinvest (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași).
Cercetări începute în urmă cu trei ani
Cercetările în acest sit au fost începute în anul 2017, printr-o etapă de investigaţii non invazive, respectiv prospecţiuni geofizice, realizate împreună cu reprezentanţii unei instituţii din Frankfurt, Comisiunea Romano – Germanică, o ramură a Institutului German de Arheologie, cu care Muzeul Judeţean Botoşani are un acord de colaborare. „Prospecţiunile de atunci au arătat că avem de-a face cu o aşezare de circa 18 hectare, care constituie, la ora actuală, cea mai întinsă aşezare a Culturii Cucuteni din România. Ea prezintă o structură de organizare internă foarte elaborată, are locuinţe dispuse în şiruri concentrice, amplasate în jurul unei piaţete centrale, în care se află şi o locuinţă de mari dimensiuni, care avea probabil un rol deosebit pentru comunitate. În aşezare, prin prospecţiunile geofizice, am identificat şi existenţa şanţurilor de delimitare a sitului, un şanţ care este dublat de o palisadă, în partea interioară, drumuri care converg către piaţeta centrală, dar şi aceste anomalii geofizice care indicau existenţa unor cuptoare de ars ceramica. Anul acesta am vrut să vedem cum arată aceste cuptoare”, a concluzionat Andreea Ţerna.
Cercetările de la Ştefăneşti – Hulboca sunt finanţate în acest an de Muzeul Judeţean şi instituţia germană.
Sursa informațiilor Muzeul Județean BT.
Sursa: Youtube Utilizator: Televiziunea Adolescentilor
20. Noi descoperiri arheologice, în Codrii Iașilor, cu o așezare necunoscută de acum 2.400-2.500 de ani
Sursa imaginilor Alexandru Berzovan.
Sursa: Youtube Utilizator: Pur și simplu
Arheologie semi-acvatică
Situl de la Sultana este situat pe malul sud-vestic al lacului Mostiștea, o acumulare de apă cu o suprafață de peste 8,6 km pătrați, care până acum câteva decenii se rezuma la o arie mult mai restrânsă. Sistematizarea râului eponim, prin construirea de baraje, stații de pompare și canale a fost realizată în anii 70’-80’ ai secolului trecut, pentru irigarea culturilor agricole din regiune.
Creșterea artificială a nivelului apei a condus la inundarea luncii și inerent la afectarea siturilor arheologice din zonă, deloc puține. Astfel, o simplă plimbare pe malul Mostiștei conduce inevitabil la descoperirea de artefacte și contexte arheologice spălate și erodate de apele lacului.
În multe dintre duminicile petrecute pe șantier, singura zi din săptămână cu program liber, studenții veniți în practică aleg să exploreze malurile lacului alături de membrii echipei de cercetare, fiind frecvente descoperirile de artefacte din diverse epoci (neolitic, epoca bronzului, a doua epocă a fierului, epoca migrațiilor sau ev mediu timpuriu)
Atunci când sunt identificate situații deosebite, periegheza se transformă în cercetare arheologică de salvare, cu scopul de a recupera informațiile și artefactele aflate în pericol de distrugere.
În ultimii ani au fost necesare două astfel de intervenții, atunci când, din întâmplare, în apele lacului au fost descoperite morminte de inhumație preistorice. Trei morminte neolitice, acoperite complet de apă, au fost cercetate în anul 2014 la Sultana, în punctul denumit Vechea Școală.
Anul acesta, cu ocazia unei periegheze pe malul lacului Mostiștea în zona satului Curătești (la aprox. 2 km NV de Sultana), a fost descoperit un alt mormânt de inhumație. După ce în prealabil a fost obținută autorizație de cercetare arheologică preventivă, colectivul de cercetare de la Sultana s-a deplasat cu echipamentul necesar la fața locului și a trecut la cercetarea mormântului. După mai multe ore de îndepărtat nămol și de scos apa cu bureți de baie, au fost evidențiate resturile ostelologice ale unui individ, așezat în poziție chircită pe partea stângă, orientat cu capul spre NV și lângă care era depus un fragment de topor din piatră, cu caracteristici specifice epocii bronzului. La aproximativ cinci metri spre largul lacului, acoperit de apele acestuia, a fost descoperit un alt topor din piatră, neolitic de această dată dar fără context asociat. Resturile osteologice umane urmează să fie analizate de un antropolog fizic iar topoarele din piatră vor fi curățate, cercetate și pregătite pentru expunere.
Situl de la Sultana este situat pe malul sud-vestic al lacului Mostiștea, o acumulare de apă cu o suprafață de peste 8,6 km pătrați, care până acum câteva decenii se rezuma la o arie mult mai restrânsă. Sistematizarea râului eponim, prin construirea de baraje, stații de pompare și canale a fost realizată în anii 70’-80’ ai secolului trecut, pentru irigarea culturilor agricole din regiune.
Creșterea artificială a nivelului apei a condus la inundarea luncii și inerent la afectarea siturilor arheologice din zonă, deloc puține. Astfel, o simplă plimbare pe malul Mostiștei conduce inevitabil la descoperirea de artefacte și contexte arheologice spălate și erodate de apele lacului.
În multe dintre duminicile petrecute pe șantier, singura zi din săptămână cu program liber, studenții veniți în practică aleg să exploreze malurile lacului alături de membrii echipei de cercetare, fiind frecvente descoperirile de artefacte din diverse epoci (neolitic, epoca bronzului, a doua epocă a fierului, epoca migrațiilor sau ev mediu timpuriu)
Atunci când sunt identificate situații deosebite, periegheza se transformă în cercetare arheologică de salvare, cu scopul de a recupera informațiile și artefactele aflate în pericol de distrugere.
În ultimii ani au fost necesare două astfel de intervenții, atunci când, din întâmplare, în apele lacului au fost descoperite morminte de inhumație preistorice. Trei morminte neolitice, acoperite complet de apă, au fost cercetate în anul 2014 la Sultana, în punctul denumit Vechea Școală.
Anul acesta, cu ocazia unei periegheze pe malul lacului Mostiștea în zona satului Curătești (la aprox. 2 km NV de Sultana), a fost descoperit un alt mormânt de inhumație. După ce în prealabil a fost obținută autorizație de cercetare arheologică preventivă, colectivul de cercetare de la Sultana s-a deplasat cu echipamentul necesar la fața locului și a trecut la cercetarea mormântului. După mai multe ore de îndepărtat nămol și de scos apa cu bureți de baie, au fost evidențiate resturile ostelologice ale unui individ, așezat în poziție chircită pe partea stângă, orientat cu capul spre NV și lângă care era depus un fragment de topor din piatră, cu caracteristici specifice epocii bronzului. La aproximativ cinci metri spre largul lacului, acoperit de apele acestuia, a fost descoperit un alt topor din piatră, neolitic de această dată dar fără context asociat. Resturile osteologice umane urmează să fie analizate de un antropolog fizic iar topoarele din piatră vor fi curățate, cercetate și pregătite pentru expunere.
Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.
Arheologii Muzeului Național al Banatului, împreună cu specialiștii de la Direcția Județeană de Cultură, Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj și Universitatea de Vest din Timișoara au descoperit două morminte de incinerație, unul cu trei vase, cel de-al doilea cu un vas, din perioada anului 1400 î.CH. Vasele au fost scoase la lumină pe sit-ul arheologic, reprezentat de tumulul numit Gramurada de la Jupani, satul Susani, comuna Traian Vuia din județul Timiș. Săpătura de anul acesta, din acea zonă, a început în 6 iulie și s-a încheiat în 31 iulie. Descoperirile cele mai recente se adaugă celor din 2019, când a mai fost găsit un mormânt de incinerație cu patru vase. Informațiile obținute până acum de echipa de specialiști, prin datarea cu izotopul C14, arată că mormintele aparțin unei perioade în care Banatul era locuit de populații ce aparțineau de perioada târzie a Epocii Bronzului. Atât descoperirile de anul acesta cât și cele de anul trecut sunt analizate în această perioadă, procesul de restaurare a vaselor a început, urmând ca rezultatele să fie ulterior prezentate.
Echipa de specialiști care a efectuat săpăturile de la Susani este condusă de cercetătorul Dragoș Diaconescu, de la Muzeul Național al Banatului. Din ea mai fac parte arheologul Victor Bunoiu - Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, arheologul Răzvan Pinca – Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj și conf. Univ. Dr. Dorel Micle – Universitatea de Vest din Timișoara.
#mnab #arheologie #gramuradajupani
Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.
O nouă campanie de săpături arheologice la castrul roman de la Câmpulung - Jidova. Rezultatele nu s-au lăsat prea mult așteptate. O parte din latura de est a pretoriului, spre limita ei nordică, este așezată peste o structură anterioară!!!
Sursa informațiilor Florian Matei-Popescu.
Situl Şoimeni, cunoscut în literatura de specialitate și sub denumirile de Ciomortan, Păuleni sau Păuleni Ciuc, se află la poalele Munților Ciucului, pe teritoriul administrativ al comunei Păuleni-Ciuc, județul Harghita, la cca. 1 km nord-est de satul component Şoimeni (Csikcsomortán) și ocupă un promontoriu natural cunoscut sub denumirea locală Várdomb (Dâmbul Cetății). Acesta din urmă este situat la altitudinea de 882 m, pe o șea de legătură între un bot de deal și un deal. Ambele, precum și dealul aflat în vecinătatea nordică a sitului se înalță mult deasupra acestuia din urmă, diminuându-i drastic vizibilitatea.
În campania arheologică din anul 2020 echipa de cercetare a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni și-a propus următoarele obiective:
- elucidarea structurii valului de apărare din capătul de vest al sitului și corelarea stratigrafică a acestuia cu stratigrafia incintei sitului;
- elucidarea structurii primului șanț de apărare din capătul de vest al sitului;
- elucidarea structurii celui de-al doilea șanț de apărare din capătul de vest al sitului;
- elucidarea structurii celui de-al treilea șanț de apărare din capătul de vest al sitului;
- corelarea structurilor tuturor elementelor defensive din capătul de vest al sitului;
- stabilirea cronologiei sistemului defensiv din capătul de vest al sitului;
- verificarea prin sondaje a urmelor șanțurilor defensive detectate prin cercetări non-invazive în partea nord-vestică a sitului.
În prezent situl de la „Dâmbul Cetății” este pe departe cea mai remarcabilă așezare preistorică din Depresiunea Ciucului. Totodată, importanța deosebită a acestui sit rezidă prin poziția cheie a acestuia în rețeaua căilor de comunicare între Transilvania și Moldova. Este cel mai reprezentativ sit cu vestigiile culturii Costișa din Transilvania.
Patrimoniul arheologic mobil descoperit cu ocazia cercetărilor arheologice de la Dâmbul Cetăţii este foarte bogat şi variat, iar multe piese au fost incluse în categoria Tezaur.
În prezent, majoritatea pieselor descoperite sunt expuse în cadrul expoziţiei permanente „Aşezarea preistorică de la Păuleni-Ciuc”, la sediul central al MNCR din Sf. Gheorghe.
www.mncr.ro
Sursa informațiilor MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Sursa: Youtube Utilizator: Arheoinvest
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni-Cercetarea arheologică sistematică a sitului Cetatea Vápa de la Bixad, iulie-august 2020
Cetatea ”Vápa” de la Bixad, jud. Covasna, este cunoscută în literatura de specialitate de foarte multă vreme. Poziția pe care o ocupă acest loc în spațiul geografic a fost, în general, înțeleasă în contextul particular al evoluției comunităților umane din depresiunile din SE Transilvaniei și, în mod special, al posibilităților de control al drumurilor de importanță regională, dar și a rutelor majore de schimb la mare distanță, care au legat în trecut spațiul pontic și al Dunării de Jos cu Transilvania și, de aici mai departe, cu Europa Centrală.
Așezare fortificată preistorică și cetate medievală, pe un promontoriu pe malul drept al Oltului, situl a fost locuit încă din eneolitic, fiind apoi reocupat și refortificat în fiecare dintre etapele cronologice reprezentative pentru această zonă geografică (Coțofeni, Wietenberg, prima epocă și a doua epocă a fierului). În sfârșit, în partea sudică a sitului, în interiorul ultimei incinte fortificate a fost ridicată o cetate cu zid de piatră și cu un turn în parta de nord. Importanța cercetărilor arheologice rezidă în special din legătura care poate fi stabilită între situl de la Bixad – Cetatea Vápa și sistemul de căi de comunicație care se intersectează aici. Astfel, din acest loc este posibil controlul multiplu al rutelor pe axa nord-sud (care leagă Depresiunea Ciucului de Depresiunea Brașovului) și, simultan, a rutelor care leagă, pe drumuri de culme, Munții Bodoc de Munții Baraolt.
În campania arheologică din anul 2020, echipa de cercetare și-a propus următoarele obiective:
- înregistrarea în planul sitului a poziției săpăturilor mai vechi și a elementelor de distrugere (cariera de calcar, săpături vechi, intervenții neautorizate);
- verificarea stratigrafiei sitului, pornind de la săpăturile mai vechi (Al. Ferencz, F. Laszlo și Z. Szekely);
- documentarea zonei din interiorul incintei medievale prin săpături ce urmează a fi realizate în zonele neafectate de excavații mai vechi și/sau de căutători de comori;
- recoltarea de material organic în vederea datării prin metoda radiocarbon;
- verificarea existenței unei fortificații mai vechi sub zidul medieval.
- corelarea datelor obținute în timpul cercetării arheologice sistematice cu cele rezultate în urma investigațiilor geo-fizice.
Cercetarea arheologică sistematică a sitului Cetatea Vápa de la Bixad, este în curs de desfășurare sub coordonarea responsabilul științific dr. Dan Ștefan și echipa formată din dr. Maria-Magdalena Ștefan, dr. Dan Buzea, drd. József Puskás și dr. Bogdan Ciupercă.
Sursa informațiilor MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Înapoi la Buridava!
a cincea campanie arheologică de la reluarea cercetărilor sistematice în situl de la Ocnița – Buridava!
În 1959 se efectuau primele periegheze, un an mai târziu întâiul sondaj, iar în 1961 Dumitru Berciu și Petre Purcărescu inițiau cercetări arheologice sistematice, care aveau să se întindă pe parcursul a peste 40 de ani și să constituie descoperirea uneia dintre celei mai importante stațiuni arheologice de epocă dacică de la sud de Carpați.
În 1993 a avut loc ultima campanie de cercetare condusă de Dumitru Berciu și Mariana Iosifaru. Ulterior a survenit moartea profesorului Berciu, dar și dispariția manuscrisului dedicat volumului II din monografia de la Buridava. Într-o scrisoare trimisă de acesta în 1996 se făceau referiri ample la noul volum ce urma să fie dat publicității! Cel mai grav lucru a fost dispariția întregii arhive – carnete de săpături, fotografii, planuri – pentru perioada 1981 – 1993.
Încercarea noastră de a reconstitui o parte a arhivei a fost sprijinită de Institutul Național de Arheologie Vasile Pârvan, Muzeul Teohari Antonescu de la Giurgiu, Arhivele Naționale Filiala Constanța și de către doamna profesor Adina Berciu-Drăghicescu. Am reușit să reconstituim doar o mică parte din cercetarea de la Ocnița, cealaltă pare să fie pierdută.
În 2012, printr-o șansă nesperată, am reluat cercetările la Ocnița alături de dna. Mariana Iosifaru. Anii 2012-2014 s-au concentrat în zona așezării civile din interiorul potcoavei, rezultatele fiind mai mult decât dătătoare de speranță.
S-au impus încă de la început două direcții de cercetare: reașezarea, rediscutarea și reinterpretarea cronologiei sitului și contestata existență a necropolei, având în vedere lipsa resturilor cinerare – toate acestea pornind de la Recenzia profesorului Mircea Babeș, căruia îi mulțumim pentru încurajările și suportul permanent!
Concomitent cu eforturile noastre de a relua cercetările, am constatat că nu eram doar noi cei interesați de sit!
Interesul pentru comori și mai ales pentru profit venea din partea detectoriștilor, care nu se sfiau să le publice și pe facebook.
Beneficiind de sprijinul excepțional al dnei. Comisar Nicoleta Viorel de la IPJ Vâlcea, fostă asistentă a părintelui Petre Gheorghe, un alt mare pasionat al preistoriei și antichității de la Vâlcea, am reușit în doar 2 ani să reintegrăm în circuitul cercetării peste 400 de piese, aparținând unor epoci diferite, provenind toate din zona Ocnele Mari.
Piesele au fost expertizate de profesorul și prietenul Sorin Cociș. Astăzi, la 3 ani de la aceste evenimente, le pregătim pentru publicare alături de colegi și specialiști din domeniul arheologiei. Reamintim faptul că fără ajutorul și susținerea permanentă a IPJ Vâlcea și a colegilor din echipa de cercetare de la Buridava, nu reușeam să ajungem până aici.
Anul 2016 a constituit momentul reluării cercetării arheologice sistematice!
Șansa a făcut ca primul sondaj să fie unul norocos, descoperind ceea ce poate fi discutabil/interpretabil și necesar de cercetat în continuare – o serie de structuri de tip cistă, gropi săpate în stâncă sau structuri circulare și patrulatere din piatră. Toate acestea au fost prezentate la sesiunile de rapoarte arheologice și publicate sumar în paginile Cronicii Cercetărilor Arheologice din România.
Cu două analize antropologice distincte, dar și așteptând o serie de teste fizico-chimice pluridisciplinare pentru piesele descoperite și pentru resturile de umplutură ale gropilor și ale cistelor, vom publica un amplu studiu dedicat descoperirilor din acești ani.
În ceea ce privește publicarea rezultatelor cercetărilor din ultimii ani, acestea vor vedea lumina tiparului în următorii ani.
Este dificil de publicat după doar 4 luni de cercetare/ 4 campanii arheologice, de tras concluzii și de lansat ipoteze! Avem de-a face cu situri cercetate decenii la rând, care au beneficiat de analize sumare sau care nu au încă o monografie dedicată.
Am avut șansa să lucrez de-a lungul timpului cu profesori și cercetători excepționali și de o probitate morală extraordinară. Răbdarea și analiza complexă a contextelor, analiza datelor și cercetarea sistematică, conduc la obținerea de rezultate!
Suntem în etapa în care fără pluridisciplinaritate în cercetare, rezultatele pot fi înșelătoare!
Campaniile 2017 – 2019 au continuat pe Terasele VII-VIII, acolo unde debutase cercetarea din 2016. Același tip de structuri, cu același tip al depunerii și inventarului. Remarcăm pe lângă o serie de vase întregi și opaițe, numeroasele fibule – elemente esențiale în datare - coliere, pandantive, vârfuri de săgeată, arme fragmentare etc.
Resturile cinerare, identificate cu greu și uneori în proporții foarte mici, au trecut prin două analize antropologice și nu putem înca afirma ca sunt umane. Urmează analiza fizico-chimică și biologică detaliata a acestora! Daca sunt sau nu morminte, dacă fenomenul funerar poate fi reinterpretat sau nu, în baza unor descoperiri ca cele de la Ocnița, rămâne de văzut!
Noi credem astăzi că o aplecare atentă, o cercetare corectă și o pluritate de idei și analize poate așeza cercetarea de la Ocnița la locul ei în cadrul civilizației dacice!
Campania lui 2020 are rolul de a pune la dispoziția laboratoarelor cu care lucrăm noi mostre de material prelevat din sit.
Pandemia, lipsa studenților și a fondurilor ne silesc să lucrăm pe o suprafață redusă, în plus este important să continuăm în direcția LIDAR, geomagnetism etc, acolo unde vom avea rezultate cât de curând!
Am convingerea că într-un viitor apropiat până și Muzeul Județean Vâlcea, colaboratorul nostru din 2012 și până acum, va găsi resursele unei implicări în cercetarea de la Ocnița la justa ei valoare, indiferent de amiciții și interese.
Este remarcabilă susținerea autorităților locale, a Consiliului Local Ocnele Mari, doamnei Aurora Popescu – prin Casa de Cultură Mircea Demetriade Ocnele Mari și a tuturor celor care ne-au sprijinit și continuă să ne fie alături!
Personal nu am pretenția că dețin adevărul sau că acesta mi se va revela doar mie!
Cu cele mai bune gânduri,
Constantin Bărbulescu
Ocnele Mari, 20 august 2020
Sursa informațiilor Constantin Bărbulescu.
Situat în cartierul Pescăreasa, la intrarea dinspre sud în municipiul Câmpulung, castrul mare din punctul „Jidova” este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus. În ultimii ani aici au fost făcute mai multe săpături arheologice care au scos la iveală informații importante. Zilele acestea șantierul este deschis, fiind descoperită o inscripție pe una dintre cărămizile construcției.
Sursa: Youtube Utilizator: Muscel TV
De puțin timp s-au încheiat cercetările arheologice sistematice de pe șantierul arheologic de la Topolița, din apropiere de Târgu Neamț, organizat sub egida Complexului Muzeal Național Neamț. Săpăturile au fost coordonate de cercetătorul dr. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, iar din colectiv au mai făcut parte dr. Alexandru Gafincu, Ionuț Stigleț, dr. Dorin Nicola, dr. George Hânceanu și dr. Constantin Preoteasa. Săpăturile recente au permis identificarea și cercetarea a două noi locuințe atribuite culturii Precucuteni, dar și a unui material arheologic variat, care va îmbogăți patrimoniul instituției. De o deosebită importanță sunt mai multe statuete antropomorfe, care ilustrează complexitatea credințelor religioase, dar și înaltul simț artistic al artizanilor din eneolitic.
Sursa informațiilor Complexul Muzeal Național Neamț.
În sfârșit, cu o ușoara întârziere, a început cea de-a zecea campanie de cercetări arheologice din situl arheologic de la Roșiori, Neamț (responsabil de șantier, dr. George-Dan Hânceanu). În acest an echipa este mai mare, lucrătorilor cu experiență li s-au adăugat elevi și studenți dornici de cunoaștere și de noi experiențe. Le mulțumim tuturor, iar celor noi veniți în echipa noastră le apreciem elanul și optimismul specific vârstei.
Sursa informațiilor Arheologie la Roman.
Archaeologists have discovered these polished tools and clay statues of a fertility cult from an ancient European civilisation who lived 6,500 years ago. The discoveries were made at an archaeological site in Topolita village in the commune of Grumazesti in north-eastern Romania’s Neamt County where the Pre-Cucuteni culture lived. Dr Vasile Diaconu, from the Neamt National Museum Complex, who is leading the archaeological team, told Real Press that the discoveries included “numerous prehistoric objects” such as “carved and polished stone tools, bone tools, but also splendid anthropomorphic representations”. He added: “The latter are modelled from clay in a very realistic way, with meticulous anatomical details. Most experts say that all these human statuettes, mainly female characters, are the expression of a fertility cult, common to most sedentary prehistoric communities, who practised agriculture.”
Anul acesta a avut loc cea de-a patra campanie arheologică pe care Muzeul Național al Banatului o dezvoltă în parteneriat cu Institutul de Arheologie al Universității Catolice Péter Pázmány din Budapesta, responsabilii științifici fiind dr. Daniela Tănase și dr. Balázs Major.
Au fost aduse contribuții importante în ceea ce privește planimetria bisericii mănăstirii Egres, descoperindu-se altarul principal și absida. De asemenea, a continuat cercetarea bisericii din secolul al XI-lea, suprapusă de biserica cisterciană, fiind găsită o porțiune a zidului său nordic. Ca în fiecare an, s-au găsit numeroase schelete din epoca medievală (sf. Sec. XII – prima jumătate a sec. XVI), dintre care unele cu monede în inventar. Între obiectele descoperite, un loc de frunte îl ocupă fragmentele sculpturale din gresie și marmură roșie, frumos decorate, care oferă indicii prețioase cu privire la ornamentarea edificiului bisericesc.
Proiectul de cercetare a mănăstirii cisterciene Egres, fondată în anul 1179 și ctitorită de regele Béla al III-lea al Ungariei va continua și în anii următori, dorindu-se ca după finalizarea acestor săpături să se realizeze un punct muzeal. Campania este finanțată de Consiliul Județean Timiș și autoritățile maghiare.
Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.
Situl arheologic se află la vest de satul Șoimești, la nord de Valea Semanului, localitate componentă a orașului Urlați, pe Dealul Merez care are o altitudine maximă de 446 m. Platoul Merez are un diametru de circa 90 m, iar marginile de nord și vest ale acestuia sunt foarte abrupte. Spre sud și est terenul prezintă spații ceva mai orizontalizate, propice locuirii. Situl de la Șoimești a fost cercetat între anii 2014-2020 de un colectiv format din arheologi de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Muzeul Județean Buzău.
Aflat pe o culme de deal care domină Câmpia Munteniei, se găsește la confluența unor lumi diferite, respectiv cea de la nord de Carpați, cea nord-dunăreană, dar și cea estică reprezentată de comunitățile din stepa pontică. În sit sunt suprapuse trei așezări care au funcționat succesiv în mileniile IV și III î.Hr.. Cele mai vechi descoperiri atestă că oamenii au locuit aici în prima jumătate a mileniului IV î.Hr. (3900-3700 î.Hr), materialele arheologice confirmând prezența unei comunități în care tradițiile Cucuteni coexistau cu cele de origine estică, respectiv Cernavoda I. Se remarcă ceramica, dar și prezența unor reprezentări zoomorfe (bovine) modelate din lut. Este cea mai vestică așezare cercetată în care apar materiale specifice culturii Cucuteni. Așezarea a sfârșit în urma unui incendiu care a distrus locuințele construite din lut și lemn. După mult timp, la mijlocul mileniului III î.Hr. aici exista o comunitate atribuită culturii Glina-Schneckenberg (2650-2400 î.Hr.), în care regăsim elemente sudice/muntene, dar și cele transilvănene sunt bine reprezentate. Se remarcă ceramica, dar și uneltele din os sau corn. Ultima comunitate care ocupă acest deal este una Monteoru timpurie (2400-2300 î.Hr.) cu un material ceramic specific care anunță o cultură ce va ocupa zona nord-munteană mai bine de un mileniu.
În acest an a fost cercetată locuința 3 (L.3), care avea dimernsiuni de circa 5×3,5 m (EV-NS), era incendiată, realizată din lut și lemn. În interiorul acesteia am identificat ceramică specifică epocii eneolitice, cultura Cucuteni B-Cernavoda I. Chirpiciul era relativ bine conservat, păstrându-se zone compacte. Existau bucăți de 0,30×0,30 m, groase de 6-8 cm, cu urme de bârne sau niele, scânduri. În afară de chirpici au fost descoperite pietre, inclusiv dispuse compact în anumite zone. Podeaua era din lut verzui, nu prezenta amenajări speciale. În locuință au fost descoperite fragmente ceramice, mai curând de tradiție Cucuteni, dar nu lipsesc nici cele cu cochilii pisate în pastă și/sau șnurate. Deasupra locuinței am descoperit ceramică specifică epocii bronzului timpuriu, care poate fi atribuită culturilor Glina-Schneckenberg și Odaia Turcului (Monteoru timpuriu).
În sit au fost descoperite și unelete sau arme din os, piatră, dar și metal. Remarcăm un pumnal realizat din cupru, piesă specifică populațiilor din stepă care își înmormântau defuncții în movile de pământ (tumuli). La sud de sit se află numeroase morminte în tumuli dispuse pe raza localităților Ceptura, Inotești, Colceag, Parepa, Conduratu, Fulga, Cireșanu, Baba Ana, Sălciile, Boldești-Grădiștea, Gura Vadului, Tomșani, Magula, Ciorani, etc. Descoperirea de la Șoimești este indiciu al interacțiunii comunităților autohtone cu cele cu origine stepică în prima jumătate a mileniului III î.Hr..
Responsabil șantier
Cercetător Științific I dr. Alin Frînculeasa
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Arheologii au descoperit artefacte cu o vechime de peste 6000 de ani, care confirmă prezența în zona subcarpatică a reprezentanților "civilizației Cucuteni". Situl, cunoscut de la începutul anilor 2000, este amplasat în zona a ceea ce experții consideră, cele mai vechi mine de sare din lume.
Sursa: Youtube Utilizator: TVR
Sursa: Youtube Utilizator: Opinia Timișoarei
Archaeologists have identified the royally founded Cistercian church’s layout in Egres (Igriș) Romania. Two tombs excavated last summer probably the final resting places of Hungarian King Andrew II and his second wife. https://buff.ly/3b7EIuq
Sursa informațiilor EAA European Association of Archaeologists.
Așa cum promiteam într-o postare anterioară am revenit cu noutățile săptămânii cercetărilor arheologice de la Roșiori. Situl (responsabil șantier, George-Dan Hanceanu) include mai multe niveluri de locuire care aparțin geto-dacilor, bastarnilor, dacilor liberi și populației romanice. Imaginile surprind aspecte de șantier cu membrii echipei, artefacte din epoci diferite, locuințe, dar și o secvență din procesul studierii respectivelor comunități antice: spălarea ceramicii, a fusaiolelor, oaselor animaliere și a altor obiecte, care reflectă ocupațiile cotidiene.
Sursa informațiilor Arheologie la Roman.
Articole mai vechi:
1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016
2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016
3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016
4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016
5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO
6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO
7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO
8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO
9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO
10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO
11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO
12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO
13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO
14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO
15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019
1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016
2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016
3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016
4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016
5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO
6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO
7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO
8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO
9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO
10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO
11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO
12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO
13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO
14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO
15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019
16. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2020 - VIDEO
Pe aceeași temă:
1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui
2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene
3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea
Pe aceeași temă:
1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui
2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene
3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu