”Coiful cu eroi” sau ”coiful unguresc”. Excepțional coif de ceremonie, din aur de 23k, stepa euroasiatică (bazinul Mării Negre), posibil elenistic, probabil realizat începând cu sec. IV-II î.e.n., unicat, provine din colecția dr. István Zelnik
Preț de pornire
€ 25.000
Descriere
batere, au repoussé (chasing), cizelare; măsurători efectuate de Zelnik István Southeast Asian Gold Museum: 99,99% aur; 97,41% aur, 2,04% cupru și 0,54% argint; 95,75% aur, 2,75% argint și 1,49% cupru; măsurători efectuate de INOE de tip EDF: 39,18%-85,05% aur; 0.46%-1,11% cupru 278g (net) h=16.5 cm (coiful), 32,5 cm (cu zale)
PROVENIENȚĂ
Anii 1970, Iran. O familie regală din Asia Centrală, care ar fi achiziționat din Iran (cca. 1970-1990), conform declarației dr. Zelnik István. Colecția dr. Zelnik István (1990/5-2011). Patrimoniul Muzeului Colecției „Zelnik István” (2011-2014). Fundație privată înființată anume pentru vânzarea unor obiecte din patrimoniul muzeului (2014-2025). Dr. István Zelnik, fost diplomat de rang înalt și președinte al Institutului de Cercetare Asupra Regiunii Asiatice Sudice Și Sud-Estice, din Ungaria. Dr. Zelnik este unul dintre cei mai importanți colecționari europeni de artă și antichități asiatice, reprezentând a doua generație a unei familii cu tradiție în colecționare. Muzeul său a adăpostit cândva una dintre cele mai mari colecții private de artefacte din aur provenite din Asia, iar numele său este cunoscut în rândul specialiștilor și al instituțiilor specializate.
INFORMAȚII DOCUMENTARE
Coifurile de aur erau frecvent depuse în morminte drept ofrande funerare destinate elitelor sau dedicate zeităților în spații sacre. Având o structură prea fragilă pentru a funcționa ca armură defensivă, acestea îndeplineau un rol ritualic, simbolizând rangul și protecția divină. O referință este tocmai coiful de aur de la Coțofenești, datat circa 400 î.Hr., descoperit în 1929. Investigațiile arheologice ulterioare au stabilit că artefactul nu făcea parte dintr-un tezaur sau ansamblu funerar, ci era asociat unei așezări autohtone geto-dacice sau nord-tracice. Tracii ocupau o poziție strategică la extremitatea vestică a stepei eurasiatice, facilitând contactul cu populațiile nomade, precum sciții, a căror măiestrie militară și artă animalieră au influențat semnificativ cultura tracică. Simultan, elitele trace întrețineau schimburi comerciale și culturale cu coloniile grecești de la Pontul Euxin, fuzionând motivele elene cu tradițiile ritualice locale. Coiful de la Coțofenești, prin ornamentația în tehnica repoussé și imagistica simbolică, reflectă această convergență culturală — articulând legătura dintre spațiul scitic al stepelor și sfera mediteraneană. O paralelă suplimentară poate fi trasată cu coiful scitic din aur masiv (sec. IV î.Hr.), conservat la Kiev. Asemenea piesei de la Coțofenești, acesta reprezenta o emblemă ceremonială a puterii coercitive a elitelor. Ambele artefacte subliniază tradiția eurasiatică a depunerii unor piese de prestigiu ca ofrande, evidențiind totodată interacțiunile dintre nomazii sciti și comunitățile sedentare geto-dacice din Balcani. Această tradiție își are originile în Coiful de Aur al lui Meskalamdug (cca. 2600 î.Hr.), descoperit în Cimitirul Regal din Ur. Deși separate de peste două milenii, utilizarea coifurilor de aur ca regalia subliniază o continuitate simbolică a puterii în Eurasia. În timp ce exemplarele trace și scitice au emers în medii culturale specifice, ele se înscriu într-o moștenire a însemnelor de putere articulată inițial în Mesopotamia și transmisă ulterior în întreaga lume antică. În opinia prof. univ. dr. Carol Căpiță, în ipoteza în care acest coif a fost construit în etape, probabil că prima fază a fost aceea a calotei, databilă (pe baze stilistice) între sec. IV-I î.e.n – piesă foarte probabil cu funcție de paradă – posibil decorată cu o coadă de cal, prezentând analogii clare în lumea scitică, mai ales în zona sudului Ucrainei și a Crimeii (deși coifuri decorate cu cozi de cal apar din epoca bronzului). Apoi, piesa este remodelată prin atașarea obrăzarelor (de la un alt coif, probabil produs de același atelier, căci găurile de prindere de pe obrăzare nu se regăsesc pe marginea inferioară a calotei); este momentul în care coiful foarte probabil devine o piesă funerară. Cândva (probabil începând cu sec. al XVIII-lea), piesa este repusă în circuit – marile colecții de antichități scitice încep să fie constituite începând cu Petru cel Mare – și ajunge într-un context specializat (colecție particulară sau, cel mai probabil, la un negustor de antichități). Acum se adaugă grumăzarul, iar aceasta pentru a-l adapta la stilul de coif dominant în epocă (stil central-asiatic, de inspirație mongolă); adaptarea este realizată cu ajutorul unor piese antice la care proprietarul de atunci a avut acces (de aici ipoteza că ar fi vorba de un negustor sau un colecționar). Piesa devine un unicat tocmai prin istoria sa foarte ilustrativă cu privire la aprecierea pieselor antice. Coiful pare să fie una dintre piesele care încorporează un set specific de mentalități legate de excelența unor obiecte care definesc statutul eroului sau al conducătorului. Atât în orizontul central asiatic, cât și în cel nordic, una din mărcile eroului este aceea că posedă armament care are propria sa istorie: sabia a fost cândva mânuită de un erou din timpuri trecute, armura a fost purtată de un altul într-o luptă devenită legendară; eroul are calitățile sale, dar acestea sunt potențate de obiectele pe care le poartă și îi asigură astfel o genealogie specială etc. La fel, conducătorul își manifestă drepturile de autoritate prin posesia și purtarea la vedere a unor piese care îi atestă poziția într-o genealogie care reafirmă legitimitatea sa. Așadar coiful, la prima vedere, posibil de paradă sau ceremonie, pare să fie constituit din 3 părți și anume calotă, obrăzare și apărătoare de ceafă (grumăzar). Aplicele părții dorsale, în raport cu forma calotei, par să fie timpurii, databile preliminar în secolele II-I î.Hr., câtă vreme obrăzarele par adăugate ulterior la arhitectura coifului. Acestea nu indică o funcționalitate reală, dată fiind imobilitatea lor (ceea ce poate sugera eventuala reutilizare de la un coif mai vechi). Ipoteza utilizării lui în scop de paradă este discutabilă, raportat la fragilitatea coifului, însă este posibil ca acesta să fi fost ranforsat pe o piele de suport. Tehnica de manufacturare este baterea și cizelarea foiței de aur, inclusiv pentru ciocănirea scenelor decorative care împodobesc coiful - vânători/eroi înarmați, eventual surprinși în lupte ritualice cu lei (însă posibil și cu lupi/urși). Iconografia reprezentată sugerează originea elenistică, însă posibil barbarizată, coiful/părți ale coifului putând fi realizate într-un atelier al unei localități elenistice de importanță secundară (sau într-o manieră artistică a unei perioade mai târzii, sintetizante). De menționat că anumite analogii tipologice pentru obrăzare și pentru apărătoarea dorsală ar putea trimite către mediul elenistic din zona bactriană a Asiei Centrale, în timp ce calota își găsește un punct de referință printre coifurile Imperiului Kushan, care a înlocuit regatul bactrian ca putere regională, însă o localizare precisă a realizării coifului și o periodizare întocmai a etapelor construirii si decorării lui nu a fost cu putință, dată fiind puținătatea reperelor din aur cu care poate fi comparat. Analizând și rezultatele altor investigații de același tip realizate de cercetători români, atașate, observăm că doar coiful de la Băiceni-Cucuteni este caracterizat, pe alocuri, de un titlu al aurului care atinge un maxim de 95%. Finalmente, atât atribuirea culturală, cât și cronologia, rămân de ordin ipotetic, în absența unor analogii documentate. Acest fapt nu este atipic, având în vedere raritatea extremă a coifurilor din aur și documentarea sporadică a artefactelor provenite din stepele eurasiatice. Starea de conservare, rigoarea stilistică și execuția de o acuratețe fără compromisuri pledează pentru o vechime considerabilă. Totuși, în absența unor comparanda directe, o atribuire precisă — atât cronologică, cât și geografică — nu poate fi încă definitiv formulată.
Detalii
Coiful este compus din trei elemente structurale principale, din aur. Calota are o formă conică și este alcătuită din șase segmente dispuse radial și simetric în jurul unui punct central, care este marcat în partea superioară de un mic umbo. Întreaga suprafață a celor șase panouri este bogat ornamentată. Analiza iconografică indică o origine circumpontică a piesei. Decorul antropomorf al calotei este asemănător reprezentărilor din mediul scitic (sudul Ucrainei și Crimeea) și anume, pe fiecare segment este reprezentat câte un personaj masculin, cu sau fără barbă, în poziție afrontată, probabil reprezentând o divinitate sau un războinic. Decorul de pe obrăzare, realizat cu scene de gen (erou în luptă corp la corp cu un animal sălbatic – probabil urs/lup sau leu – în poziție rampant, care poate aminti de lupta lui Hercule cu leul din Nemeea), ar părea să indice o origine vest-pontică; cu toate acestea, o origine orientală nu poate fi exclusă (aceeași compoziție, dar cu felină ca antagonist al eroului, o regăsim în Siria, Irak și Asia Mică). Piesele apărătoarei dorsale au o origine similară, fiind decorate cu chipuri umane masculine, de asemenea cu pilozitate facială.
Bibliografie
Oberländer-Târnoveanu, E., Oanță-Marghitu, R., et al. (coord.), „Aurul și argintul antic al României (Catalog de expoziție)”, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2014. Miclea, I., Florescu, R., „Tezaure transilvane”, Editura Meridiane, București, 1979. Spânu, D., „Tezaurele dacice. Creația în metale prețioase din Dacia preromană”, Editura Simetria, București, 2012. Berciu, D., „Arta traco-getică”, seria Biblioteca de arheologie, Editura Academiei R.S.R., București, 1969. Treister, Mikhail Y., „Hammering Techniques in Greek and Roman Jewellery and Toreutics”, seria Colloquia Pontica 8, Brill, Leiden-Boston, 2001. Gramatopol, Mihai, „Artă și arheologie dacică și romană”, Editura Sport-Turism, București, 1982. Vasilescu, A., „Arta Dacilor”, Editura Meridiane, București, 1968. Popescu, G. C., et al., „Archaeometallurgical characteristics of the ancient gold artifacts from Romanian territory”, în Romanian Journal of Mineral Deposits, 2011. Davidescu, Mișu, „Tezaurul de la Hinova”, Editura Sport-Turism, București, 1989. Rustoiu, Aurel, „Războinici și artizani de prestigiu în Dacia preromană”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2002. Constantinescu, B., Bugoi, R., Cojocaru, V., Simon, R., Grambole, D., Munnik, F., Oberländer-Târnoveanu, E., „Elemental analysis through X-ray techniques applied in archeological gold authentication - the case of Transylvanian gold and of the Dacian bracelets”, în Spectrochimica Acta Part B, vol. 64, 2009, pp. 1198-1203. „Proiect PN-II-ID-PCE-2011-3-0078. Studii de arheometalurgie pe Aurul și Argintul Dacic folosind metode performante de spectrometrie de raze X. Raport științific sintetic pentru perioada octombrie 2011 - octombrie 2016”, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, 2016. Constantinescu, B., Cristea-Stan, D., Vasilescu, A., Simon, R., Ceccato, D., „Archaeometallurgical characterization of ancient gold artifacts from Romanian museums using XRF, micro-PIXE and micro-SR-XRF methods”, în Proceedings of the Romanian Academy, Series A, vol. 13, nr. 1, 2012, pp. 19-26. Constantinescu, B., Bugoi, R., Cojocaru, V., Radtke, M., Calligaro, T., Salomon, J., Pichon, L., Röhrs, S., Ceccato, D., Oberländer-Târnoveanu, E., Ionescu, C., Pop, D., „Dacian bracelets and Transylvanian gold: ancient history and modern analyses”, în ArchéoSciences, nr. 33, 2009, pp. 221-225. Constantinescu, B., Bugoi, R., Cojocaru, V., Voiculescu, D., Grambole, D., Herrmann, F., Ceccato, D., „Romanian ancient gold objects provenance studies using micro-beam methods: the case of "Pietroasa" hoard”. (Apărută ulterior în Nuclear Instruments and Methods in Physics Research B 231, 2005, pp. 541-545). Constantinescu, B., Bugoi, R., Cojocaru, V., Radtke, M., Calligaro, T., Salomon, J., Pichon, L., Röhrs, S., Ceccato, D., Oberländer-Târnoveanu, E., „Micro-SR-XRF and micro-PIXE studies for archaeological gold identification the case of Carpathian (Transylvanian) gold and of Dacian bracelets”. (Publicată ulterior în Nuclear Instruments and Methods in Physics Research B 266, 2008, pp. 2325-2328). Bugoi, R., Cojocaru, V., Constantinescu, B., Calligaro, T., Pichon, L., Röhrs, S., Salomon, J., „Compositional studies on Transylvanian gold nuggets: Advantages and limitations of PIXE-PIGE analysis”. (Publicată ulterior în Nuclear Instruments and Methods in Physics Research B 266, 2008, pp. 2316-2319).
Sursa informațiilor: https://www.artmark.ro/ro/licitatie/licitatia-de-arta-istorica-inclusiv-o-selectie-de-numismatica-si-militaria6372026/lot/coiful-cu-eroi-sau-coiful-unguresc-exceptional-coif-de-ceremonie-din-aur-de-23k-stepa-euroasiatica-bazinul-marii-negre-turkestan-posibil-elenistic-probabil-realizat-incepand-c-ro-120389
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu