luni, 2 septembrie 2024

Vânătoarea în Țara Bârsei

 

Vânătoarea este una din cele mai vechi și răspândite îndeletniciri ale omului prin care și-a procurat parte din hrană, precum și o varietate de materii prime necesare pentru confecționarea unor piese de îmbrăcăminte, podoabe sau chiar unelte. Scenele și modalitățile de vânătoare sunt reprezentate în picturi și alte reprezentări grafice ancestrale care s-au păstrat pe pereții peșterilor din Europa dar și pe alte continente.
În Țara Bârsei, în general în zonele montane împădurite, vânătoarea a fost o ocupație străveche, o sursă de trai pentru populațiile de aici. Începând cu Evul Mediu, practicarea vânătorii a fost un privilegiu rezervat claselor superioare, oamenii de rând, iobagii puteau vâna doar dacă dețineau învoiri precis delimitate care implicau și obligații concrete.
În Țara Bârsei și în împrejurimi erau vânate numeroase specii de animale sălbatice (urși, bouri, lupi, porci mistreți, vulpi, cerbi, căprioare, râși, iepuri, vidre, nevăstuici, cocoși de munte, vulturi etc.). Deoarece animalele mari provocau daune turmelor de oi și cirezilor, vânătorii din Țara Bârsei au folosit diferite procedee pentru capturarea lor: capcane, goanele de urși, vânătoarea cu arme de foc, iar o dată pe an a fost îndătinat obiceiul vânătorii cu bătăuși pentru porci mistreți, lupi, urși, dar și pentru iepuri, vulpi și jderi (în Codlea, Zărnești, Vulcan, Holbav, Barcani etc.) S-a consemnat și procedeul otrăvirii animalelor sălbatice dăunătoare, otrava fiind obținută din diferite plante.
O altă metodă, relativ simplă, a fost prinsul în gropi naturale sau săpate. Se mai utiliza arcul și săgeata, foarte des fiind folosite și cursele (în special lațul și plasa de vânat), acestea fiind confecționate atât de meșteri specializați, cât și de țărani.
Pentru prinderea jderilor, în Țara Bârsei (dar și în zona Vrancei) s-a folosit pătul (vezi foto), un fel de teasc din lemn construit între doi brazi tineri, cu o prăjină fixă și una cu capăt mobil. La mijlocul celei din urmă se punea momeala (carne de veveriță, mierlă, oaie sau chiar slănină). Peste prăjina de deasupra se așezau câteva lemne grele care împiedicau accesul la momeală prin spate. Apucarea momelii declanșa prinsoarea (prăjina semimobilă) care cădea peste vânat, imobilizând astfel animalul. 


Sursă text și foto: „Țara Bârsei”, vol. 1., 1974

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu