marți, 3 decembrie 2024

Punguță „kîse”(tătari)

 

Exponatul săptămânii - Punguță „kîse”(tătari)


Punguțele pentru păstrarea tutunului, banilor și ceasului sunt daruri tradiționale oferite mirelui și cavalerilor de onoare ai acestuia, de către mireasă, în cadrul ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni.
Aceste accesorii au fost lucrate în forme, tehnici și din materiale diferite: croșetate din bumbac sau brodate în relief pe satin și catifea, cu fir metalic, paiete și mătase policromă.
Punguțele de tutun prezentate („tutun kisesî”) sunt o categorie de piese mai rustice, croșetate din bumbac mercerizat, având un repertoriu motivistic divers: varianta florală a pomului vieții, reprezentarea păsărilor plasate pe ram și vița-de-vie cu ciorchini de struguri - simboluri ale vitalității, fertilității și bunei însoțiri a cuplului.
Delicatețea lucrului cu croșeta este sporită de realizarea cu acul a ciucurilor din dantelă.
Conform uzanțelor ceremonial, punguțele se ofereau separat sau fixate în mijlocul batistelor brodate, alcătuind categoria de daruri numite „kiselî șewre”.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu