Bilet ipotecar cu valoarea de 500 Lei (specimen), 1877

 

Bilet ipotecar cu valoarea de 500 Lei (specimen), 1877

Documentați încă din China dinastiei Ming (1368-1644), inventarea banilor din hârtie poate fi legată de nevoia de a ușura circulația monetară. Însă, spre deosebire de monede, care sunt bani cu valoare garantată în virtutea metalului din care erau făcute, banii de hârtie nu au o valoare intrinsecă și trebuiau garantați prin depozite de metal prețios sau alte asigurări care să le acopere valoarea.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea biletele de bancă au cunoscut o răspândire în creștere la nivel european, ajungând să circule și pe teritoriul actual al României, cele austriece și pașoptiste maghiare, mai ales în Transilvania, Banat și Bucovina, iar cele rusești în Moldova, Țara Românească și Basarabia.

După Revoluția de la 1848 au existat în Moldova proiecte privind emisiuni locale de bilete la purtător, care din cauza contextului politic (Războiul Crimeei, detronarea lui Grigore Alexandru Ghica) nu au fost duse până la capăt, la fel și în Principatele Unite în perioada 1861-1866. Din 1867 până în 1876, în România s-a bătut monedă din bronz, de 1, 2, 5 și 10 bani, din argint (50 bani, 1 și 2 lei) și o cantitate infimă de monede din aur cu nominalul de 20 lei, însă în primăvara anului 1877 țara se afla într-o situație financiară nu tocmai fericită, din cauza bugetului care timp de zece fusese constant deficitar.

În Balcani, creștinii se războiau cu otomanii, iar armata Imperiului Rus – cu care România avea semnată o convenție militară – trecea spre sudul Dunării, ducând la instalarea de facto a stării de război între România și Poartă, iar războiul care se întrezărea aducea cheltuieli uriașe pentru firavele finanțe ale țării.

În acest context, în vederea acoperirii nevoilor financiare urgente, Guvernul Brătianu a adus în atenția corpurilor legiuitoare un proiect privind emisiunea de hârtie-monedă, destul de asemănător cu un proiect respins de Adunarea Constituantă în 1866. După un prim vot indecis, legea nr. 1368 privind emiterea de bilete ipotecare a fost promulgată pe 22 iunie 1877.

Legea prevedea emiterea unor cupiuri de 5, 10, 20, 50, 100 și 500 lei, cu o valoare totală de 30 milioane lei, fabricarea acestora fiind făcută în condiții similare cu cea a biletelor de bancă, sub controlul Ministerului de Finanțe, fiind garantate prin proprietăți rurale ale statului, evaluate la o valoare dublă.

Fabricarea bancnotelor urma să se facă la Banca Franței, instituție cu experiență și reputație în domeniu, de fabricarea hârtiei, desen și gravură urmând să se ocupe artiști și furnizori agreați de aceasta. Astfel, de grafica biletelor s-au ocupat Alfred-Henri Bramtot (1852-1894) și Georges Charles Duval (1851-1916), iar clișeele tipografice au fost realizate de Paul Dujardin (1843-1913).

De remarcat faptul că graficienii au avut la bază modele inspirate din viața rurală desenate de pictorul Nicolae Grigorescu (1837-1909) – renumit și pentru tablourile cu tematica Războiului de Independență – acestea rămânând iconografia de bază pentru majoritatea bancnotelor românești, până în 1947.

După o serie de studii, rapoarte și discuții, s-a stabilit ca toate bancnotele să poarte data de 12 iunie 1877 (data publicării legii în Monitorul Oficial) și să aibă ca filigran profilul împăratului Traian, iar în plus, pentru bancnotele de 100 și 500 de lei, fiind adoptat un al doilea filigran cu profilul unei femei ce simboliza România. 

Din cauza întârzierilor legate de procesele de creație, contractare, producție și transport, introducerea biletelor ipotecare a fost mult întârziată, ajungându-se ca în final această emisiune să nu își atingă scopul pentru care a fost lansată, adică acoperirea nevoilor imediate ale României (deficitul bugetar și finanțarea Războiului de Independență), astfel că abia între iunie 1878 și octombrie 1879 au fost puse în circulație aceste bancnote.

În afara celor aflate în circulație a fost tipărită o rezervă pentru înlocuirea biletelor uzate, dar și un număr restrâns de specimene (care aveau seriile înlocuite cu zerouri) pentru instruirea casierilor și a altor mânuitori de bani publici.

În anul 1880 a fost înființată Banca Națională a României, care până la imprimarea și punerea în circulație a unor bancnote proprii, a folosit în continuare biletele ipotecare pe care a fost aplicată o ștampilă cu titulatura băncii și care acoperea denumirea de bilet ipotecar, data fiind prin supratipar cu cea nouă – 9 septembrie 1880. Deși au fost masiv retrase după introducerea pe piață a bancnotelor emise de Banca Națională, biletele ipotecare au fost scoase definitiv din circulație în anul 1889.

Date tehnice:
Colecție: MNIR, nr. inv. 31065
Datare: 1877
Tehnică: Imprimare
Material: Hârtie
Dimensiune: 214x141 mm

O bancnotă asemănătoare poate fi admirată vizitând expoziția temporară „Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României”.

#MNIR

 

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.