luni, 5 octombrie 2026

STATUETĂ ANTROPOMORFĂ (FRAGMENT)

 

EXPONATUL LUNII OCTOMBRIE 2026
STATUETĂ ANTROPOMORFĂ (FRAGMENT)


În anul 2005, în așezarea de la Fulgeriș-„La 3 cireși”/Dealul Fulgeriș, com. Pâncești, jud. Bacău, a fost descoperită passim o statueta antropomorfă feminină, aflată în stare fragmentară, care face parte dintr-o categorie aparte a plasticii eneolitice prin prezența decorului mixt.


Statueta feminină a fost modelată în poziţie şezândă, din pastă fină, arsă oxidant, miezul fiind cenuşiu-închis. În compoziţia pastei au fost adăugate resturi de cereale tocate mărunt, rezultând mici perforaţii circulare. Este decorată cu incizii adânci, după care a fost pictată cu roşu-închis. Doar partea superioară a spatelui nu a fost incizată, ci doar pictată cu linii oblice de culoare roşu-închis. Decorul bustului e realizat dintr-o spirală şi două semiove. Piciorul e decorat cu linii orizontale, pe laterală prezentând patru cercuri concentrice (care întrerup şirurile de incizii orizontale). Prezintă o perforaţie foarte subţire amplasată în dreptul umărului. Dimensiuni: H = 5,2 cm, L = 8,5 cm, l = 2,9 cm.


Statueta antropomorfă feminină face parte din colecțiile Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău și are numărul de inventar 34.915. Restaurarea piesei a fost realizată de către restauratorii Iulia Voinescu și Petru Voinescu.


Artefactul face parte din bogatul patrimoniu descoperit în așezarea de la Fulgeriș-La 3 cireși/ Dealul Fulgeriș, com. Pâncești, așezare situată în Colinele Tutovei, în partea de sud-est a județului Bacău, pe partea stângă a Siretului, în nordul satului. Situl arheologic este cunoscut în urma cercetărilor de suprafață întreprinse în anii ’60 ai secolului XX efectuate de către arheologii Marilena Florescu și Viorel Căpitanu. Sondat în perioada anilor ’80 de către Viorel Căpitanu, în acest areal geografic se menționează descoperirea unei bogate stațiuni arheologice aparținând culturii Cucuteni.


Cercetările recente au fost realizate în perioada anilor 2003-2015, 2018 și 2021, fiind cercetată o suprafață de 813,5 mp, din totalul de aproximativ un hectar și jumătate pe care se întinde situl cucutenian de la Fulgeriș. Stratigrafia sitului aflat în acest punct se prezintă astfel: nivelul cel mai vechi este datat în perioada eneolitică, cultura Cucuteni, etapa A3; succedat de un nivel datat în epoca bronzului, cultura Monteoru; ultimul nivel de locuire fiind din perioada epocii geto-dacice, sec. I î.Hr.-I d.Hr.


Bibliografie: Lăcrămioara-Elena Istina, Situl arheologic de la Fulgeriş-„La 3 cireşi/ Dealul Fulgeriş, în Monumente istorice băcăuane, III, Oneşti, Editura Magic Print, 2015, 44 p.; Lăcrămioara-Elena Istina, Cercetări în situl cucutenian de la Fulgeriş, jud. Bacău (2003-2013), în vol.: Orbis Praehistoriae. Mircea Petrescu-Dîmboviţa – in memoriam (Ediderunt V. Spinei, N. Ursulescu, V. Cotiugă), Honoraria 11, Iaşi, p. 379-420; Lăcrămioara-Elena Istina, Așezarea cucuteniană de la Fulgeriș. Catalogul descoperirilor arheologice, Onești, Editura Magic Print, 2016, p.31.


Muzeograf Marina-Mihaela Bărbieru

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu