𝗕𝗶𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗰𝗼𝘀𝘁𝘂𝗺 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿: „𝗺-𝗮𝗺 𝗻ă𝘀𝗰𝘂𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗺â𝗶𝗻𝗶𝗹𝗲 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶”

 

𝗕𝗶𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗰𝗼𝘀𝘁𝘂𝗺 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿: „𝗺-𝗮𝗺 𝗻ă𝘀𝗰𝘂𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗺â𝗶𝗻𝗶𝗹𝗲 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶”

Destinul unei #piese de patrimoniu, de la originea sa în gospodăria țărănească până la locul pe care îl ocupă astăzi în colecțiile 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮 oferă publicului șansa de a descoperi istoria nevăzută din spatele fiecărui costum tradițional.

 
Astăzi, fiecare #costum popular expus în muzeu continuă să comunice, povestind despre #creativitatea femeilor din satul oltenesc, despre #identitatea unei comunități, despre #memoria unei familii și despre #continuitatea tradițiilor. Dincolo de frumusețea sa, costumul popular devine și o carte istorică menită să descifreze vizitatorilor rosturi, ritmuri și trăiri ale unor generații a căror biografie a rămas materializată în pânză, fir și culoare. Nu este doar povestea unui obiect lucrat la război ori cusut cu mâna femeilor care cunoșteau coduri ale trecutului, ci este istoria unor oameni, a unei comunități și a unor tradiții transmise din generație în generație. Fiecare fir tors, cusăturile și motivele așternute pe pânza țesută reprezintă rezultatul unor cunoștințe, credințe, experiențe acumulate de-a lungul timpului. 

𝗕𝗶𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗮 𝗰𝗼𝘀𝘁𝘂𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 î𝗻𝗰𝗲𝗽𝗲 𝗰𝘂 𝗺𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮 𝗽𝗿𝗶𝗺ă -în satele din #Dolj, femeile cultivau 𝘤â𝘯𝘦𝘱𝘢, 𝘪𝘯𝘶𝘭 ș𝘪 𝘣𝘶𝘮𝘣𝘢𝘤𝘶𝘭 acum o sută de ani. După recoltare, urmau #topirea fibrelor vegetale într-o groapă umplută cu apă, în baltă, în lac, în ape curgătoare, #melițarea, #pieptănarea, #toarcerea, #depănarea, #urzirea (pe gard, pe peretele casei, pe urzoi), #năvădirea, #țeserea, în două ițe, în patru ițe, în mai multe ițe, născându-se astfel materialele suport pe care se construia întreaga identitate vizuală a costumului. 

Urma procesul creator, croiul era conceput astfel încât să valorifice aproape integral materialul, fără risipă, iar decorul era realizat prin tehnici tradiționale de broderie și țesere. Alegerea motivelor ornamentale nu era întâmplătoare, simbolurile geometrice, vegetale, cosmice sau avimorfe exprimau valori precum fertilitatea, protecția, prosperitatea, continuitatea familiei și apartenența la comunitate.
Costumul își începea adevărata existență în momentul în care era purtat. El însoțea omul în toate etapele importante ale vieții: la botez, la sărbători, la hora satului, la logodnă, la nuntă, la marile sărbători religioase și chiar în ritualurile funerare. În funcție de vârstă, statut social, stare civilă, anotimp, aceeași persoană deținea mai multe variante de costum, fiecare cu propriul rol ceremonial sau cotidian. 

Ne oprim, aleatoriu, asupra unuia dintre costumele expuse la 𝗖𝗮𝘀𝗮 𝗕ă𝗻𝗶𝗲𝗶 și facem o probă de imaginație, văzând, prin perspectiva costumului expus, o femeie care se pregătea, în urmă cu un secol, pentru a lua parte la celebrarea #nunții unei alte fete din satul său doljean. 

Vorbim despre un 𝗰𝗼𝘀𝘁𝘂𝗺 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗲𝘀𝗰 𝗱𝗲 𝘀ă𝗿𝗯ă𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗼𝗿𝘁𝗲𝗴𝗶𝘂𝗹 𝗻𝘂𝗽ț𝗶𝗮𝗹. #Cămașa - provine din Fondul Naționalizări și a intrat în patrimoniul etnografic în anul 1952. Lucrată în anii de sfârșit ai secolului al XIX-lea, pânza este țesută des, este o pânză de casă cu textură groasă, având decor geometrizat maro, muștar și lila, încreț cu mătase vegetală albă. Înainte de fi devenit cămașă, firul de bumbac a fost țesut la războiul orizontal, pânza de casă obținută a fost croită și brodată manual, cu broderii discrete la altiță și pe piept, semn al eleganței și al priceperii creatoarei. 

Piesa care atrage privirea este #vâlnicul, intrat în patrimoniu, în 1970, piesă țesută din lână pe urzeală din bumbac, mai bine cu un secol în urmă, în satul Piria, comuna Argetoaia. Registrele verticale cu motive geometrice și florale policrome realizate prin alesături în război, cromatica și simbolistica moștenite de la generațiile dinainte, alesăturile florale geometrizate exprimă deopotrivă gustul artistic și identitatea comunității. 

#Marama fină, purtată pe cap, adaugă noblețe și exprimă statutul femeii. 

Astăzi, costumul nu mai „iese” nici la horă și nici la biserică, trăiește în muzeu, unde continuă să spună povestea femeii care l-a purtat și a lumii din care provine și este dovada că frumusețea portului popular de la noi nu este doar stimul vizual și estetic, ci și o secvență de memorie și de identitate. Astăzi, fiecare costum popular expus într-un muzeu continuă să comunice, el vorbește despre creativitatea femeilor din satul românesc, despre identitatea unei comunități, despre memoria unei familii și despre continuitatea tradițiilor. Atâta timp cât costumul popular va fi cunoscut și cercetat, alături de altele care alcătuiesc patrimoniul nostru muzeal, povestea sa nu se va sfârși niciodată.

𝗧𝗲𝘅𝘁 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗗𝗿. 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗗𝗲𝗰𝗮, 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶

Informații din Registrul general de inventar al patrimoniului, Secția de Etnografie - Muzeul Olteniei

 
Credit foto: Muzeul Olteniei

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.