joi, 5 septembrie 2024

Monedă Drahmă, tip Gemenii - Cele două fețe ale Dunării, Histria, 340-313 î.e.n., prima monedă bătută pe teritoriul actual al României, argint

 


Monedă Drahmă, tip Gemenii - Cele două fețe ale Dunării, Histria, 340-313 î.e.n., prima monedă bătută pe teritoriul actual al României, argint

Preț de pornire
€ 350

Descriere
argint d=19 mm

Detalii

Cunoscând o nouă etapă de dezvoltare, în secolul al V-lea a.Chr. la Istria s-au deschis şi primele ateliere monetare, colonia grecească emiţând monedă proprie în jurul anilor 480-475 a.Chr.. Este vorba despre binecunoscutele drahme de argint turnate, considerate a fi primele monede de pe actualul teritoriu al României. Ele au pe avers emblema orașului, reprezentată de un vultur deasupra unui delfin, orientat spre stânga şi legenda cu caractere greceşti IΣTPI (ISTRI) desemnând numele coloniei. Conform celebrului om de cultură român Nicolae Iorga, aceste simboluri, vulturul de mare ţinând în gheare un delfin, au fost utilizate pe monede şi de alte orase greceşti, cum ar fi Sinope – alta colonie a Miletului – şi Olbia. Pe reversul monedelor istriene sunt prezente două capete umane alăturate, unul dintre ele fiind pozitionat răsturnat, reprezentand probabil Dioscurii sau poate alţi zei protectori ai comerţului cetăţii.


Drahmele de argint bătute la Istria au avut o arie relativ largă de circulatie, cuprinzând în special Dobrogea, astfel de monede fiind descoperite şi în Muntenia şi Moldova. Odată cu trecerea timpului, greutatea drahmei istriene a scăzut, de la 7-8 grame în secolul V a.Chr., la 5-6 grame în secolul IV a.Chr.. Pe lângă drahme, la Istria au fost bătute şi alte monede divizionare din argint cu aceleaşi caracteristici iconografice: hemidrahmă, egală cu jumătate dintr-o drahmă, sfert de drahmă, obol, egal cu 1/6 dintr-o drahmă, hemiobol, egal cu 1/2 dintr-un obol sau egal cu 1/12 dintr-o drahmă.

 

Sursa informațiilor: https://www.artmark.ro/ro/licitatie/licitatia-de-istorie-5582024/lot/moneda-drahma-tip-gemenii-cele-doua-fete-ale-dunarii-histria-340-313-ien-prima-moneda-batuta-pe-teritoriul-actual-al-romaniei-argint-ro-94192

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu