Ştiinţă pentru toţi: Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2024 - VIDEO

1. Muzeul de Istorie Turda, reprezentat prin arheologul Chiorean Paul, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, a efectuat în cursul lunii noiembrie noi cercetări de teren în teritoriul rural al anticului municipiu Potaissa.

Situl arheologic situat la limita comunelor Săndulești și Mihai Viteazu, lângă izvorul Văii Pordei, a fost identificat între anii 2023-2024. În urma prospecțiunilor geofizice, realizate de către colegii de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei au putut fi observate fundațiile de piatră ale unui edificiu cu dimensiuni de peste 200 mp, având o orientare N-S.
Pe latura vestică a unei secțiuni de diagnostic arheologic a fost identificat unul dintre zidurile fundației (zid sec, fără mortar) și podeaua de lut bătătorit din interiorul clădirii. Obiectele descoperite în diagnostic sunt reprezentate de ustensile specifice prelucrării pietrei (compas, dălți de diferite dimensiuni). În aceeași secțiune au fost identificate patru gropi de stâlp ale unor pereți care aparțineau unui edificiu anterior, din lemn, datând tot din epoca romană.
Locuirea romană din zonă este corelată cu exploatările de piatră, urmele vechilor cariere fiind observate pe laturile dealului din proximitate. Carierele romane de piatră din Săndulești, situate în apropierea clădirii recent descoperite în punctul denumit „Piatra Tăiată”, au fost observate și descrise pentru prima dată la finalul secolului al XIX-lea de către G. Téglás. Asigurarea necesarului materialului litic, atât pentru construcții, cât și pentru monumente, a fost un pas important care a permis dezvoltarea Potaissei în epoca romană.

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Turda.

2. 16 noiembrie - Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România.

#Apulum #unescoworldheritage

O privire de ansamblu asupra unuia dintre cele mai importante situri înscrise recent în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în cadrul bunului cultural serial Frontierele Imperiului Roman - Dacia. APULUM (cluster) cuprinde mai multe componente care reflectă aspectele și dimensiunile sale militare, politice și civile: Castrul legiunii a XIII-a Gemina, Palatul guvernatorilor romani și Domus I (casa romană de tip domus). Vestigiile vizibile și vizitabile aparțin castrului de legiune, aflat în interiorul fortificației bastionare de tip Vauban (sec. XVIII). Poarta de sud (porta principalis dextra) este parțial reconstituită în scopul valorificării sale istorice și turistice în cadrul Traseului celor Trei Fortificaţii. Alte porțiuni din incinta sudică a castrului s-au păstrat și sunt puse în valoare în zidul corpului sudic al Palatului Principilor Transilvaniei și în zidul Palatului Episcopal. Drumul care lega porțile castrului pe direcția N-S (Via principalis), descoperit în 2011, este în prezent conservat și restaurat. Amplasat în Piața Cetății, Spațiul Muzeal Principia este locul care păstrează in situ și valorifică pentru public o parte din clădirea comandamentului castrului. O parte a zidului vestic este pus în valoare în paramentul clădirii Museikon, iar în interiorul muzeului este conservat un segment al canalului deversor de pe această latură a castrului.
Palatul guvernatorilor (praetorium consularis) de la Apulum reprezenta sediul oficial al administrației. Fiind un monument unic în provincia Dacia și unul dintre puținele păstrate în Imperiul Roman, valorificarea lui arheologică și turistică este extrem de necesară. În aceeași situație se află și Domus I, casa de tip domus, cea mai mare reședință privată romană cercetată în mediul urban din Dacia.
Siturile romane de la Alba Iulia reprezintă cele mai importante vestigii arheologice ale fostei provincii romane Dacia, făcând parte din sistemul graniței romane de vest, situate pe drumul imperial care străbătea provincia de la sud la nord.

hartă interpretativă: Paul Marian Bujanita

imagine aeriană: Calin Suteu

Sursa informațiilor Anca Timofan.

3. Bolovanul providențial (2024) și o nouă structură de poartă. Nu-i pentru majoritatea generației de istorici medieviști moldoveni, ci pentru cei din următoarele două generații

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

4. Brățara de Aur expusă în premieră la Muzeul Național Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal în colaborare cu Artmark vă invită vineri 22 noiembrie 2024, ora 13.00 la prezentarea Brățării de Aur ce va fi expusă în cadrul Muzeului de Istorie Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal.

După toate probabilitățile, obiectul provine dintr-o descoperire întâmplătoare (?), fiind păstrat vreme de mai multe generații în familia lui Gheorghe Alexe, cel care recent l-a prezentat spre vânzare la licitație în cadrul Casei Artmark (#558/2024), de unde a fost achiziționat – la jumătatea lunii septembrie 2024 – de o persoană privată, care a dorit să își păstreze anonimatul.

Potrivit spuselor fostului deținător, brățara provine din localitatea Costești, județul Argeș, dintr-o colecție privată moștenită pe linie maternă timp de 6 generații; putem astfel bănui că obiectul a fost descoperit fortuit undeva la finalul secolului al XIX-lea sau începutul secolului XX. Conform relatărilor familiei, Neacșu R. Ilie și Neacșu Rada au lăsat obiectul moștenire fiicei lor Catrina Caterina, care, mai apoi, l-a lăsat fiicei sale Catrina Ioana, străbunica actualului deținător. Acest bun cultural a intrat în atenția specialiștilor în prima parte a anilor 2000 și a fost oferit spre achiziționare, în anul 2007, Muzeului Național de Istorie al României, care însă nu l-a cumpărat.
Actualul deținător, în chip generos, a oferit obiectul pentru expunere muzeală temporară, cea dintâi destinație de acest fel fiind Muzeul Național Brukenthal, mai precis Muzeul «Casa Altemberger» din cadrul acestuia.

Dimensiuni:
Brățară – Dmax = 90 mm; D capăt rulat = 6 mm; Ldesf = 265 mm; Gr = 2–2,5 mm (porțiunea cu secțiune circulară) / 3 mm (porțiunea torsadată); Greutate = 23,1 g;
Fragment al unui capăt de brățară – Ldesf = 31 mm; G = 2 mm; Greutate = 1,6 g;
* Greutate totală = 24,7 g (brățară + fragment)

Descriere:
Brățară cu capete deschise și corp din bară subțire cu secțiune patrulateră, cu decor torsadat (dispus aproape pe întreaga suprafață). Sistem de închidere de tip „ochi cu cârlig”. Pe corpul artefactului, în zona cu décor torsadat, în diverse porțiuni se observă urme de deteriorare superficială de la torsionare, anume fisuri fine, longitudinale pe torsade. Stare de conservare în general bună, cu excepția deteriorării (ruperea) unuia dintre capete. Un capăt rupt (cel cu cârlig), la mai mulți ani de la descoperire, de o nepoată a fostului deținător – Gheorghe Alexe, conform declarațiilor sale.
Potrivit domnei Dr. Corina Borș arheolog expert / cercetător științific III, datarea brățării este din a doua jumătate a mileniului II a.Chr., anume sfârșitul epocii bronzului / începutul epocii fierului (Bronz Târziu / Hallstatt timpuriu), eventual chiar mai timpuriu – Bronz mijlociu (?)Secolele XII/XI – X/IX a.Chr. (BzD / HaA), eventual mai timpuriu.
„Obiectul, fără a fi ilustrat, a devenit cunoscut în literatura de specialitate prin publicarea sa, în anul 2014, în Repertoriul Arheologic al județului Argeș. Anterior, în anul 2007, obiectul a fost prezentat (de fostul deținător) spre achiziționare Muzeului Național de Istorie a României. Achiziția nu a fost efectuată, la acea vreme, dată fiind diferența semnificativă între suma solicitată de deținător și evaluarea (preliminară) a comisiei de achiziții a muzeului de la acea vreme.

Acest artefact preistoric din metal prețios reprezintă o descoperire rară pentru zona geografică a Munteniei și perioada cronologică de referință, anume cea de la finalul mileniului II a.Chr. și începutul mileniului I a.Chr. În absența contextului cert de descoperire pentru această piesă de port, încadrarea sa mai precisă din punct de vedere cronologic și tipologic este dificil de realizat, fiind posibilă – în acest stadiu al cercetării – formularea a două ipoteze în ceea ce privește datarea sa. Considerând forma sa per ansamblu – anume decor și tipul de închidere / prindere – nu se poate afirma că sunt cunoscute analogii directe pentru teritoriul actual al României. Decorul său torsadat poate oferi unele indicii pentru încadrarea de ordin cronologic. Astfel, – ca o primă ipoteză – pot fi menționate o serie de similitudini relative cu exemplare (întregi sau fragmentare) – datând din perioada finală a epocii bronzului – din colecții mai vechi ale unor muzee din Transilvania (de exemplu Oradea – Muzeul Țării Crișurilor / nr. inv. 6363, cu loc de descoperire necunoscut sau Cluj – Muzeul Național al Transilvaniei / nr. inv. 81653, cu loc de descoperire) sau cele din componența tezaurului de la Hinova, datând de la începutul primei epoci a fierului (ansamblu păstrat în colecția „Tezaur Istoric” a Muzeului Național de Istorie a României / nr. inv. 150248 și 150251).

În concluzie, reconstituirea „istoriei” brățării de la Costești este abia la început, fiind necesare studii pluridisciplinare care pot să aducă noi indicii pentru încadrarea cronologică și tipologică a acestei piese de port. Astfel, este cu atât mai important faptul că obiectul – prin generozitatea actualului deținătorului privat – a intrat în circuitul muzeal și devine cunoscut deopotrivă publicului larg și specialiștilor” afirmă arheologul și cercetătorul Dr. Corina Borș.

Sursa informațiilor Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal.

5. Un tezaur monetar antic, descoperit la Mănăstirea Plumbuita din București, a fost localizat în cadrul Muzeului Vrancei din Focșani. Cele 35 de piese, din perioade diferite, au intrat în patrimoniul muzeului amintit în anul 1984, ca ”donație” din partea mănăstirii.