duminică, 22 septembrie 2024

La Grădina Botanică „Alexandru Borza”, magia fluturilor tropicali a început!

 

Monarhul african (Danaus chrysippus)

 
 Myscelia cyaniris
 
 


 


Cethosia biblis


 

Monarhul african (Danaus chrysippus)


 

Hamadryas feronia – denumit „pocnitorul”


Morfo amazonian (Morpho peleides)


 

La Grădina Botanică „Alexandru Borza”, magia fluturilor tropicali a început!
17 specii fascinante cu peste 200 de exemplare sunt pregătite să încânte vizitatorii. Chiar azi, 25 fluturi și-au început zborul.
Originari din zone tropicale - Amazon, Africa, și Asia, acești fluturi minunați ies acum din pupe, oferindu-ne un spectacol de neuitat!
Printre vedetele noastre se numără Monarhul american (Danaus plexippus), faimos pentru migrarea sa de 4000 km, Morfo amazonian (Morpho peleides), strălucitor prin nuanțele sale metalice albastre, Monarhul african (Danaus chrysippus), adaptat zonelor calde din Africa, Hamadryas feronia, cunoscut ca „pocnitorul” datorită sunetelor de apărare, și Cethosia biblis, cu o colorație intensă care semnalizează toxicitatea sa naturală.
Expoziția are loc în perioada 20 septembrie – 6 octombrie 2024, între orele 10h-16h, în sera de lângă Institutul Botanic.
Orele de vizitare sunt astfel alese pentru ca fluturii să fie în perioada de maximă activitate.
De luni până vineri, între orele 10h-13h au prioritate grupurile organizate (15-25 persoane), pe bază de programare în avans cu cel puțin o zi înaintea vizitei (grupuri școlare sau educaționale de minimum 15 persoane), la adresa:
https://calendly.com/programare_biogeo/expozitie-fluturi...
Pentru grupurile organizate perioada de vizitare este de 20 de minute.
Ultima intrare în expoziție se face la ora 15h45. Vă rugăm să luați în considerare timpul de așteptare la casa de bilete și din fața serei expoziției! Intrarea în incinta expozițională se face pentru un număr limitat de persoane. Echipa noastră vă va îndruma în privința vizitei, astfel încât experiența să fie plăcută pentru toți cei care ne calcă pragul, asigurându-se în același timp și binele animalelor vii din expoziție.
Accesul la expoziție este inclus în biletul de intrare în Grădina Botanică (https://gradinabotanica.ubbcluj.ro/pret-bilete).
Persoana de contact: Dr. Craioveanu Cristina (cristina.craioveanu@ubbcluj.ro)

 

Sursa informațiilor Grădina Botanică "Alexandru Borza" Cluj-Napoca Universitatea Babeș-Bolyai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu