Menhirul de la Gherla.
Termenul de menhir vine din limba bretonă și înseamnă în traducere piatră lungă. Aceste monumente megalitice, formate din piatră necioplită sau doar parţial prelucrată, izolate sau grupate în cercuri sunt elemente ale unui monument preistoric funerar sau de cult. Spre deosebire de menhir, statuile-menhir sunt reprezentări umane, la care diferite detalii anatomice sunt ușor de recunoscut, uneori și cu detalii de îmbrăcăminte, redate de regulă pe un singur bloc de piatră alungit, umanizat. Aceste monumente megalitice funerare sau de cult, sunt încadrate cronologic la sfârşitul epocii neolitice. Se presupune că aceste proto-statui au fost așezate în poziție verticală pe movile funerare (tumuli) și indicau fie locul unor sanctuare, fie locul unor morminte ale unor personaje cu un anumit statut social. Sunt cunoscute exemple de menhire, datând din Epoca Bronzului şi din Epoca de Fierului, însă acestea sunt mult mai umanizate și au detaliile anatomice mai bine redate. Statui-menhir au mai fost descoperite pe teritoriul României între Hamangia și Ceamurlia de Jos, lângă Țebea, la Ciceu-Mihăiești, Floreşti, Pianu de Jos și Peceneaga. Menhirul de la Gherla a fost descoperit în vara anului 1903 în punctul numit Ferma Perint, în partea de sud a Râtului Sf. Anton, pe lângă drumul de căruță de sub deal. A fost descoperit la 2 m adâncime, iar deasupra s-a format o mică movilă. Stauia-menhir din tuf vulcanic reprezintă o siluetă feminină, cu umeri lați și cu sâni bine conturaţi. În apropierea acestui punct au fost identificate două situri arheoloice din epoca bronzului, ceea ce sugerează că această statuie-menhir provine probabil din Epoca Bronzului.
Foto și text din Centrul Muzeal de Istorie Gherla.
Sursa informațiilor Dan-George Uza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu