sâmbătă, 27 iunie 2026

𝐂â𝐧𝐝 𝐜𝐥ă𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐬𝐜: 𝐜𝐮𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐢𝐟𝐫ă𝐦 𝐥𝐢𝐦𝐛𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐚𝐫𝐡𝐢𝐭𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢

 

​În cadrul proiectului „𝐏𝐢𝐞𝐭𝐫𝐞. 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐞𝐢𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐑𝐞𝐯𝐢𝐭𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐜𝐥ă𝐝𝐢𝐫𝐢 𝐦𝐨𝐧𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭”, vă invităm miercuri, 1 iulie 2026, la o activitate educativă dedicată descifrării limbajului clasic al arhitecturii.
​
Vom descoperi împreună că o clădire monument nu este doar un ansamblu de ziduri, ferestre și elemente decorative. Fiecare detaliu, fiecare ornament și fiecare simbol poartă un înțeles și spune o poveste. Arhitectura are propriul său limbaj, pe care îl vom înțelege alături de dr. arh. Nicholas Cantoni, specialist atestat de Ministerul Culturii în restaurarea monumentelor istorice.
​
Cum recunoaștem simbolurile ascunse în decorul unei clădiri? Ce ne transmit ornamentele, proporțiile și elementele arhitecturale? Cum putem „citi” și înțelege povestea unui monument istoric?
​
Vă invităm să privim împreună patrimoniul construit cu alți ochi și să descoperim că, uneori, clădirile au multe de spus celor care știu să le asculte și să le „citească”.
Miercuri, 1 iulie 2026, ora 10,00
Muzeul de Istorie și Arheologie, P-ța Libertății, nr. 16
Activitatea se adresează atât elevilor, cât și adulților interesați de istorie, patrimoniu și arhitectură. Participarea este gratuită.


Activitatea face parte din proiectul „Pietre. Condeie. Istorie. Revitalizarea unei clădiri monument”, co-finanțat de Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice – Sesiunea I/2025, în cadrul Subprogramului „Punere în valoare – interpretare și prezentare – monumente istorice de importanță națională”.

 

Sursa informațiilor Muzeul Maramureşan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu