joi, 18 iunie 2026

Ostracodele reprezintă o clasă de crustacee acvatice minuscule

 

Ostracodele reprezintă o clasă de crustacee acvatice minuscule, majoritatea având corpul de doar 1 mm lungime, dar unele specii marine pot ajunge la 3 cm. La cele mai multe specii, corpul este aplatizat și protejat de o carapace alcătuită din două valve. Valvele sunt formate din chitină și carbonat de calciu și sunt unite printr-o „balama” în partea dorsală a corpului. Ostracodele sunt cele mai comune fosile dintre artropode, cele mai vechi fosile datând din Ordovician, acum mai bine de 400 milioane de ani. 


Datorită dimensiunilor mici și dificultăților de determinare a acestora, de multe ori ostracodele sunt trecute cu vederea, chiar dacă ele pot juca un rol important în rețelele trofice ale ecosistemelor. Aceste ecosisteme pot fi constituite din bazine acvifere, ape subterane sau de suprafață. Un astfel de ecosistem este reprezentat și de apele sulfuroase ale peșterii „Suflarea Balaurului” din canionul Langarica, aflat în sudul Albaniei. 


Un studiu efectuat de o echipă de cercetători italieni și români, dintre care fac parte și colegii noștri de la muzeu, dr. Rozalia Motoc și dr. Andrei Ștefan, descrie o specie nouă de ostracod din acea peșteră, folosind metode de morfologie, microscopie electronică și genetică. Specia nou-descrisă a fost denumită Pseudocandona sulphurella, iar datele genetice indică o apropiere de alte specii ale genului Pseudocandona, inclusiv Pseudocandona movilaensis, o specie endemică, găsită doar în apele sulfuroase ale peșterii Movile, de lângă Mangalia. 


Studiul poate fi citit în întregime aici: https://subtbiol.pensoft.net/article/188589/

 
#muzeulantipa #ostracod #crustacee

 

Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu