Cățuie (nr. inv. 25.175) descoperită prin cercetările arheologice de la Răcătău-„Cetățuie”, com. Horgești, jud. Bacău, datată în secolele I î.Hr.-I d.Hr. Cercetări efectuate de arheologul Viorel Căpitanu, campania din 1979, secțiunea S XX, groapa Gr. 13.
Vasul este confecționat din pastă poroasă, de culoare brun-cărămizie, cu arderi secundare la exterior și la interior. În pastă au fost folosite ca degresant pleavă și ceramică pisată grosier. De formă tronconică, cu baza dreaptă. Prezintă trei torți (din care una restaurată). Între torți prezintă câte un brâu alveolat, în formă de cârjă, cu partea superioară a cârjei în sus. Buza este dreaptă, cu un brâu crestat imediat sub aceasta; prezintă un brâu crestat și la bază.
Are următoarele dimensiuni: H = 19 cm; D gură = 30,7 cm; D bază = 13 cm.
Pe teritoriul actual al comunei Pâncești se află și cunoscuta așezare geto-dacă Tamasidava, cunoscută în literatura de specialitate ca fiind așezarea de la Răcătău-Cetățuie, com. Horgești, jud. Bacău, azi figurând pe teritoriul localității Pâncești, com. Pâncești, jud. Bacău.
Situl arheologic ”Cetățuie”, cod LMI BC-I-s-A-00737 (BC-I-s- A-00737.01 – Latène, secolele IV î.Hr-II î.Hr., cultura geto-dacă; BC-I-s-A-00737.02 – Latène, secolele I î.Hr-II d.Hr., cultura geto-dacă; BC-I-s- A-00737.03 – epoca bronzului, cultura Monteoru), cod RAN 24196.01, este situat la circa 2 km NV de satul Pâncești, pe malul stâng al Siretului, pe terenul fostei livezi a fermei Răcătău.
Așezarea a început să fie investigată prin cercetări arheologice sistematice începând din anul 1968, de arheologii specialiști în domeniu Viorel Căpitanu și Vasile Ursachi, fiind întreprinse peste treizeci de campanii arheologice pentru acest sit. O sinteză, relativ recentă, a fost publicată pentru cercetările efectuate în această importantă davă de pe Siret de către arheologul Vasile Ursachi, care a creionat o situație a rezultatelor cercetărilor arheologice.
Situl din punctul Cetățuie este pluristratigrafic și este situat pe terasa înaltă de pe stânga Siretului, reprezentând o prelungire spre vest a Dealului Şoimului. Situat la aproximativ 2 km de satul Pânceşti şi la 4 km de Răcătău, aşezarea dacică din punctul Cetăţuie domină întreaga vale a Siretului pe o distanţă de câteva zeci de km în aval şi amonte, cu o vizibilitate ce atinge zonele de vărsare ale Bistriţei şi Trotuşului. Ocupând un promontoriu din terasa înaltă, ce intră mai adânc în această vale, fiind săpată la bază de apa acestui râu, care în decursul timpului a risipit o bună parte din aşezare, rămânând din acropolă doar o formă alungită pe direcţia văii Siretului cu o lungime de 170 m şi o lăţime maximă de 50 m.
Aici au fost începute cercetările în anul 1968 şi continuate până în 1997. Aşezarea apare menţionată pentru prima dată în Chestionarul către învăţători, din anii 1871-1873 al lui Alexandru Odobescu.
Stratigrafic au fost identificate depuneri aparţinând epocii bronzului (cultura Monteoru), Hallstatt-ului (grupul Cozia-Brad) şi Latène-ului (sec. IV î.Hr.-II d.Hr.). În ceea ce priveşte stratul din epoca bronzului acesta este format din două niveluri de locuire (Monteoru Ic3 şi Ic2), care se pare că au fost deranjate în mare parte de gropile din perioada ulterioară. Se mai consemnează faptul că pentru epoca bronzului au fost documentate locuinţe de suprafaţă şi gropi menajere. Așezarea monteoreană de la Răcătău a fost fortificată, pe lângă şanţul de apărare (adânc de -6,70 m), cu o palisadă şi val cu structură de piatră. Între descoperirile epocii bronzului se remarcă un tezaur cu un număr de 48 de obiecte de aur (mărgele, inele de buclă şi o spirală din sârmă masivă) tezaurizate într-un vas specific monteorean.
Nivelul de cultură materială aparţinând primei epoci a fierului (Hallstatt) din staţiunea din punctul Cetățuie este destul de subţire şi nu are o grosime constantă pe toată suprafaţa aşezării, iar principalele materiale arheologice descoperite aici, în special ceramică, se aflau în câteva gropi sau locuinţe sumar construite, care au lăsat puţine urme materiale. Mai consistent pare a fi nivelul din zona fortificaţiei, care continuă pe cea din epoca bronzului, fiind nu numai întreţinută ci şi completată în unele zone. Se remarcă, în special, fortificaţia de lemn, acea palisadă, care a fost bine surprinsă în zona din mijlocul întărit al acropolei.
În ceea ce privește situaţia stratigrafică a epocii geto-dacice, respectiv sec. IV î.Hr.-începutul sec. II d.Hr. ce cuprinde, mai întâi, de jos în sus, un nivel destul de subţire care în unele locuri ajunge la 0,3 m grosime iar în alte zone dispare cu totul, cu o culoare galben nisipoasă. Acest nivel este reprezentat de câteva complexe închise, în special gropi cu resturi menajere şi foarte puţine resturi de la locuinţe, care conţin în special ceramică şi câteva obiecte din metal, os sau piatră. Atât ceramica lucrată la mână, identică cu cea descoperită în alte aşezări, cum ar fi la: Satu Nou, Teliţa, Murighiol, Cernavodă, Poiana, Zimnicea, cât şi unele obiecte, printre care şi o fibulă de tip trac, datează din sec. IV-III î.Hr. La acestea se adaugă un fragment de la o amforă din Heracleea Pontica, cu ştampilă, din aceeaşi perioadă. Trebuie să menţionăm faptul că nivelul arheologic din sec. IV-III î.Hr. a fost frecvent străpuns de multitudinea gropilor sau a diferitelor amenajări ulterioare, ceea ce a făcut ca multe din locuinţe să fie în cea mai mare parte distruse. Doar cantitatea relativ mare de ceramică sau resturi de la vetre ori pereţii locuinţelor poate să demonstreze o oarecare intensitate de locuire în această perioadă.
Cel de-al doilea nivel dacic, sec. III-II î.Hr., reprezentat de un strat de pământ galben-cenuşos, dat de infiltraţiile şi numărul mare de gropi din nivelurile superioare, cu o grosime ce nu depăşeşte 0,4 m. Şi acestui nivel îi aparţin un număr relativ mic de gropi sau resturi de la locuinţe, în schimb fragmentele ceramice sunt destul de numeroase şi provin, în special, de la vasele lucrate cu mâna, de culoare cărămizie caracteristice, din punct de vedere al formei, acestei perioade. Pe lângă această ceramică autohtonă au mai apărut fragmente sau chiar vase întregi sau întregibile de import, cum ar fi amfore de tip Cos, una din ele ştampilată, ceramică fină de factură elenistică, vase de tip oenochoe, platouri cu firmis negru, fragmente de cupe megariene şi o fibulă de tip celtic. La acestea se adaugă încă multe obiecte şi forme de vase, descoperite în campaniile următoare anului 1975, care nu au fost publicate şi nici cercetate până în prezent.
Nivelului următor – sec. II-I î.Hr., îi aparţin unele fragmente ceramice lucrate la roată sau cu mâna de tip Ciolăneşti, precum şi câteva monede dacice de tip Vârteju-Bucureşti, denari romani republicani din locuinţe sau chiar din tezaure, care datează acest nivel până la limitele sec. I î.Hr. Către sfârşitul acestui nivel începe deja să se observe un proces de înmulţire a resturilor materiale provenite de la locuinţe şi o abundenţă din ce în ce mai mare a materialelor arheologice, dovadă a intensităţii locuirii şi a unui proces demografic din ce în ce mai dezvoltat.
Cel mai complicat şi bogat nivel arheologic de pe Cetăţuia de la Pâncești/Răcătău este reprezentat de un strat de cultură materială din perioada secolelor I î.Hr.-II d.Hr., cu o grosime ce depăşeşte uneori 1-1,20 m de culoare cenuşie cu multă pigmentaţie cărămizie provocată de numeroasele urme de la locuinţele incendiate, care se succed, uneori, câte 3 până la 5 niveluri de lutuială, marcate de vetrele deschise care se mai păstrează, de cele mai multe ori, destul de bine. Straturile de nivelare, bogate în resturi de cărbune de lemn şi mai ales de cenuşă fină provenită de la arderea construcţiilor de lemn, care se dovedeşte a fi fost numeroase, ondularea lor provocată de multitudinea gropilor din nivelurile inferioare, dau un aspect cu totul deosebit stratigrafiei. Ultimele rămăşiţe ale distrugerii aşezării sunt destul de bine păstrate, fiind poate singura aşezare de tip dava de pe cuprinsul ţării noastre unde locuirea acestui platou se opreşte la nivelul începutului sec. II d.Hr.
Bibliografie: Căpitanu, Viorel, Obiecte cu semnificație cultuală descoperite în dava de la Răcătău, județul Bacău, „Carpica”, vol. XVIII-XIX, 1986-1987, Bacău, pp. 75; 98, fig. 3/11; Viorel Căpitanu, Vasile Ursachi, O nouă cetăţuie dacică pe Valea Siretului, în „Carpica”, II, Bacău, 1969, p. 93-130; Vasile Ursachi, Scurtă prezentare a descoperirilor arheologice din perioada primei epoci a fierului – Hallstatt – şi din epoca geto-dacică, sec. IV î.Hr-sec. I d.Hr. în judeţul Bacău, în „Carpica”, XXXVI, Bacău, 2007, p. 42-127.
Dr. Elena-Lăcrămioara Istina
Miercuri, 4 martie 2026
Ora 11:30
Sala de Consiliu, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer, Casa Academiei, Calea 13 Septembrie 13, etaj 3, București.
Participare online: https://meet.jit.si/ConferinteleIAFR
pe teritoriul unei zone împădurite situată în apropierea orașului Nisporeni, r-ul Nisporeni. Pe lângă mărgele, depozitul conținea mai multe podoabe din bronz (2 fibule de tip Röschitz–Sanislău, 7 coliere, 12 inele, 22 tuburi, 23 brățări, aproximativ 80 de aplice), o mărgică din coral și un pandantiv realizat din dinte de animal sălbatic. La momentul de față mărgelele de chihlimbar se păstrează în Fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, restul depozitului fiind în posesia unui colecționar privat.
.
