1. Descoperire arheologică de senzaţie făcută de şeful pescarilor din Gorj
2. Incursiuni arheologice în istoria scrisului medieval. Stili medievali de la Ardeu
Fig. 1. Dealul ,,Cetățuie” de la Ardeu (foto din dronă Marius Peptan 2020).
S-ar putea spune că între cultura antichității și cea a Evului mediu există o mare ruptură, însă realitatea este că în anumite locuri, datorită condițiilor istorice, poate să fie urmărită o continuitate neîntreruptă. Centre, cum a fost Bizanțul, au dus mai departe cunoștințele antichității și au contribuit decisiv la nașterea unor noi nuclee din care a iradiat lumina cunoașterii. Iar cunoștințele se transmit și se păstrează prin scris. Izvoarele istorice, precum și cele arheologice ne arată că scrisul nu a dispărut niciodată în cercurile elitelor sociale.
Pentru Evul Mediu se crede că scrisul și cititul reprezenta un monopol al clericilor și care uneori era stăpânit și de către unii dintre membrii elitelor militare, politice și sociale. În realitate scrisul era folosit pe o scară mult mai largă. Adevărul este că oamenii cunoșteau foarte bine în Evul Mediu importanța culturii scrise și o respectau ca atare chiar și atunci când nu o practicau la nivel personal. Și tocmai de aceea erau încurajați cei care operau cu astfel de cunoștințe.
Un exemplu este ,,birocrația publică”, domeniu care s-a construit treptat, trecând de la cancelaria regală și mănăstiri spre scaunele de judecată, unitățile administrative și teritoriale (comitate și reședințe seniorale). Chiar și în Transilvania, la mijlocul secolului al XV-lea, nobilii foloseau proprii grefieri care puteau fi dublați de personal religios, pentru redactarea documentelor și în vederea înțelegerii, interpretării și arhivării actelor care conțin privilegii, pentru susținerea corespondenței, înregistrarea genealogiei și păstrarea inventarului bunurilor.
Astfel de aspecte ale vieții cotidiene în Evul Mediu ne sunt cunoscute mai ales din literatura vremii, dar și dintr-o serie de imagini artistice care au ajuns până la noi. Știm că suportul pentru scris îmbrăca o gamă largă de materiale, multe dintre ele cu grad ridicat de perisabilitate, dacă ne este îngăduit să spunem așa.
Atunci când vorbim despre izvoare scrise ne gândim mai ales la papirus, pergament sau hârtie ca fiind cele mai răspândite suporturi pentru scris. Dar să nu uităm că la începuturi oamenii au scris pe tăblițe de lut. Să nu uităm nici că scrisul pe piatră a înfruntat vremurile și ne transmit numeroase informații valoroase pentru înțelegerea unor vremuri de demult.
Pentru deslușirea unor aspecte ale vieții culturale în Evul Mediu sunt utile și mărturiile arheologice, între care și instrumentele pentru scris. Până în secolul al XVI-lea, când apar primele penițe metalice, multe dintre instrumentele pentru scris, pene, sau pensule, erau confecționate din materiale care nu rezistă în timp.
În lumea romană, cele mai frecvente instrumente pentru scris din inventarul arheologic au fost stili din bronz, fier sau os, cu care se scria pe tăblițe acoperite cu un strat de ceară. La Roșia Montană s-au păstrat câteva tăblițe cerate, care completează istoria scrisului în Dacia romană.
Asemenea tăblițe au fost folosite și mai târziu în Evul Mediu. În Europa, scrierea pe tăblițe acoperite cu ceară și implicit ustensile pentru scris de felul acesta se datează într-un interval de timp care se întinde pe mai multe secole. Cercetările arheologice scot la lumină și astfel de ustensile. Cel mai vechi exemplar descoperit pe teritoriul actual al României provine de la Tg. Mureș și se datează în secolul al XIV-lea, însă piese mult mai vechi sunt cunoscute în alte zone geografice din Europa. Una dintre cele mai relevante imagini ale scrierii pe tăblița de ceară medievală se găsește pe Altarul Oltenberg din Darmstadt, datat în jurul anului 1425.
Orice duhovnic sau funcționar ar fi trebuit să aibă tăblițe de ceară, care erau folosite și în școli și pentru corespondență. Însă analiza exemplarelor cunoscute a relevat că piese de acest fel erau prezente în centre episcopale, mănăstiri, precum și în mediul urban sau la curți nobiliare. Iar cele din fier erau ieftine și ușor de realizat, de orice meșter.
Cercetările mai noi sau mai vechi desfășurate în legătură cu dealul ,,Cetățuie” de la Ardeu, com. Balșa, jud. Hunedoara (Fig. 1) au determinat descoperirea, alături de numeroase alte materiale arheologice și a doi stili datând din Evul Mediu (Fig. 2).
Cele două exemplare sunt realizate din fier și au o lungime de cca 10 cm. Una dintre caracteristicile care le individualizează în raport cu alte obiecte de acest fel este torsadarea corpului în zona centrală. Acest detaliu a fost realizat din rațiuni practice, anume o astfel de formă asigură o prindere mai sigură a obiectului în timpul folosirii. Să remarcăm și faptul că acea zonă putea să fie acoperită cu fâșii de piele sau din material textil, pentru o utilizare mai facilă.
Ca să nu fi pierdut, unul dintre capete era prevăzut cu un inel de care putea să fie legat un lanț sau un șnur (Fig. 3). Alte ori, capetele erau realizate sub forma unor lopățele, pentru a fi folosite la ștergerea greșelilor.
De pe dealul Cetățuie de la Ardeu mai sunt cunoscute și alte materiale arheologice care se datează în Evul Mediu. Este vorba de fragmente ceramice, care se datează în secolele XIV-XV, iar cele două exemplare se datează tot în acea perioadă. Însă contextul în care au ajuns în acel loc rămâne deocamdată mai puțin cunoscut.
Cercetările efectuate de Muzeul Civilizației Dacice și Romane între anii 1998-1999 și mai ales în 2001 au documentat prezența în partea sudică a crestei calcaroase a Dealului Cetățuie de la Ardeu a unei fortificații cu zid din piatră locală prinsă cu mortar (Fig. 4).
În legătură cu acest monument lipsesc documentele scrise, fapt pentru care s-a considerat că poate să fie o cetate nobiliară conexată unei posesiuni din vecinătate, poate chiar de domeniul Geoagiului. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a remarcat că până în prezent nu se cunoaște locul de unde era guvernat domeniul respectiv, până la începutul secolului al XVI-lea. Cei doi stili prezentați de noi pot să reprezinte un indiciu important pentru elucidarea acestui mister.
Știm că la începutul secolului al XVI-lea domeniul Geoagiului a constituit o garanție, o ,,zălogire” și că în aceeași perioadă (1509) este atestat pentru prima oară Erdőfalva –sătucul din pădure - numele medieval al satului Ardeu. Coincidența este evidentă și poate să reprezinte un argument în plus cu privire la legătura monumentului medieval din piatră, de la Ardeu, cu domeniul respectiv.
Datele privind locuirea în Evul Mediu la Ardeu sunt încă puține, dar semnalarea celor două obiecte ar putea să reprezinte un semnal care să aprindă interesul pentru cercetarea mai amănunțită a patrimoniului medieval în sudul Munților Metaliferi.
Bibliografie:
I. V. Ferencz, M. Căstăian, C. Bodó, C. I. Popa, Şt. Andrei, R. Stăncescu, Ardeu, com Balșa, jud. Hunedoara, punct Cetăţeaua in CCA, Campania 2002, Covasna 2003, 40–42.
S. Jakó, Practica scrierii latine, în S. Jakó, R. Manolescu, Scrierea latină în evul mediu, București 1971, 31-105.
A. A. Rusu, Castelerea Carpatică, Cluj-Napoca 2005.
A. A. Rusu, Medieval stili from Romania, Marisia XXXIV‒XXXV, 2014‒2015, p. 107‒116.
🖋Dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
3. Noi cercetări arheologice de suprafață în sudul județului Maramureș
Începând cu anul 2014 Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județeran Maramureș, a iniţiat un proiect de cercetare care are ca scop investigarea, prin cercetări de suprafaţă şi sondaje, a zonei ce formează azi limita sudică a judeţului Maramureş (începând de la graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud, spre est, până la limita cu judeţul Satu Mare, spre vest).
În prima parte a cercetării (anii 2014-2020) a fost vizată zona sud-estică a judeţului Maramureş, respectiv dealul ce desparte Depresiunea Lăpuşului de bazinul hidrografic al Someşului, zonă cunoscută geografic ca şi Culmea Brezei. Aceasta, cu o lungime de 26 km, se întinde pe direcţia est-vest, de la Vârful Breaza (jud. Bistriţa-Năsăud) până la Măgura Vimii (jud. Maramureş). S-a reuşit cercetarea zonei din jurul Vârfului Breaza până la Dealul Curmătura (unde se află şoseaua ce leagă localităţile Târgu Lăpuş şi Căşeiu), spre Dealurile Vimei – Baba și Cheile Babei. În anii 2020-2021 cercetarea de suprafață a ajuns în zona Dealului Mesteacăn (la est și vest de drumul european E58) până în zona Dealului Cornu Pleșii (630 m) și Prisnelul (651 m). În acest ultim punct, la granița cu județul Sălaj au fost descoperite câteva fragmente ceramice aparținând epocii bronzului, reprezentând o dovadă a locuirii acestei zone în urmă cu 3000 de ani.
Cercetările din anul 2022 au pornit din această zonă (șaua de legătură Cornu Pleșii-Prisnel) înspre vest, într-o primă etapă până în zona dealurilor de la sud de satul Fericea (cu altitudini de până la 470 m), până la valea Fericii/Cheudului. În a doua etapă au fost investigate dealurile înalte (cu înălțimi de până la 659 m) situate între valea Fericii/Cheudului și Culoarul Țicăului (râul Someș). Deși spectaculoase din punct de vedere al poziției geografice, cu vizibilitate înspre vest până spre zona dealurilor Sălajului și Culmii Codrului, cercetările din acest an nu au dus la identificarea unor urme de locuire în aceste zone înalte. Cercetările privind identificarea unor posibile situri arheologice în zona sudică a județului Maramureș vor continua și în anii următori, în zona aflată la vest de râul Someș și la nord de granița județului Maramureș cu județul Sălaj.
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
4. Cercetările arheologice recente de la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”
Cercetările arheologice realizate la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă” 2021. Ortofotoplan cu morminte identificate în S1 (Th. Ignat).
În anul 2021, colectivul Biroului Arheologie Preventivă și Sistematică a Muzeului Municipiului București a fost implicat în săpăturile arheologice preventive desfășurate în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”.
În anii ‘50 au avut loc o serie de cercetări arheologice în Centrul Istoric al Bucureștiului sub coordonarea lui D. V. Rosetti, printre care și un sondaj în zona bisericii Sf. Dumitru. Săpăturile în zona bisericii Sf. Dumitru au fost reluate în anii 2007-2008, în cadrul proiectului de Reabilitare Străzi şi Utilităţi Zona Pilot Centrul Istoric Bucureşti. Astfel, a fost cercetată o mare parte din cimitirul bisericii (225 de morminte încadrate cronologic în sec. XVI-XVIII) și au fost identificate mai multe construcţii de lemn şi zid din perioada medievală.
În anul 2013, când au fost realizate săpături arheologice pentru construcţia unui lumânărar, au fost descoperite 8 morminte. La sfârșitul anului 2015, au avut loc noi cercetări arheologice preventive, în timpul lucrărilor de consolidare-restaurare ale lăcașului de cult. Cercetările au pus în evidenţă existenţa unor structuri de zid asociate bisericilor anterioare: biserica 1 (1745), biserica 2 (cea construită în 1819) şi biserica 3 (cea actuală, cu refacerile din 1852 și 1930). Au mai fost descoperite structuri de zid asociate unor monumente funerare (două cripte) sau de locuire (zidurile unor foste locuinţe de secol XIX de pe actualele străzi Tonitza sau Franceză), 25 de morminte și materiale arheologice caracteristice secolelor XIX și XX.
În cadrul săpăturilor arheologice din curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, derulate în perioada aprilie-septembrie 2021, a fost identificată o parte a cimitirului bisericii Sf. Dumitru:
• 111 morminte,
• 31 de reînhumări asociate mormintelor
• alte 31 de reînhumări care nu au putut fi asociate unui mormânt;
• 3 structuri de zid (Z1-Z3)
• 20 de complexe diverse (intervenții moderne, gropi de var, zone menajere)
Inventarul funerar este specific perioadei. Au fost descoperite monede și podoabe de tipul inelelor, copci, bumbi, mărgele din sticlă și ace de păr. Au fost identificate și intervenții posterioare, din epoca modernă. De asemenea, au fost identificate două gropi de var (complexele nr. 3-4), care au suprapus nivelul superior al mormintelor.
Zidurile descoperite în urma cercetărilor arheologice din 2021 coincid cu traseele unora dintre zidurile identificate pe strada Tonitza, în urma cercetărilor din anii 2007-2008. Identificarea s-a putut face prin georeferențierea planurilor de săpătură executate la acea vreme de Arh. Virgil Apostol. Astfel, Zidul nr. 1 corespunde traseului zidurilor 46 și 47, iar Zidul nr. 2 corespunde zidului de incintă al bisericii, identificat pe planul cadastral de la 1895-1896, fiind, prin urmare, anterior acestei date.
Dr. Adelina-Elena Darie, conservator
Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie #MMB
Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.
5. Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului.
6. Cercetările arheologice pe Dealul Mihai Vodă (I)
În mijlocul oraşului, acolo unde firul poveştii începe încă din preistorie, exista un loc aparte, un loc pe care istoria recentă nu l-a menajat, dar pe care renumele său l-a facut nemuritor: un loc numit Dealul Mihai Vodă (cunoscut şi ca Dealul Arhivelor după mutarea în 1866 a Arhivelor Statului în clădirile din jurul bisericii Mihai Vodă).
În centru se afla Ansamblul Mihai Vodă, cu mânăstirea ctitorită de Mihai Viteazul între 1589-1591, înconjurată de clădirile ce adăposeau din 1866 Arhivele Statului.
Primele descoperiri arheologice au avut loc în timpul lucrărilor de restaurare a bisericii efectuate de arhitectul Emil Costescu între anii 1928- 1935, sub egida Comisiunii Monumentelor Istorice. Atunci au fost descoperite structuri de zid din etapa de edificare a lăcașului de cult, precum şi o serie de morminte, printre care se numără şi cel al lui Ioan, fiul lui Grigore Ghica Voevod, decedat în anul 1664.
Cele mai intense campanii de săpături arheologice au avut loc între anii 1953-1955, ce au avut drept scop identificarea urmelor de locuire din cele mai vechi timpuri până în acel moment. Pentru realizarea acestui obiectiv au fost deschise o serie de secțiuni şi sondaje în interiorul curții Arhivelor Statului și pe pantele dealului.
Primele urme de civilizație datează din paleolitic și constau din unelte din silex. Fragmentele de vase ceramice neolitice dovedesc o locuire timpurie pe acest teren, aflat în apropierea unei ape, o condiție esențială pentru așezarea unei comunități.
În curtea Arhivelor Statului au fost identificate numeroase materiale arheologice (fragmente de vase ceramice, așchii de silex, o statuetă zoomorfă) ce aparțin epocii bronzului timpuriu și anume culturii Glina.
Săpăturile arheologice au arătat că acestă zonă a fost intens locuită în cea de-a doua epocă a fierului. Astfel, au fost cercetate urme de vetre şi bordeie adâncite în pământ, realizate din pari și împletituri de nuiele sau trestii, acoperite cu lut și învelite cu stuf sau crengi. O descoperire importantă a fost scoaterea la lumină a unei vetre din lut ornamentată pe margini cu șănțulețe dispuse paralel iar la colțuri prezenta cercuri mici.
Au fost cercetate și numeroase gropi circulare (late la bază și înguste la gură), cu puțin material arheologic în umplutura lor, probabil folosite la păstrarea alimentelor. Ceramica descoperită în această așezare a fost modelată atât cu mâna cât și la roată. Formele întâlnite au fost borcanele, castroanele, cănile, vasele bitronconice (cele lucrate cu mâna) sau cupe deliene-produse local după modele de vase grecești, căni bitronconice, cupe cu sau fără picior (din categoria celor lucrate la roată).
Numeroase greutăți pentru plase au fost descoperite indicând importanţa pescuitului în cadrul acestei comunități geto-dacice, aflată în preajma unui curs de apă. Din nivelul de locuire dacică au fost recuperate şi câteva fragmente ceramice de factură romană târzie.
În timpul săpăturilor au fost descoperite şi un cuptor de olar din sec. VI-VII, precum şi mai multe vase borcan fragmentare din secolele IX-XI.
Majoritatea vestigilor şi materialelor arheologice decoperite provin însă din perioada secolelor XVI-XIX. Printre construcţiile din perioada de început a lăcaşului de cult identificate în timpul săpăturilor se numără fragmente din zidurile chiliilor, bazele unor contraforţi ai zidului exterior şi o pivniţă ce era situată sub latura de vest a clădirii Arhivelor Statului.
Printre monumentele datate în secolul al XVII-lea descoperite în urma săpăturilor arheologice, trebuie menționată o structură octogonală prevăzută, pe laturile ei, cu două platforme dreptunghiulare ce a slujit cel mai probabil ca temelie pentru un turn de observație.
Din aceeași perioadă datează şi un scoc de moară realizat din două ziduri paralele, amenajate în pantă, cu partea inferioară construită din bolovani de râu, legaţi cu mortar şi acoperite cu tencuială cenuşie. Apa adusă prin acest scoc era folosită pentru a pune în mișcare roata unei mori aflate pe malul drept al Dâmboviței. Traseul scocului a fost surprins pe o distanţă de 63 de metri indicând punctul unde atingea Dâmboviţa. Existența morilor aflate în proprietatea mânăstirii este atestată de o serie de documente din secolul XVII. Moara apare şi într-o stampă bazată pe un desen realizat de Luigi Mayer în 1794. Imaginea redă dealul Mihai Vodă având o pantă la poalele căreia curgea Dâmbovița, un pod peste râu şi la mică distanţă pe cele două maluri se afla câte o moară cu o roată.
Din secolul al XVIII-lea au fost descoperite mai multe construcții cu etaj, anexe, pavaje de cărămidă, podețe din lemn. Sunt de semnalat două pivniţe situate în partea nordică şi estică a dealului ce au avut rol de depozitare, cel mai probabil pentru vinurile obţinute din numeroasele podgorii din proprietatea mânăstirii.
Trebuie menţionată descoperirea unui podeţ din lemn, în care s-au putut observa patru etape de refacere distincte, ce făcea legătura între Dâmboviţa şi intrarea de pe latura sudică a mânăstirii.
Cercetările arheologice efectuate pe pantele dealului Mihai Vodă au scos la iveală și construcții folosite ca locuințe sau prăvălii, pavaje din bolovani de râu sau cărămizi datate în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Un text de dr. Camelia - Mirela Vintilă și dr. Raluca-Iuliana Moţei, arheologi în cadrul Biroului Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie #MMB
Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.
7. Cercetări arheologice preventive pe raza localității Stoenești, comuna Ariceștii Rahtivani (jud. Prahova)
Pentru a salva un monument funerar preistoric, în ultima parte a lunii martie și începutul lunii aprilie ale anului 2022, un colectiv format din Alin Frînculeasa, Octav Negrea și Claudia Dumitrescu din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a realizat cercetări arheologice preventive pe raza localității Stoenești, comuna Ariceștii Rahtivani (jud. Prahova). De ajutor a fost și participarea la cercetări și a colegei arheolog Ana Ilie din cadrul Complexului Muzeal Național „Curtea Domnească” din Târgoviște.
A fost excavat un tumul care datează de la începutul epocii bronzului (cca 3000-2500 î.Hr.). Tumulul, care este o movilă contruită din pământ, avea înălțimea de 1,2 m și diametrul de 35 m. În centrul acestuia, într-o groapă de formă dreptunghiulară care avea dimensiunile de 2×1,10 m și adâncimea de 0,65 m, fusese depus un individ adult de sex masculin. Atribuit comunităților umane Yamnaya, individul a fost înmormântat conform ritualului specific acelei epoci, respectiv așezat pe spate, cu picioarele îndoite de la genunchi, ridicate, ulterior căzute spre lateral spre sud. Brațele erau așezate pe bazin. În apropierea craniului fusese depus ocru roșu, iar sub defunct au fost descoperite urmele unei împletituri vegetale, pe care acesta fusese depus.
Acest tumul face parte dintr-o serie numeroasă (peste 350) de astfel de movile funerare care îmbogățesc și relevează prin amplitudine orizontul plat al Câmpiei Ploieștiului, dispuse în localitățile Ariceștii Rahtivani, Ploiești, Blejoi, Păulești, Băicoi, Stoenești, Nedelea, Târgșoru Vechi, Târgșoru Nou, Strejnicu, Florești, Călinești, Măgureni. Muzeul din Ploiești a cercetat în ultimii ani peste 30 de tumuli oferind o imagine credibilă asupra acestor comunități umane care au trăit aici acum mai bine de cinci milenii.
Instituția muzeală din Ploiești a dezvoltat o metodologie de cercetat astfel de monumente funerare, și în același timp a devenit depozitara celui mai important lot de artefacte descoperite în astfel de morminte pe teritoriul România. Piese precum ceramică, podoabe din argint, cupru, os, cochilii scoici, arme din bronz/cupru, piatră și silex, indică măiestria meșterilor, încărcătura simbolică, prezența unor elite locale sau transregionale. De asemenea, marchează contacte și interacțiune între populații aflate la mare distanță, din Caucaz (Rusia), traversând nordul Mării Negre (Ucraina), Dunărea de Jos (Moldova, România, Bulgaria, Serbia), până în Câmpia Maghiară (Ungaria).
Acest patrimoniu inestimabil a putut fi văzut în expozițiile temporare sau permanente ale instituției muzeale din Ploiești, dar și din țară sau străinătate.
Cercetător Științific gradul I,
dr. Alin Frînculeasa
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
8. Noi descoperiri arheologice la Romula (Reșca, jud. Olt)
În ultimele zile au fost descoperite noi complexe și artefacte arheologice în cursul cercetărilor de la Romula, demarate în cadrul proiectului de extindere a rețelei de apă. Așa cum era de așteptat, cele mai multe datează din epoca romană (ziduri, podea de locuință realizată din cocciopesto, gropi, vatră), însă au fost descoperite și câteva preistorice, aparținând culturii Vădastra. Vă invităm să urmăriți în continuare pagina Muzeului Județean Olt pentru a fi la curent cu noutățile arheologice din județ.
Florin Ciulavu - arheolog
New archeaological discoveries at Romula (Reșca, Olt county)
In last days, new archaeological complexes and artifacts have been discovered during the time of archeological researches at Romula, realized as part of a project to expand the water network. As expected, most of them date from the Roman period (walls, dwelling floor realized of cocciopesto, pits, hearth), but some prehistoric ones were also discovered, belonging to the Vădastra culture. We invited you to continue to follow the Facebook page of The Olt County Museum to be up to date with the archaeological news from the county.
Florin Ciulavu - archaeologist
Sursa informațiilor Muzeul Județean Olt.
9. Cercetările arheologice pe Dealul Mihai Vodă (II)
În afara structurilor din zidărie, a pavajelor şi podurilor de lemn, cercetările arheologice au scos la lumină o parte din cimitirul format în jurul bisericii Mihai Vodă ce a funcţionat din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea. Descoperirile din morminte se rezumă la accesorii vestimentare – nasturi din metal, copci, agrafe de păr. Dintre piesele de podoabă remarcăm inele, unele dintre ele având scris numele posesorului sau o pecete. Pe lângă aceste obiecte de podoabă, în morminte, au mai fost găsite monede din argint și bronz, depuse ritual.
Materialul numismatic a fost format atât din monede europene cât și otomane. Cea mai timpurie monedă descoperită aici este o piesă de ½ gros lituanian, din argint bătut în anul 1562 sub regele Poloniei Sigismund II August (1548-1572). Alte monede descoperite aici au fost bătute în secolele XVII-XIX pe teritoriul Poloniei, Austriei, Rusiei şi Imperiului Otoman.
Majoritatea înmormântărilor aparțin mirenilor din mahala, părere susţinută de inscripțiile în chirilică sau greacă de pe cruci. Cel mai vechi mormânt descoperit în cimitirul din jurul bisericii datează din anul 1672.
Cercetările arheologice din anii 1953-1955 au reuşit să aducă la lumină vestigii şi materiale arheologice ce se pot încadra cronologic din preistorie şi până în secolul XX, contribuind la cunoaşterea istoriei acestei zone centrale a Bucureştiului. La sfârşitul acestor campanii de săpături se credea că cercetările vor continua şi informaţiile obţinute pe teren vor putea fi completate. Din păcate, sistematizările din anii 80 au dus la dispariția întregului deal Mihai Vodă, singurele edificii salvate prin translatare fiind biserica şi turnul clopotniţă.
Ultimele informaţii referitoare la această zonă înaintea distrugerii au fost obţinute în anul 1985. În lunile mai-iunie Aristide Ştefănescu, arheolog din cadrul Muzeului de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti (în prezent Muzeul Municipiului Bucureşti), a fost trimis să supravegheze şantierul din zona Mihai Vodă şi să ridice eventualele materiale arheologice descoperite.
În acel moment, lucrările de demolare a clădirilor învecinate bisericii și de pregătire pentru mutarea lăcașului de cult erau avansate. În exteriorul bisericii, conform proiectului de translatare, s-a săpat cu excavatorul până la cota de 1 m față de nivelul de călcare fără a se identifica vestigii arheologice. Aristide Ștefănescu considera că acestea au fost îndepăratate în timpul lucrărilor de restaurare din anii 1928-1935 sau în momentul construirii Palatului Arhivelor. Descoperirile au fost izolate şi în mare parte deranjate de intervenţii ulterioare.
La 4,50 m nord față de zidul exterior al pronaosului a fost dezvelit mormântul lui Ion Rosetti decedat în anul 1840. Se păstra crucea din gresie și lespedea din marmură albă cu inscripția scrisă în limba greacă. Sicriul realizat din lemn îmbrăcat în plumb era așezat într-un cavou ce măsura la interior 1,90 m lungime pe 0,80 m lățime. În zona picioarelor a fost descoperită o cutie ce conținea oseminte umane provenind de la mai mulți indivizi, cel mai probabil înaintașii defunctului. La 2,70 m sud de zidul exterior al pronaosului au fost descoperite alte două morminte cu unul aparținând Eufrosinei Geanoglu decedată pe 29 februarie 1838 și altul preotului paroh Emanoil Păsculescu-Orlea înmormântat în 1968. La 1,10 m est față de absida altarului a fost identificat un mormânt de adult, ce avea o înălțime de cca. 1,60 m.
O reînhumare cuprinzând cel puțin doi indivizi a fost descoperită în curtea lăcașului de cult, după îndepărtarea pomilor. Lângă oseminte a fost găsită o cărămidă cu câteva slove chirilice incizate care au fost citite “toți” sau “tot neamul lor”.
În interiorul bisericii s-a constatat că situația stratigrafică a fost deranjată de lucrările de restaurare din anii 1928-1935. Sistemul de încălzire cu aer cald realizat sub pardoseală a distrus partial în pronaos și în zona de trecere dintre pronaos şi naos un zid și un număr de șase morminte cu criptă, zidite cu cărămizi și acoperite de bolți. Cel mai probabil în timpul lucrărilor de restaurare lespezile ce acopereau aceste morminte au fost îndepărtate, iar osemintele deranjate de lucrări au fost depuse în ceea cea a mai rămas din structurile de cărămizi.
După translatarea lăcaşului de cult şi a turnului clopotniţă a început evacuarea pământului din zonă prilej cu care au fost descoperite, între cotele de -1,00 şi 3,40 m faţă de nivelul de călcare, șase bordeie și trei gropi menajere. Ulterior, în profilele rezultate pentru amenajarea căii de rulare și a altor amenajări de șantier au mai fost observate șase gropi de bordeie dar și o groapă în care se aflau oseminte umane reînhumate. Atât tipurile de vase cât și decorul acestora permit datarea multor acestor complexe în epoca geto-dacică (sec. II a. Chr. – I p. Chr.), ce confirmă în mare parte datarea propusă de Gheorghe Cantacuzino în urma săpăturilor din anii 1953-1955.
Cercetările arheologice de pe Dealul Mihai Vodă au dus la descoperirea a numeroase urme de locuire şi materiale din preistorie şi până în secolul XX. În afara lăcaşului de cult ridicat de Mihai Viteazul au fost identificate fundaţiile şi parţial elevaţiile unor clădiri din zidărie sau lemn, diferite elemente de infrastructură şi o parte din cimitirul bisericii Mihai Vodă. Unele dintre acestea erau cunoscute din planurile cartografice, documente şi desene, altele nu, însă împreună completează imaginea pe care o avem despre această zonă. Descoperirile arheologice, deşi incomplete, rămân printre singurele dovezi ale existenţei acestui loc din inima Bucureştiului.
Un text de dr. Camelia - Mirela Vintilă și dr. Raluca-Iuliana Moţei
Arheologi în cadrul Biroului Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie #MMB
Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.
10. Săpături în situl arheologic de la Chișoda-Livezi
De Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Arheologice, Muzeul Național al Banatului prezintă rezultatele unui an de săpături în situl arheologic de la Chișoda-Livezi, realizate de colegii din Secția de Arheologie. 
Cercetarea (preventivă) a scos la iveală vestigii din trei perioade istorice: epoca modernă, mijlocul mileniului I p.Chr. și perioada de final a epocii neolitice. Cea mai spectaculoasă latură a cercetării a aparținut epocii neolitice. Prin această săpătură arheologică a fost investigată periferia așezării databile în intervalul cronologic 5000-4800 a.Chr. Printre structurile cercetate se numără nu mai puțin de șase șanțuri ce delimitau habitatul comunității în diferite etape ale evoluției ei, dar și locuințe, gropi menajere sau de extracție a lutului, puțuri și chiar morminte. Arheologii au scos la lumină pe lângă obiecte spectaculoase, numeroase informații cu privire la modul de organizare, îndeletnicirile de zi cu zi, dar și preocupările spirituale ale comunităților neolitice de pe teritoriul actual al Banatului.
#mnab #ziuamonumentelorsisiturilor
Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.
11. Cercetările arheologice preventive de la Mănăstirea Văratec (2021)
12. Schelete care au peste 800 de ani, descoperite pe șantierul Conacului Mocioni din Foeni
13. În curtea Colegiului Național HCC, s-a început cercetarea arheologică pentru construcția unui baze sportive Tip 2.
Sursa informațiilor Cosmin Szekely.
14. Povestea unui recipient londonez de la Biserica Sf. Dumitru-Poștă
În cadrul săpăturilor arheologice din curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, derulate în perioada aprilie-septembrie 2021, a fost identificat complexul nr. 10, care reprezintă o groapă de formă circulară, cu dimensiunile de 1,45×0,77 m. Umplutura gropii a fost compusă dintr-un sediment negricios, cu fragmente ceramice, de cărămizi, oase, urme de cărbune în compoziție.
Asociat complexului nr. 10 a fost identificat un recipient realizat din pastă de lut, netezit la interior și smălțuit la exterior, de culoare crem-maronie. La exterior, recipientul prezintă o inscripție: „Liquid.... /Wholesale Retail &. for Exportation/ No 14 St. Martins Lane”.
Conform bibliografiei (Millers 2021, p. 66), vasul reprezintă un recipient produs de Warren’s Blacking Factory. Warren’s Blacking provine din Londra, Marea Britanie și era cunoscută pentru producția de pastă neagră, care era folosită în secolul al XIX-lea, pentru curățarea și lustruirea încălțămintei, dar și lustruirea podelelor și pragurilor. Crema de lustruit era vândută sub formă lichidă în sticle sau sub formă de pastă, în vase. Primele recipiente au fost realizate de Jonathan Warren în 1795, în locația din 18 Great Suffolk Street.
Recipientul descoperit poate fi datat între 1800 și 1816, pe baza adresei fabricii Warren’s Blacking, la No. 14 St. Martin's Lane. Ulterior, în anul 1816, a fost mutată la adresa No. 30 St. Martin's Lane. Complexul 10 este suprapus de Z1, fapt ce a permis restrângerea datării acestuia.
Dr. Adelina-Elena Darie, conservator, Biroul de Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie #MMB
Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.
Articole mai vechi:
1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016
2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016
3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016
4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016
5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO
6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO
7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO
8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO
9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO
10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO
11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO
12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO
13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO
14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO
15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019
16. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2020 - VIDEO
17. Descoperiri arheologice din România - lunile Iulie - August 2020 - VIDEO
18. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea I
19. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea II
20. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea III
21. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2021 - VIDEO
22. Descoperiri arheologice din România - lunile Aprilie - Iunie 2021 - VIDEO
23. Descoperiri arheologice din România - lunile Iunie - August 2021 - VIDEO
24. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea I
25. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea II
26. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea I
27. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea II
28. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2021- Martie 2022 - VIDEO
Pe aceeași temă:
1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui
2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene
3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu