luni, 13 iulie 2026

13 iulie - Ziua Internațională a Rocilor!

 









13 iulie - Ziua Internațională a Rocilor!


Este o zi dedicată geologiei și importanței pe care pietrele și mineralele o au în istoria și evoluția oamenilor.


Te-ai gândit vreodată că pietrele de sub picioarele noastre ascund, de fapt, istoria planetei? Rocile, acele asocieri naturale de minerale care, deși par nemișcate, au o poveste foarte interesantă. Ele nu sunt doar bucăți inerte de materie, ci sunt „arhiva” Terrei. Unele s-au născut din lava fierbinte a vulcanilor (rocile magmatice), altele s-au așezat strat cu strat pe fundul mărilor străvechi (rocile sedimentare), iar o parte s-au transformat complet sub presiuni uriașe, adânc în pământ (rocile metamorfice).


Rocile sunt esențiale pentru oameni:


• sunt resurse vitale: de la uneltele din Epoca de Piatră și până la smartphone-urile moderne sau clădirile în care locuim, totul se bazează pe resursele oferite de roci și minerale.


• sunt și arhitecții naturii: ele sculptează relieful spectaculos pe care îl admirăm în vacanțe - de la cheile săpate în calcar, până la vârfurile de granit.


Vrei să le descoperi secretele și să vezi eșantioane spectaculoase din colecția noastră? Te așteptăm la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu!


Text: Nicolae Trif, muzeograf, Muzeul de Istorie Naturală Sibiu
Fotografii din colecția Muzeului de Istorie Naturală 


#ziuarocilor #istorienaturală #geologie #sibiu

  #muzeuldeistorienaturala

 

Sursa informațiilor Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu