𝐙𝐞𝐬𝐭𝐫𝐞𝐚 – 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐚𝐥 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐢 î𝐧 𝐬𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞𝐬𝐜 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

 

Carul cu zestre, lada cu zestre - Piese expuse la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova, Expoziția permanentă, Ritmurile Vieții – Sala Nunții

 

Foi de zestre din Colecția „Documente Medievale” din patrimoniul Secției de Istorie a Muzeului Olteniei Craiova, gestionar colecție conservator Camelia Slabu

 

𝐙𝐞𝐬𝐭𝐫𝐞𝐚 – 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐚𝐥 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐢 î𝐧 𝐬𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞𝐬𝐜 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

În ritualul tradițional al nunții există o #secvență ritualică maxim încărcată de simboluri, anume 𝗽𝗹𝗶𝗺𝗯𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗺𝗶𝗿𝗲𝘀𝗲𝗶 𝗰𝘂 𝗮𝗹𝗮𝗶𝘂𝗹 𝗻𝘂𝗽𝘁̦𝗶𝗮𝗹 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝘀𝗮𝘁, 𝗰𝘂 𝗰𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗶̂𝗻𝗰𝗮̆𝗿𝗰𝗮𝘁 𝗰𝘂 𝘇𝗲𝘀𝘁𝗿𝗲, acesta fiind punctul culminant dintr-o înlănțuire de secvențe care compun scenariul nunții, moment de maximă recunoaștere și apreciere a fetei proaspăt căsătorite, prin prisma calităților sale, hărnicia și creativitatea. 

Astfel, în ziua nunții, mireasa părăsește locuița plimbându-se prin întregul sat cu 𝘇𝗲𝘀𝘁𝗿𝗲𝗮, care consta în #țesături, #scoarțe și #covoare, #ștergare, #piese de port lucrate la șezătoare sau în intimitatea odăilor casei, de către fata care își transpunea în creația sa tot simțul creativ, estetic, întreaga măiestrie a artei de a țese și a broda. În schimb, exista și partea din zestre pe care fata o primea sub forma unor bunuri, de regulă #mobile, care alături de lucrurile care atestau priceperea fetei într-ale țesutului, constituiau zestrea stipulată în acte juridice, precum foile de zestre, care deveneau astfel repere de încadrare socială a fetelor de măritat. 

În toate înscrisurile care legiferau dreptul femeii la moştenire sau la zestre se pune accent pe averea şi nu pe valoarea sa individuală, femeia fiind substituită la un moment dat cu foaia de zestre. 

În Evul Mediu, ea nu exista fără zestre, dar divorţul atrăgea după sine înapoierea zestrei soţiei în bunăstare. Bărbatul, ca entitate juridică, devenea gestionarul averii soţiei, iar fără o descendenţă valoroasă şi fără o alianţă profitabilă, era sortit unei existenţe nedefinite. 

𝗣𝗿𝗮𝘃𝗶𝗹𝗻𝗶𝗰𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮 𝗖𝗼𝗻𝗱𝗶𝗰ă 𝗹𝗲𝗴𝗶𝗳𝗲𝗿𝗮 𝗹𝗮 𝟭𝟳𝟴𝟬 𝘃𝗮𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗶 care, prin căsătorie, nu asigura doar un transfer de bunuri, ci şi de onoare, cinste, statut pentru întreg neamul din care descinde: „𝘶𝘯𝘪𝘪 𝘧𝘳𝘢𝘵̧𝘪 (...) 𝘴𝘢̆ 𝘢𝘪𝘣𝘢̆ 𝘯𝘦𝘵𝘢̆𝘨𝘢̆𝘥𝘶𝘪𝘵𝘢̆ 𝘥𝘢𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘤𝘢̂𝘯𝘥 𝘷𝘰𝘳 𝘮𝘢̆𝘳𝘪𝘵𝘢 𝘱𝘦 𝘴𝘶𝘳𝘰𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘭𝘰𝘳, 𝘴𝘢̆ 𝘭𝘦 𝘮𝘢̆𝘳𝘪𝘵𝘦 𝘤𝘶 𝘴̧𝘵𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘳𝘶𝘥𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘭𝘰𝘳 𝘤𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘮𝘢𝘪 𝘥𝘦 𝘤𝘪𝘯𝘴𝘵𝘦 𝘴̧𝘪 𝘤𝘶 𝘴̧𝘵𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘢𝘳𝘩𝘪𝘦𝘳𝘦𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘭𝘰𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘢 𝘴𝘢̆ 𝘯𝘶 𝘴𝘦 𝘪̂𝘯𝘵𝘢̂𝘮𝘱𝘭𝘦 𝘤𝘢 𝘶𝘯𝘪𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘴𝘤𝘶𝘮𝘱𝘦𝘵𝘦 𝘴̧𝘪 𝘢𝘭𝘵̧𝘪𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘦𝘢𝘷𝘦𝘳𝘦 𝘴𝘢̆ 𝘥𝘦𝘢 𝘱𝘦 𝘴𝘶𝘳𝘰𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘭𝘰𝘳 𝘱𝘦 𝘭𝘢 𝘣𝘢̆𝘳𝘣𝘢𝘵̧𝘪 𝘥𝘦 𝘯𝘦𝘤𝘪𝘯𝘴𝘵𝘦 𝘴𝘢𝘶 𝘥𝘦 𝘯𝘦𝘢𝘮 𝘱𝘳𝘰𝘴𝘵”. Pravilele Evului Mediu precizau totodată că, în absenţa copiilor, bărbatul moştenea, în urma unui eventual divorţ, „aşternutul patului şi calul de ginere”. 

În dreptul cutumiar românesc un loc însemnat era ocupat de zestrea sau dota fetelor de măritat, iar clasa feudală practica în mod curent sistemul înzestrării fetelor. Etapele căsătoriei, dar mai ales logodna au avut şi o importanţă economică. După dreptul canonic ortodox şi după pravile, logodna nu avea numai valenţe religioase, dar căpătase şi valoare juridică, dacă respecta etapele: arvuna, schimbul de inele sau legături cruciş, sărutarea tinerilor.
Logodna devenea legătură de nedesfăcut prin înfăptuirea ceremoniei religioase şi era totodată prilej de negociere a foii de zestre.
După acceptarea zestrei şi a actului dotal se stabilea data logodnei. În documentele vremii sunt amintite darurile primite de fată de la logodnic. 

Este diferenţă între darurile de logodnă care se numesc „daruri de dinaintea nunţii” şi cele de la nuntă.
Dacă se rupea logodna, simbolul acestei rupturi era restituirea foii de zestre. În cazurile de desfacere a logodnei, vinovatul era obligat, conform pravilei şi cutumei, să restituie darurile de logodnă şi darurile şi bunurile oferite până la nuntă, precum şi inelul de logodnă. Darurile erau prevăzute în foaia de zestre, fie că era vorba de zestrea unei fete de boier, de negustor sau de ţăran.

În foaia de zestre erau trecute nu doar zestrea primită de mireasă de la părinţi, ci şi darurile pe care aceasta le făcea socrilor, cumnaţilor, naşilor în timpul desfăşurării nunţii la casa părinţilor mirelui. Deşi aceste daruri se împărţeau conform unui ritual, după căsătorie ele căpătau semnificaţie juridică, deoarece se împărţeau conform pravilei „după obiceiu, jumătate să să socotească ale bărbatului şi jumătate ale soţiei”. 

La căsătorie, femeia era proprietara absolută a zestrei primite, urmând să rămână proprietara acesteia şi dacă cei doi soţi se despărţeau. În timpul căsniciei, bărbatul se ocupa de gestionarea bunurilor primite ca zestre de către soţie, administrându-le şi punându-le în valoare. 

În sec. al XVII-lea, textele amintite apar în Pravila mică de la Govora (1640). Nici un alt motiv de divorţ nu implica pierderea zestrei de către femeie, ci aceasta rămânea în posesia bunurilor primite la nuntă şi a zestrei, indiferent dacă se recăsătorea sau se întorcea în casa părintească.

Îndreptarea legii, 𝗴𝗹𝗮𝘃𝗮 𝟮𝟲𝟱, obliga bărbatul să-şi asume restituirea zestrei, indiferent care îi era situaţia materială: „Bărbatul de va hi şi sărac, zestrea care au luat o plăteşte”. Importanța zestrei din perspectiva socială și economică a generat percepții adânci în viața satului tradițional, valențele ritualice estompându-se cu trecerea timpului. 

Raportat la începutul secolului XX până după al Doilea Război Mondial, zestrea a constituit principalul mecanism de legitimare socială a femeii și de transmitere a patrimoniului familial în satul tradițional românesc.

𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐝𝐫. 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐃𝐞𝐜𝐚, 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟 - 𝐒𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐄𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞, Muzeul Olteniei. 

𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞 𝐬𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆:
Constanţa Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004;
Mihaela Grancea, Relațiile călătorilor străini despre statutul femeii în familia tradițională românească din secolul al XVIII-lea, în Caiete de antropologie istorică, Familie și moralitate – studii de gen în Europa Central Sud-Estică, anul II, nr. 1(3), 2003;
Ștefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc – antologie de texte 1838-1929,Editura Polirom, București, 2002

𝐂𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐟𝐨𝐭𝐨: Muzeul Olteniei

 
𝗖𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗰𝘂 𝘇𝗲𝘀𝘁𝗿𝗲, 𝗹𝗮𝗱𝗮 𝗰𝘂 𝘇𝗲𝘀𝘁𝗿𝗲 - Piese expuse la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova, Expoziția permanentă, Ritmurile Vieții – Sala Nunții;

𝗙𝗼𝗶 𝗱𝗲 𝘇𝗲𝘀𝘁𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗖𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 „𝗗𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 𝗠𝗲𝗱𝗶𝗲𝘃𝗮𝗹𝗲” din patrimoniul Secției de Istorie a Muzeului Olteniei Craiova,𝗴𝗲𝘀𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗲𝗿𝘃𝗮𝘁𝗼𝗿 𝗖𝗮𝗺𝗲𝗹𝗶𝗮 𝗦𝗹𝗮𝗯𝘂.

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.