vineri, 6 martie 2026

#Venus Pudica pe o furcă de tors din os

 




Celebrăm frumusețea și feminitatea la Muzeul Național de Istorie a României
 
Vă invităm să descoperiți un obiect rar și deosebit de valoros din patrimoniul nostru: #Venus Pudica pe o furcă de tors din os, o descoperire remarcabilă din campania arheologică din 2016 de la #Capidava. Această piesă, alături de alte artefacte excepționale, este expusă în cadrul expoziției „Dunărea, fluviul care a modelat o lume. Teritorii romane între Porțile de Fier și Marea Neagră”.
 
Zeița Venus, în ipostaza Pudica, este fin sculptată pe o furcă de tors cu inel, confecționată din os, datând din secolul al VI-lea p. Chr. Obiectul face parte dintr-o serie de descoperiri importante realizate în cadrul cercetărilor cetății romano-bizantine de la Capidava, situată pe limes-ul Dunărean.
 
Un studiu detaliat, dedicat acestui artefact, publicat de către colegul nostru, Alexandru Rațiu în Cercetări Arheologice XXIII, 2016, p. 137-150, este disponibil pe site-ul muzeuluiꓽ https://cercetari-arheologice.ro/articol/ca23_06/.
 
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu