Muzeul Judeţean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează vineri, 20 martie 2026, ora 10.00, manifestarea „Descoperiri preistorice în județul Teleorman”.
La activitate vor participa elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria alături de doamna profesoară Magdalena Ionescu.
Evenimentul va avea ca scop familiarizarea participanților cu noțiuni de bază din arheologie, prin prezentarea metodelor și tehnicilor de cercetare utilizate de specialiști, precum și a principalelor rezultate obținute în situri preistorice importante din județul Teleorman, precum Ciuperceni, Măgura „Buduiasca”, Vitănești „ Măgurice” și Alexandria – Limonagiul.
În cadrul activității, elevii vor avea ocazia să observe atât artefacte originale, cât și replici, descoperind obiecte reprezentative pentru comunitățile preistorice – unelte din silex, os și corn, precum și vase ceramice. Componenta interactivă va include și demonstrații privind tehnicile de prelucrare a materiilor prime, elevii fiind introduși în procesul de cioplire a silexului și în metodele de prelucrare a osului, cornului și lutului.
Activitatea va oferi o perspectivă accesibilă și aplicată asupra modului de viață al comunităților din Paleolitic și neo-eneolitic, evidențiind totodată importanța cercetărilor arheologice în reconstituirea trecutului și în valorificarea patrimoniului cultural local.
Prin astfel de inițiative, Muzeul Județean Teleorman își propune să apropie publicul tânăr de arheologie și să contribuie la formarea unei atitudini responsabile față de patrimoniul arheologic.
Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu