Exponatul săptămânii - Cămașă din Muscel (Argeș)
Portul din zona Muscel-Argeș este considerat printre cele mai frumoase din țară. Cămașa femeiască este fastuos brodată cu fir metalic auriu și argintiu, iar motivele decorative sunt repartizate pe zone întinse, care acoperă aproape întreaga suprafață a pieptului și a mânecilor.
Pentru calitățile artistice deosebite ale costumului de Muscel, Regina Maria l-a adoptat ca ținută de înaltă ceremonie națională, ceea ce a stimulat o producție însemnată de cămăși, marame și fote, vândute la târgurile din întreaga Muntenie.
Cămașa cu foile încrețite în jurul gâtului este confecționată din pânză de bumbac țesută în gospodărie. În zonele acoperite de fotă, foile cămășii sunt croite din pânză de proveniență industrială, iar la poalele cămășii este folosită tot pânză țesută în gospodărie.
Pe piept, de-a lungul mânecilor, la baza volanului și la poale prezintă un decor bogat de factură geometrică, realizat cu fir metalic auriu și bumbac policrom, în tehnica lănțișor, broderie în cruci și peste fire. Suplimentar, motivele decorative sunt punctate cu paiete metalice aurii.
Cămașa de Muscel este lucrată la jumătatea secolului al XX-lea, a fost achiziționată de Muzeul de Artă Populară Constanța în anul 2004 și face parte din colecția de port popular din zona Muscel-Argeș.
Pentru a admira portul popular din această zonă, vă invităm să vizitați expoziția temporară găzduită de Muzeul de Artă Populară Constanța, „Costumul popular din Argeș și Muscel”, cu piese din patrimoniul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii din Golești.
Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu