marți, 12 mai 2026

„ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR” la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

 


ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR
la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
18 mai 2026


Ziua Internațională a Muzeelor se sărbătoreşte anual în data de 18 mai, fiind organizată sub egida ICOM - International Council of Museums. Evenimentul a fost instituit oficial în anul 1977, cu scopul de a evidenția rolul muzeelor ca mijloace de schimb cultural, de îmbogățire a culturilor și de dezvoltare a înțelegerii reciproce, cooperării și păcii între popoare. În prezent, Ziua Internațională a Muzeelor este marcată la nivel mondial prin numeroase activități culturale și educative, la care participă anual zeci de mii de muzee din peste 150 de țări și teritorii.


Tema ediției din anul 2026 este: „Museums Uniting a Divided World” („Muzeele unesc o lume divizată”), care va fi și genericul manifestărilor dedicate aniversării a 80 de ani de activitate a ICOM. Tema propusă evidențiază rolul muzeelor ca spații de încredere, în care oamenii pot descoperi povești, patrimoniu și valori comune, contribuind la apropierea dintre generații, comunități și culturi.
Cu această ocazie, publicul este invitat să viziteze expozițiile deschise la cele patru muzee ale Complexului Muzeal „Ion Borcea” Bacău. 


La „Muzeul de Științele Naturii” sunt deschise expozițiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, „O lume dispărută”, „Împreună cu băcăuanii din anul 1958”, expozițiile temporare: „Superorganismul - viaţa ascunsă a furnicilor”, „Personalități băcăuane – Mircea Varvara (1932-2024)”, „Exponatul lunii”, fotoexpoziţia „Frumuseţi ale naturii” și expoziţia itinerantă de fotografie macro „Chipul bestiei. Perfecțiunea stă în detalii”. Vizitarea Serei cu plante ornamentale și a Grădinii senzoriale exterioare poate oferi un moment de relaxare și oportunitatea de a cunoaşte specii de plante și de a descoperi aspecte despre biologia lor.


Oferta culturală a Observatorului Astronomic „Victor Anestin” cuprinde expoziţia permanentă „Universul de la Pământ la stele”, cu următoarele teme: „Sistemul solar”, „Astronautica”, „Gruparea stelelor”, „Evoluţie stelară”, „Formarea şi evoluţia Universului”. În completare, sunt deschise publicului și expozițiile temporare: „Telescopul spațial James Webb” și „Coperta cărții de astronomie, poarta spre Univers”. Vizitatorii vor avea posibilitatea să viziteze expozițiile și să vizioneze spectacole de planetariu, pe baza unei programări prealabile. Dacă vremea va permite, publicul va avea acces și pe terasa circulară a Observatorului Astronomic, de unde doritorii vor putea admira panorama oraşului Bacău.


La Vivariu, publicul are ocazia să viziteze expozițiile permanente dedicate faunei vii: „Păsări exotice cântătoare și de ornament”, „Reptile și amfibieni”, „Pești exotici și autohtoni” și „Rase de porumbei”. Oferta este completată de „Exponatul lunii” și expozițiile temporare „Cânepa – trecut, prezent și viitor”, precum și de expoziția de fotografii „Sunet și culoare în lumea păsărilor - Păsări de lângă noi”.


Spațiul expozițional de la Casa Memorială „Ion Borcea” din comuna Racova, oferă publicului posibilitatea de a descoperi, într-un parcurs cronologic, repere din viața și activitatea savantului, de la obiecte personale ale familiei și preocupările sale pentru teoriile evoluționiste, până la contribuțiile în cercetarea științifică și colaborările cu mari personalități ale științei românești. Toate acestea sunt prezentate în cele patru săli expoziționale și în galeria foto din holul muzeului.


*Intrarea este gratuită.
Programul de vizitare este:
- Muzeul de Științele Naturii: 800 - 1600 (intrarea ultimului vizitator 1520)
- Vivariu: 900 - 1700 (intrarea ultimului vizitator 1620)
- Observatorul Astronomic „Victor Anestin”: 800 - 1600 (intrarea ultimului vizitator 1520)
- Casa Memorială „Ion Borcea”: 800 - 1600 (intrarea ultimului vizitator 1520)


Ne puteţi contacta la:
Telefon 0234/512006 – Muzeul de Științele Naturii
Telefon 0234/ 535 564 - Vivariu
Telefon 0234/513724 – Observatorul Astronomic
Telefon 0234/512006 sau 0234/514244 – Casa Memorială „Ion Borcea”
Pentru detalii puteţi accesa site-ul oficial al instituţiei noastre la adresa:
https://www.complexulmuzealionborceabacau.ro/

 
Vă aşteptăm!


Manager,
dr. Gabriela Gurău
Șef serviciu
Dr. Mihaela Arinton
Întocmit,
muzeograf, Anca Tudor

 

Sursa informațiilor Observatorul Astronomic "Victor Anestin" Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu