Ştiinţă pentru toţi: Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO

1. După povestea kosonilor, următorul mare capitol al jafului arheologic și al tezaurelor descoperite (și pierdute) din Munții Orăștiei îl reprezintă celebrele brățări dacice de aur.

Între 1999 și 2001, braconierii au descoperit la Sarmizegetusa Regia cel puțin 24 de brățări spiralice din aur masiv, ascunse în locuri considerate sacre de daci. Cele mai multe au fost scoase ilegal din țară și vândute pe piața neagră a antichităților.

Ani la rând, statul român a dus o adevărată cursă internațională pentru recuperarea lor. Până în prezent, 14 brățări au revenit în patrimoniul național, ultima fiind recuperată discret în octombrie 2024 și prezentată publicului abia în aprilie 2025.

Noua piesă este și cea mai impresionantă dintre cele recuperate până acum: cântărește 1.280 de grame și este realizată integral din aur. Capetele sale decorate cu motive zoomorfe amintesc de rafinamentul artei dacice și de puterea elitelor care au comandat asemenea obiecte.

Autoritățile au refuzat să dezvăluie țara din care a fost recuperată brățara și modul în care aceasta a revenit în România, invocând o anchetă încă în desfășurare. Nici numele persoanelor investigate nu au fost făcute publice.

În spatele recuperării brățărilor apare frecvent și numele lui Ilic Ljubisa, supranumit „Johnny Americanul”, considerat de anchetatori unul dintre liderii celebrului „Cartel sârb”, o rețea implicată în traficul internațional de artefacte dacice. Prin intermediul acestei rețele, mai multe brățări au ajuns în colecții private din Elveția și Statele Unite, înainte de a fi recuperate și repatriate.

Povestea brățărilor dacice este una a aurului, a lăcomiei și a unor anchete care continuă și astăzi. Dar este și dovada că multe dintre comorile pierdute ale României pot încă să se întoarcă acasă.

Sursa informațiilor Cătălin Delmo Stănculescu.

2. 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 – 𝐬𝐮𝐫𝐩𝐫𝐢𝐳𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐥𝐚 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢

Pregătirea terenului pentru cercetarea arheologică-trasare și decopertare.

Cercetare arheologică de epocă preistorică – Situl arheologic Micești - Cigașe.

Cercetare arheologică cu descoperiri de epocă romană – Așezare civilă romană – Castrul roman Apulum.

Cercetare arheologică cu descoperiri de epocă romană-groapă mare de lut - Castrul roman Apulum.

Evaluare intruzivă de teren la Vințu de Jos pentru stabilirea potențialului arheologic al zonei.

Cercetări arheologice la biserica de la Ampoița în vederea reabilitării lăcașului de cult-ruina unei clădiri din perioadă premodernă.

Cercetări arheologice la biserica de la Ampoița în vederea reabilitării lăcașului de cult-morminte din perioada medievală.

Morminte medievale-fotografie și desen tehnic arheologic – Alba Iulia.

Vatră preistorică-desen tehnic arheologic – Micești-Cigașe.

Profilul unui șant-aspect fotografic și desen arheologic.

Ulcior de epocă romană într-un context arheologic - Așezare civilă romană – Castrul roman Apulum.

Vas preistoric (bol) și greutate pentru fus folosit pentru torsul țesăturilor naturale (lână, cânepă) - Micești -Cigașe.

Fragmente ceramice de epocă romană-diverse vase (ulcioare, vase de depozitare, de gătit, capace) - Așezare civilă romană – Castrul roman Apulum.

Obiecte diverse de epocă romană-fragmente de la recipiente de sticlă, monede, ace de cusut din os, ac de cusut din bronz, piroane din fier, lamă de la un cuțit din fier, fragmente ceramice de la veselă „de lux” - Așezare civilă romană – Castrul roman Apulum.

Fragmente ale unor obiecte medievale (ceramică simplă, ceramică pictată și smălțuită. Fragment de placă de la sobă de teracotă decorată și spoită cu mică), resturi alimentare (oase de animale) și cute din piatră. – Vințu de Jos.

Alba Iulia și împrejurimile ei – un doboș de istorie, unde fiecare felie ascunde o poveste adevărată.
Astăzi este despre ei.

Despre colegii noștri din cadrul compartimentului de cercetare și documentare. Bine, în fiecare zi este și despre ei, dar astăzi avem ocazia să ne și lăudăm cu ei. Cu oamenii care, de aproape trei ani, caută răspunsuri acolo unde cei mai mulți dintre noi văd doar pământ. Despre cei care sapă, zi lumină, în marele doboș al istoriei, strat după strat.

Ce caută?

Informație!

Pentru că patrimoniul arheologic nu înseamnă doar obiecte vechi. Înseamnă context, memorie, povești și informații care ne ajută să înțelegem cine am fost și cum am ajuns aici.

Cu ocazia 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔, ne ridicăm pălăria în fața colegilor noștri și le mulțumim pentru tot ceea ce fac. Rar întâlnești oameni atât de pasionați, implicați și dedicați profesiei lor. Un domeniu care, fără dar și poate, i-a ales. Și a ales bine!
În ultimii doi ani, echipa noastră a desfășurat cercetări arheologice la Micești-Cigășe (Cartier Orizont), în zona Orașului de Jos, în zona extramuros a Cetății Alba Carolina, la Castelul Martinuzzi din Vințu de Jos și în cadrul proiectului de restaurare a Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Ampoița.

Multe dintre aceste intervenții au fost cercetări arheologice preventive, realizate înaintea unor investiții. Nu simple formalități și nici obstacole administrative, ci oportunități rare de a salva informații prețioase despre trecut înainte ca terenul să fie transformat de lucrările moderne.

Fiecare cercetare începe cu aceeași nerăbdare: Oare ce-avem noi aici?
Urmează delimitarea suprafeței de cercetare, decopertarea terenului și identificarea depunerilor istorice. Apoi începe adevărata muncă de detectiv: descoperirea și cercetarea atentă a fiecărei urme lăsate de oameni în trecut — ziduri, șanțuri, gropi, morminte sau alte structuri.

Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Totul este fotografiat, măsurat, desenat și documentat. Astăzi, pe lângă metodele clasice, arheologii folosesc ridicări topografice, fotogrammetrie și chiar modele 3D pentru a înregistra cât mai fidel fiecare descoperire.

Întregul proces se desfășoară sub coordonarea unui responsabil științific, cel care veghează ca fiecare etapă să fie parcursă cu rigoare profesională și respect față de patrimoniu. Misiunea lui nu este doar aceea de a coordona cercetarea, ci și de a se asigura că din fiecare sit este recuperată cantitatea maximă de informație istorică pe care acesta o poate oferi.

Totuși, săpătura este doar începutul.

Când cercetarea din teren se încheie, începe o nouă etapă. Ceramica, monedele, sticlăria, obiectele metalice și toate celelalte artefacte sunt spălate, restaurate, conservate, fotografiate, desenate și inventariate. Fiecare obiect primește o identitate și un loc în povestea mai mare a comunității din care a făcut parte.

Prin activitatea lor din teren, arheologii Palatului Principilor Transilvaniei contribuie direct la îmbogățirea patrimoniului instituției și, implicit, a patrimoniului local și național.

Datorită cercetărilor desfășurate în ultimii ani, colecțiile Palatului Principilor Transilvaniei s-au îmbogățit constant cu noi mărturii ale trecutului. Aceste artefacte provin din perioade istorice foarte diferite: din preistorie, epoca bronzului, prima epocă a fierului, perioada romană, evul mediu, dar și din epoci mai apropiate de noi, din vremea bunicilor și străbunicilor noștri.

Printre descoperiri se numără fragmente ceramice, vase, sticlărie, ace de cusut din os sau bronz, cahle de sobă, monede, elemente de feronerie și multe alte obiecte care completează, piesă cu piesă, marele puzzle al istoriei.

Poate că puțini dintre cei care vizitează un muzeu se gândesc câți oameni și câtă pregătire stau în spatele unui singur obiect expus. Arheologi, restauratori, conservatori și curatori — specialiști cu studii universitare, masterate și doctorate — lucrează împreună pentru ca trecutul să poată fi înțeles și transmis mai departe.

𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐮𝐥 este detectivul trecutului, nu detectoristul lui! Lucrează cu indiciile rămase în pământ și caută să înțeleagă povestea din spatele lor, pentru că valoarea unei descoperiri stă nu doar în obiectul găsit, ci mai ales în informația pe care acesta o păstrează.

𝐑𝐞𝐬𝐭𝐚𝐮𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 este medicul obiectului, cel care îi identifică „afecțiunile” și încearcă să le vindece.

𝐂𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 este gardianul patrimoniului, specialistul care îl protejează pentru generațiile viitoare.

𝐂𝐮𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 este cel care transformă toate aceste descoperiri într-o poveste accesibilă publicului.

Iar alături de ei se află și colegii din zona administrativă, economică și de management, fără de care cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului nu ar fi posibile.

Scopul comun? Să protejeze trecutul și să îl facă înțeles în prezent.
Iar pentru că astăzi este despre ei, credem că merită să îi numim și să le recunoaștem contribuția. În spatele fiecărei descoperiri, al fiecărui raport de cercetare și al fiecărui obiect care ajunge în patrimoniu se află oameni, competențe și ani de pregătire profesională.

Astăzi este despre ei.

Despre oamenii care știu că sub fiecare pas se ascunde o poveste. Uneori chiar o lume întreagă. Despre cei care au răbdarea să o caute, cunoștințele să o înțeleagă și pasiunea să o aducă la lumină.

Sursa informațiilor Palatul Principilor Transilvaniei.

3. 𝗭𝗶𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗔𝗿𝗵𝗲𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲𝗶

Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați în parteneriat cu Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, Tecuci, au realizat o cercetare arheologică preventivă, în perioada 11-26 mai 2026. Aceasta a vizat un tumul funerar (Movila Călugărița) de pe teritoriul administrativ al comunei Băleni, localizat pe partea stângă a DN 24D Galați – Bârlad.

Aproximativ jumătate din movilă a fost distrusă de amenajarea DN 24D, iar restul a fost supusă lucrărilor agricole repetate.

Colectivul de cercetare a fost format din conf. univ. dr. Mihaela Iacob, cercetător dr. Petre Colțeanu (Universitatea „Dunărea de Jos”) și muzeograf Paul Ciobotaru (Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”).
În cadrul cercetării arheologice s-a constatat că jumătatea de movilă care s-a păstrat a fost afectată de traseul unor cabluri de fibră optică, care taie movila de la nord la sud. Acestea nu au adus mari prejudicii tumulului ci doar au îngreunat cercetarea arheologică, deoarece nu cunoșteam traseul și adâncimea la care acestea au fost îngropate.

Cercetarea arheologică a dus la identificarea a patru morminte de înhumație, din care unul este dublu, orientarea acestora fiind EV și VE. Gropile mormintelor erau rectangulare, pereții și bazele drepte, iar mormântul dublu avea amenajată o camera de acces/vizitare, în colțul de SE al gropii. La unul dintre morminte craniul nu se afla în poziție anatomică, ci era depus, mai sus decât scheletul, în dreptul antebrațului mâinii stângi. Acest complex funerar a beneficiat și de un ritual funerar deosebit, reprezentat de arderi de butuci groși de lemn pe latura de NE a gropii. Doar unul dintre morminte a avut ca inventar o bucată de silex ce prezenta urme de debitare, iar ritualurile funerare întâlnite în morminte au presupus prezența unor bârne de lemn, a hidroxidului de calciu, presărarea de ocru pe defunct și fundul gropii, precum și prezența rogojinii pe baza gropii.

Toate aceste caracteristici, coroborate cu faptul că defuncții se aflau în poziție întinsă pe spate, brațele de-a lungul corpului și picioarele ridicate din genunchi (care, ulterior, au căzut pe una din părți), atestă apartenența acestora la cultura Yamnaya. Ridicarea unui tumul deasupra mormintelor este ritualul respectat cu regularitate de purtătorii acestei culturi.

Urmează ca cele cinci schelete să fie analizate antropologic la Institutul de Antropologie București „Francisc I. Rainer”, de către cercetător științific I dr. Andrei Soficaru și cercetător științific II dr. Mihai Constantinescu, iar cărbunele (rezultat din arderea butucilor de lemn de la M4) va fi analizat de către drd. Mihaela Cristina Iacob.

Cultura Yamnaya a dominat, în perioada timpurie a epocii bronzului, o bună parte din zona de nord a Mării Negre, de unde s-a extins apoi spre vest, cuprinzând estul României, Transilvania, sudul României și o parte din Câmpia Panonică. O caracteristică a acestor morminte o constituie prezența ocrului, care este un mineral de culoare roșie-cărămizie, ce era presărat peste defunct, în momentul înhumării.

Cultura Yamnaya a fost a înflorit în epoca bronzului timpuriu (aproximativ între 3300 și 2600 a. Chr.) în stepele din zona actualei Europe de Est și Asiei Centrale (în special sudul Rusiei, Ucraina și vestul Kazahstanului).

Cultura Yamnaya, formată în principal din păstori nomazi, crescători de vite, oi și cai, a fost printre primele populații care au domesticit și folosit calul pe scară largă. Ei foloseau care cu roți (o inovație importantă pentru mobilitate).

Această cultură arheologică este considerată extrem de importantă deoarece este asociată cu răspândirea limbilor indo-europene în Europa, contribuind genetic la multe populații europene moderne și influențând alte culturi ulterioare din Europa, inclusiv cele din epoca bronzului.

#arheologie #tecuci

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, Tecuci.

4. Peste 100 de kilograme de aur dacic provin din braconaj arheologic!

Începând din anii ’90 și până în prezent, în zona Sarmizegetusei Regia, potrivit informărilor oficiale, braconierii au descoperit peste 40 de tezaure antice prețioase în perimetrul cetăților dacice.

„Un calcul simplu al greutăţii tezaurelor din aur şi argint ne oferă cifre impresionante. Astfel, greutatea celor 13 brăţări plurispiralice recuperate este de 12,726 kilograme (n.r. la acestea se adaugă și a 14-a brățară, de 1,2 kilograme); tezaurul de la Fagii lui Bodea, care a ajuns la aproape 4.000 de piese – 34 kilograme; tezaurul de 3.600 monede Lysimach de pe Şesu Căprăreţei – 30,6 kilograme; tezaurul din Dealu Muncelului, sustras în anul 2007 – 10,2 kilograme. Un total ne oferă 87,5 kilograme, dacă mai adăugăm 10 kilograme, o medie a celor 11 brăţări nerecuperate, raportată la greutatea celor 13 recuperate, ajungem la 97,5 kilograme aur (!)”, arată Claudiu Purdea, în lucrarea "De la căutarea comorilor la braconaj arheologic în Munţii Şureanu. Un istoric al descoperirilor de tezaure."

În privința argintului, tezaurul de drahme Koson și Koson-Droueis, descoperit în anul 2004, precum și tezaurele de monede romane republicane și imperiale depășesc 40 de kilograme, fiind și ele descoperite în urma unor acte de braconaj. Nu se poate estima însă câte comori descoperite în urma activităților de braconaj din ultimele decenii au rămas tăinuite.

În ultimii ani, tot mai mulți români s-au dotat cu detectoare de metale, pe care le folosesc la căutarea comorilor. Mulți dintre ei au făcut publice descoperirile realizate cu ajutorul acestora. Una dintre cele mai recente, anunțată în decembrie 2025, a fost descoperirea a patru brățări din aur, cu o vechime de aproximativ 3.300 de ani, care au fost predate Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu.

În 2023, alte brățări dacice din aur, cu o greutate de 130 de grame, au fost descoperite în comuna Prigoria, fiind și ele predate Muzeului din Gorj.

Deși predarea tezaurelor descoperite este apreciată și recompensată de autorități, locul descoperirii vestigiilor stârnește adesea controverse, unii detectoriști fiind bănuiți că nu oferă explicații reale cu privire la locurile unde caută artefacte. Siturile arheologice au continuat să fie scormonite în căutarea tezaurelor, chiar dacă autorii detecțiilor ilegale au fost identificați rar.

Sursa informațiilor Cătălin Delmo Stănculescu.

5. 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞, 𝐩𝐫𝐚𝐟, 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐢𝐥 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐟𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞 𝐚𝐥𝐛-𝐧𝐞𝐠𝐫𝐮: 𝐂. 𝐒. 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚̆𝐞𝐬𝐜𝐮-𝐏𝐥𝐨𝐩𝐬̦𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐁𝐢𝐭𝐢𝐫𝐢, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐁𝐮𝐠𝐢𝐮𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐬̦𝐢 𝐒𝐮𝐧𝐠𝐢𝐫

Din 𝐂𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐅𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐢 𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐞𝐢, vă propunem, cu prilejul 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐢 (𝟏𝟐–𝟏𝟒 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔), o privire asupra arheologiei nu doar prin obiectele descoperite, ci și prin oamenii care au făcut posibilă cercetarea lor. Deschidem, astfel, un mic album cu aer de arhivă: șapte fotografii care ne duc înapoi în anii ’60, pe două șantiere importante pentru istoria cercetării paleoliticului – 𝐁𝐮𝐠𝐢𝐮𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐢 – 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐫𝐚̆𝐮𝐧𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮 𝐬̦𝐢 𝐒𝐮𝐧𝐠𝐢𝐫 (𝐔𝐑𝐒𝐒).

Acest mini-album foto reunește două momente semnificative pentru istoria cercetării paleoliticului românesc: vizita arheologului sovietic 𝐏𝐚𝐯𝐞𝐥 𝐁𝐨𝐫𝐢𝐬𝐤𝐨𝐯𝐬𝐤𝐢 la Bugiulești – Valea lui Grăunceanu, din 𝟕 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟔𝟐, și vizita efectuată în anul 𝟏𝟗𝟔𝟑 de 𝐂. 𝐒. 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚̆𝐞𝐬𝐜𝐮-𝐏𝐥𝐨𝐩𝐬̦𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐁𝐢𝐭𝐢𝐫𝐢 pe șantierul arheologic de la Sungir (URSS).

Primele patru fotografii au fost realizate la 𝐁𝐮𝐠𝐢𝐮𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐢 – 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐫𝐚̆𝐮𝐧𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮, sit emblematic pentru cercetările lui 𝐂. 𝐒. 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚̆𝐞𝐬𝐜𝐮-𝐏𝐥𝐨𝐩𝐬̦𝐨𝐫 asupra începuturilor preistoriei în Oltenia. Ele surprind vizita cercetătorului sovietic 𝐏𝐚𝐯𝐞𝐥 𝐁𝐨𝐫𝐢𝐬𝐤𝐨𝐯𝐬𝐤𝐢, specialist în paleolitic, ghidat de C. S. Nicolăescu-Plopșor și Maria Bitiri într-un loc care avea să rămână legat de marile discuții privind vechimea prezenței și activității umane în Europa.

Următoarele trei imagini ne poartă la 𝐒𝐮𝐧𝐠𝐢𝐫, în anul 𝟏𝟗𝟔𝟑, unul dintre marile șantiere paleolitice ale Europei de Est. Aici îi regăsim pe 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐒. 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚̆𝐞𝐬𝐜𝐮-𝐏𝐥𝐨𝐩𝐬̦𝐨𝐫 și 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐁𝐢𝐭𝐢𝐫𝐢 vizitând șantierul și discutând cu reprezentanți ai arheologiei sovietice. În 𝐟𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐧𝐫. 𝟕 apare și 𝐎𝐭𝐭𝐨 𝐍. 𝐁𝐚𝐝𝐞𝐫, conducătorul săpăturilor de la Sungir și una dintre figurile importante ale studiilor asupra paleoliticului din spațiul est-european.

Dar postarea aceasta nu este doar despre locuri. Este, mai ales, despre oameni.

Este despre 𝐂. 𝐒. 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚̆𝐞𝐬𝐜𝐮-𝐏𝐥𝐨𝐩𝐬̦𝐨𝐫, legat indisolubil de Oltenia și de Muzeul Olteniei, cel care a deschis direcții de cercetare care continuă să provoace interes și astăzi. Și este despre 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐁𝐢𝐭𝐢𝐫𝐢 una dintre figurile importante ale cercetării paleoliticului din România, participantă activă la istoria unei discipline aflate, în acea perioadă, în plină consolidare.

Și mai este despre fotografie.

Pentru că imaginile acestea nu păstrează doar chipuri. Păstrează momente. Păstrează felul în care se discuta o descoperire, cum se privea un profil stratigrafic, cum se construia cunoașterea înainte să ajungă în cărți, articole și muzee.

Astăzi, de 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐢, când privim aceste fotografii, vedem mai mult decât trecutul. Vedem memoria unei meserii. Vedem arheologia în forma ei directă, umană, vie.

𝐅𝐨𝐭𝐨 𝟏-𝟒: C. S. Nicolăescu-Plopșor, Maria Bitiri și Pavel Boriskovski în vizită pe șantierul arheologic Bugiulești – Valea lui Grăunceanu, 7 octombrie 1962.

𝐅𝐨𝐭𝐨 𝟓-𝟕: C. S. Nicolăescu-Plopșor și Maria Bitiri, alături de Otto N. Bader, în vizită pe șantierul arheologic Sungir, URSS, 1963.

𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: 𝐝𝐫. 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐚̂𝐬𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮, muzeograf, Secția de Istorie-Arheologie

Muzeul Olteniei

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

6. Cahlă inedită din Cluj, descoperită în anul 1886, ajunsă la Tg. Mureș. Scenă de vânătoare, sec. XVI

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

7. „Preistoria de la porțile de sud-est ale Bucureștiului”: Continuarea cercetărilor arheologice în situl Glina-Bălăceanca

265. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea VI

Pe aceeași temă:

1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui

2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene

3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea

Ştiinţă pentru toţi

miercuri, 17 iunie 2026

Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2026 - VIDEO - Partea VII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Arhivă blog

Flag Counter

Translate

Etichete